Omraam Mikhael Aivanhov – Destinul Omului După Moarte
Lasăți morții să plece liniștiți acolo unde trebuie să se ducă. Părinții voștri, prietenii voștri, nu vă agățați de ei, nu îi rețineți prin suferințele și regretele voastre și, mai ales, nu căutați să îi chemați pentru a comunica cu ei: îi deranjați și îi împiedicați să se elibereze. Rugați-vă pentru ei, trimiteți-le dragostea voastră, doriți ca se elibereze și să se ridice din ce în ce mai mult în lumină. Dacă îi iubiți cu adevărat, să știți că veți fi într-o zi cu ei. Iată adevărul. De câte ori v-am spus-o: acolo unde este dragostea voastră, acolo veți fi și voi într-o zi.
Pentru știința inițiatică, ființa umană este o reflectare, o imagine a universului; prin urmare, la fel ca acesta, ea este compusă din regiuni, din “corpuri” diferite. Știința oficială nu a ajuns încă să emită această realitate și de aici provin multe erori, mai ales în medicină și psihologie.
Hindușii împart, după tradiția lor, ființa umană în șapte corpuri, diviziune acceptată de majoritatea spiritualiștilor (Conform capitolului III din “Viața psihică: elemente și structuri” – Colecția Izvor). Corpul cel mai material și singurul vizibil pentru noi este corpul fizic, dar există alte șase corpuri compuse dintr-o materie din ce în ce mai subtilă: corpul eteric, astral, mental, cauzal, budic și atmic.
În realitate însă, corpul eteric face parte din corpul fizic și el există sub forma a patru stări numite eter chimic, eter vital, eter lumină și eter reflector. De aceea, corpul fizic poate fi împărțit în șapte stări: solid, lichid, gazos și cele patru stări eterice.
Celelalte corpuri pot fi împărțite de asemenea în șapte: astfel în astral există trei regiuni inferioare și patru regiuni superioare, și acolo, în aceste regiuni superioare trăiesc îngerii.
Ce este un înger?
Un înger este o creatură nemuritoare făcută dintr-o materie atât de pură, atât de subtilă, încât nimic rău sau obscur nu o poate atinge. El trăiește în lumină, într-o seninătate absolută și cunoaște totul, în afară de suferință, întrucât suferința are întotdeauna la origine mișcările naturii inferioare care provoacă tulburări și perturbații.
Un înger nu poate cunoaște aceste tulburări pentru că este absolut pur. În planul fizic nu există îngeri, ei pot fi întâlniți numai începând din regiunile superioare ale planului astral.
La limita planului astral inferior și ale planului astral superior, se găsește o zonă intermediară locuită de ființe ce sunt pe cale de a se perfecționa, de a rupe legăturile cu regiunile inferioare; însă acestea sunt susceptibile de a fi tulburate de influențele nefaste ale planului astral inferior și ale planului fizic.
Corpul astral este în același timp lumea suferinței și cea a bucuriei; a bucuriei, când omul a ajuns să-și purifice și să-și rafineze dorințele, iar a suferinței, când el trăiește la un nivel inferior, înglodat în pofte și pasiuni.
În momentul morții, omul se desprinde de corpul său fizic, dar aceasta nu ajunge pentru ca el să fie de îndată eliberat. Putem spune chiar că este și mai expus la chinuri decât când trăia pe pământ.
Într-adevăr, în timpul vieții pământești, corpul nostru fizic constituie o carapace, o armură care ne împiedică să simțim realitatea lumii psihice; când însă ne desprindem de corpul fizic prin moarte și ne regăsim în astral fără apărare, riscăm să suferim foarte mult și să ne simțim foarte nefericiți.
Infernul nu este nimic altceva decât o stare de conștiință trăită foarte intens în planul astral. Numai o purificare prin suferință ne poate în sfârșit salva.
