Osho Rajneesh – Frica: Umbra Egoului și Vidul Interior
Frica este la fel de lipsită de substanță precum o umbră, dar ea există. Și umbra există – lipsită de substanță, negativă, dar există, iar uneori umbra poate avea un impact uriaș asupra ta. Într-o junglă în care se apropie noaptea, te poți speria până și de umbra ta. Într-un loc izolat, pe o cărare singuratică, o poți lua la goană din cauza propriei tale umbre. Fuga ta va fi reală, dar cauza ei va fi lipsită de substanță. Poți fugi de o funie gândindu-te că este un șarpe; dacă te vei întoarce și vei privi cu atenție, vei râde pentru că totul ți se va părea stupid. Dar oamenii se tem să vină în locuri în care există frică. Oamenii sunt mai speriați de frică decât de orice altceva, pentru că însăși existența fricii îți zdruncină temeliile.
Zdruncinarea temeliilor este foarte reală, reține lucrul acesta. Frica este ca un vis, ca un coșmar, dar după ce te trezești dintr-un coșmar, senzațiile încă persistă, efectele târzii se fac în continuare simțite. Respirația ți s-a schimbat, transpiri, corpul încă îți tremură, ești înfierbântat. Acum știi că a fost doar un vis, ceva lipsit de substanță, dar chiar și această cunoaștere are nevoie de timp pentru a pătrunde în adâncul ființei tale. Între timp, efectul visului lipsit de substanță va continua. Frica este un coșmar.
Din ce este plămădită frica? Frica este plămădită din necunoașterea propriului sine. Există numai o singură frică: ea se manifestă în multe feluri, se poate manifesta în o mie de feluri, dar, în esență, frica este una singură, și anume aceea că: „În adâncul meu s-ar putea să nu fiu”. Și într-un fel este adevărat că nu ești. Dumnezeirea este, tu nu. Gazda nu este, oaspetele da. Și pentru că ești suspicios – iar suspiciunea ta este întemeiată, nu privești în tine. Continui să te prefaci că ești; știi că dacă privești în tine, nu ești!
Înțelegerea aceasta este una profundă, tacită. Nu intelectuală ci existențială; e acolo, în adâncul tău, sentimentul că „S-ar putea să nu fiu. Mai bine nu privesc înăuntru. Voi continua să privesc în afară”. Măcar în felul acesta te păcălești singur, păstrezi intactă iluzia că „Eu sunt”. Dar fiindcă sentimentul acesta „eu sunt” este unui fals, el dă naștere fricii.
Știi că orice îl poate distruge, orice întâlnire interioară îl poate spulbera. Poate fi spulberat de iubire, poate fi spulberat de o boală gravă, poate fi spulberat dacă vezi pe cineva murind. Poate fi spulberat în multe feluri, este foarte fragil. Îl gestionezi cumva prin faptul că nu privești în interior.
● Mulla Nasruddin călătorea cu trenul. Controlorul a venit la el și i-a cerut biletul. Nasruddin s-a uitat prin toate buzunarele, prin toate valizele, dar n-a găsit biletul. A început să transpire și era din ce în ce mai speriat. Și atunci controlorul i-a spus: „Domnule, dar într-unul din buzunare n-ați căutat încă. De ce nu vă uitați și acolo?”
Mulla Nasruddin i-a răspuns: Vă rog, nu vorbiți de buzunarul acela. Acolo n-am de gând să caut. E ultima mea speranță. Dacă am să caut și în buzunarul acela și n-am să-l găsesc, atunci este pierdut și nu mai poate fi găsit nicăieri. Cu voia dumneavoastră, voi căuta în orice alt loc; acel buzunar este singura mea salvare, încă mai pot să sper că biletul este acolo. L-am lăsat deoparte în mod voit și nu îl voi atinge. Fie că pot sau nu să găsesc biletul acolo, nu mă voi uita în acel buzunar.
La fel se întâmplă și cu egoul. Nu privești în tine, aceasta este ultima ta speranță: „Cine știe? Poate e acolo”. Dar dacă te uiți, intuiția îți spune că nu este acolo. Acest ego fals, pe care l-ai creat alegând să nu cauți în tine, ci să cauți tot timpul în afara ta, este rădăcina fricii tale. Îți va fi frică de toate acele spații în care trebuie să te uiți. Îți va fi frică de frumusețe, pentru că frumusețea te aruncă în interiorul tău. Un răsărit frumos, și toate acele culori luminoase din nori – îți va fi frică să te uiți, pentru că asemenea frumusețe te va arunca în interiorul tău. Asemenea frumusețe îți oprește gândirea în loc; pentru o clipă, mintea este atât de copleșită, încât uită să gândească, uită să se tot învârtă și să tot țeasă. Pălăvrăgeala interioară se oprește, iar tu te trezești brusc înăuntrul tău.
Oamenii se tem de muzica minunată, oamenii se tem de poezia minunată, oamenii se tem de intimitatea profundă. Poveștile de dragoste ale oamenilor sunt doar aventuri rapide. Nimeni nu pătrunde adânc în ființa celuilalt, pentru că atunci când te adâncești în ființa celuilalt, apare frica – lacul ființei celuilalt te va reflecta pe tine însuți.
În acel lac, în acea oglindă a ființei celuilalt, dacă nu te vezi nicăieri, dacă oglinda rămâne goală, dacă nu reflectă nimic, atunci ce se va întâmpla?
Oamenii se tem de iubire. Se prefac doar, joacă tot felul de jocuri în numele iubirii. Se tem de meditație; chiar și în numele meditației, cel mult încep să practice noi metode de gândire. Asta este de fapt Meditația Transcendentală a lui Maharishi Mahesh Yogi – nu este nici meditație și nici transcendentală, este pur și simplu incantarea unei mantre. Iar incantarea unei mantre nu este decât un proces al gândirii, gândire concentrată. Este un nou șiretlic, unul prin care să eviți să meditezi. Oamenii repetă rugăciuni creștine, rugăciuni mahomedane, rugăciuni hinduse – toate sunt moduri de a evita meditația. Acestea nu sunt meditații, reține. Mintea este atât de vicleană, încât a creat, multe fenomene false în numele meditației.
Meditația este atunci când nu faci absolut nimic, când mintea nu funcționează absolut deloc. Acea nefuncționare a minții este meditație – nu imnurile sacre, nu mantrele, nu imaginile, nu concentrarea. Atunci ești pur și simplu. În acea stare pură a ființării, egoul dispare și, odată cu egoul, dispare și umbra egoului. Acea umbră e frica.
Frica este una dintre cele mai importante probleme. Fiecare ființă umană trebuie să treacă prin ea și trebuie să ajungă la un anumit nivel de înțelegere a acesteia. Egoul te face să te temi că într-o zi vei muri. Te amăgești mereu că moartea li se întâmplă doar altora, și într-un fel ai dreptate: moare un vecin, moare o cunoștință, moare un prieten. Moare soția ta, moare mama ta – moartea i se întâmplă întotdeauna altcuiva, nu ție. Te poți ascunde în spatele acestui fapt. Poate că tu ești o excepție, poate că tu n-ai să mori. Egoul încearcă să te protejeze.
Dar, de fiecare dată când moare cineva, ceva în tine se clatină. Fiecare moarte este o mică moarte pentru tine. Nu trimite niciodată pe cineva să întrebe pentru cine bat clopotele; ele bat pentru tine. Fiecare moarte e moartea ta. Chiar și atunci când o frunză uscată cade din copac, moartea ei e moartea ta. Așadar, nu facem decât să ne protejăm pe noi înșine.
Cineva e pe moarte, iar noi vorbim despre nemurirea sufletului, iar când frunza cade din copac, noi spunem „Nici o grijă. Vine primăvara curând și copacul va avea din nou coroană. Aceasta e doar o schimbare, doar veșmintele sunt schimbate”.
Oamenii cred în nemurirea sufletului nu pentru că știu, ci pentru că le este frică. Cu cât este mai lașă o persoană, cu atât mai mare este posibilitatea ca aceasta să creadă în nemurirea sufletului – nu fiindcă ar fi religioasă, ci pentru că e doar lașă. Credința în nemurirea sufletului nu are nimic de-a face cu religia. Persoana religioasă știe că „eu nu sunt”, și atunci tot ceea ce rămâne este nemuritor – dar nu are legătură cu „mine”.
Acest „mine” nu este nemuritor, acest „eu” nu este nemuritor. Acest „eu” este doar temporar; este fabricat de noi.
Frica este umbra lui „eu”. Și pentru că „eu” este tot timpul alert undeva acolo, în interior, el va trebui să dispară în moarte… Frica de bază este frica de moarte; toate celelalte frici o reflectă pe cea de bază. Iar frumusețea este că moartea este la fel de non-existențială ca egoul. Așa că între aceste două lucruri non-existențiale, egoul și moartea, podul îl reprezintă frica.
Frica în sine este neputincioasă, ea nu are putere. Doar faptul că tu vrei să crezi în ea este singurul lucru care îi dă putere. Nu ești gata să te cufunzi în adâncul tău și să te confrunți cu propriul vid interior – de aici vine puterea fricii. Altfel este neputincioasă, absolut neputincioasă. Nimic nu se naște vreodată din frică. Iubirea dă naștere, iubirea creează; frica este neputincioasă. Ea nu a creat niciodată nimic. Nu poate crea nimic pentru că nu are substanță. Dar îți poate distruge întreaga viață, te poate înconjura ca un nor întunecat, îți poate exploata toate energiile.
Nu îți va permite să cunoști în profunzime frumosul, poezia, iubirea, bucuria, celebrarea, meditația. Nu, te va menține doar la suprafață, pentru că nu poate exista decât la suprafață. Este o undă la suprafața apei.
Pătrunde în tine, privește în interior și ce dacă e gol? Înseamnă că asta este natura noastră. Înseamnă că asta suntem. De ce ar trebui să fie cineva îngrijorat din cauza vidului interior. Vidul este la fel de frumos ca cerul. Ființa ta interioară nu este altceva decât cerul interior. Cerul este gol dar tocmai cerul gol menține totul, întreaga existență, soarele, luna, stelele, pământul, planetele. Cerul gol este cel care oferă spațiu pentru tot ceea ce există. Cerul gol este fundalul a tot ceea ce există. Lucrurile vin și dispar, iar cerul rămâne la fel. În exact același fel, și tu ai un cer interior, acesta este de asemenea gol. Norii vin și pleacă, planetele se nasc și dispar, stelele răsar și mor, iar cerul interior rămâne același, neatins, nepătat, fără nici o zgârietură. Numim acel cer interior martorul, privitorul – iar acesta este scopul suprem al meditației.
Pătrunde în tine, bucură-te de cerul interior. Amintește-ți, nu ești nici unul dintre lucrurile pe care le poți vedea. Poți vedea gândurile, înseamnă că nu ești gândurile; îți poți vedea sentimentele, înseamnă că nu ești sentimentele tale; îți poți vedea visele, dorințele, amintirile, închipuirile, proiecțiile, înseamnă că nu ești acele lucruri. Continuă să elimini tot ceea ce vezi. Și atunci într-o zi va sosi acel moment extraordinar, cel mai important moment din viața cuiva, în care n-a mai rămas nimic de respins. Tot ce este de văzut a dispărut și a rămas doar văzătorul. Acel văzător e cerul gol A-l cunoaște pe acest văzător înseamnă a fi lipsit de frică, a-l cunoaște înseamnă a fi plin de iubire. A-l cunoaște înseamnă a fi un zeu, a fi nemuritor.
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
