Paracelsus – Inițiații, Creația și Fenomenele Oculte
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|

Există Inițiați de diferite grade. Sunt unii care trăiesc asemenea oamenilor obișnuiți, în corpurile lor fizice, și care, în timpul somnului, își pot trimite spiritul astral (în afara corpurilor lor fizice) oriunde doresc, iar la trezire își aduc din nou spiritul astral în corp. Există alții care nu au trupuri fizice, deoarece au atins un asemenea grad de perfecțiune încât asemenea corpuri nu le mai sunt de folos pentru misiunea pe care o au.
„Există persoane care au fost înălțate la Dumnezeu, și care, rămânând în aceeași stare de glorie, nu au cunoscut moartea. Corpurile lor fizice și-au pierdut viața, dar fără ca ei să fie conștienți de acest lucru (fiind lipsiți de simțuri), și fără să cunoască ce este boala și suferința (având corpurile transparente). Ei au dispărut din vederea oamenilor, încât nimeni nu mai știe de soarta lor, cu toate că ei au rămas pe pământ. Dar spiritele și trupurile lor cerești, neavând nici înfățișare, nici formă corporală sau culoare, au fost înălțate la cer, contopindu-se cu Mintea Universală asemeni lui Enoh și Ilie”. (Philosoph., cap. V)
„Există o mare diferență între corpul fizic și cel spiritual. Primul este vizibil și tangibil, ultimul este invizibil și intangibil. Corpul fizic are nevoie de hrană și de băutură; spiritul trăiește din credință. Corpul fizic este evanescent și destructibil; spiritul este veșnic. Corpul moare, spiritul trăiește. Corpul fizic este cucerit de spirit; spiritul este biruitor. Corpul fizic este opac și încețoșat, spiritul este transparent și clar. Corpul fizic se îmbolnăvește mereu, spiritul nu cunoaște boala. Corpul fizic este întunecat, dar spiritul este luminos și poate vedea în miezul munților și în adâncurile pământului. Corpul fizic împlinește ceea ce spiritul îi poruncește. Corpul fizic este mumia; substanța spiritului este balsamul vieții. Corpul fizic vine din pământ, spiritul vine din cer”. (Philosophia, cap. IV)
În lucrarea Revelațiile Magiei, publicată în anul 1870, C. von Eckartshausen se referă la Inițiați în următorii termeni: „Acești înțelepți sunt fii ai luminii, care se împotrivesc întunericului. Ei urăsc minciuna și prefăcătoria; sunt deschiși, sinceri, și nu au nici un fel de legături cu societățile secrete și cu ceremoniile de paradă. În templul lor spiritual, numai Dumnezeu prezidează. Ei trăiesc în diferite ținuturi ale pământului și nu se amestecă în politică; misiunea lor este să facă bine omenirii, atât cât le stă în putință, și să soarbă înțelepciune de la sursa adevărului nepieritor. Ei nu se contrazic niciodată în ceea ce spun, deoarece ei cunosc adevărul. Numărul lor este mic. Unii trăiesc în Europa, alții în Africa, dar sunt legați sufletește grație armoniei care domnește între ei, și care face ca toți să fie unul. Ei sunt atât de legați între ei, încât distanțele de mii de kilometri care îi despart nu constituie o piedică. Ei se înțeleg perfect, deși vorbesc limbi diferite, căci limbajul înțelepților este percepția spirituală.
Nici unui om rău nu i-ar fi cu putință să trăiască în mijlocul lor, căci ar fi recunoscut imediat, nefiind capabil să primească lumina înțelepciunii; și după cum o oglindă murdară nu poate reflecta lumina, tot așa nici sufletul unui om rău nu poate reflecta adevărul. Dar cu cât sufletul unui om se apropie de perfecțiune, cu atât mai aproape este de Dumnezeu, și cu atât mai ușor va înțelege aceste lucruri, iar iubirea îi va fi glorificată. Astfel poate omul să se înalțe pe sine în opera de purificare; el va putea să comunice cu spiritele perfecte în împărăția spiritului, și să fie instruit și îndrumat de către acestea. El va fi un adevărat fiu al lui Dumnezeu. Întreaga Natură i se va supune, pentru că el va deveni un instrument prin care se împlinește voința Creatorului Naturii. El cunoaște gândurile și simțămintele oamenilor, el cunoaște viitorul fiindcă misterele veșniciei sunt deschise înaintea lui”.
Există trei feluri de cunoaștere:
-
Cunoaștere exterioară, sau opinii științifice, care se referă la lucrurile exterioare (Galateni VI, 3). Această cunoaștere ne poate înșela, fiindcă își concentrează toată atenția asupra exteriorului iluzoriu al lucrurilor, și menține mintea în ignoranță cu privire la adevărurile interioare.
