Allan Kardec – Sufletul după moarte

Ce devine sufletul îndată după moarte? „Redevine Spirit, adică reintră în lumea Spiritelor pe care o părăsise pentru puţin timp”. Sufletul îşi păstrează după moarte individualitatea? „Fireşte, nu şi-o pierde niciodată. Ce ar fi fost el dacă nu şi-ar fi păstrat-o?” Cum îşi constată sufletul individualitatea, din moment ce nu mai are un corp material? „El mai are încă fluidul ce-i este propriu, extras din atmosfera planetei sale, şi care reprezintă opera ultimei sale încarnări: perispiritul său”.

Sufletul nu duce cu sine nimic de aici, de pe pământ? „Nimic altceva decât amintirea şi dorinţa de a merge într-o lume mai bună. Această amintire este plină de dulceaţă sau de amărăciune după felul în care s-a folosit de viaţă; cu cât este mai pur, cu atât înţelege mai bine inutilitatea celor lăsate pe pământ”. Ce gândiţi despre opinia conform căreia, după moarte, sufletul reintră în totul universal? „Dar ansamblul Spiritelor nu formează un întreg? Nu este tot o lume? Când eşti întro adunare, faci parte integrantă din acea adunare, şi totuşi ai în permanentă propria individualitate”.

Ce dovadă putem avea cu privire la păstrarea individualităţii sufletului după moarte? „Nu aveţi dovada prin comunicările pe care le obţineţi? Dacă nu sunteţi orbi, veţi vedea; şi dacă nu sunteţi surzi, veţi auzi, căci foarte des o voce vă vorbeşte şi vă revelează existenţa unei entităţi de dincolo de voi”. Cei ce gândesc că la moarte sufletul reintră în totul universal cad în greşală dacă înţeleg prin aceasta că, asemănător unei picături de apă ce cade în ocean el îşi pierde individualitatea; au dreptate dacă înţeleg prin „totul universal” ansamblul entităţilor incorporale în care fiecare suflet sau Spirit este un element distinct. Dacă sufletele ar fi fost amestecate într-o masă, nu ar fi avut decât calităţile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenţă, nici calităţi proprii; în timp ce, în toate comunicările, ele lasă să se întrevadă o conştiinţă şi o voinţă distincte; diversitatea infinită ce ne-o prezintă sub toate raporturile este chiar consecinţa individualităţilor. Dacă după moarte nu ar fi existat decât ceea ce se numeşte marele TOT absorbind toate individualităţile, acest TOT ar fi uniform, şi ca urmare toate comunicările ce s-ar primi din lumea invizibilă ar fi identice. De vreme ce se întâlnesc entităţi bune, altele rele, savante şi ignorante, fericite şi nefericite; care au toate tipurile de caractere: vesele şi triste, nefericite şi profunde etc., este evident că acestea sunt existenţe distincte. Individualitatea devine şi mai evidentă atunci când aceste existenţe îşi probează identitatea prin semne incontestabile, detalii personale referitoare la viaţa lor terestră ce se pot constata; ea nu poate fi pusă la îndoială când Spiritele se manifestă la vedere prin apariţii. Individualitatea sufletului nu era indicată, în teorie, ca un articol de credinţă; într-un fel, spiritismul are şi o certificare materială.

În ce fel trebuie înţeleasă viaţa eternă? „Viaţa Spiritului este eternă; cea a corpului este tranzitorie şi pasageră. Când corpul moare, sufletul reintră în viaţa eternă.”

Nu ar fi mai exact să se numească viaţă eternă cea a Spiritelor pure, a celor care atingând gradul suprem de perfecţiune nu mai au de trecut prin încercări? „Mai degrabă fericirea eternă; dar este o chestiune de cuvinte, numiţi lucrurile cum doriţi, numai să înţelegeţi”.

Donații: Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.