David R. Hawkins – Calea spre Adevăr: Evoluția Conștiinței și Realitatea Sinelui
Dacă vom observa atent modul în care funcționează mintea, mecanismele acesteia vor deveni vizibile și clare, tinzând apoi să se dizolve. Prezumțiile minții sunt separația, credința sa în trecerea timpului (cu începutul și sfârșitul pe care le presupune) și categoriile gândirii, care îi alcătuiesc conținutul și îi asigură supraviețuirea. Pentru a supraviețui, eul trebuie să creadă în propria sa realitate, precum și în faptul că posedă o existență separată și independentă.
Celălalt motiv al permanenței sale rezidă în credința că tocmai eul și continua sa îmbunătățire sunt factorii care asigură posibilitatea noastră de a atinge fericirea. Prin urmare, eul/mintea caută constant controlul și câștigul în toate formele și aparențele variate ale acestora. Eul caută pretutindeni și prin orice mijloace succesul. Fericirea este întotdeauna după colț – își spune el – astfel încât se străduiește intens să-și atingă obiectivele.
La un moment dat, iluzia încetează și survine o deschidere spre căutarea spirituală. Interesul se deplasează dinspre exterior spre interior și începe căutarea răspunsurilor. Ajutați de șansă, putem ajunge la învățătura adevăratei iluminări și nu vom devia de la miezul acesteia. De-a lungul timpului, multe dintre explicațiile și înțelegerile prezentate alături de învățăturile originale s-au pierdut și au alunecat în înțelesuri greșite. Astfel, în decursul secolelor, multe dintre învățăturile importante au fost distorsionate în așa fel încât au ajuns, uluitor, exact la opusul lor. Acestea au devenit apoi baza conflictelor și obstrucției adevărului.
Nu este numai util, ci și esențial să avem la dispoziție niște surse autorizate pentru a ne verifica orientarea și direcțiile de urmat. Niciodată nu vom repeta îndeajuns faptul că este imperios necesară cunoașterea și confirmarea nivelului calibrat de adevăr al oricărui învățător, respectiv al oricărei învățături, înainte de a le urma sau de a deveni ucenic al acestora sau, și mai mult, inițiat sau adept. Angajarea noastră trebuie să fie numai către Dumnezeu și Adevăr. Învățătorii trebuie respectați, dar devoțiunea trebuie arătată numai Adevărului. După cum spunea Buddha: «Nu pune pe nimeni deasupra ta însuți», referindu-se la faptul că singurul maestru adevărat al unui om e propriul lui Sine (natura Buddhică).
Sinele învățătorului și propriul Sine al discipolului sunt unul și același. Învățătorul devine o sursă de inspirație și informație. Inspirația este cea care ajută căutarea.
Oare angajarea spirituală înseamnă că trebuie să renunțăm la lume? Nu, desigur că nu. Înseamnă numai că viața lumească trebuie recontextualizată, restructurată și înțeleasă într-un fel diferit. Nu lumea constituie o capcană, ci faptul că ne atașăm de ea, alături de observațiile personale care blochează și încețoșează drumul spre căutarea Adevărului. Astfel, în vreme ce unele atracții nu sunt decât o pierdere de timp, altele constituie capcane serioase și pot genera consecințe nefericite. Pe de altă parte, ele pot constitui momente de trezire – când, după ce am dat cu capul de prag, ne orientăm spre alegeri mai benefice. Prin urmare, nimeni, niciodată, nu poate afirma că este rău să urmezi o anumită cale, pentru că aceasta – oricât de dureroasă ar fi – poate constitui tocmai mijlocul salvării supreme. Ceea ce putem spune cu certitudine este că orice direcție care nu trece testul kinesiologic este una pe care cel aflat în căutarea spiritualității o va evita.
Adesea, una dintre sursele erorii este aparent inofensiva capacitate umană pentru curiozitate. Momeala de la poarta dezastrului nu este ceva în mod evident negativ, ci o ispită mai sofisticată, care maschează lupul într-o blană de oaie. Prin urmare, e necesar să evităm acele lucruri care nu trec de proba testării kinesiologice, pentru că numai cele care reușesc s-o facă aduc prinos vieții și conduc la Adevăr.
Oare putem explora domeniile care ne abat de la Adevăr și să ne întoarcem totuși nevătămați? Răspunsul, cel puțin în ceea ce privește prezentul, este că acest lucru e improbabil. Să observăm faptul că 78% din totalul populației lumii se situează sub nivelul integrității (200). Există, de asemenea, o reacție socială care trebuie luată în considerare și care ar putea fi comparată cu așa-numitul «fenomen al crabilor». Într-o găleată cu crabi, atunci când unul încearcă să treacă de margine, spre libertate, ceilalți îl trag înapoi; în mod asemănător, în unii oamenii există o reacție contrară față de cei care caută lumina. Într-adevăr, dacă un membru al unui cult religios care calibrează negativ începe să înțeleagă adevărul și să întrezărească negativitatea din spatele fațadei sfințeniei și încearcă să plece, el este adesea denunțat și chiar abuzat verbal sau fizic. Prin urmare, căile cele mai tradiționale recomandă asocierea cu oamenii care prezintă o dedicație spirituală similară. De asemenea, un fapt semnificativ este acela că nivelul conștiinței omenirii în ansamblul ei, ce se situase la nivelul 190 pentru multe secole, a crescut recent la 207 și, în consecință, marea conștiinței umanității sprijină acum cele pozitive în locul celor negative.
