Rajneesh (Osho) – Ştiinta oculta a celui de-al treilea ochi
Înainte de a vă vorbi despre purtarea pe frunte a unui semn de culoare vermilion sau făcut cu pastă de santal, aş vrea să vă vorbesc despre două evenimente. Aceasta vă va ajuta să înţelegeţi. Ambele sunt fapte istorice. În 1888, o persoană numita Ramanuja s-a născut într-o familie săracă de Brahmani în India de Sud. El a devenit un foarte faimos matematician. Nu a putut studia prea mult, dar cu toate acestea geniul său matematic este unic. Mulţi matematicieni învăţaţi au dobândit un renume datorită efortului şi ghidării de către alţii timp de ani întregi. Dar Ramanuja nu a fost nici măcar înscris la şcoală şi nu a avut nevoie de exerciţiu sau de ghidarea cuiva. Totuşi, cei care cunosc matematică spun că nu a existat niciodată un matematician de geniu mai mare decât Ramanuja.
Cu mari dificultăţi, el a obţinut o slujba în cler, dar foarte curând s-a răspândit vestea că are un talent uimitor pentru matematică.
Cineva i-a sugerat să-i scrie unui faimos matematician, profesorul Hardy de la Cambridge University – era cel mai mare matematician al vremii. El nu i-a scris, dar a rezolvat două probleme de geometrie şi i le-a trimis profesorului Hardy. Hardy a fost uluit când le-a primit şi nu i-a venit să creadă că cineva atât de tânăr putea să rezolve astfel de probleme. El i-a răspuns imediat lui Ramanuja şi l-a invitat în Anglia.
Când l-a întâlnit pentru prima oara, Hardy s-a simţit ca un copil în domeniul matematicii în faţa lui Ramanuja. Geniul şi capacităţile lui Ramanuja nu puteau să se datoreze unor capacităţi mentale, deoarece intelectul funcţionează încet, gândirea necesită timp, dar Ramanuja nu avea nevoie de timp pentru a răspunde la întrebările lui Hardy. Abia era scrisă problema pe tablă sau abia era rostită întrebarea de către Hardy şi Ramanuja şi începea să răspundă, fără a avea nevoie de timp de gândire. Era foarte greu pentru marele matematician al acelor timpuri să înţeleagă ce se petrecea. O problemă care lua unui matematician eminent cam şase ore pentru a fi rezolvată – şi nici atunci nu puteai fi sigur de acurateţea rezolvării – era rezolvată de Ramanuja instantaneu şi fără greşeală.
S-a dovedit că Ramanuja nu răspundea prin intermediul minţii. El nu era foarte învăţat – de fapt nu reuşise să se înscrie la şcoală – şi nu avea nici un semn al unor capacităţi intelectuale, dar în ceea ce priveşte matematica era un supraom. Ceea ce se petrecea era dincolo de mintea umană.
A murit de tuberculoza când avea treizeci şi şase de ani. Când era în spital, Hardy şi cu alţi doi sau trei matematicieni au venit să-l vadă. Întâmplător, Hardy şi-a parcat maşina astfel încât Ramanuja putea să-i vadă plăcuţa cu numărul maşinii. Când Hardy a intrat în camera lui Ramanuja, acesta i-a spus lui Hardy că numărul de la maşina lui era unic: avea patru calităţi speciale. După aceasta Ramanuja a murit. I-a luat lui Hardy şase luni să înţeleagă ce a vrut Ramanuja să spună, dar n-a putut descoperi decât trei din cele patru calităţi. La moartea lui el a lăsat un testament prin care cerea ca cercetările asupra acestui număr să continue pentru a descoperi cel de-al patrulea aspect. Ramanuja a spus că erau patru aspecte, deci trebuia să fie şi al patrulea. Douăzeci şi doi de ani după moartea lui Hardy cel de-al patrulea aspect a fost descoperit. Ramanuja avusese dreptate.
Ori de câte ori el începea să se uite la o problemă de matematică ceva se petrecea în spaţiul dintre sprâncenele lui.
Amândoi globii oculari se răsuceau către în sus, focalizându-se în centrul frunţii. În yoga, acel spaţiu este descris ca fiind zona de proiecţie a celui de-al treilea ochi. Este numit cel de-al treilea ochi pentru că dacă este activat, putem vedea evenimente şi scene întregi din diferite lumi. Este ca şi cum aţi privi afară printr-o mică gaură în uşă şi deodată, când uşa se deschide, vedeţi tot cerul. Există un spaţiu între sprâncene în care este o mică deschizătură care uneori se deschide – ca în cazul lui Ramanuja. Ochii săi se roteau către cel de-al treilea ochi în timp ce rezolva o problemă. Nici Hardy nu a putut înţelege acest fenomen, nici occidentalii nu-l vor putea înţelege imediat.
Vă voi povesti acum despre un alt eveniment legat de purtarea unui semn vermilion astfel încât să puteţi înţelege relaţia sa cu cel de-al treilea ochi.
Edgar Cayce a murit în 1945. Cu patruzeci de ani înainte de aceasta, în 1905, el s-a îmbolnăvit, a devenit inconştient şi a rămas în comă timp de trei zile. Doctorii îşi pierduseră speranţa şi au spus că nu găsesc nici o modalitate de a-l readuce la starea de conştiinţă obişnuită. Ei au crezut că inconştienţa sa devenise atât de profundă încât probabil nu va mai ieşi niciodată din ea. Au fost încercate tot felul de medicamente, dar nu a apărut nici un semn de redobândire a conştiinţei.
În seara celei de-a treia zile doctorii au anunţat că nu mai puteau face nimic şi că va muri în patru-şase ore, sau, dacă trăieşte, va avea creierul afectat – ceea ce e mai rău decât moartea – deoarece, odată cu trecerea timpului, venele delicate şi celulele creierului se dezintegrează. Dar, deodată, Cayce a început să vorbească, deşi era în comă. Doctorilor nu le-a venit să creadă: corpul lui Cayce nu era în stare de conştienţă, dar el vorbea! El a spus că a căzut dintr-un pom, că era lovit la coloana vertebrală şi de aceea era inconştient. A mai spus că dacă nu va fi tratat în şase ore creierul său va fi afectat şi va muri. El a sugerat să i se dea să bea nişte medicamente pe bază de ierburi şi a spus că dacă i se dau aceste medicamente îşi va reveni în douăsprezece ore.
Numele ierburilor pe care le-a cerut nu-i fusese niciodată cunoscut lui Edgar Cayce şi la început doctorii au crezut că ceea ce spunea el se datora lezării creierului, deoarece respectivele substanţe nu erau cunoscute ca fiind potrivite pentru a remedia situaţii ca a lui.
Dar pentru că Edgar Cayce le-a menţionat foarte clar, au considerat că trebuie să încerce. Au găsit aceste substanţe şi le-au administrat lui Cayce: el şi-a revenit complet în douăsprezece ore.
După ce a redevenit conştient şi i s-a povestit incidentul, Cayce nu şi-a amintit să fi sugerat nici un medicament; el nici măcar nu ştia numele medicamentelor, nicidecum să le recunoască. Dar acest eveniment în viaţa lui Edgar Cayce a fost începutul unui şir de întâmplări foarte rare. A devenit expert în prescrierea de medicamente pentru boli incurabile; în timpul vieţii sale el a vindecat treizeci de mii de oameni. Prescripţiile sale au fost întotdeauna corecte; toţi pacienţii care au luat medicamentele date de el, fără excepţie, s-au vindecat.
Dar Cayce însuşi nu putea să explice aceasta. El putea spune doar că de câte ori închidea ochii pentru a căuta un anume tratament, ambii ochi se roteau către în sus ca şi cum ar fi fost împinşi spre zona din mijlocul sprâncenelor. Ochii săi se fixau acolo şi el uita de toate; îşi amintea doar că de la un moment dat el devenea inconştient de ce era în jurul său. El a sugerat unele remedii extraordinare în multe cazuri, dintre care două mai ales merită atenţie.
Familia Rothschild este o familie foarte bogată din America.
O femeie din aceasta familie a fost bolnavă mult timp şi nu i-a fost de folos nici un tratament. Apoi a fost adusă la Edgar Cayce şi el i-a sugerat în stare de inconştienţă un anumit medicament. Ar trebui să denumim această stare inconştienţă, dar cei ce ştiu mai multe despre această întâmplare misterioasă ar putea spune că el a fost de fapt conştient tot timpul. De fapt, inconştienţa durează până când cunoaşterea noastră ajunge la nivelul celui de-al treilea ochi.
Rothschild era milionar, astfel încât şi-a putut permite să caute în întreaga America acest medicament, dar nu l-a găsit. Nimeni nu putea să spună măcar dacă acest medicament există. Au fost date anunţuri în ziarele internaţionale cerându-se informaţii despre el. După aproape trei săptămâni un om din Suedia i-a scris că nu există un medicament cu acest nume, deşi cu douăzeci de ani în urmă, tatăl său a inventat un medicament cu acest nume, dar nu l-a fabricat niciodată pe scară largă. El scria că tatăl său a murit, dar că el îi poate trimite formula. Medicamentul a fost astfel preparat şi dat apoi femeii, care şi-a revenit. Cum putea şti Cayce despre un medicament care nu fusese niciodată disponibil pe piaţă?
Altă dată el a prescris un alt medicament cuiva; a fost căutat, dar n-a putut fi găsit. Un an mai târziu a apărut un anunţ într-un ziar despre faptul că acel medicament apăruse pe piaţă. În anul anterior el fusese testat în laboratoare; nu i se dăduse încă un nume, dar Cayce îl ştia. Medicamentul i-a fost administrat pacientului care şi-a revenit curând.
Cayce a prescris uneori şi medicamente care nu au putut fi găsite şi pacienţii respectivi au murit. Când a fost întrebat despre aceasta, el a spus că este neputincios, că nu poate face nimic. El a spus: „Nu ştiu cine vede aceste lucruri şi cine vorbeşte atâta timp cât eu nu sunt conştient – nu am nici un fel de relaţie cu acea persoană”.
Dar un lucru este cert: ori de câte ori vorbea în această stare, ochii săi se îndreptau către în sus.
Când suntem în starea de somn profund, ochii noştri se îndreaptă către în sus, în funcţie de profunzimea somnului nostru. În zilele noastre psihologii au realizat foarte multe experimente asupra somnului. Cu cât dormi mai profund, cu atât ochii tăi se îndreaptă către în sus; cu cât ochii sunt mai jos, cu atât mai frecvente sunt mişcările lor. Dacă ochii tăi se mişcă foarte rapid sub pleoape, ai un somn plin de evenimente[2]. A fost demonstrat ştiinţific că mişcările rapide ale ochilor indică un vis în care este prezentă mişcarea. Cu cât ochii sunt îndreptaţi către în jos, cu atât este mai evident somnul REM; cu cât ochii se îndreaptă către în sus, cu atât somnul REM nu mai există. Când mişcările globilor oculari sunt reduse la zero, experimentăm somnul cel mai profund. În acel moment, ochii rămân fixaţi în spaţiul dintre sprâncene.
Yoga spune că în somnul profund ajungem la aceeaşi stare la care ajungem şi în samadhi[3], meditaţia profundă. Locul în care ochii se fixează în somnul profund este acelaşi cu cel în care ochii se fixează în samadhi.
V-am povestit aceste două evenimente doar pentru a arăta că există un punct între cele două sprâncene ale voastre în care această viaţă lumească încetează şi viaţa unei alte lumi începe. Acest punct este o poartă. De o parte a porţii se desfăşoară această lume, iar de cealaltă parte există o altă lume, necunoscută, – supranaturală.
Tilak-ul, punctul de culoare vermilion, a fost conceput la început ca o indicaţie şi un simbol al acestei lumi necunoscute. Nu putea fi aplicat oriunde şi doar o persoană care pune mâna pe frunte şi găseşte punctul vă poate spune unde să aplicaţi tilak-ul. Nu are nici un rost să aplicaţi tilak-ul oriunde, deoarece punctul nu este exact în acelaşi loc la toţi oamenii. Al treilea ochi nu se găseşte în acelaşi loc la toţi oamenii; la cei mai mulţi oameni este undeva deasupra locului de la mijlocul distanţei dintre cele două sprâncene. Dacă cineva a meditat foarte mult în vieţile sale anterioare şi a avut chiar experienţe primare ale stării de samadhi, al treilea ochi va fi ceva mai coborât. Dacă nu a făcut nici un fel de meditaţie, locul de pe frunte este plasat foarte sus.
După poziţia acestui punct se poate determina la ce stări de meditaţie aţi ajuns în vieţile anterioare; el va indica dacă aţi avut vreodată stări de samadhi în alte vieţi. Dacă aţi experimentat des stări de meditaţie profundă, acest punct va fi mai coborât; va fi la acelaşi nivel cu ochii – nu poate fi mai jos. Dacă acest punct a ajuns la aceeaşi înălţime cu ochii, atunci, chiar printr-o experienţă minoră, persoana poate intra în samadhi. De fapt, experienţa poate fi atât de minoră, încât poate apărea drept nesemnificativă. Şi adesea suntem surprinşi când cineva plonjează în starea de samadhi fără nici o cauză aparentă.
Există o poveste despre un călugăriţă Zen… se întorcea cu un vas de apă în mâini de la fântână. Vasul s-a răsturnat şi călugăriţa a intrat în samadhi, a devenit iluminată. Incidentul poate părea nesemnificativ: vasul cade şi se sparge – şi apare starea de samadhi!
Pare să nu fie nici o legătură logică.
Mai există un astfel de eveniment în viaţa lui Lao Tse. El stătea sub un copac într-o toamnă şi frunzele cădeau. Privindu-le, Lao Tse a devenit iluminat.
Nu este nici o relaţie între iluminare şi căderea frunzelor, dar astfel de lucruri se petrec când, datorită efortului spiritual din alte vieţi, călătoria spirituală este aproape de culme şi punctul corespunzător celui de-al treilea ochi s-a mutat mai jos, astfel încât acum este între ochi. Atunci orice întâmplare minoră va fi o experienţă de vârf şi această întâmplare minoră poate fi oricare.
Dacă punctul de culoare vermilion sau din pasta de santal este pus în locul corect, el indică anumite lucruri. Mai întâi, dacă maestrul tău ţi-a spus să porţi un tilak pe o anumită zonă, vei începe să experimentezi ceva acolo. Poţi să nu te fi gândit la aceasta, dar dacă stai cu ochii închişi şi cineva arată cu degetul locul dintre ochii tăi, vei avea senzaţia că cineva te arată cu degetul. Aceasta este percepţia celui de-al treilea ochi.
Dacă tilak-ul este de aceeaşi mărime cu cel de-al treilea ochi al tău şi este pus în locul corect, îţi vei aminti de acel loc douăzeci şi patru de ore pe zi şi vei uita restul corpului. Această reamintire vă va face mai conştienţi de tilak şi mai puţin de restul corpului. Atunci vine un moment în care nu vă mai amintiţi de nimic altceva decât de tilak.
Când se petrece acest lucru veţi putea să vă deschideţi cel de-al treilea ochi. În această practică, uitând de întregul corp şi amintindu-vă doar de tilak, întreaga conştiinţă se va cristaliza şi va deveni focalizată în cel de-al treilea ochi. Cheia care deschide cel de-al treilea ochi este conştiinţa focalizată. Este ca şi cum am focaliza razele soarelui asupra unei hârtii cu ajutorul unei lentile; creaţi astfel destulă căldură pentru a arde hârtia. Când aceste raze sunt concentrate, se produce focul. Când conştiinţa rămâne disipată în întregul corp, doar vă irosiţi viaţa. Dar, când ea devine total focalizată asupra celui de-al treilea ochi, bariera care nu ne permite să vedem cu cel de-al treilea ochi este arsă, iar uşa care ne permite să vedem cerul interior se deschide.
Deci, prima utilizare a unui tilak este de a vă indica locul exact de pe corp, astfel încât să ţi-l reaminteşti douăzeci şi patru de ore pe zi. O altă utilizare a tilak-ului este de a-l ajuta pe maestru să vadă locul, fără a trebui să-şi pună mâinile pe fruntea voastră pentru a vă vedea progresul – deoarece, cu cât punctul respectiv se deplasează către în jos, cu atât va trebui să pui tilakul mai jos. În fiecare zi va trebui să simţi punctul respectiv şi să muţi tilakul în acel punct, acolo unde simţi prezenţa celui de-al treilea ochi.
Un maestru poate avea mii de discipoli: când discipolul se înclină în faţa maestrului, maestrul observă unde este tilak-ul lui şi nu mai are nevoie să-l întrebe nimic despre progresul lui. Tilak-ul indică dacă discipolul a făcut vreun progres sau dacă este împiedicat de ceva şi stagnează. Dacă discipolul nu poate să simtă mişcarea spre în jos a punctului, aceasta înseamnă că el nu se concentrează perfect. Şi dacă a pus tilak-ul într-un loc greşit înseamnă ca nu este conştient de localizarea precisă a punctului.
Pe măsură ce punctul coboară, metodele de meditaţie se vor schimba. Tilak-ul este pentru maestru ceea ce este pentru un doctor fişa progreselor înregistrate de un pacient într-un spital. Sora înregistrează permanent temperatura, tensiunea arterială, pulsul şi altele; doctorul trebuie doar să vadă fişa pentru a cunoaşte starea sănătăţii pacientului. La fel, tilak-ul este un mare experiment care indică starea discipolului; maestrul nu trebuie să întrebe nimic. El ştie ce ajutor trebuie să dea şi ce trebuie schimbat. Aceasta este valoarea tilak-ului – arată schimbările necesare în meditaţie.
Un alt aspect al celui de-al treilea ochi este că el este centrul puterii voinţei. În yoga se numeşte Ajna chakra. Noi îl numim astfel deoarece orice disciplină pe care o urmăm în viaţă este guvernată de el; orice ordine şi armonie din viaţa noastră răsare din acest punct.
Să ne înţelegem… cu toţii avem un centru sexual şi ne este mai uşor să înţelegem prin centrul sexual deoarece suntem conştienţi de el; dar nu suntem foarte conştienţi de Ajna chakra. Toate dorinţele din viaţa noastră sunt generate la nivelul centrului sexual. Atât timp cât centrul sexual nu este activat, nu există dorinţă sexuală. Cu toate acestea, orice copil se naşte cu capacitatea de a avea relaţii sexuale şi cu întregul mecanism necesar pentru împlinirea dorinţei sexuale.
Este un fapt ciudat că femeile se nasc cu toate ovulele de care au nevoie pe întreaga durată a vieţii lor reproductive. Nici un nou ovul nu poate fi produs mai târziu. Din prima zi a vieţii sale numărul de ovule ale unei femei indică numărul potenţial de copii cărora le poate da naştere. După ce ajunge la pubertate, în fiecare lună un ovul va fi eliberat. Dacă el întâlneşte şi se uneşte cu un spermatozoid din sămânţa unui bărbat, va fi conceput un copil. Apoi nici un alt ovul nu va mai fi eliberat atâta timp cât se dezvoltă embrionul şi timp de câteva luni după naştere.
Cu toate acestea, dorinţa sexuală nu se trezeşte până când centrul sexual nu devine activ. Atâta timp cât acest centru este inactiv, chiar dacă corpul este în întregime pregătit pentru viaţa sexuală, dorinţa sexuală nu apare. Când cineva ajunge la vârsta de treisprezece sau paisprezece ani, acest centru devine activ. Noi cunoaştem acest centru, deoarece, deşi noi nu l-am activat, el a fost activat de la natură.
Dacă ar fi fost altfel, foarte puţini oameni ar fi putut deveni conştienţi de el. V-aţi întrebat vreodată cum se face că atunci când un gând referitor la sex ne trece prin minte, întregul sistem reproductiv devine activ? Gândurile apar în minte – departe de centrul sexual, dar ele activează imediat centrul sexual. Orice idee sau gând legat de sex activează centrul sexual. Fiecare gând este atras spre centrul său specific, la fel cum apa curge mereu către nivelul cel mai de jos.
Centrul celui de-al treilea ochi este centrul puterii voinţei. Să vedem care sunt funcţiile sale.
Oamenii la care chakra celui de-al treilea ochi nu este activată în această viaţă rămân sclavi în multe privinţe. Fără acest centru nu există libertate. Noi ştim totul despre libertatea economică şi politică, dar aceste libertăţi nu sunt reale – deoarece, o persoană care nu are puterea voinţei, a cărei Ajna chakra nu este activată, va rămâne totdeauna un sclav într-un fel sau altul. El se poate elibera de un anumit tip de sclavie, dar va rămâne un sclav în alte privinţe. El nu are un centru al voinţei care să-l ajute să se stăpânească, nu are această putere a voinţei. El nu are puterea de a se autostăpâni; corpul şi simţurile îi comandă. Dacă stomacul său îi spune că îi este foame, lui îi este foame. Dacă corpul său spune că este bolnav, el se îmbolnăveşte. Dacă centrul său sexual spune că are nevoie de sex, apare dorinţa sexuală. Dacă corpul său spune că îmbătrâneşte, el îmbătrâneşte. Corpul comandă şi el ascultă.
Dar imediat ce centrul puterii voinţei devine activ, corpul se opreşte din a mai da ordine şi în loc de aceasta, începe să asculte; întregul aranjament se schimbă. Dacă o astfel de persoană cere sângelui să se oprească, el se va opri; dacă el cere inimii să-şi oprească bătăile, ea o va face. El poate cere pulsului să înceteze şi el va înceta.
O astfel de persoană devine stăpânul corpului său, minţii şi simţurilor sale. Dar fără activarea chakrei celui de-al treilea ochi aceasta nu este posibil. Cu cât aduci mai multă conştiinţă în acest centru cu atât devii propriul tău stăpân.
Multe experimente au fost făcute în yoga pentru a trezi acest centru. Purtarea unui tilak pe frunte este unul dintre acestea. Dacă o persoană îşi aduce conştiinţa în acest centru, permanent vor apărea rezultate deosebite. Dacă un tilak este aplicat într-un loc, acel loc devine deosebit faţă de restul corpului. Acest loc este foarte sensibil şi dacă tilak-ul este în locul potrivit va trebui să vi-l amintiţi. Este probabil cel mai sensibil loc de pe corp. A existat o încercare de a se ajunge la aceasta sensibilitate.
Există mai multe metode pentru a marca acest loc senzitiv.
După sute de experimente a fost aleasă pasta de santal. Există un fel de rezonanţă între pasta de santal şi senzitivitatea celui de-al treilea ochi şi, aplicată în acest loc, pasta de santal amplifica senzitivitatea.
Nu poate fi utilizată orice substanţă; alte substanţe pot să aducă deteriorări grave ale senzitivităţii acestui loc.
De exemplu, femeile îşi lipesc pe frunte un punct colorat de plastic, dar aceste tikas de la magazin nu au nici un fundament ştiinţific. Ele nu au nimic de-a face cu yoga şi afectează senzitivitatea celui de-al treilea ochi. Întrebarea este dacă o substanţă creste sezitivitatea locului sau o diminuează. Dacă ea creşte senzitivitatea, este bine; altminteri este dăunătoare. În aceasta lume chiar şi un lucru mic poate schimba foarte multe lucruri; fiecare lucru are efectul său propriu. Reţineţi aceasta, unele lucruri au fost descoperite ca fiind folositoare. Dacă chakra celui de-al treilea ochi poate deveni senzitivă şi poate fi activată, aceasta va determina o creştere a integrităţii şi a demnităţii în interiorul tău. Vei începe să fii mult mai integrat, mai unitar; întregul tău interior va înceta să mai fie separat şi divizat şi vei deveni un întreg.
Există o mică diferenţă între utilizarea unui tika, marcarea cu un cerculeţ, şi tilak. Tika a fost destinată în mod special pentru femei.
La femei, cel de-al treilea ochi este foarte slăbit, trebuie să fie aşa, deoarece întreaga făptură a femeii este creată pentru dăruire – frumuseţea ei constă în dăruire. Dacă cel de-al treilea ochi al ei devine puternic, atunci dăruirea devine dificilă. Al treilea ochi al ei este slab, foarte slab în comparaţie cu cel al unui bărbat. De aceea o femeie are totdeauna nevoie de ajutorul cuiva într-o formă sau alta. Ea nu îşi asumă, de obicei, riscul de a sta pe propriile picioare, ci caută o mâna de ajutor, un umăr de care să se sprijine, pe cineva care să o conducă.
Ei îi place să i se spună ce să facă şi această disponibilitate de a asculta o face fericită.
India este singura ţară în care s-a făcut o încercare de a activa chakra celui de-al treilea ochi la femeie. Aceasta deoarece au simţit că, dacă Ajna chakra nu este activată, femeia nu va putea să facă nici un progres pe calea spirituală; fără puterea voinţei ea nu poate progresa în practicile meditative – trebuie să fie făcută profundă şi puternică. Dar este necesar să facem ca Ajna chakra ei să fie puternică într-un alt sens, pentru că dacă o facem să fie la fel cu cea a unui bărbat, aceasta îi va reduce feminitatea şi ea va începe să dezvolte calităţile unui bărbat.
Deci, tika a fost ferm şi invariabil asociat cu soţul unei femei.
Această asociere era necesară deoarece dacă ar fi fost aplicată independent, el ar fi crescut independenţa femeii şi ar fi făcut-o suficientă sieşi. Si, cu cât ar deveni mai independentă, cu atât delicateţea, frumuseţea şi flexibilitatea ei ar fi distrase. Există o anume tandreţe şi delicateţe în felul ei de a căuta ajutorul celorlalţi, dar dacă devine independentă, ea nu va putea evita să devină dură şi rigidă.
Astfel încât s-a considerat că a o face pe cale directă puternică i-ar distrage feminitatea, i-ar crea probleme în rolul ei de mamă; ar face dificilă pentru ea abandonarea. Astfel, s-au făcut eforturi pentru a asocia centrul voinţei ei cu soţul ei. Acest fapt a fost de folos în doua privinţe. Feminitatea ei nu este afectată, iar central voinţei rămâne activ.
Să înţelegem: chakra celui de-al treilea ochi nu poate funcţiona împotriva persoanei cu care este asociată. Dacă este asociată cu un maestru religios nu va putea funcţiona împotriva lui.
Dacă este asociată cu soţul unei femei, ea nu se va putea întoarce niciodată împotriva lui. Dacă pe fruntea unei femei se aplică o tika care este profund asociată cu soţul ei, ea îl va urma, fiind în acelaşi timp puternică în relaţia ei cu restul lumii.
Dacă înţelegeţi ce este hipnoza, veţi putea înţelege şi acest fenomen asociativ. Dacă un hipnotizator hipnotizează pe cineva, atunci persoana hipnotizată va putea auzi doar vocea hipnotizatorului.
Ea va auzi comenzile cu voce înceată ale hipnotizatorului, dar nu va auzi zgomotele puternice făcute de spectatori. Aceasta este similar cu ceea ce se petrece când o femeie indiană poartă o tika: o face profund sugestibilă. Persoana hipnotizată rămâne receptivă doar faţă de hipnotizator şi este închisă faţă de ceilalţi. Dacă hipnotizatorul îi şopteşte doar să se ridice în picioare, persoana o va face. Dar ea nu va auzi comenzile date cu voce tare de către oricine altcineva. Conştiinţa acestei persoane are acum doar o singură deschizătură, către hipnotizator, chakra celui de-al treilea ochi al său a devenit receptivă doar faţă de hipnotizator.
Aceasta mantră este utilizată în conexiune cu tika unei femei.
Ea îl va urma doar pe soţul ei şi i se va dărui doar lui. Ea îşi păstrează libertatea şi independenţă faţă de restul lumii, dar nu vor mai apărea astfel probleme în ceea ce priveşte feminitatea ei; feminitatea ei va fi păstrată, calităţile ei feminine vor rămâne intacte. Când soţul moare, tika trebuie abandonată pentru că acum ea nu mai urmează pe nimeni.
Oamenii nu au nici o idee despre rostul ştiinţific al unei tika; ei cred că tika a fost abandonată pentru că femeia este văduvă. Dar există un motiv pentru care ea nu mai poartă tika. Acum ea va trebui să trăiască la fel ca orice bărbat pentru tot restul vieţii sale; şi cu cât va deveni mai independentă, cu atât mai bine. Chiar şi cea mai mică zonă vulnerabilă care ar putea-o determina să urmeze pe altcineva trebuie să fie astupată.
Acest experiment legat de tika este foarte profund. Dar trebuie ca tika să fie plasată pe locul potrivit, să fie făcută din materialul potrivit şi să fie aşezată corect; altfel, nu are nici un sens.
Daca tika este doar decorativă, ea nu are nici o valoare. Atunci este doar o formalitate. Deci, când tika este aplicată pe fruntea unei femei pentru prima data, se realizează o anumită ceremonie şi un anumit ritual la fel ca atunci când un maestru pune pentru prima data un tilak pe fruntea unui discipol.
Acum toate aceste lucruri au devenit lipsite de înţeles deoarece acum întregul lanţ al gândirii ştiinţifice din spatele lor s-a pierdut. A devenit doar un ritual golit de sens, un obicei care mai este încă realizat fără scop, fără dragoste.
Vă voi mai spune câteva lucruri care v-ar putea fi de folos despre chakra celui de-al treilea ochi. Linia care porneşte în sus din Ajna chakra împarte creierul în doua: emisfera stângă şi emisfera dreaptă. Creierul începe de la aceasta linie. S-a observat că jumătate din creierul nostru nu este utilizată; cei mai inteligenţi dintre noi – geniile – folosesc de asemenea doar o jumătate de creier, în timp ce jumătatea cealaltă rămâne neutilizată şi nedezvoltată. Oamenii de ştiinţă şi psihologii sunt derutaţi, neştiind de ce este aşa. Chiar dacă jumătate din creier este extirpat chirurgical, totul va continua să funcţioneze normal; persoana nici măcar nu va şti că jumătate din creierul său a fost eliminat. Dar oamenii de ştiinţă ştiu că natura nu creează nimic de prisos. Poate să fie o greşeală în legătură cu creierul unui om, dar nu una în legătură cu creierul întregii umanităţi! Dar la toţi oamenii jumătate de creier este nefolosită, inactivă!
Yoga susţine că această jumătate de creier devine activa doar când chakra celui de-al treilea ochi devine activă. Jumătate din creier este conectată cu centrii inferiori lui Ajna chakra, iar cealaltă jumătate cu centrii de deasupra lui Ajna chakra. Când centrii inferiori lucrează, – este utilizată emisfera stângă a creierului. Când centrii de deasupra lui Ajna chakra încep să funcţioneze, este activată emisfera cerebrală dreaptă.
În Suedia, un om a căzut dintr-un tren. Când a fost dus la spital el a început să audă programele transmise de staţii radio care se aflau pe o rază de zece mile în jurul lui. La început s-a crezut că avea vreo leziune a creierului, deoarece el descria sunetele ca pe un bâzâit în urechi. Dar, după două săptămâni, el a început să audă programele radio foarte clar, s-a speriat foarte tare şi l-a întrebat pe doctor ce se întâmplă. El i-a spus doctorului că putea auzi programele radio la fel de clar ca şi cum aparatul de radio ar fi fost lângă el. Doctorul l-a întrebat ce aude şi el a repetat linia melodica a unui cântec; doctorul abia auzise cântecul la radio acasă, de unde abia venise. După acel cântec transmisiunea radio s-a încheiat şi doctorul a plecat. Când transmisia radio a reînceput, a fost adus la spital un radio pentru a confrunta ceea ce spunea pacientul cu ceea ce se transmitea. S-a descoperit că urechile omului funcţionau ca un receptor radio. Trebuia operat; altfel ar fi înnebunit deoarece nu avea cum să schimbe programele. El putea auzi ştirile tot timpul, indiferent că voia sau nu.
Acest incident a făcut ca un lucru să fie clar – că urechea are un mare potenţial. Poate că până la sfârşitul acestui secol va fi posibil să ne folosim urechile pentru a auzi ştirile în direct. Urechea poate funcţiona ca un radio-receptor ataşând pur şi simplu un comutator lângă ea! Aceasta idee a apărut numai pentru că cineva a avut un accident de tren. Multe noi invenţii au fost făcute şi multe noi idei şi perspective au apărut accidental în această lume. Bazându-ne pe cunoştinţele noastre trecute, noi nu am fi putut niciodată să ne gândim că într-o zi urechile noastre vor funcţiona ca receptori-radio. Atât urechile cât şi radio-receptorul ascultă: ambele sunt receptive. Dar radio-ul a fost construit privind urechile, ele au servit drept model; radio-ul are un înţeles doar datorită urechilor noastre. Alte posibilităţi ale urechilor noastre nu vor fi cunoscute până când nu ne vom lovi accidental.
Un incident similar s-a petrecut în timpul celui de-al doilea război mondial. Un om a fost rănit şi a devenit inconştient. Când şi-a recăpătat conştiinţa el a început să vadă stele pe cer – în timpul zilei.
Stelele sunt mereu acolo, dar datorită radiaţiei Soarelui noi nu le putem vedea în timpul zilei; ele sunt foarte departe şi lumina soarelui intervine.
Există stele care sunt de sute şi mii de ori mai mari şi mai strălucitoare decât soarele, dar ele sunt mult mai depărtate de Pământ decât Soarele. Razele Soarelui au nevoie doar de nouă minute pentru a ajunge pe Pământ, în timp ce lumina celei mai apropiate stele are nevoie de patru ani lumină pentru a ajunge pe Pământ. Lumina Soarelui are viteza de 186 de mile pe secundă. Chiar şi cu această viteză a luminii, Soarelui îi trebuie nouă minute pentru a ajunge pe Pământ – iar luminii de la cea mai apropiată stea îi trebuie patru ani.
Există stele care sunt atât de departe, încât lumina lor poate lua patru mii de ani, patru sute de mii de ani, patruzeci de milioane de ani sau patru miliarde de ani pentru a ajunge pe Pământ. Unii oameni de ştiinţă spun că există stele a căror lumină vine către Pământ încă înainte ca Pământul să se nască şi va ajunge aici când Pământul deja nu va mai exista. Aceste raze de lumină s-ar putea să nu ştie niciodată că a existat un fenomen numit Pământ care a trăit în timpul călătoriei lor.
Stelele pe care acel om rănit le-a văzut există în timpul zilei, dar nu pot fi văzute. Dar el le-a văzut! Ce s-a întâmplat cu ochii săi?
Ei au dezvoltat o capacitate extraordinară; acest incident a revelat potenţialul ochilor. A arătat că există un potenţial latent în ochii noştri de care noi nu suntem conştienţi – toate simţurile noastre au mult potenţial latent. Orice ne apare drept un miracol, ne apare astfel datorită revelaţiei spontane a unui potenţial latent al nostru. Nu este un miracol. Există multe miracole în noi, dar ele nu sunt manifeste; ele sunt ascunse în spatele unor uşi închise.
Vă spuneam acum câteva minute că jumătate din creier rămâne de obicei nefolosit şi devine activ doar când chakra celui de-al treilea ochi se activează. Aceasta este viziunea în yoga. Asemenea viziuni nu au provenit din experienţa recentă, ci au fost cunoscute de cel puţin douăzeci de mii de ani. Nu poţi să ai încredere în nici o concluzie la care a ajuns ştiinţa deoarece, ceea ce ştiinţa crede astăzi că este adevărat poate să se dovedească a fi fals peste şase luni. Dar această viziune din yoga a fost confirmată de experienţa de cel puţin douăzeci de mii de ani. Avem iluzia că civilizaţia noastră este prima, dar multe civilizaţii umane au mai existat şi au dispărut. Cu mult timp înaintea noastră omul a ajuns la acelaşi sau la un şi mai mare progres ştiinţific, dar aceste civilizaţii au fost distruse.
În 1924, s-a construit în Germania un centru de cercetări atomice. Într-o dimineaţă, cineva care îşi spunea Fulcanelli a venit la institut şi a trimis un mesaj către autorităţile centrului de cercetări. În scrisoarea sa el spunea: „Eu şi încă vreo câţiva cunoaştem anumite lucruri despre ştiinţa atomului şi, pe baza acestor cunoştinţe, vă avertizez să nu mergeţi mai departe cu cercetările voastre atomice deoarece înainte de civilizaţia noastră multe alte civilizaţii s-au autodistrus prin explozii atomice. Este mai bine să opriţi aceste cercetări”. După aceea s-au făcut eforturi pentru a găsi persoana care scrisese acele rânduri, dar fără succes.
În 1940, Heisenberg, un mare savant din Germania, lucra pentru a dezvolta energia atomică. Din nou, aceeaşi persoana, Fulcanelli, a venit la el, i-a înmânat o scrisoare şi a plecat. Scrisoarea conţinea acelaşi mesaj şi din nou autorul nu a putut fi găsit.
În 1945, când bomba atomică a căzut la Hiroshima toţi cei doisprezece oameni de ştiinţă care ajutaseră la construirea bombei atomice au primit o scrisoare similară de la Fulcanelli în care li se spunea că încă nu este prea târziu să se oprească din munca lor; altminteri, din moment ce primul pas spre distrugere a fost făcut, ultimul pas nu va întârzia. Oppenheimer – care era cel mai mare savant american în acest domeniu şi care a avut de asemenea o contribuţie importanta la construirea bombei atomice – a renunţat imediat după ce a primit scrisoarea şi a scris o declaraţie în care spunea: „Am păcătuit”. Dar încă o data Fulcanelli nu a putut fi găsit. Ceea ce a spus Fulcanelli este foarte posibil: civilizaţiile anterioare s-au jucat cu puterea atomică şi s-au autodistrus.
În India, în timpul războiului din Mahabharata, noi ne-am jucat de asemenea cu energia atomică şi ne-am autodistrus. Aceasta este situaţia: un copil devine un tânăr şi face aceleaşi greşeli ca şi tatăl său. Tatăl, care este acum bătrân, îi spune să nu facă la fel – la rândul lui şi el a fost avertizat de tatăl sau – dar în tinereţe se comit astfel de greşeli, deşi noile generaţii sunt avertizate de cei care între timp au îmbătrânit. Civilizaţiile sunt de asemenea distruse urmând aceeaşi paşi şi făcând greşeli similare cu cele ale civilizaţiilor trecute. Civilizaţiile, de asemenea, trec printr-o copilărie şi o tinereţe, îmbătrânesc şi mor.
Viziunea din yoga a fost dobândită într-o perioada de mai mult de douăzeci de mii de ani; din punct de vedere istoric calculul unei perioade de douăzeci de mii de ani este foarte clar. Dacă doriţi să studiaţi tinereţea unui om trebuie să studiaţi tinereţea a zece oameni, deoarece ceea ce este adevărat pentru un om poate să nu fie adevărat pentru toţi. Studiul unei singure persoane şi a unui singur eveniment nu este concludent. De aceea spun că o imagine a ultimilor douăzeci de mii de ani poate fi destul de clară.
Yoga susţine de douăzeci de mii de ani că dacă vrei să cunoşti ceea ce este dincolo de această viaţă lumească trebuie să-ţi activezi cealaltă jumătate de creier aflată în legătură cu cel de-al treilea ochi şi care este latentă şi inactivă. Dacă vreţi să cunoaşteţi ceva despre Absolut, ceva care este dincolo de materie, trebuie să activaţi aceasta jumătate a creierului. Iar uşa către această emisferă a creierului – locul corespunzător chakrei celui de-al treilea ochi – este acolo unde se aplica tilak-ul. Acest punct este o localizare exterioară şi corespunde centrului interior care este cam la 3.75 cm adâncime în spatele frunţii.
Acest punct profund, acest centru, funcţionează ca o poartă spre lumea transcendentă de dincolo de materie.
Ca şi în India, unde a fost utilizat tilak-ul, în Tibet au fost elaborate metode care utilizau operaţia chirurgicală asupra acestui punct pentru a se ajunge la cel de-al treilea ochi. Tibetanii au făcut foarte multe eforturi pentru a găsi cel de-al treilea ochi, mai mult decât alte civilizaţii. De fapt, întreaga ştiinţă şi înţelegere a vieţii în variatele ei aspecte este bazată în Tibet pe înţelegerea celui de-al treilea ochi.
Vă povesteam mai devreme despre prescripţiile lui Edgar Cayce fiind în stare de transă. El a fost doar un singur caz în America, dar în Tibet oamenii cer sfaturi medicale numai de la cei care sunt capabili să intre în transă, în samadhi[4]. Tibetanii au încercat să ajungă la cel de-al treilea ochi pe cale chirurgicală, deschizându-l din exterior. Dar această metodă este foarte diferită de a ajunge la cel deal treilea ochi prin practica yoga, aşa cum se face în India. Când emisfera latentă a creierului devine activă prin practica yoga, aceasta se face prin expansiunea conştiinţei. Deschizând acest centru din exterior, fără a-ţi purifica şi rafina mai întâi conştiinţa, se creează pericolul că achiziţiile acestei jumătăţi a creierului să fie utilizate greşit după ce a fost activată – deoarece omul a rămas acelaşi; conştiinţa sa nu s-a transformat din interior prin intermediul meditaţiei. Este necesară o transformare a conştiinţei prin meditaţie.
Dacă această jumătate a creierului se activează fără o transformare interioară, atunci, de exemplu, persoana care devine capabilă să vadă prin ziduri poate să nu încerce să salveze pe cineva care a căzut într-o fântână, preferând să scoată afară comori pe care le vede ascunse sub pământ. Dacă o astfel de persoană realizează că poate să-i facă pe oameni să asculte de el, el poate ordona lucruri pentru propriul său beneficiu.
Operaţiile exterioare puteau fi făcute şi în India, dar indienii n-au încercat niciodată să le facă, deoarece practicanţii yoga ştiau că dacă conştiinţa nu este transformată din interior, este periculos să trezeşti asemenea puteri şi să le pui la dispoziţia unor oameni care le-ar putea utiliza greşit. Este ca şi cum ai da o sabie unui copil. El poate că nu-i va ucide pe ceilalţi oameni, dar s-ar putea sinucide. Deci, o transformare a conştiinţei este necesară înainte ca noi puteri să fie trezite.
În Tibet ei au încercat să facă o gaură cu instrumente fizice exact în locul în care noi aplicam tilak-ul; deci, tibetanii au ajuns să cunoască şi să experimenteze multe dintre puterile creierului latent – dar, în ceea ce priveşte disciplina spirituală, Tibetul nu poate deveni o ţară mare. Este surprinzător faptul că, deşi tibetanii au făcut multe lucruri importante, ei nu au putut totuşi da naştere unui Buddha. Ei au dezvoltat multe puteri, au ajuns să cunoască multe lucruri unice, dar le-au folosit pentru scopuri obişnuite.
India nu a încercat să folosească instrumente fizice, ci a încercat să-şi concentreze şi să focalizeze întreaga energie asupra celui de-al treilea ochi din interior, astfel încât al treilea ochi să se deschidă tocmai prin forţa acestei energii puternice. Presupune o mare disciplină să aduci curgerea conştiinţei în sus către al treilea ochi; mintea trebuie să fie elevata prin nivele înalte de disciplină. Normal, mintea merge către în jos; de fapt, mintea noastră curge de obicei către centrul sexual. Orice am face – câştigarea banilor, avansare socială, orice – într-un mod subtil, forţa noastră motivantă este dorinţa sexuală.
Dacă câştigăm bani, este doar în speranţa că putem cumpăra sex.
Căutam poziţii sociale cât mai înalte pentru a fi destul de puternici pentru a fi capabili să ne alegem şi să ne asiguram partenerii sexuali.
De aceea, în trecut, reputaţia unui rege era măsurată după numărul de regine pe care le avea şi aceasta este o măsură corectă, deoarece care este valoarea puterii tale? Astfel puterea, statutul şi banii sunt indirect doar mijloace pentru a satisface dorinţa sexuală.
Atât timp cât energia curge către în jos, spre centrul sexual, este posibil să fii indisciplinat din punct de vedere spiritual.
Dacă vrei să direcţionezi energia către nivele superioare, atunci direcţia energiei tale sexuale trebuie inversată. Direcţia întregului curs trebuie schimbată. Va trebui să faci o rotaţie de 180 de grade şi să-ţi orientezi atenţia într-o direcţie ascendentă. Trebuie să fie o mişcare verticală către în sus – şi aceasta va fi o mare disciplină spirituală. La fiecare pas vor fi confruntări şi va fi nevoie de sacrificii.
Va trebui să pierzi tot ceea ce este inferior şi jos, pentru a câştiga ceea ce este vast şi sublim. Trebuie să plăteşti acest preţ. Si, când vei atinge puteri mari plătind acest preţ, cum să le poţi utiliza greşit? Nu se pune problema utilizării greşite deoarece persoana care a fost capabilă să utilizeze greşit aceste puteri va fi distrusă înainte de a-şi atinge scopul.
De aceea magia neagră s-a născut în Tibet – datorită acestor operaţii exterioare. Era foarte puţină creştere spirituală şi practicile malefice au putut să se dezvolte datorită puterilor colosale care au devenit accesibile.
Printre sufiţi circulă o poveste despre Iisus… în creştinism nu există nicăieri vreo menţiune despre aceştia, dar printre sufiţi sunt multe poveşti despre Iisus, poveşti pe care creştinii nu le ştiu. Chiar şi musulmanii cunosc unele evenimente în viaţa lui Iisus care nu se găsesc în creştinism. Această poveste a fost povestită de sufiţi…
Iisus avea trei discipoli care i-au spus că au auzit despre puterea de a învia morţii. Ei nu doreau mântuirea sau împărăţia Tatălui Ceresc, dar voiau ca el să le spună secretul învierii morţilor, astfel încât să poată avea şi ei această putere. Iisus le-a spus că nu vor fi niciodată capabili să utilizeze mantra pentru ei înşişi, deoarece, odată ce erau morţi, cum ar mai putea-o utiliza? Şi ce beneficii vor obţine readucându-i pe alţii la viaţă? El le-a spus că mai bine le arăta cum să facă astfel încât să nu mai moară niciodată. Dar discipolii au spus că ei nu erau îngrijoraţi în legătură cu moartea lor, că erau interesaţi doar de cunoaşterea modului în care morţii pot fi readuşi la viaţă.
În cele din urmă Iisus le-a arătat metoda. Imediat toţi trei l-au părăsit pentru a căuta un cadavru pe undeva, pentru a încerca mantra înainte de a uita ceva sau a face vreo greşeală. Din nefericire, în primul sat în care au ajuns nu au putut găsi nici un cadavru, astfel încât au mers în altul şi au găsit pe drum un schelet. Cum nu găsiseră nici un cadavru s-au gândit să încerce mantra asupra scheletului. Era scheletul unui leu. Ei au utilizat mantra şi imediat leul a înviat şi i-a ucis pe toţi trei!
Sufiţii spun că pot apărea doar astfel de lucruri – curiozitatea unei minţi indisciplinate poate duce la mari pericole. Şi astfel, cele mai multe cunoştinţe secrete au fost păstrate ascunse astfel încât să nu ajungă pe mâinile unor persoane rău intenţionate. Tot ceea ce era dat unei persoane obişnuite era dat astfel încât ea să înţeleagă numai când merita aceasta.
Te-ai putea întreba de ce am povestit toate acestea în legătură cu tilak-ul. Un tilak a fost pus pe fruntea unui copil când el nu înţelegea nimic despre ce înseamnă el. Dar a crescut şi a ajuns să înţeleagă astfel de lucruri, şi a ajuns să realizeze misterul tilak-ului.
Până atunci, îi puteau fi date doar unele indicii în legătură cu locul potrivit. Oricând conştiinţa copilului ar fi devenit capabilă el ar fi putut să utilizeze acest semn.
Există atât de multă valoare în aplicarea tilak-ului încât la toate marile ocazii, cum sunt căsătoria sau victoria, tilak-ul este aplicat. Te-ai întrebat vreodată de ce tilak-ul este aplicat cu fiecare ocazie legată de respect şi onoare? Aceasta datorită legii asociaţiei.
Mintea noastră este foarte interesantă. Ea doreşte să uite momentele de supărare şi să reţină momentele de fericire. De aceea mintea uită toate evenimentele care au dus la nefericire şi îşi aminteşte doar momentele care au adus fericire. De aceea noi avem întotdeauna senzaţia că trecutul este plin de fericire. Un bătrân crede întotdeauna că a fost fericit în copilăria sa. Aceasta deoarece mintea elimină toate amintirile dureroase şi le păstrează pe cele plăcute. Deci, când o persoana priveşte înapoi în trecut, vede doar fericire. Indiferent câtă nefericire a fost între momentele de fericire este uitată.
Nici un copil nu spune vreodată despre copilăria sa că este plină de fericire. Copiii vor să crească mai repede: doar oamenii bătrâni spun despre copilăria lor că a fost plină de fericire. Este o neînţelegere undeva. Dacă întrebi un copil ce ar dori, el îţi va spune că ar dori să crească mare. Dacă întrebi un bătrân ce ar dori, îţi va spune că ar dori să fie din nou copil. Copiii încearcă totdeauna să arate că sunt maturi şi încearcă să fie mai bătrâni. Ei încep să fumeze doar pentru că simt că fumatul este un simbol al stării de maturitate.
Psihologii spun că 70% din copii încep să fumeze doar pentru că este simbolul unui prestigiu. Ei cred că doar oamenii mari, puternici, plini de succes fumează. Deci, când un copil fumează el se ţine drept şi simte că este cineva – nu doar o persoană obişnuită.
Dacă un film este „doar pentru adulţi”, băieţii îşi vor pune o mustaţă falsă pentru a încerca să intre la spectacol. De ce? Este o dorinţă arzătoare în copii de a creşte mai repede. Totuşi, bătrânii spun despre copilăria lor că a fost foarte fericită. De ce? Singurul motiv este că mintea ne face uneori să uitam nefericirea; ea nu merită să fie reamintită.
Un psiholog, Piaget, după ce a realizat experimente cu copii timp de patruzeci de ani, a descoperit că memoria primilor cinci ani din viaţă este foarte săracă, aproape nulă – pentru că aceşti ani sunt atât de nefericiţi, încât copilul nu doreşte să şi-i amintească. Dacă vei încerca să-ţi aminteşti evenimente din viaţa ta timpurie, conform lui Piaget, îţi vei reaminti până la vârsta de cinci ani sau cel mult până la patru ani. Oare memoria nu s-a format până atunci? Ba da. Nu au fost evenimente înainte ca tu să ai patru ani? Ba da. În aceşti ani nu te-a pedepsit nimeni? Nu te-a iubit nimeni? Toate acestea s-au întâmplat.
Dar atunci, de ce nu există nici o amintire a acestor patru sau cinci ani?
Piaget spune despre copilăria timpurie că este plină de nefericire pentru copil; copilul se simte slab, neajutorat, şi atât de dependent încât suprimă amintirile, pur şi simplu elimină acele zile din memorie. Dacă îl întrebi despre ele, el spune simplu: „Nu-mi amintesc nimic până la vârsta de patru ani” – deoarece când tatăl lui îi spunea să se ridice el trebuia să asculte; dacă mama sa îi spunea să se aşeze trebuia să asculte. Toţi din jurul lui erau mai puternici şi el nu putea lupta împotriva lor – el era neajutorat ca o frunză dusă de vânt.
El trebuia să facă ceea ce i se spunea; era dependent de ceilalţi pentru orice. Doar o scăpărare de furie în ochii cuiva şi el se înspăimântă.
Deci, el se va închide şi va uita că a avut o viaţă înainte de patru ani. Dar dacă este hipnotizat şi i se cere să-şi reamintească evenimentele dinainte de patru ani sau chiar din pântecele mamei, el îşi va reaminti şi le va descrie. Dacă în timpul sarcinii mama sa a căzut, în stare de hipnoză el îşi va putea aminti şocul pe care l-a resimţit în pântecul ei. Dar în memoria obişnuită astfel de amintiri nu pot fi readuse.
Există un motiv întemeiat pentru a asocia tilak-ul cu momentele de fericire ale cuiva. Ori de câte ori apare un eveniment fericit, lăsaţi să vi se pună pe frunte un tilak. Vă veţi aminti atât de evenimentul fericit, cât şi de tilak prin intermediul asociaţiei. Acum trebuie să vă spun câte ceva despre asociaţii.
Savantul rus Pavlov a realizat multe experimente în acest domeniu. El spunea că orice poate fi asociat – viaţa noastră nu este decât suma asociaţiilor noastre. Unul dintre aceste experimente este celebru. El implica hrănirea unui câine. Pavlov punea hrana la o anumită distanţă, astfel încât câinele începea să saliveze când o vedea.
Atunci Pavlov suna dintr-un clopoţel. Nu exista nici o legătură între clopoţel şi secreţia de saliva, dar când câinele primea mâncare, secreţia de saliva se declanşa şi în acel moment suna clopoţelul. A făcut aceasta timp de cincisprezece zile; în acest timp s-a stabilit o asociaţie între clopoţel şi secreţia de salivă. În cea de-a şaisprezecea zi câinele nu a mai primit hrană, dar în momentul în care clopoţelul a sunat, el a început să saliveze. Sunetul clopoţelului a activat câinelui amintirea mâncării: clopoţelul a devenit un simbol pentru mâncare.
Aceeaşi lege a asociaţiilor a fost folosita şi în cazul tilak-ului: el a devenit asociat cu fericirea. Ori de câte ori a avut loc un eveniment fericit, a fost folosit un tilak; deci tilak-ul şi fericirea au devenit treptat asociate, astfel încât, tilak-ul nu poate fi uitat niciodată.
Deci ori de câte ori eşti fericit, îţi vei aminti în primul rând de chakra celui de-al treilea ochi. Ne place întotdeauna să ne reamintim momentele fericite, şi fericiţi sau nu, trăim în amintiri fericite. Chiar şi micile fericiri sunt exagerate; noi amplificăm evenimentele fericite şi le minimalizam pe cele nefericite.
Când ţi-ai întâlnit prima dată iubita ai fost atât de fericit!
Astăzi, când te gândeşti, consideri aceasta un eveniment extraordinar.
Dar dacă o întâlneşti astăzi, această fericire e mult mai mică. Apoi în următoarele douăzeci şi patru de ore o vei maximiza din nou. Este atât de multă nefericire în viaţă; dacă nu am maximiza fericirea, ar fi greu de trăit.
Dacă tilak-ul este asociat cu fericirea, aşa cum este supraestimată fericirea, aşa este şi tilak-ul. Când aceasta se întâmplă frecvent, fericirea devine asociată cu chakra celui de-al treilea ochi.
Când aceasta se petrece trebuie să realizezi că ai folosit fericirea pentru a-ţi deschide cel de-al treilea ochi. Putem utiliza acest flux de fericire pentru a activa chakra celui de-al treilea ochi. Cu cât o vom asocia cu mai multe evenimente şi aspecte, cu atât va fi mai bine.
Ţările care nu au utilizat tilak-ul nu ştiau ce este cel de-al treilea ochi. Ţările care au avut chiar şi cea mai vagă idee despre cel de-al treilea ochi au utilizat tilak-ul. Ţările care nu ştiau nimic despre cel de-al treilea ochi nu puteau inventa tilak-ul; nu aveau nici o bază pentru aceasta. O societate nu va ajunge brusc la ideea aplicării tilakului pe frunte fără motiv. Nu este nici un motiv să aplici un tilak aşa, pur şi simplu, în orice punct. Deci, nu este ceva accidental şi astfel de practici pot supravieţui numai dacă există un motiv profund.
Îţi voi spune mai multe despre locul de proiecţie al celui de-al treilea ochi. Poate ai observat că, ori de câte ori eşti anxios, apare o presiune în cel de-al treilea ochi. Datorită faptului că fruntea se contractă şi se formează riduri, tensiunea urcă până la punctul în care se plasează tilak-ul. Cei care sunt mai mereu tensionaţi, care gândesc şi reflectează continuu, pot indica cu precizie locul datorită presiunii pe care o simt în frunte.
Oamenii care au lucrat foarte mult asupra celui de-al treilea ochi în vieţile anterioare au în momentul naşterii un fel de tilak pe frunte chiar în locul corespunzător celui de-al treilea ochi. Acest loc apare uşor însemnat, ca şi cum acolo ar fi fost un tilak. Dacă atingi acest loc de pe frunte cu degetul se va simţi o mică umflătură – exact în acel loc acolo unde în trecut a purtat un tilak. În spatele tilak-ului sau al unei tika se ascunde cel de-al treilea ochi.
A fost un mic experiment făcut de hipnotizatori… Charcot a fost un mare psiholog din Franţa care a lucrat asupra modului de a influenţa o persoană focalizând privirea asupra frunţii cuiva. Dacă încerci să-ţi concentrezi privirea asupra frunţii cuiva, el va deveni foarte supărat şi nu te va lăsa să continui. Acesta se consideră a fi un lucru foarte nepotrivit şi nepoliticos. Al treilea ochi este cam la 1,25 cm sub frunte – foarte aproape de suprafaţă. Daca cineva merge în faţa ta şi tu îţi fixezi privirea în spatele capului lui, aproximativ la nivelul celui de-al treilea ochi vei descoperi că în câteva secunde persoana se va întoarce să privească în spate. Dacă continui acest experiment timp de câteva zile şi apoi dai cuiva câteva sugestii el le va îndeplini.
Urmăreşte să înţelegi: dacă te focalizezi în spatele capului cuiva timp de câteva secunde, fără să închizi nici măcar o clipă ochii, persoana se va uita în spate. Chiar în acel moment îi poţi comanda mental să facă ceva anume[5]. Dacă îi vei cere să se întoarcă către stânga, el o va face, deşi se va simţi jenat; poate că el ar fi dorit să se întoarcă spre dreapta. Dacă vei face cândva acest experiment vei fi surprins de rezultate. Distanţa din spatele capului până la al treilea ochi este mai mare decât din faţă, de unde distanţa este de doar 3,75 cm. Şi din faţă rezultatele sunt şi mai surprinzătoare…
Oamenii care practică o formă neautentică de shaktipata, transmiterea energiei, sunt capabili să facă aceasta prin cel de-al treilea ochi. Dacă vreun sfânt sau călugăr te pune să te aşezi în faţa lui cu ochii închişi ai putea crede că face într-adevăr ceva; el doar îşi fixează privirea asupra acestui loc de pe fruntea ta şi îţi dă mental o sugestie. Dacă spune: „Ai în interior o lumină strălucitoare”, vei simţi că ai o lumina în interior. Dar această lumină nu rămâne; ea dispare imediat ce te îndepărtezi de el. Uneori iluzia luminii poate persista timp de două-trei zile, apoi dispare. Nu este shaktipata veritabilă, dar este un exerciţiu semnificativ care implică cel de-al treilea ochi.
Cel de-al treilea ochi este un dar unic, iar utilizările sale sunt nenumărate.
Când misionarii creştini au venit în India de sud pentru prima data, unii dintre ei au început să-şi aplice pe frunte tilak-ul. Din această cauză acum o mie de ani a apărut o situaţie la curtea Vaticanului în care se cereau explicaţii pentru acei misionari din India, Unii dintre ei au început să poarte cordonul sacru, alţii şi-au aplicat tilak-ul, şi chiar mai mult, alţii au început să poarte sandale de lemn: ei au început să trăiască ca sannyasinii hinduşi.
Vaticanul a simţit că aceşti misionari au făcut ceva rău. Aceşti misionari care au început să trăiască astfel în India au replicat că ei nu au devenit hinduşi prin purtarea unui tilak, dar că, făcând aceasta, ei au ajuns să cunoască un secret. Purtând sandale de lemn ei nu au devenit hinduşi, dar au ajuns să ştie că purtând sandale în timpul meditaţiei, energia nu se mai disipează şi astfel rezultatele care ar fi fost obţinute în luni de zile apar într-un timp foarte scurt. Ei au mai spus că dacă hinduşii au ajuns să cunoască anumite secrete, misionarii creştini nu ar fi atât de prosti să nu le înveţe.
Cu siguranţă hinduşii pot cunoaşte anumite lucruri – ar fi realmente surprinzător dacă nu ar fi aşa, acesta a fost scopul lor timp de douăzeci de mii de ani. Timp de douăzeci de mii de ani oamenii lor cei mai inteligenţi şi înţelepţii şi-au dedicat vieţile aceluiaşi scop – căutarea adevărului. Ei erau stăpâniţi de o singură dorinţă: a cunoaşte adevărul ascuns în spatele existenţei, a vedea Invizibilul şi a întâlni ceea ce este fără formă. Ar fi într-adevăr uimitor dacă astfel de oameni nu ar şti nimic, după ce şi-au consacrat întreaga inteligenţă acestui unic scop, şi aceasta timp de douăzeci de mii de ani. Este natural ca ei să cunoască – şi cunosc! Dar în ultimii două sute de ani s-au petrecut anumite lucruri extrem de perturbatoare.
Merită să înţelegi. În această ţară au fost sute de invazii străine, dar nici un invadator nu a putut ataca nucleul vital. Unii invadatori au căutat bogăţie, unii au ocupat pământul, alţii au capturat palate şi forturi, dar nici unul nu a putut ataca interiorul Indiei – atenţia invadatorilor nu s-a îndreptat către interior. Dar atunci, pentru prima dată, atacul Occidentului s-a îndreptat asupra interiorului. Modul cel mai uşor de a ataca a constat în separarea ţării de istoria ei şi în distrugerea trecutului ei. S-a creat o prăpastie între oameni şi istoria lor. Astfel, oamenii au devenit dezrădăcinaţi şi fără putere.
Dacă oamenii din Occident ar trebui să fie distruşi astăzi, nu ar mai fi nevoie să le distrugi clădirile, cinematografele, teatrele sau hotelurile. Dacă doar cinci dintre cele mai faimoase universităţi ar fi distruse, întreaga cultură Occidentală ar dispărea. Cultura occidentala nu rezidă în cinema-uri, hoteluri sau cluburi de noapte – nu ar fi nici o diferenţă dacă acestea ar continua – dar dacă cele mai eminente universităţi ar fi distruse, civilizaţia occidentală ar muri încetul cu încetul şi s-ar pierde. Baza reală a tuturor culturilor constă în sursele sale de cunoaştere. Rădăcinile unei civilizaţii constau în lungul lanţ al cunoaşterii sale. Dacă istoria a numai două generaţii s-ar pierde, ţării respective i-ar fi tăiate toate posibilităţile de progres ulterior.
Aceasta este diferenţa între fiinţele umane şi animale.
Animalele nu sunt capabile să facă progrese deoarece ele nu au şcoli.
Ele nu au nici o posibilitate de a transfera cunoaşterea de la vechile generaţii la cele noi. La naştere un animal începe viaţa exact de acolo de unde a început-o şi tatăl său, iar urmaşii săi vor face la fel. Fiinţa umană, prin educaţie, îşi poate ajuta copilul să înceapă de acolo unde a ajuns ea. Deci, există o anumită continuitate a cunoaşterii. Întregul progres uman depinde de transferul de cunoştinţe acumulate din generaţie în generaţie.
Imaginează-ţi ce ar fi dacă timp de douăzeci de ani toţi adulţii ar decide să nu-i înveţe nimic pe copiii lor. Nu ar fi doar o pierdere de douăzeci de ani de cunoaştere, ci întreaga cunoaştere care a fost acumulată timp de mai mult de douăzeci de mii de ani. Şi o astfel de pierdere nu s-ar realiza în douăzeci de ani; ar fi nevoie de douăzeci de mii de ani pentru a crea o astfel de prăpastie, deoarece s-ar crea o discontinuitate în acumularea de cunoştinţe.
Astfel, acei două sute de ani de dominanţă britanică în India au creat o mare prăpastie. Cele mai multe dintre legăturile noastre cu cunoaşterea şi înţelepciunea străveche au fost rupte şi a trebuit să stabilim o identitate cu o civilizaţie şi o cultură total nouă cu care vechea civilizaţie nu avea nici o legătură. Indienii cred că civilizaţia lor este o civilizaţie străveche, dar greşesc; ei sunt doar o comunitate veche în vârstă de două sute de ani. Britanicii sunt acum o comunitate mult mai veche decât indienii. Toate cunoştinţele pe care le are acum India sunt doar falsuri şi rămăşiţe. Acum ceea ce Occidentul a ales să dea Indiei sunt cunoştinţele sale. Tot ceea ce India ştia acum două sute de ani s-a pierdut printr-o singură lovitură.
Atunci când rădăcinile unui trunchi de cunoştinţe se pierd, oamenii apar ca ignoranţi. Dacă mergi astăzi cu o tika pe frunte şi cineva te întreabă de ce o porţi, te vei simţi ruşinat pentru că nu ştii să răspunzi. Ai putea spune: „Fără motiv. Tatăl meu a insistat să o port şi a trebuit s-o port. Ce să fac? Anumite lucruri trebuie purtate”. Deci astăzi aplicarea unui tika este dificilă, dacă nu chiar imposibilă.
Desigur, un ignorant poate să facă aceasta – lui nu-i este teamă de ceilalţi. Dar el nu o face pentru că ar cunoaşte scopul ei, ci pentru că i s-a spus să facă aceasta.
Când legăturile între cunoştinţe sunt rupte, simbolurile exterioare ale acestora devin dificil de purtat. Rezultă astfel o tragedie: cei inteligenţi se retrag. Şi un lucru are înţeles numai atâta timp cât oamenii inteligenţi se implică în el. Deci este interesant de observat că ori de câte ori o nenorocire distruge o civilizaţie, ori de câte ori se pierde contactul cu cunoaşterea trecută, intelectualii se îndepărtează de ea, deoarece nu le place să pară proşti. Iar masele ignorante încearcă să păstreze simbolurile şi să urmeze ritualurile şi astfel simbolurile şi ritualurile vor continua să funcţioneze un anumit timp, după care vor muri de moarte naturală.
Deci, uneori, lucrurile valoroase sunt păstrate de oameni ignoranţi şi înapoiaţi. Şi oamenii care pretind că înţeleg, dispar cu prima ocazie. Viaţa este foarte complexă.
Dacă India ar vrea să restaureze legăturile rupte cu trecutul ei, oamenii ar trebui să se uite la fiecare ritual realizat de oameni ignoranţi şi inculţi. Ceea ce fac nu este fără motiv. Simbolurile lor exterioare sunt conectate la un trecut de douăzeci de mii de ani. Este posibil ca ei să nu poată explica anumite lucruri, dar nu trebuie să ne supărăm pe ei. Într-o zi s-ar putea să le mulţumim pentru că cel puţin au salvat simbolurile acestei cunoaşteri – simboluri asupra cărora pot fi făcute cercetări.
Deci, ceea ce fac aceşti oameni în India de astăzi trebuie să fie reconectat la cunoaşterea de acum două sute de ani. Numai făcând aceasta putem reînvia şi da o nouă viaţă acelei înţelegeri profunde pe care am avut-o timp de douăzeci de mii de ani. Atunci s-ar putea să fim surprinşi de cât de suicidari am putut fi.
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Se sugerează o donație ca formă de recunoștință pentru informațiile oferite.
Vezi si alte articole similare:
