Bruce Lipton – Secretul celulelor sănătoase: Importanța mediului și a percepțiilor
Atunci când celulele cultivate, pe care le studiezi, suferă, trebuie să vezi mai întâi ce se întâmplă cu mediul în care sunt celulele, nu cu celulele, deoarece un mediu sănătos produce celule sănătoase, iar un mediu bolnav produce celule bolnave. Toate experimentele mele, care au confirmat că „Mediul e important, idioților!”, au prevestit domeniul în plină dezvoltare al epigeneticii (din grecescul epi, care înseamnă „mai presus”) care, studiu după studiu, demonstrează felul în care mediul controlează activitatea genelor. Până la urmă, știința convențională a recunoscut că nu genele determină soarta celulelor.
Ce legătură au studiile acestea cu tine? Atunci când te privești în oglindă, vezi un singur organism uman – pe tine – care te privește. Însă, așa cum am menționat, aceasta este o percepție greșită. Noi nu suntem un organism unic; suntem formați din aproximativ 50 de mii de miliarde de celule! Strict vorbind, o ființă umană reprezintă o comunitate de organisme vii – celulele noastre. Mai precis, ființa umană este un vas de cultură, „îmbrăcat în piele”, care conține 50 de mii de miliarde de celule. Sângele nostru este mediul de cultură – mediul care determină soarta celulelor – din vasul nostru de cultură, îmbrăcat în piele.
De fapt, pentru soarta unei celule, nu are nicio importanță dacă vasul de cultură este acoperit cu plastic sau cu piele. Oriunde se dezvoltă aceasta, viața ei este controlată de mediul de cultură. În calitate de specialist în biologie celulară, m-am ocupat de controlul compoziției chimice a celulelor în vase de cultură din plastic. Ca „autobiolog“ – așa cum se arată în Figură – controlezi chimia propriului mediu de cultură, sângele, prin alimentație și prin funcționarea creierului. Când mintea percepe sentimentul de iubire, ea determină creierul să secrete în sânge substanțe neurochimice, precum dopamina, oxitocina și hormonii de creștere (mai multe despre acest subiect, mai departe). Când aceste substanțe chimice se adaugă mediului de cultură al celulelor crescute într-un vas din plastic, celulele reacționează, prezentând o creștere sănătoasă, viguroasă. Același lucru se întâmplă și cu celulele din vasul acoperit cu piele al trupului nostru: da, când ești îndrăgostit, în general ești mai sănătos și mai activ.
Această imagine subliniază faptul că creierul controlează compoziția chimică a mediului de cultură al organismului, sângele, care, la rândul lui, hrănește și reglementează genetica și comportamentul celulelor din organism. Substanțele chimice eliberate de creier în sânge completează percepțiile și credințele pe care le avem în minte. Atunci când ne modificăm felul în care reacționăm la acțiunile lumii înconjurătoare, ne modificăm compoziția chimică a sângelui, care, la rândul ei, ne reglementează genetica și comportamentul. Aceasta este esența efectului placebo.
Dar dacă același creier din același organism percepe o lume amenințătoare, el nu va fi stimulat să elibereze substanțele biochimice ale iubirii. Din contră, teama conduce la eliberarea în sânge a hormonilor de stres și a agenților inflamatori, precum citokinele. Dacă adăugăm aceste substanțe chimice culturilor de celule dintr-un vas din plastic, ele vor opri creșterea celulelor și le pot chiar ucide. Substanțele chimice ale stresului împiedică creșterea și menținerea celulelor, deoarece ele redirecționează energia organismului către sprijinirea mecanismelor de protecție. Acesta este motivul pentru care stresul reprezintă principala cauză de îmbolnăvire și motivul a peste 90% dintre vizitele la medic.
Este important să menționăm că hormonii de stres au roluri multiple, iar acțiunile lor se bazează pe tipul de „stres” trăit de un anume individ. Există două tipuri de stres, fiecare cu consecințe biochimice diferite: stresul negativ și stresul pozitiv (eustress).
Distress-ul apare atunci când simțim că ne este amenințată supraviețuirea. Asta se întâmplă atunci când hormonii de stres, precum cortizolul și adrenalina, ne determină să trecem de la creștere la protecție, salvându-ne viața atunci când există o amenințare gravă (o pumă, de exemplu) sau devenind caustici dacă amenințarea este cronică (traficul de zi cu zi sau un loc de muncă pe care îl urăști).
Pe de altă parte, eustress-ul – care înseamnă, literal, „stres bun” – apare atunci când „stresăm” sistemul cu comportamente neamenințătoare, precum desfășurarea de activități fizice, cum ar fi cele sportive, sau activități mentale, cum ar fi scrierea acestei cărți, precum și îndrăgostirea pasională!
Cercetătorii au descoperit că hormonul de stres, cortizolul, este eliberat nu numai atunci când fugim din calea unei avalanșe, ci și atunci când suntem extraordinar de îndrăgostiți.