Direcția Spirituală
E util să reamintim faptul că nici Adevărul, nici Iluminarea, nu constituie ceva care poate fi căutat, găsit, realizat, acumulat sau posedat. Prezența Infinită este mereu prezentă și înțelegerea sa se petrece de la sine atunci când obstacolele situate în calea acesteia sunt înlăturate. Prin urmare, nu este necesar să studiem adevărul, ci numai să eliminăm ceea ce este fals. Îndepărtarea norilor nu va implica în mod necesar ca soarele să strălucească, ci va revela numai ceea ce era ascuns în spatele lor. Prin urmare, lucrarea spirituală constituie în primul rând o îndepărtare a celor pe care presupunem a le cunoaște, pentru a ne îndrepta atenția către cele necunoscute – având promisiunea celor care au făcut deja acest lucru că, la sfârșit, efortul este mai mult decât răsplătit. În termeni mai pământești, se poate spune că aurul nu este creat, ci doar scos la lumină prin îndepărtarea stratului care-l ascunde.
Unul dintre principalele instrumente spirituale este intenția, deoarece ea este cea care stabilește prioritățile și ierarhiile de valori care energizează eforturile noastre. Lucrarea spirituală constituie deopotrivă un angajament și o explorare. Calea a fost deja deschisă de cei care au urmat-o mai înainte, stabilind în conștiință pentru ceilalți posibilitatea de a o urma și ei. Exact așa cum Roger Bannister a depășit «Câmpul M» al celor patru mile pe minut, la fel au lăsat unele semne și ființele dotate cu o conștiință avansată, pentru ca și alții să le poată urma. La rândul său, fiecare progres al propriei noastre conștiențe vine în beneficiul tuturor și marchează următorul pas de urmat pentru ceilalți. Fiecare act de bunătate este observat de univers și păstrat pentru totdeauna. Atunci când înțelegem realitatea, recunoștința înlocuiește ambiția spirituală. În Buddhismul tradițional, iluminarea este căutată întru binele întregii omeniri; toate darurile se întorc la sursa lor.
După o perioadă necesară de timp, intenția și concentrarea spirituală vor înlocui ambițiile și dorințele lumești. Este ca și cum am fi atrași progresiv în Sine, de parcă ar exista o gravitație spirituală ce acționează prin intermediul atracției. Rațiunea și logica sunt înlocuite de un alt stil de cunoaștere, iar conștiența intuitivă se concentrează mai degrabă asupra esenței vieții și activităților acesteia, decât asupra obiectivelor și detaliilor formei.
Percepția începe să se schimbe și frumusețea creației strălucește din toate persoanele și obiectele. O scenă simplă poate deveni pe neașteptate copleșitor de frumoasă, ca și cum s-ar revela tridimensional. Există momente când totul devine liniștit pe neașteptate. Experiența calității a Tot Ceea Ce Este se petrece în cadrul unei Prezențe atotcuprinzătoare. Ochiul Sinelui este cel care dă sens realității vieții. Iar ceea ce ne permite experimentarea așa-numitului „sine individual” este de fapt „Șinele infinit”.
Radianța lui Dumnezeu este lumina conștiinței ce revelează divinitatea a tot ceea ce există. În liniștea Prezenței Infinite, mintea este tăcută, ca și când nu ar exista nimic care să poată fi spus; totul vorbește de la sine cu exactitate și completitudine. Odată cu înțelegerea acestui fapt, se depășește dualitatea ultimă a existenței și nonexistenței, deoarece singura posibilă este existența. Opusul Adevărului nu există, pentru că Realitatea exclude irealitatea. În această înțelegere se găsește Pacea lui Dumnezeu.
Evoluție versus Creație
Aceasta este o sursă favorită de controverse pentru politicieni, consilii școlare și curți de justiție. În realitate, nu există nici un conflict. Evoluția și creația sunt unul și același lucru. Creația este sursa și esența evoluției. Evoluția este procesul prin care Creația devine manifestată. Lumea fizică este o lume a efectelor și nu conține într-însa nici o putere a cauzalității.
Putem vedea, prin intermediul paleontologiei, că speciile și formele de viață s-au schimbat în milioane de ani. La fel, studierea versiunilor și formelor timpurii ale omenirii demonstrează o progresie a formei.
Evoluția se petrece ca o progresie în cadrul conștiinței înseși, spre forme cu o tot mai mare adaptabilitate la mediu. Această evoluție are loc în planul conștiinței, care include inteligența, intenția, precum și conștiența estetică. Astfel, evoluția are loc în cadrul domeniului invizibil al potențialității infinite și apoi devine manifestată, ca o consecință a creației. Creația este continuă și în plină desfășurare, fiind intrinsecă în esența universului însuși.
Dacă actul creației ar fi unul solitar, săvârșit de Dumnezeu într-un anumit moment dintr-un trecut îndepărtat, atunci toate ființele vii ar fi exact așa cum erau cu milioane de ani în urmă. Dat fiind, însă, că nici Dumnezeu, nici realitatea nu au început sau sfârșit, existând în afara timpului, nici măcar un singur act al lui Dumnezeu nu poate fi raportat în timp și spațiu. Creația este o acțiune continuă a unui Dumnezeu dintotdeauna prezent. În mod fundamental, nu există vreun conflict între evoluție și creație, de vreme ce prima nu este altceva decât expresia celeilalte în lumea vizibilă. Evoluția nu-l neagă pe Dumnezeu, ci reflectă faptul că Dumnezeu este întotdeauna prezent, în tot ceea ce există. Datorită creației, tot ceea ce există se bucură de propria sa existență, în virtutea divinității sale înnăscute, care constituie conștiința lui Dumnezeu.
Cartile lui David R. Hawkins se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
