Natura minții – O minte sănătoasă este o minte liberă de conflict, atașament și iluzii
Acest articol prezintă 4 dialoguri între J. Krishnamurti, David Bohm, Rupert Sheldrake și John Hadley, care explorează natura tulburărilor psihologice. Participanții dezbat dacă suferința psihologică este inevitabilă, o consecință a naturii umane egoiste și a condiționării biologice și sociale, sau dacă este posibilă o transformare fundamentală a condiției umane, depășind dependența și căutarea securității în surse exterioare. Discuția abordează perspective din filozofie, fizică, biologie și psihiatrie, punând sub semnul întrebării abordările convenționale în tratarea suferinței. Concluzia rămâne deschisă, explorând posibilitatea unei schimbări radicale față de perspectiva individualistă.
Vezi cele 4 episoade online cu traducere:
Episodul 1:
Tema principală a discuției este natura sinelui și rolul său în generarea discordiei psihologice.
Krishnamurti susține că “originea [discordiei] este activitatea egoistă”, adică centrarea pe sine, pe propriile nevoi și dorințe, în detrimentul celorlalți. Această atitudine egoistă, prezentă la toate nivelurile vieții, generează contradicții, diviziune și conflict, atât în relațiile interpersonale, cât și în societate în general.
Exemplificări:
- Relații interpersonale: Dificultățile în relațiile de cuplu apar din cauza dorinței fiecărui partener de a se împlini pe sine, fără a ține cont de nevoile celuilalt. “Fiecare își dorește propria plăcere… Aceasta este activitate egoistă”.
- Relația părinte-copil: Copilul devine victima propriilor nevoi ale părintelui, care îl transformă într-un obiect al propriei împliniri. “Mama… își face din copil o jucărie.”
- Societate: Societatea însăși este rezultatul activității egoiste a indivizilor care o compun. “Am creat această societate prin anxietățile mele, prin dorința mea de securitate, prin dorința mea de a avea putere… “
Sheldrake extinde această perspectivă, argumentând că egoismul și conflictul sunt prezente și în natură, nu doar la nivel uman. El oferă exemple din lumea animală, unde competiția pentru resurse și dominație generează suferință.
Concluzia lui Krishnamurti este că suferința psihologică nu este inevitabilă. El pune sub semnul întrebării ideea larg răspândită că natura umană este intrinsec egoistă și conflictuală, propunând o “transformare fundamentală” a naturii umane, care să depășească condiționările biologice și sociale.
Rolul psihologiei și al religiei:
- Psihologia: Krishnamurti critică abordarea psihologiei tradiționale, care se concentrează pe ameliorarea simptomelor individuale, fără a aborda problema fundamentală a egoismului. “Psihologii… sunt preocupați de rezolvarea problemelor individuale… Prin urmare, nu se gândesc la suferința umană ca un întreg.”
- Religia: Krishnamurti recunoaște că marile religii ale lumii oferă o viziune a transformării, a depășirii suferinței, dar atrage atenția asupra pericolului dogmelor și ritualurilor care pot deveni o formă de condiționare. “Religia… este acumularea de energie pentru a descoperi dacă este posibil să fii liber.”
Întrebarea centrală a dialogului rămâne: Este posibilă o transformare fundamentală a naturii umane care să elimine egoismul și suferința? Krishnamurti susține că răspunsul nu poate fi găsit în teorii sau credințe, ci printr-o investigație profundă a sinelui și a relației cu lumea.
Concluzie:
Dialogul explorează o perspectivă radicală asupra naturii minții și a suferinței umane, punând sub semnul întrebării idei larg acceptate despre natura umană și condiționarea socială. Krishnamurti propune o cale a transformării interioare, care implică o examinare profundă a sinelui și o eliberare de egoism.
Episodul 2:
Discuțiile se concentrează pe rolul memoriei și al identificării în crearea suferinței, contrastând experiența umană cu cea animală, și sugerează că eliberarea de suferință implică o reevaluare a mecanismelor de identificare și a căutării securității. Participanții analizează funcționarea minții umane, impactul gândirii asupra emoțiilor, și posibilitatea de a trăi fără identificări limitative.
Teme principale:
- Originea suferinței: Discuția se concentrează pe modul în care activitatea egocentrică, divizivă și conflictuală, stă la baza suferinței psihologice.
- Rolul memoriei: Se explorează modul în care memoria umană, spre deosebire de cea animală, amplifică suferința prin ruminarea experiențelor negative și anticiparea unor viitoare.
