Allan Kardec – Lumea Spiritelor: Percepții, Evoluție și Viața de Apoi
După separarea sa de corp, sufletul se reîncarnează imediat? „Câteodată imediat, dar cel mai adesea la intervale mai mult sau mai puțin lungi. În lumile superioare reîncarnarea este aproape întotdeauna imediată; materia corporală fiind aici mai puțin grosieră, Spiritul încarnat în ea se bucură de aproape toate facultățile sale; starea sa normală este cea a somnambulilor voștri lucizi”. Ce devine sufletul în intervalul dintre încarnări? „Spirit rătăcitor care aspiră la noua sa destinație”. Care poate fi durata acestor intervale? „De la câteva ore la câteva mii de secole, în rest, la propriu vorbind, nu există deloc limită extremă asociată stării rătăcitoare, căci ea se poate prelungi un timp foarte lung, dar totuși ea nu este niciodată perpetuă; Spiritul este în stare oricând, mai curând sau mai târziu, să reînceapă o existență care servește purificării existențelor sale precedente”.
Această durată este subordonată voinței Spiritului, sau poate fi impusă ca o ispășire? „Este o consecință a liberului arbitru; Spiritele știu perfect ce au făcut, dar există unele dintre ele pentru care durata este o pedeapsă impusă de Dumnezeu; altele cer a fi prelungită pentru învățături ale căror roade nu pot fi culese decât în starea de Spirit”.
Este starea rătăcitoare, prin ea însăși, un semn de inferioritate a Spiritelor? „Nu, căci există Spirite rătăcitoare de toate gradele. Încarnarea este o stare tranzitorie, am mai spus-o: în starea sa normală, Spiritul este desprins de materie”. Se poate spune că toate Spiritele neîncarnate sunt rătăcitoare? „Cele care trebuie să se reîncarneze, da; dar spiritele pure, care au ajuns la perfecțiune nu sunt rătăcitoare: starea lor este definitivă”. Sub raportul calităților intime, Spiritele sunt de diferite ordine sau grade pe care le parcurg în mod succesiv pe măsură ce se purifică. Ca stare, ele pot fi: încarnate, adică atașate unui corp; rătăcitoare, adică degajate de corpul material și așteptând o nouă încarnare pentru a se ameliora; Spirite pure, adică perfecte, nemaiavând nevoie de încarnare.
În ce mod se instruiesc Spiritele rătăcitoare? Fără îndoială, nu o fac în același mod ca și noi. „Ele își studiază trecutul și caută mijloacele de a se înălța. Ele văd, observă ceea ce se petrece în locurile parcurse; ascultă discursurile oamenilor luminați și părerile Spiritelor superioare lor, și aceste lucruri le dau idei pe care nu le aveau”.
Păstrează Spiritele câteva pasiuni omenești? „Spiritele îmbunătățite, pierzând învelișul lor, abandonează pasiunile rele și nu păstrează decât pe cele bune; dar Spiritele inferioare le păstrează; altfel, ar fi de ordinul întâi”. De ce Spiritele părăsind pământul nu lasă aici toate pasiunile rele, de vreme ce le văd inconvenientele? „Tu vezi în această lume oameni care sunt invidioși; crezi că de îndată ce o părăsesc pierd acest defect? El rămâne și după plecarea de aici, mai ales la cei ce au avut pasiuni bine conturate, un fel de atmosferă care îi înconjoară și le lasă toate aceste lucruri rele, căci Spiritul nu este în întregime degajat; el nu întrevede adevărul decât pentru moment, adevăr care să-i arate drumul cel bun”.
Poate Spiritul să progreseze în starea rătăcitoare? „Se poate îmbunătăți mult, întotdeauna după voința și dorința sa; dar în existența corporală în care pune în aplicare ideile noi pe care le-a acumulat”. Spiritele rătăcitoare sunt fericite sau nefericite? „Mai mult sau mai puțin, după meritul lor. Ele suferă datorită pasiunilor dacă le-au păstrat esența, sau sunt fericite în funcție de gradul de materializare. În starea rătăcitoare Spiritul întrevede ceea ce îi lipsește pentru a fi mai fericit și atunci începe să caute mijloacele pentru a deveni astfel. Dar dacă nu-i este permis întotdeauna să se reîncarneze după plac, atunci aceasta este o pedeapsă”.
În starea rătăcitoare, Spiritul poate merge în toate lumile? „Depinde; atunci când Spiritul a părăsit corpul, el nu este complet degajat de materie, și aparține încă lumii în care a viețuit, sau unei lumi de același grad, afară de cazul când, în timpul vieții sale, nu s-ar fi îmbunătățit, și acesta este scopul către care trebuie să tindă, fără aceasta nu se va perfecționa niciodată. El poate totuși să meargă în anumite lumi superioare, dar atunci este acolo ca un străin; altfel spus el nu face decât să le întrevadă, și acest lucru îi dă dorința de a se îmbunătăți pentru a fi demn de fericirea de care se va bucura acolo, și de a putea locui mai târziu în ele”.
Spiritele deja purificate vin în lumile inferioare? „Vin adesea pentru a le ajuta să progreseze; fără călăuzele atât de necesare îndrumării lor, lumile ar fi părăsite”.
Lumi tranzitorii
Există, așa după cum s-a mai spus, lumi ce servesc Spiritelor rătăcitoare drept stații și locuri de repaus? „Da, există lumi destinate în mod special entităților rătăcitoare, lumi în care acestea pot locui temporar; un fel de tabere de odihnă după o lungă și obositoare rătăcire. Acestea au poziții intermediare printre celelalte lumi, cu anumite deosebiri în funcție de natura Spiritelor ce pot ajunge aici, și care se bucură de mai multă sau mai puțină bunăstare”. Spiritele care populează aceste lumi pot să le părăsească după voință? „Da, Spiritele aflate în aceste lumi se pot desprinde pentru a merge acolo unde trebuie să ajungă. Închipuiți-vă păsări călătoare abătându-se asupra unei insule, așteptând să-și refacă forțele pentru a ajunge la destinație”.
Progresează Spiritele în timpul staționărilor în lumile tranzitorii? „Cu siguranță; cele ce se reunesc astfel, o fac în scopul de a se instrui, de a putea obține mai ușor permisiunea de a ajunge în locurile mai bune, și de a parveni într-o poziție pe care o obțin doar cei aleși”. Sunt lumile tranzitorii veșnice și, prin natura lor specială, destinate Spiritelor rătăcitoare? „Nu, starea lor nu este decât temporară”. Sunt locuite în același timp și de entități corporale? „Nu, suprafața lor este sterilă. Cei care le populează nu au nevoie de nimic”. Această sterilitate este permanentă și ține de natura lor specială? „Nu, sunt sterile în timpul tranziției”. Atunci aceste lumi trebuie să fie lipsite de frumuseți naturale? „Natura se traduce în frumuseți ale nemărginirii ce nu sunt mai puțin admirabile decât acelea pe care le numiți frumuseți naturale”. De vreme ce starea acestor lumi este tranzitorie, într-o zi și pământul nostru se va număra printre ele? „El a fost”. În ce epocă? „În timpul formării sale”. Nimic nu este inutil în natură; fiecare lucru are scopul său, destinația sa. Nimic nu este gol, totul este populat, viața este peste tot. Astfel, în timpul lungii succesiuni de secole scurse până la apariția perioadei de tranziție atestate de straturile geologice, înainte chiar de formarea primelor ființe organice, pe această masă informă, în acest arid haos unde elementele erau cufundate, viața nu era absentă. Entități care nu aveau nici nevoile, nici senzațiile noastre fizice aflau aici un refugiu, însă Dumnezeu a dorit ca lumea aceasta, chiar în stare imperfectă, să servească la ceva. Cine ar putea să spună că, dintre miliardele de lumi care circulă în imensitatea universului, doar una singură, una dintre cele mai mici, pierdută în mulțime, a avut privilegiul exclusiv de a fi populată? Care ar fi fost deci utilitatea celorlalte? Dumnezeu nu le-ar fi făcut decât pentru plăcerea ochilor noștri? Supoziție absurdă, incompatibilă cu înțelepciunea divină ce străluminează în toate operele, și inadmisibilă când se reflectă la ceea ce noi nu putem întrezări. Nimeni nu va contesta că există, conform acestei idei, lumi încă improprii vieții materiale, și totuși populate de entități vii adaptate acestui mediu.
Percepțiile, senzațiile și suferințele Spiritelor
Sufletul odată intrat în lumea Spiritelor, mai are încă percepțiile pe care le avea în timpul vieții? „Da, și altele pe care nu le avea, deoarece corpul său era ca un văl ce le întuneca. Inteligența este un atribut al spiritului, dar se manifestă mai liber atunci când nu are piedici”.
Percepțiile și cunoștințele Spiritelor sunt infinite, cu alte cuvinte cunosc ele toate lucrurile? „Cu cât se apropie de perfecțiune, cu atât cunosc mai mult; dacă sunt Spirite superioare, au cunoștințe vaste.” Înțeleg Spiritele principiul primordial al lucrurilor? „Aceasta depinde de nivelul lor de elevare și puritate. Spiritele inferioare nu știu mai mult decât oamenii”. Oare Spiritele percep timpul, durata ca și noi? „Nu; de aceea voi nu puteți să ne înțelegeți întotdeauna atunci când e vorba de a stabili date sau epoci”. Spiritele trăiesc în afara timpului așa cum îl înțelegem noi; durata pentru ele se anulează și secolele atât de lungi pentru noi, nu sunt în ochii lor decât clipe ce se pierd în eternitate, așa cum neregularitățile solului se șterg și dispar pentru cel ce se înalță în văzduh.
Spiritele au despre prezent o idee mai precisă și mai justă decât noi? „Așa cum cel ce vede clar are o idee mai justă despre lucruri decât un orb. Spiritele văd ceea ce voi nu vedeți; ele judecă deci altfel decât voi, dar încă o dată aceasta depinde de elevația lor”.
Cum au Spiritele cunoștință despre trecut, și dacă această cunoaștere este fără limite? „Trecutul, când ne ocupăm de el, este un prezent, așa cum îți amintești negreșit un lucru ce te-a frapat în decursul exilului. Numai că, nemaiavând vălul material ce întuneca inteligența, ne reamintim lucruri ce sunt șterse pentru tine, dar nu totul este cunoscut de spirite: mai întâi facerea lor”.
Cunosc Spiritele viitorul? „Depinde tot de gradul lor de perfecțiune; adesea ele nu fac decât să-l întrevadă, dar nu le este permis întotdeauna să-l reveleze; când îl văd, li se pare prezent. Spiritul vede viitorul cu atât mai clar pe măsură ce se apropie de Dumnezeu. După moarte, sufletul vede și îmbrățișează dintr-o privire călătoriile trecute, dar nu poate vedea ce îi pregătește Dumnezeu”.
Spiritele ajunse la perfecțiunea absolută au o cunoaștere completă a viitorului? „Completă nu e cuvântul potrivit, căci singur Dumnezeu este stăpânul suveran, și nimeni nu-l poate egala”. Spiritele îl văd pe Dumnezeu? „Doar Spiritele superioare îl văd și-l înțeleg; Spiritele inferioare îl simt și îl intuiesc”. Când un Spirit inferior spune că Dumnezeu îi interzice sau îi permite un lucru, cum știe că aceasta vine de la el? „El nu-l vede pe Dumnezeu, dar îi simte suveranitatea și, atunci când un lucru nu trebuie făcut sau un cuvânt nu trebuie spus, îl resimte ca pe o intuiție, ca pe un avertisment invizibil ce îi interzice să le facă. Oare nu aveți voi înșivă presentimente ce sunt ca niște avertismente secrete de a face sau de a nu face cutare sau cutare lucru? La fel este și pentru noi, numai că la un nivel superior, căci esența spiritelor fiind mai subtilă decât a voastră, ele pot să primească mai bine avertismentele divine”.
Ordinul îi este transmis direct de către Dumnezeu, sau prin intermediul altor Spirite? „Nu-i vine direct de la Dumnezeu; pentru a i se comunica, trebuie să fie demn de aceasta. Dumnezeu îi transmite ordinele prin Spiritele cele mai elevate în perfecțiune și instrucție”.
Vederea, la spirite, este circumscrisă, ca și la făpturile corporale? „Nu, ea rezidă în ele însele”. Au Spiritele nevoie de lumină pentru a vedea? „Ele văd prin ele însele și nu au nevoie de lumină exterioară; pentru ele nu există tenebre, în afară de cele în care se pot găsi prin ispășire”. Au nevoie Spiritele să se deplaseze în două puncte diferite de pe Pământ pentru a vedea? Pot ele să vadă, de exemplu, simultan în cele două emisfere ale globului? „Deoarece Spiritul se deplasează cu rapiditatea gândului, se poate spune că el vede pretutindeni dintr-o dată. Gândirea sa se poate propaga și transmite în același timp în mai multe puncte, dar această facultate depinde de puritatea sa; cu cât este mai puțin purificat, cu atât vederea sa este mai limitată; numai Spiritele superioare pot cuprinde întregul”. Facultatea de a vedea, la Spirite, este o proprietate inerentă naturii lor, și care rezidă în toată ființa lor, așa cum lumina rezidă în toate părțile unui corp luminos; este un fel de luciditate universală ce se întinde peste tot, ce îmbrățișează dintr-o dată spațiul și timpul și pentru care nu există nici tenebre, nici obstacole materiale. Se subînțelege că trebuie să fie astfel; la oameni, vederea operând prin jocul unui organ impresionat de lumină, fără lumină el se află în obscuritate; la Spirit, facultatea de a vedea fiind un atribut propriu, abstracție făcând de orice agent exterior, vederea este independentă de lumină.
Vede Spiritul lucrurile tot atât de clar ca și noi? „Mult mai clar, căci vederea sa penetrează ceea ce voi nu puteți penetra; nimic nu o întunecă”.
Oare Spiritul percepe sunetele? „Da, și în plus percepe ceea ce simțurile voastre mărginite nu pot percepe”. Facultatea de a înțelege aparține întregii ființe, ca și facultatea de a vedea? „Toate percepțiile sunt atribute ale Spiritului și fac parte din ființa sa; cât timp este înveșmântat într-un corp material, percepțiile îi parvin prin canalele organelor; dar în stare de libertate ele nu mai sunt localizate”.
Percepțiile fiind atribute ale Spiritului însuși, acesta li se poate sustrage? „Spiritul nu vede și nu înțelege decât ceea ce vrea. Aceasta în general vorbind, dar mai ales pentru Spiritele elevate, căci spiritele imperfecte înțeleg și văd adesea fără voia lor ceea ce poate fi util pentru propria îmbunătățire”.
Sunt Spiritele sensibile la muzică? „Vrei să spui la muzica voastră? Ce este ea față de muzica celestă? Față de această armonie despre care nimic de pe pământ nu vă poate da o idee? Una față de alta reprezintă ceea ce este cântecul sălbaticului față de suava melodie. Totuși, Spiritele comune pot încerca o anumită plăcere în perceperea muzicii voastre, deoarece nu le este dat încă să înțeleagă una mai sublimă. Muzica are pentru Spirite un farmec infinit, datorită calităților senzitive foarte dezvoltate; muzica celestă este tot ceea ce imaginația spirituală poate concepe mai frumos și mai suav”.
Sunt Spiritele sensibile la frumusețile naturii? „Frumusețile naturii planetelor sunt atât de diferite, încât trebuie mult pentru a le cunoaște. Da, sunt sensibile la aceste frumuseți după aptitudinea lor în a le aprecia și înțelege; pentru Spiritele elevate există frumuseți de ansamblu față de care se estompează, ca să spunem așa, frumusețile de detaliu”.
Încearcă Spiritele nevoile și suferințele noastre fizice? „Le cunosc, deoarece le-au suportat, dar nu le încearcă material, ca voi; ele sunt spirite”.
Încearcă Spiritele oboseala și nevoia de repaus? „Nu pot resimți oboseala așa cum o înțelegeți voi și, în consecință, nu au nevoie de repausul vostru corporal, de vreme ce nu au organe ale căror forțe trebuie să fie refăcute; dar Spiritul se odihnește în sensul că nu se găsește într-o activitate constantă; nu acționează într-o manieră materială; acțiunea sa este întru totul intelectuală, iar repausul său întru totul moral; adică există momente când gândirea sa încetează de a mai fi atât de activă și nu se mai îndreaptă asupra unui obiect bine determinat; este un veritabil repaus, dar care nu este comparabil cu cel al corpului. Oboseala pe care o pot încerca Spiritele se datorează inferiorității lor; căci cu cât sunt mai elevate, cu atât mai puțin repausul le este necesar”.
Atunci când un Spirit suferă, de ce natură este suferința pe care o încearcă? „Angoase morale ce le torturează mai dureros decât suferințele fizice”. De unde provine atunci faptul că Spiritele se plâng de suferința provocată de frig sau căldură? „Amintire a ceea ce au îndurat în timpul vieții; tot atât de dureros ca și în realitate; este adesea o comparație prin care, în lipsă de altceva, își exprimă situația. Când își amintesc de corpul lor, încearcă un fel de senzație, ca atunci când lepezi o haină, și crezi că încă o mai porți un timp după aceea”.
