Ilie Cioară – Viața religioasă

Ascultați articolul sub formă audio:
Adevărata viață religioasă nu constă în îndeplinirea unor practici născocite de mintea omenească, cărora, apoi, tot ea le atribuie calitatea de sfinte sau sfințitoare. Nici rostirea unor rugăciuni sau împlinirea unor pravile nu realizează adevărata viață religioasă a individului. Buna credință, ca și entuziasmul celui care se angajează spre atingerea idealului spiritual, nu sunt altceva decât simple aspirații ale aceluiași „ego”, ce se caută pe sine într-o altă variantă decât cea obișnuită pe plan material.
De asemenea, nici chiar acea viață plină de privațiuni, pe care, cândva, cineva și-o impune, sau îi este impusă, prin încadrarea sa într-o anumită disciplină, nu o putem califica drept religioasă.
Tiparele în care ne vârâm în mod voluntar sau suntem vârâți de maeștri sau alți diriguitori spirituali nu fac altceva decât să ne condiționeze un alt mod de a gândi, altfel decât ființăm înainte. Încercuiți de aceste tipare rigide, vom intra, în mod sigur – voit sau fără vrerea noastră – în confruntare cu alți semeni, la rândul lor închiși în tipare diferite de ale noastre.
Viața religioasă nu este produsul gândirii și al imaginației, care, oricât de extinse ar fi ele, sunt și rămân prizoniere lumii finite, cu totul improprie unei asemenea realizări.
Minunata performanță nu-i realizabilă decât în pasivitatea nemijlocită a minții noastre. Numai în clipa în care noi înșine realizăm acea pace interioară, fără să urmărim prin aceasta o anumită împlinire, ne ridicăm deasupra existenței cotidiene. Astfel eliberați de întreaga masă de acumulări care ne limitează și ne înrobește, descoperim unica ipostază în care viața religioasă își poate desfășura nestingherită propria ei activitate.
De acum funcționând ca unitate psihosomatică, dispunem de o energie pură, în care iubirea și frumusețea își impun sacralitatea transformatoare. Un astfel de trăitor este un adevărat om religios care, prin noua sa mentalitate, se detașează de tot ce este efemer și meschin și se unește cu Eternul, spre fericirea sa și binefacerea întregii lumi.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina