„The Platform” (2019) – Căderea și Ascensiunea Sufletului în Turnul Foamei
Filmul spaniol The Platform (regizat de Galder Gaztelu-Urrutia) este, dincolo de o alegorie socială, o vastă parabolă despre natura umană, moralitate și relația dintre om și divinitate. În spatele decorului claustrofob al unei închisori verticale, filmul ascunde o arhitectură simbolică aproape biblică — un turn inversat, un infern modern în care sufletul este pus la încercare prin foame, frică și disperare.
Vezi Trailer la The Platform (2019):
1. Turnul ca simbol al Infernului – coborârea în adâncurile ființei
„Platforma” este o imagine a lumilor inferioare, o reconfigurare contemporană a „Divinei Comedii”. Cele 333 de niveluri (multiplu de 3 – simbol trinitar) și cele două persoane de pe fiecare etaj sugerează o coborâre prin cele 666 de trepte ale propriei naturi umane, un drum al degradării spirituale. Cei de sus trăiesc în abundență, dar în lăcomie; cei de jos, în foame și ură. Întregul sistem este o metaforă a lumii căzute – o ordine aparent rațională, dar în esență guvernată de viciu și egoism.
Goreng, protagonistul, nu este un simplu deținut, ci un suflet aflat în căutarea sensului. Alegerea lui de a intra „voluntar” în Platformă – pentru o recompensă lumească („diploma”) – simbolizează actul arhetipal al vânzării sufletului pentru recunoaștere. Ca și Lucifer, el intră în abisul iluziei, crezând că poate controla jocul. Dar în infern nu există reguli omenești, ci doar legea inflexibilă a suferinței: fiecare greșeală se plătește cu moartea, iar fiecare dorință te leagă mai strâns de lanțurile propriei neputințe.
2. Psihologia foamei – oglinda naturii umane
Din punct de vedere psihologic, The Platform explorează ceea ce Abraham Maslow numea piramida nevoilor, însă inversată. În loc ca omul să urce spre autorealizare, foamea îl trage în jos, spre instinctul animalic. Cei de sus, satisfăcuți, uită de cei de jos; cei de jos, înfometați, devin canibali. Sistemul nu corupe omul – ci îl dezvăluie.
Trimagasi, partenerul lui Goreng, reprezintă cinismul adaptativ, vocea resemnării. Pentru el, lumea este un mecanism absurd, iar supraviețuirea este singura morală. Goreng, dimpotrivă, este idealistul – un Christ modern care nu poate accepta legea bestialității. În tensiunea dintre ei se naște întrebarea fundamentală: poate omul păstra umanitatea într-un infern care o neagă?
Psihologic, filmul radiografiază starea de disonanță morală: cum raționalizăm violența, cum justificăm egoismul, cum proiectăm vina pe sistem. „Platforma” este o oglindă în care fiecare privitor își vede propriul nivel de corupție interioară.
3. Grația care coboară – darurile divine respinse de om
Religios vorbind, masa care coboară zilnic reprezintă grația divină, pronia care se revarsă neîncetat asupra creației. Bucătarul din „lumile de sus” pregătește hrana perfectă – imaginea lui Dumnezeu care oferă constant binele suprem. Dar oamenii, plini de ură și lăcomie, murdăresc, pângăresc și distrug totul.
Aceasta este esența păcatului originar: incapacitatea de a primi grația, de a o recunoaște ca dar. Nu Dumnezeu lipsește din lume – ci omul este orb la prezența Sa. Platforma devine astfel o Euharistie pervertită, unde pâinea vieții este transformată în prilej de ură și distrugere.
4. Iluzia eliberării și mântuirea prin coborâre
Cei care speră să „iasă pe drept” din infern se înșală: iadul, prin definiție, nu are ieșire legală. Mântuirea nu se negociază. Singura cale este coborârea — actul cristic de a merge în infern pentru a-l lumina din interior. Goreng alege să coboare, ducând hrana – adică lumina – până la cel mai de jos nivel.
Aceasta este imaginea Sfântului și a Eroului spiritual: nu fuge din întuneric, ci coboară în el pentru a aduce iubire și sens. Ajutat de un „înțelept” – simbol al rațiunii iluminate –, Goreng descoperă că adevărata revoluție nu este politică, ci interioară. Doar actul gratuit al dăruirii – acel „a duce mâncarea celor mai jos” – poate deschide poarta mântuirii.
5. Copilul – Mesajul și Mântuitorul
În final, copilul de la nivelul cel mai de jos devine „mesajul” trimis în sus. Copilul este simbolul sufletului pur, al inocenței pierdute, al naturii divine care încă există în fiecare om. Goreng înțelege că el însuși nu mai trebuie să urce – pentru că spiritul pur, scânteia divină, s-a eliberat deja.
„Lăsați copiii să vină la Mine”, spunea Mântuitorul. În acest moment, The Platform transcende logica filmului de groază și devine o revelație mistică: mântuirea nu vine prin rațiune sau forță, ci prin redescoperirea inocenței divine. Coborârea în infern devine, paradoxal, drumul către cer.
6. Concluzie – Platforma ca metaforă a lumii moderne
The Platform este o radiografie a lumii contemporane, o lume în care bunăstarea unora se hrănește din suferința altora, unde grația divină este risipită pe mesele lăcomiei și unde libertatea a fost înlocuită de iluzia alegerii. Dincolo de stratul social și politic, filmul ascunde o chemare profund spirituală: să recunoaștem că iadul nu este un loc, ci o stare a inimii.
Iar mântuirea nu înseamnă evadare, ci transformare. A coborî cu lumina în adânc, a împărți darul cu cei flămânzi de sens, a redescoperi copilul din noi – iată adevărata victorie asupra Platformei.
Căci în fiecare zi, grația coboară. Întrebarea e: o mai putem recunoaște?
