Samael Aun Weor – Legea Recurenței și Morala Sinelui

Un om este ceea ce e viața sa; dacă un om nu modifică nimic înăuntrul lui însuși, dacă nu-și transformă radical viața, dacă nu lucrează asupra lui însuși, își pierde timpul în mod mizerabil. Moartea este reîntoarcerea la începutul însuși al vieții sale cu posibilitatea de a o repeta din nou. Multe s-au spus în literatura Pseudo-Esoterică și Pseudo-Ocultistă despre tema vieților succesive, este mai bine să ne ocupăm de existențele succesive. Viața fiecăruia dintre noi, cu toate perioadele sale, este mereu aceeași, repetându-se din existență în existență, de-a lungul nenumăratelor secole.

Incontestabil, continuăm în sămânța descendenților noștri; aceasta e ceva ce este deja demonstrat. Viața fiecăruia dintre noi, în particular, este un film viu pe care, când murim, îl ducem în eternitate. Fiecare dintre noi își duce filmul său și îl aduce din nou pentru a-l proiecta iar pe ecranul unei noi existențe. Repetarea dramelor, comediilor și tragediilor este o axiomă fundamentală a Legii Recurenței.

În fiecare nouă existență se repetă totdeauna aceleași circumstanțe. Actorii acestor scene mereu repetate sunt acele persoane care trăiesc înăuntrul nostru, „Eurile”.

Dacă dezintegrăm acei actori, acele „Euri” care dau naștere scenelor care se repetă necontenit în viața noastră, atunci repetarea acelor circumstanțe ar fi mai mult decât imposibilă. Evident, fără actori nu pot exista scene; acesta este un lucru indiscutabil, incontestabil.

În acest fel ne putem elibera de Legile Reîntoarcerii și Recurenței; astfel putem deveni liberi cu adevărat.

Evident, fiecare dintre personajele (Eurile) pe care le purtăm în interiorul nostru, repetă din existență în existență același rol propriu; dacă îl dezintegrăm, dacă actorul moare, rolul se sfârșește.

Reflectând serios asupra Legii Recurenței sau a repetiției scenelor în fiecare Reîntoarcere, descoperim, prin autoobservare intimă, resorturile secrete ale acestei probleme.

Dacă în existența trecută, la vârsta de douăzeci și cinci (25) de ani, am avut o aventură amoroasă, este neîndoios că „Eul” acelui angajament o va căuta pe femeia visurilor sale, la vârsta de douăzeci și cinci de ani a noii existențe. Dacă femeia în cauză avea atunci doar cincisprezece (15) ani, „Eul” acelei aventuri își va căuta iubitul în noua existență, exact la aceeași vârstă. Se dovedește ușor de înțeles că cele două „Euri”, atât cel al lui, cât și cel al ei, se caută în mod telepatic și se reîntâlnesc, pentru a repeta iar aceeași aventură amoroasă din existența trecută.

Doi dușmani care s-au bătut pe viață și pe moarte în existența trecută, se vor căuta iarăși în noua existență pentru a repeta tragedia lor la vârsta corespunzătoare. Dacă două persoane au avut un litigiu pentru bunuri imobile la vârsta de patruzeci (40) de ani în existența trecută, la aceeași vârstă, se vor căuta în mod telepatic în noua existență pentru a repeta același lucru.

Înăuntrul fiecăruia dintre noi trăiesc multe persoane pline de angajamente; acest lucru e incontestabil.

Un hoț cară în interiorul său o șleahtă de bandiți cu diverse angajamente delictuoase. Asasinul poartă înăuntrul său însuși un „club” de asasini, iar desfrânatul duce în psihicul său o „casă de rendez-vous”.

Ceea ce este grav în toate acestea e că intelectul ignoră existența unor astfel de persoane, sau „Euri”, înăuntrul nostru înșine, și a unor astfel de angajamente care se îndeplinesc inevitabil.

Toate aceste angajamente ale Eurilor care sălășluiesc înăuntrul nostru, au loc sub pragul rațiunii noastre. Sunt fapte pe care le ignorăm, lucruri care ni se întâmplă, evenimente care se prelucrează în subconștient și inconștient.

Pe bună dreptate ni s-a spus că totul ni se întâmplă ca și când plouă sau când tună. În realitate, avem iluzia că facem, dar nu facem nimic, ni se întâmplă, acest lucru este fatal, mecanic…

Personalitatea noastră este doar instrumentul diferitelor persoane (Euri), prin intermediul căruia una din aceste persoane (Euri), își îndeplinește angajamentele. Sub pragul capacității noastre de cunoaștere se întâmplă multe lucruri, din păcate ignorăm ceea ce se întâmplă sub pragul bietei noastre rațiuni. Ne credem înțelepți, când cu adevărat nici măcar nu știm că nu știm. Suntem biete luntre târâte de valurile năvalnice ale oceanului existenței.

A ieși din această nenorocire, din această inconștiență, din starea atât de lamentabilă în care ne aflăm, este posibil doar murind în noi înșine…

Cum ne-am putea trezi, fără să murim mai întâi? Doar cu moartea survine noul! Dacă germenul nu moare, planta nu se naște.

Cine se trezește cu adevărat, dobândește din acest motiv deplină obiectivitate a conștiinței sale, iluminare autentică, fericire…