Dr. Henry G. Bieler – Perspective medicale asupra obezității și dietelor

---

Ascultați articolul sub formă de podcast:

---

Există două categorii de oameni care trebuiesc căinați: grașii care vor să slăbească și slabii care vor să se îngrașe. Mii de cărți au fost scrise despre obezitate, dar numai puține persoane reușesc să scape de kilogramele în plus. Drăcușorul numit „poftă de mâncare” nu se sinchisește nici de avertismentele doctorilor, nici de produsele de laborator care ne promit că „slăbim fără să suferim”.

În toate țările civilizației noastre, regimurile de slăbire sunt un subiect de conversație foarte frecvent. Publicul este avertizat fără încetare că obezitatea este una dintre cele mai serioase probleme de sănătate, dar ea continuă să rămână una dintre bolile cele mai greu de îngrijit. Obiceiurile noastre alimentare, ca și moravurile noastre sociale, fac problema și mai dificilă: băuturi alcoolizate cu gustări bogate în calorii la toate manifestările sociale sau mondene; cafea cu frișcă și prăjituri, bomboane, ciocolată, băuturi îndulcite toată ziua.

Unii pacienți pierd un pic din greutate pentru un timp, dar nu întârzie să recupereze repede kilogramele pierdute. O alternare de perioade grase, în care mâncăm fără nicio restricție, și de perioade slabe, în care se impune un regim drastic, cu o succesiune corespunzătoare de câștiguri și de pierderi în greutate, este mult mai dăunătoare decât o stare permanentă de obezitate. Această mișcare de flux și de reflux pare să fie una dintre cauzele hipertensiunii și ale daunelor aduse vaselor sanguine.

A urma un regim pentru a slăbi este un proces care se impune toată viața. Dacă vă hotărâți să pierdeți din greutate, trebuie să vă dați silința să nu vă mai îngrășați niciodată.

Având în vedere tot ce s-a tipărit, fără mari rezultate, în cărți, reviste sau ziare, abordez acest subiect cu oarecare ezitare. Concluziile la care am ajuns depășesc însă mult simpla eliberare a unei hârtii pe care este menționat un regim sărac în calorii.

Există două tipuri de persoane obeze. Petrecărețul rotofei, individ de tip suprarenal, amator de mâncare bună și de vin bun, căruia nu-i pasă de pântecele care continuă să crească. Celălalt tip se neliniștește din cauza obezității lui, o simte ca pe o amenințare pentru sănătatea sa și pentru aspectul său și caută cu disperare un mijloc care să-i permită să-și ușureze povara. Fără să vrea să sufere, el este mereu în căutarea unui produs – aliment de regim, pilulă, pâine specială, oțet – care să facă treabă în locul lui.

După opinia mea, nu există decât două moduri de a reduce greutatea:

(1) printr-un post complet, care înseamnă să nu mănânci nimic, dar să bei apă câtă poftești.

(2) printr-un regim special, bazat pe nevoile pacientului.

Din când în când, articole de ziar subliniază eficiența postului ca și cum ar fi vorba de o terapeutică nou descoperită. Nu-i însă nimic original, pentru că și Biblia face dese aluzii la post, iar Hipocrate a folosit metoda care, de-a lungul anilor, a fost când larg întrebuințată, când total neglijată. Umoristul Mark Twain afirma că dobândise o faimă solidă de medic spunându-le prietenilor săi obezi să facă ceea ce făcea el: „Postiți timp de 48 de ore”. În momentul de față, unii medici recomandă din nou un post controlat în clinică celor care nu reușesc să slăbească prin alte metode. Rezultatele sunt tot mai spectaculoase pe măsură ce kilogramele dispar. Postul total însă poate fi, iar adesea chiar este, o metodă periculoasă, în afară de cazul în care pacienții sunt selecționați și supravegheați cu grijă în clinică de un medic care cunoaște temeinic tehnica postului. Nu urmați niciodată, din proprie inițiativă, un post necontrolat mai mult de două zile.

Iată în ce constă pericolul: atunci când vrem să postim, este foarte important să știm dacă obezitatea rezultă dintr-o acumulare normală de grăsimi sau dintr-o stare de balonare toxică.