- Căutarea securității: Participanții analizează modul în care dorința de securitate determină mintea să se agațe de gânduri și imagini care oferă confort, chiar dacă sunt false.
- Natura sinelui: Se pune sub semnul întrebării ideea că sinele este o colecție de imagini, credințe, experiențe și identificări, explorând posibilitatea existenței a ceva dincolo de aceste construcții mentale.
- Diviziune și conflict: Discuția evidențiază modul în care identificarea cu grupuri (naționale, religioase etc.) duce la diviziune, conflict și suferință la scară globală.
- Posibilitatea eliberării: Se explorează posibilitatea de a trăi o viață liberă de suferință prin înțelegerea naturii sinelui, a diviziunii și a mecanismelor care perpetuează conflictul.
Idei și fapte importante:
- Natura umană comună: Krishnamurti subliniază faptul că, dincolo de diferențele superficiale, oamenii împărtășesc o experiență fundamentală a suferinței, fricii și a dorinței de securitate. “În adâncul nostru, râul este același. Conținutul apei din râu este apa. Apa râului nu este asiatică sau europeană.”
- Identificarea ca sursă de conflict: Identificarea cu naționalitatea, religia, familia sau chiar profesia este văzută ca o sursă majoră de diviziune și conflict. “Atâta timp cât există acest proces diviziv al vieții – tu ești arab, eu sunt budist, tu ești musulman, eu sunt britanic – trebuie să existe conflict.”
- Rolul comparației: Comparația constantă cu ceilalți este identificată ca un factor care contribuie la sentimentul de inadecvare și la dorința de a deveni altceva decât suntem. “Mă compar constant. Cine a obținut publicitate, cine a obținut… Când vorbește el, toată lumea ascultă. Eu pot să strig și nimănui nu-i pasă. Așa că vreau să fiu ca el.”
- Observarea fără reacție: Se sugerează că observarea atentă a propriilor gânduri și emoții, fără a reacționa sau a judeca, poate conduce la o înțelegere mai profundă a sinelui și la o eliberare de tiparele de gândire care generează suferință. “Observarea unui fapt este cu totul diferită de a fugi sau a suprima.”
- Necesitatea schimbării radicale: Krishnamurti sugerează că o schimbare fundamentală este necesară pentru a depăși diviziunea și conflictul global. Această schimbare implică renunțarea la identificările care ne separă și recunoașterea interconexiunii noastre profunde ca ființe umane. “Ce este în neregulă cu noi? De ce nu vedem asta? […] Nu vreau să fiu hindus, nu vreau să fiu catolic, protestant… O sută de oameni, o mie de oameni ca aceștia ar începe să facă ceva.”
Concluzii:
Dialogul subliniază natura complexă a sinelui și a suferinței psihologice, evidențiind rolul memoriei, al căutării securității și al identificărilor în perpetuarea conflictului. Se sugerează că o schimbare profundă, bazată pe observarea atentă și detașată a propriei minți, este esențială pentru a trăi o viață liberă de diviziune și suferință.
Episodul 3:
Discuțiile abordează originea nevoii de securitate, rolul gândirii și memoriei în crearea acestei nevoi, și posibilitatea de a depăși anxietatea printr-o atenție completă și prezentă, eliminând astfel conflictul dintre sinele perceput ca observator și conținutul conștiinței, considerat haotic și contradictor. Se analizează dacă această stare de atenție totală este posibilă și dacă ar putea conduce la o stare de pace profundă, independentă de condițiile exterioare. Se explorează, de asemenea, rolul responsabilității față de alții în contextul securității psihologice.
Puncte cheie discutate:
- Nevoia umană universală de securitate: Ființele umane, indiferent de cultură sau statut social, tânjesc după o stare de securitate de neclintit, o eliberare de frică și suferință.
“Ceea ce își doresc oamenii este siguranță… o siguranță de neclintit.” – J. Krishnamurti
- Instabilitatea inerentă a sinelui: Sinele, cu conținutul său contradictoriu și în continuă schimbare, este considerat a fi instabil în mod fundamental. Această instabilitate alimentează dorința de securitate externă.
“Sinele în sine este într-o stare de mișcare, incertitudine, atașament, frică… asta este o stare de lipsă de stabilitate.” – J. Krishnamurti
- Identificarea și atașamentul ca surse de insecuritate: Căutarea securității prin identificarea cu grupuri, ideologii sau posesiuni este considerată a fi o cale greșită, deoarece duce la izolare și conflict.
