Yog Ramacharaka – Somnul sufletului

In legătură cu somnul sufletului despre care am vorbit în capitolul precedent, ne permitem să cităm un pasaj din cartea noastră anterioară: “Cei rămaşi în viata pământească pot împiedica procesul de aprofundare a somnului în starea de acalmie, precum şi procesul stabilităţii şi durabilităţii acestui somn. Sufletul care vrea să mai comunice câte ceva sau care este întristat de durerea celor râmaşi în urma lui (mai ales dacă el aude plansetele şi chemările necontenite de întoarcere) îşi va învinge starea de somnolentă, care-l învăluie şi va face sforţări disperate pentru a se întoarce.

Tot astfel şi chemările spirituale ale celor rămaşi vor nelinişti somnul în care abia s-a cufundat sufletul, îl vor îndemna să se trezească şi să încerce să răspundă la chemări, sau îl vor trezi numai parţial şi îi vor împiedica dezvoltarea. Aceste suflete semi trezite, se manifestă des în cercurile de spiritism. Jalea noastră egoistă produce întotdeauna multe suferinţe şi dureri celor pe care îi iubim şi care au plecat deja “dincolo”. Numai dacă sufletele au aflat esenţa situaţiei încă înainte de părăsirea vieţii pământene, numai atunci au puterea să refuze întoarcerea invocată chiar şi de fiinţele dragi. Sunt cunoscute cazurile când sufletele îşi amânau somnul ani îndelungati ca să poată rămâne în jurul fiinţei dragi de pe pământ. Noi trebuie să evitam tot ceea ce poate să împiedice evoluţia celor plecaţi: lasati-i să doarmă şi sa se odihnească în aşteptarea ceasului renaşterii, altfel îi obligaţi sa moară de câteva ori. Aceia care iubesc cu adevărat, şi înţeleg, evita întotdeauna aceasta, deoarece iubirea şi înţelegerea lor le sugerează să dea sufletului posibilitatea de a pleca în linişte, de a se folosi de binemeritata pace şi de a atinge deplina dezvoltare. Această perioadă a somnului sufletesc este asemănătoare cu cea a existentei copilului în pântecul mamei, pentru ca apoi să se trezească la viată şi putere.

Mai există şi o altă fază a acestei perioade deosebite de dezvoltare a sufletului pe care suntem datori să o semnalăm aici.

Vom recurge din nou la ceea ce am scris anterior pe acestă temă: “Numai sufletul omului mort de moarte naturală se cufunda imediat în somn (dacă nu-l împiedică nimeni). Oamenii care se prăpădesc în accidente sau sunt ucişi – într-un cuvânt, cei care-şi parasesc brusc trupul se găsesc un timp oarecare într-o stare perfectă de veghe şi sunt pe deplin în posesia capacităţilor lor mintale. De multe ori ei nu-şi dau seama că “au murit” şi nu pot înţelege ce se întâmplă cu ei. Deseori pe deplin conştienţi, pogoară la viata pământească pentru scurt timp şi, cu ajutorul simţurilor lor astrale pot vedea şi auzi tot ce se petrece în jurul lor. Ei nu pot realiza faptul că s-au separat de trup şi de multe ori sunt intr-o totala nedumerire, într-o totală zăpăceală.

Soarta lor ar fi foarte dureroasă pe parcursul celor câteva zile, dacă somnul n-ar pune stăpânire pe ei, dacă n-ar exista ajutoarele din astral. Aceste suflete blagoslovite din sferele superioare ale existentei îi înconjoară, le explică cu multă prudentă situaţia creată, îi alină şi le dau sfaturi, de obicei se “îngrijesc” de ei până la cufundarea în somn,  intocmai ca un copil obosit care adoarme seara. Aceste ajutoare nu-şi trădează niciodată îndatoririle pe care le au şi nu neglijează pe nici unul dintre cei care au murit subit, fie el om bun sau rău, pentru ca aceste ajutoare ştiu că toti sunt copiii lui Dumnezeu, fratii si surorile lor spirituale. Oamenii de o înaltă dezvoltare si formta spirituală trec uneori din corpul fizic în cel astral (dedublându-se în astral), pentru a da ajutor si sfaturi în timpul marilor catastrofe (ca inundaţia din Jeston si catastrofa titanicului), sau după o mare luptă, când este necesar un ajutor imediat… Oamenii care mor în conditiile enumerate mai sus, trec în starea somnului sufletesc treptat, ca în cazul unei morti naturale”.

O alta împrejurare pe care trebuie sa o remarcam aici, este minunatul fenomen de vizionare a vieţii trecute a sufletului – marea panorama care trece prin fata ochilor mintii sufletului atunci când se cufunda în somn. Ocultiştii competenţi afirmă că aceasta se produce uimitor de repede, încât nu se poate determina timpul. Şi totuşi, în această clipă trece prin fata sufletului panorama întregii vieţi pământeşti. Imagine după imagine, din copilărie până la bătrâneţe. Cea mai neînsemnată întâmplare este înfăţişată cu aceeaşi exactitate cu care sunt înfăţişate evenimentele cele mai importante. Memoria conştientă îşi dezvăluie toate tainele sale, nu ascunde nimic, nu omite nimic. Sufletul, stimulat de discernământul spiritual, devine capabil să înţeleagă însemnătatea, cauza şi efectul fiecărui eveniment din viata sa. El poate să se autoanalizeze şi să-şi dezaprobe acţiunile. In urma acestui fapt, acţiunile vieţii trecute se concentrează şi se întipăresc în suflet, transformându-se în seminţe, care vor duce în viitor cele mai bune roade.

Aceste seminţe servesc pentru a-şi aduce roadele în caracterul din viitoarele vieţi, întrucât ele concordă cu însuşirile dobândite;

Cei care vor obiecta, pe motiv că raţiunii îi este imposibil să analizeze într-o clipă evenimentele întregii vieţi, noi le putem răspunde că psihologia dovedeşte o asemenea posibilitate chiar în viata pământească. Sunt înregistrate multe cazuri când omul, aţipind pentru scurt timp, visează evenimentele care s-au petrecut pe parcursul mai multor ani. In cursul somnului obişnuit, notiunea timpului este scurtată în mod vizibil, iar în starea arătată mai sus, procesul concentrării se intensifică simţitor şi o lungă perioadă de o viată se transformă într-o clipă.

Sufletul, intrat in stare de somn, aduce impresiile concentrate ale întregii sale vieti, incluzând seminţele dorinţelor, năzuinţelor, dispoziţiilor, indispoziţiilor, simpatiilor şi antipatiilor lui. Aceste gânduri-seminte încep să răsară imediat, dând flori şi roade. Ele se manifestă nu numai în reîncamările următoare, ci chiar şi în existenta sufletului în plan astral. Natura grijulie nu încredinţează sufletului obligaţia de a-şi distruge toate năzuintele în încarnările următoare, ci ii acordă posibilitatea de a-şi manifesta şi epuiza multe impulsuri puternice în planul astral, pentru ca sufletul să le poată depăşi la renaşterea sa într-o nouă viată pământească. Iar somnul sufletului favorizează acest lucru. In timpul somnului, sufletul se pregăteşte pentru intrarea în viata astrală şi pentru manifestările, ale căror detalii le vom afla pe măsură ce vom înainta în discurs. Somnul îi este tot atât de necesar sufletului în acest stadiu, după cum îi este necesar somnul copilului din pântecele mamei.

Noi am auzit despre oamenii lipsiti de raţiune care, în timp ce luau cunoştinţă de această învăţătură, îşi exprimau frica fată de o astfel de stare de somn a sufletului, declarând că “ei se tem să doarmă într-un loc necunoscut, printre atâtea fiinţe şi lucruri necunoscute”. O atare obiectiune i se pare curioasă ocultistului, fiindcă el ştie că nicăieri în natură nu este mai bine păzită vreo fiinţă ca sufletul adormit în marele plan astral. Aceste suflete cufundate în somn se află într-o siguranţă totală, păzite de atacul răului, precum şi de orice influentă dăunătoare; doar o răsturnare totală a celor mai oculte legi ale naturii ar putea să le atingă. Tineti minte că domiciliul lor nu îl reprezintă spaţiul, ci starea lor. Şi această stare este de aşa natură, încât nici o influentă dăunătoare nu le atinge sau nu poate pătrunde până la ele. Ar fi fost foarte bine dacă am fi fost şi noi tot atât de bine păziţi pe pământ.

Aceste suflete sunt atât de bine apărate, încât se pare că toate forţele naturii s-au înteles între ele să le păzească. Există următoarea maximă hindusă: “Chiar şi zeii de pe înaltele lor tronuri n-au nici o putere asupra sufletelor care dorm”.

Acelora, ale căror idealuri cu privire la viata “de dincolo” sunt atât de tare supuse influentei învăţăturilor teologice consacrate, încât noţiunea despre somnul sufletului li s-ar părea stranie sau neverosimilă, noi le putem spune că o oarecare chibzuială le va dovedi că în noţiunile unanim acceptate ale celor mai îndrăgite teologii, se pot găsi multe aluzii voalate cu privire la starea binecuvântată de pace care îi este atât de necesară sufletului după o viată atât de zbuciumată şi înaintea începeri altei vieţi. “El dă linişte iubiţilor Săi”; “Acolo e pace pentru cei obosiţi”; “El a plecat pentru o odihnă îndelungată”. Acestea şi multe alte expresii şi maxime obişnuite se străduiese să exprime ideea de bază, înrădăcinată în raţiunea omenească, referitoare la perioada de odihnă care îi va fi oferită sufletului obosit, ideea despre “pacea” de după nenorocirile şi furtunile vieţii este atât de frumoasă şi de instinctivă, încât se poate spune cu hotărâre că ea reprezintă cea mai puternică înclinaţie şi sinceră convingere a sufletului omenesc cu privire la “odihna” sufletului după moarte. Ea este totuşi atât de precisă ca şi întinderea în viata de dincolo de mormânt. Totuşi, numai în învăţăturile oculte superioare se pot găsi explicaţiile acestei idei..

Sufletul care ştie de existenta acestui răstimp de somn şi este familiarizat cu natura lui, va găsi o deplină satisfacţie în meditaţiile sale despre acest lucru. El se va obişnui să considere acest stadiu ale existentei sale viitoare drept un balsam binecuvântat si o mângâiere. El va simţi în privinţa acestei stări ceea ce este exprimat în cuvintele cântecului antic hindus: “Eu dorm în pace şi în linişte, legănat de leagănul beznei. O pace în deplină siguranţă în sânul marelui Ocean al vieţii”. Pacea, liniştea, tăcerea, siguranţa, ocrotirea – iată însuşirile sommilui sufletului din planul astral.

Ajuta-ma sa traduc din text in voce audio cat mai multe articole postate.

(Doriti un anumit articol sa fie tradus din text in voce audio, trimite-ti un mesaj de cerere traducere)

Dacă informatiile găsite aici ti-au fost de folos, spune "mulțumesc" printr-o donație de sustinere: