Este necesară înlăturarea iluziei că gândurile ne aparţin
Pentru a elimina dominaţia conţinutului mental este necesară înlăturarea iluziei că gândurile ne aparţin personal ori că sunt valoroase. Precum corpul, mintea şi conţinuturile sale constituie realmente un produs al lumii. Ne naştem cu un organ numit creier, care este predeterminat din punct de vedere genetic să aibă atât anumite structuri şi capacităţi, cât şi unele limitări, în funcţie de cromozomi, de combinaţiile genelor, de modelele ADN-ului etc.
Vezi Trailer la The Darkest Minds (2018):
Din toţi aceşti factori genetici apare un model fragil şi totodată complex de neuroni şi sinapse cerebrale, ce face apoi obiectul influenţelor intrauterine şi condiţiilor post-natale, precum nutriţia, creşterea şi climatul emoţional şi intelectual. Pe lângă acestea, mai există influenţa unui număr infinit de neurotransmiţători, hormoni cerebrali, riscuri de mediu şi programări accidentale. Coeficientul de inteligenţă este deja stabilit; convoluţiile sunt la locul lor, iar acum trebuie să scoatem tot ce-i mai bun din acestea, pentru că societatea (cu toată complexitatea şi greşelile ei), procedează apoi la programarea sistematică a acestui organ imperfect cu un soft de o acurateţe, utilitate şi veridicitate îndoielnice.
Precum corpul, mintea nu constituie sinele nostru real şi, analog corpului, este esenţialmente impersonală. Dispune de gânduri, dar acestea nu sunt produse ale sinelui. Chiar dacă o persoană nu-si doreşte o minte, are oricum una. Nu există posibilitate de alegere în această privinţă. Mintea ne este impusă şi băgată pe gât fără a ne fi întrebat cineva mai înainte. A avea o minte constituie o obligaţie nevoluntară, iar această înţelegere ajută la clarificarea faptului că în acest punct nu încape nici o alegere sau decizie personală.
După ce am observat domeniul general al minţii, este evident că nici conţinutul specific al fluxului gândirii înseşi nu poate fi profitabil decât într-un caz foarte puţin probabil. Trebuie să-l părăsim, să mergem mai departe, spre următorul nivel al conştiinţei şi să ne întrebăm cine anume este cel care veghează, observă, este conştient şi înregistrează fluxul gândurilor. In aceeaşi măsură în care ochiul nu este afectat de ceea ce observă sau urechea de ceea ce aude, nici procesul continuu de observare nu este influenţat de obiectul observaţiei sale.
Tot astfel, nici în cazul de faţă nu există vreo entitate care să producă gândirea, ori vreun martor anume în spatele procesului observaţiei. Aceasta din urmă constituie un aspect impersonal, înnăscut şi caracteristic conştiinţei înseşi. Putem să încetăm a ne mai implica în conţinutul gândurilor, alegând perspectiva observatorului. Reuşita acestui lucru va necesita un oarecare exerciţiu. De exemplu, putem să exersăm privind prin parbrizul unei maşini şi fixându-ne privirea într-un anumit loc al geamului; atunci, concentrarea noastră nu se mai focalizează pe fiecare obiect în parte, ci pe o anumită fantă imaginară, prin care obiectele par să defileze. Acest exerciţiu are drept rezultat că nu mai putem identifica cu certitudine fiecare obiect în parte, deoarece nu ne mai concentrăm individual asupra acestora.
Asistarea sau observarea nu se concentrează pe o idee sau o imagine, dar le permite acestora să curgă fără a ne implica în vreun fel. Atunci realizăm că imaginile gândirii apar spontan, iar gândurile nu constituie alegeri făcute prin decizie personală, înţelegem că fluxul gândirii este impersonal. Gândurile nu sunt „ale mele“, pentru că nici un „eu“ nu este implicat. Deşi ochiul anatomic vede anumite imagini, nu pretinde paternitatea lor, după cum nici urechea nu o pretinde pe cea a sunetului. Prin urmare, cu ajutorul experienţei în acţiunea observaţiei pure, devine, de asemenea, evident că gândurile nu sunt create de un personaj unic numit „eu”. Ele constituie rezultatul unor combinări şi permutări de programe ideatice şi emoţionale, care se derulează pe ecranul minţii. Inţelegerea faptului că mintea nu este identică cu „eu“ sau cu „mine” are darul de a elimina identificarea sinelui cu mintea.
Această descoperire poate fi extrapolată şi asupra corpului, atunci când realizăm că suntem doar martori, experimentatori şi observatori ai senzaţiilor. De fapt, noi nici nu experimentăm cu corpul, ci doar cu simţurile.
Susține Trezirea Inteligenței prin o donație pentru a răspândi lumină, cunoaștere și a crea un viitor mai conștient și iubitor.
