Osho Rajneesh – Sa intelegem frica
Frica este la fel de lipsită de substanţă precum o umbră, dar ea există. Şi umbra există – lipsită de substanţă, negativă, dar există, iar uneori umbra poate avea un impact uriaş asupra ta. Într-o junglă în care se apropie noaptea, te poţi speria până şi de umbra ta. Într-un loc izolat, pe o cărare singuratică, o poţi lua la goană din cauza propriei tale umbre. Fuga ta va fi reală, dar cauza ei va fi lipsită de substanţă. Poţi fugi de o funie gândindu-te că este un şarpe; dacă te vei întoarce şi vei privi cu atenţie, vei râde pentru că totul ţi se va părea stupid. Dar oamenii se tem să vină în locuri în care există frică. Oamenii sunt mai speriaţi de frică decât de orice altceva, pentru că însăşi existenţa fricii îţi zdruncină temeliile.
Zdruncinarea temeliilor este foarte reală, reţine lucrul acesta. Frica este ca un vis, ca un coşmar, dar după ce te trezeşti dintr-un coşmar, senzaţiile încă persistă, efectele târzii se fac în continuare simţite. Respiraţia ţi s-a schimbat, transpiri, corpul încă îţi tremură, eşti înfierbântat. Acum ştii că a fost doar un vis, ceva lipsit de substanţă, dar chiar şi această cunoaştere are nevoie de timp pentru a pătrunde în adâncul fiinţei tale. Între timp, efectul visului lipsit de substanţă va continua. Frica este un coşmar.
Din ce este plămădită frica? Frica este plămădită din necunoaşterea propriului sine. Există numai o singură frică: ea se manifestă în multe feluri, se poate manifesta în o mie de feluri, dar, în esenţă, frica este una singură, şi anume aceea că: „În adâncul meu s-ar putea să nu fiu”. Şi într-un fel este adevărat că nu eşti. Dumnezeirea este, tu nu. Gazda nu este, oaspetele da. Şi pentru că eşti suspicios – iar suspiciunea ta este întemeiată, nu priveşti în tine. Continui să te prefaci că eşti; ştii că dacă priveşti în tine, nu eşti!
Înţelegerea aceasta este una profundă, tacită. Nu intelectuală ci existenţială; e acolo, în adâncul tău, sentimentul că „S-ar putea să nu fiu. Mai bine nu privesc înăuntru. Voi continua să privesc în afară”. Măcar în felul acesta te păcăleşti singur, păstrezi intactă iluzia că „Eu sunt”. Dar fiindcă sentimentul acesta „eu sunt” este unui fals, el dă naştere fricii.
Ştii că orice îl poate distruge, orice întâlnire interioară îl poate spulbera. Poate fi spulberat de iubire, poate fi spulberat de o boală gravă, poate fi spulberat dacă vezi pe cineva murind. Poate fi spulberat în multe feluri, este foarte fragil. Îl gestionezi cumva prin faptul că nu priveşti în interior.
● Mulla Nasruddin călătorea cu trenul. Controlorul a venit la el şi i-a cerut biletul. Nasruddin s-a uitat prin toate buzunarele, prin toate valizele, dar n-a găsit biletul. A început să transpire şi era din ce în ce mai speriat. Şi atunci controlorul i-a spus: „Domnule, dar într-unul din buzunare n-aţi căutat încă. De ce nu vă uitaţi şi acolo?”
Mulla Nasruddin ia răspuns: Vă rog, nu vorbiţi de buzunarul acela. Acolo n-am de gând să caut. E ultima mea speranţă. Dacă am să caut şi în buzunarul acela şi n-am să-l găsesc, atunci este pierdut şi nu mai poate fi găsit nicăieri. Cu voia dumneavoastră, voi căuta în orice alt loc; acel buzunar este singura mea salvare, încă mai pot să sper că biletul este acolo. L-am lăsat deoparte în mod voit şi nu îl voi atinge. Fie că pot sau nu să găsesc biletul acolo, nu mă voi uita în acel buzunar.