Eseu despre senzație la Spirite
Corpul este instrumentul durerii; este sinonim cu cauza primă, dar mai puțin cu cauza imediată. Sufletul are percepția acestei dureri; percepția este efectul. Amintirea pe care i-o păstrează poate fi foarte dureroasă, dar nu poate avea acțiune fizică. În adevăr, nici frigul și nici căldura nu pot dezorganiza urzeala sufletului; sufletul nu poate nici îngheța, nici arde. Nu vedem în fiecare zi amintirea sau teama de un rău fizic producând un efect în realitate, ocazionând chiar moartea? Întreaga lume știe că persoane amputate resimt durerea în membru chiar când acesta nu mai există. Cu siguranță, acest membru nu este deloc sediul, nici chiar punctul de plecare al durerii; creierul i-a păstrat impresia, aceasta-i totul. Se poate crede că există ceva analog în suferințele Spiritului după moarte. Un studiu mai aprofundat al perispiritului, ce joacă un rol atât de important în toate fenomenele spiritiste, aparițiile cețoase sau tangibile, starea Spiritului în momentul morții, ideea atât de frecventă la cel ce este încă viu, tabloul atât de emoționant al sinucigașilor, torturaților, al oamenilor ce sunt absorbiți de bucuriile materiale, și atâtea alte fapte au aruncat o lumină asupra acestei chestiuni și au făcut loc explicațiilor pe care le redăm aici în rezumat.
Perispiritul este liantul ce unește Spiritul cu materia corpului; el apare din mediul ambiant, din fluidul universal; el ține în același timp de electricitate, de fluidul magnetic și, până într-un anumit punct, de materia inertă. S-ar putea spune că este o chintesență a materiei; este principiul vieții organice, dar nu și al vieții intelectuale; viața intelectuală este în Spirit. Este, în plus, agentul senzațiilor exterioare. În corp, aceste senzații sunt localizate în organe care le servesc drept canale. Corpul fiind distrus, senzațiile sunt vagi. Iată de ce Spiritul nu spune că suferă mai degrabă de cap decât de picioare. În rest, trebuie să ne ferim a confunda senzațiile perispiritului, rămas independent, de cele ale corpului; nu le putem lua pe ultimele nici ca termen de comparație și nici ca analogie. Eliberat de corp, Spiritul poate suferi, dar această suferință nu este cea a corpului; nu este totuși o suferință în exclusivitate morală, ca remușcarea, de vreme ce se plâng de frig și de căldură; ele nu suferă mai mult în iarnă decât în vară; le-am văzut trecând prin mijlocul flăcărilor fără a încerca nicio senzație de durere; deci temperatura nu are asupra lor nicio influență.
Durerea pe care o resimt nu este deci o durere fizică propriu-zisă; este un vag sentiment intim despre care Spiritul însuși nu-și dă seama perfect întotdeauna, tocmai pentru că durerea nu este localizată și nu e produsă de agenți exteriori; e mai degrabă o amintire a unei realități, dar o amintire tot atât de dureroasă. Câteodată totuși este mai mult decât o amintire, e ca și cum am vedea-o.
Experiența ne învață că în momentul morții perispiritul se eliberează mai repede sau mai încet de corp. În primele clipe, Spiritul nu-și explică situația; nu crede că este mort și se simte viu; vede corpul său alături, știe că este al lui, și nu înțelege că s-au separat; această stare durează atâta timp cât există o legătură între corp și perispirit. Un sinucigaș ne spunea: „Nu, nu sunt mort”, și adăuga: „Și totuși simt viermii care mă rod”. Or, cu siguranță, viermii nu rodeau perispiritul, cu atât mai puțin Spiritul, nu rodeau decât corpul. Dar cum separarea corpului și perispiritului nu era completă, rezulta de aici un fel de repercusiune morală ce-i transmitea senzația a ceea ce se petrecea în corp. Poate nu repercursiune să fie cuvântul, căci ar putea face să creadă că este un efect foarte material, e mai degrabă vederea a ceea ce se petrece în corpul de care era legat perispiritul, și care îi producea o iluzie luată drept realitate. Aceasta nu era o amintire, din moment ce, în timpul vieții, nu fusese ros de către viermi; era sentimentul actualității.
Se observă deci deducțiile ce se pot trage din fapte, atunci când sunt observate cu atenție. În timpul vieții, corpul primește impresiile exterioare și le transmite Spiritului prin intermediul perispiritului ce constituie, probabil, ceea ce numește fluid nervos. Corpul fiind mort nu mai resimte nimic, pentru că nu mai există în el nici Spirit nici perispirit. Perispiritul, eliberat de corp, încearcă senzația; dar cum ea nu-i mai parvine printr-un canal limitat, este vagă. Or, cum este în realitate doar un agent de transmisie, de vreme ce Spiritul este cel ce are conștiință, rezultă că dacă ar putea exista un perispirit fără Spirit, el nu ar simți mai mult decât corpul după moarte. La fel, dacă Spiritul nu ar avea deloc perispirit, ar fi inaccesibil tuturor senzațiilor dureroase; aceasta se întâmplă la Spiritele complet purificate. Știu că pe măsură ce se purifică esența perispiritului devine din ce în ce mai eterată; urmează deci că influența materială se diminuează pe măsură ce Spiritul progresează, adică pe măsură ce însuși perispiritul devine mai puțin grosier.
Dar, se va spune, senzațiile agreabile sunt transmise Spiritului prin perispirit, ca și senzațiile dezagreabile; or, dacă Spiritul pur este inaccesibil unora, trebuie să fie în mod egal și celorlalte. Da, fără îndoială, pentru cele ce provin doar din influența materiei pe care o cunoaștem; sunetul instrumentelor noastre, parfumul florilor nu-i fac nicio impresie, și totuși are senzații intime de un farmec nedefinit, despre care nu ne putem face nicio idee, deoarece suntem în această privință ca orbii din naștere față de lumină; știm că aceasta există; dar prin ce mijloc? Știința noastră se oprește aici.
Știm că există percepții, senzații, audiții, viziuni; că aceste facultăți sunt atribuite întregii ființe, și nu, ca la om, doar unei părți a ființei; dar încă o dată, prin ce intermediar? Nu cunoaștem. Spiritele însele nu ne pot face să înțelegem, deoarece limbajul nostru nu este făcut pentru a exprima idei pe care nu le avem, așa cum în limbajele sălbaticilor nu există termeni pentru a exprima artele, științele și înaltele doctrine filozofice. Spunând că Spiritele sunt inaccesibile impresiilor date de materia noastră, vrem să vorbim despre spiritele foarte elevate al căror înveliș eterat nu are ceva analog aici-jos. Nu sunt la fel cu cele al căror perispirit este mai dens; cele dintâi percep sunetele și mirosurile noastre dar nu printr-o parte limitată a individualității, ca în timpul vieții.
S-ar putea spune că vibrațiile moleculare se fac simțite în întreaga lor ființă și ajung astfel la senzorium comun care este însuși Spiritul, deși într-un mod diferit, și poate astfel cu o impresie diferită, ceea ce produce o modificare în percepție. Ele aud sunetul vocii noastre, și totuși ne înțeleg fără ajutorul cuvântului, prin simpla transmisie a gândului; și ceea ce vine în sprijinul celor spuse de noi, este că această penetrație este cu atât mai ușoară cu cât Spiritul este mai dematerializat. Cât despre vedere, ea este independentă de lumina noastră. Facultatea de a vedea este un atribut esențial al sufletului: pentru vedere nu există obscuritate; dar ea este mai întinsă, mai penetrantă la Spiritele purificate. Sufletul, sau Spiritul, are prin urmare în el însuși facultatea tuturor percepțiilor; în viața corporală, ele sunt obturate de grosolănia organelor proprii; în viața extracorporală, percepțiile cresc puțin câte puțin pe măsură ce învelișul semi-material se luminează.
Ivită în mediul ambiant, acest înveliș variază după natura lumilor. Trecând dintr-o lume în alta, Spiritele își schimbă învelișul așa cum noi ne schimbăm îmbrăcămintea trecând din iarnă în vară, sau de la pol la ecuator. Spiritele cele mai elevate, atunci când vin să ne viziteze, adoptă deci perispiritul terestru și ca urmare percepțiile lor operează ca și la Spiritele noastre obișnuite; dar toate, inferioare sau superioare, nu înțeleg și nu simt decât ceea ce vor să înțeleagă sau să simtă. Fără a avea organe senzitive, ele își pot face după voință active sau nule percepțiile; nu există decât un singur lucru pe care sunt forțate să-l asculte, și anume sfaturile Spiritelor bune.
Vederea este întotdeauna activă, dar ele pot în mod reciproc să se facă invizibile unele față de celelalte. În funcție de rangul ocupat, se pot ascunde de cele ce le sunt inferioare, dar nu și de cele ce le sunt superioare. În primele momente ce urmează morții, vederea Spiritului este întotdeauna tulbure și confuză; ea se luminează pe măsură ce Spiritul se eliberează, și poate obține aceeași claritate ca și în timpul vieții, independent de penetrația prin corpurile ce sunt opace pentru noi. Cât despre extensia sa de-a lungul spațiului infinit, în viitor și în trecut, aceasta depinde de puritatea și de elevația Spiritului.
Toată această teorie, s-ar spune, nu este liniștitoare deloc. Am gândi că odată debarasați de învelișul grosier, instrument al durerilor noastre, nu vom mai suferi, și iată că ne arătați că încă suferim; că are loc într-un mod sau altul, nu înseamnă că suferi mai puțin. Oh! da, mai putem suferi încă, și mult, și timp îndelungat, dar putem de asemenea să nu mai suferim, chiar din momentul când părăsim această viață corporală.
Suferințele de aici-jos sunt câteodată independente de noi, dar totuși multe sunt consecințe ale voinței noastre. Dacă s-ar merge la surse s-ar vedea că majoritatea suferințelor reprezintă urmarea unor cauze pe care le-am fi putut evita. Atâtea rele, atâtea infirmități, pe care omul le datorează exceselor ambiției, pasiunilor sale! Omul care ar fi trăit întotdeauna cu sobrietate, care nu ar fi abuzat cu nimic, care ar fi fost întotdeauna simplu în gusturi, modest în dorințe, ar fi fost mai cruțat de zbucium. La fel se întâmplă cu Spiritul; suferințele pe care le îndură sunt întotdeauna consecința modului în care a viețuit pe pământ; fără îndoială, el nu ar avea gută sau reumatism, dar ar avea alte suferințe ce nu sunt cu nimic mai bune. Am văzut că aceste suferințe sunt rezultatul legăturilor ce continuă să existe între el și materie; cu cât este mai degajat de influența materiei, sau altfel spus este dematerializat, cu atât are mai puține senzații dureroase.
Or, depinde de el de a se elibera de această influență încă din timpul vieții; îi aparține liberul arbitru și, în consecință, alegerea între a face și a nu face; dacă i se îmblânzesc pasiunile animalice, dacă nu are nici ură, nici invidie, nici gelozie, nici orgoliu; dacă nu este dominat de egoism; dacă își purifică sufletul prin sentimente bune; dacă face ceea ce este bine; dacă nu atribuie lucrurilor din această lume decât importanța ce o merită, atunci chiar sub învelișul său corporal, el este deja purificat, este deja desprins de materie, și atunci când părăsește acest înveliș, nu-i mai suferă influența; suferințele fizice pe care le-a încercat nu-i mai lasă nicio amintire dureroasă; nu-i mai rămâne nicio impresie dezagreabilă, deoarece nu i-a fost afectat decât corpul, nu și Spiritul; este fericit de a se fi eliberat, și calmul conștiinței sale îl dezleagă de întreaga suferință morală.
În legătură cu aceasta am întrebat mii de spirite ce au aparținut tuturor nivelurilor societății, tuturor pozițiilor sociale; le-am studiat pe parcursul perioadelor vieții lor spiritiste, chiar din momentul părăsirii corpului; le-am urmărit pas cu pas în această viață de dincolo de moarte pentru a observa schimbările ce se petreceau cu ele, în ideile, în senzațiile lor, și sub acest raport oamenii cei mai comuni nu sunt cei ce ne-au furnizat subiectele de studiu mai puțin prețioase. Or, am văzut întotdeauna că suferințele sunt în raport cu conduita căreia îi suportă consecințele, și că această nouă existență este sursa unei fericiri inefabile pentru cei ce au urmat calea cea bună; de unde decurge că cei ce suferă o fac pentru că au binevoit-o, și că trebuie să se facă răspunzători pe ei înșiși, tot atât în cealaltă lume cât și în cea de aici.
Alegerea probelor
Aflat în stare rătăcitoare, și având de început o nouă existență corporală, are Spiritul conștiința și previziunea lucrurilor ce i se vor întâmpla în timpul vieții? „Alege el însuși felul probelor pe care vrea să le îndure, și în aceasta constă liberul său arbitru”. Nu Dumnezeu este cel care îi impune zbuciumul vieții ca pedeapsă? „Nimic nu se face fără permisiunea lui Dumnezeu, căci el este cel ce a stabilit legile ce conduc universul. Întrebați deci de ce a făcut astfel legea și nu altfel. Dând Spiritului libertatea alegerii, Dumnezeu îi lasă întreaga responsabilitate a actelor sale și a consecințelor lor, nimic nu împiedică viitorul său; ale lui sunt și calea binelui și cea a răului. Dacă sucombă, îi mai rămâne o consolare, aceea că nu s-a sfârșit totul pentru el, și că Dumnezeu, în bunătatea sa, îl lasă liber să ia de la capăt ceea ce a făcut rău. De altfel trebuie să se facă distincție între ceea ce este opera voinței lui Dumnezeu, și ce este opera omului. Dacă vă amenință un pericol, nu voi sunteți cei care ați creat acest pericol, ci Dumnezeu, dar voi aveți voința de a vă expune acestui pericol, deoarece ați văzut în el un mijloc de avansare, iar Dumnezeu o permite”.
Dacă spiritului îi aparține alegerea felului probei pe care trebuie să o suporte, urmează că toate frământările pe care le încercăm în viață au fost prevăzute și alese de noi? „Toate” nu este cuvântul potrivit, căci nu înseamnă că ați ales și prevăzut tot ceea ce vi se întâmplă în lume până la cele mai neînsemnate lucruri. Voi ați ales doar felul probei, faptele de detaliu sunt consecința poziției și adesea propriilor voastre acțiuni. Dacă Spiritul a dorit să se nască printre răufăcători, de exemplu, știa căror acțiuni se expunea, dar nu știa fiecare dintre actele ce le va săvârși; aceste acte sunt efectul voinței sale sau liberul său arbitru.
Alegând cutare cale, Spiritul știe că va avea cutare fel de luptă de dus; el știe deci natura vicisitudinilor pe care le va întâlni, dar nu știe dacă va apărea mai degrabă un anumit eveniment decât altul. Evenimentele de detaliu se nasc din circumstanțe și prin forța lucrurilor. Nu există decât mari evenimente, cele ce influențează destinul, care sunt prevăzute. Dacă o iei pe un drum plin de vehicule, știi că trebuie să-ți iei precauțiile de rigoare, căci ai șansa să te răstorni, dar nu știi în ce parte vei cădea, și se poate chiar să nu cazi, dacă ești destul de prudent. Dacă mergând pe drum îți cade o piatră în cap, nu trebuie să crezi că așa era scris, după cum se spune în mod obișnuit.
Cum pot dori Spiritele să se nască printre oameni cu o viață urâtă? „Trebuie ca ele să fie trimise într-un mediu unde să poată îndura proba pe care au cerut-o. Ei bine! trebuie deci să existe o analogie; pentru a lupta împotriva instinctului de tâlhărie, ele trebuie să se găsească printre oameni de acest fel”. Dacă nu s-ar găsi oameni cu o viață urâtă pe pământ, Spiritul nu ar putea deci să găsească aici mediul necesar anumitor probe? „Ar trebuie să vă plângeți pentru asta? Lucrul acesta se întâmplă în lumile superioare unde răul nu are acces, căci acolo nu există decât Spirite bune. Astfel va fi curând și pe pământul vostru”.
În încercările pe care trebuie să le suporte pentru a atinge perfecțiunea, Spiritul trebuie să resimtă tot fel de tentații; e nevoie ca el să treacă prin toate circumstanțele ce îi pot excita orgoliul, invidia, avariția, senzualitatea etc. ? „Cu siguranță nu, de vreme ce știți că există unele care, încă de la început, o iau pe o cale ce le eliberează de o parte din probe; dar cel ce se lasă antrenat pe o cale greșită încearcă toate pericolele acestei căi. Un Spirit, de exemplu, poate cere bogăție, și aceasta poate să-i fie acordată; atunci, după caracterul său, ar putea deveni avar sau risipitor, egoist sau generos, sau se va abandona tuturor bucuriilor date de senzualitate; dar asta nu înseamnă că va trebui să treacă prin forța lucrurilor prin filiera tuturor acestor predispoziții”.
Cum poate Spiritul care, la originea sa, este simplu, ignorant și fără experiență, să aleagă o existență în cunoștință de cauză, și să fie responsabil de această alegere? „Dumnezeu suplinește lipsa de experiență a Spiritului trasându-i calea pe care trebuie să o urmeze, așa cum faci cu un copil încă din leagăn; dar îi lasă puțin câte puțin libertatea de a alege pe măsură ce liberul său arbitru se dezvoltă, și atunci se întâmplă ca el să se rătăcească luând-o pe o cale greșită dacă nu ascultă sfaturile bune – este ceea ce s-ar putea numi decăderea omului”.
Atunci când Spiritul se bucură de liberul arbitru, alegerea existenței corporale depinde întotdeauna în exclusivitate de voința sa, sau această existență îi poate fi impusă de voința lui Dumnezeu ca ispășire? „Dumnezeu știe să aștepte, el nu se grăbește cu pedeapsa. Totuși Dumnezeu poate impune o existență unui Spirit atunci când acesta, datorită inferiorității sale sau relei voințe, nu este apt să înțeleagă ceea ce i-ar putea fi mai util, și atunci când vede că această existență îi poate servi Spiritului la purificare și în perfecționare, găsind în același timp în ea și o ispășire”.
Alegerea Spiritului se face imediat după moarte? „Nu, unii cred într-o eternitate a suferințelor; vi s-a mai spus, este o pedeapsă”.
Cine îndrumă Spiritul în alegerea probelor pe care vrea să le suporte? „El le alege pe acelea care pot fi pentru el o ispășire, după natura greșelilor sale, și care îl fac să avanseze mai repede. Unele își pot deci impune o viață de mizerie și de privațiuni pentru a încerca să o suporte cu curaj; altele ar dori să se pună la încercare prin tentațiile norocului și ale puterii, cu atât mai periculoase prin abuzul și reaua utilizare ce li se pot da, și prin pasiunile abjecte pe care le dezvoltă; altele, în sfârșit, vor să se pună la încercare prin lupta ce o au de susținut la contactul cu viciul”.
Dacă anumite Spirite aleg contactul cu viciul ca probă, există în aceasta ceva ce le face să aleagă prin simpatie și prin dorința de a trăi într-un mediu conform gusturilor lor, sau pentru a se putea abandona în mod absolut predispozițiilor materiei? „Există și aceasta, în anumite cazuri, dar numai la Spiritele al căror simț moral este încă puțin dezvoltat; proba vine de fapt din ele însele și o suportă în timp mult mai lung. Mai devreme sau mai târziu, înțeleg că potolirea pasiunilor brutale are pentru ele consecințe deplorabile pe care le vor suporta un timp ce li se va părea etern, și că Dumnezeu le-ar putea lăsa în această stare până când și-au înțeles greșelile, și dacă ele însele vor să și-o răscumpere prin încercări profitabile”.
Nu pare natural în a alege încercările mai puțin dureroase? „Pentru voi, da; pentru Spirit, nu. Atunci când este eliberat de materie, iluzia încetează și el gândește altfel”. Omul pe pământ, aflat sub influența ideilor cărnii, nu vede în aceste încercări decât partea dureroasă, de aceea i se pare natural să aleagă pe cele care, din punctul său de vedere, pot să genereze bucuriile materiale. Dar în viața spirituală, el compară aceste bucurii trecătoare și grosolane cu fericirea inalterabilă pe care o întrevede – ca urmare, cu ce-l afectează cele câteva suferințe trecătoare? Spiritul poate deci alege proba cea mai dură, și, în consecință, existența cea mai dureroasă în speranța ajungerii mai rapide la o stare mai bună, așa cum bolnavul alege adesea remediul cel mai dezagreabil pentru a căuta să se vindece mai repede. Cel ce vrea să-și lege numele de descoperirea unui tărâm necunoscut nu alege o cale ușoară; cunoaște pericolele care-l pândesc, dar cunoaște și gloria ce-l așteaptă dacă reușește.
Doctrina libertății în alegerea existențelor noastre și a probelor la care trebuie să ne supunem încetează de a mai părea extraordinară, dacă se consideră că Spiritele eliberate de materie apreciază lucrurile într-un mod diferit, așa cum noi înșine nu o facem. Ele zăresc scopul, ce li se pare foarte grav față de bucuriile fugare ale lumii; după fiecare existență, ele văd pasul pe care l-au făcut și înțeleg ceea ce le lipsește încă în puritate pentru a-l atinge. Iată motivul pentru care ele se supun de bunăvoie tuturor vicisitudinilor vieții corporale cerând ele însele ceea ce le poate face să-și atingă scopul mai repede. Deci pe nedrept ne mirăm de a nu vedea Spiritul având preferință pentru existența cea mai plăcută. Această viață scutește de amărăciune, dar el nu se poate bucura în starea sa de imperfecțiune; o întrevede și pentru a ajunge la ea caută să se îmbunătățească.
De altfel, nu avem zilnic sub ochi exemplul unei alegeri asemănătoare? Pentru omul care muncește o parte a vieții sale fără încetare pentru a aduna cele ce aduc bunăstarea, ce înseamnă asta, dacă nu o sarcină ce și-o impune în vederea unui viitor mai bun? Soldatul care suferă într-o misiune primejdioasă, călătorul ce înfruntă mari pericole în interesul științei sau soartei sale, ce sunt toate astea, dacă nu încercări voluntare ce le procură glorie și profit dacă vor reuși? La ce nu se supune și nu se expune omul pentru interesul și gloria sa? Toate concursurile nu sunt oare probe voluntare cărora li se supune în vederea avansării în cariera pe care și-a ales-o? Nu se ajunge într-o poziție socială decât avansând prin științe, arte, industrie, decât trecând prin filiera pozițiilor inferioare ce sunt tot atâtea probe.
Viața omenească este astfel copia vieții spirituale; regăsim la ea în mic incidente de același fel. Prin urmare, dacă în viață alegem adesea încercările cele mai dure în vederea unui scop mai înalt, de ce Spiritul care vede mai departe decât corpul, și pentru care viața corpului nu este decât un incident trecător, nu ar alege o existență dureroasă și laborioasă, dacă ea trebuie să-l conducă la o fericire eternă? Cei ce spun că, dacă oamenii și-ar alege existența, atunci ar cere să fie prinți sau milionari, sunt asemenea miopilor care nu văd decât ceea ce ating, sau precum copiii gurmanzi pe care dacă-i întrebi ce-ar dori să fie, răspund: patiser sau cofetar.
La fel este și călătorul care, aflat pe fundul unei văi acoperite de ceață, nu vede nici lungimea și nici capătul drumului său; dar odată ajuns în vârful muntelui, el cuprinde cu privirea drumul deja parcurs, și ceea ce i-a mai rămas. Vede ținta sa, obstacolele ce le mai are de trecut, și-și poate alege mai sigur mijloacele pentru a izbândi. Spiritul încarnat e asemeni călătorului aflat la poalele muntelui; odată debarasat de legăturile pământești, el domină ca și cel aflat în vârful muntelui. Pentru călător, scopul este repausul după oboseală; pentru Spirit, e fericirea supremă după frământări și încercări. Toate Spiritele afirmă că în starea rătăcitoare ele caută, studiază, observă pentru a alege. Nu avem un exemplu de acest fel în viața corporală? Nu căutăm adesea pe parcursul anilor cariera la care ne fixăm în mod liber alegerea, deoarece credem că este cea mai bună pentru a ne face să reușim în viață? Dacă eșuăm într-una, încercăm în alta. Fiecare carieră pe care o îmbrățișăm este o fază, o perioadă a vieții. Fiecare zi nu este oare utilizată pentru a chibzui ce vom face în ziua următoare? Or, ce sunt diferitele existențe corporale pentru spirit, dacă nu faze, perioade, zile pentru viața sa spiritistă, care este, așa cum știm, viața sa normală, viața corporală nefiind decât trecătoare?
Ar putea spiritul să facă alegerea sa în timpul stării corporale? „Dorința sa poate fi influențată; depinde de intenție, dar când este Spirit el vede adesea lucrurile cu totul diferit. Dar încă o dată, el o poate face și în această viață materială, căci Spiritul este întotdeauna independent de materia pe care o animă”. Mulți oameni își doresc grandori și bogății ceea ce, cu siguranță, nu reprezintă nici ispășiri și nici încercări. „Fără îndoială, materia este cea care dorește această grandoare pentru a se bucura de ea, iar Spiritul o dorește pentru a-i cunoaște vicisitudinile”.
Până în clipa când ajunge la starea de puritate perfectă, Spiritul are de trecut încercări în mod continuu? „Da, dar nu sunt cele pe care le știți voi; voi numiți încercări frământările materiale. Or, Spiritul ajuns la un anumit nivel, fără a fi perfect, nu mai are de îndurat din pricina aceasta; dar el are întotdeauna îndatoriri care-l ajută să se perfecționeze, ce nu au nimic dureros pentru el, astfel că ajutând pe alții se perfecționează el însuși”.
Se poate înșela Spiritul asupra eficacității probei alese? „El poate să aleagă o încercare mai presus de puterile sale și, atunci, sucombă. El poate de asemenea să aleagă una după care să nu profite deloc – când își caută un fel de viață trândavă și inutilă; dar o dată intrat în lumea Spiritelor, el întrezărește că nu a câștigat nimic și cere să recupereze timpul pierdut”.
De ce ține vocația anumitor persoane și voința lor de a urma o carieră mai degrabă decât alta? „Mi se pare că puteți răspunde voi înșivă la această întrebare. Nu este consecința a tot ce am spus despre alegerea încercărilor și despre progresul realizat într-o existență anterioară?
Odată ajuns în starea rătăcitoare, studiind diversele condiții în care ar putea să progreseze, cum gândește Spiritul că ar putea să o facă născându-se, de exemplu, printre canibali? „Cele care se nasc printre canibali nu sunt defel spirite avansate, ci Spirite având o natură asemănătoare cu a canibalilor, sau care le sunt inferioare”. Știu că antropofagii nu sunt chiar de ultim grad, și că există lumi unde abrutizarea și ferocitatea nu au analogie pe pământ. Aceste Spirite sunt deci inferioare chiar și celor mai inferioare Spirite din lumea noastră, și venirea lor printre sălbatici este pentru ele un progres, așa cum ar fi un progres pentru antropofagi să exercite o profesie care i-ar obliga să verse sânge. Dacă nu năzuiesc mai sus, este pentru că inferioritatea lor morală nu le permite să realizeze un progres mai complet. Spiritul nu poate avansa decât gradual; el nu poate acoperi dintr-un salt distanța ce separă barbaria de civilizație, și vedem și în aceasta una din necesitățile reîncarnării, ceea ce este cu adevărat conform dreptății lui Dumnezeu. De altfel, ce vor deveni aceste milioane de ființe care mor în fiecare zi în ultima stare de degradare, dacă nu ar avea mijloacele de a atinge superioritatea? De ce i-ar dezmoșteni Dumnezeu de favorurile acordate altor oameni?
Spiritele venind dintr-o lume inferioară pământului, sau dintr-un popor foarte înapoiat, cum ar fi canibalii, de exemplu, ar putea să se nască printre popoarele civilizate? „Da, există unele Spirite care se rătăcesc dorind să urce prea sus; dar atunci ele arată un comportament aberant, căci au obiceiuri și instincte deosebite de ale noastre”.
Un om aparținând unui neam civilizat ar putea, prin ispășire, să fie reîncarnat în mijlocul unui neam sălbatic? „Da, dar depinde de felul ispășirii; un stăpân care va fi fost dur cu sclavii săi va putea deveni sclav la rândul său și va fi făcut să îndure cele mai rele tratamente. Cel ce a condus într-o epocă poate, într-o nouă existență, să asculte chiar de cei ce se înclinau în fața voinței sale. Este o ispășire dacă el a abuzat de puterea sa, și Dumnezeu i-o poate impune. Un Spirit bun poate de asemenea să aleagă o existență influentă printre aceste popoare, pentru a le face să avanseze, și atunci este o misiune”.
Relațiile de dincolo de moarte
Diferitele ordine ale Spiritelor stabilesc între ele o ierarhie de putere? Cu alte cuvinte, există între ele subordonare și autoritate? „Da, foarte mare; Spiritele au unele față de altele o autoritate relativă conformă superiorității lor, pe care o exercită printr-un ascendent moral irezistibil”. Spiritele inferioare se pot sustrage autorității spiritelor care le sunt superioare? „Am spus: irezistibil!”.
Autoritatea și considerația de care s-a bucurat un om pe pământ îi conferă o supremație în lumea Spiritelor? „Nu, căci cei umili se vor ridica și cei mari se vor umili. Citește Psalmii”. Cum trebuie să înțelegem această ridicare și această umilire? „Nu știi că Spiritele sunt de diferite ordine în funcție de meritul lor? Ei bine, cel mai mare de pe pământ poate să se situeze la ultimul nivel printre Spirite, în timp ce servitorul său va fi primul. Înțelegi asta? Oare n-a spus Isus: Oricine se coboară se va înălța, și oricine se ridică se va coborî?”
Cel ce a fost mare pe pământ și se găsește inferior printre Spirite, încearcă din acest motiv o umilire? „Adesea una foarte mare, mai ales dacă era orgolios și invidios”.
Soldatul care, după bătălie, își regăsește generalul în lumea Spiritelor, îl mai recunoaște ca superior al său? „Titlul nu înseamnă nimic, superioritatea reală este totul”.
Spiritele de diferite ordine stau laolaltă? „Da și nu; adică se frecventează, dar se disting unele de altele. Se evită sau se împacă, după analogia sau antipatia sentimentelor lor, așa cum este și printre voi. Este o întreagă lume față de care a voastră este o reflectare întunecată. Cele de același rang se reunesc printr-un fel de afinitate și formează grupuri sau familii de Spirite unite prin simpatie și un țel comun: cele bune prin dorința de a face bine, cele rele prin nesațul de a face rău și dorința de a se regăsi printre ființe asemănătoare lor”. La fel ca într-un mare oraș unde oamenii de toate rangurile și de toate condițiile sociale se frecventează și se întâlnesc fără a sta laolaltă; unde societățile se formează prin analogia gusturilor; unde viciul și virtutea stau alături fără a comunica.
Au toate Spiritele acces în mod reciproc unele la celelalte? „Cele bune merg peste tot, și trebuie să fie așa pentru a-și putea exercita influența asupra celor rele; dar zonele locuite de cele bune sunt interzise Spiritelor imperfecte, pentru ca acestea să nu poată aduce aici tulburarea dată de pasiunile nefaste”.
Care este natura relațiilor dintre Spiritele bune și cele rele? „Cele bune își dau silința de a combate înclinațiile rele ale celorlalte, pentru a le ajuta să se ridice; este o misiune”.
De ce le place Spiritelor inferioare să ne împingă spre rău? „Din invidia de a nu fi meritat să se numere printre Spiritele bune. Câtă vreme continuă să fie spirite neexperimentate, dorința lor este să împiedice pe oricine să ajungă la binele suprem; vor să-i facă și pe alții să încerce ceea ce încearcă ele însele. Nu vedeți același lucru și printre voi?”
Cum comunică Spiritele între ele? „Se văd și se înțeleg; cuvântul este material, este o reflectare a Spiritului. Fluidul universal stabilește între ele o comunicare constantă; este vehiculul transmisiei gândului, așa cum pentru voi aerul este vehiculul sunetului; un fel de telegraf universal ce leagă toate lumile și permite Spiritelor să corespondeze dintr-o lume în alta”.
Pot Spiritele să-și tăinuiască reciproc gândurile; se pot ascunde unele de altele? „Nu, pentru ele totul este la vedere, mai ales atunci când sunt perfecte. Ele pot să se îndepărteze dar se frecventează întotdeauna. Nu este totuși deloc o regulă absolută, căci anumite Spirite pot foarte bine să devină invizibile pentru alte spirite, dacă ele consideră că este util să o facă”.
Cum pot Spiritele care nu mai au corp, să-și constate individualitatea și să se distingă de alte entități spirituale ce le înconjoară? „Își constată individualitatea prin perispiritul care le face existențe distincte unele față de altele, așa cum face corpul printre oameni”.
Spiritele se cunosc dacă au coabitat pe pământ? Fiul își recunoaște tatăl, prietenul pe prieten? „Da, și tot așa din generație în generație”. Cum se recunosc în lumea Spiritelor oamenii care s-au cunoscut pe pământ? „Vedem viața noastră trecută și citim în ea ca într-o carte; văzând trecutul prietenilor noștri și al inamicilor noștri vedem întreaga lor trecere de la viață la moarte”.
Spiritul părăsind rămășițele pământești se întâlnește imediat cu părinții și prietenii ce i-au precedat în lumea Spiritelor? „Imediat nu este întotdeauna cuvântul potrivit: căci, așa cum am mai spus-o, îi trebuie ceva timp pentru a se regăsi și a scutura vălul material”.
Cum este întâmpinat sufletul la întoarcerea în lumea Spiritelor? „Spiritul celui drept, ca un frate mult-iubit așteptat vreme îndelungată; spiritul celui rău, ca o ființă pe care o disprețuiești”.
Ce sentiment încearcă Spiritele impure la vederea unui alt Spirit rău care sosește? „Cele rele sunt satisfăcute să vadă ființe asemănătoare lor și lipsite, ca și ele, de fericirea infinită, așa cum ar fi pe pământ un escroc printre cei de-o seamă cu el”.
Părinții și prietenii noștri vin câteodată să ne reîntâlnească atunci când părăsim pământul? „Da, vin în întâmpinarea sufletului pe care-l iubesc; îl felicită ca la reîntoarcerea dintr-o călătorie dacă a scăpat de pericolele drumului, și îl ajută să se elibereze de legăturile corporale. Este o favoare pentru Spiritele bune atunci când cei pe care i-au iubit vin să le întâlnească. În timp ce acela care este pătat rămâne în izolare sau nu este înconjurat decât de Spirite asemănătoare lui; este o adevărată pedeapsă”.
Părinții și prietenii sunt întotdeauna reuniți după moarte? „Depinde de elevația lor și de drumul urmat pentru progresul propriu. Dacă unul dintre ei este mai avansat și înaintează mai repede decât altul, nu va putea rămâne împreună; se vor putea vedea câteodată, dar nu vor fi întotdeauna împreună decât dacă vor putea merge împreună, sau când vor fi atins același nivel al perfecțiunii. Și apoi, privațiunea de a-și vedea părinții și prietenii este câteodată o pedeapsă”.
Raporturile de simpatie și antipatie ale Spiritelor. „Jumătățile” eterne.
Dincolo de simpatia generală bazată pe similitudine, au Spiritele între ele relații de afecțiune deosebite? „Da, ca și oamenii, dar legătura ce unește Spiritele este mult mai puternică când corpul este absent, deoarece nu mai este supusă vicisitudinilor pasiunii.
Există ură între Spirite? „Există numai printre Spiritele impure, și acestea sunt cele ce vă insuflă dușmăniile și disensiunile”.
Două ființe ce vor fi fost inamice pe pământ vor păstra resentimentul uneia față de cealaltă și în lumea Spiritelor? „Nu, vor înțelege că ura lor era stupidă și subiectul pueril. Spiritele imperfecte păstrează o parte de animozitate până când se vor fi epurat. Dacă nu era decât un interes material ceea ce le-a divizat, ele nu se vor mai gândi la el, decât până când se dematerializează. Dacă nu mai există antipatie între ele, nemaiexistând subiect de discuție, pot să se revadă cu plăcere – așa cum doi școlari ajunși la vârsta rațiunii recunosc puerilitatea certurilor avute în copilărie și încetează să-și mai poarte pică”.
Amintirea faptelor rele pe care le-au putut săvârși doi oameni unul față de celălalt este un obstacol pentru simpatia reciprocă? „Da, îi duce la antipatie”.
Ce sentimente încearcă după moarte oamenii cărora le-am făcut rău aici-jos? „Dacă sunt buni, ei iartă în raport cu căința voastră. Dacă sunt răi, pot să-și păstreze resentimentul și, câteodată, vă urmăresc până în cealaltă existență. Dumnezeu le-o poate permite ca pedeapsă”.
Iubirile individuale ale Spiritelor sunt susceptibile de denaturare? „Nu, căci nu se pot înșela; ele nu mai au masca sub care se ascund ipocriții; de aceea, atunci când Spiritele sunt pure iubirile lor sunt inalterabile. Dragostea ce le unește este pentru ele izvorul unei fericiri supreme”.
Dragostea ce și-au împărțit-o două ființe pe pământ continuă întotdeauna în lumea Spiritelor? „Da, fără îndoială, dacă este fondată pe o simpatie adevărată; dar când cauzele fizice ocupă o parte mai mare decât simpatia, dragostea încetează. Iubirile dintre Spirite sunt mai durabile decât pe pământ, nefiind subordonate capriciilor intereselor materiale și orgoliului”.
Sufletele ce trebuie să se unească sunt cumva predestinate acestei uniri încă de la originea lor? Oare fiecare dintre noi are undeva în univers jumătatea sa cu care într-o zi va fi în mod inevitabil reunit? „Nu, nu există o unire specială și inevitabilă între două suflete. Unire există între toate Spiritele, dar de diferite grade în raport cu rangul pe care-l ocupă, adică după perfecțiunea atinsă; cu cât sunt mai perfecte, cu atât sunt mai unite. Din discordie se nasc toate relele omenești; din concordie rezultă fericirea desăvârșită”.
În ce sens trebuie înțeles cuvântul „jumătate” de care anumite Spirite se servesc pentru a desemna Spiritele cu care simpatizează? „Expresia este inexactă; dacă un Spirit ar fi fost jumătatea altuia, separat de aceasta, ar fi fost incomplet”.
Două Spirite perfect simpatice, odată reunite, o fac pentru veșnicie, sau mai pot să se separe și să se unească și cu alte Spirite? „Toate Spiritele sunt unite între ele; vorbesc de cele ajunse la perfecțiune. În sferele inferioare, atunci când un Spirit se ridică, nu mai există aceeași simpatie pentru cele pe care le-a părăsit”.
Două Spirite simpatice sunt complementare unul altuia, sau mai bine spus este această simpatie rezultatul unei identități perfecte? „Simpatia ce atrage un spirit către altul este rezultatul unei perfecte concordanțe între înclinațiile și instinctele lor; dacă unul trebuia să-l completeze pe celălalt, își pierdea propria individualitate”.
Identitatea necesară pentru simpatia perfectă constă în similitudinea gândurilor și a sentimentelor, sau mai degrabă în uniformitatea cunoștințelor acumulate? „În egalitatea nivelurilor de elevație”.
Spiritele care nu sunt simpatice astăzi, pot deveni mai târziu? „Da, toate vor fi. Astfel, Spiritul care astăzi este într-o anumită sferă inferioară, perfecționându-se, va ajunge într-o sferă unde rezidă un altul. Întâlnirea lor va avea loc mai prompt dacă Spiritul mai elevat, suportând greu probele la care este supus, a rămas în aceeași stare”.
Două Spirite simpatice pot înceta de a mai fi astfel? „Desigur, dacă unul este leneș”. Teoria jumătăților eterne este o figură de stil ce descrie unirea a două Spirite simpatice; este o expresie uzitată chiar în limbajul obișnuit și care nu trebuie deloc luată ad litteram, Spiritele care au generat-o nu aparțin cu siguranță ordinului cel mai elevat; sfera ideilor lor este în mod necesar limitată, și ele și-au putut lua gândurile prin intermediul termenilor de care se vor fi servit în timpul vieții lor corporale. Trebuie deci să respingem această idee după care Spiritele create unul pentru altul trebuie în mod inevitabil să se reunească într-o zi pentru eternitate, după ce au fost separate un interval de timp mai lung sau mai scurt.
Amintirea existenței corporale
Își amintește Spiritul de existența sa corporală? „Da, adică viețuind de câteva ori ca om, el își amintește apoi ce a fost și te asigur că uneori râde cu îngăduință de sine însuși”. Ca și omul care, atingând vârsta rațiunii, râde de nebuniile tinereții sale sau de năzdrăvăniile copilăriei sale.
Amintirea existenței corporale se prezintă Spiritului în mod complet și dintr-o dată după moarte? „Nu, îi revine puțin câte puțin, asemenea unui lucru ce iese din ceață, și pe măsură ce iese îi fixează atenția”.
Spiritul își amintește amănunțit toate evenimentele vieții sale; dar oare cuprinde el și ansamblul într-o privire retrospectivă? „Își amintește de lucruri datorită consecințelor pe care acestea le au asupra stării sale ca Spirit; dar îți închipui că există circumstanțe în viața sa cărora nu le acordă nicio importanță, și despre care nici nu încearcă să-și amintească”.
Și le-ar putea aminti dacă ar dori? „El poate să-și amintească detalii și incidente dintre cele mai amănunțite, fie despre evenimente, fie chiar despre gândurile sale; dar când acestea sunt fără folos, nu o face”.
Întrevede oare scopul vieții pământene în raport cu viața viitoare? „Cu siguranță îl vede și înțelege mai bine decât în timpul vieții corpului; înțelege nevoia de purificare pentru a ajunge la infinit, și știe că în fiecare existență lasă o parte din necurățenia sa”.
În ce fel evocă memoria Spiritului viața trecută? Printr-un efort al imaginației sale sau ca un tablou ce se află în fața ochilor? „Și una și alta; toate acțiunile despre care are interes să-și amintească sunt pentru el ca și cum ar fi prezente; celelalte sunt mai mult sau mai puțin vagi în gândire, sau date complet uitării. Cu cât este mai dematerializat, cu atât mai puțin dă importanță lucrurilor materiale. Tu evoci adesea un Spirit rătăcitor care tocmai a părăsit pământul și care nu-și mai amintește numele persoanelor iubite, nici prea multe detalii care, pentru tine, păreau importante; lui îi pasă prea puțin și acestea cad în uitare. Ceea ce își amintește foarte bine sunt faptele principale ce-l ajută să se îmbunătățească”.
Își amintește Spiritul toate existențele ce au precedat ultima existență pe care tocmai o părăsește? „Tot trecutul său se derulează în fața lui, ca niște etape parcurse de un călător; dar, am mai spus-o, el nu-și amintește într-o manieră absolută toate actele sale; își amintește în raport de influența pe care acestea o au asupra stării sale prezente. Cât despre primele existențe, cele ce pot fi privite ca o copilărie a Spiritului, acestea se pierd în gol și dispar în noaptea uitării”.
