Patrick Drouot – Moartea: Un Proces Energetic
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Moartea nu este un eveniment limitat la o clipă dată, ci un proces care se prelungește înainte, în timpul și după evenimentul propriu-zis. Anumite semne anunță uneori apropierea morții și acestea corespund eliberării elementelor corporale: ființa cântărește mai mult ca de obicei, membrele corpului se micșorează, corpul slăbește, își pierde forța; buzele, gura se deshidratează; căldurile vitale părăsesc corpul; membrele devin flasce; individul are impresia că se înfundă în pământ; mintea se întunecă până la dispariție; omul nu mai poate nici deschide, nici închide ochii; carnația își pierde strălucirea; conștiența corporală nu mai percepe senzații plăcute, neplăcute sau neutre; spiritul nu mai cunoaște nici pace, nici tulburare; lichidele din corp încep să se usuce; sunetele exterioare devin inauzibile; foșnetul interior al urechii nu mai este perceput; ființa are impresia că este înghițită de apă.
Muribundul nu-și mai recunoaște rudele apropiate și prietenii, nu-și mai amintește numele lor. Căldura părăsește corpul, digestia se oprește. Inspirația devine slabă și reținută, expirația este lungă și mai pronunțată, suflul se face mai aspru, devine un ral. Agonizantul nu mai poate detecta mirosurile generale și mai ales mirosul său. În această viață care se sfârșește, prana nu mai intră prin nări. Respirația a încetat practic și puțin câte puțin se declanșează un proces mistic. Energiile care circulau în cele 72.000 de canale ale corpului eteric, energiile pe care tibetanii le numesc vânturi, se adună puțin câte puțin în zona dorsală, mai ales în partea de jos a spatelui. Cele două canale laterale care înainte urmau canalul central Sushumna încep să se desfacă eliberând canalul central. Primul dintre cele 10 vânturi, „vântul care insuflă viața”, se strecoară în partea de jos a canalului central și începe să urce de-a lungul acestuia. Să ne amintim că nu există decât două momente în care vânturile se pot strecura în canalul central: în timpul somnului, printr-una din cele 10 porți speciale, sau în cursul acestui eveniment fundamental pe care îl numim moarte.
Începând din acel moment, corpul nu mai resimte nicio senzație de plăcere sau durere, de soliditate sau moliciune, datorită dispariției facultății senzoriale și senzațiilor tactile. Semnul asociat cu această dispariție este lumina emisă de o lampă cu unt. Spiritul intră într-o lumină alburie, un cerc crepuscular asemănător răsăritului, înainte ca soarele să atingă marginea orizontului. Această lumină alburie devine roșiatică, ca un cer la răsărit. Întunericul învăluie atunci spiritul care dispare. Vederea eterică este complet deschisă și muribundul începe să perceapă clar ceea ce îl așteaptă de partea cealaltă. În acel moment, în general, funcțiile se opresc și după concepția occidentală clasică, această stare se numește moarte. Undele cerebrale sunt plate, inima se oprește, nu mai este respirație. Totuși, procesul nu s-a terminat complet. În momentul în care lumina alburie trece spre roșiatic, ca un cer la apus sau poate la răsăritul soarelui, întunericul învăluie spiritul care dispare și tibetanii numesc această stare de conștiință specifică „clipa când respirația exterioară se oprește și suflul interior încă nu este întrerupt”. Tradițiile ne arată că ființa iese din această stare de conștiință specială numită Bardo a încarnării, adică viața, prin chakra care corespunde stării sale de conștiență.
Procesul energetic poate dura o jumătate de oră după moartea fizică, motiv pentru care este fundamental, pe cât posibil, să rămânem în preajma muribundului după moarte, să-i vorbim, să-l atingem. Cei care se ocupă de corpul fizic trebuie să-l manipuleze cu precauție, să nu existe descărcări afective prea zgomotoase, căci ființa este încă acolo, în fază de plecare. Dimpotrivă, trebuie să-i vorbim ființei care pleacă, ca unui copil speriat, eventual să o atingem, să-i atingem corpul fizic dacă putem și s-o îndemnăm să urce spre lumină. Într-adevăr, când spiritul iese din acest leșin, percepe lumina originală, strălucitoare, ca transparența unui cer luminos. Dacă recunoaște această lumină fundamentală, se spune că are loc eliberarea, dar dacă nu o recunoaște, rămâne în starea intermediară.
Procesul energetic este acum complet și tradițiile ne învață că trupul fizic moare bineînțeles în momentul morții; așa cum spune Ecleziastul: „Ești țărână și te vei întoarce în țărână”. Corpul eteric, dimpotrivă, se dezagregă în a 40-a zi; poate că există ceva ce primii creștini au știut, dar care s-a pierdut ulterior. În schimb, ceea ce supraviețuiește acestui proces fundamental este vehiculul astral, corpul dorințelor, al emoțiilor.
Corpul astral, spune tradiția budistă, este vehiculul sufletului, este ansamblul care permite conștiinței nemuritoare să treacă dintr-o încarnare în alta.
Cartile lui Patrick Drouot se pot vedea la linkurile de mai jos:
- vezi link 1 - aceasta pagina
- vezi link 2 - aceasta pagina