Toți cei care s-au scufundat complet într-o viață de dezmăț, de nedreptăți, de răutăți, de cruzimi și care au reușit să scape de justiția umană, când mor, se găsesc confruntați în planul astral cu tot răul pe care l-au făcut; ei nu mai pot găsi nicăieri vreun refugiu pentru că nu mai au corpul fizic care îi apără și îi insensibiliza și simt exact aceleași suferințe pe care le-au provocat la alte ființe când erau pe pământ.
Vi s-a întâmplat, fără îndoială, să aveți coșmaruri și ați remarcat că de cele mai multe ori, acest coșmar se întrerupea dintr-o dată pentru că vă trezeați brusc, mulțumit de a vă regăsi la adăpost în corpul vostru fizic, zicându-vă: „Din fericire nu a fost decât un vis”. De ce această trezire bruscă? Pentru că subconștientul vostru știe că, pentru a vă apăra de ființele sau forțele ostile din planul astral, trebuie să reintrați în corpul vostru fizic, fortăreața unde vă puteți adăposti.
Dacă rămâneți în planul astral, veți continua să fiți la dispoziția dușmanilor, dar voi părăsiți acest plan, vă întoarceți în corpul vostru fizic care este dens, solid, ca să scăpați de ei. Este ca și când, fiind urmărit pe stradă, găsiți refugiu într-o casă: acolo, nici cuțitele, nici gloanțele nu vă pot atinge.
Aceeași lege există în toate domeniile. Căci, se poate de asemenea întâmpla ca în timpul meditațiilor lor, anumite persoane să se dedubleze și să fie atrase în regiunile periculoase ale planului astral unde pot fi urmărite, amenințate. În acest caz, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să reintre în corpul lor fizic pentru a-și găsi adăpost.
Corpul fizic este o bună fortăreață, dar când îl părăsim în momentul morții, dacă am violat legile dragostei, ale înțelepciunii și adevărului, vom fi forțați să plătim în planul astral pentru toate aceste greșeli.
Acestea nu sunt invenții: cei mai mari gânditori ai umanității au spus-o întotdeauna, marii artiști, pictori, poeți, au reprezentat această lume în operele lor; persoane care au fost în stare de moarte clinică timp de trei sau patru zile, când au revenit la viață, au putut povesti ceea ce au văzut în planul astral. Cerul permite astfel, din când în când, unor persoane să facă această experiență pentru a putea liniști pe oameni și a le reaminti anumite adevăruri.
Astfel, după moarte, omul trebuie să suporte în planul astral tot răul pe care l-a făcut altora, să sufere pentru toate greșelile făptuite. Aceasta nu înseamnă că Inteligența cosmică vrea să se răzbune sau să-l pedepsească; ea dorește numai ca omul să devină conștient de tot ceea ce a făcut pe pământ, pentru că, adesea, el a făcut să sufere anumite ființe fără măcar să-și dea seama, și această ignoranță este inacceptabilă, ea îl împiedică să evolueze.
Inteligența cosmică ne face, deci, să trecem prin suferințele pe care le-am pricinuit altora, pentru ca să ne dăm bine seama de ceea ce am făcut și să ne putem corecta.
Timpul necesar depinde de gravitatea greșelilor noastre, cei care nu au comis crime importante trec repede peste această etapă, în timp ce alții vor rămâne ani de zile în suferințe.
După ce și-a plătit toate datoriile, omul intră în prima regiune a astralului superior unde trăiește în bucurie și minunare datorită fericirii pe care a dat-o celorlalți pe pământ. Tot binele pe care l-a făcut pentru ei: să-i ajute, să-i încurajeze, să le dea speranță, să trezească în ei credința sau dragostea, îl va trăi la fel în astral, amplificat la infinit.
Și numai în acel moment el își poate da seama de ceea ce a făcut pe pământ. Căci se întâmplă într-adevăr, ca anumite ființe foarte evoluate să facă bine fără a ști vreodată la câți oameni le-au adus bucurie, fericire, viață; ele o fac instinctiv, fără să se gândească.
Dar inteligența cosmică vrea ca totul să fie cunoscut. Atunci, după moartea lor, acești binefăcători inconștienți trebuie să vadă, să înțeleagă, să simtă tot binele pe care au putut să-l facă și ei rămân uimiți de aceasta.
