Sandra Aamodt – Neuroștința viziunilor

Munţii sunt importanţi în trei mari religii monoteiste practicate astăzi: iudaismul, creştinismul şi islamul. Toate trei vorbesc despre viziuni speciale care s-au întâmplat la mari înălţimi. Moise a auzit o voce venind de la un tufiş în flăcări pe muntele Sinai. Discipolii lui Iisus au urmărit Schimbarea la Faţă care a avut loc, cel mai probabil, pe muntele Hermon, iar Mahomed a fost vizitat de un înger pe muntele Hira (Jabar An-Nour). Aceste viziuni nu sunt decât trei exemple dintr-o categorie mult mai largă de experienţe mistice provenite de la diverşi observatori. Un alt exemplu demn de menţionat este apariţia Fecioarei Maria lui Juan Diego, în timp ce acesta traversa colina Tepeyac din Guadalupe, Mexic. Printre experienţele spirituale raportate cel mai des putem menţiona senzaţia de a simţi sau de a auzi o prezenţă în apropiere, de a vedea un chip sau lumini (care uneori vin de la o persoană) şi sentimentul de teamă. Ciudat însă, a fost raportat un fenomen foarte similar de către un grup care în mod obişnuit nu este considerat a avea prea multe de a face cu misticismul: alpiniştii.

Ce influenţă ar putea avea muntele?

Iubitorii muntelui ştiu foarte bine că trebuie să se ferească de pericolele aerului rarefiat. Răul de înălţime în stadiu avansat se manifestă la altitudini de peste 2 500 de metri. Multe dintre efectele acestei stări se datorează reducerii cantităţii de oxigen pe care o primeşte creierul. Timpii de reacţie sunt vizibil reduşi chiar şi la altitudini de 1 500 de metri. La 2 500 de metri sau mai sus, alpiniştii relatează că uneori văd persoane imaginare, lumini venind de la ei sau de la ceilalţi, un alt corp care se aseamănă cu al lor şi că uneori chiar au un sentiment neaşteptat de frică.

Privarea de oxigen poate afecta activitatea structurilor neuronale şi în aproprierea lobilor temporali şi parietali din cortex. Aceste regiuni ale creierului sunt active în timpul procesării informaţiilor vizuale şi a celor despre chipuri, dar şi în timpul evenimentelor emoţionale. Un caz extrem de anomalie a acestei funcţii îl reprezintă crizele epileptice.

Crizele din lobul temporal rezultă deseori în experienţe religioase intense, inclusiv faptul că subiecţii simt prezenţa lui Dumnezeu sau se simt în rai sau văd diverse lumini. Ca regulă generală, viziunile sunt asociate nu numai cu munţii, ci şi cu alte zone îndepărtate, unde mediul înconjurător este potrivnic. Crizele, se presupune, au provocat viziuni religioase în cazul Sfintei Tereza de Âvila sau a Sfintei Tereza din Lisieux, fondatorul Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, Joseph Smith, şi posibil, chiar apostolul Pavel în timp ce călătorea spre Damasc.

Crizele din lobul temporal sunt declanşate mai uşor în condiţii care duc la creşterea nivelului de endorfine, cum ar fi stresul foarte mare.

Efortul de a urca un munte ar duce cu siguranţă la un asemenea stres, iar viziunile religioase apar de cele mai multe ori în situaţii de stres intens.

Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.