Michael Newton – Moarte si Plecare

S (Subiect): Dumnezeule, nu sunt mort, nu-i aşa? Vreau să spun, trupul meu este mort – pot să-l văd sub mine – dar plutesc… mă uit în jos şi pot să-mi văd corpul întins pe patul spitalului. Toată lumea din jurul meu mă crede mort, dar nu sunt. Vreau să strig, hei, nu sunt mort cu adevărat! Este incredibil… asistentele îmi pun un cearşaf peste faţă… oamenii pe care îi cunosc plâng. Ar trebui să fiu mort, dar trăiesc încă! Este ciudat, pentru că trupul meu este absolut mort în timp ce mă mişc deasupra lui. Trăiesc!.

ACESTEA sunt cuvintele unei persoane aflate în stare de hipnoză profundă retrăind experienţa morţii. Cuvintele îi ies în izbucniri scurte şi emoţionate şi sunt pline de groază amestecată cu respect, pe măsură ce vede şi simte cum este să fii un spirit proaspăt separat de corpul fizic.

Acest bărbat este clientul meu şi tocmai l-am asistat în recrearea unei scene dintr-o viaţă anterioară, în timp ce stă lungit într-un scaun extensibil confortabil. Un pic mai devreme, urmându-mi instrucţiunile în timpul inducerii stării de transă, acest subiect era în regresie de vârstă, întorcându-se la amintirile copilăriei. Percepţiile sale subconştiente sau contopit treptat în timp ce lucram împreună la întoarcerea lui în pântecul mamei.

Apoi l-am pregătit pentru un salt înapoi în negurile timpului prin folosirea vizuală a scutului protector. După ce am încheiat acest pas important al condiţionării mentale, mi-am mişcat subiectul printr-un tunel imaginar al timpului până în ultima lui viaţă pe Pământ. Aceasta a fost o viaţă scurtă, pentru că murise subit din cauza unei epidemii de gripă în 1918.

Pe măsură ce şocul iniţial de a se vedea pe sine murind şi sufletul ieşindu-i din trup începe să se estompeze, clientul meu se adaptează mai uşor la imaginile vizuale din mintea sa. Deoarece o mică parte din zona conştientă, critică a minţii sale încă mai funcţionează, îşi dă seama că recreează o experienţă anterioară. Durează mai mult ca de obicei, de vreme ce acest subiect este un suflet mai tânăr şi neobişnuit cu ciclurile de naştere, moarte şi re-naştere, aşa cum sunt mulţi dintre ceilalţi clienţi ai mei.

Cu toate acestea, doar în câteva clipe el se adaptează şi începe să răspundă cu mai mare încredere întrebărilor mele. Ii ridic rapid nivelul de hipnoză din subconştient la starea de supraconştient. Acum el este gata să-mi vorbească despre lumea spiritelor şi îl întreb ce se-ntâmplă.

S: Mă înalţ… Încă plutesc… mă uit înapoi la trupul meu… E ca şi cum aş urmări un film, numai că eu joc în acesta! Doctorul le consolează pe soţia şi fiica mea. Soţia mea plânge (subiectul se foieşte în scaun cu disconfort). Încerc să ajung în mintea ei… să-i spun că totul este bine cu mine. Este atât de copleşită de jale, încât nu pot să trec de ea. Vreau să ştie că suferinţa mea a trecut… că m-am eliberat de trup .. că nu-mi mai trebuie… că o s-o aştept. Vreau să ştie lucrul ăsta… dar ea… nu mă ascultă. Oh, acum mă îndepărtez…

Şi astfel, ghidat de o serie de comenzi, clientul meu începe procesul de trecere în lumea spiritelor. Este un drum pe care l-au străbătut şi alţii în atmosfera de siguranţă a biroului meu. În mod tipic, pe măsură ce amintirile din starea de supraconştienţă se extind, subiecţii sub hipnoză devin mult mai conectaţi la tunelul spiritual. Pe măsură ce şedinţa avansează, imaginile mentale ale subiectului sunt traduse mult mai uşor în cuvinte. Propoziţii scurte şi descriptive duc la explicaţii detaliate a ceea ce înseamnă să intri în lumea spiritelor.

Dispunem de o documentaţie vastă, inclusiv observaţiile personalului medical, care descrie experienţele în faţa morţii şi din afara trupului ale persoanelor rănite grav în accidente.

Aceste persoane fuseseră considerate moarte din punct de vedere clinic înainte ca eforturile medicale să le scoată din acea stare. Sufletele sunt destul de capabile să-şi părăsească trupurile gazdă şi să se întoarcă în acestea, în special în situaţii limită când corpul moare. Oamenii povestesc despre cum stau suspendaţi deasupra trupurilor lor, în special în spitale, şi cum îi urmăresc pe medici încercând să-i resusciteze. În timp, aceste amintiri se estompează după ce se întorc la viaţă.

În primele etape de regresie sub hipnoză în vieţile anterioare, descrierile subiecţilor care trec mental prin aceste vieţi nu contrazic relatările persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în această viaţă. Diferenţa dintre aceste două grupuri de persoane este că subiecţii sub hipnoză nu-şi amintesc experienţele morţii lor temporare. Persoanele aflate în transă profundă sunt capabile să descrie cum este viaţa după moartea fizică permanentă.

Care sunt similarităţile amintirilor despre viaţa de apoi între persoanele care povestesc despre experienţele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare şi un subiect care-şi aminteşte sub hipnoză moartea într-o viaţă anterioară? Amândoi plutesc în jurul trupurilor într un mod straniu, încercând să atingă obiecte solide care se dematerializează în faţa lor. Ambele tipuri de raportori spun că se simt frustraţi în încercările lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le răspund. Ambii afirmă că se simt traşi din locul în care au murit şi că experimentează relaxare şi curiozitate mai degrabă decât frică.

Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate şi de strălucire în jurul lor. Unii dintre subiecţii mei văd un alb strălucitor, înconjurându-i complet în momentul morţii, în timp ce alţii văd lumina strălucitoare mai departe, în continuarea unui spaţiu mai întunecat prin care sunt traşi. La această ultimă variantă se fac adesea referiri – este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului.

Al doilea caz ne va purta mai departe în experienţa morţii decât cazul 1. În context, subiectul este un bărbat sexagenar, care îmi descrie evenimentele morţii sale ca o tânără femeie, pe nume Sally, ucisă de indienii Kiowa în 1866, în timpul atacării unui tren. Deşi acest exemplu, ca şi ultimul, relatează experienţele morţii după cea mai recentă viaţă trecută, o dată particulară a morţii în istoric nu are o relevanţă deosebită, pentru că este recentă. Nu am găsit diferenţe semnificative între timpurile vechi şi cele moderne în termenii spiritului concret al lumii evocate sau a lecţiilor învăţate.

Ar trebui să menţionez, de asemenea, că subiectul obişnuit aflat în transă are o capacitate supranaturală de a se concentra exact pe datele şi locurile geografice ale multor vieţi anterioare. Acest lucru este valabil şi pentru perioadele timpurii ale civilizaţiei umane, când graniţele statelor şi numele locurilor erau diferite de cele actuale. Numele anterioare, datele şi locurile ar putea să nu fie întotdeauna uşor de amintit în fiecare viaţă anterioară, dar descrierile întoarcerilor în lumea spiritelor şi ale vieţii în acea lume sunt foarte vii.

Scena din cazul 2 de desfăşoară în câmpiile americane din sud chiar după ce o săgeată a lovit-o pe Sally în gât de la mică distanţă. Sunt întotdeauna atent cu scenele de moarte care implică traume violente în vieţile trecute deoarece subconştientul deseori reţine încă aceste experienţe. În acest caz subiectul a venit la mine datorită unei senzaţii neplăcute, de disconfort în gât pe care a avut-o toată viaţa. Terapia de eliberare şi deprogramarea sunt metodele obişnuite necesare în astfel de cazuri. În tot procesul de amintire a vieţilor anterioare folosesc timpul din jurul morţii pentru o trecere în revistă, o reamintire tăcută şi plasez subiectul în poziţia de observator pentru a uşura durerea şi emoţia.

Cazul 2

Dr.N: Te doare rău de la săgeată?

S: Da… vârful mi-a sfâşiat gâtul… sunt pe moarte (subiectul începe să şoptească în timp ce-şi ţine mâinile la gât). Mă sufoc… Îmi curge sânge… Will (soţul) mă ţine în braţe… durerea… Îngrozitoare… acum ies… oricum, s-a sfârşit.

Notă: Sufletele îşi părăsesc adesea gazdele umane cu câteva clipe înainte de moartea propriu-zisă, când trupurile sunt în dureri mari. Cine le poate învinovăţi? Cu toate acestea, ele rămân aproape de trupul în agonie. După tehnicile de calmare, ridic acest subiect din subconştient la nivelul supraconştientului pentru trecerea la amintirile spirituale.

Dr.N: Bine, Sally, ai acceptat să fii ucisă de aceşti indieni. Ai putea să-mi descrii, te rog, senzaţia exactă pe care o simţi în momentul morţii?

S: Este ca… un fel de… o forţă… care mă împinge în sus, afară din corp.

Dr.N: Te împinge? Unde afară?

S: Mă aruncă afară prin creştetul capului.

Dr.N: Şi ce împinge afară?

S: Păi, pe mine!

Dr.N: Descrie-mi ce înseamnă acest „mine”. Cum arată lucrul care eşti tu ieşind din trup prin cap?

S: (pauză) Ca un… punct de lumină… radiind…

Dr.N: Cum radiezi tu lumină?

S: De la… energia mea. Este de un alb transparent… sufletul meu…

Dr.N: Şi această lumină energetică rămâne aceeaşi după ce-ţi părăseşti trupul?

S: Se pare că mă măresc un pic… pe măsură ce mă mişc.

Dr.N: Dacă lumina ta se intensifică, atunci cum arăţi acum?

S: O coardă… ca o şuviţă… atârnând…

Dr.N: Şi cum simţi, cum ţi se pare mişcarea de ieşire din trup?

S: Este ca şi cum mi-aş scoate pielea… ca şi cum aş coji o banană. Îmi părăsesc trupul într-o clipire!

Dr.N: Încerci un sentiment neplăcut?

S: O, nu! Este minunat să te simţi atât de liber, fără nici o durere, dar… sunt… dezorientată… nu m-am aşteptat să mor… (tristeţea se strecoară în vocea clientului meu şi vreau să-l menţin concentrat asupra sufletului său pentru încă un minut, decât asupra a ceea ce se întâmplă cu trupul lui pe Pământ).

Dr.N: Înţeleg, Sally. În momentul de faţă simţi o uşoară dislocare a sufletului. Acest lucru este normal, în situaţia ta, după momentele prin care tocmai ai trecut. Ascultă-mă şi răspunde-mi la întrebări. Ai spus că pluteai. Eşti în stare să te mişti liber imediat după moarte?

S: Este ciudat… parcă aş fi suspendată în aer, dar care nu este aer… nu există nici o limită… nici gravitaţie… nu am greutate.

Dr.N: Vrei să spui că este ca şi cum ai fi într-un fel de vid?

S: Da… nimic din jurul meu nu este masă solidă. Nu există nici un obstacol de care să mă lovesc… plutesc în derivă…

Dr.N: Poţi să-ţi controlezi mişcările? încotro te îndrepţi?

S: Da… pot… dar ceva… mă împinge spre o formă de un alb strălucitor… este atât de luminos!

Dr.N: Intensitatea albului este la fel peste tot?

S: Mai luminoasă… departe de mine… este un alb puţin mai întunecat… gri… În direcţia trupului meu… (începe să plângă) oh, bietul meu corp… nu sunt încă pregătită să-l părăsesc (subiectul se lasă înapoi în scaun ca şi când ar opune rezistenţă la ceva).

Dr.N: E-n regulă, Sally, sunt lângă tine. Vreau să te relaxezi şi să-mi spui dacă forţa care te-a scos princ reştetul capului când mureai te mai trage încă şi dacă o poţi opri.

S: (pauză) După ce am scăpat de trup forţa a mai slăbit. Acum simt ca un ghiont… care mă trage din
trup… nu vreau să plec încă… dar este ceva care vrea să plec repede…

Dr.N: Înţeleg, Sally, dar bănuiesc că afli că ai un element de control. Cum ai descrie acest lucru care te trage?

S:… un fel de forţă… magnetică… dar… vreau să mai stau un pic…

Dr.N: Sufletul tău poate să reziste acestei forţe care te trage, oricât doreşti?

S: (pauză lungă în timp ce subiectul pare să continue o dezbatere internă cu el însuşi în viaţa anterioară, când era Sally) Da, pot, dacă chiar vreau să rămân. (Subiectul începe să plângă.) Oh, este cumplit ce-au făcut sălbaticii ăştia cu corpul meu. Rochia mea albastră este toată acoperită cu sânge… soţul meu, Will, încearcă să mă ţină în braţe şi să se lupte alături de prietenii noştri cu indienii Kiowa.

Notă: Întăresc imaginea unui scut protector în jurul acestui subiect, ceea ce este foarte important ca bază în procedurile de calmare. Sufletul subiectului Sally încă pluteşte deasupra trupului său după ce mut scena mai departe în timp, când indienii sunt alungaţi de focurile de armă din tren.

Dr.N: Sally, ce face soţul tău imediat după atac?

S: Oh, e bine… nu este rănit… dar… (cu tristeţe) ţine în braţe trupul meu… şi plânge după mine… nu poate să mă ajute cu nimic, dar se pare că nu şi dă seama încă. Sunt rece, dar îmi ţine faţa în mâini… şi mă sărută.

Dr.N: Şi ce faci în clipa aceasta?

S: Sunt deasupra capului lui Will. Încerc să-L consolez, vreau să simtă că dragostea mea nu s-a stins de fapt… vreau să ştie că nu m-a pierdut pentru totdeauna şi că o să-l revăd.

Dr.N: Mesajele tale ajung la el?

S: Este aşa de multă durere, dar el… Îmi simte esenţa… ştiu lucrul ăsta. Prietenii noştri sunt în jurul lui… şi ne despart într-un sfârşit… vor să aranjeze vagoanele şi să pornească din nou.

Dr.N: Şi ce se întâmplă acum cu sufletul tău?

S: Încă rezist în faţa senzaţiei care mă trage… vreau să rămân.

Dr.N: De ce?

S: Ştiu că sunt moartă… dar nu sunt pregătită să-l părăsesc pe Will şi … vreau să-i văd cum mă îngroapă.

Dr.N: Vezi sau simţi vreo altă entitate spirituală în jurul tău în momentul acesta?

S: (pauză) Sunt aproape… o să le văd curând… percep dragostea lor aşa cum aş vrea s-o simtă Will pe a mea… mă aşteaptă până când voi fi gata.

Dr.N: Eşti în stare să-L consolezi pe Will pe măsură ce timpul trece?

S: Încerc să pătrund în mintea lui.

Dr.N: Şi reuşeşti?

S: (pauză) Cred că… un pic… mă simte… Îşi dă scama… dragostea…

Dr.N: Bine, Sally, acum o să avansăm din nou în timpul relativ. Îţi vezi prietenii din tren punându-ţi trupul în vreun fel de mormânt?

S: (glasul este mai încrezător) Da, m-au îngropat. Este timpul să plec… vin după mine… mă mişc… Întro lumină mai strălucitoare…

Contrar a ceea ce cred unii oameni, adesea sufletele sunt puţin interesate de ce se întâmplă cu trupurile lor după moartea fizică. Aceasta nu este insensibilitate faţă de situaţia lor personală şi de oamenii pe care îi lasă în urmă pe Pământ, ci doar o recunoaştere de către aceste suflete a finalităţii morţii. Ele au o dorinţă de a se grăbi în drumul lor spre frumuseţea lumii spiritelor.

Cu toate acestea, multe alte suflete vor să plutească pentru câteva zile terestre deasupra locului unde au murit, de obicei după înmormântarea lor. Timpul este aparent accelerat pentru suflete şi zilele pe Pământ pot fi doar minute pentru ele. Există o mulţime de motive pentru sufletul care zăboveşte. De exemplu, cineva care a fost asasinat sau ucis brusc, într-un accident, cel mai adesea nu vrea să plece imediat. Cred că aceste suflete sunt frecvent perplexe sau mânioase. Sindromul sufletului plutitor este adevărat în mod special în cazul morţii persoanelor tinere.

Desprinderea bruscă de forma umană, chiar şi după o lungă suferinţă, şochează totuşi sufletele obişnuite şi acest lucru ar putea să le facă să respingă ideea plecării în momentul morţii. Şi pentru suflete intervalul normal de trei-cinci zile de aranjamente funerare, este simbolic. Sufletele chiar nu au o curiozitate bolnăvicioasă să se vadă îngropate, deoarece emoţiile din lumea spiritelor nu sunt la fel cu cele trăite aici, pe Pământ. Şi totuşi, găsesc că entităţile spirituale apreciază respectul acordat memoriei vieţii lor fizice de către rudele în viaţă şi prieteni.

Aşa cum am văzut în ultimul caz, există un motiv principal pentru care multe spirite nu vor să părăsească imediat locul morţii lor fizice. Acest lucru vine din dorinţa de a veni să-i sprijine mental pe cei iubiţi înainte de a avansa în lumea spiritelor. Aceia care tocmai au murit nu sunt răvăşiţi de moartea lor, deoarece ei ştiu că cei ramaşi pe Pământ îi vor vedea din nou în lumea spiritelor şi, probabil, mai târziu, în alte vieţi. Pe de altă parte, cei îndoliaţi simt că au pierdut pe cineva iubit pentru totdeauna.

În timpul hipnozei, subiecţii mei îşi amintesc frustrarea că nu au fost în stare să-şi folosească eficient energia pentru a atinge mental o persoană care a fost nereceptivă datorită şocului şi durerii. Trauma emoţională la cei vii poate să le copleşească minţile într-o aşa măsură, încât capacitatea lor mentală de a comunica astfel cu spiritele să fie inhibată. Când un suflet plecat recent găseşte totuşi o cale de a aduce consolarea celor vii, chiar dacă pentru scurt timp, acesta este de obicei satisfăcut şi vrea apoi să se îndepărteze repede de planul astral al Pământului.

Am avut un exemplu tipic de consolare spirituală în propria viaţă. Mama mea a murit subit în urma unui atac de cord. În timpul serviciului funerar, sora mea şi cu mine eram atât de trişti, încât minţile noastre amorţiseră în timpul ceremoniei. După câteva ore ne-am întors în casa goală a mamei cu soţii şi soţiile noastre şi am hotărât că aveam nevoie să ne odihnim. Probabil că şi eu şi sora mea atinseserăm starea de receptivitate Alfa cam în acelaşi timp. Apărând în două camere separate, mama a pătruns în subconştientul nostru ca o adiere albă de vis deasupra capetelor.

Venind spre noi, a zâmbit, arătându-ne că accepta moartea şi că îi era bine în acel moment. Apoi s-a îndepărtat plutind. Acest act, care a durat doar câteva secunde, a fost o formă plină de sens de închidere, făcându-ne pe amândoi să cădem într-un somn adânc în starea Delta.

Putem simţi prezenţa consolatoare a spiritelor celor pe care i-am pierdut, în special în timpul funeraliilor sau după funeralii. Pentru ca această comunicare spirituală să treacă dincolo de marea durere, este necesar să încercăm să ne relaxăm şi să ne golim mintea, măcar pentru perioade scurte. În aceste momente receptivitatea noastră la o experienţă paranormală este mai deschisă mesajelor de dragoste, iertare, speranţă, încurajare şi asigurării că cel iubit se află într-un loc mai bun.

Când o văduvă cu copii mici îmi spune, „O parte din soţul meu defunct vine la mine în clipele grele”, o cred. Clienţii mei îmi relatează că, în calitate de spirite, sunt în stare să-i ajute pe cei de pe Pământ să-şi conecteze mintea la însăşi lumea spiritelor. Aşa cum s-a afirmat în mod înţelept, oamenii nu pleacă pentru totdeauna atât timp cât cei rămaşi pe Pământ îşi amintesc de ei. În următoarele capitole vom vedea cum memoria specifică este o reflectare a propriului nostru suflet, în timp ce amintirile colective sunt atomi de energie pură pentru toate spiritele.

Moartea nu ne rupe legătura continuă cu sufletul nemuritor al acelora pe care îi iubim, doar pentru că ei şi-au pierdut personalitatea fizică a trupului muritor. Chiar dacă au multe activităţi, aceste suflete plecate dintre noi încă mai pot să vină dacă sunt chemate. Câteodată, un spirit tulburat nu vrea să părăsească Pământul după moartea fizică. Acest fapt se datorează unei probleme nerezolvate care a avut un impact serios asupra conştiinţei sale. În aceste cazuri anormale ajutorul vine de la entităţile superioare şi iubitoare care le asistă pe acestea, din partea cealaltă, în procesul de adaptare. De asemenea, avem mijloacele de a ajuta spiritele tulburate şi lăsându-le pe Pământ.

Voi vorbi mai mult despre sufletele tulburate în Capitolul patru, dar enigma fantomelor descrise în cărţi şi în filme a fost exagerată foarte mult. Cum ar trebui să ne pregătim cel mai bine pentru propria noastră moarte? Viaţa ne poate fi lungă sau scurtă, putem fi bolnavi sau sănătoşi, dar vine vremea aceea când toţi trebuie să dăm ochii cu moartea în felul în care ne este sortit. Dacă am suferit mult timp de o boală incurabilă, este timp să ne pregătim cum trebuie, o dată ce au trecut fazele de şoc, de negare şi de depresie. Mintea noastră va parcurge însă un drum mai scurt prin această evoluţie progresivă atunci când moartea vine subit. Pe măsură ce sfârşitul vieţii noastre fizice se apropie, fiecare dintre noi are capacitatea de a se contopi cu conştiinţa noastră înaltă.

Moartea este cea mai uşoară perioadă din vieţile noastre pentru conştientizarea spirituală, când ne putem simţi sufletul conectat la eternitatea timpului. Cu toate că există oameni muribunzi care consideră că acceptarea este mult mai grea decât resemnarea, cei care îngrijesc de aceştia spun că cei mai mulţi ajung spre sfârşit la o detaşare împăcată. Cred că oamenilor muribunzi li se permite accesul la o cunoaştere supremă a conştiinţei eterne şi acest lucru este adesea reflectat de feţele lor. Mulţi dintre aceştia îşi dau seama că un ceva universal îi aşteaptă dincolo şi că o să fie bine. Muribunzii trec printr-o metamorfoză de separare a sufletelor lor de un trup adoptat. Oamenii asociază moartea cu pierderea forţei vitale, când în realitate este tocmai invers.

Prin moarte ne pierdem trupul, dar energia noastră vitală şi eternă se uneşte cu forţa unui suprasuflet divin. Moartea nu este întuneric, ci lumină. Clienţii mei susţin că, după ce îşi amintesc de experienţele morţilor anterioare, sunt atât de inundaţi de libertatea redescoperită în trupurile lor Pământeşti, încât devin nerăbdători să pornească în călătoria lor spirituală spre un loc liniştit şi familiar. În cazurile ce urmează, vom vedea cum este viaţa de după moarte.

POARTA SPRE LUMEA SPIRITELOR

TIMP de mii de ani oamenii din Mesopotamia au crezut că porţile de intrare şi de ieşire din ceruri se află la capetele opuse ale marii curburi a Căii Lactee numită Râul Sufletelor. După moarte, sufletele trebuie să aştepte ridicarea porţii Săgetătorului şi echinocţiul de toamnă, când ziua şi noaptea sunt egale. Reîncarnarea înapoi pe Pământ ar putea avea loc numai în timpul echinocţiului de primăvară, ieşind prin constelaţia Gemenilor pe timp de noapte. Subiecţii îmi spun că migrarea sufletelor este, în realitate, mult mai uşoară. Efectul de tunel pe care îl trăiesc atunci când părăsesc Pământul este portalul spre lumea spiritelor. Cu toate că sufletele îşi părăsesc trupurile repede, se pare că intrarea în lumea spiritelor este un proces atent măsurat. Mai târziu, când ne întoarcem pe Pământ într-o altă viaţă, drumul înapoi este descris ca fiind mult mai rapid. Amplasarea tunelului în raport cu Pământul variază în relatările subiecţilor mei. Unele dintre persoane îl văd imediat după moarte deschizându-se chiar deasupra trupurilor lor, în timp ce alţii afirmă că se mişcă chiar deasupra Pământului înainte de a intra în tunel. Cu toate acestea, în toate cazurile, scurgerea timpului până se ajunge la acest pasaj este neglijabilă odată ce sufletul părăseşte Pământul. Iată observaţiile altei persoane aflate în acest loc al spiritelor.

Cazul 3

Dr.N: Acum îţi părăseşti trupul. Te vezi mişcându-te din ce în ce mai departe de planul Pământului. Spune-mi ce ţi se întâmplă.

S: La început… era foarte luminos… aproape de Pământ… acum este un pic mai întunecat, deoarece am intrat într-un tunel.

Dr.N: Descrie-mi acest tunel.

S: Este… o deschizătură goală şi întunecoasă… şi la celălalt capăt se află un cerc mic de lumină.

Dr.N: Bine, şi pe urmă ce se întâmplă cu tine?

S: Simt o smucitură.. ceva mă trage uşor… cred că trebuie să plutesc prin tunelul ăsta… şi aşa şi fac. Este mai mult gri decât Întuneric, deoarece cercul luminos se măreşte în faţa mea. Este ca şi cum… (clientul se opreşte)

Dr.N: Continuă.

S: Sunt invitată să avansez…

Dr.N: Lasă cercul de lumină să se mărească în faţa ta la capătul tunelului şi explică-mi în continuare ce ţi se întâmplă.

S: Cercul de lumină se lărgeşte foarte mult şi… am ieşit din tunel, este un fel de… lumină ca un nor… o ceaţă luminoasă. Şi trec prin ea.

Dr.N: Când ieşi din tunel ce mai ai în minte, în afara lipsei de claritate vizuală absolută?

S: (subiectul coboară vocea) Este aşa de… nemişcat… este un loc atât de liniştit… sunt în locul unde stau spiritele…

Dr.N: Mai ai vreo impresie în acest moment, ca suflet?

S: Gândul! Simt… puterea gândului peste tot în jurul meu… Eu…

Dr.N: Relaxează-te complet şi lasă-ţi impresiile să-ţi vină uşor în timp ce îmi relatezi tot ce ţi se întâmplă. Continuă, te rog.

S: Este greu de pus în cuvinte. Simt… gânduri de dragoste… de prietenie… empatie… şi totul este combinat cu… anticiparea… e ca şi cum ceilalţi… m-ar aştepta.

Dr.N: Ai vreun sentiment de siguranţă, sau eşti un pic speriată?

S: Nu sunt speriată. Când mă aflam în tunel eram mai mult… dezorientată. Da, mă simt în siguranţă… sunt conştientă de gândurile care vin la mine… care au grijă de mine… mă hrănesc. Este ciudat, dar în jurul meu s-a înţeles cine sunt şi de ce mă găsesc acum aici.

Dr.N: Vezi vreo dovadă în jurul tău?

S: (pe ton scăzut) Nu, doar o simt – pretutindeni este o armonie a gândurilor.

Dr.N: Ai menţionat existenţa în jurul tău a unei substanţe ca un nor chiar după ce ai părăsit tunelul. Te afli într-un cer deasupra Pământului?

S: (pauză) Nu – nu arată aşa – dar se pare că plutesc printr-o materie ca un nor, care este diferită de Pământ.

Dr.N: Poţi vedea Pământul? Este sub tine?

S: Probabil, dar nu l-am mai văzut de când am intrat în tunel.

Dr.N: Simţi că eşti încă legată de Pământ printr-o altă dimensiune, poate?

S: Posibil, da. În mintea mea Pământul pare aproape… şi mă simt încă legată de Pământ… dar ştiu că sunt într-un alt spaţiu.

Dr.N: Ce ai mai putea să-mi spui despre locul în care te afli acum?

S: Este încă un pic… Înceţoşat… dar plec de aici.

Acest subiect, fiind purtat prin experienţa morţii şi prin tunel, continuă să se adapteze mental, cu calm, la starea ei de decorporalizare în timp ce avansează în lumea spiritelor. După o anumită nesiguranţă iniţială, primele ei impresii relatate reflectă un sentiment ademenitor de stare de bine. Această stare este comună la subiecţii mei.

O dată trecute prin tunel, sufletele noastre au ajuns dincolo de prima poartă în călătoria lor spre lumea spiritelor. Cei mai mulţi îşi dau seama acum că nu sunt chiar morţi, ci că doar au scăpat de povara unui trup Pământesc care a murit. O dată cu această conştientizare vine şi acceptarea în diverse grade, în funcţie de suflet. Unii subiecţi privesc în jur cu uimire continuă, în timp ce alţii sunt mai realişti în relatările despre cele văzute. Foarte mult depinde de maturitatea lor şi de experienţele recente de viaţă. Cel mai comun tip de reacţie pe care îl aud este un suspin de eliberare urmat de ceva de genul: „Oh, minunat, sunt din nou acasă în locul acesta superb”.

Există unele suflete înalte care ies atât de repede din trup, încât o mare parte din ceea ce descriu în acest loc apare ca o ceaţă, în timp ce sufletele în cauză se îndreaptă spre destinaţiile lor spirituale. Acestea sunt argumentele pro şi, după părerea mea, ele formează o minoritate distinctă pe Pământ. Sufletele obişnuite nu se mişcă atât de repede şi unele sunt foarte ezitante. Dacă eliminăm cazurile rare ale spiritelor foarte tulburate care se luptă să rămână legate de trupurile lor moarte, cred că sufletele tinere cu mai puţine vieţi anterioare sunt acelea care rămân ataşate de mediul Pământesc după moarte.

Cei mai mulţi dintre subiecţii mei îmi relatează că, în timp ce ies prin gura tunelului, lucrurile sunt neclare pentru o perioadă de timp. Cred că aceasta se datorează densităţii celui mai apropiat plan astral care înconjoară Pământul, numit de teosofi kamaloka. Următorul caz descrie această zonă din perspectiva unui client mult mai analitic. Sufletul acestei persoane dovedeşte o putere observaţională considerabilă de
înţelegere a formei, culorilor şi a nivelurilor vibraţionale. În mod normal, asemenea descrieri fizice grăitoare ale clienţilor mei din adâncul lumii spiritelor apare după ce aceştia se obişnuiesc cu mediul.

Cazul 4

Dr.N: Descrie-mi ce vezi în jurul tău pe măsură ce te Îndepărtezi de tunel, cu cât mai multe detalii posibile.

S: Lucrurile sunt… dispuse în straturi.

Dr.N: Stratificate în ce fel?

S: Mmm… ca un fel de… prăjitură.

Dr.N: Foloseşte prăjitura drept model şi explică-mi ce vrei să spui.

S: Vreau să spun că unele prăjituri au vârful mai mic şi sunt mai mari la bază. Nu este aşa când trec prin tunel. Văd straturi… niveluri de lumină… Îmi apar… translucide… crestate…

Dr.N: Vezi lumea spiritelor din această zonă ca fiind formată dintr-o structură solidă?

S: Asta încerc să explic. Nu pare solidă, deşi aşa ai putea crede la început. Este stratificată – nivelurile de lumină sunt toate întreţesute în… fire stratificate. Nu vreau să sune ca şi când nu ar fi simetrice, pentru că sunt. Dar observ variaţii în grosimea şi culoarea refracţiei straturilor. În plus, se mai şi mişcă înainte şi înapoi. Am observat întotdeauna acest fapt când am călătorit departe de Pământ.

Dr.N: De ce crezi că este aşa?

S: Nu ştiu. Nu eu l-am făcut aşa.

Dr.N: Din descrierile tale, lumea spiritelor îmi apare ca o galerie uriaşă având straturi cu secţiuni de nuanţe diferite din vârf până la bază.

S: Da, şi segmentele sunt rotunjite – se curbează pe măsură ce plutesc printre acestea.

Dr.N: Din locul tău de observaţie, poţi să-mi vorbeşti despre culorile diferite ale straturilor?

S: N-am spus că straturile au tonuri majore de culoare. Sunt toate variaţii de alb. Este mai deschis… mai luminos acolo unde merg acum decât locul în care am fost. Acum, în jurul meu observ un alb ceţos mult mai luminos decât cel din tunel.

Dr.N: În timp ce pluteşti printre aceste straturi spirituale, sufletul tău se mişcă în sus sau în jos?

S: Nu, de-a lungul.

Dr.N: Bine, atunci în momentul acesta vezi lumea spiritelor în dimensiuni liniare de drepte şi unghiuri
când mergi?

S: (pauză) Pentru mine este… mai mult o energie non-materială care mă poartă şi care este separată în straturi de variaţiile de culoare închisă sau deschisă. Cred că ceva… mă trage la nivelul meu potrivit pentru această călătorie şi încearcă să mă şi relaxeze…

Dr.N: În ce fel?

S: Aud sunete.

Dr.N: ce fel de sunete?

S: Un… ecou… o muzică… un clinchet muzical… de clopoţei care sună la adierea vântului… vibrează la mişcările mele… este atât de relaxant.

Dr.N: Alte persoane au definit aceste sunete ca fiind de natură vibraţională, similare cu rezonanţa produsă de ciupirea unui diapazon. Eşti de acord cu acesta descriere sau nu?

S: (dă din cap aprobator) Da, într-adevăr… şi mai am în memorie un miros şi un gust.

Dr.N: Înseamnă că simţurile fizice ne rămân şi după moarte?

S: Da, amintirea lor… unduirile notelor muzicale sunt atât de frumoase aici… clopoţei… corzi… atâta linişte.

Mulţi călători prin lumea spiritelor îmi povestesc despre senzaţiile de vibraţii muzicale. Senzaţiile de zgomot încep destul de repede după moarte. Unii subiecţi îmi spun că aud un murmurat sau un bâzâit chiar după ce-şi părăsesc trupul fizic. Acesta este asemănător cu zgomotul care se aude dacă stai lângă firele de telefon, putând varia ca volum înainte ca sufletele să iasă din ceea ce cred că este planul astral al Pământului. Oamenii au relatat că aud aceleaşi sunete când sunt sub anestezie generală. Aceste sunete joase, ca de clopoţel, devin mai muzicale când părăsim tunelul. Această muzică a fost atât de bine numită energia universului, deoarece revitalizează sufletul.

În ceea ce priveşte subiecţii care vorbesc despre stratificarea spirituală, menţionez posibilitatea ca ei să vadă planurile astrale. În metafizică s-a scris mult despre planurile de deasupra Pământului. Începând cu scrierile indiene străvechi numite Vede, urmate de textele europene mai târzii, planurile astrale au fost reprezentate istoric de o serie de dimensiuni care se ridică deasupra lumii fizice sau tangibile care se contopeşte cu cea spirituală. Aceste zone invizibile au fost vizitate de oameni de-a lungul a mii de ani prin observaţii meditative, din afara trupului, a minţii.

Planurile astrale au mai fost descrise şi ca fiind mai puţin dense pe măsură ce ne îndepărtăm de influenţa grea a Pământului. Următorul caz prezintă un suflet care a rămas încă tulburat după trecerea prin tunelul spiritual. Acesta este un bărbat care, la vârsta de 35 de ani, a murit de atac de cord pe o stradă din Chicago în 1902. El a lăsat în urmă o familie mare cu copii mici şi o soţie pe care a iubit-o mult. Ei erau foarte săraci.

Cazul 5

Dr.N: Acum poţi să vezi clar în timp ce te deplasezi prin tunel?

S: Încă mai trec prin aceşti… nori ca o spumă din jurul meu.

Dr.N: Vreau să treci prin el şi să-mi spui ce vezi acum.

S: (pauză) Oh… am ieşit… Dumnezeule, locul ăsta este mare! E atât de luminos şi de curat – şi chiar miroase bine. Văd un castel de gheaţă superb.

Dr.N: Mai spune-mi.

S: (cu uimire) Este enorm… arată ca un cristal luminos, strălucitor… pietre colorate scânteind peste tot în jurul meu.

Dr.N: Când spui cristalin, mă gândesc la o culoare clară, transparentă.

S: Sunt mai mult gri şi albe… dar pe măsură ce plutesc văd şi alte culori… mozaicuri… toate strălucitoare.

Dr.N: Priveşte în depărtare din interiorul acestui palat de gheaţă – zăreşti vreo graniţă undeva?

S: Nu, locul acesta este infinit… atât de grandios… şi liniştit.

Dr.N: Ce simţi în acest moment?

S: Nu… pot să mă bucur de această zonă pe deplin… nu vreau să merg mai departe… Maggie… (soţia subiectului).

Dr.N: Văd că încă mai eşti tulburat de viaţa din Chicago, dar asta te împiedică să avansezi în lumea spiritelor?

S: (subiectul ţâşneşte de pe scaunul din biroul meu) Bun! Îl văd pe ghidul meu venind spre mine – el ştie ce îmi trebuie.

Dr.N: Spune-mi ce se întâmplă între tine şi ghidul tău.

S: Îi spun că nu pot merge mai departe… că am nevoie să ştiu că Maggie şi copiii vor fi bine.

Dr.N: Şi ce-ţi răspunde ghidul?

S: Mă consolează – dar sunt mult prea încărcat.

Dr.N: Şi tu ce îi spui?

S: (strigând) îi spun: „De ce ai permis să se întâmple asta? Cum ai putut să-mi faci aşa ceva? M-ai făcut să trec prin durere şi greutăţi cu Maggie şi acum ne desparţi vieţile.”

Dr.N: ce face ghidul tău?

S: Încearcă să mă consoleze. Mă asigură că am făcut o treabă bună şi că o să văd că viaţa mea şi-a urmat cursul stabilit.

Dr.N: Şi tu accepţi ceea ce spune ca?

S: (pauză) în mintea mea… Îmi vin informaţii… despre viitorul lor pe Pământ… că familia mea îşi continuă viaţa fără mine… acceptând că am plecat… că vor reuşi… şi că o să ne revedem curând.

Dr.N: Şi cum te face lucrul acesta să te simţi?

S: Simt… o pace…. (suspinând) sunt gata acum să merg mai departe.

Înainte de a ajunge la semnificaţia cazului 5 care îşi întâlneşte ghidul aici, vreau să menţionez interpretarea acestui bărbat asupra lumii spiritelor pe care o aseamănă cu un palat de gheaţă. Mai departe în lumea spiritelor, subiecţii vor vorbi despre cum văd clădiri şi cum se află în camere mobilate. Starea de hipnoză în sine nu crează aceste imagini. În mod logic, oamenii nu ar trebui să-şi amintească de aceste structuri fizice într-o lume non-materială, doar dacă nu considerăm că aceste scene ale mediului natural

Pământesc sunt menite să ajute la tranziţia şi adaptarea sufletului la starea de moarte fizică. Aceste imagini au o semnificaţie individuală pentru fiecare suflet cu care comunic, dintre care toate sunt afectate de experienţele lor pe Pământ. Când sufletele disting în lumea spiritelor imagini legate de locuri în care au trăit sau pe care le-au vizitat, există un motiv. Casa pe care nu o poţi uita, şcoala, grădina, muntele sau malul mării sunt văzute de suflete deoarece o forţă spirituală binevoitoare le permite mirajelor Pământeşti să ne consoleze prin familiaritatea lor. Amintirile noastre planetare nu mor niciodată – ele ne şoptesc întotdeauna în minte şi în suflet pe calea viselor ficţionale tot aşa cum fac şi imaginile lumii spiritelor în mintea umană.

Îmi place să aud de la subiecţi despre primele lor imagini din lumea spiritelor. Oamenii pot vedea câmpii cu flori sălbatice, turnuri de castele ridicându-se în depărtare sau curcubeie sub cerul deschis când se întorc în acest loc de adoraţie după o perioadă de absenţă. Aceste prime imagini eterice Pământeşti ale lumii spiritelor nu par să se prea schimbe mult pentru sufletul care se întoarce după un interval de mai multe vieţi, cu toate că există diferenţe între descrierile subiecţilor. Am aflat ca, odată ce subiecţii aflaţi în transă merg mai departe în lumea spiritelor ca să descrie aspectele funcţionale ale vieţii spirituale, comentariile lor devin mai uniforme.

Cazul pe care tocmai l-am trecut în revistă ar putea fi descris ca un suflet destul de neliniştit legat strâns de sufletul său pereche, Maggie, care a fost lăsată în urmă. Nu există nici o îndoială că unele suflete poartă cu ele bagajul negativ al unei vieţi anterioare grele mai mult decât altele, în ciuda influenţelor liniştitoare ale lumii spiritelor. Oamenii tind să creadă că toate sufletele devin omnisciente când mor. Acest lucru nu este în întregime adevărat, deoarece perioadele de adaptare variază. Timpul de acomodare a sufletului depinde de împrejurările în care a murit, de ataşamentul fiecărui suflet faţă de amintirile vieţii care tocmai a luat sfârşit şi de nivelul de avansare.

De multe ori se întâmpla ca, atunci când o viaţă tânără se sfârşeşte subit, să sesizez mânie în timp ce procedez la regresia temporală a vârstelor.

Sufletele care reintră în lumea spiritelor în aceste condiţii sunt adesea uimite şi derutate din cauză că-i părăsesc fără prea multe avertismente pe cei iubiţi. Ele nu sunt pregătite pentru moarte şi unele se simt triste şi deposedate imediat ce-şi părăsesc trupurile.

Dacă un suflet a fost traumatizat de o treabă neterminată, prima entitate pe care o vede, de obicei, este ghidul său. Aceşti profesori spirituali, foarte evoluaţi, sunt pregătiţi să preia şocul iniţial al frustrării pe care o simte sufletul imediat după o moarte prematură. Cazul 5 va face în cele din urmă o adaptare sănătoasă la lumea spiritelor, permiţându-i ghidului său să-l asiste în timpul echilibrării în călătoria ce va începe ulterior.

Cu toate acestea, am observat că ghizii noştri nu încurajează rezolvarea completă a tulburărilor gândurilor la intrarea în lumea spiritelor. Există momente şi locuri mai potrivite pentru analizarea detaliată a lecţiilor învăţăturii karmice care implică viaţa şi moartea şi pe care le voi descrie mai târziu. Ghidul din cazul 5 a oferit o scurtă vizualizare a timpului terestru accelerat, ca mijloc de consolare a acestui bărbat în privinţa viitorului soţiei şi copiilor, pentru ca el să-şi poată continua călătoria cu mai multă acceptare.

Indiferent de starea de spirit pe care o manifestă imediat după moarte, subiecţii mei exclamă tot timpul la redescoperirea minunilor lumii spiritelor. De obicei, acest sentiment este combinat cu euforia provocată de faptul că toate grijile lor lumeşti au fost lăsate în urmă, în special durerea fizică. Mai presus de toate, lumea spiritelor reprezintă un loc de pace absolută pentru sufletul călător. Cu toate că la prima vedere ar putea părea că suntem singuri imediat după ce murim, nu suntem izolaţi sau lipsiţi de ajutor. Forţe inteligente şi nevăzute de energie ne ghidează pe fiecare la trecerea prin portal.

Cei nou sosiţi în lumea spiritelor au puţin timp pentru a pluti în jur întrebându-se unde sunt sau ce se va întâmpla cu ei. Ghizii noştri şi un număr de suflete pereche şi prieteni ne aşteaptă aproape de poartă, pentru a ne ajuta, a ne uşura recunoaşterea, a ne oferi afecţiunea lor şi a ne da asigurarea că suntem în regulă, că am ajuns cu bine. De fapt, le simţim prezenţa din momentul morţii, deoarece o mare parte din readaptarea noastră iniţială depinde de influenţa acestor entităţi iubitoare asupra sufletului nostru care se întoarce.

 
Cartile lui Michael Newton se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

 


O donatie este un mod de a spune ca apreciati acest blog si articolele publicate. Multumesc frumos tuturor celor care ma sustin si tuturor celor care apreciaza informatiile publicate. Fara voi dragilor, acest blog nu ar exista!


Hide picture