După aceea, ei vor urca mai sus, în regiunea planului mental superior, planul cauzal, unde toate bogățiile, comorile înțelepciunii le sunt oferite, toate misterele universului le sunt dezvăluite și toată frumusețea regiunilor celeste le este arătată. Apoi vor urca și mai sus încă, în planul budic, iar acolo, uniți cu sufletul universal, vor trăi o viață de fericire indescriptibilă. După aceasta, ceea ce se petrece în planul atmic, nu există cuvinte pentru a o exprima: o fuziune completă cu Creatorul…
Când omul trebuie să se reîncarneze (Despre incarnare și legile sale, a se vedea capitolul VIII din „Omul spre cucerirea destinului sau” – Colecția Izvor), va trece din nou prin regiunea atmică, budică, cauzală, mentală, astrală și eterică, luând din fiecare materiale pentru a-și face un veșmânt, adică un corp din ce în ce mai dens pe măsură ce coboară în materie.
Când ajunge în planul fizic, ca un nou născut, el nu-și mai aduce aminte de nimic, nici de ceea ce a suferit, nici de ceea ce l-a bucurat, nici de ceea ce a învățat. Dar totul este acolo, acumulat în el, și într-o zi își va reaminti dacă va fi dispus să accepte anumite discipline, anumite reguli de viață sub conducerea unui mare Înțelept.
Cei care reușesc să scoată din profunzimea ființei lor amintirea a tot ce au trăit în viața de dincolo, avansează mult mai repede pe drumul evoluției. Din nefericire, majoritatea oamenilor este atât de legată de pasiunile și plăcerile pământești încât toate aceste cunoștințe, toate aceste bogății profund ascunse în ei, vor rămâne mult timp acolo, înainte ca aceștia să poată beneficia de ele. Prea fericiți cei care cunosc această realitate și care cred în ea, căci ei nu mai pot accepta să trăiască o viață mediocră.
În fiecare zi vor dori să avanseze, să progreseze în inteligență, în dragoste, în stăpânirea de sine, pentru a deveni utili întregii umanități.
Dar revin la esențial: chiar dacă credem sau nu în supraviețuirea sufletului după moarte, totul se înregistrează în noi fără știrea noastră. Natura a depășit de mult pe cei mai mari electroniști, ea a plasat în vârful inimii omului o bobină magnetică, de talia unui atom, care se rotește toată viața și care înregistrează totul. Când omul pleacă în cealaltă parte, el se desprinde de corpul său fizic dar păstrează această mică bobină.
Judecătorii de sus îl invită în tăcere să-și privească filmul vieții și să revadă totul în detaliu. Da, nimeni nu poate scăpa de această lege: totul în viață se înregistrează, trebuie să plătim în planul astral pentru fiecare transgresiune pe care am comis-o aici, jos, și resimțim totul cu mult mai multă intensitate pentru că nu mai avem protecția corpului fizic.
Nimic nu este mai teribil decât să fii gol și vulnerabil în planul astral, căci gândurile, sentimentele celor vii, vin direct să vă muște, să vă înțepe, să vă ardă. Nu puteți să scăpați de ei, chiar regretele și suferințele celor vii pe care i-am lăsat pe pământ, sunt un chin pentru morți.
Numai în momentul când intrați în planul cauzal, nimic nu vă mai poate atinge, voi sunteți în centrul unui cerc magic de lumină și nimeni nu poate să-l treacă dacă nu vreți.
Domeniul sufletului și al spiritului este cu adevărat extraordinar, și pentru că sunteți într-o școală inițiatică, dacă știți să fiți răbdători, tenaci, veți învăța multe.
Dar atenție, trebuie să vă previn: dacă vă lăsați atrași de inutilități și renunțați la această bogăție spirituală pentru treburile mărunte ale vieții cotidiene, când veți pleca în cealaltă lume veți trece prin stări de conștiință înspăimântătoare, pentru că n-ați știut să apreciați ceea ce este pur, sacru, divin.
Îmi veți spune: „Dar totuși, nu e nimic, n-am asasinat pe nimeni”. Ba da, este grav, faptul de a nu aprecia aspectul divin, nu este un semn bun pentru voi. Aceasta vrea să spună că, în trecut, ați trăit într-o manieră atât de deplorabilă, încât v-ați pregătit corpurile astral și mental cu totul defectuos. V-ați întârziat atât de mult evoluția, încât acum, vă lipsește undeva un element care să vă facă sensibil la lumea divină, și va trebui să suferiți pentru a-l câștiga.
Când un om moare, sufletul său se separă de corpul fizic; dar și când este viu, sufletul poate de asemenea, în orice moment să părăsească corpul pentru a călători în spațiu, să se instruiască sau chiar să viziteze prieteni care trăiesc foarte departe, în alte locuri, pentru a-i ajuta, a-i consola, a le face revelații.
Foarte puține persoane sunt capabile să se dedubleze. Chiar noaptea, când dorm, sufletul lor rămâne acolo, învârtindu-se în jurul corpului fizic, fără să învețe nimic și fără să facă vreo treabă; atunci, cu atât mai mult, ele sunt incapabile să-și părăsească corpul în timpul zilei pentru a călători în spațiu, a reveni apoi, pentru a relua activitățile lor cotidiene.
Veți spune că doriți să aflați repede cum trebuie făcut pentru a se dedubla. Ei bine, nu, nu fiți atât de grăbiți; dacă nu sunteți suficient de pregătiți, vă pasc mari pericole psihice (obsesie, posesiune, nebunie), și chiar pericole de moarte.
Dacă nu începeți prin a vă purifica, ca să deveniți stăpâni pe voi înșivă, pe gândurile voastre, pe sentimentele și înclinațiile voastre, va fi foarte periculos de a vă părăsi corpul și a-l lăsa fără protecție, la bunul plac al oricărei entități: atunci se pot produce fenomene deplorabile.
Iată de ce nu v-am vorbit prea mult de dedublare; va fi pentru mai târziu, când veți fi pregătiți. Cei care sunt grăbiți să meargă să frunzărească cărți oculte despre acest subiect, sunt liberi s-o facă, dar îi previn că își iau mari riscuri.
Dacă ne pregătim timp de ani de zile insistând mai ales asupra purității: puritatea hranei, a gândurilor, a sentimentelor și practicând numeroase exerciții pentru a ne domina, a ne stăpâni, atunci sufletul va putea într-o zi, după voia sa, să se detașeze fără nici un pericol de corpul fizic. În acest fel, adevărații Inițiați călătoresc în spațiu; acolo ei văd și învață multe lucruri a căror amintire o păstrează când și-au reintegrat corpul fizic (și acest lucru este foarte important).
În anumite împrejurări, anumitor persoane li se poate întâmpla să se dedubleze involuntar – aceasta se manifestă de exemplu printr-o adormire spontană în mijlocul zilei – dar când ele revin la realitate, nu-și mai amintesc de ceea ce au văzut, auzit sau făcut, ceea ce este regretabil.
Problema este deci de a ne putea dedubla în mod conștient, dar nu trebuie să ne grăbim, trebuie mai întâi să ne gândim a ne purifica. De exemplu lucrând, cum v-am învățat, cu îngerii celor patru elemente. Nu putem cu adevărat să ne dedublăm dacă n-am învățat să ne detașăm… Până la ultima detașare: moartea.
Câți oameni care n-au învățat niciodată detașarea nu reușesc, chiar în clipa morții, să se desprindă de corpul fizic! Legăturile care îl țin acolo sunt puternice. În viață, ei nu se gândeau doar la problemele lor materiale, la bani, la plăceri, atunci, cum ar putea să accepte să abandoneze toate acestea?
Dând târcoale mult timp în jurul corpului lor, în jurul locurilor unde au trăit, a ființelor pe care le-au cunoscut, ei suferă enorm până când servitorii divini vin să-i ajute să se elibereze. Alții, din contră, își părăsesc imediat corpul fizic, cum ai scoate o haină, liniștit, într-o minunată bucurie. Iată de ce școlile inițiatice au învățat întotdeauna pe discipolii săi cum să se detașeze.
„Atunci, veți spune, pentru a se detașa trebuie să părăsim lumea și să nu mai frecventăm oamenii?” NU. Unii asceți sau pustnici, înțelegând astfel detașarea, s-au izolat într-un loc singuratic, o grotă în munte… Ei gândeau că s-au detașat de tot, dar detașarea lor nu era decât exterioară. În singurătatea cea mai deplină, se trezeau dintr-o dată hărțuiți de toate felurile de dorințe și pofte. Datorită singurătății lor, Diavolul îi vizita fără probleme.
Literatura este plină de istorii ce povestesc tentațiile sfinților și pustnicilor. Nu, nu este vorba de a abandona totul, ci de a înțelege că adevărata detașare este interioară și că numai puritatea ne poate duce la ea.
Nu întotdeauna sunt aceleași suflete care vin să se încarneze pe Pământ. Se poate întâmpla ca aceleași să revină adesea de-a lungul mileniilor, dar nu este obligatoriu – pentru că Pământul nu este singurul loc unde creaturile pot să facă stagii și să se dezvolte.
Peste tot în Univers există „pământuri” unde creaturile se instruiesc. Atunci, tot așa cum unele ființe vin de pe alte planete pentru a îndeplini anumite misiuni pe Pământ și apoi pleacă după ce le-au înfăptuit, alte ființe părăsesc Pământul nostru pentru a merge pe alte planete.
Cei Douăzeci și patru de Înțelepți, Stăpânii destinului, guvernează această circulație a sufletelor. Dar, în momentul când omul moare, porțile Pământului se închid în spatele lui, el se găsește angajat într-un alt curent și nu mai are dreptul de a se întoarce înapoi.
Pentru asta nu este bine să evocăm morții: pentru că împiedicăm evoluția lor. Trebuie să ne rugăm pentru ei, trebuie să le trimitem lumină pentru ca să evolueze, să se libereze, dar nu trebuie să ne agățăm de ei pentru a-i reține, și mai ales să nu încercăm să-i readucem pe Pământ.
Cărțile vechi prezintă numeroase cazuri de evocări de morți. Se înjunghiau animale și datorită emanațiilor produse de sângele lor, se atrăgeau și se hrăneau sufletele morților care, timp de câteva clipe regăseau astfel un fel de vitalitate.
Există în Odiseea un episod unde vedem pe Ulise făcând să revină din Infern Umbra ghicitorului Tirezias pentru ca acesta să-i prezică viitorul. De asemenea și în Vechiul Testament putem citi povestea vizitei pe care regele Saul a făcut-o vrăjitoarei din En-Dor, pentru ca aceasta să cheme în fața lui umbra marelui rege Samuel. Saul vroia să afle de la el soarta războiului pe care îl ducea contra Filistinilor.
Acest gen de evocare se numește: necromanție, căci este vorba de o prezicere a viitorului (manție) prin intermediul morților (necro). Dar vă amintiți de ceea ce Samuel îi zice lui Saul în momentul în care apare: „Pentru ce m-ai tulburat tu chemându-mă?”. Da, pentru că morților care au trăit pe Pământ ca mari spirite nu le place să fie deranjați pentru a satisface curiozitatea celor vii: ei se simt atât de îndepărtați de preocupări meschine și limitate! Bineînțeles, ei nu uită și acceptă să ne ajute, dar de o altă manieră.
Într-o altă conferință, Omraam Mikhael Aivanhov spune: „Când, în momentul transfigurării de pe muntele Thabor, Iisus a apărut discipolilor săi, el era atât de luminos și strălucitor că n-au putut să suporte această lumină și au căzut cu fața la pământ. Această transfigurare era o erupție a corpului său spiritual, corpul de glorie, în planul fizic. Nu sosise încă momentul pentru Iisus de a-și detașa corpul de glorie, de corpul său fizic pentru a trăi definitiv în el, dar el putea să apară în plenitudinea manifestării sale.