În primul caz, postul cu apă distilată este, în general, bine suportat, benefic și eficient, pentru că pacientul se hrănește din rezerva lui de grăsime. Greutatea se „evaporă” pur și simplu, într-un ritm de 1000-1500 gr pe zi. Foamea este resimțită, în general, în primele două zile, apoi dorința de a mânca devine din ce în ce mai puțin imperioasă. Am văzut pacienți care au pierdut 12 kg după un post de 10 zile. Aceste rezultate spectaculoase, realizate fără mult efort, sunt de un real ajutor unei persoane care suferă de un exces cronic de greutate (obezitate încăpățânată) atunci când alte metode, cum ar fi cea a caloriilor limitate, rămân ineficiente.

În cel de-al doilea caz, postul poate grăbi o criză acută de toxemie, care poate avea urmări grave și cauza chiar moartea.

Asta ne arată că postul nu este un joc cu care să te amuzi, ci care necesită un control medical riguros. Cei care suferă de obezitate trebuie să nu uite că starea lor nu a apărut de azi pe mâine. Metoda cea mai sigură, în consecință, este să urmezi un proces progresiv de eliminare și de dezintoxicare, prin scurte posturi repetate, care nu impun un efort exagerat unor organe delicate și obosite. Cea mai mare parte a celor care postesc suferă de slăbiciune și ar trebui să facă foarte puțină mișcare, dacă nu chiar să stea la pat.

Iată ce mărturisește un medic care era cam grăsuț și care s-a supus unui post total controlat împreună cu alți 57 de pacienți: „Este mijlocul bun pentru a începe procesul, deoarece nici un alt program nu m-a ajutat. După post, îmi este mult mai ușor să mă angajez într-un plan de lungă durată cu care să pot trăi, absorbind suficientă hrană pentru nevoile mele zilnice”. În ceea ce privește a doua metodă de reducere a greutății relativă la diete speciale – nu voi vorbi despre ea decât mai târziu, în relație cu unele cazuri extrase din dosarele mele.

Au existat tot atâtea schimbări ale modului de a trata obezitatea ca și în moda feminină. Intr-o carte publicată în 1888, “Raportul dintre alimentație și boală”, dr. James H. Salisbury a fost printre primii care au făcut legătura între obezitate și consumul de zaharuri și de făină. El își trata pacienții printr-un regim corectiv compus din carne, legume și fructe, datorită căruia îi vindeca nu numai de obezitate, dar și de alte boli cum ar fi artritismul și tuberculoza. După opinia lui, fermentarea minelor provoca formarea de acid acetic (oțet). Putea de altfel să producă bolnavilor aceleași simptome dezagreabile administrându-le oțet.

Unul dintre efectele oțetului este de a „suge” fosforul din corp și de a stimula glanda tiroidă. Pe măsură ce fosforul se epuizează, funcția suprarenală este atenuată, pentru că fosforul este unul dintre componenții activi ai secreției suprarenale. Salisbury a observat atâtea simptome dezagreabile și periculoase la pacienții supuși regimului cu oțet, încât în a noua zi a trebuit să oprească experiența. Printre simptomele puse în evidență: dureri de cap, congestii ale gâtului, expectorație prin mucoasă, dureri cardiace, transpirație acidă, alternanță de febră și frisoane, puls rapid. Pacienții pierdeau în greutate din cauza activității stimulate a tiroidei și a deficienței suprarenalelor. În urmă cu numai 40 de ani, oțetul era încă recomandat pentru păstrarea liniei și tinerele femei îl foloseau în mod curent. Tratamentul a fost sigur la originea unor cazuri de tuberculoză. Oțetul este un deșeu corporal și poate fi uneori găsit în urină. Administrat în doze mici, el poate avea un efect stimulator, asemănător sucului de lămâie. Dar nu trebuie să-l folosim pentru a slăbi.

Horace Fletcher afirma că, dacă mestecați fiecare înghițitură de mâncare până când ea alunecă pe nesimțite în gât, veți beneficia nu numai de valoarea nutritivă, ci veți pierde și în greutate, pentru că veți mânca mai puțin. Este constatat că majoritatea oamenilor mănâncă prea repede. Dacă ar mânca mai încet, s-ar simți mult mai bine.

Mai târziu, unii medici, și în special dr. Blake F. Donaldson, au preconizat, pentru a lupta împotriva obezității, dar și a altor boli, un regim total de carne. După părerea mea, acest exces de proteine poate avea efecte toxice în cazul persoanelor suferind de o insuficiență hepatică sau poate provoca apariția unor furunculi sau a altor boli ale pielii ca urmare a formării acizilor grași toxici. Este absolut sigur că regimul cu doze mari de proteine produce slăbirea, dar el riscă să declanșeze și alte boli. Iată de ce nu pot să-l recomand.

Când mari consumatori de carne vin să mă consulte, nu pot suprima brutal carnea din regimul lor, pentru că ar muri de inaniție. În primele șase luni nu mă ating de rația lor de carne, apoi mă străduiesc să o înlocuiesc progresiv cu supe și legume. (Acest subiect este tratat mai pe larg în capitolul „Proteinele pot distruge corpul”).

Deși nu sunt de acord cu regimul exclusiv din carne al dr. Donaldson, îi împărtășesc părerea în ceea ce privește critica pe care o face glutamatului de sodiu sau de potasiu, un parfum care îmbunătățește gustul mâncărurilor gătite și căruia i se face multă publicitate, sub diverse denumiri. Iată ce spune Dr. Donaldson în „Strong Medicine”:

„Regula cea mai înțeleaptă este să nu cumpărați nimic care conține acest glutamat. S-au scris cărți de bucătărie întregi unde se vorbește de glutamatul de sodiu pentru «a parfuma hrana». În loc să parfumeze, el irită peretele stomacului în așa măsură încât se poate ajunge la o congestie acută. Congestia acută provoacă o senzație de foame. Japonezii ne trimiteau cantități uriașe înainte de ultimul război în schimbul fierului nostru vechi, dar acum uzine importante din țara noastră îl revarsă peste marele public. Fabricanții nu sunt prea inteligenți atunci când își ascultă chimiștii. În momentul în care lumea își va da seama că o congestie acută reprezintă aproape drumul ideal care favorizează cancerul acestui organ la un individ predispus, în acel moment supele în conservă își vor schimba destinatarul.”

Eu însumi am constatat că glutamatul monosodic, în afară de faptul că irită papilele gustative ale limbii și, în consecință, ameliorează parfumul alimentelor, stimulează și glanda tiroidă și accelerează bătăile inimii. Acest lucru, bineînțeles, va tinde să facă pacientul să slăbească și seamănă, prin efectul său, cu extirparea tiroidei.

Sfatul de a mânca mai puțin nu este niciodată întâmpinat favorabil de către pacienți. Ei au obiceiul de a înghiți o anumită cantitate de hrană și nu sunt mulțumiți decât atunci când și-au umplut bine stomacul. Așa că preferă să mănânce cât poftesc adăugând alimentelor anumite substanțe care au meritul, se spune, să-i apere împotriva obezității amenințătoare.

Acești aditivi, fie că este vorba de parfumuri sau de uleiuri, sunt adeseori ineficienți și aproape întotdeauna periculoși.

Acum aproape 40 de ani, Sir W. Arbuthnot Lane, chirurg la Guy’s Hospital din Londra, s-a ocupat de intoxicația intestinală cronică și de constipație. În încercările sale pentru a găsi laxative ușoare, neiritante, el a experimentat mai multe uleiuri și a ales până la urmă să utilizeze o substanță lichidă numită „petrolatum” (ulei mineral). A observat o tendință de slăbire a pacienților care absorbeau acest ulei. Începând de atunci, numeroase cure împotriva obezității au introdus în regimurile lor diverse uleiuri, dar, cum cea mai mare parte dintre ele erau iritante chimic pentru mucoasele intestinale, s-a observat că nu erau utile decât uleiurile neutre neiritante.

Astăzi opera lui Lane este uitată, dar o nouă terapie bazată pe uleiuri s-a răspândit în regimurile de slăbire.

Orice propunere de regim care pretinde că este puțin importantă cantitatea de calorii absorbite nu are nicio bază științifică. Pentru că aceste calorii contează și încă esențial. Este periculos să absorbiți mari cantități de uleiuri sau pilule care să taie pofta de mâncare. Unele regimuri recomandă să te rezumi, câteva zile la rând, numai la o combinație de două produse: carnea de oaie și ananas – grepfrut și cafea amară – banane și lapte degresat. Sunt diete echilibrate prost și monotone. Regimul grepfrut și cafea neagră este nociv în mod cu totul special. Aciditatea puternică a grepfrutului riscă să epuizeze sodiul din ficat. În anumite cazuri, un regim pe bază de grepfrut este răspunzător pentru pierderea dinților.

Problema obezității este una de o importanță reală. A căra o greutate inutilă nu este numai o chestiune de imagine, este și o chestiune de longevitate. Cineva a spus pe bună dreptate: „Cu cât cărați mai multă greutate corporală, cu atât mai puțin timp o s-o cărați”.

