Articole

Patrick Drouot – Anahata: Chakra Inimii și Timusul

Anahata înseamnă: punct de viață. Localizarea: plexul cardiac, inima, în mijlocul pieptului. Importanța: atingerea echilibrului între cele trei chakre situate deasupra inimii și cele trei de sub inimă. Element tattwa: aerul. Culoarea tattwei: sferă incoloră. Anumite învățături o văd gri-pal. Prana sau Vânt dominant: prana Vayu care circulă în regiunea pieptului este aerul pe care-l respirăm și care este bogat în ioni negativi benefici.

Cea de-a patra chakră are 12 petale într-o nuanță roșu aprins. Steaua cu șase colțuri simbolizează elementul aer, aerul fiind prana, suflul vieții care aduce oxigen proaspăt. Aerul este răspunzător de mișcare și cea de-a patra chakră induce o mișcare în toate direcțiile. Cele 12 petale ale sale reprezintă primul triunghi, principiul masculin Shiva. Celălalt triunghi cu vârful în jos, o reprezintă pe Shakti, principiul feminin. Un echilibru este atins atunci când cele două forțe lucrează în armonie. Lotusul cu 12 petale reprezintă expansiunea energiei în cele 12 direcții și fluxul de energie prin cele 12 surse.

Pe plan simbolic, percepția unei persoane a cărei conștiență este legată de cea de-a patra chakră nu mai este liniară ca în prima chakră, nici circulară ca în a doua, nici triunghiulară ca în a treia. Cea de-a patra chakră se întinde în toate direcțiile ca o stea cu șase colțuri. Chakra inimii este sălașul echilibrului corporal.

Tradiția tantrică precizează că în interiorul celei de-a patra chakre se găsește un lotus cu opt petale; în centrul său, stă inima spirituală sau eterică. Această inimă numită ananda-kanda se află în partea dreaptă. În inima spirituală, medităm asupra obiectului meditației sau lumina. Aceste 8 petale sunt conectate la diferite energii și când curge energia prin ele, este trăită tendința specifică fiecăreia dintre ele (lene, cruzime, dorința de a face rău, acțiuni rele, bucurie, mișcare, dorința de comuniune sexuală, caritate și dorința de a face lucruri sfinte).

Se mai spune că în cea de-a patra chakră se află antilopa care este simbolul inimii însăși, foarte deschisă, foarte sensibilă și mereu inspirată. Antilopa reflectă natura persoanei a cărei conștiență este legată de a patra chakră. Ochii antilopei simbolizează puritatea și inocența. Natura unei asemenea persoane este liniștită. Un copil care intră în energia celei de-a patra chakre intră într-o energie de compasiune, de detașare, de înțelepciune și iubire necondiționată. Ataşamentele de plăcerile terestre, de onoruri, de umiliri nu-l interesează. Dorințele încetează să-i mai creeze probleme căci energia celei de-a patra chakre este echilibrată în cele șase direcții. Un subiect legat de a patra chakră trăiește, deci, în armonie cu lumile interioară și exterioară.

Sufii și unii mistici îi învață pe discipoli să vizualizeze o lumină clară în inimă, atunci când încep să practice urcarea lui Kundalini și în stările superioare pe conștiență. Se naște astfel Shabda Brahma, melodia cosmică.

În chakra inimii apare pentru prima oară zeița Kundalini ca zeiță măreață. Ea stă în lotus, într-un triunghi al cărui vârf îndreptat în sus arată elanul de energie spre lumile superioare, pentru a-l purta pe cel care meditează către planurile superioare ale existenței.

Îmbrăcată într-un sari alb, zeița Kundalini este senină și centrată pe ea însăși. Este luna, mama virgină Isis, sinonimul lui Shakti, devoțiunea spirituală. Ea nu mai este personificată ca forță șarpe, femeia șarpe distrugătoare din prima chakră. Kundalini Shakti a devenit acum o zeiță cu care se poate comunica. Ea nu mai este înfășurată la bază, ci stă așezată în lotus. Ea înțelege de asemenea sunetul cosmic prezent pretutindeni, cunoscut ca “sunetul alb”. Acest sunet începe în inimă ca OM, esența însăși a tuturor sunetelor, inima și respirația joacă un rol vital în această chakră căci pentru cel care este capabil să-și controleze respirația, ritmul cardiac este reglat simultan. Persoana care posedă acest nivel de conștiință cunoaște un echilibru foarte fin între corpul și psihismul său. Trezirea legată de această chakră duce la percepția grației divine, a întregii existențe.

Glanda endocrină asociată celei de-a patra chakre este timusul, un organ care până în anii ’60 era considerat ca un vestigiu neimportant, lipsit de funcție. În prezent se știe că el este centrul protecției corpului, deci centrul sistemului imunitar. Se spune că după naștere timusul continuă să crească, dar foarte lent și proporțional, pentru a scădea ulterior. În realitate, această glandă continuă să funcționeze toată viața. Se poate ca timusul adultului să elibereze un hormon – deși nu a fost încă izolat – ca răspuns la condițiile de stres cum sunt frica, șocul, rănirea sau infecția. Acest hormon insesizabil ar putea fi el însuși agentul semnalat în anumite celule limfoide din corp, când organismul reacționează la stres sau la invazia unor corpuri străine; el permite de asemenea corpului să-și mențină starea de armonie.

Timusul este un factor de prim ordin în reacțiile imunologice, în special în stadiul fetal și în perioada copilăriei. El programează un mare număr de limfocite, celule specializate în apărarea corpului, care reacționează la invazia bacteriană, infecție, răni, stres și la corpurile străine. Tipul de celule programate de către timus, este numit limfocite T. Astfel, încă din viața fetală, limfocitele T circulă în corp și furnizează primele mecanisme de apărare fizică. Glanda timus este realmente dirijorul întregului sistem imunitar. Cercetarea endocrină asupra funcționării timusului se află încă la începuturile sale. Timusul uman se află în cușca toracică aproape de inimă, este realmente inaccesibil oricărei biopsii și este observabil numai în timpul operațiilor cardiace sau postmortem. Prin urmare a fost studiat pe specii animale și, deși această cercetare ne dă o idee a funcționării la ființa umană, nu ne permite în niciun caz să facem presupuneri specifice.

Cunoaștem astăzi un anumit număr de funcțiuni ale timusului. Dincolo de producerea limfocitelor T, el are un rol major ca factor de creștere, așa cum o demonstrează faptul că injectând extract de timus, mărim procentul de creștere. El este implicat în forța de contracție musculară și circulația limfei în corp. El controlează și reglează circulația energiei, întreprinde corecturi instantanee pentru a depăși dezechilibrele; în fine, acest organ este legătura între corp și spirit. El este primul afectat de atitudinile mentale și de stres. Există deci o legătură extrem de precisă între prima și cea de-a patra chakră sau prima și a patra glandă endocrină.

Cea de-a patra chakră, dincolo de aspectul său sublim, iubirea necondiționată, înțelepciunea și compasiunea, este și sălașul tuturor problemelor afective. În cursul unui deces, al unui divorț, al unei despărțiri, cea de-a patra chakră va fi perturbată la fel de probabil ca și glanda endocrină care îi corespunde: timusul.

În acest stadiu al înțelegerii tehnicilor de terapie vibratorie și a legăturilor endocrine cu diverse chakre și tattwe asociate, nu este inutil să precizăm că limfocitele se află sub influența hormonilor timici cunoscuți colectiv ca timozină.

Trei hormoni timici (polipeptide) au fost până acum identificați. Se știe că unul dintre ei, un mic peptid timic numit factor humoral timic (THP), permite restaurarea sistemului imunitar uman, distrugând celulele canceroase, înlesnind libera funcțiune a limfocitelor și supraveghind într-o manieră generală căile imunologice complexe la nivel biochimic.

Controlul timic și legăturile cu inteligența centrală a corpului sunt încă foarte puțin înțelese astăzi. Timusul trebuie să fie legat de inervarea sistemului nervos autonom, dar nu s-a demonstrat încă nicio legătură biochimică directă cu pituitara și hipotalamusul. Este totuși evidentă existența unui feedback biochimic în activitatea timică din măduva oaselor, unde se produce majoritatea limfocitelor C. Totuși nicio substanță din măduva osoasă n-a fost încă izolată pentru a o demonstra.

Timusul și SIDA

Activitatea timică și funcționarea sistemului nostru de apărare imunitară fac obiectul unei atenții considerabile mai ales în drama SIDA care distruge leucocitele și celulele cerebrale umane, cauzând o deficiență imunitară, demență și alte tulburări neurologice. Pentru că o serie de persoane seropozitive nu fac SIDA și nu manifestă decât simptome lejere, se poate deduce de aici că organismul dispune probabil de niște mecanisme de protecție naturală. Încă o dată, acționând fie cu tehnici mentale, terapii vibratorii, degete de lumină, arcuri de lumină, focalizându-le pe unele petale ale celei de-a patra chakre și acționând asupra tattwei corespunzătoare de la nivelul eteric și astral, se poate influența probabil timozina, acest hormon complex sintetizat de către glanda timus. Bineînțeles că este vorba de o ipoteză care rămâne să fie demonstrată pe plan științific.

Limfocitele T produc molecule de tip hormonal numite limfokine care atacă orice invadator. Una din aceste molecule este numită interferon, compus folosit cu un anumit succes contra proliferării celulelor canceroase.

Elevându-ne datorită vibrației celei de-a patra chakre, ne este cu putință să stăpânim arta limbajului, poeziei și verbului. Ființa începe să-și stăpânească eul, căpătând înțelepciune și forță interioară. Energia yin yang se echilibrează. O ființă centrată după chakra Anahata începe să evolueze dincolo de limitele mediului său, pentru a deveni autonomă; viața sa devine atunci o sursă de inspirație pentru ceilalți și, pentru că aerul este fără formă, o persoană a cărei stare de conștiință este legată de această chakră poate deveni invizibilă, poate să călătorească prin spațiu și să intre în corpul altor persoane.

Aspecte psihice ale celei de-a patra chakre și ale tattwei Vayu

Pe plan simbolic, ființa vibrează în chakra Anahata de la 21 la 28 de ani. Persoana devine atunci conștientă de karma sa, de acțiunile sale trecute. Credința este forța motivantă pentru a ajunge la echilibru. Această persoană doarme de la 4 la 6 ore pe noapte, pe partea stângă.

Antilopa legată de această stare de conștiință își schimbă adeseori direcția. O persoană îndrăgostită poate avea calitățile și tendințele unei antilope, ca ochi visători, minte rătăcitoare, dar când emoțiile sunt controlate, toate perturbările afective încetează. Această chakră înglobează tendințele bune, planurile echilibrului. Purgatoriul la creștini poate fi exprimat în cadrul Anahatei și karmele negative pot fi purificate aici.

 
Cartile lui Patrick Drouot se pot vedea la linkurile de mai jos:

- vezi link 1 - aceasta pagina

- vezi link 2 - aceasta pagina

   
Hide picture