Câteva persoane au putut să vadă corpul de glorie al anumitor Inițiați, când se aflau în stări de încântare și extaz: chipul lor strălucea, lumina, țâșnea din toată ființa lor. Datorită acestui corp care nu este oprit de nici un obstacol material, Inițiații pot călători în spațiu, să traverseze munții și chiar să pătrundă până în centrul Pământului. El poate acționa chiar la distanță asupra creaturilor pentru a le ajuta.
Chiar dacă corpul său fizic e bolnav, un Inițiat poate întotdeauna să lucreze și să trimită ajutor, căci corpul fizic și corpul de glorie sunt două realități total diferite. Chiar dacă un Inițiat este muribund, chiar dacă e mort, corpul său de glorie este viu, strălucitor, el poate atinge creaturile în spațiu pentru a le instrui, sfătui, consola și a le da binecuvântările sale.
Desigur că majoritatea oamenilor, când părăsesc Pământul, nu sunt imediat eliberați de legăturile pământești: ei rămân legați de părinți, de prieteni (sau de dușmani!), de locuri, de averile lor, și dacă nu sunt suficient de evoluați, dacă n-au în inima lor, în sufletul lor, dorința de a descoperi și alte spații și de a merge spre Dumnezeu, se învârt în jurul acestor ființe, case, obiecte.
Acestea sunt sufletele rătăcitoare care suferă și care nu pot încă să se elibereze, cu toate că spiritele luminoase vin să le ajute. În timp ce acei care au trăit pe Pământ în dragoste, lumină, virtuți, își părăsesc foarte repede corpul și zboară spre regiunile sublime unde plutesc în fericire și bucurie. De acolo, ei pot trimite curenți benefici la toți cei pe care i-au lăsat jos, pentru a-i ajuta, proteja, dar nu mai revin niciodată spre ei și nici nu mai coboară, cum mulți își mai imaginează.
Din momentul în care sunt morți, ei sunt foarte departe de Pământ și nu mai revin. Veți spune: „Dar atunci, cum se face că spiritistii cred că intră în comunicatie cu anumite persoane celebre din trecut?” NU, în realitate nu comunică cu ei, ci iată ce se întâmplă: când ființa umană se desprinde pentru a pleca în cealaltă parte, ea își lasă o parte din veșmintele sale. Bineînțeles eu nu vorbesc de veșmintele fizice ci de cele eterice și astrale care plutesc în atmosferă și sunt impregnate de tot ceea ce ființa a trăit. Sunt ca niște coji sau învelișuri goale, părăsite de cei care le-au locuit și care pot fi animate, însuflețite de către fluidele persoanelor reunite în ședințele de spiritism pentru a evoca morții.
Și cum în general aceste persoane nu sunt prea evoluate, evident că ele nu pot să degajeze decât fluide inferioare, îmbibate de pasiuni, de senzualitate, de pofte. Și aceste fluide atrag din planul astral și eteric toate felurile de existențe ce plutesc și n-au fost încă absorbite de către centrul Pământului.
Spațiul psihic înconjurând Pământul este curățat în mod natural de tot ce e de prisos și trimis în centrul Pământului; totuși, anumite entități inferioare, numite larve elementare, sunt încă acolo, și ele sunt cele care apar adesea în ședințele de spiritism pentru a înșela și rătăci oamenii. Și nu numai că ele îi rătăcesc și îi înșală, dar îi și epuizează, pentru că, pentru a rămâne mai mult timp vii, ele absorb vitalitatea oamenilor.
Este la îndemâna celui mai inferior spirit să intre în corpul unui medium și să vorbească în numele oricui vreți: Moise, Iisus, Ioana d’Arc… aceasta nu dovedește superioritatea sa și, în tot cazul, nu o adunătură de persoane frivole, curioase, senzuale, cum întâlnim adesea în reuniunile de spiritism, vor putea atrage spiritele evoluate.
