Mircea Eliade – Tantra: Iluzia Realității și Miracolul

Il privii pe Swami Shivananda și mi s-a părut că surprind un foarte discret zâmbet pe buzele lui. – Cred că un asemenea lucru e posibil, stăruii eu. Cred că cineva înzestrat cu puternice virtuți oculte te poate scoate din prezent, îți poate anula condiția ta actuală și te poate proiecta oriunde în univers. Dar ceea ce mă nedumerește este un alt amănunt…

Swami Shivananda își întoarse râzând capul către mine și-mi apucă mâna. – Oare numai acest “alt amănunt” te nedumirește în toată întâmplarea pe care mi-ai povestit-o?

Ca să fiu sincer, mărturisii eu, sunt o sumă de amănunte secundare pe care nu le pot înțelege. Bunăoară, nu știu exact dacă noi am plecat aievea cu mașina sau am trăit o iluzie chiar de la început, chiar înainte de a părăsi bungalovul. Dacă am plecat aievea, atunci nu-mi dau seama când ne-a surprins vraja; probabil după câteva minute de la plecarea noastră, îndată ce ne-am apropiat, să zicem, de zona sacră a ritualului și meditației lui Bose. Dar atunci, ce s-a întâmplat cu șoferul? A fost și el vrăjit o bucată de vreme și apoi și-a revenit, a văzut că noi nu mai suntem în mașină și s-a întors la bungalov, pregătindu-se să joace teatru și înțelegându-se cu ceilalți servitori să spună că nici nu s-a mișcat din fața verandei?! Sau a fost vrăjit și s-a întors din drum fără să-și dea seama, și-a reluat locul în fața verandei și s-a deșteptat din vrajă fără să-și amintească nimic din tot ce făcuse?!

Astea ar fi posibilitățile primei ipoteze – că noi am plecat aievea din bungalovul lui Budge. Dar am mai încercat și o a doua ipoteză: că n-am plecat deloc, că am avut doar iluzia unui început de drum cu mașina, și că, de fapt, vraja ne-a cuprins chiar în timpul când ne aflam în bungalov. Am raționat astfel: fie că Suren Bose simțea apropierea noastră, și atunci, pentru a ne îndepărta de locul terifiantului său ceremonial, ne-a vrăjit, fie că prin simpla împlinire a acestui ritual secret s-au dezlănțuit forțe care ne-au proiectat, fără intenția lui expresă, într-un alt spațiu și timp, rămâne deschisă posibilitatea ca noi toți am fi putut fi “fermecați” chiar înainte de a ne sui în mașină. Dar atunci cum să-mi explic neparticiparea celorlalți – a servitorilor – la vrajă? Cum să-mi explic faptul că eu am simțit că se petrece ceva straniu mult timp după ce mi-am aprins țigara, în mașină, și numai după ce m-am convins că nu recunosc peisajul?! Atunci, cum am plecat noi din bungalov?!

Pentru că nu mai încape nicio îndoială că am plecat, am rătăcit prin junglă, ne-am întors pe un drum prăfuit, cu hainele murdare și sfâșiate. Dovada cea mai bună au fost urmele pe care le-a descoperit a doua zi șoferul lui Budge. Dar și aceste urme mă încurcă foarte mult; ele nu se afundă în pădure, după cum era de așteptat, ci se pierd în câmp, iar noi nu ne amintim să fi străbătut alt câmp decât cel din fața casei lui Nilamvara Dasa…

Swami Shivananda mă asculta cu atenție, dar fața îi era luminată de același zâmbet blând și iertător.

• Raționezi, în orice caz, ca un detectiv, îmi spuse el râzând din nou.

• Și raționez astfel pentru că am o teorie specială a miracolului, răspunsei eu, iar întâmplarea de la Serampore n-a fost un miracol, ci jocul unor forțe magice de esență inferioară, demoniacă.

• Tantra nu cunoaște calificative morale pentru forțele magice de care vorbești, mă întrerupse el. Se aseamănă, în această privință, cu fizica d-voastră, cu concepțiile europene asupra caracterului obiectiv al forței.

Eram dornic să aflu însă de la el dezlegarea întâmplării acesteia, și nu mă simțeam de loc dispus să-l ascult vorbind despre asemănările sau deosebirile dintre tantra și știința europeană. Așa că l-am întrerupt.

• Oricare ar fi adevărul în privința plecării noastre din bungalov, nu acesta e lucrul care mă nedumerește cel mai mult. Ci amănuntul pe care eram gata să ți-l mărturisesc adineauri, și pe care am să ți-l spun acum. Înțeleg foarte bine că am fost proiectați în afara din timpul și spațiul actual și am devenit martorii unei drame întâmplate acum o sută cincizeci de ani chiar prin acele locuri.