-
Cunoaștere căpătată prin dezvăluirea tainelor Naturii; înțelegerea adevărurilor, independent de părerile altora. Aceasta este începutul înțelepciunii (Sirah 1,16);
-
Înțelepciunea, sau cunoașterea Cauzei Supreme a tuturor efectelor, căpătată prin cunoașterea de sine (Cartea înțelepciunii, VII. 17-27). Aceasta este înțelepciunea lui Solomon.
Există trei feluri de cunoscători:
-
„Oamenii de știință”, care se ocupă de păreri și de aspecte exterioare iluzorii; doctrinarii, dogmaticii, scepticii, materialiștii etc, care se ciorovăiesc tot timpul din pricina părerilor lor diferite.
-
Cei care sunt capabili să recunoască adevăruri interioare prin puterea percepției lor interioare.
-
Inițiații, care sunt una cu adevărul și cunosc orice lucru, fiindcă se cunosc pe ei înșiși prin puterea Sfântului Duh manifestat în ei înșiși. (Proverbe IX, 7).]
CREAȚIA
Absolutul nemanifestat nu poate fi conceput altfel decât ca un punct matematic fără dimensiune, și un asemenea punct, în procesul lui de manifestare în toate direcțiile, va deveni o sferă. Dacă ne imaginăm un punct matematic conștient de sine, cugetător, capabil de acțiune, și dornic să se manifeste pe sine însuși, singurul mod imaginabil în care ar putea face lucrul acesta, ar fi să iradieze propria lui substanță și conștiință de la centru înspre periferie. Centrul este Tatăl, sursa veșnică a toate (Ioan, I, 4); raza este Fiul (Logosul), care a fost conținut în Tatăl din veșnicie (Ioan, I, 1); substanța Tatălui și a Fiului, de la centrul inefabil spre periferia fără de margini, este Sfântul Duh, duhul adevărului (Ioan XV, 26.)
Noi nu putem concepe un corp fără lungime, lățime și grosime; un cerc sau o sferă constă întotdeauna dintr-un centru, o rază și o periferie. Ele sunt trei și, totuși, una singură, și nici una dintre ele nu poate exista fără celelalte două. Dumnezeu trimite gândul Său prin puterea voinței Sale (Ilyasterul se împarte pe sine însuși). El păstrează gândul și totodată îl exprimă în Cuvânt, în care este conținută puterea lui creatoare și conservatoare, iar gândul Lui capătă trup, care dă naștere lumilor și ființelor și formează, ca să spunem așa, corpul vizibil al Dumnezeului invizibil.
Astfel au fost create, la început, lumile de puterea gândului lui Dumnezeu care lucrează în Macrocosm (Mintea Universală), și în același fel sunt create formele în sfera individuală a minții omului. Dacă ne concentrăm asupra unui gând, noi creăm o formă în lumea noastră interioară. Un gând bun creează o formă bună, iar un gând rău creează o formă rea, și ele se dezvoltă pe măsură ce sunt hrănite de gând sau de „imaginație”.
NAȘTEREA
Toate ființele sunt produsul puterii creatoare a imaginației. Această imaginație poate să-și aibă originea: (1) în Natură; (2) în om; (3) în Dumnezeu. Există, prin urmare, trei categorii de oameni în funcție de modul în care capătă viață:
Oameni naturali, ca rezultat al relațiilor sexuale dintre bărbați și femei. Imaginația părinților creează sperma, iar uterul creează condițiile pentru dezvoltarea ei. „Ei sunt născuți din carne și soarta lor este să renască în duh”. (Ioan III, 6)
Oameni-Dumnezeu, produși din imaginația și prin voința Logosului divin, dezvoltați în trupurile virginelor (Matei I, 23; Luca I, 35). „Ei sunt deja născuți din Duh”. (Ioan 1,14)
Oameni primordiali, fără tați sau mame, și fără sex; ei sunt creați de gândul lui Dumnezeu în matricea Naturii (Evrei VII, 3). Ei sunt adevăratele imagini ale Creatorului, fii ai lui Dumnezeu, fără de păcat și fără elemente materiale” (Luca III, 38). Fiind atrași de materie și dornici de a se bucura de plăcerile materiale, ei se cufundă treptat în materie și devin materiali.
INIȚIEREA
„Inițierea” sau „botezul” reprezintă creșterea principiului spiritual din om, principiu care există în germene în fiecare ființă omenească.
