Nisargadatta Maharaj – Viața ca un film
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Poate fi ființa umană ceva mai real decât un film de cinema? Când lumina proiectorului este stinsă, ce poate rămâne în afară de ecran? Ceea ce a fost proiectat de lumină nu a fost altceva decât o serie de fotografii, o serie de cadre. Oare ceea ce proiectează viața este altceva decât o serie de proiecții de la un moment la altul, conectate prin memorie într-o serie de cauze și efecte? Ceea ce s-a întâmplat este că nu am fost capabili să ne concepem pe “noi înșine” ca proiecții, pe care le-am confundat cu realitatea. O astfel de concepție ar putea, poate, să ne conducă la o conștientizare care să ne deschidă calea spre înțelegerea ultimă, spre cunoașterea intuitivă necesară care transcende toate conceptele.
Serialul TV al vieții
Cum ne trăim viața? Deși știm că acțiunile noastre sunt ceea ce suntem obligați să facem, și nu ceea ce am crezut că ar trebui să facem – pentru că pur și simplu nu putem face altfel – ne lăudăm și ne învinovățim în permanență pe noi înșine și pe “celălalt” pentru ceea ce s-a întâmplat de fapt.
Mai mult, acceptăm întreaga structură socială și politică care se bazează pe absurditatea că cineva a avut întotdeauna libertatea de a face ce vrea și că este responsabil pentru fiecare acțiune.
Presupunând că, așa cum sugerează Wei Wu Wei, am realiza și trăi ceea ce știm din punct de vedere intelectual, în fiecare oră și în fiecare detaliu al vieții noastre – atunci s-ar părea că nu ne trăim viața, ci doar ne uităm la un serial TV.
Cui îi pasă?!
Cine suntem noi? Ce suntem noi? Orice ar spune cineva ar fi un concept – iar un concept nu poate fi niciodată adevărul. Noi suntem ceea ce suntem. Eu sunt ceea ce sunt. Tu ești ceea ce ești. Din punct de vedere fizic, psihologic, financiar. Niciunul dintre noi nu are control asupra a ceva.
Tot ceea ce putem face în viață este să fim martori la tot ceea ce se întâmplă prin oricine. Nimeni nu face nimic și nimeni nu poate fi învinuit pentru nimic. Totul se întâmplă. Societatea, bineînțeles, continuă să judece totul și verdictul ei trebuie să fie acceptat.
Acest lucru nu ar trebui să fie prea dificil. Cine sunt eu? Care este scopul vieții? Cui îi pasă?! Flippant? Poate, dar acest lucru este cât se poate de aproape de Adevăr.
Am eu liberul arbitru?
Cu siguranță am liberul arbitru, dacă prin liberul arbitru înțeleg că, în orice situație, pot face orice cred că ar trebui să fac. Dar adevărul este că liberul meu arbitru nu are nici cea mai mică influență asupra vieții. Înseamnă pur și simplu că pot decide ce vreau și că pot face efortul necesar pentru a încerca să îmi ating scopul.
Dar experiența mea de o viață este că ceea ce se întâmplă de fapt este uneori ceea ce mi-am dorit, alteori nu ceea ce mi-am dorit, iar alteori ceea ce nu mi-am dorit.
Apoi, am ajuns la o revelație interesantă atunci când examinez bazele liberului meu arbitru. Aflu, din experiența mea personală, că liberul meu arbitru depinde aproape în întregime de doi factori, asupra niciunuia dintre ei nu am avut vreo influență: genele mele și condiționările la care am fost expus în mod continuu – acasă, la școală, în societate, la biserică sau la templu.
Care este atunci concluzia? Că am liberul arbitru pentru a face ceea ce cred că ar trebui să fac în orice situație, dar că nu am niciun control asupra a ceea ce se întâmplă sau asupra consecințelor. Ceea ce pare a fi liberul meu arbitru este, de fapt, voința lui Dumnezeu.
Dumnezeu mă face să fac voia “Lui” și mă face să cred că este voia “mea”. Nu este aceasta o adevărată glumă?
Tot ce am nevoie
Acest lucru este atât de evident încât este aproape amuzant: tot ceea ce am este tot ceea ce îmi trebuie, ceea ce Dumnezeu mi-a dat, pentru a atinge scopul pentru care m-a creat.
Liniște în mișcare
T’ai Chi, vechea formă de artă marțială, se referă în esență la mișcări, dar este preocupat și de principiile care stau la baza acestora – pentru a descoperi liniștea din mișcare și energia care curge. Îndoirea genunchilor pentru a te scufunda mai jos este o tehnică T’ai Chi care provine din antrenamentul pentru luptă. Scufundarea mai jos vă permite să vă înrădăcinați mai ferm în pământ. Se întâmplă ca aceasta să fie o caracteristică comportamentală a umilinței naturale.
