Yog Ramacharaka – Al Doilea Somn al Sufletului și Ciclul Reîncarnării

Trebuie să impregnăm în mintea discipolului ocultist principiul că natura e consecventă și uniformă în metodele sale. În diferitele planuri ale existenței, natura stăpânește unele metode fundamentale sau proprietăți de manifestare pe care ucenicul le observă repede în timpul cercetărilor sale și pe care le va întâlni întotdeauna în timpul studiului ulterior, numai dacă el îl face destul de serios și vigilent.

Una din aceste metode ale proprietăților naturale este intercalarea în mod constant a perioadei de odihnă, a somnului, alternanța dintre sfârșitul unei perioade de activitate și începutul alteia. Noi observăm multe exemple asemănătoare în planul fizic, începând cu oprirea instantanee a pendulei în mișcarea sa oscilatorie înainte și înapoi; intervalul de timp între inspirație și expirație; somnul dintre sfârșitul unei zile și începutul alteia; perioada de odihnă a fătului din momentul formării și nașterii sale etc.

În lumea astrală întâlnim același fenomen în cazul somnului sufletului, care se petrece între așa-zisa moarte și începutul unei noi existențe în planul astral. Judecând în mod analog, am putea trage concluzia că există o fază sau o perioadă asemănătoare între sfârșitul activității sufletului în planul astral și trecerea sa spre reîncarnare sau spre sferele mai înalte de viață spirituală. Într-adevăr, o asemenea fază sau perioadă există și reprezintă o înfățișare cu totul deosebită a existenței sufletului de “dincolo”. O astfel de fază ori perioadă este cunoscută de ocultişti sub denumirea de “al doilea somn al sufletului”, sau ațipirea lui.

Celui de-al doilea somn al sufletului îi precede stadiul de slăbire gradată a activității și conștiinței și o corespunzătoare năzuință a sufletului spre odihnă. Către sfârșitul acțiunilor firești din planul astral, sufletul începe să fie cuprins de oboseală și surmenaj și, în mod instinctiv, simte setea de odihnă și pace. El constată că și-a retrăit cea mai mare parte din dorințele, din năzuințele cele mai ambițioase și din idealuri și că în mare măsură le-a și epuizat. El simte că și-a îndeplinit scopul predestinării sale și presimte apropierea unei noi faze a existenței. Sufletul nu simte nici un fel de suferință la apropierea celui de-al doilea somn sufletesc, ba dimpotrivă, simte o satisfacție și o bucurie, ca la apropierea a ceva care îi făgăduiește pacea și întoarcerea a ceea ce pierduse. Întocmai ca un călător surmenat de ascensiunile de pe potecile muntoase, delectându-se cu excursia sa, sufletul simte că merită din plin odihna si pacea și, asemenea unui călător, el se bucură dinainte de această odihnă.

Sufletul rămâne în planul astral uneori doar câțiva ani, alteori o sută sau chiar mii de ani după cronologia pământească, în funcție de gradul său de dezvoltare și de desfășurări. Dar, după ce trec anii, puțini sau mulți, într-un sfârșit, sufletul simte inevitabil oboseala, și, asemenea multor bătrâni în viața pământească, el își spune: “Munca mea a fost îndeplinită, dați-mi drumul să merg mai departe, dați-mi drumul”. Mai devreme sau mai târziu, sufletul năzuiește spre noi trăiri, spre manifestarea succeselor într-o nouă viață, succese dobândite în timpul dezvoltării sale din planul astral. În urma acestui lucru, precum și în virtutea atracției năzuințelor care mocnesc încă, năzuințe neînlăturate, care n-au fost încă aruncate, sau poate sub influența vreunui suflet iubit, aflat pe un plan inferior, gata de reîncarnare, și cu care dorește să conviețuiască (tot un gen de năzuință), sufletul cade în torentul care-l duce spre renaștere și spre alegerea părinților potriviți mediului ambiant favorabil, precum și a împrejurărilor avantajoase. Sufletul trece din nou, treptat, spre starea de somn sufletesc și, când îi sosește sorocul, el “moare” în planul astral la fel cum “murise” înainte în planul material, pornind pe drumul renașterii de pe pământ.

Însă, la drept vorbind, sufletul continuă să se afle în starea de somnolență chiar și după renașterea lui în viața pământească, deoarece el nu se trezește dintr-o dată în trupul copilului nou născut în care s-a reîncarnat. Dimpotrivă, el se trezește treptat, în timpul copilăriei și adolescenței. Acesta este unul dintre cele mai interesante fapte ale științei oculte, cu care chiar și discipolii cei mai sârguincioși sunt puțin familiarizați. În lucrările noastre precedente noi am definit-o în felul următor: “Sufletul nu se trezește pe deplin imediat după nașterea din al doilea somn al sufletului, ci își petrece perioada fragedei copilării într-o stare de semi-somn. Trezirea lui treptată se manifestă prin dezvoltarea mintală a copilului care se dezvoltă concomitent cu ceea ce i se pretinde. Totuși, în unele cazuri, trezirea poate fi prematură și atunci avem acele cazuri renumite de copii geniali. Asemenea cazuri însă, sunt întotdeauna mai mult sau mai puțin normale și dăunează sănătății copiilor.

Câteodată, sufletul aflat în perioada de somnolență, se trezește în copil numai pe jumătate, uimindu-ne prin vreo observație înțeleaptă, printr-o gândire sau purtare matură. Rarele cazuri de copii precoce și copii geniali dovedesc starea în care trezirea s-a produs neobișnuit de repede. Pe de altă parte, sunt și cazuri când sufletul se trezește cu mai multă încetinire decât în mod normal; în consecință, un astfel de om atinge deplina dezvoltare mintală abia la vârsta mijlocie. Sunt renumite cazurile în care oamenii par a se trezi abia la 40 de ani sau chiar mai târziu și abia atunci încep să manifeste o activitate și o energie intensă, uimindu-i pe toți cei care îi cunoșteau dinainte”.

De acum, pe noi ne interesează în principal fazele mai timpurii ale celui de-al doilea somn al sufletului, fazele care se petrec în planul astral. În aceste faze timpurii, sufletul care doarme trăiește o stare deosebită, așa-numita stare de “digestie și asimilare spirituală”. Tot astfel cum în timpul primului somn sufletul digeră mentalmente roadele vieții pământești din astral. Rețineți că perioada din astral a constat nu numai din reflecții despre trecut ci și din manifestările forțelor ascunse. Aceasta a fost tot o perioadă de refacere și dezvoltare.

Multe lucruri au fost retrăite și epuizate în astral, iar sufletul părăsește astralul cu totul altul decât a fost atunci cand a trecut în planul astral. Însă, trebuie să reținem de asemenea că transformarea aceasta este întotdeauna spre bine. Multe însușiri și obiceiuri au fost arse de focul pocăinței și al mustrării de conștiință; si multe calități au fost totodată dezvoltate în bogatul sol al planurilor superioare cu ajutorul Soarelui Spiritual care învăluie sufletul acolo, în planurile superioare. Se mai cere încă și “inventarierea”, punerea în ordine a proprietăților spirituale, precum și pregătirea spirituală pentru o nouă viață – toate acestea le efectuează fazele timpurii ale celui de-al doilea somn al sufletului.

După cum adolescenta sau copilul își acumulează energia necesară pentru munca de a doua zi, în timpul somnului de la sfârșitul zilei trecute tot astfel și sufletul care doarme acumulează energia și forțele necesare pentru noua viață din depozitul Unic de aprovizionare. Dorind să evităm orice termeni tehnici; noi nu vom începe aici descrierea acestei munci recurente a sufletului. Este suficient să spunem că sufletul primește un nou impuls de energie și, în mod psihic, se aprovizionează în timpul celui de-al doilea somn cu elementele noului său trup fizic. Sufletului i se mai dă posibilitatea să încerce forța atractivă a karmei sale, care îl și duce spre renaștere, potrivit proprietății naturii sale – “cine se aseamănă, se adună”. Axioma aceasta exprimă mersul unei asemenea acțiuni.

Fiecare suflet se îndreaptă spre regiunea căreia îi aparține în esență. El nu se supune ordinelor arbitrare ale vreunei entități de pe pământ sau din ceruri; numai imparțiala lege a karmei, absolut dreapta, se face simțită în fiecare caz în parte. Nu există nici cea mai mică favorizare, nici cea mai mică posibilitate de nedreptățire a sufletului, oricât de modest și de puțin evoluat ar fi el. Atât sufletul inferior, cât și cel superior, sunt supuși aceleiași legi, fiindcă toate sufletele sunt copiii aceluiași Părinte, toți sunt copiii mici din grădinița Nemărginitului. Toți se află pe “Cărare”, conștient sau nu, și neștiința nu li se impută la încheierea socotelilor.

În ultimul capitol al acestei cărți vom dezbate problema categoriei sufletelor care depășesc lanțul reîncarnărilor pământești, înălțându-se pe planuri și stări de existență cu mult mai înalte decât tot ce le poate da pământul. Amintim de ele doar pentru a spune că chiar și aceste suflete trebuie să treacă prin cel de-al doilea somn sufletesc din planul astral, înainte de înălțarea lor ulterioară. În astfel de cazuri, ele își pierd în somn și ultimele rămășițe ale năzuințelor pământești, aruncându-și toate roadele activității pământești și păstrându-și doar Eliberarea și Libertatea. Astfel de suflete nu se mai trezesc niciodată pe pământ și nici măcar nu se mai întorc pe el; se poate doar ca ele, în veacurile viitoare, să viziteze benevol pământul, în calitate de mari învățători și conducători spirituali. În decursul veacurilor, aceștia au luat uneori înfățișare omenească, însă erau cu totul superiori ființei omenești, exceptând aspectul exterior. Există planuri superioare planurilor existenței, mai înalte decât cel pământesc și decât planul său astral, într-adevăr, binecuvântat este sufletul care, trezindu-se după al doilea somn sufletesc, se găsește pe cea mai joasă treaptă a acestei stări sublime.

Chiar și cel mai înțelept dintre înțelepți își înclină cu evlavie fruntea când aude vorbindu-se despre astfel de sfere de existență, sfere care întrec cu mult orice închipuire omenească.