Cine l-a ucis pe Iisus? Trei suspecți și o dramă în Ierusalimul roman
Documentarul examinează circumstanțele procesului și execuției lui Iisus din Nazaret, identificând trei suspecți principali: Caiafa, marele preot, Ponțiu Pilat, guvernatorul roman, și Iisus însuși. Se analizează motivele și acțiunile fiecărui suspect, bazându-se pe evidențe istorice și biblice, precum și pe perspectiva arheologică și medicală. În cele din urmă, sursa pune întrebarea cine poartă cu adevărat responsabilitatea pentru moartea lui Iisus, oferind o perspectivă nuanțată asupra evenimentelor.
Pentru a viziona acest articol este nevoie de user si parola de acces, pe care le ofer tuturor celor care au facut o donatie pentru sustinerea acestui website, nu conteaza suma pe care o donezi, poate fi oricat doresti, pe urma trebuie doar sa trimiteti un mesaj e-mail de la rubrica Contact cu specificatia ca ati facut o donatie si doriti acces la articolele protejate. Userul si Parola o veti primi pe adresa de e-mail specificata in formularul din mesajul trimis.
Daca ai primit userul si parola de acces apasa pe butonul de mai jos:
Suspectul numărul 1: Caiafa, Marele Preot:
Documentarul argumentează puternic implicarea lui Caiafa, subliniind motivele și acțiunile sale.
- Percepția unei amenințări: Caiafa și preoții templului îl vedeau pe Isus ca pe o amenințare la puterea și autoritatea lor. „Ei îl văd pe Isus ca pe o amenințare la puterea și autoritatea lor. El trebuie oprit.” Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim și acțiunea sa în templu (atacând schimbătorii de bani) au fost percepute ca provocări directe.
- Menținerea ordinii și relația cu romanii: Caiafa depindea de aprobarea romanilor pentru a-și menține poziția. Orice tulburare provocată de Isus ar fi putut periclita această relație și puterea sa. „Înaltul preot Caiafa și ceilalți înalți preoți depindeau complet de aprobarea romană. Și pentru a menține aprobarea romană, trebuiau să mențină ordinea în societate.”
- Interese financiare: Sursa sugerează că Isus amenința veniturile considerabile ale preoților generate de ritualurile de purificare de la templu. „Este clar că aceasta este o problemă majoră între Isus și templu și marele preot. El declară că împărăția lui Dumnezeu este disponibilă fără toate acele ritualuri elaborate de purificare.”
- Procesul ilegal: Sursa descrie procesul condus de Caiafa ca pe o farsă, încălcând numeroase legi evreiești. „Întregul proces evreiesc al lui Isus, așa cum este prezentat în evanghelii, este o batjocură completă a justiției. Știm ceva despre procesele evreiești de la acea vreme din scrieri evreiești ulterioare cunoscute sub numele de Mișna, și ne oferă o idee destul de cuprinzătoare despre cum ar trebui să se desfășoare procesele. Și aproape totul în procesul lui Isus este ilegal.” Printre ilegalități se numără desfășurarea procesului noaptea, în casa marelui preot și într-o zi de sărbătoare.
- Manipularea acuzațiilor: Deși inițial Isus a fost acuzat de blasfemie (o crimă religioasă), Caiafa știa că nu avea autoritatea de a pronunța o sentință de moarte. Prin urmare, a fost necesar să-l prezinte pe Isus lui Pilat cu acuzația de sedițiune.
Suspectul numărul 2: Ponțiu Pilat, Guvernatorul Roman:
Documentarul examinează rolul și motivele lui Ponțiu Pilat.
- Autoritatea supremă: Pilat, ca guvernator roman, deținea puterea de a pronunța și executa sentințe de moarte. „Toată puterea, inclusiv cea de viață și de moarte, este învestită într-un singur om, guvernatorul roman, Ponțiu Pilat.”
- Menținerea ordinii: Rolul principal al lui Pilat era de a asigura ordinea și stabilitatea în Iudeea, în special în timpul sărbătorilor aglomerate precum Paștele. Orice potențială revoltă era tratată cu fermitate.
- Relatări non-biblice despre Pilat: Sursa menționează că surse istorice din afara Bibliei îl descriu pe Pilat ca pe un om „calculat, crud și adesea brutal” și cu o „aversiune intensă față de evrei”.
- Dilema lui Pilat: Pilat l-a considerat inițial pe Isus nevinovat de acuzația de sedițiune. Cu toate acestea, a fost pus sub presiunea mulțimii, posibil instigată de preoții principali, care cereau crucificarea lui Isus. „Pilat se află într-o oarecare dificultate, deoarece tot ce știm despre el, din alte surse, precum și din evanghelii, cum ar fi istoricul Iosephus, care scrie despre el, arată clar că lui Pilat nu-i păsa să jignească oamenii.”
- Sentința de crucificare: În cele din urmă, Pilat a cedat presiunii și a ordonat crucificarea lui Isus, chiar și după ce și-a declarat public nevinovăția. „Declarând că Isus este nevinovat, Pilat îl condamnă totuși la moarte prin crucificare.” Această acțiune îl incriminează direct.
Suspectul numărul 3: Isus Însuși:
Documentarul prezintă argumentul surprinzător că Isus a fost profund implicat în propria sa moarte.
- Acțiuni deliberate și provocatoare: Intrarea triumfală în Ierusalim pe un măgar și acțiunea din templu sunt interpretate ca acte deliberate care au provocat autoritățile. „Această acțiune a lui Isus este profund provocatoare.” Atacul asupra schimbătorilor de bani a fost, de asemenea, un atac simbolic asupra templului și a autorității preoților.
- Conștientizarea consecințelor: Sursa sugerează că Isus era pe deplin conștient de riscurile pe care le implica acțiunile sale și că știa că ar putea fi arestat, judecat și condamnat la moarte. „Cred că putem fi siguri că Isus știa riscurile pe care și le asuma, că știa potențialele consecințe.”
- Prezicerea propriei morți: Evenimentele de la Ultima Cină, unde Isus a vorbit despre trupul său frânt și sângele său vărsat, sunt interpretate ca o anticipare a morții sale. „Isus părea să-și prezică propria moarte și părea să facă tot posibilul pentru a apropia acel sfârșit.”
- Lipsa tentativei de scăpare: În niciun moment în timpul săptămânii fatidice, Isus nu a încercat să scape din Ierusalim, deși ar fi avut ocazia. „În niciun moment în timpul acestei săptămâni fatidice, Isus nu a făcut nicio încercare de a scăpa. El a rămas pe poziție.”
- Agonia din Ghetsemani: Evenimentul din Grădina Ghetsemani, unde Evangheliile descriu agonia lui Isus și chiar transpirarea cu sânge (hematohidroză, o condiție rară cauzată de stres extrem), este interpretat ca o dovadă a conștientizării depline a soartei sale și a acceptării acesteia. „Și confruntat în grădină, gata să fie dus la proces, acesta este un moment de stres maxim. Și într-o formă sau alta, va ieși la iveală. Și a ieșit la iveală într-o formă foarte rară de transpirație cu sânge.”
- Credința în voia lui Dumnezeu: În cele din urmă, sursa sugerează că Isus a fost motivat de o credință profundă că moartea sa pe cruce făcea parte din voia lui Dumnezeu. „Cred că, în cele din urmă, Isus însuși a fost responsabil pentru propria sa crucificare, deoarece credea cu pasiune că era voia lui Dumnezeu să moară pe cruce.”
Concluzie:
Documentarul concluzionează că responsabilitatea pentru moartea lui Isus este complexă și implică mai mulți actori.
- Vinovăția lui Caiafa: Este prezentat ca principalul instigator, cel care a decis că Isus trebuie să moară și a manipulat procesul religios. „Cine este vinovatul este în mod natural Caiafa, și cred că acesta este omul potrivit de numit. El este cel care a decis.”
- Vinovăția lui Pilat: Este văzut ca cel care deținea puterea finală și a ordonat execuția, chiar și după ce l-a declarat nevinovat. „Desigur, cel care l-a condamnat și l-a condamnat la moarte a fost Pilat, guvernatorul roman. Fără îndoială. Pilat trebuie să își asume responsabilitatea pentru asta.”
- Rolul lui Isus: Este prezentat ca fiind crucial, prin acțiunile sale deliberate și acceptarea conștientă a sorții sale. „Eu nu aș spune că Isus a fost vinovat în acest sens. Isus este fidel vocației sale, chiar dacă aceasta duce la moartea sa.”
În final, documentarul sugerează că Ponțiu Pilat a fost cel care l-a ucis pe Isus, dar a avut ajutorul lui Caiafa și al preoților templului, precum și al lui Isus însuși, care și-a asumat un risc mare prin mesajul său.
Urmări:
Documentul menționează succint soarta ulterioară a celor trei suspecți, conform sursei:
- Ponțiu Pilat: A fost rechemat la Roma și se crede că s-a sinucis.
- Caiafa: A fost demis din funcție la scurt timp după moartea lui Isus.
- Isus: Este recunoscut ca o figură majoră în istoria mondială și în credința religioasă.