După părerea mea, înainte de a trata un caz de obezitate, pacientul trebuie plasat într-una din următoarele trei categorii: (1) mare mâncău; (2) cauze endocrine; (3) excedent toxic de greutate.

Persoanele din prima categorie sunt probabil cele mai numeroase. În acest caz, tratamentul logic este să restringi cantitatea de hrană absorbită. Obiceiurile lor alimentare sunt însă atât de bine fixate încât le este greu să renunțe la ele și, dacă o fac, încep să mănânce între mese sau se scoală noaptea pentru a vizita frigiderul, ceea ce nu face decât să le sporească obezitatea. Pentru ei este esențial să li se prescrie alimente conținând cât mai puține calorii. Le recomand să-și înceapă masa printr-o supă de legume făcută în casă (niciodată din conservă), urmată de o salată uriașă, astfel încât stomacul lor este practic umplut înainte de a servi feluri mai bogate. Pauza pentru cafea, destul de generalizată în zilele noastre, este dăunătoare liniei mai ales dacă cafeaua este însoțită de frișcă sau de prăjituri. Recepțiile cu cocktail reprezintă de asemenea mari tentații calorice. O doză mare de voință este foarte importantă, deși rară, în cazul obezilor.

Dacă simt nevoia să „ronțăie” între mese sau în fața televizorului, recomand fructe crude sau fierte, niciodată uscate (pentru că sunt prea bogate în zahăr). În acest mod, pierderea în greutate va fi progresivă, dar nu spectaculoasă. O reducere sănătoasă a greutății nu se poate efectua însă cu o rapiditate miraculoasă. Am remarcat că cel mai bun mijloc de a câștiga bătălia pentru o talie avantajoasă este o retragere lentă, dar constantă. Este ceea ce a făcut una dintre pacientele mele de o oarecare vârstă.

Când am văzut-o, în martie 1961, avea 75 de ani și cântărea 70 de kg. Tensiunea arterială era 21/10. Luase pilule fără prea mari rezultate. Am suprimat pilulele și am prescris următorul regim. La sculare, apă caldă. Mic dejun: infuzie de trifoi roșu, fructe fierte în vapori și o mică farfurie cu cereale fierte. Dejun: carne în sânge, de vacă sau de oaie, legume nefăinoase fierte, piure de cartofi cu puțin unt. În cursul după amiezii: un singur fel de fructe crude sau fierte. Cină: o farfurie plină de dovlecei sau de fasole verde, carne de vacă în sânge și un cartof fiert. La culcare: fructe sau supă de legume. Era o alimentație amplă și nu s-a văitat niciodată că îi este foame. I-a fost ușor să respecte regimul și când am revăzut-o, în iunie 1964, tensiunea era de 13/7, greutatea se stabilizase la 56 kg și nu prezenta niciun simptom.

La obezii de tip endocrinian problema este diferită. Indivizii care suferă de această boală sunt în general de tip suprarenal sau prezintă anumite dereglări ale glandelor suprarenale. Iau în greutate fără să mănânce excesiv. Având scheletul solid al calului de povară, ei acumulează grăsimea prin absorbția zaharurilor, făinelor și a materiilor grase. Un regim de carne slabă, băuturi neîndulcite, fructe proaspete și fierte, legume nefăinoase fierte le va fi benefic – dacă îl urmează cu asiduitate. Smântâna, untul, ouăle, grăsimile animale și sosurile trebuie eliminate. Se va recomanda exercițiul fizic pentru a se păstra tonusul muscular și pentru a favoriza combustia compușilor de carbon. Trebuie însă început cu mișcări ușoare și trecut progresiv la exerciții mai dificile.

Unul dintre pacienții mei era un obez de tip suprarenal. Cântărea 102 kg și avea tensiunea 11/8. Nu se plângea de nimic, dar dorea să coboare la 80 kg. I-am prescris un regim fără zahăr și pâine. Respectând cu scrupulozitate dieta, a pierdut 12 kg în 5 luni, apoi greutatea a crescut progresiv până la 100 kg. Este un exemplu specific de tip suprarenal și este probabil imposibil să-i reduci definitiv greutatea.

O altă formă de obezitate endocriniană este constatată în cazul epuizării glandei tiroide, dar această formă este puțin frecventă. Tratamentul constă în a prescrie extracte de tiroidă sau alimente bogate în iod, și în a interzice făinoasele. Atunci când glanda tiroidă nu este prea deteriorată, absorbția extractelor de tiroidă este urmată de o transformare miraculoasă. Din această reușită s-a născut, poate, utilizarea extractului de tiroidă în toate cazurile de obezitate, fără discriminare. Este o terapeutică greșită bazată pe o proastă interpretare a metabolismului de bază, care depinde nu numai de activitatea glandei tiroide, dar și de funcția mai mult sau mai puțin deficientă a capsulelor suprarenale și a ficatului.