În 2004, cercetătorii de la Universitatea din Pisa au descoperit că nivelurile de cortizol erau „considerabil mai mari” la subiecții cercetării lor, care se îndrăgostiseră de curând, decât la cei care nu erau îndrăgostiți. În 2009, cercetătorii de la Universitatea din Texas au descoperit că nivelurile cortizolului creșteau la femeile incluse în studiu, atunci când acestora li se cerea să se gândească la iubiții lor. Creșterea era „deosebit de pronunțată și relativ de durată” la subiecții care petreceau mai mult timp gândindu-se la relațiile lor.
Toate organismele vii citesc și răspund la informațiile de mediu.
A: În procesul de percepție, creierul citește semnalele de mediu (imagini, sunete, mirosuri, temperatură, durere etc.), care sunt înregistrate de receptorii sistemului nervos.
B: Pe baza instinctelor și a experiențelor trăite, mintea evaluează semnalele primite și face o interpretare, o judecată de valoare, a sensurilor acestora, în raport cu supraviețuirea noastră.
C: Interpretarea pe care mintea o face cu privire la semnalele primite determină creierul să elibereze substanțe neurochimice, care fac, la rândul lor, ca organismul să se angajeze într-o reacție de creștere pozitivă sau într-una de protecție, în apărarea vieții, ori să ignore semnalele, deoarece nu sunt relevante pentru supraviețuire. Substanțele neurochimice eliberate în sânge reglementează comportamentul celulelor și, cu ajutorul epigeneticii, controlează activitatea genelor.
Fie că ești îndrăgostit, fie că fugi din calea unui pericol, mintea determină compoziția chimică a sângelui, care, la rândul ei, controlează biologia și genetica. Mintea interpretează percepțiile pe care le avem despre lume, iar creierul lucrează și creează biochimia care ne completează percepțiile. Iată un exemplu. Îmi plac ardeii iuți jalapeno; mâncărurile condimentate, iuți, îmi activează papilele gustative într-un mod foarte plăcut. Însă când mă văd cum consum mâncăruri foarte condimentate, alți oameni se miră: „Cum poți mânca asta?” Și eu, și ei avem aceeași percepție – că mâncarea este condimentată – dar mințile noastre interpretează diferit aceleași percepții. Biochimia mea adoră ardeii iuți jalapeno; a ta îi poate respinge.
Pentru a înțelege mai bine biochimia iubirii, gândiți-vă la creier nu ca la un diapazon care rezonează în vastul câmp energetic al Universului, așa cum l-am prezentat în capitolul despre fizica cuantică. În acest context, gândiți-vă la creier într-un mod ceva mai prozaic: ca la bătrâna mașină de la Newton, de fapt o mașină de vopsit (creierul este extrem de versatil – o singură imagine nu este suficientă).
Când spun mașină de vopsit, nu mă refer la un robot care vopsește perfect o încăpere întreagă, într-o ordine și o curățenie impecabile. Mi-aș dori și eu o astfel de mașină mitică! Mă refer la o mașină de vopsit care amestecă culorile, asigurând exact nuanța dorită. În aceste mașini sunt stocate, în cilindri, o serie întreagă de culori de diferite nuanțe. Culorile sunt introduse în cantități exacte, într-un recipient de vopsea albă, pentru a produce exact nuanța dorită. Nu există doar un roșu, un verde sau un albastru. Există sute de nuanțe din aceeași culoare, ca și în mostrele de culori de vopsea, folosite de clienți pentru a-și alege nuanța dorită pentru zugrăvirea pereților.
În această analogie, creierul este asemenea mașinii care amestecă culorile. Numai că, în loc să amestece diferite nuanțe de culori, creierul este o mașină care amestecă elixirul de iubire, o mașină în care există o mulțime de substanțe neurochimice și de hormoni pe care cercetătorii le asociază cu biochimia iubirii, în chinurile primei pasiuni, creierul poate comanda un „roșu pasional”, storcând nenumărate picături de testosteron în amestec. Lucrurile au mers bine, așa că acum creierul comandă un „roz de dor“, cu dopamină din abundență, care încurajează dorința de mai multă plăcere cu obiectul dorinței tale. Atunci când te-ai convins că ai găsit persoana potrivită, creierul comandă „culoarea levănțicăi, a iubirii vieții mele“, un amestec bogat în vasopresină, oxitocină și serotonină, care stimulează formarea legăturii emoționale dintre parteneri – ceea ce înseamnă că ești din ce în ce mai fixat pe și obsedat de Adevărata Iubire. Când sfidezi probabilitatea unui divorț sau a unei relații nefericite și intri pe tărâmul lui fericiți-până-la-adânci-bătrâneți, creierul amestecă „albastrul de încă îndrăgostit până peste cap” cu o porție generoasă din oxitocina chimică a îmbrățișării.
Cred că ați înțeles. Creierul are la dispoziție o serie de ingrediente, de „nuanțe” neurochimice, care pot fi amestecate în diferite proporții, pentru a produce „poțiuni” specifice, care determină mai întâi împerecherea, iar apoi formarea unui cuplu, oferind astfel neajutoraților pui de om o șansă mai bună de supraviețuire.
Cartile lui Bruce Lipton se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Susține misiunea noastră! Donează și contribuie la un viitor mai conștient și plin de lumină.