Tot ce pot să atragă aceste persoane, este pleava ce populează astralul inferior, larvele, resturile, umbrele… În schimb, dacă ființe pure, luminoase, dezinteresate, se reunesc pentru a se ruga și a trimite lumină, entități cu adevărat luminoase pot să se manifeste printre ei, dar nicidecum la modul în care se manifestă spiritele în cercurile de spiritism.
În lumea psihică există de asemenea ființe create de oameni. Anumite personaje din literatură sau chiar sfinți care n-au existat niciodată cu adevărat, au devenit atât de celebri și au ocupat într-atât gândirea oamenilor încât au sfârșit prin a avea o realitate, desigur nu fizică, ci fluidică. Și de altfel egregorurile au aceeași origine. Un egregor este o entitate colectivă creată de gândirea tuturor indivizilor aparținând unei grupări, popor sau religie, de exemplu… Gândurile lor, dorințele lor care merg toate în același sens formează un egregor impregnat, hrănit, șlefuit de această colectivitate. Și noi, Fraternitatea Albă Universală, avem un egregor.
Toate bisericile, toate mișcările spiritualiste îl au pe al lor. La fel și toate mișcările politice. Și câteodată aceste egregoruri se luptă sus, care pe care… Fiecare egregor ajută comunitatea care l-a format, căci el este un rezervor de forțe formidabile. El posedă o formă simbolică, adesea cea de animal: urs, tigru, cocoș, porumbel, etc.
Dar esențial este de a înțelege cum putem forma un egregor puternic care să acționeze în lume, care să ajute și să lumineze creaturile. Numai, atenție, putem fi de asemenea pedepsiți, pulverizați de un egregor dacă am trădat idealul pe care îl reprezintă. DA, egregorurile se răzbună pe cei care l-au trădat. Planul astral este locuit de creaturi de toate felurile despre care oamenii nu au nici o idee.
Chiar dacă le cunosc sau nu, ei atrag pe cele care intră în relație prin legea afinității. Iată cum, în ședințele de spiritism, participanții atrag prezențe din oceanul astral. Veți spune: „Da, dar cum au ajuns aceste creaturi să cunoască suficiente lucruri despre un mort pentru a reuși să se dea drept el?” Aceasta nu este dificil, totul este scris în Cronica Akasha, adică arhivele eterice ale Universului, și creaturile pot să se informeze foarte repede, însă de multe ori nu văd prea bine și dau informații greșite.
Totul depinde de persoana care se adresează lumii invizibile: dacă ea este foarte pură, foarte luminoasă, ea primește un răspuns exact, nu pentru că spiritele au coborât, ci pentru că ea s-a ridicat până la ele pentru a avea comunicarea. Există cazuri, bineînțeles, v-am spus-o, în care anumite spirite sunt forțate să părăsească regiunea lor pentru a veni pe Pământ, pentru că sunt chemate de magicieni foarte puternici care le obligă să coboare prin formule magice pe care știu să le pronunțe. Dar nu este normal, nu este natural, omul este cel care trebuie să se ridice prin gândire pentru a le întâlni în regiunea unde se găsesc: morții, ei, nu trebuie să recoboare pe Pământ .
Există două feluri de magie: una prin care ne adresăm forțelor superioare de la care vrem să obținem binecuvântările (aceasta se cheamă invocare), și o alta prin care vrem să facem să revina sufletele mortilor pentru ca ei sa se manifeste (aceasta se cheama evocare). Dar in general, v-am spus-o, nu reusim sa obtinem
prezenta reala a acestor spirite pe care am vrut sa le evocam sau sa le invocam: sunt alte creaturi care iau forma sau vocea lor, avand interes sa insele oamenii.