„Doi germeni se dezvoltă în om: unul provine din spirit, celălalt își are originea în Natură, dar amândoi nu sunt decât unul singur. Unul devine conștient de Natură, celălalt poate deveni conștient de spirit. Unul este fiul lui Adam, celălalt fiul lui Christos. Puțini sunt aceia a căror conștiință spirituală se trezește la viață – cei care au murit în Adam și s-au născut din nou în Christos; cei care se nasc din nou, cunosc aceasta și sunt inițiați în împărăția spiritului.
Așadar, inițierea este o chestiune de creștere și nu poate fi căpătată în dar. Ceremoniile sunt doar forme exterioare. Adevăratul botez este botezul focului, creșterea în duhul înțelepciunii, izbânda spiritului asupra naturii animale a omului.”
MEDIUMITATEA
Există trei clase distincte de mediumitate: a) mediumitate mecanică, în care forțele fizice ale mediumului sunt folosite de unele influențe străine (obsesii, manifestări fizice, etc; b) mediumitate emoțională, prin care energiile sufletești ale mediumului sunt trezite (vorbirea și scrierea în stare de transă); c) mediumitate spirituală, în care înțelepciunea se manifestă prin conștiința transcendentală a omului (extaz, iluminări).
„Natura învață orice, ea își extrage cunoștințele din Spirit. Dar Spiritul și Natura sunt una, fiindcă Natura este o lumină care vine din Spirit. Dacă natura învață de la Spirit, unu începe să se împartă în două: discipolul pune întrebări, și tot el răspunde. Într-un vis, visătorul și persoana visată sunt una; în ispită, ispititorul și cel ispitit sunt una.
Lumina Naturii este o lumină care vine din Spirit. Ea se află în om, se naște odată cu el, și se dezvoltă odată cu el. Există unele persoane care trăiesc în această lumină interioară, dar viața altora este centrată în instinctele lor animalice și de aceea ultimele bâjbâie în întuneric și merg într-o direcție greșită. Sunt unii care scriu la un nivel superior cunoștințelor lor, dar înțelepciunea este aceea care scrie prin ei, fiindcă omul nu posedă o înțelepciune proprie; el poate intra doar în contact cu înțelepciunea prin lumina Naturii aflată în el.
Aceia care trăiesc în instinctele lor animale nu sunt înțelepți, și ceea ce scriu ei este inspirat de rațiunea lor animală. Unele animale sunt ucigașe și altele sunt lacome, unele sunt hoațe și altele sunt rele. Toate elementele regnului animal se află în sufletul omului, și ori de câte ori aceste elemente devin active, ele îi subjugă rațiunea, și astfel omul ajunge să fie asemenea unui animal rațional, și scrie așa cum îi dictează rațiunea lui animală. Tot ce scrie un om nu este o creație a lui, căci totul exista înainte de el, și va exista și după el; omul nu face altceva decât să dea formă. Prin urmare, ceea ce scrie el nu îi aparține, ci aparține altcuiva; el este doar instrumentul prin care se exprimă adevărul sau neadevărul. (De Fundamente Sapientiae)
FENOMENELE OCULTE
Dispariția obiectelor
„Corpurile vizibile pot fi făcute invizibile în același fel în care noaptea îl învăluie pe om făcându-l invizibil, sau așa cum s-ar face nevăzut dacă ar sta în spatele unui perete. Și întocmai cum Natura poate face ceva vizibil sau invizibil prin asemenea mijloace, tot astfel o substanță vizibilă poate fi acoperită cu o substanță invizibilă și făcută invizibilă cu multă măiestrie. (Philosoph. Sag.,)
Palingeneză
„Dacă un lucru își pierde substanța lui materială, forma vizibilă continuă să rămână în lumina Naturii (lumina astrală); și dacă vom reuși să îmbrăcăm din nou această formă cu materie vizibilă, vom putea face această formă iarăși vizibilă. Întreaga materie este alcătuită din trei elemente: sulf, mercur și sare. Prin mijloace alchimice putem face să se manifeste o atracție magnetică în forma astrală, în așa fel încât aceasta să poată atrage din elemente acele principii pe care le poseda înaintea morții ei, și să le încorporeze pentru a deveni vizibilă din nou”. (De Resuscitationibus)
Scrisori oculte
„Dacă corpul elementar poate să scrie o scrisoare și s-o expedieze cuiva, printr-un mesager, în decurs de o lună, de ce n-ar fi în stare corpul eteric al unui Inițiat să scrie o scrisoare și s-o trimită la destinație (printr-un spirit elemental) într-o oră?” (Philos. Sag., cap. 6)
Transformări
„Există un gen de magie prin care pot fi create corpuri vii, și prin care un corp poate fi transformat în alt corp, așa cum a făcut Moise”. (Philos. Sag.).
