Andrew Newberg – Zone de Asociație ale Creierului și Experiențele Mistice
Există câteva zone de asociere în cortexul cerebral menite să adune laolaltă toate informațiile senzoriale. Unele sunt destinate unui singur simț, altele primesc date din mai multe sisteme senzoriale. Toate procesează și integrează informația cu același scop ultim: să ne îmbogățească cunoștințele asupra lumii din afara craniului nostru, identificând obiecte specifice și determinând care ar trebui să fie răspunsurile emoționale, cognitive și comportamentale la ele.
Credem că în particular patru zone de asociere joacă un rol important în producerea potențialului mistic al minții. Zona de asociere vizuală, despre care tocmai am discutat, este una. Celelalte sunt: zona de asociere a orientării, zona de asociere a atenției și zona de asociere conceptuală verbală. Urmează o descriere pe scurt a fiecăreia dintre aceste zone, împreună cu unele dovezi ale rolurilor pe care l-ar putea juca în capacitățile mistice ale minții.
Definirea sinelui: zona de asociere a orientării
Zona de asociere a orientării, situată în secțiunea posterioară a lobului parietal, primește date senzoriale de la simțul atingerii, la fel ca și de la alte modalități senzoriale, mai ales vederea și auzul. Acestea îi dau abilitatea de a crea un simț tridimensional al „corpului” și de a orienta acel corp în spațiu.
Există două zone ale orientării, una localizată în fiecare emisferă a creierului, care desfășoară acțiuni legate între ele, dar distincte, după cum s-a arătat în studierea imagistică a creierului. Zona stângă de orientare este responsabilă pentru crearea senzației mentale a unui corp definit fizic, limitat, în vreme ce zona dreaptă de orientare este asociată cu generarea simțului coordonatelor spațiale, ce oferă matricea în care corpul se poate orienta. În termeni mai simpli, zona stângă de orientare creează creierului simțul spațial al sinelui, în vreme ce partea dreaptă creează spațiul fizic în care sinele poate să existe.
Procesul prin care creierul poate construi aceste categorii fundamentale ale sinelui și non-sinelui nu este clar înțeles, deși cercetătorii au găsit niște indicii tentante. De exemplu, știm că anumiți neuroni din zona stângă de orientare răspund numai la obiecte aflate la o întindere de braț, în vreme ce celelalte răspund numai la obiectele de la depărtare. Această descoperire fascinantă i-a determinat pe unii cercetători să postuleze că distincția dintre sine și alții și-ar putea avea rădăcina în abilitatea zonei stângi de orientare de a judeca între aceste două categorii simple ale realității — ce poate fi înțeles și ce nu.
Indiferent care ar fi originile răspunsului orientării și indiferent cum îl sprijină creierul, ceea ce contează este că, lucrând în cooperare, cele două părți ale zonei de asociere a orientării sunt capabile să compună datele senzoriale brute în percepția vivace, complexă a sinelui și într-o lume în care sinele se poate deplasa. Faptul că acest „sine” este o reprezentare mentală și că este compus din bucățele de date senzoriale neprelucrate, nu înseamnă, desigur, că atât corpul fizic, cât și lumea din jur nu există. Singura modalitate în care mintea poate cunoaște sinele și poate experimenta diferența dintre sine și restul realității, este prin eforturile elaborate și neobosite ale creierului.
Credem că zona de asociere a orientării este deosebit de importantă în simțul creierului asupra experiențelor mistice și religioase, care adesea implică percepții modificate ale spațiului și timpului, ale sinelui și eului. Cum zona de asociere a orientării este indispensabilă ascuțirii acestor percepții de bază, trebuie să fie cumva o parte integrată a experienței spirituale.
Reședința voinței: zona de asociere a atenției
Zona de asociere a atenției, cunoscută, de asemenea, drept cortexul prefrontal al creierului, joacă un rol major în complexul guvernării, în mișcările corporale integrate în comportamentele asociate cu atingerea scopurilor. De exemplu, această zonă ajută corpul să organizeze comportamentele necesare pentru atingerea obiectelor dorite sau pentru deplasarea către o destinație aleasă. La un nivel chiar și mai complex, zona atenției pare să fie critic implicată în organizarea tuturor comportamentelor și acțiunilor orientate către scop, chiar modele intenționat direcționate de gândire, menite să concentreze mintea asupra unui obiect sau unei idei particulare.
Această structură este atât de mult implicată în comportamentul intențional, încât numeroși cercetători cred că zona atenției este centrul neurologic al voinței.
Câteva studii sugerează că zona atenției este capabilă să concentreze mintea asupra sarcinilor importante printr-un proces pe care neurologii îl descriu ca „redundanță”. Redundanța îngăduie creierului să cearnă datele senzoriale de prisos și să se concentreze asupra unui scop. Este ceea ce ne permite să citim o carte într-un restaurant gălăgios sau să visăm cu ochii deschiși în timp ce mergem pe o stradă aglomerată.
Abilitatea zonei atenției de a forma intenții și de a acționa asupra lor este sprijinită de cercetarea care arată că distrugerea acestei zone a creierului are ca rezultat pierderea capacității de concentrare, de a planifica comportamentul viitor și de a duce la îndeplinire sarcini perceptuale complexe, care necesită concentrare acută a minții sau atenție susținută. Victimele unor astfel de afecțiuni, de exemplu, sunt adesea incapabile să termine propoziții lungi sau să facă planul pentru o zi. De asemenea, manifestă adesea inerție emoțională, lipsa voinței și o profundă indiferență față de evenimentele din jurul lor. Aceste descoperiri, la fel ca și studiile asupra imagisticii creierului, indică faptul că lobii frontali sunt implicați în procesarea și controlarea emoțiilor, în asociere cu sistemul membrelor, cu care au numeroase interconexiuni.
Ca să ilustrăm cum funcționează zona de asociere a atenției, un experiment ne-a arătat că subiecții care numărau cu voce tare prezentau o activitate cerebrală sporită, în primul rând în zona motorie, corespunzătoare mișcării limbii, buzelor și gurii. Subiecții care numărau în gând, aveau o activitate sporită în zona de asociere a atenției, indicând implicarea acestei zone în concentrarea minții, mai ales când nu este implicată o activitate motorie. (foarte important! – atenția este importantă în starea de vis/somn – pentru că zona motorie e dezactivată în aceea perioadă)
S-a demonstrat deja că zona de asociere a atenției este importantă în diferitele stări religioase și spirituale. Studiile asupra creierului, cum este și acesta, și ale altor câțiva investigatori, au descoperit o activitate crescută în zona de asociere a atenției în timpul anumitor tipuri de meditație. Multe alte studii au arătat că în timpul atenției susținute, activitatea electrică din lobul frontal al creierului se schimbă, după cum indica electroencefalograma (EEG), și că această schimbare este pronunțată în rândul practicanților de Zen, în timpul meditațiilor.
Deși s-au adunat numeroase date din citirile electroencefalogramelor efectuate oamenilor care se concentrau cu intensitate, din păcate, există numai una făcută pe un subiect ce experimenta o trăire aproape de „pisc”. Pentru că experiențele aproape de pisc sunt destul de rare, probabilitatea surprinderii uneia dintre ele, atunci când subiectul este conectat la aparatele electrofiziologice, este slabă. Înregistrarea electroencefalogramei acestui subiect, în timpul meditației, demonstra schimbări EEG semnificative, mai ales în zona de asociere a atenției, la fel ca și în zona de asociere a orientării.
Credem că o parte a motivației pentru care zona de asociere a orientării este activată în timpul practicilor spirituale, cum ar fi meditația, este implicarea puternică în răspunsurile emoționale — iar experiențele religioase sunt foarte emoționale. Deci pare rezonabil ca zona de asociere a atenției să trebuiască să aibă o interacțiune importantă cu alte structuri ale creierului, ce stau la baza emoției, în timpul stărilor meditative și religioase.
Numirea și catalogarea lumii: zona de asociere conceptuală verbală Zona de asociere conceptuală verbală, localizată la joncțiunea lobilor temporal, parietal și occipital, este, în primul rând, responsabilă pentru generarea conceptelor abstracte și pentru legarea acelor concepte de cuvinte. Majoritatea operațiunilor cognitive cerute în folosirea și înțelegerea limbajului — compararea conceptelor, ordonarea contrariilor, numirea obiectelor și categoriilor de obiecte și funcțiile gramaticale și logice — sunt desfășurate în zona de asociere conceptuală verbală. Aceste operații sunt cruciale pentru dezvoltarea conștiinței și exprimarea conștiinței prin limbaj.
Zona de asociere conceptuală verbală
Este foarte importantă pentru întreaga noastră funcționare mentală și ar trebui să nu reprezinte o surpriză faptul că este la fel de importantă în experiențele religioase, de vreme ce aproape toate experiențele religioase au o componentă cognitivă sau conceptuală — adică o parte la care ne putem gândi și pe care o putem înțelege. Un studiu efectuat de V.S. Ramachandran la UCLA, a arătat că pacienții bolnavi de epilepsie la lobul temporal au un răspuns ridicat față de limbajul religios, termenii religioși specifici și icoane. Aceste descoperiri sugerează că lobul temporal este foarte important în aceste experiențe.
Mai mult, zona găzduiește alte funcții importante ale creierului, cum ar fi gândirea cauzală, care sunt asociate cu felul în care creăm mituri și, în cele din urmă, cu felul în care mitul este exprimat în ritualuri.
Aceste patru zone de asociere sunt cele mai complexe structuri neurologice ale creierului.
Percepțiile lor bogate, complet integrate, ne permit să experimentăm realitatea ca un tot viu, strâns înlănțuit, care curge lin și inteligibil de la un moment la altul. Cu cât aceste percepții sunt mai pline, cu atât mai mari sunt șansele noastre de supraviețuire, care este scopul ultim al tuturor eforturilor neurobiologice ale creierului.
Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
