Articole

Jack Kornfield – Trezirea Spirituala

JAGK KORNFIELD: Să trăieşti în trezire spirituală înseamnă să fii aici, în realitatea prezentului, în acum, care e tot ce avem. Şi să admiţi că gândurile despre viitor sunt doar gânduri. Poţi să le foloseşti, dar să nu crezi în ele, pentru că jumătate din timp ele nu se împlinesc. Iar gândurile despre trecut sunt în urma ta. Din trecut, poţi doar învăţa.

Să fii treaz din punct de vedere spiritual înseamnă să trăieşti aici, astfel încât, atunci când eşti cu persoana iubită, să fii cu adevărat prezent, la fel cu câinele tău ori cu munca sau cu imboldul tău creator. Ba şi atunci când îţi asculţi inima, şi îţi dai seama că eşti cuprins de frică şi de nesiguranţă. Poetul Hafiz spunea: Frica este cea mai proasta încăpere din casă; mi-ar plăcea sa te văd trăind în condiţii mai bune. Aşadar, să trăieşti în trezire spirituală înseamnă să simţi că frica ori reţinerea sau nesiguranţa pe care o ai nu este finalul poveştii. Suntem capabili să fim liberi si demni, în orice condiţii.

OPRAH: Din tot ceea ce stiti, ce ati dori sa impartasiti cel mai mult in privinta traiului in trezire spirituala?

JACK: Primul lucru pe care l-aş spune ar fi să te opreşti şi să-ţi găseşti pacea. Fă tot ce ai nevoie pentru asta. Dacă asta înseamnă că trebuie să te trezeşti dimineaţa devreme sau să stai seara mai târziu, ori să te plimbi, ori să îţi iei un răgaz de câteva secunde, ca să respiri adânc înainte de a apăsa butonul trimite pentru un e-mail sau un tweet, ca să te linişteşti şi să spui: „Care-i scopul meu?“ Pentru că, dacă îţi asculţi inima şi întrebi: „Care-i scopul meu?“, îţi va răspunde. E genul de conversaţie pe care o poţi avea dacă îţi găseşti pacea. Aşa că mai întâi trebuie să cauţi acele momente ale zilei şi ocaziile în care te poţi întoarce către tine cu respect şi să te asculţi. Oamenii care află calea de a se linişti descoperă de fapt o nouă artă e ca şi când ar învăţa să gătească. Sau ca atunci când învaţă să şofeze. Pot deprinde o artă interioară şi pot găsi o metodă care funcţionează pentru ei. A doua dorinţă se referă la compasiune şi iertare.

OPRAH: Nu poţi trăi fără ele

JAGK: Fără iertare, lumea e pierdută. E ca în pilda cu cei doi prizonieri de război care se întâlnesc după ani şi unul îl întreabă pe celălalt: „Ţi-ai iertat torţionarii?” Celălalt îi răspunde „Nu, niciodată n-o să-i iert”. „Atunci, eşti tot prizonierul lor, aşa-i?“ Prin urmare, o cale de a te elibera de trecut este prin iertare, şi asta înseamnă iertare pentru tine, pentru toate nesăbuinţele şi situaţiile în care ai fost prins şi n-aveai habar.

OPRAH: Şi oamenii fac asta în miriade de feluri, nici nu ştiu.

JACK: Iar adevărul este că poţi să te eliberezi.

PRAH: Poţi.

JACK: Este posibil să te eliberezi şi e un exerciţiu simplu de iertare să cauţi în inima ta locul unde îţi ţii iertarea şi să-l repeţi întruna, simplu. La început, pare să nu funcţioneze, trece ca apa peste pietre. „N-o să-l iert niciodată pe omul acela, n-o să mă iert niciodată”. Apoi, la un moment dat, îţi dai seama că el sau ea ar putea fi în vacanţă în Bahamas, distrându-se, în timp ce tu stai plin de resentimente… şi cine suferă atunci?

Cu toţii ne-am purtat prosteşte la un moment dat, si, în loc să ne tratăm resentimentar pe noi şi pe ceilalţi, am putea să ne dăm seama şi să ne tratăm cu compasiune, cu iertare şi să spunem:

„Aceasta este a treia dorinţă, să trăieşti în pace şi bunăstare. Este dreptul tău natural.” Invăţăturile budiste încep cu acest gen de îndemnuri: nu îţi uita integritatea originară, bunătatea şi frumuseţea, şi îndreaptă-te spre ceea ce este bine. Indreaptă-ţi inima spre bine, cultivând iertarea şi compasiunea, prezenţa atentă. Vezi binele în celălalt. Nelson Mandela spunea:

Să vezi binele în cineva nu doare. De multe ori face mai bine.

OPRAH: Frumos spus.

JACK: Dacă eşti profesor şi vezi frumuseţea în elevii tăi, ei te vor iubi şi o vor reflecta şi îşi vor spune: „O să mă străduiesc, pentru că profesorul acesta m-a remarcat şi mă înţelege”. Aşa că ai de ales. Poţi să te întorci către bunătatea ta înnăscută.

OPRAH: Nu-şi doreşte toată lumea asta? In toate discuţiile mele de-a lungul anilor, în mii de emisiuni, am înţeles că firul care leagă toate experienţele noastre umane este acela că vrem unanim să fim validaţi. Cu toţii vrem să fim remarcaţi, toţi vrem să ştim că contam. Şi cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru cineva este să îi spui că l-ai remarcat şi l-ai auzit.

JAGK: Asta-i muzică pentru urechile mele. Când cineva spune: „Mi-ar plăcea să am parte de puţină atenţie“, nu cere puţin lucru. Imi place să mă gândesc la asta ca la atenţie iubitoare — când acorzi cuiva atenţie e ca o cununie a prezenţei tale cu a celuilalt, e iubire. Vezi cu adevărat frumuseţea de dincolo de privirea celuilalt.

 


Cartile lui Oprah Winfrey se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 
 
Cartile lui Jack Kornfield se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 


Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.

(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere:


Hide picture