La fel se întâmplă şi cu egoul. Nu priveşti în tine, aceasta este ultima ta speranţă: „Cine ştie? Poate e acolo”. Dar dacă te uiţi, intuiţia îţi spune că nu este acolo. Acest ego fals, pe care l-ai creat alegând să nu cauţi în tine, ci să cauţi tot timpul în afara ta, este rădăcina fricii tale. Îţi va fi frică de toate acele spaţii în care trebuie să te uiţi. Îţi va fi frică de frumuseţe, pentru că frumuseţea te aruncă în interiorul tău. Un răsărit frumos, şi toate acele culori luminoase din nori – îţi va fi frică să te uiţi, pentru că asemenea frumuseţe te va arunca în interiorul tău. Asemenea frumuseţe îţi opreşte gândirea în loc; pentru o clipă, mintea este atât de copleşită, încât uită să gândească, uită să se tot învârtă şi să tot ţeasă. Pălăvrăgeala interioară se opreşte, iar tu te trezeşti brusc înăuntrul tău.
Oamenii se tem de muzica minunată, oamenii se tem de poezia minunată, oamenii se tem de intimitatea profundă. Poveştile de dragoste ale oamenilor sunt doar aventuri rapide. Nimeni nu pătrunde adânc în fiinţa celuilalt, pentru că atunci când te adânceşti în fiinţa celuilalt, apare frica – lacul fiinţei celuilalt te va reflecta pe tine însuţi.
În acel lac, în acea oglindă a fiinţei celuilalt, dacă nu te vezi nicăieri, dacă oglinda rămâne goală, dacă nu reflectă nimic, atunci ce se va întâmpla?
Oamenii se tem de iubire. Se prefac doar, joacă tot felul de jocuri în numele iubirii. Se tem de meditaţie; chiar şi în numele meditaţiei, cel mult încep să practice noi metode de gândire. Asta este de fapt Meditaţia Transcendentală a lui Maharishi Mahesh Yogi – nu este nici meditaţie şi nici transcendentală, este pur şi simplu incantarea unei mantre. Iar incantarea unei mantre nu este decât un proces al gândirii, gândire concentrată. Este un nou şiretlic, unul prin care să eviţi să meditezi. Oamenii repetă rugăciuni creştine, rugăciuni mahomedane, rugăciuni hinduse – toate sunt moduri de a evita meditaţia. Acestea nu sunt meditaţii, reţine. Mintea este atât de vicleană, încât a creat, multe fenomene false în numele meditaţiei.
Meditaţia este atunci când nu faci absolut nimic, când mintea nu funcţionează absolut deloc. Acea nefuncţionare a minţii este meditaţie – nu imnurile sacre, nu mantrele, nu imaginile, nu concentrarea. Atunci eşti pur şi simplu. În acea stare pură a fiinţării, egoul dispare şi, odată cu egoul, dispare şi umbra egoului. Acea umbră e frica.
Frica este una dintre cele mai importante probleme. Fiecare fiinţă umană trebuie să treacă prin ea şi trebuie să ajungă la un anumit nivel de înţelegere a acesteia. Egoul te face să te temi că într-o zi vei muri. Te amăgeşti mereu că moartea li se întâmplă doar altora, şi într-un fel ai dreptate: moare un vecin, moare o cunoştinţă, moare un prieten. Moare soţia ta, moare mama ta – moartea i se întâmplă întotdeauna altcuiva, nu ţie. Te poţi ascunde în spatele acestui fapt. Poate că tu eşti o excepţie, poate că tu n-ai să mori. Egoul încearcă să te protejeze.
Dar, de fiecare dată când moare cineva, ceva în tine se clatină. Fiecare moarte este o mică moarte pentru tine. Nu trimite niciodată pe cineva să întrebe pentru cine bat clopotele; ele bat pentru tine. Fiecare moarte e moartea ta. Chiar şi atunci când o frunză uscată cade din copac, moartea ei e moartea ta. Aşadar, nu facem decât să ne protejăm pe noi înşine.
Cineva e pe moarte, iar noi vorbim despre nemurirea sufletului, iar când frunza cade din copac, noi spunem „Nici o grijă. Vine primăvara curând şi copacul va avea din nou coroană. Aceasta e doar o schimbare, doar veşmintele sunt schimbate”.
Oamenii cred în nemurirea sufletului nu pentru că ştiu, ci pentru că le este frică. Cu cât este mai laşă o persoană, cu atât mai mare este posibilitatea ca aceasta să creadă în nemurirea sufletului – nu fiindcă ar fi religioasă, ci pentru că e doar laşă. Credinţa în nemurirea sufletului nu are nimic de-a face cu religia. Persoana religioasă ştie că „eu nu sunt”, şi atunci tot ceea ce rămâne este nemuritor – dar nu are legătură cu „mine”.
Acest „mine” nu este nemuritor, acest „eu” nu este nemuritor. Acest „eu” este doar temporar; este fabricat de noi.
Frica este umbra lui „eu”. Şi pentru că „eu” este tot timpul alert undeva acolo, în interior, el va trebui să dispară în moarte… Frica de bază este frica de moarte; toate celelalte frici o reflectă pe cea de bază. Iar frumuseţea este că moartea este la fel de non-existenţială ca egoul. Aşa că între aceste două lucruri non-existenţiale, egoul şi moartea, podul îl reprezintă frica.
Frica în sine este neputincioasă, ea nu are putere. Doar faptul că tu vrei să crezi în ea este singurul lucru care îi dă putere. Nu eşti gata să te cufunzi în adâncul tău şi să te confrunţi cu propriul vid interior – de aici vine puterea fricii. Altfel este neputincioasă, absolut neputincioasă. Nimic nu se naşte vreodată din frică. Iubirea dă naştere, iubirea creează; frica este neputincioasă. Ea nu a creat niciodată nimic. Nu poate crea nimic pentru că nu are substanţă. Dar îţi poate distruge întreaga viaţă, te poate înconjura ca un nor întunecat, îţi poate exploata toate energiile.
Nu îţi va permite să cunoşti în profunzime frumosul, poezia, iubirea, bucuria, celebrarea, meditaţia. Nu, te va menţine doar la suprafaţă, pentru că nu poate exista decât la suprafaţă. Este o undă la suprafaţa apei.
Pătrunde în tine, priveşte în interior şi ce dacă e gol? Înseamnă că asta este natura noastră. Înseamnă că asta suntem. De ce ar trebui să fie cineva îngrijorat din cauza vidului interior. Vidul este la fel de frumos ca cerul. Fiinţa ta interioară nu este altceva decât cerul interior. Cerul este gol dar tocmai cerul gol menţine totul, întreaga existenţă, soarele, luna, stelele, pământul, planetele. Cerul gol este cel care oferă spaţiu pentru tot ceea ce există. Cerul gol este fundalul a tot ceea ce există. Lucrurile vin şi dispar, iar cerul rămâne la fel. În exact acelaşi fel, şi tu ai un cer interior, acesta este de asemenea gol. Norii vin şi pleacă, planetele se nasc şi dispar, stelele răsar şi mor, iar cerul interior rămâne acelaşi, neatins, nepătat, fără nici o zgârietură. Numim acel cer interior martorul, privitorul – iar acesta este scopul suprem al meditaţiei.
Pătrunde în tine, bucură-te de cerul interior. Aminteşte-ţi, nu eşti nici unul dintre lucrurile pe care le poţi vedea. Poţi vedea gândurile, înseamnă că nu eşti gândurile; îţi poţi vedea sentimentele, înseamnă că nu eşti sentimentele tale; îţi poţi vedea visele, dorinţele, amintirile, închipuirile, proiecţiile, înseamnă că nu eşti acele lucruri. Continuă să elimini tot ceea ce vezi. Şi atunci într-o zi va sosi acel moment extraordinar, cel mai important moment din viaţa cuiva, în care n-a mai rămas nimic de respins. Tot ce este de văzut a dispărut şi a rămas doar văzătorul. Acel văzător e cerul gol A-l cunoaşte pe acest văzător înseamnă a fi lipsit de frică, a-l cunoaşte înseamnă a fi plin de iubire. A-l cunoaşte înseamnă a fi un zeu, a fi nemuritor.
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
