Omraam Mikhael Aivanhov – Iubirea Divină și Apropierea de Dumnezeu
Ascultați articolul sub formă audio:
Dacă oamenii sunt slabi psihologi, aceasta este din cauză că sunt mereu preocupați de propria lor persoană. Ei sunt ca legați la ochi de către valul naturii lor inferioare, care îi împiedică să distingă ceea ce se petrece în capul sau în inima celorlalți. Chiar și atunci când iubesc pe cineva, valul îi împiedică să vadă; astfel, rămân surprinși când, dintr-o dată, constată transformările produse în soția lor, soțul lor, copiii lor, prietenii lor, transformări pe care nu le-au prevăzut și a căror apropiere n-au simțit-o. Numai cel care și-a dominat natura inferioară și a devenit capabil de a uita propriile interese poate, într-adevăr, să-i cunoască și să-i înțeleagă pe ceilalți.
Iată o metodă pentru a reuși să ieșiți din limitele conștiinței voastre individuale. Folosiți-vă imaginația și proiectați-vă foarte sus, pentru a intra în legătură cu Ființa care îmbrățișează totul, care poartă în Sine toate făpturile și pe care le hrănește. Întrebați-vă cum vede El viitorul umanității, ce proiectează El pentru ea, pentru evoluția ei. Atunci când veți încerca o apropiere de această Ființă nemăsurat de mare și de luminoasă, în subconștientul, conștientul și supraconștientul vostru se vor produce niște lucruri care vă vor provoca experiențe și senzații de nedescris. Trebuie să repetați acest exercițiu până veți ajunge să simțiți că vă topiți în acest Ocean de Lumină care este Dumnezeu. Și când această practică a devenit pentru voi un obicei și când veți ajunge să simțiți momente de împlinire prin comunicarea cu ființele cele mai elevate, atunci veți putea începe să coborâți în conștiința oamenilor, pentru a învăța să-i cunoașteți, pentru a simți nevoile lor, suferințele lor, făcând, astfel, o muncă constructivă pentru întreaga umanitate.
Învățați să priviți toți bărbații și toate femeile cu un sentiment sacru și, dincolo de veșmintele lor, de forma trupului sau a feței lor, veți descoperi sufletul și Spiritul lor care sunt fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dacă veți ști să vă opriți asupra sufletului și Spiritului lor, toate făpturile pe care le-ați neglijat, le-ați părăsit, le-ați disprețuit, vă vor părea deosebit de prețioase. Cerul însuși le-a trimis pe Pământ deghizate, El le consideră ca pe niște comori, ca pe receptacule ale Divinității. Deci, la toate ființele pe care le întâlniți, luați mai puțin în considerare aparența fizică, averea, situația, instruirea, și mai mult sufletul și Spiritul, căci, altfel, nu veți ajunge niciodată să cunoașteți esențialul. Spuneți-vă că până și cei care aici se prezintă sub formă de cerșetori sunt, în realitate, în ochii Domnului care i-a creat, prinți și prințese.
Atunci când iubiți o ființă, în loc să vă agățați în mod egoist de ea, propuneți-vă să o conectați la Ceruri, să o conectați la Izvorul nesecat al Vieții pentru ca, neîncetat, să se poată alimenta și regenera. Nu este nimic mai important decât să știi cum să iubești.
Dacă doriți fericirea și împlinirea ființei iubite, încercați să vă gândiți mai puțin la voi, căci riscați să o antrenați în regiunile inferioare ale poftelor și ale dorințelor voastre. Dragostea nu înseamnă a atrage o ființă către sine, ci, din contră, este dorința de a se depăși pe sine, prin dorința de a face ceva măreț pentru celălalt, și nu există nimic mai măreț decât a-l conecta la Izvor.
Apropiați-vă de ființa iubită, priviți-o, îmbrățișați-o, și imaginați-o în Ceruri, alături de Mama divină, sau de Hristos, de Tatăl ceresc, sau de Sfântul Duh… Și chiar dacă nu sunteți atât de intimi pentru a o lua în brațe, încercați să o conectați cu gândul la Izvorul Luminii; doriți-i să înțeleagă noua Viață, doriți-i să trăiască în liniștea și pacea din care nu a gustat încă vreodată. Faceți în așa fel încât iubirea voastră să contribuie la deschiderea și împlinirea ființelor pe care le iubiți.
Iubirea este o Forță care lucrează și vă transformă, făcându-vă asemănători celui pe care îl iubiți. Dacă iubiți o ființă egoistă, vulgară, necinstită, rea, una câte una slăbiciunile sale pătrund în voi și sfârșiți prin a-i semăna. Dar dacă vă concentrați asupra Domnului, dacă-i dăruiți iubirea voastră cu convingerea că este imensitatea, un Ocean de Lumină și de Viață, puțin câte puțin conștiința voastră se lărgește, se luminează și Viața divină începe să circule prin voi. Învățați, deci, să iubiți. Bineînțeles că este permis, chiar necesar, să iubiți toți oamenii. Dar, pentru a nu coborî la nivelul slăbiciunilor lor, este nevoie să-l iubiți mai întâi pe Dumnezeu. Cel ce îl iubește pe Domnul, poate iubi pe oricine, pentru el nu vor mai fi pericole; Iubirea divină îl va întări și îl va susține deasupra pericolelor.
Când un salvator se aruncă în apă pentru a scăpa un om de la înec, el îi dă picioarele pentru a se agăța de ele; dar dacă celălalt vrea să-l apuce de mâini, este obligat să-l lovească în cap, pentru a-l face să-și piardă cunoștința; doar așa îl poate salva, altfel se îneacă amândoi. La fel să faceți și voi, păstrați-vă brațele pentru Dumnezeu și lăsați-vă picioarele oamenilor! Nu le dăruiți toată iubirea voastră căci vă veți pierde odată cu ei. Câți nu sunt cei care iubesc pe oricine, oricând, oricum și apoi afirmă că iubirea aduce toate nenorocirile. Nu, niciodată! Neștiința lor în privința iubirii este pricina nenorocirilor, nu iubirea, căci Iubirea este Dumnezeu și Dumnezeu nu aduce niciodată Răul. Dar trebuie mai întâi să-l iubiți pe Dumnezeu, să vă impregnați cu vibrațiile Sale, și abia apoi veți putea să-i iubiți și să-i ajutați pe ceilalți fără pericol. Din moment ce sunteți conectați la Izvor, puteți să vă dăruiți forțele fără să slăbiți, căci Apa în voi se reînnoiește permanent. Dar, dacă tăiați această legătură, cum rezervele voastre nu sunt nelimitate, vă veți epuiza curând.
Nu părăsiți niciodată Cerul, indiferent pentru cine, copil, soție, soț, căci numai fiind legați de Ceruri puteți să-i ajutați. Veți spune: „Dar ce rău este în a-ți consacra timpul muncii, soției, copiilor, prietenilor?” O, nici un rău, evident, este foarte bine să vă manifestați ca un om al datoriei, serios și conștiincios. Dar nu într-atât încât să uitați de Ceruri. Sentimentalismul, atașamentul orb nu vă vor conduce nicăieri.
Cum reacționează, într-un caz de forță majoră, un tată care își iubește cu adevărat familia? El are curajul de a o părăsi, pentru o vreme, pentru a pleca în străinătate să câștige bani. În timp ce altul, care nu are aceeași dragoste, n-are curajul de a pleca. Deci, vedeți, în aparență primul și-a părăsit familia, dar a făcut-o pentru a-i ajuta: el a plecat în străinătate să câștige bani, iar la reîntoarcerea sa toți vor fi fericiți; în timp ce acela care n-a vrut să-și părăsească familia, o ține în sărăcie și pe el de asemenea.
Și acum, să interpretăm. Cel ce-și iubește cu adevărat soția sau soțul, copiii, prietenii, știe să-i părăsească din când în când pentru a „merge în străinătate”, Adică în Lumea divină, unde va aduna comori, iar la revenire va împărți tuturor daruri. În timp ce acela care nu înțelege, va rămâne mereu cu familia sa, dar ce-i va putea dărui? Nu prea mare lucru, câteva mărunțișuri, câteva coji de pâine mucegăite rămase prin dulapuri. Și cât timp trebuie să rămânem în străinătate? Asta depinde: poate o jumătate de oră, o oră, poate o zi întreagă… Singura iubire adevărată este cea care aduce ființelor tezaurul curat al Cerului.
Nu vă mai preocupați să aflați dacă cel pe care îl iubiți este, în același timp, și cel care vă iubește. De ce? Pentru că iubirea circulă, ea trece de la unul la altul: o primim și trebuie să o dăm mai departe. Ceea ce îi dăruiți ființei iubite, ea dăruiește mai departe, la rândul ei, celei pe care o iubește, și se formează astfel un lanț, un curent care pornește de la voi și revine la voi prin mii de alte ființe.
Pentru a înțelege mai bine această idee, este suficient să ne imaginăm că toți suntem alpiniști pe o aceeași coardă. Trebuie ca fiecare să urce iar coarda să rămână mereu întinsă. Dacă îi veți spune celui dinaintea voastră: „Te iubesc, întoarce-te și uită-te la mine” împiedicați urcarea întregii coloane. Să te întorci pentru a merge către celălalt, înseamnă a da înapoi, înseamnă să destinzi coarda, să-i împiedici pe cei care sunt înaintea ta să-și continue urcușul și pe cei din spate să-și continue drumul.
Fiecare trebuie să meargă în sens unic, în sensul deplasării întregului lanț. Nu avem voie să ne oprim pentru a ne privi și a ne vorbi; trebuie să urcăm către înălțime, continuu, fără pauze, fără slăbiciuni.
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
