Bruce Lipton – Puterea și Reprogramarea Subconștientului

Ascultați articolul sub formă de podcast:
Ascultați articolul sub formă audio:
Mintea subconștientă este mintea care – la naiba cu bilețelele de pe frigider! – ne obligă să ne repezim la gogoși sau să ne îndrăgostim – din nou! – de cel mai mare neisprăvit de la petrecere.
Subconștientul este asociat cu activitatea neurală a unei porțiuni mult mai extinse din creier (aproximativ 90%), decât cortexul frontal, cu care este asociată mintea conștientă.
De asemenea, mintea subconștientă ne influențează comportamentul, cu mult mai mult decât mintea conștientă. Cortexul prefrontal al minții conștiente poate procesa și administra un număr relativ nesemnificativ de impulsuri nervoase pe secundă, adică 40, pe când cele 90 de procente din creier, care constituie platforma minții subconștiente, pot procesa 40 de milioane de impulsuri nervoase pe secundă. Ceea ce înseamnă că procesorul minții subconștiente este de un milion de ori mai puternic decât cel al minții conștiente.
S-ar putea ca în acest moment să manifești o atitudine vădit negativă față de mintea subconștientă, care deține puterea și care îți sabotează toate eforturile de a crea Efectul de Luni de Miere în viața ta – și de a sta departe de gogoși (Margaret le numește „cercurile morții“). Însă mintea subconștientă joacă un rol extrem de important și salutar în dezvoltarea umană și în viața de zi cu zi. În orice caz, e inutil să te împotrivești minții subconștiente sau să dai vina pe ea, așa cum sunt eu tentat să fac atunci când înghit niște gogoși, după care mă mustră mintea conștientă: Ești un mare idiot. De ce le-ai mâncat, când tocmai ai promis că nu te mai atingi de ele?
Pot să strig cât vreau și să-mi fac tot felul de reproșuri: e o pierdere de timp, pentru că în mintea subconștientă nu e nimeni care să-mi răspundă! Să-ți acuzi mintea subconștientă de toate relele este ca și cum ai țipa la televizor. Televizorul este bun sau rău? Nu, nu e nici una, nici alta. La ce te uiți? Nu da vina pe televizor, dă vina pe program! Este mintea subconștientă bună sau rea? Nu, nu e nici una, nici alta. Mintea subconștientă este, în primul rând, un uluitor mecanism de înregistrare/redare care, spre deosebire de mintea conștientă, dă dovadă de foarte puțină creativitate și nu are noțiunea timpului. Se află mereu în prezent, nu vede viitorul și, cu siguranță, nu ascultă și nu-i pasă că țipi la ea!
În loc să-ți acuzi subconștientul sau să te lupți cu el pe tema programelor comportamentale supărătoare, ar fi mai bine să-i recunoști puterea. Sunt de acord că această carte ar fi de-a dreptul deprimantă, dacă aș explica doar modul în care mintea subconștientă sabotează cele mai bune intenții și cele mai frumoase relații de iubire, fără să arăt și care sunt instrumentele cu ajutorul cărora mintea subconștientă se poate reprograma. Din fericire, nu suntem condamnați să trăim cu comportamentele de autosabotare ale minții subconștiente.
Însă înainte de a vorbi despre cum se poate reprograma mintea subconștientă, o să explic de unde vin programele negative (în niciun caz de la tine). O să arăt apoi care sunt instrumentele prin care mintea subconștientă se poate reprograma, pentru a înlătura obstacolele invizibile, care te împiedică să creezi și/sau să păstrezi în viața ta, Efectul de Lună de Miere.
Cartile lui Bruce Lipton se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina