Scarlat Demetrescu – Visul: Nu O Fantezie, ci O Realitate a Lumilor Fluidice cu un Scop Divin

După actul morții și al reîntrupării, visul este fenomenul cel mai important din viața omului. Lumea savantă a făcut apel la fel de fel de ipoteze pentru a-și explica acest fenomen, dar nu a putut să se apropie nici pe departe de adevăratul mecanism al producerii visului, întrucât el, aparținând lumii fluidice, e imposibil de cunoscut pe cale fizică.

Oricât de fantastice ar fi, visele sunt realități ale lumilor fluidice. Iluziile există doar în lumea fizică, deoarece simțurile ne arată una și adevărul este altul.

Înainte de a intra în analiza fenomenului numit vis, trebuie să reținem că omul are o stare a sa eternă – starea de spirit liber, când posedă o memorie deplină a trecutului, prezentului și viitorului.

A doua stare a omului este cea vremelnică, starea de duh întrupat – când nu mai știe nimic de patria de unde a venit și nu cunoaște decât ceea ce aparține acestei vieți pământești, memoria lui fiind foarte limitată. Între aceste două stări se înșiră starea somnambulică, transa și visul.

În starea somnambulică omul este în legătură și cu lumea trupească și cu cea spațială. În starea de transă duhul omului s-a exteriorizat complet – ceea ce nu are loc în starea somnambulică – fiind în legătură numai cu lumea fluidică. În starea de vis, duhul este exteriorizat, iar corpul vital rămâne în trup.

Divinitatea a orânduit ca omul și orice animal să doarmă, pentru ca spiritul să-și trăiască pentru câteva ore viața de spirit, fără de care viața trupească ar fi deosebit de chinuitoare. După o zi de muncă, omul se culcă și adoarme. Ce se petrece cu el? De cum a pus capul pe pernă, încetul cu încetul duhul începe să se retragă din temnița sa, din trupul său. Iată-l afară la un metru de trup, trăgând după el și o parte din corpul său vital. O dată ieșit complet din trup, duhul începe să iasă și din învelișul sau corpul său vital. În acest moment un lucid vede pe pat trupul din care pleacă un fir aflat în legătură cu corpul vital. Apoi din corpul vital pleacă un alt fir, care se leagă de duh – format din scânteia divină înconjurată de toate celelalte învelișuri fluidice. La deșteptare, omul nu va ști nimic, nu-și va aminti nimic din tot ce va gândi și face de acum spiritul înconjurat de corpul său perispiritual.

Starea de somn adânc, fără vise, este starea normală a omului în timpul nopții, sinonimă cu starea de transă. Cineva ar putea să mă întrebe: „Dacă starea de somn este la fel cu starea de transă, de ce omul când doarme nu ne aude deloc și de ce mediumul în stare de transă ne aude și ne vorbește?” Pentru că în stare de somn duhul s-a îndepărtat de trupul său, fiind atent la fenomenele din spațiu, iar în stare de transă un duh străin a ocupat dublul vital exteriorizat și prin el comunică trupului, și celor din jur, văzând și auzind asemenea omului în stare de veghe. Dar stăpânul trupului, la rândul său, vede și aude lumea spirituală, auzul și văzul său fiind spirituale.

Dublul vital a fost scos din trup, pentru a fi încărcat cu fluid electric, grație căruia acest corp eteric va putea conduce ziua următoare funcțiile trupului. O dată ce a fost încărcat, dublul vital este introdus în trup, iar duhul își vede de studiile, meditațiile și conversațiile sale cu lumea spațială.

Spre ziuă, începe visul. Așadar visul are loc după ce corpul vital a fost reintrodus în trup, iar duhul singur este în afara corpului vital și al trupului.

Visul poate avea loc și ziua când dormim. Somnul de zi nu este absolut necesar, ci doar pentru agrement, odihnă sau meditare. În acest timp dublul vital rămâne în trup, iar spiritul hoinărește prin împrejurimi.

Visul poate avea loc și în timpul unei boli trupești. În general, durerile trupului nu lasă dublul vital să iasă afară. Cu toate acestea, între anumite momente de ațipire, spiritul scoate puțin afară corpul vital, îl încarcă repede cu fluid vital și îl reintroduce în trup. După puțin timp îl scoate din nou, îl încarcă și iar îl bagă la loc. În cazul unor boli grave, duhul iese singur din trup, și din afară, prin cordonul fluidic, îl încarcă – e drept, greu, foarte greu, dar îl încarcă. În acest caz duhul este ajutat de frați cerești, cu care se consultă, vorbește, și se poate întâmpla ca frânturi din această discuție să fie exprimate, prin grai, de trupul său. Cei aflați în jurul bolnavului spun că acesta aiurează. El nu aiurează, ci reproduce fragmentat, incoerent, conversația sa cu cei din spațiu și de aceea nu este înțeles de cei de față. Către ziuă duhul intră în dublul eteric și în trupul său.

În rezumat, omul trupesc cunoaște trei stări:

1. Starea de veghe — când duhul și dublul eteric se află în trup;

2. Starea de somn adânc – când spiritul împreună cu dublul său eteric sunt în afara trupului;

3. Starea de vis – când dublul eteric se află în trup, iar spiritul este în afară. Numai în această stare au loc visele.

În mod normal, omul nu vorbește când doarme. Dacă îi vorbește cineva el nu aude, pentru că spiritul fiind plecat, trupul său nu mai este capabil să audă. Trupul nu aude, ci duhul din el înțelege și răspunde. Însă duhul nu va ști ce i se vorbește, pentru că dublul vital este în interiorul trupului, fiind o pavăză, o piedică între vorbitor și duh, fie că duhul va fi departe, fie că va fi pe lângă trupul său. Dacă prin pase magnetice – ale unui om spațial sau trupesc – se scoate și dublul vital din trup, persoana respectivă cade în starea numită transă. În acest caz, adresându-ne duhului, el ne va înțelege și ne va răspunde, dar după deșteptarea trupului său nu va ști absolut nimic despre întrebările primite și răspunsurile date. Cu alte cuvinte, nu va ști nimic din ce s-a petrecut în jurul său.

Când omul se deșteaptă — am mai spus și repet — dublul vital se află deja în interiorul trupului, iar duhul vine și se introduce la rândul său în dublul vital. Între adormirea completă și starea de veghe există o stare de tranziție, numită ațipire.

Încetul cu încetul, duhul se retrage din trup, trăgând după el corpul vital. De acum omul doarme profund. După ce duhul își va încărca dublul vital cu fluid, cu forța electrică necesară pentru douăsprezece ore de funcționare, îl va introduce în trup. Din acest moment, omul începe să viseze.

Va vedea peisaje din diferite țări și ținuturi, va vorbi cu alte duhuri, despre trecut sau viitor etc, dar la deșteptare le va uita pe toate. Aceasta e regula.

Câteodată, când visul are loc către ziuă și omul se deșteaptă mai mult sau mai puțin repede după vis, el își amintește câte ceva. Pentru a-și aminti pe deplin, condiția este să se deștepte repede, imediat după vis, ceea ce se poate realiza rugând pe un spirit prieten să-i facă acest serviciu. O dată deșteptat, să nu se miște, să nu deschidă pleoapele, pentru că altfel lumina zilei îl trece complet la viața trupească. Să stea liniștit și să mediteze asupra visului avut până mai adineaori. Apucând de un capăt al visului și trăgând cu mintea mereu de el, visul pare că se desface ca de pe un mosor, și încetul cu încetul îl reconstituie. În modul acesta, toate ideile și imaginile culese de duh – neavând timp să se risipească în spațiu – sunt transmise dublului eteric. Din corpul vital, imaginile trec în sistemul cerebral și prin el omul își conștientizează și memorează tot visul.

Fiind o materie vie, dublul vital are capacitatea să înregistreze direct toate impresiile vizuale, olfactive sau auditive venite din lumea exterioară. Așadar, în afară de duh sau ființa noastră spirituală, și dublul vital constituie un suport de înregistrare al fenomenelor din afara trupului omenesc. Acest corp eteric, sau dublu vital – care ne împiedică ziua să știm ce am făcut noaptea sau ce cunoaștem din alte vieți – înregistrează cunoștințe ziua, când spiritul se află în trup, și înregistrează cunoștințe noaptea, când duhul este în afara trupului. Prin urmare, corpul vital este o arhivă păstrătoare de cunoștințe. El reprezintă „subconștientul” științei voastre terestre.

Pe lângă materia memorială a duhului și în dublul vital se imprimă, sub formă de simboluri, tot ce a aflat duhul în timpul nopții despre viitorul său apropiat, despre evenimentele prin care va trece, iar la deșteptare „subconștientul” – nefiind prin sine însuși inteligent, cugetător ca duhul sau stăpânul său – nu le poate traduce limpede, decât sub formă de presentiment, de presimțire că va fi ceva, că stăpânului său i se va întâmpla ceva, dar ce anume, nu știe. Dublul vital fiind doar un înregistrator, fără să posede o inteligență, nu poate reproduce decât inconștient și vag, ceea ce a reținut sau memorat.

Dublul vital are o importanță capitală în existența omului trupesc. De vigoarea sau slăbiciunea sa depinde starea de sănătate sau debilitatea trupului. Chimiștii noștri cerești acționează asupra dublului vital, schimbându-i compoziția originară, cu scopul de a face din om un medium auditiv, vizual sau telechinetic. Compoziția dublului vital este conformă constituției planetei pe care s-a întrupat duhul. Consistența trupului va fi în raport cu compoziția dublului vital. Grație acestei adaptări, omul poate trăi pe orice planetă, oricare ar fi constituția sa fizică și chimică.

Datorită dublului vital se construiesc visele. Visul poate să însemne ceva pentru om și poate să nu-i arate nimic. Dacă de exemplu un spirit superior trebuie să joace într-o întrupare a sa rolul unui biet cioban, potrivit rangului său, el poate avea noaptea conversații cu alte duhuri, poate călători sau vizita diferite regiuni terestre sau spațiale. La deșteptare își va aminti ceva, dar atât de neînțeles pentru mintea lui simplă din actuala viață terestră, încât visul nu-i va spune nimic. Așadar, visul reprezintă uneori ceva și alteori nimic – pentru cel care a visat.

De multe ori o persoană incultă, pusă în stare de transă, ne uimește prin cunoștințele sale de chimie, fizică și astronomie. De unde le scoate? Din adâncul arhivei sale spirituale, pentru că este o entitate superioară în lumea spațiilor.

Visele sunt necesare omului. Uneori duhul are nevoie ca ego-ul – personalitatea prin care s-a întrupat și constituie conștiința sa în starea de veghe – să știe ceva, cât de cât, din cele ce trebuie să facă în viața terestră actuală. În acest scop, duhul provoacă un vis, pentru ca tot el — prin intermediul ego-ului, care îi oferă conștiința de veghe când va fi în trup – să aibă presentimente vagi despre evenimentele ce vor urma, despre faptele pe care trebuie să le facă și despre cele de care trebuie să se ferească.

Am spus că omul spirit are un; program de urmărit. Ca să se țină pe acest drum și să nu greșească, el trebuie să aibă, cât de cât, indicația drumului său. Pentru a avea în vedere calea ce o are de urmat, duhul face astfel ca însăși vehiculul său să înregistreze, sub formă de vis simbolic, cărarea pe care îi vor fi așternute flori sau ghimpi, bucurii sau supărări.

Lumea crede că visul este ceva întâmplător, o fantezie fie a celulelor cerebrale, fie a retinei, fie a „psihicului” său. Nu, nu este așa. Visul este o producție voită a duhului, a stăpânului trupului, sau a altor duhuri, care vor să transmită ceva iubitului lor întrupat.

Deși viața pare a se scurge fără nici o continuitate între lumea noastră și a voastră, adevărul este că între viața trupească în stare de veghe și viața de spirit liber este o continuă curgere, fără cea mai mică întrerupere, căci între aceste două lumi, îmbinate una în alta, există o legătură indisolubilă, a cărei funcționare lumea neștiutoare de adevăruri cerești nu o cunoaște.

Pentru omul simplu viața trupească e o fericire. Pentru duhul superior, coborât în trup, viața pur trupească este un chin al neștiinței și întunericului. Atunci Divinitatea a orânduit viața de duh exteriorizat din timpul nopții, al somnului.

Omul simplu e un cvasi-animal. El nu trebuie să fie stingherit din cursul vieții sale, nu trebuie să știe că tot ce spune și face este auzit și văzut de cei din lumea spațială. Ar fi îngrozit știindu-se observat, urmărit în toate actele și gândurile sale. Viața nu i s-ar mai desfășura în libertate, după deplina sa înclinare. Prin urmare, Divinitatea, în nemărginita Ei înțelepciune, a socotit că omenirea, în general, trebuie lăsată în necunoașterea lumii spirituale; cunoașterea Cerului constituind doar privilegiul celor puțini.

Noi suntem o piedică pentru animalul din om. Însuși duhul inferior declară că el nu vrea – ca om trupesc – să știe de lumea sa spirituală. Cei mulți nu cred în existența spiritului, a vieții spirituale, și nu le plac cunoștințele lumii cerești, duhurile lor fiind încă pe treptele inferioare ale scării evoluției spirituale.

Cele mai multe vise par a fi irealități, pentru că duhul nu are permisiunea să construiască un vis concret, imaginativ-real. Aceste reprezentări enigmatice vor dura mii de veacuri, până când omenirea va ieși din starea morală și intelectuală înapoiată, până când se va ridica pe treptele superioare ale înțelegerii și conștiinței, când voința nu îi va mai permite să se abată din calea armoniei divine, stabilită din veșnicie în tot universul.

 

---

Cartile lui Scarlat Demetrescu se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---