Mulți pacienți suferind de o insuficiență hepatică sau suprarenală au un nivel al metabolismului foarte scăzut, în ciuda supra-activității glandei tiroide. Aceștia reacționează prost la tratamentul cu extract de tiroidă, care poate provoca depresii nervoase sau tulburări cardiace.

Când utilizăm estimarea cu iod în sânge (iodul legat de proteină) pentru a evalua activitatea tiroidei, nu trebuie să uităm că în procesul însuși de neutralizare a toxinelor, iodul poate fi legat atât de strâns de molecula de proteină toxică încât testul nu reușește să-l pună în evidență. Asta riscă să dea impresia că tiroida bolnavului este sub nivelul normal, atunci când, de fapt, ea este supra-activă; din nou riscăm să facem mult rău administrând extract de tiroidă.

Tratamentul celei de-a treia categorii, obezitatea toxică, ridică medicului cele mai grele probleme. În acest caz, greutatea superfluă este datorată retenției de apă și de mucus în canalele limfatice. Ficatul și rinichii, deficienți, nu pot elimina destul de repede materiile toxice care se aglomerează în țesuturi și le umflă. Atunci când acești bolnavi se supun la regim sau la post, efortul digestiei este ușurat la nivelul ficatului și al rinichilor, iar pacientul suferă de ceea ce numim o „criză de eliminare”. Se sperie și nu mai are curaj să urmeze tratamentul. Există în general un tip de hrană a cărei digestie imperfectă este cauza tuturor tulburărilor. Ficatul poate fi sensibil la zaharuri, pâine, grăsimi, proteine, cafea, ceai, ciocolată, oțet, sare și orice alt condiment. Medicul atent poate determina de obicei care aliment este incompatibil, iar vindecarea depinde de eliminarea vinovatului din regim. Este de asemenea probabil ca acești bolnavi să prefere alimentele care sunt cele mai toxice pentru ei, din cauza virtuților lor stimulante. Hrana de care au cel mai mult poftă, pentru că pare să îi remonteze, îi conduce pe nesimțite la ciroza ficatului. Dacă îi facem să postească 48 de ore, putem găsi în urina lor mari cantități de otrăvuri periculoase. Va fi pentru medic o indicație prețioasă pentru elaborarea regimului, ale cărui prime rezultate ar putea să pară de-a dreptul miraculoase. Cu un regim bine dozat, acești pacienți pot pierde 5 kg pe săptămână. Ceea ce pierd este umflătura toxică, în principal apa strânsă în jurul sărurilor și a toxinelor în exces.

Obligați la un regim mai normal, acești pacienți suferă îngrozitor din cauza lipsei de stimulare, se simt slăbiți și epuizați și au nevoie de repaus la pat. Aceste simptome neplăcute trebuie să le fie explicate înainte de începerea tratamentului. După acest stadiu inițial de slăbiciune, pe măsură ce ficatul își reia funcționarea normală, energia revine și starea lor cea nouă este mult mai diferită de ceea ce, înainte, nu era decât o stare de stimulare toxică.

Aceste simptome complexe au fost perfect înțelese și descrise de dr. Alexis Carrel în cartea sa intitulată „Omul, acest necunoscut”. Medicii însă au profitat în general prea puțin de pe urma remarcabilelor observații ale dr. Carrel.

Dacă un individ bolnav de această obezitate toxică se vindecă cu ajutorul unui regim adecvat, este absolut indispensabil ca alimentele la care este alergic să fie eliminate din dieta sa pentru tot restul vieții. Nu-i va fi greu să o facă, pentru că se va simți mult mai bine mâncând hrana care i se potrivește.