Trecerea materiei prin materie
„Lucruri care sunt făcute prin mijloace vizibile într-un mod obișnuit, pot fi făcute prin mijloace invizibile pe o cale cu totul neobișnuită. De exemplu, broasca unei uși poate fi deschisă cu ajutorul unei chei; o tăietură poate fi făcută cu o sabie; corpul poate fi protejat printr-o cămașă de zale. Toate aceste lucruri pot fi făcute prin mijloace vizibile. Puteți apuca un om cu mâna, fără să faceți o gaură în el; puteți scoate un pește din apă, fără să lăsați o gaură în apă; sau puteți pune ceva în apă, și, după ce scoateți mâna, nu va rămâne vreo gaură în apă. Cu ajutorul artei necromantice, ceva poate fi pus într-un corp, sau trecut printr-un corp, fără ca în corpul respectiv să rămână vreo gaură.”
TRANSFERUL GÂNDULUI
„Prin puterea magică a voinței unei persoane aflată pe un țărm al oceanului, se poate face ca o persoană de pe celălalt țărm să audă ce se spune pe acel țărm, și o persoană aflată la răsărit poate conversa în acest fel cu o altă persoană aflată la apus. Omul fizic poate auzi și înțelege vocea unui alt om la o distanță de o sută de pași, iar corpul eteric al omului poate auzi ce gândește un alt om la o distanță de o sută de mile, și chiar mai mult. Ceea ce poate fi săvârșit, prin mijloace obișnuite, într-o lună (de pildă, trimiterea de mesaje), poate fi făcut, prin această artă, într-o singură zi. Dacă aveți un tub lung de o milă, și vorbiți la un capăt al lui, o persoană aflată la celălalt capăt al tubului poate auzi ce vorbiți. Dacă un corp elementar poate face acest lucru, cu atât mai ușor va fi pentru corpul eteric, care este cu mult mai puternic decât primul”. (Philos. Sag. I. cap. 60)
SPIRITELE CELOR PLECAȚI DINTRE NOI
„Când o persoană moare, ceea ce moare de fapt este corpul ei fizic; sufletul omului nu moare, nu poate fi îngropat, ci rămâne viu și cunoaște tot ce cunoștea înainte de a se despărți de corp. El rămâne același, așa cum era înainte de a muri. Dacă cineva a fost mincinos în timpul vieții, va rămâne mincinos și după moarte, și dacă a fost un om de știință sau un artist valoros, atunci el va păstra aptitudinile științifice sau artistice avute în timpul vieții. Însă sufletul care n-a știut nimic despre această artă în timpul vieții (omului), nu va fi în stare să învețe ceva despre ea după moarte. Dacă dorim să comunicăm cu spiritul unei persoane decedate, trebuie să facem un desen reprezentând acea persoană, și să-i scriem numele împreună cu întrebările pe care dorim să i le punem; după aceasta, punem fotografia sub cap, înainte de a ne culca. În timp ce dormim, persoana respectivă poate să ne apară în vis și să răspundă la întrebările pe care i le-am pus. Dar pentru aceasta este nevoie de o credință profundă, și de convingerea că vom reuși. In caz de nereușită, nu fotografia este cauza eșecului, fiindcă ea nu poate să aducă spiritul, ci credința noastră; desenul este făcut doar pentru a ne stimula imaginația și a o face mai puternică”. (Philosoph.)
„Oamenii au în ei două spirite: un spirit animal și un spirit uman. Un om care trăiește în spiritul animal, este asemănător unui animal în timpul vieții, și va rămâne un animal și după moartea sa, dar omul care trăiește în spiritul său uman, va rămâne om. Animalele posedă conștiință și rațiune, dar nu au inteligență spirituală. Prezența acestei inteligențe îl situează pe om deasupra animalului, iar absența ei este face un animal din ceea ce a fost cândva un om.
Un om în care doar rațiunea animală e activă, este un lunatic, iar caracterul lui seamănă cu cel al unui animal. Un om acționează ca un lup, altul ca un câine, altul ca un șarpe, sau ca o vulpe, etc; principiul lor animal îi face să se comporte așa cum se comportă, însă principiul lor animal va pieri ca și animalele. Rațiunea omului nu este de natură animală, ci vine de la Dumnezeu, și, fiind o parte din Dumnezeu, înseamnă că e nemuritoare”. (De Lunaticis)
Cartile lui Paracelsus se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina