Michael Newton – Experiențe de moarte: Regresii hipnotice în lumea spiritelor

S (Subiect): Dumnezeule, nu sunt mort, nu-i aşa? Vreau să spun, trupul meu este mort – pot să-l văd sub mine – dar plutesc… mă uit în jos şi pot să-mi văd corpul întins pe patul spitalului. Toată lumea din jurul meu mă crede mort, dar nu sunt. Vreau să strig: “Hei, nu sunt mort cu adevărat!” Este incredibil… asistentele îmi pun un cearșaf peste față… oamenii pe care îi cunosc plâng. Ar trebui să fiu mort, dar trăiesc încă! Este ciudat, pentru că trupul meu este absolut mort în timp ce mă mișc deasupra lui. Trăiesc!

Acestea sunt cuvintele unei persoane aflate în stare de hipnoză profundă retrăind experiența morții. Cuvintele îi ies în izbucniri scurte și emoționate și sunt pline de groază amestecată cu respect, pe măsură ce vede și simte cum este să fii un spirit proaspăt separat de corpul fizic.

Acest bărbat este clientul meu și tocmai l-am asistat în recrearea unei scene dintr-o viață anterioară, în timp ce stă lungit într-un scaun extensibil confortabil. Un pic mai devreme, urmându-mi instrucțiunile în timpul inducerii stării de transă, acest subiect era în regresie de vârstă, întorcându-se la amintirile copilăriei. Percepțiile sale subconștiente s-au contopit treptat în timp ce lucram împreună la întoarcerea lui în pântecul mamei.

Apoi l-am pregătit pentru un salt înapoi în negurile timpului prin folosirea vizuală a scutului protector. După ce am încheiat acest pas important al condiționării mentale, mi-am mișcat subiectul printr-un tunel imaginar al timpului până în ultima lui viață pe Pământ. Aceasta a fost o viață scurtă, pentru că murise subit din cauza unei epidemii de gripă în 1918.

Pe măsură ce șocul inițial de a se vedea pe sine murind și sufletul ieșindu-i din trup începe să se estompeze, clientul meu se adaptează mai ușor la imaginile vizuale din mintea sa. Deoarece o mică parte din zona conștientă, critică a minții sale încă mai funcționează, își dă seama că recreează o experiență anterioară. Durează mai mult ca de obicei, de vreme ce acest subiect este un suflet mai tânăr și neobișnuit cu ciclurile de naștere, moarte și re-naștere, așa cum sunt mulți dintre ceilalți clienți ai mei.

Cu toate acestea, doar în câteva clipe el se adaptează și începe să răspundă cu mai mare încredere întrebărilor mele. Îi ridic rapid nivelul de hipnoză din subconștient la starea de supraconștient. Acum el este gata să-mi vorbească despre lumea spiritelor și îl întreb ce se-ntâmplă.

S: Mă înalț… Încă plutesc… mă uit înapoi la trupul meu… E ca și cum aș urmări un film, numai că eu joc în acesta! Doctorul le consolează pe soția și fiica mea. Soția mea plânge (subiectul se foiește în scaun cu disconfort). Încerc să ajung în mintea ei… să-i spun că totul este bine cu mine. Este atât de copleșită de jale, încât nu pot să trec de ea. Vreau să știe că suferința mea a trecut… că m-am eliberat de trup… că nu-mi mai trebuie… că o s-o aștept. Vreau să știe lucrul ăsta… dar ea… nu mă ascultă. Oh, acum mă îndepărtez…

Și astfel, ghidat de o serie de comenzi, clientul meu începe procesul de trecere în lumea spiritelor. Este un drum pe care l-au străbătut și alții în atmosfera de siguranță a biroului meu. În mod tipic, pe măsură ce amintirile din starea de supraconștiență se extind, subiecții sub hipnoză devin mult mai conectați la tunelul spiritual. Pe măsură ce ședința avansează, imaginile mentale ale subiectului sunt traduse mult mai ușor în cuvinte. Propoziții scurte și descriptive duc la explicații detaliate a ceea ce înseamnă să intri în lumea spiritelor.

Dispunem de o documentație vastă, inclusiv observațiile personalului medical, care descrie experiențele în fața morții și din afara trupului ale persoanelor rănite grav în accidente.

Aceste persoane fuseseră considerate moarte din punct de vedere clinic înainte ca eforturile medicale să le scoată din acea stare. Sufletele sunt destul de capabile să-și părăsească trupurile gazdă și să se întoarcă în acestea, în special în situații limită când corpul moare. Oamenii povestesc despre cum stau suspendați deasupra trupurilor lor, în special în spitale, și cum îi urmăresc pe medici încercând să-i resusciteze. În timp, aceste amintiri se estompează după ce se întorc la viață.

În primele etape de regresie sub hipnoză în viețile anterioare, descrierile subiecților care trec mental prin aceste vieți nu contrazic relatările persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în această viață. Diferența dintre aceste două grupuri de persoane este că subiecții sub hipnoză nu-și amintesc experiențele morții lor temporare. Persoanele aflate în transă profundă sunt capabile să descrie cum este viața după moartea fizică permanentă.

Care sunt similaritățile amintirilor despre viața de apoi între persoanele care povestesc despre experiențele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare și un subiect care-și amintește sub hipnoză moartea într-o viață anterioară? Amândoi plutesc în jurul trupurilor într-un mod straniu, încercând să atingă obiecte solide care se dematerializează în fața lor. Ambele tipuri de raportori spun că se simt frustrați în încercările lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le răspund. Ambii afirmă că se simt trași din locul în care au murit și că experimentează relaxare și curiozitate mai degrabă decât frică.

Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate și de strălucire în jurul lor. Unii dintre subiecții mei văd un alb strălucitor, înconjurându-i complet în momentul morții, în timp ce alții văd lumina strălucitoare mai departe, în continuarea unui spațiu mai întunecat prin care sunt trași. La această ultimă variantă se fac adesea referiri – este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului.

Al doilea caz ne va purta mai departe în experiența morții decât cazul 1. În context, subiectul este un bărbat sexagenar, care îmi descrie evenimentele morții sale ca o tânără femeie, pe nume Sally, ucisă de indienii Kiowa în 1866, în timpul atacării unui tren. Deși acest exemplu, ca și ultimul, relatează experiențele morții după cea mai recentă viață trecută, o dată particulară a morții în istoric nu are o relevanță deosebită, pentru că este recentă. Nu am găsit diferențe semnificative între timpurile vechi și cele moderne în termenii spiritului concret al lumii evocate sau a lecțiilor învățate.

Ar trebui să menționez, de asemenea, că subiectul obișnuit aflat în transă are o capacitate supranaturală de a se concentra exact pe datele și locurile geografice ale multor vieți anterioare. Acest lucru este valabil și pentru perioadele timpurii ale civilizației umane, când granițele statelor și numele locurilor erau diferite de cele actuale. Numele anterioare, datele și locurile ar putea să nu fie întotdeauna ușor de amintit în fiecare viață anterioară, dar descrierile întoarcerilor în lumea spiritelor și ale vieții în acea lume sunt foarte vii.

Scena din cazul 2 se desfășoară în câmpiile americane din sud chiar după ce o săgeată a lovit-o pe Sally în gât de la mică distanță. Sunt întotdeauna atent cu scenele de moarte care implică traume violente în viețile trecute deoarece subconștientul deseori reține încă aceste experiențe. În acest caz subiectul a venit la mine datorită unei senzații neplăcute, de disconfort în gât pe care a avut-o toată viața. Terapia de eliberare și deprogramarea sunt metodele obișnuite necesare în astfel de cazuri. În tot procesul de amintire a vieților anterioare folosesc timpul din jurul morții pentru o trecere în revistă, o reamintire tăcută și plasez subiectul în poziția de observator pentru a ușura durerea și emoția.

Cazul 2

Dr.N: Te doare rău de la săgeată?

S: Da… vârful mi-a sfâșiat gâtul… sunt pe moarte (subiectul începe să șoptească în timp ce-și ține mâinile la gât). Mă sufoc… Îmi curge sânge… Will (soțul) mă ține în brațe… durerea… Îngrozitoare… acum ies… oricum, s-a sfârșit.

Notă: Sufletele își părăsesc adesea gazdele umane cu câteva clipe înainte de moartea propriu-zisă, când trupurile sunt în dureri mari. Cine le poate învinovăți? Cu toate acestea, ele rămân aproape de trupul în agonie. După tehnicile de calmare, ridic acest subiect din subconștient la nivelul supraconștientului pentru trecerea la amintirile spirituale.

Dr.N: Bine, Sally, ai acceptat să fii ucisă de acești indieni. Ai putea să-mi descrii, te rog, senzația exactă pe care o simți în momentul morții?

S: Este ca… un fel de… o forță… care mă împinge în sus, afară din corp.

Dr.N: Te împinge? Unde afară?

S: Mă aruncă afară prin creștetul capului.

Dr.N: Și ce împinge afară?

S: Păi, pe mine!

Dr.N: Descrie-mi ce înseamnă acest “mine”. Cum arată lucrul care ești tu ieșind din trup prin cap?

S: (pauză) Ca un… punct de lumină… radiind…

Dr.N: Cum radiezi tu lumină?

S: De la… energia mea. Este de un alb transparent… sufletul meu…

Dr.N: Și această lumină energetică rămâne aceeași după ce-ți părăsești trupul?

S: Se pare că mă măresc un pic… pe măsură ce mă mișc.

Dr.N: Dacă lumina ta se intensifică, atunci cum arăți acum?

S: O coardă… ca o șuviță… atârnând…

Dr.N: Și cum simți, cum ți se pare mișcarea de ieșire din trup?

S: Este ca și cum mi-aș scoate pielea… ca și cum aș coji o banană. Îmi părăsesc trupul într-o clipire!

Dr.N: Încerc un sentiment neplăcut?

S: O, nu! Este minunat să te simți atât de liber, fără nici o durere, dar… sunt… dezorientată… nu m-am așteptat să mor… (tristețea se strecoară în vocea clientului meu și vreau să-l mențin concentrat asupra sufletului său pentru încă un minut, decât asupra a ceea ce se întâmplă cu trupul lui pe Pământ).

Dr.N: Înțeleg, Sally. În momentul de față simți o ușoară dislocare a sufletului. Acest lucru este normal, în situația ta, după momentele prin care tocmai ai trecut. Ascultă-mă și răspunde-mi la întrebări. Ai spus că pluteai. Ești în stare să te miști liber imediat după moarte?

S: Este ciudat… parcă aș fi suspendată în aer, dar care nu este aer… nu există nici o limită… nici gravitație… nu am greutate.

Dr.N: Vrei să spui că este ca și cum ai fi într-un fel de vid?

S: Da… nimic din jurul meu nu este masă solidă. Nu există nici un obstacol de care să mă lovesc… plutesc în derivă…

Dr.N: Poți să-ți controlezi mișcările? Încotro te îndrepți?

S: Da… pot… dar ceva… mă împinge spre o formă de un alb strălucitor… este atât de luminos!

Dr.N: Intensitatea albului este la fel peste tot?

S: Mai luminoasă… departe de mine… este un alb puțin mai întunecat… gri… În direcția trupului meu… (începe să plângă) oh, bietul meu corp… nu sunt încă pregătită să-l părăsesc (subiectul se lasă înapoi în scaun ca și când ar opune rezistență la ceva).

Dr.N: E-n regulă, Sally, sunt lângă tine. Vreau să te relaxezi și să-mi spui dacă forța care te-a scos prin creștetul capului când mureai te mai trage încă și dacă o poți opri.

S: (pauză) După ce am scăpat de trup forța a mai slăbit. Acum simt ca un ghiont… care mă trage din trup… nu vreau să plec încă… dar este ceva care vrea să plec repede…

Dr.N: Înțeleg, Sally, dar bănuiesc că afli că ai un element de control. Cum ai descrie acest lucru care te trage?

S: … un fel de forță… magnetică… dar… vreau să mai stau un pic…

Dr.N: Sufletul tău poate să reziste acestei forțe care te trage, oricât dorești?

S: (pauză lungă în timp ce subiectul pare să continue o dezbatere internă cu el însuși în viața anterioară, când era Sally) Da, pot, dacă chiar vreau să rămân. (Subiectul începe să plângă.) Oh, este cumplit ce-au făcut sălbaticii ăștia cu corpul meu. Rochia mea albastră este toată acoperită cu sânge… soțul meu, Will, încearcă să mă țină în brațe și să se lupte alături de prietenii noștri cu indienii Kiowa.

Notă: Întăresc imaginea unui scut protector în jurul acestui subiect, ceea ce este foarte important ca bază în procedurile de calmare. Sufletul subiectului Sally încă plutește deasupra trupului său după ce mut scena mai departe în timp, când indienii sunt alungați de focurile de armă din tren.

Dr.N: Sally, ce face soțul tău imediat după atac?

S: Oh, e bine… nu este rănit… dar… (cu tristețe) ține în brațe trupul meu… și plânge după mine… nu poate să mă ajute cu nimic, dar se pare că nu-și dă seama încă. Sunt rece, dar îmi ține fața în mâini… și mă sărută.

Dr.N: Și ce faci în clipa aceasta?

S: Sunt deasupra capului lui Will. Încerc să-l consolez, vreau să simtă că dragostea mea nu s-a stins de fapt… vreau să știe că nu m-a pierdut pentru totdeauna și că o să-l revăd.

Dr.N: Mesajele tale ajung la el?

S: Este așa de multă durere, dar el… Îmi simte esența… știu lucrul ăsta. Prietenii noștri sunt în jurul lui… și ne despart într-un sfârșit… vor să aranjeze vagoanele și să pornească din nou.

Dr.N: Și ce se întâmplă acum cu sufletul tău?

S: Încă rezist în fața senzației care mă trage… vreau să rămân.

Dr.N: De ce?

S: Știu că sunt moartă… dar nu sunt pregătită să-l părăsesc pe Will și … vreau să-i văd cum mă îngroapă.

Dr.N: Vezi sau simți vreo altă entitate spirituală în jurul tău în momentul acesta?

S: (pauză) Sunt aproape… o să le văd curând… percep dragostea lor așa cum aș vrea s-o simtă Will pe a mea… mă așteaptă până când voi fi gata.

Dr.N: Ești în stare să-l consolezi pe Will pe măsură ce timpul trece?

S: Încerc să pătrund în mintea lui.

Dr.N: Și reușești?

S: (pauză) Cred că… un pic… mă simte… Își dă seama… dragostea…

Dr.N: Bine, Sally, acum o să avansăm din nou în timpul relativ. Îți vezi prietenii din tren punându-ți trupul în vreun fel de mormânt?

S: (glasul este mai încrezător) Da, m-au îngropat. Este timpul să plec… vin după mine… mă mișc… Într-o lumină mai strălucitoare…

Contrar a ceea ce cred unii oameni, adesea sufletele sunt puțin interesate de ce se întâmplă cu trupurile lor după moartea fizică. Aceasta nu este insensibilitate față de situația lor personală și de oamenii pe care îi lasă în urmă pe Pământ, ci doar o recunoaștere de către aceste suflete a finalității morții. Ele au o dorință de a se grăbi în drumul lor spre frumusețea lumii spiritelor.

Cu toate acestea, multe alte suflete vor să plutească pentru câteva zile terestre deasupra locului unde au murit, de obicei după înmormântarea lor. Timpul este aparent accelerat pentru suflete și zilele pe Pământ pot fi doar minute pentru ele. Există o mulțime de motive pentru sufletul care zăbovește. De exemplu, cineva care a fost asasinat sau ucis brusc, într-un accident, cel mai adesea nu vrea să plece imediat. Cred că aceste suflete sunt frecvent perplexe sau mânioase. Sindromul sufletului plutitor este adevărat în mod special în cazul morții persoanelor tinere.

Desprinderea bruscă de forma umană, chiar și după o lungă suferință, șochează totuși sufletele obișnuite și acest lucru ar putea să le facă să respingă ideea plecării în momentul morții. Și pentru suflete intervalul normal de trei-cinci zile de aranjamente funerare, este simbolic. Sufletele chiar nu au o curiozitate bolnăvicioasă să se vadă îngropate, deoarece emoțiile din lumea spiritelor nu sunt la fel cu cele trăite aici, pe Pământ. Și totuși, găsesc că entitățile spirituale apreciază respectul acordat memoriei vieții lor fizice de către rudele în viață și prieteni.

Așa cum am văzut în ultimul caz, există un motiv principal pentru care multe spirite nu vor să părăsească imediat locul morții lor fizice. Acest lucru vine din dorința de a veni să-i sprijine mental pe cei iubiți înainte de a avansa în lumea spiritelor. Aceia care tocmai au murit nu sunt răvășiți de moartea lor, deoarece ei știu că cei rămași pe Pământ îi vor vedea din nou în lumea spiritelor și, probabil, mai târziu, în alte vieți. Pe de altă parte, cei îndoliați simt că au pierdut pe cineva iubit pentru totdeauna.

În timpul hipnozei, subiecții mei își amintesc frustrarea că nu au fost în stare să-și folosească eficient energia pentru a atinge mental o persoană care a fost nereceptivă datorită șocului și durerii. Trauma emoțională la cei vii poate să le copleșească mințile într-o așa măsură, încât capacitatea lor mentală de a comunica astfel cu spiritele să fie inhibată. Când un suflet plecat recent găsește totuși o cale de a aduce consolarea celor vii, chiar dacă pentru scurt timp, acesta este de obicei satisfăcut și vrea apoi să se îndepărteze repede de planul astral al Pământului.

Am avut un exemplu tipic de consolare spirituală în propria viață. Mama mea a murit subit în urma unui atac de cord. În timpul serviciului funerar, sora mea și cu mine eram atât de triști, încât mințile noastre amorțiseră în timpul ceremoniei. După câteva ore ne-am întors în casa goală a mamei cu soții și soțiile noastre și am hotărât că aveam nevoie să ne odihnim. Probabil că și eu și sora mea atinseserăm starea de receptivitate Alfa cam în același timp. Apărând în două camere separate, mama a pătruns în subconștientul nostru ca o adiere albă de vis deasupra capetelor.

Venind spre noi, a zâmbit, arătându-ne că accepta moartea și că îi era bine în acel moment. Apoi s-a îndepărtat plutind. Acest act, care a durat doar câteva secunde, a fost o formă plină de sens de închidere, făcându-ne pe amândoi să cădem într-un somn adânc în starea Delta.

Putem simți prezența consolatoare a spiritelor celor pe care i-am pierdut, în special în timpul funeraliilor sau după funeralii. Pentru ca această comunicare spirituală să treacă dincolo de marea durere, este necesar să încercăm să ne relaxăm și să ne golim mintea, măcar pentru perioade scurte. În aceste momente receptivitatea noastră la o experiență paranormală este mai deschisă mesajelor de dragoste, iertare, speranță, încurajare și asigurării că cel iubit se află într-un loc mai bun.

Când o văduvă cu copii mici îmi spune: „O parte din soțul meu defunct vine la mine în clipele grele”, o cred. Clienții mei îmi relatează că, în calitate de spirite, sunt în stare să-i ajute pe cei de pe Pământ să-și conecteze mintea la însăși lumea spiritelor. Așa cum s-a afirmat în mod înțelept, oamenii nu pleacă pentru totdeauna atât timp cât cei rămași pe Pământ își amintesc de ei. În următoarele capitole vom vedea cum memoria specifică este o reflectare a propriului nostru suflet, în timp ce amintirile colective sunt atomi de energie pură pentru toate spiritele.

Moartea nu ne rupe legătura continuă cu sufletul nemuritor al acelora pe care îi iubim, doar pentru că ei și-au pierdut personalitatea fizică a trupului muritor. Chiar dacă au multe activități, aceste suflete plecate dintre noi încă mai pot să vină dacă sunt chemate. Câteodată, un spirit tulburat nu vrea să părăsească Pământul după moartea fizică. Acest fapt se datorează unei probleme nerezolvate care a avut un impact serios asupra conștiinței sale. În aceste cazuri anormale ajutorul vine de la entitățile superioare și iubitoare care le asistă pe acestea, din partea cealaltă, în procesul de adaptare. De asemenea, avem mijloacele de a ajuta spiritele tulburate și lăsându-le pe Pământ.

Voi vorbi mai mult despre sufletele tulburate în Capitolul patru, dar enigma fantomelor descrise în cărți și în filme a fost exagerată foarte mult. Cum ar trebui să ne pregătim cel mai bine pentru propria noastră moarte? Viața ne poate fi lungă sau scurtă, putem fi bolnavi sau sănătoși, dar vine vremea aceea când toți trebuie să dăm ochii cu moartea în felul în care ne este sortit. Dacă am suferit mult timp de o boală incurabilă, este timp să ne pregătim cum trebuie, o dată ce au trecut fazele de șoc, de negare și de depresie. Mintea noastră va parcurge însă un drum mai scurt prin această evoluție progresivă atunci când moartea vine subit. Pe măsură ce sfârșitul vieții noastre fizice se apropie, fiecare dintre noi are capacitatea de a se contopi cu conștiința noastră înaltă.

Moartea este cea mai ușoară perioadă din viețile noastre pentru conștientizarea spirituală, când ne putem simți sufletul conectat la eternitatea timpului. Cu toate că există oameni muribunzi care consideră că acceptarea este mult mai grea decât resemnarea, cei care îngrijesc de aceștia spun că cei mai mulți ajung spre sfârșit la o detașare împăcată. Cred că oamenilor muribunzi li se permite accesul la o cunoaștere supremă a conștiinței eterne și acest lucru este adesea reflectat de fețele lor. Mulți dintre aceștia își dau seama că un ceva universal îi așteaptă dincolo și că o să fie bine. Muribunzii trec printr-o metamorfoză de separare a sufletelor lor de un trup adoptat. Oamenii asociază moartea cu pierderea forței vitale, când în realitate este tocmai invers.

Prin moarte ne pierdem trupul, dar energia noastră vitală și eternă se unește cu forța unui suprasuflet divin. Moartea nu este întuneric, ci lumină. Clienții mei susțin că, după ce își amintesc de experiențele morților anterioare, sunt atât de inundați de libertatea redescoperită în trupurile lor Pământești, încât devin nerăbdători să pornească în călătoria lor spirituală spre un loc liniștit și familiar. În cazurile ce urmează, vom vedea cum este viața de după moarte.

POARTA SPRE LUMEA SPIRITELOR

TIMP de mii de ani oamenii din Mesopotamia au crezut că porțile de intrare și de ieșire din ceruri se află la capetele opuse ale marii curburi a Căii Lactee numită Râul Sufletelor. După moarte, sufletele trebuie să aștepte ridicarea porții Săgetătorului și echinocțiul de toamnă, când ziua și noaptea sunt egale. Reîncarnarea înapoi pe Pământ ar putea avea loc numai în timpul echinocțiului de primăvară, ieșind prin constelația Gemenilor pe timp de noapte. Subiecții îmi spun că migrarea sufletelor este, în realitate, mult mai ușoară. Efectul de tunel pe care îl trăiesc atunci când părăsesc Pământul este portalul spre lumea spiritelor. Cu toate că sufletele își părăsesc trupurile repede, se pare că intrarea în lumea spiritelor este un proces atent măsurat. Mai târziu, când ne întoarcem pe Pământ într-o altă viață, drumul înapoi este descris ca fiind mult mai rapid. Amplasarea tunelului în raport cu Pământul variază în relatările subiecților mei. Unele dintre persoane îl văd imediat după moarte deschizându-se chiar deasupra trupurilor lor, în timp ce alții afirmă că se mișcă chiar deasupra Pământului înainte de a intra în tunel. Cu toate acestea, în toate cazurile, scurgerea timpului până se ajunge la acest pasaj este neglijabilă odată ce sufletul părăsește Pământul. Iată observațiile altei persoane aflate în acest loc al spiritelor.

Cazul 3

Dr.N: Acum îți părăsești trupul. Te vezi mișcându-te din ce în ce mai departe de planul Pământului. Spune-mi ce ți se întâmplă.

S: La început… era foarte luminos… aproape de Pământ… acum este un pic mai întunecat, deoarece am intrat într-un tunel.

Dr.N: Descrie-mi acest tunel.

S: Este… o deschizătură goală și întunecoasă… și la celălalt capăt se află un cerc mic de lumină.

Dr.N: Bine, și pe urmă ce se întâmplă cu tine?

S: Simt o smucitură… ceva mă trage ușor… cred că trebuie să plutesc prin tunelul ăsta… și așa și fac. Este mai mult gri decât întuneric, deoarece cercul luminos se mărește în fața mea. Este ca și cum… (clientul se oprește)

Dr.N: Continuă.

S: Sunt invitată să avansez…

Dr.N: Lasă cercul de lumină să se mărească în fața ta la capătul tunelului și explică-mi în continuare ce ți se întâmplă.

S: Cercul de lumină se lărgește foarte mult și… am ieșit din tunel, este un fel de… lumină ca un nor… o ceață luminoasă. Și trec prin ea.

Dr.N: Când ieși din tunel ce mai ai în minte, în afara lipsei de claritate vizuală absolută?

S: (subiectul coboară vocea) Este așa de… nemișcat… este un loc atât de liniștit… sunt în locul unde stau spiritele…

Dr.N: Mai ai vreo impresie în acest moment, ca suflet?

S: Gândul! Simt… puterea gândului peste tot în jurul meu… Eu…

Dr.N: Relaxează-te complet și lasă-ți impresiile să-ți vină ușor în timp ce îmi relatezi tot ce ți se întâmplă. Continuă, te rog.

S: Este greu de pus în cuvinte. Simt… gânduri de dragoste… de prietenie… empatie… și totul este combinat cu… anticiparea… e ca și cum ceilalți… m-ar aștepta.

Dr.N: Ai vreun sentiment de siguranță, sau ești un pic speriată?

S: Nu sunt speriată. Când mă aflam în tunel eram mai mult… dezorientată. Da, mă simt în siguranță… sunt conștientă de gândurile care vin la mine… care au grijă de mine… mă hrănesc. Este ciudat, dar în jurul meu s-a înțeles cine sunt și de ce mă găsesc acum aici.

Dr.N: Vezi vreo dovadă în jurul tău?

S: (pe ton scăzut) Nu, doar o simt – pretutindeni este o armonie a gândurilor.

Dr.N: Ai menționat existența în jurul tău a unei substanțe ca un nor chiar după ce ai părăsit tunelul. Te afli într-un cer deasupra Pământului?

S: (pauză) Nu – nu arată așa – dar se pare că plutesc printr-o materie ca un nor, care este diferită de Pământ.

Dr.N: Poți vedea Pământul? Este sub tine?

S: Probabil, dar nu l-am mai văzut de când am intrat în tunel.

Dr.N: Simți că ești încă legată de Pământ printr-o altă dimensiune, poate?

S: Posibil, da. În mintea mea Pământul pare aproape… și mă simt încă legată de Pământ… dar știu că sunt într-un alt spațiu.

Dr.N: Ce ai mai putea să-mi spui despre locul în care te afli acum?

S: Este încă un pic… încețoșat… dar plec de aici.

Acest subiect, fiind purtat prin experiența morții și prin tunel, continuă să se adapteze mental, cu calm, la starea ei de decorporalizare în timp ce avansează în lumea spiritelor. După o anumită nesiguranță inițială, primele ei impresii relatate reflectă un sentiment ademenitor de stare de bine. Această stare este comună la subiecții mei.

O dată trecute prin tunel, sufletele noastre au ajuns dincolo de prima poartă în călătoria lor spre lumea spiritelor. Cei mai mulți își dau seama acum că nu sunt chiar morți, ci că doar au scăpat de povara unui trup Pământesc care a murit. O dată cu această conștientizare vine și acceptarea în diverse grade, în funcție de suflet. Unii subiecți privesc în jur cu uimire continuă, în timp ce alții sunt mai realiști în relatările despre cele văzute. Foarte mult depinde de maturitatea lor și de experiențele recente de viață. Cel mai comun tip de reacție pe care îl aud este un suspin de eliberare urmat de ceva de genul: „Oh, minunat, sunt din nou acasă în locul acesta superb”.

Există unele suflete înalte care ies atât de repede din trup, încât o mare parte din ceea ce descriu în acest loc apare ca o ceață, în timp ce sufletele în cauză se îndreaptă spre destinațiile lor spirituale. Acestea sunt argumentele pro și, după părerea mea, ele formează o minoritate distinctă pe Pământ. Sufletele obișnuite nu se mișcă atât de repede și unele sunt foarte ezitante. Dacă eliminăm cazurile rare ale spiritelor foarte tulburate care se luptă să rămână legate de trupurile lor moarte, cred că sufletele tinere cu mai puține vieți anterioare sunt acelea care rămân atașate de mediul Pământesc după moarte.

Cei mai mulți dintre subiecții mei îmi relatează că, în timp ce ies prin gura tunelului, lucrurile sunt neclare pentru o perioadă de timp. Cred că aceasta se datorează densității celui mai apropiat plan astral care înconjoară Pământul, numit de teosofi kamaloka. Următorul caz descrie această zonă din perspectiva unui client mult mai analitic. Sufletul acestei persoane dovedește o putere observațională considerabilă de
înțelegere a formei, culorilor și a nivelurilor vibraționale. În mod normal, asemenea descrieri fizice grăitoare ale clienților mei din adâncul lumii spiritelor apare după ce aceștia se obișnuiesc cu mediul.

Cazul 4

Dr.N: Descrie-mi ce vezi în jurul tău pe măsură ce te îndepărtezi de tunel, cu cât mai multe detalii posibile.

S: Lucrurile sunt… dispuse în straturi.

Dr.N: Stratificate în ce fel?

S: Mmm… ca un fel de… prăjitură.

Dr.N: Folosește prăjitura drept model și explică-mi ce vrei să spui.

S: Vreau să spun că unele prăjituri au vârful mai mic și sunt mai mari la bază. Nu este așa când trec prin tunel. Văd straturi… niveluri de lumină… Îmi apar… translucide… crestate…

Dr.N: Vezi lumea spiritelor din această zonă ca fiind formată dintr-o structură solidă?

S: Asta încerc să explic. Nu pare solidă, deși așa ai putea crede la început. Este stratificată – nivelurile de lumină sunt toate întrețesute în… fire stratificate. Nu vreau să sune ca și când nu ar fi simetrice, pentru că sunt. Dar observ variații în grosimea și culoarea refracției straturilor. În plus, se mai și mișcă înainte și înapoi. Am observat întotdeauna acest fapt când am călătorit departe de Pământ.

Dr.N: De ce crezi că este așa?

S: Nu știu. Nu eu l-am făcut așa.

Dr.N: Din descrierile tale, lumea spiritelor îmi apare ca o galerie uriașă având straturi cu secțiuni de nuanțe diferite din vârf până la bază.

S: Da, și segmentele sunt rotunjite – se curbează pe măsură ce plutesc printre acestea.

Dr.N: Din locul tău de observație, poți să-mi vorbești despre culorile diferite ale straturilor?

S: N-am spus că straturile au tonuri majore de culoare. Sunt toate variații de alb. Este mai deschis… mai luminos acolo unde merg acum decât locul în care am fost. Acum, în jurul meu observ un alb cețos mult mai luminos decât cel din tunel.

Dr.N: În timp ce plutești printre aceste straturi spirituale, sufletul tău se mișcă în sus sau în jos?

S: Nu, de-a lungul.

Dr.N: Bine, atunci în momentul acesta vezi lumea spiritelor în dimensiuni liniare de drepte și unghiuri
când mergi?

S: (pauză) Pentru mine este… mai mult o energie non-materială care mă poartă și care este separată în straturi de variațiile de culoare închisă sau deschisă. Cred că ceva… mă trage la nivelul meu potrivit pentru această călătorie și încearcă să mă și relaxeze…

Dr.N: În ce fel?

S: Aud sunete.

Dr.N: ce fel de sunete?

S: Un… ecou… o muzică… un clinchet muzical… de clopoței care sună la adierea vântului… vibrează la mișcările mele… este atât de relaxant.

Dr.N: Alte persoane au definit aceste sunete ca fiind de natură vibrațională, similare cu rezonanța produsă de ciupirea unui diapazon. Ești de acord cu acesta descriere sau nu?

S: (dă din cap aprobator) Da, într-adevăr… și mai am în memorie un miros și un gust.

Dr.N: Înseamnă că simțurile fizice ne rămân și după moarte?

S: Da, amintirea lor… unduirile notelor muzicale sunt atât de frumoase aici… clopoței… corzi… atâta liniște.

Mulți călători prin lumea spiritelor îmi povestesc despre senzațiile de vibrații muzicale. Senzațiile de zgomot încep destul de repede după moarte. Unii subiecți îmi spun că aud un murmurat sau un bâzâit chiar după ce-și părăsesc trupul fizic. Acesta este asemănător cu zgomotul care se aude dacă stai lângă firele de telefon, putând varia ca volum înainte ca sufletele să iasă din ceea ce cred că este planul astral al Pământului. Oamenii au relatat că aud aceleași sunete când sunt sub anestezie generală. Aceste sunete joase, ca de clopoțel, devin mai muzicale când părăsim tunelul. Această muzică a fost atât de bine numită energia universului, deoarece revitalizează sufletul.

În ceea ce privește subiecții care vorbesc despre stratificarea spirituală, menționez posibilitatea ca ei să vadă planurile astrale. În metafizică s-a scris mult despre planurile de deasupra Pământului. Începând cu scrierile indiene străvechi numite Vede, urmate de textele europene mai târzii, planurile astrale au fost reprezentate istoric de o serie de dimensiuni care se ridică deasupra lumii fizice sau tangibile care se contopește cu cea spirituală. Aceste zone invizibile au fost vizitate de oameni de-a lungul a mii de ani prin observații meditative, din afara trupului, a minții.

Planurile astrale au mai fost descrise și ca fiind mai puțin dense pe măsură ce ne îndepărtăm de influența grea a Pământului. Următorul caz prezintă un suflet care a rămas încă tulburat după trecerea prin tunelul spiritual. Acesta este un bărbat care, la vârsta de 35 de ani, a murit de atac de cord pe o stradă din Chicago în 1902. El a lăsat în urmă o familie mare cu copii mici și o soție pe care a iubit-o mult. Ei erau foarte săraci.

Cazul 5

Dr.N: Acum poți să vezi clar în timp ce te deplasezi prin tunel?

S: Încă mai trec prin acești… nori ca o spumă din jurul meu.

Dr.N: Vreau să treci prin el și să-mi spui ce vezi acum.

S: (pauză) Oh… am ieșit… Dumnezeule, locul ăsta este mare! E atât de luminos și de curat – și chiar miroase bine. Văd un castel de gheață superb.

Dr.N: Mai spune-mi.

S: (cu uimire) Este enorm… arată ca un cristal luminos, strălucitor… pietre colorate scânteind peste tot în jurul meu.

Dr.N: Când spui cristalin, mă gândesc la o culoare clară, transparentă.

S: Sunt mai mult gri și albe… dar pe măsură ce plutesc văd și alte culori… mozaicuri… toate strălucitoare.

Dr.N: Privește în depărtare din interiorul acestui palat de gheață – zărești vreo graniță undeva?

S: Nu, locul acesta este infinit… atât de grandios… și liniștit.

Dr.N: Ce simți în acest moment?

S: Nu… pot să mă bucur de această zonă pe deplin… nu vreau să merg mai departe… Maggie… (soția subiectului).

Dr.N: Văd că încă mai ești tulburat de viața din Chicago, dar asta te împiedică să avansezi în lumea spiritelor?

S: (subiectul țâșnește de pe scaunul din biroul meu) Bun! Îl văd pe ghidul meu venind spre mine – el știe ce îmi trebuie.

Dr.N: Spune-mi ce se întâmplă între tine și ghidul tău.

S: Îi spun că nu pot merge mai departe… că am nevoie să știu că Maggie și copiii vor fi bine.

Dr.N: Și ce-ți răspunde ghidul?

S: Mă consolează – dar sunt mult prea încărcat.

Dr.N: Și tu ce îi spui?

S: (strigând) îi spun: „De ce ai permis să se întâmple asta? Cum ai putut să-mi faci așa ceva? M-ai făcut să trec prin durere și greutăți cu Maggie și acum ne desparți viețile.”

Dr.N: ce face ghidul tău?

S: Încearcă să mă consoleze. Mă asigură că am făcut o treabă bună și că o să văd că viața mea și-a urmat cursul stabilit.

Dr.N: Și tu accepți ceea ce spune ca?

S: (pauză) în mintea mea… Îmi vin informații… despre viitorul lor pe Pământ… că familia mea își continuă viața fără mine… acceptând că am plecat… că vor reuși… și că o să ne revedem curând.

Dr.N: Și cum te face lucrul acesta să te simți?

S: Simt… o pace…. (suspinând) sunt gata acum să merg mai departe.

Înainte de a ajunge la semnificația cazului 5 care își întâlnește ghidul aici, vreau să menționez interpretarea acestui bărbat asupra lumii spiritelor pe care o aseamănă cu un palat de gheață. Mai departe în lumea spiritelor, subiecții vor vorbi despre cum văd clădiri și cum se află în camere mobilate. Starea de hipnoză în sine nu crează aceste imagini. În mod logic, oamenii nu ar trebui să-și amintească de aceste structuri fizice într-o lume non-materială, doar dacă nu considerăm că aceste scene ale mediului natural Pământesc sunt menite să ajute la tranziția și adaptarea sufletului la starea de moarte fizică. Aceste imagini au o semnificație individuală pentru fiecare suflet cu care comunic, dintre care toate sunt afectate de experiențele lor pe Pământ. Când sufletele disting în lumea spiritelor imagini legate de locuri în care au trăit sau pe care le-au vizitat, există un motiv. Casa pe care nu o poți uita, școala, grădina, muntele sau malul mării sunt văzute de suflete deoarece o forță spirituală binevoitoare le permite mirajelor Pământești să ne consoleze prin familiaritatea lor. Amintirile noastre planetare nu mor niciodată – ele ne șoptesc întotdeauna în minte și în suflet pe calea viselor ficționale tot așa cum fac și imaginile lumii spiritelor în mintea umană.

Îmi place să aud de la subiecți despre primele lor imagini din lumea spiritelor. Oamenii pot vedea câmpii cu flori sălbatice, turnuri de castele ridicându-se în depărtare sau curcubeie sub cerul deschis când se întorc în acest loc de adorație după o perioadă de absență. Aceste prime imagini eterice Pământești ale lumii spiritelor nu par să se prea schimbe mult pentru sufletul care se întoarce după un interval de mai multe vieți, cu toate că există diferențe între descrierile subiecților. Am aflat ca, odată ce subiecții aflați în transă merg mai departe în lumea spiritelor ca să descrie aspectele funcționale ale vieții spirituale, comentariile lor devin mai uniforme.

Cazul pe care tocmai l-am trecut în revistă ar putea fi descris ca un suflet destul de neliniștit legat strâns de sufletul său pereche, Maggie, care a fost lăsată în urmă. Nu există nici o îndoială că unele suflete poartă cu ele bagajul negativ al unei vieți anterioare grele mai mult decât altele, în ciuda influențelor liniștitoare ale lumii spiritelor. Oamenii tind să creadă că toate sufletele devin omnisciente când mor. Acest lucru nu este în întregime adevărat, deoarece perioadele de adaptare variază. Timpul de acomodare a sufletului depinde de împrejurările în care a murit, de atașamentul fiecărui suflet faţă de amintirile vieții care tocmai a luat sfârșit și de nivelul de avansare.

De multe ori se întâmpla ca, atunci când o viață tânără se sfârșește subit, să sesizez mânie în timp ce procedez la regresia temporală a vârstelor. Sufletele care reintră în lumea spiritelor în aceste condiții sunt adesea uimite și derutate din cauză că-i părăsesc fără prea multe avertismente pe cei iubiți. Ele nu sunt pregătite pentru moarte și unele se simt triste și deposedate imediat ce-și părăsesc trupurile.

Dacă un suflet a fost traumatizat de o treabă neterminată, prima entitate pe care o vede, de obicei, este ghidul său. Acești profesori spirituali, foarte evoluați, sunt pregătiți să preia șocul inițial al frustrării pe care o simte sufletul imediat după o moarte prematură. Cazul 5 va face în cele din urmă o adaptare sănătoasă la lumea spiritelor, permițându-i ghidului său să-l asiste în timpul echilibrării în călătoria ce va începe ulterior.

Cu toate acestea, am observat că ghizii noștri nu încurajează rezolvarea completă a tulburărilor gândurilor la intrarea în lumea spiritelor. Există momente și locuri mai potrivite pentru analizarea detaliată a lecțiilor învățăturii karmice care implică viața și moartea și pe care le voi descrie mai târziu. Ghidul din cazul 5 a oferit o scurtă vizualizare a timpului terestru accelerat, ca mijloc de consolare a acestui bărbat în privința viitorului soției și copiilor, pentru ca el să-și poată continua călătoria cu mai multă acceptare.

Indiferent de starea de spirit pe care o manifestă imediat după moarte, subiecții mei exclamă tot timpul la redescoperirea minunilor lumii spiritelor. De obicei, acest sentiment este combinat cu euforia provocată de faptul că toate grijile lor lumești au fost lăsate în urmă, în special durerea fizică. Mai presus de toate, lumea spiritelor reprezintă un loc de pace absolută pentru sufletul călător. Cu toate că la prima vedere ar putea părea că suntem singuri imediat după ce murim, nu suntem izolați sau lipsiți de ajutor. Forțe inteligente și nevăzute de energie ne ghidează pe fiecare la trecerea prin portal.

Cei nou sosiți în lumea spiritelor au puțin timp pentru a pluti în jur întrebându-se unde sunt sau ce se va întâmpla cu ei. Ghizii noștri și un număr de suflete pereche și prieteni ne așteaptă aproape de poartă, pentru a ne ajuta, a ne ușura recunoașterea, a ne oferi afecțiunea lor și a ne da asigurarea că suntem în regulă, că am ajuns cu bine. De fapt, le simțim prezența din momentul morții, deoarece o mare parte din readaptarea noastră inițială depinde de influența acestor entități iubitoare asupra sufletului nostru care se întoarce.

 

---

Cartile lui Michael Newton se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

---