Jiddu Krișhnamurti – Despre Dumnezeu și Eliberarea Minții
Ce-ai spune dacă nu ai fi fost condiționat de religia ta, de temerile tale, ce-ai spune despre Dumnezeu? Desigur, Dumnezeu este o minunată investiție – puteți predica despre Dumnezeu și puteți face mulți bani – cum fac unii.
Întrebare: Tu crezi în Dumnezeu?
Krișnamurti: Fie pui această întrebare din curiozitate să afli ce cred eu, fie dorești să descoperi dacă există Dumnezeu. Dacă ești doar curios, firesc nu există niciun răspuns, dar dacă vrei să afli tu însuți dacă există Dumnezeu, atunci trebuie să abordezi această cercetare fără prejudecăți, trebuie să abordezi asta cu o minte proaspătă, nici cu credința, nici cu necredința.
De-a lungul veacurilor omul a căutat ceva dincolo de el însuși, dincolo de bunăstarea materială – ceva ce numim Dumnezeu sau realitate, sau o stare atemporală, ceva ce nu poate fi perturbat de nicio circumstanță a gândirii sau a corupției umane. Și, negăsind acest ceva fără nume, căutându-l dintotdeauna într-o mie de nume, el a cultivat credința – credința într-un mântuitor sau într-un ideal.
Cum poate mintea, care este atât de condiționată, care este modelată de mediu, prin cultura în care ne naștem, a găsi ceea ce nu este condiționat? Cum poate o minte care este mereu în conflict cu ea însăși a găsi ceea ce niciodată nu este în conflict? Deci, în această investigare, căutarea nu are nicio semnificație. Ceea ce are sens și semnificație este dacă mintea poate fi liberă – liberă de frică, liberă de toate luptele mărunte, egoiste, liberă de violență, și așa mai departe. Poate mintea, mintea ta, să se elibereze de toate acestea? Aceasta este adevărata investigare, și când mintea este cu adevărat liberă, numai atunci este capabilă, fără nicio iluzie sau amăgire, să se întrebe dacă există sau dacă nu există ceva care este absolut, adevărat, care este atemporal, incomensurabil.
Nu “lumea cealaltă” este importantă, ci faptul că ești în această lume. Tu ești această viață de invidie, violență, iubire efemeră, ambiție, frustrare, frică și de asemenea ești dornic să scapi de toate acestea și să mergi spre ceea ce numești “cealaltă lume”, permanența, sufletul, atman, Dumnezeu, și așa mai departe. Fără înțelegerea acestei vieți, fără a fi liber de invidie, de plăcerile și durerile ei, celălalt tărâm este doar un mit, o iluzie, un ideal inventat de o minte speriată care caută securitatea.
Credința ta în Dumnezeu îți oferă experiența a ceea ce tu numești Dumnezeu. Vei experimenta întotdeauna ceea ce crezi, și nimic altceva. Și asta invalidează experiența ta. Creștinul va vedea fecioare, îngeri și pe Hristos, iar hindușii vor vedea divinități similare într-o extravagantă pluralitate. Musulmanii, buddhiștii, evreii și comuniștii sunt la fel. Credința condiționează tot ceea ce presupune o dovadă proprie. Nu este important ceea ce crezi, ci doar să nu ai deloc credințe. De ce ai avea credințe? Deoarece există frica, nesiguranța vieții, frica de necunoscut, absența securității în această lume aflată într-o continuă schimbare?
În India oamenii sunt condiționați într-un fel: ei cred în diferiți zei. În Europa ei cred într-un anumit Dumnezeu, în fiul lui Dumnezeu, în Absolut, și așa mai departe. Dar există oameni care niciodată nu au auzit de Hristos și zic: “Cine este acesta? Dumnezeul meu este mai important decât acest om”. Deci totul depinde de condiționările voastre. Mulți nu văd asta. Atunci când mintea este liberă de această condiționare, ce este Dumnezeu? Deci, de aceea, omul din frica lui, din extraordinara sa singurătate și deznădejde, spune că trebuie să existe ceva care să-l protejeze – imaginea tatălui pe care o venerează. Deci omul îl crează pe Dumnezeu.
A fi teist sau ateu, pentru mine ambele sunt absurde. Dacă ai ști ce este Adevărul, ce este Dumnezeu, nu ai fi nici teist, nici ateu, deoarece în această conștientizare credința este inutilă. Deci, pentru a-l descoperi pe Dumnezeu sau Adevărul, mintea trebuie să fie liberă de toate obstacolele care au fost create de-a lungul secolelor, bazându-se pe nevoia de auto-protecție și securitate.
Sadhu i-a spus lui Krișnamurti: “Domnule, de paisprezece ani m-am dedicat meditației, dar nu sunt capabil a obține samadhi. Am practicat meditația, dhyana, dar nu am fost capabil să-i pătrund adâncimile. Aș putea face asta? Ați putea să-mi spuneți care sunt obstacolele?”
Krișnamurti i-a cerut să descrie tipurile de practici meditative pe care le-a urmat. După ce l-a ascultat, el a spus: “Îți dai seama că încă urmărești să dobândești? Deschide-ți pumnul. Nu este nimic de dobândit.”
Pentru câteva minute Sadhu a rămas tăcut. Apoi el s-a ridicat și s-a prosternat înaintea lui Krișnamurti, care apoi i-a cerut să mai rămână un pic. După un timp Sadhu a spus: “Domnule, vreau să vă mai pun o întrebare. Este oare impactul personalității tale, care mi-a oferit această experiența? Aceasta se datorează gurugripa dumneavoastră? (grația gurului)”
Krișnamurti a răspuns: “Știam că o să pui această întrebare. De aceea te-am rugat să mai rămâi un timp. Asta nu înseamnă a dobândi ci a renunța. Eliberează-ți pumnul. Lasă totul.” El s-a oprit pentru un moment după care a spus. “Este din nou mintea care pune această întrebare? Ai fost prins în ea din nou. Te-am scos din ea, dar te-ai întors din nou la ea. Dacă ești ferm pe această poziție și dai drumul la tot, “aceasta” va veni. “Aceasta” va veni nu pentru că tu o vrei, doar va veni.
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