O anecdotă, considerată a fi o întâmplare reală, reflectă acest lucru. Atunci când petrecerea a început să se deplaseze din salon spre masa de luat masa, două persoane, care evident se cunoșteau bine, s-au nimerit să ajungă în același timp la o deschidere îngustă. Unul dintre ei s-a ridicat la înălțimea sa maximă și a pronunțat: “Nu-mi las niciodată inferiorii să mă precedă”. Celălalt s-a aplecat ușor, i-a făcut semn primului să meargă mai departe și a spus: “Nu, nu: “Întotdeauna o fac.”
După cum observă Tao Te Ching: “Toate râurile se îndreaptă spre mare pentru că aceasta este mai joasă decât ele. Dorința oceanului de a fi mai umil și mai jos decât râurile îi dă puterea sa.”
Vigilență
Un mod excelent de a medita este să vă observați mintea în tăcere, fără a o judeca, fără a da explicații. Dacă îi permiteți doar minții să fie conștientă de propria sa luptă și confuzie, veți descoperi că mintea ajunge într-o stare în care lupta a făcut loc unei vigilențe frumoase și uimitor de pașnice. Și chiar mai uimitor va fi faptul că cel care caută ego-ul nu are nimic de-a face cu aceasta.
O apariție naturală
Doar atunci când se întâmplă adevărata meditație, ne dăm seama de frumusețea incredibilă a evenimentului și îi compătimimim pe cei care nu au gustat din el.
Aceasta nu înseamnă că toată lumea trebuie să învețe să mediteze! O minte curioasă poate că ar ajunge inevitabil la ea, deoarece este un eveniment atât de natural – “ce este”, cunoașterea de sine, realizarea de sine.
Meditația nu este ceva ce trebuie realizat. Ea necesită, ca parte a programării proprii, o sensibilitate profundă. Ea nu poate fi cultivată, indusă sau disciplinată. Cineva programat altfel ar considera, după toate probabilitățile, că meditația este o pierdere de timp, o evadare!
Conștientizarea Eu Sunt
Eu sunt Conștiința însăși – conștiința impersonală, nici “eu”, nici “celălalt”.
Știind acest lucru, mai întâi am renunțat la acțiune.
Evenimentele se întâmplă. Nimeni nu face nicio faptă.
Când am renunțat la acțiune, am găsit.
Renunțasem deja la vorbe fără rost, la gânduri fără rost. Toate lucrurile apar, suferă schimbări și trec. Aceasta este natura.
Știind că sunt Conștiința însăși, cum ar putea exista vreo gândire despre ceea ce am făcut sau am lăsat de făcut?
Eu devin Liniște.
Minte liniștită
În ceea ce privește mintea, ceea ce contează cel mai mult este dacă aceasta este liniștită sau ocupată. Numai într-o minte liniștită se poate descoperi adevărata natură a cuiva. Ceea cu ce este ocupată mintea nu are nicio importanță reală.
Suntem condiționați să privim ca pe un om sfânt și extraordinar pe cel care se roagă toată ziua, care face o muncă inofensivă, cum ar fi grădinăritul pentru a-și câștiga existența, a cărui minte este în întregime ocupată cu Dumnezeu, cu autodisciplina, cu autocontrolul, cu păcatul și cu vinovăția. Pe de altă parte, îl considerăm ca fiind un om obișnuit care nu merită să ne deranjeze, cel care este ocupat toată ziua lucrând la birou și este mereu preocupat să facă bani.
Cu această condiționare nu realizăm valoarea de a fi liniștiți. Acest lucru nu înseamnă să nu faci nicio acțiune. Cineva poate fi în meditație și totuși să nu aibă o minte nemișcată. Cineva poate fi implicat în munca sa, acordând atenție la ceea ce se face, și totuși să aibă o minte nemișcată.
O minte liniștită este cea în care conceptualizarea nu are loc în timp orizontal, indiferent de ceea ce face organismul corp-minte în acel moment.
Cheia către libertate
Cheia libertății este o stare de atenție intensă, de conștientizare profundă, liberă de condiționările acumulate. Ea nu poate fi cumpărată prin disciplină, practică sau orice altceva. Se poate întâmpla doar atunci când mintea este liberă de cunoștințele acumulate și de dorința de a obține mai multe cunoștințe.
Cartile lui Sri Nisargadatta Maharaj se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Donații: Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
Vezi si alte articole similare:
