Știință și Religie – Neurologie, Spiritualitate și Realitatea Redată
De fiecare dată când puterile sufletului intră în contact cu lucrurile create, ele primesc imaginile create și asemănarea lucrului creat și le absorb. În acest fel, se naște în suflet cunoașterea lucrurilor create. Lucrurile acestea nu se pot apropia altfel mai mult de suflet, iar sufletul se poate apropia de lucrurile create prin receptarea voluntară a imaginilor. Și prin prezența imaginii, sufletul se apropie de lumea creată, pentru că imaginea este un lucru pe care sufletul îl creează cu propriile lui puteri. Dorește sufletul să cunoască natura unei pietre — a unui cal — a unui om? El își formează o imagine.” – Meister Eckhart
Misticul german medieval Meister Eckhart a trăit cu sute de ani înainte să se fi născut știința neurologiei. Totuși, se pare că a surprins intuitiv unul dintre principiile fundamentale ale acestei discipline: ceea ce credem despre realitate este numai o redare a realității create de creier.
Înțelegerea modernă a puterilor de percepție ale creierului o confirmă. Nimic nu intră întreg în conștiință. Nu există o experimentare directă, obiectivă a realității. Toate lucrurile pe care le percepe mintea — toate gândurile, sentimentele, intuițiile, amintirile, introspecțiile, dorințele și revelațiile — au fost adunate, bucată cu bucată, de puterile de procesare ale creierului, din vârtejul de impulsuri neurale, percepții senzoriale și cogniții răsfirate ce se găsesc în structurile sale și pe căile neurale.
Ideea că experiența noastră asupra realității — toate experiențele noastre, de fapt — reprezintă numai descrieri „la mâna a doua” a ceea ce ar putea sau nu fi real în mod obiectiv ridică unele întrebări profunde legate de adevărurile cele mai elementare ale existenței umane și ale naturii neurologice a experienței spirituale.
De exemplu, experimentul nostru cu contemplativii tibetani și franciscani ne-a arătat că evenimentele pe care ei le considerau spirituale erau, de fapt, asociate cu o activitate neurologică observabilă. Într-un sens reducționist, aceasta ar putea sprijini argumentul că experiența religioasă este doar imaginată neurologic, că Dumnezeu este fizic „numai în mintea noastră”. Dar o înțelegere completă a felului în care creierul și mintea adună și experimentează realitatea sugerează o perspectivă foarte diferită.
Imaginați-vă, de exemplu, că dumneavoastră sunteți subiectul unui studiu de imagistică a creierului. Ca parte a studiului nostru, vi s-a cerut să mâncați o felie mare de plăcintă cu mere. În timp ce savurați plăcinta, creierul scanează imagini captate ale activității neurologice în variate zone de procesare ale creierului, unde date de la simțurile dumneavoastră sunt transformate în percepții neurale specifice care se adaugă experienței savurării unei plăcinte: zonele olfactive înregistrează aroma delicioasă a merelor și scorțișoarei, zonele vizuale percep imaginea crustei aurii spre maro, centrele atingerii percep amestecul complex de texturi crocante și lipicioase, iar aroma bogată, dulce, delicioasă este procesată în zonele responsabile pentru gust.
Scanarea cu SPECT a creierului ar arăta această activitate în același fel în care ar revela activitatea creierului budiștilor și al călugărilor, ca pete de culori aprinse pe ecranul computerului. În sens literal, experiența mâncării unei plăcinte este doar mentală, dar aceasta nu înseamnă că plăcinta nu este reală sau că nu este delicioasă.
În mod similar, urmărirea experienței spirituale ca un comportament neurologic nu neagă realitatea ei. De exemplu, dacă Dumnezeu există și dacă v-ar apărea într-o formă încarnată, nu i-ați putea experimenta prezența, decât ca parte a unei generări a realității redate neurologic. Ați avea nevoie de procesare auditivă ca să îi auziți vocea, procesare vizuală ca să îi vedeți fața și cognitivă ca să îi înțelegeți mesajul. Chiar dacă v-ar vorbi mistic, fără cuvinte, ați avea nevoie de funcții cognitive ca să îi înțelegeți semnificația și date de la centrele emoționale ale creierului ca să vă umple de extaz și venerație. Neurologia spune clar: nu se poate ca Dumnezeu să vă intre în cap, decât prin căile neurale ale creierului.
În mod corespunzător, Dumnezeu nu poate exista în calitate de concept sau ca realitate în altă parte decât în minte. În acest sens, atât experiențele spirituale, cât și cele de natură materială banală sunt făcute reale pentru minte în exact același fel — prin puterile de procesare ale creierului și prin funcțiile cognitive ale minții.
Indiferent care ar fi natura ultimă a experienței spirituale — dacă este în fapt o percepție a unei realități spirituale sau doar o interpretare a purelor funcții neurologice — tot ceea ce este semnificativ în spiritualitatea umană se întâmplă în minte. Cu alte cuvinte, mintea este mistică prin absență.
Nu putem spune în chip definitiv de ce au evoluat astfel de capacități, dar putem găsi urme ale rădăcinilor lor neurologice în unele structuri și funcții de bază, în primul rând, în sistemul nervos neurovegetativ, în sistemul limbic și în funcțiile analitice complexe ale creierului.
Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