Trebuie sa fim foarte prudenti. In ceea ce ma priveste, n-am recomandat niciodata participarea la sedinte de spiritism, niciodata, din contra. Cand eram tanar, am asistat la cateva dar am inteles foarte repede ca oamenii care sunt acolo sunt ingraditi in senzualitatea, poftele, ambitiile lor. Atunci, sub pretextul de a comunica cu parintii sau prietenii lor, ei atrag creaturi astrale de care nu vor putea sa se debaraseze pentru ca acestea vor incerca sa-si satisfaca dorintele inferioare prin intermediul lor. De aceea multi spiritisti au sfarsit foarte rau.
Atunci, lasati mortii sa plece linistiti acolo unde trebuie sa se duca. Parintii vostri, prietenii vostri, nu va agatati de ei, nu ii retineti prin suferintele si regretele voaste, si mai ales nu cautati sa ii chemati pentru a comunica cu ei: ii deranjati si ii impiedicati sa se elibereze. Rugati-va pentru ei, trimiteti-le dragostea voastra, doriti ca ei sa se elibereze si sa se ridice din ce in ce mai mult in lumina.
Daca ii iubiti cu adevarat, sa stiti ca veti fi intr-o zi cu ei. Iata adevarul. De cate ori v-am spus-o: acolo unde este dragostea voastra, acolo veti fi si voi intr-o zi. Intocmai ca o arama sunatoare si ca un chimval (instrument muzical folosit in vechime, compus din doua talere de arama care erau lovite unul de altul; acesta mai era cunoscut si sub numele de talgere (n.n.)) zanganitor. Si chiar daca asa avea darul proorociei si as cunoaste toate tainele acestei lumi si toata stiinta, chiar de as avea toata credinta, astfel incat sa pot sa mut si muntii din loc fara a avea deloc iubire, n-as fi prin aceasta nimic.
Iubirea este intotdeauna mult rabdatoare; ea este mereu plina de bunatate; iubirea nu pizmuieste niciodata; iubirea nu se lauda, nu se umfla de mandrie; nu este suspicioasa; nu se poarta niciodata necuviincios, nu cauta folosul sau (deoarece iubirea trezeste intotdeauna devotamentul si abnegatia – n.n.); ea nu se manie;
nu se gandeste la rau; nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura fara incetare de adevar, de bine si de ceea ce este frumos; ea acopera (imbratiseaza) totul, crede tot ceea ce este bun, nadajduieste mereu, suporta totul cu umilinta (smerenie).
Iubirea este, in vesnicie, ceva tainic si dumnezeiesc si tocmai de aceea ea nu va pieri niciodata. Proorocirile se vor sfarsi, limbile probabil ca se vor opri, cunoasterea se va incheia, dar iubirea va ramane mereu aceeasi, fara incetare.
Caci, daca acum cunoastem toate cate sunt in parte si proorocim in parte, atunci cand , cu ajutorul iubirii, vom ajunge la desavarsire, acest „in parte” se va sfarsi (pentru ca atunci vom deveni UNA cu TOTUL, cel misterios al lui DUMNEZEU – n.n.).
Cand eram copil, vorbeam asa cum trebuie sa vorbeasca un copil, simteam asa cum trebuie sa simta un copil, gandeam asa cum gandeste un copil; atunci cand m-am facut om mare, m-am lepadat (m-am detasat –n.n.) de tot ceea ce era in mine copilaresc. Acum (datorita ignorantei noastre – n.n.) vedem totul intocmai ca intr-o oglinda, intr-un mod aburit si intunecos; dar atunci (in momentul in care vom fi cu adevarat uniti cu Dumnezeu – n.n.) cand vom cunoaste adevarul, vom putea vedea totul fata in fata.
Acum eu stiu ca-mi este cu putinta sa cunosc in parte; dar atunci cand voi fi desavarsit, voi putea cunoaste totul pe deplin, intocmai asa cum am fost eu cunoscut pe deplin in vesnicie (de DUMNEZEU – n.n.). Acum pentru mine raman doar aceste trei: credinta in DUMNEZEU, nadejdea (speranta) si iubirea; dar pentru mine cea mai mare dintre ele este si va ramane intotdeauna IUBIREA. ” (Pavel – Corinteni, 13)
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