Pădurea pe care am văzut-o noi de la un moment dat era pădurea de atunci, vastă, cu arbori mari și venerabili, care fără îndoială că au fost tăiați în decursul secolului trecut. Casa lui Nilamvara era, de asemenea, o casă din secolul XVIII, una din vilele pe care am aflat că le avea el în apropierea Seramporului, și care a fost în urmă rasă de pe fața pământului. Oamenii pe care i-am zărit acolo, ducând pe nasalia de ramuri trupul tinerei Lila, erau, tot așa, îmbrăcați ca în secolul XVIII, cu turbane și șalvari, cum nu se mai poartă acum în Bengal. Toate acestea le înțeleg foarte bine. Și n-aș fi avut nicio nedumerire dacă noi, cei trei, ne-am fi trezit că asistăm la asasinarea Lilei și la jalea casei lui Dasa. Dar noi am auzit numai țipetele tinerei fete, și deși am alergat în toate părțile, n-am văzut pe nimeni; nici pe ea, nici pe cei care o răpiseră. Și apoi, acolo unde nu mai înțeleg nimic este intrarea noastra în casa lui Dasa. Ar fi fost firesc ca noi, cum spuneam să asistăm la jalea lui de acum o sută cincizeci de ani; atât, și nimic mai mult. Dar n-a avut loc o simplă repetare a evenimentelor întâmplate acum o sută cincizeci de ani, ci au intervenit elemente noi, create de prezența noastră în acea casă. Noi i-am vorbit lui Dasa, și el ne-a răspuns. I-a răspuns, chiar lui Bogdanof că nu înțelege englezește. Lucrurile acestea nu se întâmplaseră, însă, acum o sută cincizeci de ani. Deci nu asistam pur și simplu la o scenă de mult întâmplată, ci interveneam în această scenă, modificând-o prin prezența noastră de care eroii luasera cunoștință, și prin întrebările noastre, la care ei ne răspundeau. E adevărat, cele două personaje, bătrânul servitor și Nilamvara, ni se păreau nefiresc de înțepenite. Dacă aș fi aflat de la Chatterji că amândoi muriseră în aceeași noapte când a fost asasinată Lila, aș fi înțeles că noi am avut în fața imaginea lor spectrală, așa cum arătau ei în clipa morții. Dar Dasa a mai trăit după moartea soției, și e de presupus că și servitorul lui a mai trăit câtva timp. Deci imaginea cunoscută de noi în noaptea aceea nu era cea pe care au avut-o când au murit, mulți ani în urmă.

Atunci, cum să-mi explic înțepeneala lor de spectre? Episodul la care am asistat noi, uciderea Lilei, nu presupunea rigiditatea lor cadaverică. Așadar, noi n-am retrăit exact o întâmplare de acum o sută cincizeci de ani, ci am fost proiectați ca martorii unui eveniment de acum o sută cincizeci de ani, eveniment pe care însă l-am modificat. Dar asta e într-adevăr dincolo de orice margine a înțelegerii omenești; căci dacă mintea mea poate accepta ipoteza că, datorită unor anumite forțe necunoscute, sunt în stare să anulez timpul și să asist la un eveniment trecut, aceeași minte refuză să accepte că e posibil să modific structura și înfățișarea unui asemenea eveniment trecut. Accept ipoteza că aș putea asista la bătălia de la Waterloo, însă nu pot accepta că aș putea asista la bătălia de la Waterloo văzând în același timp cum Napoleon iese biruitor…

Swami Shivananda începu să râdă și-mi luă brațul.

• Tot raționamentul d-tale e foarte frumos, însă e cu desăvârșire greșit, îmi spuse el. Dar nu vrei să ne plimbăm puțin? mă întrebă brusc, îndemnându-mă. L-am urmat, depărtându-ne de malul Gangelui și urcând încet poteca spre pădure.

• Și e greșit, continuă el, pentru că acorda oarecare realitate întâmplărilor, fie aceste întâmplări trecute, prezente sau viitoare. Dar nicio întâmplare din lumea noastră nu e reală, dragul meu. Tot ce se petrece în cosmosul acesta e iluzoriu. Și moartea Lilei, și jalea soțului ei, și întâlnirea dintre voi, oameni vii, și umbrele lor, toate acestea sunt iluzorii. Iar într-o lume de aparențe, în care nici un lucru și nici un eveniment nu e consistent, nu își are realitatea lui proprie, oricine e stăpân pe anumite forțe, pe care voi le numiți oculte, poate face orice vrea. Evident, nici el nu creează nimic real, ci numai un joc de aparențe.

• Nu înțeleg, mărturisii eu confuz. Toate lucrurile pe lumea aceasta sunt iluzorii, admit, dar chiar și iluziile acestea au anumite legi ale lor, care le acordă o aparentă de consistență.

• Iluziile și aparențele se supun la legile de care vorbești numai pentru cel care crede în aceste legi, continuă Swami Shivananda. Dar se pare că Suren Bose, și poate nu numai el, nu credea în “legile” care conduc universul de iluzii și aparențe…

Văzând că eu rămân cu privirile în pământ, încă neconvins de argumentele lui, îmi strânse mai puternic brațul și mă îndemna.

• Haide, am să-ți explic… În acea clipă simții brusc dogorându-mi obrajii, și răsuflarea aproape mi se opri în piept. M-am clătinat, și fără îndoială aș fi căzut jos, dacă nu mă susținea brațul ferm al lui Swami Shivananda.

Mi se părea că mă trezesc în altă lume. Răcoarea nopții himalayene dispăruse ca prin farmec, lăsând loc nopții calde, umede a țărilor de Sud. Nu-mi dădeam bine seama ce se petrece cu mine, și ridicai cu teamă privirile din pământ.

Am pălit văzând în jurul meu o pădure imensă. Swami Shivananda mă silea să merg, cu pași repezi, fără să-mi vorbească. Dar deodată am recunoscut împrejurimile, și am zărit jăraticul în vetrele părăsite, și am văzut, nu prea departe în fața noastră, casa lui Nilamvara. Tot sângele mi s-a scurs din obraji, și, cu toată rezistența tovarășului meu, mi-am smuls brațul din strânsoare și am căzut la picioarele lui.

• Asta n-o mai pot îndura, Swami! am strigat. Trezește-mă! Lucrul ăsta nu-l mai pot îndura a doua oară!…

Nu mai știu ce-a urmat. Când m-am deșteptat, a doua zi, în kutiarul meu, soarele se înălțase de mult, și apele verzi ale Gangelui mi s-au părut nespus de blânde, fără asemănare de limpezi și odihnitoare.

---

Vezi toata povestea aici – kupdf.net_mircea-eliade-nopti-la-seramporepdf

 

---

Cartile lui Mircea Eliade se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---