“Dacă mă identific în căutarea mea de securitate psihologică și mă atașez de o națiune, acea izolare mă va distruge.” – J. Krishnamurti
- Rolul gândirii și memoriei în perpetuarea conflictului: Gândirea, bazată pe memorie și experiențe trecute, creează o separare între “eu” și conținutul conștiinței. Această separare duce la încercări continue de a controla sau de a schimba conținutul conștiinței, perpetuând conflictul intern.
“Gândirea, memoria, cunoașterea este trecutul… așa că trecutul este observatorul care spune „Sunt diferit de frică, trebuie să o controlez.”” – J. Krishnamurti
- Atenția totală ca o cale către dizolvarea sinelui: Se sugerează că o stare de atenție completă, neîncărcată de memorie și dorință, poate duce la dizolvarea sinelui și la o încetare a conflictului intern.
“Când există observarea faptului că observatorul este observatul, iar acea stare de observare în care nu există observator ca trecut, aceasta este atenția.” – J. Krishnamurti
- Implicațiile practice ale dizolvării sinelui: Se pune întrebarea cum poate funcționa o persoană în lume, cu responsabilități față de familie și societate, dacă sinele este dizolvat.
“Dacă sunt atât de total fără sine, pot să mă ocup inteligent de aceste probleme?” – J. Krishnamurti
Concluzii:
Dialogul explorează natura complexă a securității psihologice și propune o abordare radicală: dizolvarea sinelui ca o cale de a atinge o stare de libertate și pace interioară. Se recunoaște dificultatea acestei căi, dar se sugerează că ea este posibilă prin cultivarea unei atenții totale și prin renunțarea la identificarea cu conținutul conștiinței. Rămâne deschisă întrebarea cum poate fi integrată această stare de non-sine în viața practică, cu responsabilitățile și provocările ei inerente.
Episodul 4:
Discuțiile abordează concepte precum atenția, analiza, observația și atașamentul, sugerând că o minte sănătoasă este liberă de conflicte interne și atașamente, caracterizată printr-o atenție completă și o percepție imediată, nemijlocită. Dialogurile pun în discuție, de asemenea, rolul religiei și al gândirii în crearea de imagini false ale sacrului, și necesitatea eliberării de temeri și atașamente pentru a atinge o stare de pace mentală.
Teme principale:
- Atenția ca instrument de dizolvare a conflictului: Krishnamurti subliniază că atenția deplină, lipsită de analiză sau judecată, poate dizolva conflictul psihologic. El argumentează că diviziunea dintre observator și observat, sau dintre analist și analizat, este menținută de lipsa atenției.
“În analiză există analistul și analizatul și astfel există întotdeauna acea diferență menținută unde există diferență trebuie să existe conflict, diviziune.”
- Natura iluzorie a sacrului: Participanții discută natura sacrului și modul în care gândirea creează imagini și simboluri pe care le considerăm sacre, ducând la idolatrie. Krishnamurti susține că nimic creat de gândire nu poate fi cu adevărat sacru.
“Gândirea a creat imaginea și apoi o venerează. Nu văd absurdul?”
- Importanța eliberării de atașamente: Krishnamurti argumentează că o minte sănătoasă este o minte detașată de țară, idei, relații, simboluri și chiar de conceptul de “sine”. El subliniază că atașamentul este sursa fricii, a suferinței și a conflictului.
“Viața este relație. Dar de ce ar trebui să fiu atașat de o persoană, de o idee, de o credință, de un simbol? Urmărește întregul ciclu al acesteia – de națiunea mea, de guru-ul meu, de Dumnezeul meu. Urmărește un atașament stabilit chiar prin asta.”
- Calea către o minte sănătoasă: Participanții explorează ideea că o minte sănătoasă este rezultatul înțelegerii profunde a naturii propriei minți și a eliberării de condiționările care o limitează. Krishnamurti subliniază importanța autocunoașterii și a observării atente a propriilor gânduri și emoții.
“Dacă vreau să aflu dacă există ceva sacru, trebuie să încep foarte aproape. Foarte aproape sunt eu. Și pot să mă eliberez de frică, de orice tristețe, de disperare, de toate acestea? Când există libertate, mă pot mișca, pot urca munți.”
Concluzii:
Discuția evidențiază ideea că o minte sănătoasă este o minte liberă de conflict, atașament și iluzii. Această libertate se obține prin atenție, autocunoaștere și o înțelegere profundă a naturii gândirii. Deși calea către o minte sănătoasă poate părea dificilă, participanții sugerează că este esențială pentru a trăi o viață împlinită și autentică.
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă articolele găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:
