Michael Laitman – Percepția Realității: Interior vs. Exterior
Am putea compara o ființă umană cu o cutie cu senzori, închisă: ochii, urechile, nasul, gura și mâinile, reprezentând cele cinci simțuri: vederea, sunetul, mirosul, gustul și atingerea. După cum am spus anterior, principiul fundamental în perceperea realității este „echivalența de formă”, ceea ce înseamnă echilibrul presiunilor. Simțurile funcționează ca senzori, fiecare cu o reacție diferită față de presiune, depinzând de modul în care e făcut senzorul.
Senzorul vederii evocă o reacție a luminii, întuneric și culori; senzorul sunetului evocă sunetele; senzorul mirosului evocă miresmele; gustul, aromele; și atingerea, senzații cum ar fi tare, moale, cald și rece. Reacția simțurilor este transferată centrului de control din creier, acolo unde informația este comparată cu date care deja există în memorie, rezervorul impresiilor anterioare. În această manieră, procesăm ceea ce simțurile noastre colectează, determinăm cea mai avantajoasă reacție, și studiem locul în care ne aflăm și cum să funcționăm cel mai bine în mediul nostru înconjurător. Când procesul este complet, informația este „proiectată” pe un „ecran” din interiorul creierului, descriind ceea ce aparent este în fața noastră (Figura 15).
În acest proces, necunoscutul ce ne înconjoară devine „cunoscut” și o imagine a realității exterioare este creată. Totuși, imaginea nu este a unei realități exterioare, ci pur și simplu o imagine interioară, rezultatul structurii simțurilor umane și a datelor preexistente. Dacă am fi avut simțuri diferite, am fi produs un tablou complet diferit. Este posibil ca, dacă am fi perceput prin intermediul simțurilor diferite, ceea ce apare a fi lumină, ar apărea ca fiind întuneric, sau chiar ceva fundamental diferit pe care nu ni-l putem imagina dacă ar apărea în fața noastră.
Știința cunoaște deja de ceva vreme aceste lucruri. Astăzi, putem înlocui simțurile, folosind lucruri fabricate de om, precum dispozitivele electronice. Deși știința nu stăpânește încă pe deplin aceste tehnici, odată cu trecerea vremii, va fi capabilă să mărească cercetările despre simțurile noastre, să creeze organe noi și chiar să producă un corp nou.
Dar chiar și așa, având un nou corp, tabloul va rămâne în interior. Știința a dovedit cu mult timp în urmă că senzațiile de a se afla în anumite locuri și situații pot fi evocate prin stimulare electrică asupra creierului, în conjuncție cu informațiile aflate în memorie.
Toate cele de mai sus ne învață că tot ce simțim provine din interior, indiferent de realitatea ce ne înconjoară. Nu putem fi siguri nici măcar că există o realitate înconjurătoare. Datorită tabloului lumii „exterioare” care se află în noi, cabaliștii se referă la lumea pe care o vedem, ca la „lumea imaginară”.
Totul este făcut dintr-o dorință de a se bucura. În ființele umane, această dorință generală de a se bucura perpetuu evocă dorințe de a-și lua plăcerea din lucruri particulare, care se schimbă la fiecare moment. Combinate cu informațiile stocate în memorie, aceste dorințe influențează simțurile noastre către ceea ce este dorit pe moment. Evoluția de-a lungul generațiilor a dorinței pentru plăcere ne conduce eventual către o dorință pentru ceva necunoscut, numit „punct din inimă”.
Astăzi, această dorință este trezită în mulți dintre noi. Problema cu această dorință este că nu există informații corespondente în memoria noastră la care să ne raportăm. Până și simțurile nu pot localiza o sursă de satisfacție pentru această nouă poftă. Când acea dorință apare în noi, rămânem neajutorați, deoarece nimic din lumea din jurul nostru nu o poate satisface. Dar când această dorință apare, face ca viața noastră de dinaintea apariției sale să pară respingătoare.
Punctul din inimă este începutul unui întreg sistem de simțuri, complet detașat de sistemul natural prezent. Când acest nou sistem este pe deplin dezvoltat, va fi numit „suflet”. Sufletul va conține un nou creier, o nouă memorie și un nou „ecran”. Folosindu-l, persoana vede un tablou al unei lumi complet noi, acela al lumii spirituale.
De aceea, sunt două sisteme senzoriale separate care operează similar: sistemul corporal natural și sistemul spiritual. În sistemul natural, tabloul lumii apare în momentul nașterii. Nu a trebuit să facem nimic ca să îl creăm, ceea ce constituie o diferență substanțială față de sistemul spiritual. Experimentăm multe lucruri pe parcursul vieții, experiențe care ne îmbogățesc și ne dezvoltă memoria, ne intensifică abilitățile de a procesa subtilități din ce în ce mai mari și de a face interconexiuni și conotații numeroase. Ca rezultat, tabloul creat în mințile noastre crește și devine din ce în ce mai lucid. Aceasta este diferența dintre percepția copilărească despre lume și percepția matură.
Pentru ca punctul din inimă să evolueze într-un sistem al percepției spirituale, persoana trebuie să dobândească o mare dorință pentru asta. Din moment ce lumea spirituală este ascunsă, singura cale de a intensifica dorința pentru ea este prin intermediul mediului înconjurător potrivit. Când persoana dorește să progreseze spiritual, este condusă spre un mediu apropiat, în concordanță cu măsura voinței sale de a primi.
Acesta este un proces natural, care are loc ca rezultat al legii echivalenței de formă, prin care persoana este situată în sistemul spiritual, în concordanță cu dorința proprie de a face parte din asta. Acest mediu înconjurător cuprinde trei elemente: un ghid cabalist, texte cabaliste și o societate de oameni cu dorința similară. Din acest moment, evoluția persoanei depinde de dorința proprie de a utiliza în mod corect mediul înconjurător, adică de a intensifica dorința pentru spiritualitate. Atunci, și doar atunci când dorința pentru spiritualitate crește la intensitatea necesară pentru a crea un alt sistem senzorial, tabloul lumii spirituale va fi creat în acea persoană.
Acesta este singurul motiv pentru care au fost scrise textele cabaliste. Studiind în mod corect aceste texte, este facilitată construcția sufletului. Baal HaSulam (cabalistul Rabbi Yehuda Ashlag) descrie aceasta în următorul mod:
De aceea trebuie să ne întrebăm, de ce atunci, au obligat cabaliștii pe fiecare persoană să studieze înțelepciunea Cabalei? Într-adevăr este un lucru măreț în aceasta, care merită să fie făcut public: Este un minunat, de neprețuit remediu pentru aceia care se angajează în înțelepciunea Cabalei. Deși ei nu înțeleg ce învață, prin intermediul dorinței imense de a înțelege ceea ce învață, ei trezesc asupra lor Luminile ce le înconjoară sufletele.
… când cineva se angajează în această înțelepciune, menționând numele Luminilor și a vaselor ce au legătură cu sufletul propriu, face ca ele să strălucească asupra sa, într-o anumită măsură. Totuși, acestea strălucesc pentru persoană, fără să învelească interiorul sufletului său datorită lipsei vaselor capabile de a le primi. În ciuda acestui lucru, iluminarea pe care persoana o primește de fiecare dată pe parcursul drumului atrage asupra sa bunăvoința de Sus, conferindu-i abundența sfințeniei și a purității, care o duc mai aproape de găsirea perfecțiunii. Baal HaSulam, Introducere la studiul celor Zece Sfirot, art.155
Îndată ce noul tablou al realității apare, se dezvăluie și o rămășiță a evoluției, într-un proces pe care cabaliștii îl numesc „sufletul personal te învață”. Tabloul lumii corporale devine mai clar pe măsură ce persoana se maturizează și acumulează impresii. Aici, de asemenea, persoana acumulează senzații și impresii ale lumii spirituale, care îmbogățesc noua memorie și abilitățile analitice ale noii minți. Consecvent, tabloul lumii creat în interiorul noului sistem senzorial devine și mai clar.
Moartea corpului fizic înseamnă că sistemul natural a încetat să funcționeze. Simțurile nu mai transferă informații creierului și acesta se oprește din procesul de proiectare a tabloului lumii corporale pe „ecranul” din interiorul său. Din moment ce nici dorința și nici împlinirile din punctul din inimă – din care a evoluat lumea spirituală – nu aparțin acestei lumi, acest punct continuă să existe după despărțirea de trup.
Dacă persoana a ajuns să perceapă propria existență în sistemul spiritual și a putut să se identifice pe sine cu acesta înainte de a-și părăsi trupul, acea persoană va continua să simtă existența sa spirituală după moartea trupului. Aceasta este semnificația existenței sufletului.
Conform cu cabaliștii Baal HaSulam și Sfântul Ari, pentru a-i numi doar pe doi dintre ei, tot ceea ce există în exteriorul nostru este Lumina care umple întreaga realitate și care este în complet repaus. Deși ne aflăm în interiorul acestei Lumini, simțim ca și cum am fi într-un corp situat în interiorul unui univers înconjurător.
Până acum, după cum am mai afirmat, impresiile ne umplu prin intermediul celor cinci simțuri. De aceea, dacă tot ceea ce există în jurul nostru este Lumina neschimbată, ce ne face să percepem schimbarea constantă?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne reîntoarcem la Reshimot (Reminiscențe). După cum am spus mai devreme, în interiorul voinței de a primi este un lanț de Reshimot, un lanț care evocă continuu noi Reshimot. Tabloul lumii interne pe care îl experimentăm este de fapt o manifestație a diferenței, a contradicției dintre prezentul Reshimo (singularul pentru Reshimot) care este activ și Lumina.
Lumina exterioară nouă nu se schimbă; doar Reshimot din interiorul nostru se schimbă. Percepția noastră despre sine și despre lumea din jurul nostru rezultă din proiecția schimbărilor interne ce apar în dorința noastră față de Lumina constant în repaus. Reînnoirea Reshimot și calea prin care persoana le realizează creează tablourile noastre schimbătoare despre lume.
Cartile lui Michael Laitman se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
