Meditații zilnice cu Krișhnamurti – Învățarea nu este experiență
Ascultați articolul sub formă audio:
Cuvântul învățare are o mare semnificație. Există două tipuri de învățare. Pentru cei mai mulți dintre noi, învățarea înseamnă acumularea de cunoștințe, de experiență, de tehnologie, de abilități, a unei limbi străine. De asemenea, există învățarea psihologică, învățarea prin experiență, fie experiențele imediate ale vieții, care lasă un anumit reziduu al tradiției, al rasei, al societății.
Există aceste două tipuri de învățare prin care putem întâlni viața: psihologic și fiziologic; abilitate pasivă și abilitate activă. Cu adevărat, nu există nici o linie de demarcație între cele două; acestea se suprapun.
Pentru moment, noi nu vom lua în considerare abilitățile pe care le învățăm prin practică, cunoștințele tehnologice pe care le dobândim prin studiu. Ne vom preocupa de învățarea psihologică pe care am dobândit-o de-a lungul secolelor sau am moștenit-o ca tradiție, ca și cunoștințe, ca experiență. Asta numim învățare, dar mă întreb dacă asta este totul.
Eu nu vorbesc despre a învăța o abilitate, o limbă străină, o tehnică, dar mă întreb dacă mintea învață vreodată psihologic. Ea a învățat, și cu ceea ce a învățat întâlnește provocările vieții. Întotdeauna există o interpretare a provocărilor vieții în conformitate cu ceea ce am învățat. Asta este ceea ce facem. Este aceasta învățare? Oare învățarea nu implică ceva nou, ceva ce nu cunosc și trebuie să învăț? Dacă eu doar adaug la ceea ce știu deja, aceasta nu mai este învățare.
1. Învățarea tradițională:
“Pentru cei mai mulți dintre noi, învățarea înseamnă acumularea de cunoștințe, de experiență, de tehnologie, de abilități, a unei limbi străine.”
Aceasta se referă la acumularea de informații, abilități practice și cunoștințe specifice.
2. Învățarea psihologică:
“De asemenea, există învățarea psihologică, învățarea prin experiență, fie experiențele imediate ale vieții, care lasă un anumit reziduu al tradiției, al rasei, al societății.”
Aceasta implică asimilarea și internalizarea experiențelor de viață, formând un bagaj psihologic influențat de tradiție și societate.
Krișhnamurti subliniază suprapunerea celor două tipuri de învățare, menționând că nu există o delimitare clară între ele.
Întrebarea centrală a lui Krișhnamurti:
“Eu nu vorbesc despre a învăța o abilitate, o limbă străină, o tehnică, dar mă întreb dacă mintea învață vreodată psihologic.”
Krișhnamurti pune sub semnul întrebării dacă învățarea psihologică este o acumulare statică a experiențelor trecute sau un proces dinamic care permite asimilarea de noi perspective și cunoștințe.
Argumentul principal:
“Oare învățarea nu implică ceva nou, ceva ce nu cunosc și trebuie să învăț? Dacă eu doar adaug la ceea ce știu deja, aceasta nu mai este învățare.”
Krișhnamurti susține că adevărata învățare implică depășirea limitelor cunoștințelor actuale și asimilarea de noi informații și perspective care ne provoacă modul de gândire. Simpla acumulare de informații compatibile cu ceea ce știm deja nu reprezintă o învățare autentică.
Concluzie:
Krișhnamurti ne invită să reflectăm asupra naturii învățării psihologice și să reevaluăm modul în care abordăm noi experiențe și informații. Este o provocare să depășim tiparele mentale create de experiențele trecute și să fim deschiși la noi perspective care ne pot transforma modul de a înțelege lumea.
Cartile lui Jiddu Krishnamurti se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