Iată un caz care ilustrează alergia la un anumit aliment. O femeie de 46 de ani a venit la mine să mă consulte pentru obezitate și oboseală cronică. La vârsta de 19 ani, când cântărea 45 de kg, medicul ei i-a prescris un medicament pentru a reduce ceea ce el credea să fie o hiperactivitate a glandei tiroide. Greutatea a crescut la 60 de kg, aproximativ normală pentru vârsta ei. S-a măritat, a rămas însărcinată și, în 1926, după nașterea primului copil, cântărea 90 de kg. Nu a pierdut nimic din greutate după nașterea celui de-al doilea copil. În anii următori greutatea ei a oscilat între 80 și 90 de kg. A venit la mine în 1957, când cântărea 82 de kg. Suferea în mod manifest de o indigestie făinoasă cu umflare toxică. În urma unui regim lipsit de făinoase, umflătura a dispărut, iar greutatea i-a scăzut la 72 de kg, ideală pentru ea. Deși a fost avertizată, nu a putut să reziste tentației prăjiturilor, o dată în 1961 și de două ori în 1964. De fiecare dată a avut neplăceri cardiace, ultima destul de gravă. Acum se hrănește exclusiv cu legume crude și fierte nefăinoase, cu carne în sânge și cu fructe. Duce o viață foarte activă și nu prezintă nicio urmă de umflare toxică sau simptome cardiace.

A câștiga în greutate este uneori o problemă la fel de grea ca a pierde în greutate. Individul slab, de tipul cal de curse, care are în general o glandă tiroidă supra-activă și capsulele suprarenale slabe, rămâne slab ani la rând. Tiroida arde literalmente hrana înainte ca organismul să aibă cea mai mică posibilitate de a o pune în rezervă sub formă de grăsimi. Adesea, pentru a acoperi cu carne carcasa sa osoasă, el se îndoapă cu zaharuri și pâine, care stimulează și mai mult tiroida, și după o digestie dificilă și o noapte de palpitații cardiace, se scoală și constată că a mai pierdut un kilogram. Abuzul de alimente grase provoacă, pe de altă parte, indigestii care îl împiedică să absoarbă o cantitate normală de hrană. Unii beau mai mult lapte, dar creșterea în greutate nu este decât provizorie.

În cazul individului prea slab, am observat că cele mai grave erori de dietetică erau comise pur și simplu pentru că oamenii își imaginau că este de ajuns să te îndopi pentru a deveni obez. Este poate cazul gâștelor de la fermă cărora li se menține ciocul deschis pentru a le introduce o grămadă de hrană în gât. Acest sistem nu se potrivește însă ființelor umane, în special celor de tip tiroid, care sunt adesea îndopați cu smântână și cu unt până când fac un icter sau se acoperă de coșuri și de furuncule. Este de preferat să fie lăsați să-și urmeze înclinațiile, pe plan dietetic, mâncând ceea ce le place. Către vârsta de 50 de ani, când activitatea tiroidei lor se restrânge adesea, ei se îngrașă și devin uneori chiar obezi continuându-și regimul din trecut. Unul dintre semnele caracteristice ale individului de tip tiroidian, fie el slab sau gras, este lipsa poftei de mâncare la micul dejun. Asta se datorează în general absorbției unei mese copioase seara, cauză a unei stări biliare. Individul nu-și recapătă echilibrul chimic decât abținându-se de la micul dejun. Dacă ar evita să mănânce prea mult seara, și-ar recăpăta pofta de mâncare dimineața și s-ar simți bine.

Unii dieteticieni au recomandat renunțarea la masa de seara sau, cel puțin absorbția unei mese foarte ușoare. Nutriționista Adele Davis ne sfătuiește să „mâncăm dimineața ca un rege, la prânz ca un prinț, iar seara ca un cerșetor”. Este indicat pentru o persoană dispepsică să mănânce mai puțin pentru a-și redobândi sănătatea.

Se întâmplă să întâlnim pacienți care au un ficat slab încă de la naștere; în acest caz, glanda lor tiroidă, printr-o secreție prea mare, ușurează funcția ficatului ajutând la procesul de dezintoxicare; pentru că fracțiunea de iod din secreția internă a glandei tiroide este un puternic dezintoxicator. Aceste persoane mănâncă puțin, se simt bine, sunt puternice și sănătoase mult timp, dar rămân mereu slabe.

Cabinetele doctorilor sunt însă pline de pacienți prea grași. Ei sunt în căutarea unui mijloc comod pentru a pierde greutatea superfluă: o pilulă magică care face să se topească grăsimea, permițându-le în același timp să mănânce tot ce le place, așa cum promit unele publicități. Din nefericire, Știința nu a descoperit încă o astfel de pilulă.

Punctul crucial rămâne prezent, așa cum a scris poetul Walter de La Mare:

Este un lucru foarte straniu,
Cât de straniu cu putință,
Orice ar mânca Domnișoara T,
Ea rămâne tot Domnișoara T.