Cum consideră Spiritul corpul pe care tocmai îl părăsește? „Ca pe o haină nepotrivită care îl jena și de care este fericit să se debaraseze”. Ce sentiment resimte la vederea corpului său aflat în descompunere? „Aproape întotdeauna indiferență, ca și pentru un lucru la care nu mai ține”.
La sfârșitul unei perioade de timp, Spiritul recunoaște osemintele sau alte obiecte ca aparținându-i? „Câteodată; însă depinde de punctul de vedere mai mult sau mai puțin elevat sub care consideră lucrurile terestre”.
Respectul purtat lucrurilor materiale ce rămân în urma Spiritului îi atrage acestuia atenția asupra obiectelor respective? Vede el cu plăcere acest respect? „Spiritul este întotdeauna fericit de amintirea ce dăinuie despre el; lucrurile păstrate de la el sunt readuse în memorie, dar ceea ce îl atrage la voi este amintirea, și nicidecum aceste obiecte”.
Păstrează Spiritele amintirea suferințelor îndurate în timpul ultimei lor existențe corporale? „Deseori, ele o păstrează și această amintire le face să simtă mai mult prețul fericirii de care se pot bucura ca Spirite”.
Omul care a fost fericit aici-jos regretă bucuriile sale atunci când a părăsit pământul? „Doar Spiritele inferioare pot regreta bucuriile ce concordă cu impuritatea naturii lor și pentru care ispășesc prin suferințe. Pentru Spirite elevate, fericirea eternă este de mii de ori preferabilă plăcerilor efemere ale pământului”.
Cel care a început mari lucrări într-un scop înalt, și care se vede întrerupt de către moarte, regretă, în cealaltă lume, că le-a lăsat neterminate? „Nu, căci vede că alții sunt destinați să le termine. Din contră, el își dă silința să influențeze alte Spirite omenești să le continue. Scopul său, pe pământ, era binele umanității; scopul în lumea Spiritelor este același”.
Cel ce a lăsat lucrări de artă sau de literatură păstrează pentru operele sale dragostea ce o avea în timpul vieții? „În raport cu elevația sa, el le judecă sub un alt punct de vedere și, adesea, desfide ceea ce admira mai mult”.
Spiritele se mai interesează de lucrările ce se fac pe pământ, de progresul artelor și al științelor? „Depinde de elevația lor sau de misiunea ce o au de îndeplinit. Ceea ce vouă vă apare magnific reprezintă adesea foarte puțin pentru unele Spirite; ele îl admiră așa cum savantul admiră lucrarea unui școlar. Însă ele examinează tot ce poate dovedi elevația Spiritelor încarnate și progresul lor”.
După moarte, mai păstrează Spiritele dragostea de patrie? „Întotdeauna același principiu: pentru Spiritele elevate patria este universul; pe pământ ea este acolo unde există cele mai multe persoane cu care simpatizează”. Situația Spiritelor și modul lor de a vedea lucrurile variază la nesfârșit în raport de gradul dezvoltării lor morale și intelectuale. În general, Spiritele dintr-un ordin elevat nu fac pe pământ decât popasuri foarte scurte; tot ceea ce se face aici este atât de meschin în comparație cu grandorile infinitului! Lucrurile cărora oamenii le dau cea mai mare importanță sunt atât de puerile în ochii lor, încât se simt prea puțin atrase, în afară de cazul când sunt chemate să conlucreze la progresul omenirii. Spiritele dintr-un ordin mediu rămân pe pământ mai frecvent; deși consideră lucrurile dintr-un punct de vedere mai elevat, ele sunt aici într-un fel sedentare, și constituie mulțimea populației lumii invizibile; ele au păstrat aproape aceleași idei, gusturi și înclinații ce le aveau în învelișul corporal; se amestecă în întâlnirile, afacerile și distracțiile oamenilor, la care iau parte mai mult sau mai puțin activ, după caracterul lor. Neputându-și satisface pasiunile, ele se bucură de cei care se abandonează acestora și îi excită. În mulțimea lor există și unele mai serioase care văd și ascultă pentru a se instrui și perfecționa.
Ideile Spiritelor se modifică în starea de spirit? „Mult; ele suferă foarte mari modificări pe măsură ce Spiritul se dematerializează; Spiritul poate rămâne câteodată mult timp cu aceleași idei, dar puțin câte puțin influența materiei se diminuează, și el vede lucrurile mai clar; atunci caută mijloacele de a se îmbunătăți”.
De vreme ce Spiritul a trăit deja viața spiritistă înainte de încarnarea sa, de unde-i provine mirarea la revenirea în lumea Spiritelor? „Nu este decât efectul primului moment și al tulburării ce urmează trezirii; mai târziu, el se recunoaște perfect pe măsură ce îi revine amintirea trecutului și se șterge impresia vieții terestre”.
Comemorarea morților. Funeraliile
Sunt Spiritele sensibile la amintirea celor pe care i-au iubit pe pământ? „Mult mai mult decât puteți crede; această amintire se adaugă fericirii lor dacă sunt fericite; dacă sunt nefericite, este pentru ele o alinare”.
Ziua comemorării morților are ceva mai solemn pentru Spirite? Se pregătesc oare să-i viziteze pe cei care urmează să vină să se roage la mormintele lor? „În ziua aceea, la locurile respective Spiritele prezente sunt mai numeroase, deoarece numărul persoanelor care le invocă este mai mare; dar fiecare dintre ele vine aici pentru prieteni, și nu pentru mulțimea indiferenților”.
Sub ce formă vin aici și cum ar fi posibil ca să se facă vizibile? „În acea formă în care au fost cunoscute în timpul vieții lor”.
Spiritele uitate și la care nimeni nu vine să le viziteze mormintele vin totuși aici și încearcă regretul de a nu vedea nici măcar un prieten evocându-le memoria? „Ce le oferă pământul? Tot ce ține de el se face prin inimă. Dacă dragoste nu există, nu există nimic care să lege Spiritul; întregul univers este al lui”.
Oare vizita la mormânt îi dă Spiritului o satisfacție mai mare decât o rugăciune făcută pentru sine? „Vizita la mormânt e un mod de manifestare a faptului că ne gândim la Spiritul absent: este un simbol. V-am spus, rugăciunea este cea care sfințește actul amintirii; puțin importă locul, dacă este spusă din inimă”.
Spiritele persoanelor cărora li se ridică statui sau monumente asistă la aceste inaugurări, și le frecventează cu plăcere? „Multe vin atunci când pot, dar sunt mai puțin sensibile la onoarea ce li se face decât la amintire”.
De unde provine dorința anumitor persoane de a fi înmormântate într-un anumit loc? Oare ele revin aici cu mai mare bucurie după moarte – este această importanță acordată unui lucru material un semn de inferioritate al unui Spirit? „Afecțiunea Spiritului pentru anumite locuri dovedește o inferioritate morală. Ce contează un colț de pământ față de altul pentru Spiritul elevat? Nu știe că sufletul său va fi reunit cu ale celor pe care îi iubește, chiar când oasele lor sunt separate?”.
Reunirea rămășițelor pământești ale tuturor membrilor unei aceleași familii trebuie să fie considerată ca un lucru fără valoare? „Nu; este o deprindere pioasă și o mărturie de simpatie pentru cei pe care i-am iubit. Dacă această reunire este puțin importantă pentru Spirit, înseamnă că este utilă oamenilor: amintirile sunt laolaltă”.
Sufletul, reintrând în viața spirituală, este sensibil la onorurile aduse rămășițelor sale pământești? „Când Spiritul a ajuns deja la un anumit grad de perfecțiune, el nu mai are vanitate terestră, și înțelege inutilitatea tuturor acestor lucruri. Dar știi bine că adesea există Spirite care, în primul moment de la moartea lor materială, simt o mare plăcere față de onorurile ce li se aduc, sau o supărare la abandonarea învelișului lor; căci ele încă mai păstrează unele prejudecăți avute aici-jos”.
Asistă Spiritul la cortegiul său funerar? „Foarte adesea asistă, dar câteodată nu înțelege ce se petrece, fiind încă în stare de tulburare”. Este flatat de mulțimea asistenței la cortegiul său funerar? „Mai mult sau mai puțin în raport cu sentimentele avute”.
Spiritul celui care tocmai a murit asistă oare la întrunirile moștenitorilor săi? „Aproape întotdeauna; Dumnezeu o dorește pentru propria lui învățătură și pedepsirea vinovaților. Acolo toate sentimentele sunt la vedere, iar decepția încercată văzând lăcomia celor care își împart moștenirea sa îl luminează asupra sentimentelor acestora; căci va veni și rândul lor”.
Respectul instinctiv pe care omul îl dovedește pentru morți este un efect al intuiției ce o are despre existența viitoare? „Da, este o consecință firească a acestei intuiții, fără ea și respectul ar fi fără obiect”.
Cartile lui Allan Kardec se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
