Rudolf Steiner – Magia Ideală și Domnia lui Michael: O Nouă Etapă în Evoluția Umană și Karmică

Astăzi aș vrea să închei oarecum considerațiile pe care le-am făcut aici în ultima vreme. Pentru început, vreau să vă atrag atenția asupra faptului că dumneavoastră știți deja care este destinul omului imediat după moarte. Mai întâi, omul și-a depus corpul fizic și el se află într-o situație în care nu se poate găsi niciodată în timpul vieții sale pământești, cu conștiința obișnuită. El își mai are Eul, trupul astral și trupul eteric în sine și cu sine. Acest trup eteric rămâne unit de-a lungul întregii vieți dintre naștere și moarte cu trupul fizic, iar în timpul somnului omul se ridică numai cu Eul și cu trupul său astral în afara trupurilor sale eteric și fizic. Și când omul își mai are încă trupul eteric scurtă vreme după moarte — acest răstimp durează doar câteva zile — el este în stare, datorită acestui fapt, să privească înapoi la întreaga sa viață pământească. Cursul vieții sale pământești este propriu-zis conținut în acest trup eteric. Și eu am expus și în conferințele publice că, atunci când omul își poate elibera prin inițiere trupul eteric, el poate urmări parcursul vieții sale pământene.
Dar după moarte, trupul eteric nu poate fi menținut vreme îndelungată, căci el este legat de fapt de întregul Cosmos; el vrea să se extindă tot mai mult în Cosmos. Dacă în timpul vieții noastre ne-am pierde pentru o clipă trupul fizic, trupul eteric ar primi imediat tendința de a se dizolva în întregul Cosmos.
Și numai datorită acestui trup fizic, înlăuntrul căruia rămâne mereu trupul eteric, se menține el de-a lungul vieții. Dacă nu mai avem forța de reținere a trupului fizic, trupul eteric începe să se extindă, și după câteva zile, datorită marii sale extinderi, nu va mai exista pentru noi. Dumneavoastră știți că o mică picătură de apă pe care o încălzim, se dilată în toate părțile și apoi se volatilizează, până când nu o mai putem vedea. Tot așa se extinde și trupul eteric după moarte, după câteva zile nemaifiind prezent.
Înțelepciunea inițiatică arată că acest lucru durează numai câteva zile, deoarece prin înțelepciunea inițiatică se ajunge la a detașa oarecum artificial trupul eteric în viața pământească. El rămâne atunci înlăuntrul trupului fizic, dar este folosit în sensul că trupul fizic nu se mai ia în considerare, și poate avea loc retrospectiva vieții pământești. Dar prin faptul de a avea o privire retrospectivă asupra vieții pământești, strălucește totodată în trupul eteric și o reflectare a întregului Univers. În trupul eteric este conținut, în același timp, întregul cer înstelat. Nu puteți vedea trupul eteric separat de trupul fizic, fără ca trupul eteric să nu vă arate peste tot lumea stelară, planetele și stelele fixe. Și aceste planete și stele fixe preiau în final trupul eteric. Și de aceea știința inițiatică, înțelepciunea inițiatică pot menține aceste imagini, pe care le obține în trupul eteric în acest mod, cel mult trei până la patru zile, pentru că după aceea ele dispar și trebuie să ne întoarcem mai înainte în trupul fizic, dacă vrem să menținem o legătură cu el, pentru ca trupul eteric să mai rămână laolaltă. Căci altfel, acest trup eteric dispare, așa cum dispare la câteva zile după moarte. Dar datorită acestui fapt, ne răspândim tot mai mult în lumea stelară.
Pentru început, după ce ne-am depus trupul eteric, ne simțim străini înlăuntrul lumii stelare. Ceea ce ne este, ca să spunem așa, cunoscut în cadrul lumii stelare, sunt numai forțele lunare. Pentru început, Luna ne apare astfel încât o vedem ca pe o copie a staturii sale fizice. Dar totodată învățăm să cunoaștem mai exact ce fel de puteri spirituale sunt unite cu Luna. Și învățăm realmente să cunoaștem faptul că de Lună este legată forța lui Iahve din Univers, după cum v-am spus ultima oară. Pentru cel care a trecut prin poarta morții, Luna se transformă într-o colonie de entități spirituale, al căror conducător este Iahve. Și acum învățăm să cunoaștem după moarte lucrurile despre care știința inițiatică poate să vorbească prin faptul că aducem în viața pământeană imagini despre astfel de lucruri, învățăm să cunoaștem ce înseamnă când un om moare pe Pământ. Învățăm să cunoaștem importanța morții tocmai datorită forțelor lunare, forțelor lui Iahve.
Atunci când contemplăm moartea pe Pământ, ni se arată cum trupul fizic al unui om devine lipsit de viață, cum tot ceea ce pătrunsese trupul fizic ca spiritual-sufletesc și eteric a dispărut din acesta. Trupul fizic este preluat de către forțele Pământului, de elementele Pământului, fie de către forțele pământului și ale apei, dacă trupul este înmormântat, fie de către forțele focului și ale aerului, dacă el este incinerat. Așadar, trupul omenesc este preluat de forțele Pământului. El a fost depus de către ființa omenească. Ce înseamnă, de fapt, că trupul fizic a fost depus de către ființa omenească și a intrat într-o stare de distrugere? Aceasta înseamnă că: atunci când omul se naște are în sine forțele de creștere ale copilului, dar și atunci când încă nu s-a născut, dar se află în stare embrionară. Într-un trup pregătit de Pământ în corpul mamei, în el clădesc și sunt active aceleași forțe care ne întâmpină ca forțe distructive la moarte, care apar deci în moarte, deoarece corpul fizic se distruge. Omul trece într-o lume spirituală datorită trăirilor sale eterice și trăirilor sale astrale, iar aici pe Pământ se desprinde ceva din trupul fizic, ceva care apare drept spiritual, și care pășește oarecum în afara trupului fizic. Am putea spune că, pe de o parte, iese omul adevărat, pe de altă parte, iese o altă ființă din om. Căci lucrurile stau într-adevăr așa că trupul fizic al omului este depus prin moarte, că omul însuși îl părăsește, dar în același timp îl părăsește și o altă ființă. Iar această altă ființă este constituită tocmai din forțele lunare ce viețuiesc pe Pământ. Căci, dacă-mi este îngăduit să mă exprim așa, forțele lunare sunt într-adevăr concentrate în Luna cosmică, dar ele își extind activitatea până departe. Și aceasta se arată pe Pământ în forțele de moarte. Aceste forțe de moarte sunt totodată forțe de naștere. Ele conduc omul în viață, și apar din nou atunci când omul iese din viață. Dobândim în felul acesta o imagine intuitivă despre legătura dintre naștere și moarte. Și dacă vom considera toți oamenii care au murit succesiv, lucrurile stau astfel că din fiecare om apare, ca să spunem așa, această manifestare a morții, care se reunește cu o atmosferă spirituală ce învăluie Pământul ca și atmosfera de aer, și care conține ceea ce cedează moartea și preia imediat nașterea. Din forțele care urcă oarecum din cadavrele oamenilor se nasc din nou alți oameni. Da, puterile noastre de creștere depind strâns din punct de vedere spiritual de puterile morții, de puterile care apar prin moarte în sfera Pământului.
Acum rețineți următoarele: aceste forțe ale morții, care sunt și forțe ale nașterii, sunt forțe lunare. În aceste forțe lunare se amestecă tot ceea ce a acumulat omul drept valori și calități morale, de la naștere până la moarte. Dacă am fost buni într-o oarecare privință, în această sferă a forțelor lunare de moarte se află oarecum o ființă care conține în sine o forță rămasă din bunătatea noastră. Dar această ființă are în sine și tot ce a rămas din răutatea noastră. Și în timp ce noi trăim pe Pământ, alcătuim această ființă. Conștiința noastră obișnuită nu știe nimic despre aceasta, dar noi purtăm această ființă în noi. O purtăm în noi în așa fel, încât o părăsim în fiecare noapte când dormim; atunci când ieșim din trupurile noastre fizice, această ființă rămâne înlăuntrul trupului fizic. Eu v-am spus că sentimentele morale și sentimentele religioase sunt lăsate în urmă în trupurile fizic și eteric. Și acolo este lăsată și această ființă reală pe care o constituim în timpul vieții noastre pământești, ca purtătoare a karmei noastre. Dar această ființă rămâne în legătură cu noi atâta timp cât ne aflăm în sfera forțelor lunare. Și întrucât această ființă ne menține înlăuntrul forțelor lunare, așadar în apropierea Pământului, noi rămânem uniți, în prima perioadă de după moarte, atât cu aceste forțe lunare, cât și cu karma noastră. Astfel încât trebuie să trăim într-adevăr retrospectiv toate acțiunile pe care le-am înfăptuit între naștere și moarte pe Pământ, și anume trebuie să le viețuim într-un mod spiritual, cu o viteză de trei ori mai mare — cum am spus în conferința publică — decât le-am înfăptuit pe Pământ. Însă trebuie să le retrăim, să le trăim retrospectiv, și petrecem astfel un timp după moarte – e drept că nu prin intermediul trupului fizic pe care l-am depus, dar în care rămânem uniți cu forțele lunare de moarte – un timp în care, ca ființe spiritual-sufletești, trebuie să îndeplinim acțiuni ce se află într-o strânsă legătură cu acțiunile noastre pământești. Așadar, noi re-parcurgem încă o dată viața noastră în succesiune inversă, și abia în felul acesta devenim într-adevăr conștienți de karma noastră.
Dumneavoastră trebuie să tratați în mod spiritual ceea ce este de natură spirituală. Dacă ați iubit un om pe Pământ, vă veți forma probabil sentimentul: Ah, acum omul acesta trebuie să viețuiască după moarte tot ceea ce a făcut el rău și nedesăvârșit! Și pornind de la punctul dumneavoastră de vedere fizic-pământesc, ajungeți la o anumită compătimire față de ceea ce trebuie să parcurgă acel om. Dar dacă l-ați întreba pe acela care a trecut prin poarta morții, dacă și el apreciază lucrurile în același mod, el vă va răspunde că nu. — El v-ar spune: Eu nu vreau să parcurg această viață de după moarte altfel decât în sensul de a viețui din nou totul, cu judecata pe care o am eu acum, ca ființă spiritual-sufletească, pentru ca lucrurile să se imprime în adevărata mea esență sufletească. Căci dacă am săvârșit vreo acțiune pe Pământ care mă face să apar ca om nedesăvârșit, și nu aș viețui-o din nou ca atare în mine, eu nu aș simți impulsul să o compensez. Eu nu aș vrea să mă eliberez de această nedesăvârșire. Și tocmai prin faptul că viețuiesc din nou acțiunea în mod spiritual-sufletesc, eu dobândesc impulsul de a o compensa printr-o acțiune desăvârșită. Cel mort nu ar dori cu nici un preț să se lipsească de această re-parcurgere a faptelor sale, căci ea îi dă puterea să-și atingă pe deplin omenia. Trebuie să vă fie clar că așa cum aici pe Pământ lucrurile se văd altfel din vale decât din vârful muntelui, tot așa arată viața altfel de aici, din lumea fizică, decât de dincolo. Și de aceea se poate spune adesea că nu apreciem foarte corect legăturile dintre viața pământeană și viața suprasensibilă, legăturile cu viața de după moarte.
Să luăm un alt caz. Să presupunem că dumneavoastră sunteți un foarte bun antroposof, plin de entuziasm pentru antroposofie, și că aveți un membru al familiei, pe cineva de care sunteți strâns legat, și care urăște antroposofia ca pe cel mai mare dușman al său. Veți putea probabil spune că dumneavoastră regretați imens faptul că îi produceți celui în cauză o durere atât de mare, prin aceea că dumneavoastră sunteți adept al antroposofiei, iar el urăște antroposofia. Din punctul de vedere al vieții pământene, lucrurile sunt probabil judecate corect. Dar foarte adesea rezultă, privind din cealaltă direcție, că respectivul avea în karma sa pur și simplu faptul de a nu se putea apropia de antroposofie datorită reticențelor pe care le-a adus cu sine din viața anterioară, și care i-au modelat capul de maniera de a face din el un om care să urască antroposofia. Capul său nu poate tolera antroposofia. El devine imediat neliniștit, și începe să se agite numai când aude ceva despre antroposofie. Dar asta nu înseamnă că inima sa respinge antroposofia. Căci atunci când respectivul moare, se poate întâmpla ca după moarte el să aibă o cerință foarte intensă de antroposofie, astfel încât adesea procedați corect dacă, după moartea sa, vă îndreptați tocmai înspre cineva care a urât antroposofia aici în viață, pentru a-i aduce gânduri provenite din antroposofie.
Putem spune, oricât de paradoxal ar suna, că unii membri de familie care au tunat și au fulgerat că un alt membru al familiei devenise antroposof, au devenit după moartea lor cei mai entuziaști aderenți. Așadar, trebuie să considerați cu toată seriozitatea, și în această privință, ceea ce v-am spus la sosirea mea precedentă în acest loc, anume că de dincolo viață se judecă cu totul altfel decât de aici.
Putem vedea astfel că omul devine cu totul altfel. Gândiți-vă că aici, în viața pământeană fizică, aveți creierul în cutia craniană, ceva mai în jos, înăuntrul trupului, plămânii și celelalte organe, și în afară sunt simțurile. Prin toate acestea dumneavoastră percepeți lumea; dumneavoastră percepeți lumea exterioară prin tot ceea ce se află închis înlăuntrul pielii dumneavoastră. Dar apoi, ieșiți din trup. Pentru început, stelele strălucesc numai înlăuntrul trupului dumneavoastră eteric; după ce-l veți fi depus pe acesta, dumneavoastră înșivă vă identificați cu stelele.
Mai înainte, aveați un creier înlăuntrul capului. Acum aveți înlăuntrul dumneavoastră entitățile spirituale, ale lui Venus, ale lui Mercur, ale Soarelui ș.a.m.d. Atunci puteți spune: Așa cum pe Pământ am în mine plămânii, inima, rinichii ș.a.m.d., așa am acum înlăuntrul meu Luna, Soarele, Mercur ș.a.m.d. – Sunteți identici cu Universul înlăuntrul dumneavoastră. Și credeți cumva că Universul vă menține aceeași rațiune ca și creierul dumneavoastră? – De acolo, lumea se vede altfel; și dacă privim de pe Soare la Pământ, vedem dintr-o altă perspectivă, cea spirituală, decât dacă privim de pe Pământ la Soare. Și așa parcurgem realmente retrospectiv această viață pământeană, rămânând în legătură cu Luna, Mercur și Venus. În această perioadă, legătura cu planetele exterioare Jupiter, Marte și Saturn este slab dezvoltată, iar legătura cu stelele fixe este și mai slab dezvoltată.
Și după ce am parcurs retrospectiv acțiunile noastre până la naștere, apreciem aceste acțiuni din punctul de vedere stelar. Acum, nu dobândim în privința noastră judecata pe care ne-o formăm privind înapoi, ci judecata privirii înainte; dobândim judecata: Trebuie să faci asta, pentru a compensa această acțiune, și cealaltă, pentru a compensa cealaltă acțiune — facem această experiență în următorii douăzeci-treizeci de ani ai vieții noastre de după moarte, în funcție de vârsta pe care o avem când murim, anume circa o treime din viața pământească. Copiii își petrec un răstimp foarte scurt aici. Abia dacă se pune problema acestei perioade pentru copiii foarte mici, după cum vă puteți imagina conform expunerilor mele. Și viețuim încă o dată retrospectiv viețile noastre, într-adevăr, în acest mod, în măsura în care mai avem o legătură sufletească-spirituală cu pământescul. Și când ajungem la momentul nașterii rezultă că din toate, ne rămâne amintirea. Este ca și cum ar trebui să depunem din nou un trup. Se spune că ne depunem trupul astral. Dar în realitate, activitatea vie în care eram mai înainte se transformă într-o imagine de gânduri, numai că acum gândește o altă conștiință, o conștiință stelară, pe când înainte a gândit o conștiință terestră.
Și acum, pășiți în continuare pe calea dumneavoastră, în lumea spirituală, trebuind să trăiți cu acele ființe a căror imagine fizică sunt Soarele, Luna și stelele. Acum trebuie să trăiți împreună cu spiritele stelelor. Și dumneavoastră purtați cu dumneavoastră amintirea acelei ființe purtătoare de karmă pe care a trebuit să o depuneți anterior împreună cu trupul dumneavoastră astral. Faptul de a fi trebuit să o depuneți nu înseamnă însă nimic altceva decât că toate cele în care v-ați aflat implicat anterior în mod activ, au devenit acum o amintire, pe care o avem ca oameni cosmici. Noi pășim într-o lume pur spirituală, împovărați cu amintirea pe care ne-a lăsat-o viața noastră pământească.
Atât timp cât omul parcurge această viețuire retrospectivă a vieții sale de pe Pământ, el se află de fapt în sfera planetară. S-ar putea spune că atât timp cât omul trece de la forțele spirituale ale Lunii la forțele spirituale ale lui Venus, Mercur, Soare, Marte, Jupiter, până la forțele lui Saturn, adică atât timp cât se află între sfera lunară și sfera lui Saturn sau, cu alte cuvinte, atât timp cât se simte în Cosmosul planetar, în răstimpul acela el se află înlăuntrul acestei parcurgeri retrospective a vieții sale scurse pe Pământ.
V-am spus deja în ultimele zile că forțele lunare se opun forțelor lui Saturn. Luna conține acele forțe care coboară sufletele pe Pământ, și vrea să-l mențină pe om pe Pământ. Saturn, dimpotrivă, ar dori să-l conducă în afară, în Universul stelar, dar în așa fel încât atunci când omul pășește între moarte și o nouă naștere în acest Univers stelar, el să nu vadă strălucirea fizică a stelelor, ci să viețuiască împreună cu ființele spirituale care aparțin stelelor respective.
Și dacă am trecut, după moarte, prin sfera lui Saturn, devenim maturi pentru viețuirea unei lumi pur spirituale. Eu am caracterizat această trecere în cartea mea Teosofia drept trecerea de la lumea sufletească în țara spiritului. După cum am expus acolo, omul nu poate realiza această trecere prin propriile sale puteri, deoarece este înlănțuit de amintirea referitoare la viața sa scursă. El are nevoie de un ajutor în lumea spirituală.
Or, eu am atras atenția și în privința acestui ajutor. În timpurile de dinaintea Misteriului de pe Golgotha, inițiații puteau spune discipolilor lor: Dacă v-ați trimis în mod corect forțele de jertfă în lumea spirituală, veți putea afla înalta ființă solară care vă va însoți începând din momentul în care părăsiți sfera solară, care vă va însoți ca entitate spirituală pe cealaltă parte a Soarelui, unde Soarele strălucește oarecum spiritual în spațiul cosmic, așa cum strălucește fizic asupra Pământului. Această înaltă ființă solară vă va însoți până în sfera lui Saturn, și apoi și mai departe, până în sfera stelară. Soarele spiritual vă va lumina într-un anume fel, astfel încât să puteți găsi calea din lumea sufletelor în țara spiritului.
Prin Misteriul de pe Golgotha această ființă solară a coborât pe Pământ, luând trup în Iisus din Nazareth, și de aceea omul care își îndreaptă aici pe Pământ simțămintele și sentimentele “înspre Christos și Misteriul de pe Golgotha primește deja de aici puterea de a trece dincolo de sfera solară și cea a lui Saturn, înspre țara spiritului, ceea ce înseamnă puterea de a intra în lumea stelară. Acolo el se dăruiește stării pe care o parcurge în continuare, între moarte și o nouă naștere. Pentru a vă descrie această stare pe care o parcurge omul acum, în timpul de după Misteriul de pe Golgotha, datorită faptului că a preluat puterea lui Christos, trebuie să vă spun următoarele. Pentru început, trebuie să vă atrag atenția asupra ce înseamnă de fapt când te afli acolo, în lumea stelară -, în țara spiritului, ce înseamnă: „Poți avea amintirea vieții pământești”. Iar acest lucru vă poate deveni inteligibil în felul următor.
Dacă se trece dincolo de sfera lui Saturn, se ajunge în acea sferă pe care vechile concepții despre lume au numit-o Cercul Zodiacal. El nu constituie decât reprezentantul cerului, stelelor fixe, adică al țării spiritului în general. Dar tocmai reunind stelele ce constituie Zodiacul se obține calea pe care o parcurge omul pentru a-și putea alcătui germenele spiritual al următorului său trup fizic, din întregul Cosmos și împreună cu entitățile spirituale ale ierarhiilor.
Și dacă veți spune: Aici, pe Pământ, noi avem o activitate interesantă, noi putem promova cultura, noi putem lucra pentru omenire și așa mai departe, trebuie să fie extrem de monoton ceea ce înfăptuim acolo sus, dacă acolo noi nu facem altceva decât să ne producem singuri trupul, propriul nostru corp – atunci greșiți întru totul. Căci tot ceea ce puteți realiza dumneavoastră pe Pământ nu are măreția și varietatea a ceea ce îndepliniți atunci când alcătuiți din lumea stelară trupul omenesc, „Templul lui Dumnezeu”. Aceasta este o activitate cu mult mai variată și mai sublimă. Și dumneavoastră nu vă formați pur și simplu, numai trupul dumneavoastră, ci, după cum veți vedea imediat, dumneavoastră vă formați acest trup în așa fel încât el să aparțină întregii omeniri, căci, în măsura în care karma dumneavoastră v-a adus în legătură cu un om sau altul, trebuie să vă formați noul trup astfel încât el să primească tendința de a se putea raporta corect la acești oameni, de a ajunge în mod corect împreună cu acei oameni, pentru a vă putea compensa karma față de ei. Așadar, dumneavoastră lucrați într-o măsură cu mult mai mare pentru întreaga omenire acolo sus, decât o puteți face aici pe Pământ. Și cum lucrați? – Eu vreau să vă descriu în amănunt acest lucru; numai că vă rog să fiți atenți la faptul că trebuie să mă exprim în imagini atunci când vorbesc despre aceste lumi sublime, după cum v-am spus și ultima oară, căci conceptele omenești sunt astfel formate încât nu mă pot exprima fără imagini.
Dumneavoastră trebuie, deci, să alcătuiți germenele spiritual al întregului dumneavoastră trup fizic. El va fi format din toate părțile constitutive ale Universului. În măsura în care viețuiți, de exemplu, acele entități spirituale al căror reflex fizic îl constituie Constelația Berbecului, lucrați împreună cu ierarhia spirituală care își are sediul în Constelația Berbecului la capul dumneavoastră, la viitorul dumneavoastră cap, care este realmente un Cosmos, un întreg Cosmos, care se restrânge doar în trupul dumneavoastră fizic: dar în cap, dumneavoastră purtați întregul Cosmos, așa cum se vede el de pe Constelația Berbecului. Însă atunci când lucrați pe Constelația Berbecului, împreună cu ierarhia de pe Berbec, planetele vă apar în mod spiritual dintr-o altă perspectivă decât cea a aparenței, așa cum ne apar ele de aici, de pe Pământ. Să presupunem acum că dumneavoastră continuați să lucrați, și lucrați pornind din Constelația Berbecului până în Constelația Taurului. În răstimpul în care lucrați în Constelația Taurului și colaborați cu ierarhiile, dumneavoastră elaborați legătura dintre laringe și plămâni. Și atunci când Marte luminează din sfera planetară înspre sfera Taurului, în mișcarea lui Marte se exprimă tot ceea ce ați făcut dumneavoastră corect sau greșit pe Pământ datorită instrumentului dumneavoastră de vorbire. Orice neadevăr pe care l-a rostit omul este radiat spiritual de către Marte în sfera Taurului, atunci când omul lucrează înlăuntrul acestei sfere. Vă puteți deci imagina ce este această amintire, pe care o avem acolo în faptele noastre. După moarte, aflăm că această amintire este înscrisă în Univers, ba chiar că ne vorbește ca Logos din Univers, de cealaltă parte. Astfel încât noi trebuie să lucrăm la această parte a viitorului nostru trup în așa fel, încât suntem favorizați sau împiedicați la alcătuirea instrumentelor de vorbire, în funcție de faptul că am spus adevărul sau am mințit.
Și la fel stau lucrurile când trecem, de exemplu, prin Constelația Leului. Acolo radiază spre noi dinspre Soare toate imperfecțiunile noastre pe care le-am înfăptuit datorită inimii noastre, mai superficială sau mai profundă, simpatiile și antipatiile noastre, care aici pe Pământ sunt legate de temperamentul nostru și de circulația noastră sanguină; astfel că noi lucrăm la viitorul nostru trup în așa fel încât întreaga noastră viață precedentă ne răsună ca limbaj al planetelor în spațiul cosmic.
Da, așa stau lucrurile – oricât de ciudate ar părea din punct de vedere pământesc -, dar atunci când privim acolo, afară, mișcările planetare, când vedem cum își execută, de exemplu, Marte mișcarea sa înspre Taur, vedem cum această mișcare constituie o scriere care în același timp răsună. Iar aceasta este scrierea stelară, care este înscrisă în spațiul cosmic prin propriile noastre fapte. Nu e nici o mirare deci că atunci când ne întoarcem pe Pământ ne pregătim ceea ce ne va aparține corespunzător karmei noastre. Căci noi nu ne putem pregăti viitorul nostru trup fizic decât ascultând continuu acest limbaj al stelelor.
Și așa muncim neîncetat: parcurgând ținutul spiritual, acest ținut spiritual pe care îl străbatem pe o durată cu atât mai mare cu cât legătura dintre conștiința noastră din viața pământească, de-a lungul întregii noastre vieți pământești – eu am spus acest lucru și în conferința publică – și cealaltă conștiință, pe care am avut-o pe când eram copii, când aveam o stare atenuată de conștiință, căci acum ne aflăm într-o altă stare de conștiință care trece dincolo de conștiința noastră pământească. Ca adulți avem pe Pământ o conștiință care depășește conștiința de vis a copilului. Există trei trepte de conștiință. Când omul a atins vârsta de treizeci de ani, și până la vârsta de cinci ani a trăit în conștiință de vis, atunci el a trăit o perioadă de șase ori mai lungă în conștiință superioară. Iar acum, el trăiește din nou de șase ori mai mult decât durata întregii sale vieți pământești, în această conștiință și mai înaltă, pe care o are afară, în lumea stelară; astfel încât putem înțelege că atunci când moare un copil el trăiește extraordinar de puțin între moarte și o nouă naștere, pe când pe măsură ce omul îmbătrânește el trebuie să-și petreacă tot mai mult timp acolo; căci cu cât mai mult a fost întunecată aici pe Pământ conștiința sa supra-terestră, pe care a avut-o după moartea sa anterioară, el trebuie să lucreze un răstimp cu atât mai mare pentru a o limpezi din nou, căci noi trebuie să ajungem la o claritate absolută.
Și când am ajuns întru totul la claritate, atunci vine acel timp dintre moarte și o nouă naștere, pe care eu am denumit-o într-un „Misteriu” timpul miezului de noapte al existenței spirituale omenești, ora miezului de noapte dintre moarte și o nouă naștere. În această perioadă, care se află aproximativ la mijloc între moarte și o nouă naștere, avem cea mai limpede conștiință care ne îngăduie să trăim în lumea spirituală, printre ființele ierarhiilor spirituale. Dar în același timp viețuim foarte puternic realitatea: Acolo jos, în sfera planetară, se află toate cele pe care le-ai îndeplinit tu ca om; tu nu ai voie să le părăsești — așa ne spunem noi înșine -, aici nu le poți modifica, tu le poți modifica numai coborând din nou pe Pământ.
Și atunci se face simțită nevoia, impulsul de a coborî din nou pe Pământ și de a opta oarecum între Saturn și Lună. Urmăm din nou traseul forțelor lunare, pentru a relua calea spre Pământ. Pentru omul care a atins vârsta matură în viața sa precedentă, acest lucru se întâmplă după câteva secole.
Și pe măsură ce ne apropiem din nou de sfera planetară, și ajungem în sfera lui Mercur, a lui Venus și a Lunii, cu atât mai mult se stinge în noi conștiința pe care am avut-o în comun cu ființele spirituale ale ierarhiilor superioare. Ceea ce înseamnă că noi dobândim o conștiință care mai conține acum doar manifestările acestor entități spirituale. Mai înainte ne simțeam înlăuntrul acestor ființe spirituale. Când ne-am pregătit capul omenesc pentru viața următoare, simțeam că lucrăm împreună cu entitățile spirituale. Acum, entitățile spirituale ne apar în imagini. În schimb, în noi apar influențele forțelor Lunii. Ca să spun așa, ne simțim din nou ca fiind o ființă care trebuie să trăiască în sine. Încă nu ne aflăm într-un trup fizic, dar avem un presentiment al acestei viețuiri în sine, al acestei re-înstrăinări de Cosmos. Noi nu mai avem viziunea entităților spirituale așa cum sunt ele, ci avem doar imaginea lor.
Și în timp ce trecem printre aceste imagini, dispare tot mai mult din conștiința noastră ceea ce am clădit drept germene spiritual al organismului nostru fizic, și noi trebuie să percepem faptul că acest germene spiritual al organismului nostru fizic scapă conștienței noastre, că el a coborât acum la o pereche de părinți și se manifestă ca forță de reproducere pe Pământul fizic. Și este într-adevăr așa: cele pe care le-am pregătit noi drept trup fizic se restrâng și „cad” în curentul reproductiv al unei perechi de părinți. Iar noi rămânem oarecum în urmă ca ființă sufletească-spirituală, care își simte apartenența față de ceea ce i-a scăpat acolo, jos, pe Pământ, dar nu se poate uni nemijlocit cu el. Se va putea uni abia atunci când, în această stare, atrage la sine, în trupul său eteric, forțele eterice ce se află în întreg Cosmosul. Și după ce ne-a „scăpat” germenele spiritual al trupului nostru, care ne pregătește acum trupul fizic în corpul mamei noastre, noi strângem forțele pentru a ne constitui trupul eteric. Și apoi, după ce germenele nostru omenesc a petrecut deja un răstimp în trupul mamei, noi ne unim cu acest trup eteric.
Acesta este procesul reîntoarcerii în existența pământeană. Și pe când mai înainte aveam numai imaginile entităților spirituale, ne încorporăm tot ceea ce ne putem încorpora numai datorită forțelor lunare, ceea ce a fost amintire în ființa karmei noastre. Pe aceasta ne-o încorporăm acum drept forță reală. O preluăm în trupul nostru eteric, o încorporăm în el. De aceea apărem pe Pământ determinând manifestarea destinului nostru, a karmei noastre. Căci în timpul în care trecem prin forțele lunare, dezvoltăm dorul de a ne împlini karma pe Pământ.
Acesta este circuitul pe care îl parcurge omul de la moarte până la o nouă naștere, viețuind o înălțare până la o conștiință autonomă în sfera spirituală, și apoi o re-atenuare a acestei conștiințe, având această sferă spirituală doar în imagine. Și pe când o mai are numai ca imagine, el preia voința de a se întoarce pe Pământ în karma sa pentru a lucra mai departe în trupul fizic până ce, după o serie de vieți pământești, ajunge să poată păși la o altă metamorfoză a existenței sale.
Pentru vremurile actuale ale Pământului, lucrurile stau așa că omul ce coboară din sfera stelară își păstrează amintirea vieții pământești anterioare și lucrează pe baza acestei amintiri. Își pregătește el însuși în sfera stelară trupul fizic, și coborând pe Pământ se unește cu acest trup fizic. Dar noi ne aflăm într-o perioadă foarte importantă a existenței pământene. Și înțelegem importanța acestei perioade a existenței pământene, numai dacă știm că noi elaborăm acest trup fizic al nostru pregătindu-l în sfera stelară, îmbrăcându-l apoi când coborâm pe Pământ. Dar în acest răstimp se pregătește ceva esențial pentru întreaga noastră epocă.
Eu am atras adesea atenția asupra faptului că în ultima treime a secolului al XIX-lea au intervenit modificări, pornite din lumea spirituală, pentru întreaga desfășurare a vieții pământene omenești. Eu am atras atenția cum poarta cunoașterii lumilor spirituale s-a deschis oarecum, și cum, atunci când îndeplinim cele necesare, putem realmente pătrunde prin cunoaștere în lumea spirituală, ceea ce nu a fost posibil mai multe secole de-a rândul, în răstimpul în care s-a constituit cunoașterea materială. Modificarea a intervenit în lumea spirituală datorită faptului că în locul vechii entități conducătoare a pășit acea entitate care, datorită asemănării însușirilor ei cu cele ale ființei pe care tradiția o desemnează drept Michael, poate fi și ea desemnată cu numele de Michael. Și se poate spune că entitatea lui Michael a preluat conducerea spirituală a omenirii. – Echivalentul de pe Pământ al acestui fapt este că Michael intervine în viața sufletească-spirituală a omenirii, și că tot mai mulți oameni sunt pătrunși de faptul că omul nu depinde numai de regnurile Pământului prin trupul său fizic, ci că el se află într-o continuă legătură cu lumea spirituală prin intermediul sufletesc-spiritualului său.
Așadar, creșterea în cunoașterea spirituală este unul dintre aspectele legate de domnia lui Michael. Celălalt aspect este însă cel ce rezultă pentru sufletul omenesc dintr-o pătrundere cu adevărat sinceră a sa cu știința spirituală, întrucât lumina acestei cunoașteri spirituale vrea să se răspândească, ea nu vrea să rămână o simplă teorie, ci vrea să se reverse în simțirea omenească și să fie aici iubire omenească ce se extinde.
Cele pe care le-a acumulat omenirea în decursul ultimelor secole se raportează la om în sensul că este o cunoaștere pentru cap, o cunoaștere cerebrală, dar care nu radiază în întreg organismul. Și într-un anumit sens, ea este ca o tumoare sufletească, ceva care se densifică tot mai mult, deoarece nu primește forțele potrivite din restul organismului. Căci dacă noi devenim tot mai deștepți, tot mai cerebrali, și nu pătrundem această deșteptăciune a noastră cu sentimentele necesare, provenite din restul organismului, atunci devenim ființe care au un fel de tumoare canceroasă sufletească-spirituală. Și nici capul nu poate rămâne spiritual sănătos, atunci când restul omului nu iubește și nu aduce în lume prin voință cele iubite.
Omul va înțelege ce anume voiește pentru el domnia lui Michael numai atunci când vine în întâmpinarea acestei domnii a lui Michael prin propriile sale însușiri. El va putea veni în întâmpinarea ei numai atunci când va fi iluminat spiritual, plin de o iubire pentru oameni care provine tocmai din această iluminare spirituală. Atunci va înțelege tot mai mult ce înseamnă această domnie michaelică.
Poporul Vechiului Testament a vorbit și despre domnia lui Michael; el credea că, pe atunci, Michael era slujitorul lui Iahve. Asta înseamnă că Michael acționa pe atunci în forțele care sunt forțele lui Iahve. El era slujitorul lui Iahve. El a luptat împotriva a tot ceea ce constituie putere ahrimanică, despre care am vorbit zilele trecute. În vremea noastră, Michael este destinat să devină tot mai mult entitate slujitoare a lui Christos: astfel încât afirmația că domnia lui Michael intervine reglând în destinele omenești semnifică totodată că trebuie să se împlinească cuvintele: Domnia lui Christos trebuie să se răspândească pe Pământ. – Michael poartă oarecum în față lumina cunoașterii spirituale, iar în urmă, Christos poartă cerința iubirii general-umane. Dar în felul acesta nu se modifică numai ceva pentru Pământ, ci se modifică și ceva pentru viața pe care o parcurge omul între moarte și o nouă naștere.
Din vremurile vechi ale evoluției Pământului, omul își pregătește în modul pe care vi l-am caracterizat, trupul fizic ca germene spiritual, preluându-l atunci când pășește în existența pământească. Dar de când a început epoca lui Christos-Michael, omul este tot mai mult transpus în situația – în prezent sunt puțini oameni în această situație, dar în viitor vor fi tot mai mulți – de a mai lua încă o hotărâre înainte de a coborî pe Pământ. Căci lumina cunoașterii spirituale luminează în așa fel încât ea luminează în același timp atât acest Pământ, cât și regnul suprasensibil, astfel încât omul învață să ia o decizie datorită domniei lui Michael, atunci când și-a preluat deja karma în trupul eteric, și pășește spre calea spre trupul său fizic. Dacă pe Pământ se răspândesc tot mai multe cunoștințe spirituale și omul va viețui tot mai mult în sine această iubire general-umană, pentru el va interveni o posibilitate, înainte de coborârea în viața pământească, posibilitate care va fi valabilă pentru omenirea viitorului. Omul își va putea spune: eu mi-am pregătit acest trup; dar trimițându-mi acest trup pe Pământ și preluându-mi karma în trupul meu eteric, trup pe care l-am concentrat, văd că această karmă este în așa fel încât prin ceea ce am îndeplinit eu în viețile mele pământești anterioare, am produs suferințe grave unui om sau altuia.
Căci noi suntem mereu expuși pericolului de a aduce daune altor oameni, prin ceea ce făptuim. Iar judecata asupra celor cu care am greșit altor oameni va lumina în mod deosebit în momentul în care ne mai aflăm în trupul eteric și nu am intrat încă în trupul fizic. Însă acolo vor acționa în viitor lumina lui Michael și iubirea lui Christos. Și noi vom fi transpuși în situația de a realiza o modificare în decizia noastră, și să predăm trupul pe care ni l-am pregătit nouă, altcuiva, și anume să preluăm trupul pe care și l-a pregătit acela căruia noi i-am pricinuit daune importante. Aceasta este schimbarea covârșitoare care va avea loc în viitor, începând din vremea noastră, în privința vieții spirituale a omului.
Vom fi în stare să intrăm într-un trup pe care l-a pregătit un alt om, căruia noi i-am adus daune în mod deosebit; iar celălalt se va afla în situația de a pătrunde în trupul nostru. Și în felul acesta, ceea ce vom putea îndeplini pe Pământ se va putea compensa karmic într-un cu totul alt mod decât înainte. Ca oameni, vom ajunge oarecum în situația de a ne schimba trupurile fizice între noi.
Pământul nu-și va putea atinge niciodată țelul dacă nu ar interveni această stare, căci altfel omenirea nu ar putea deveni niciodată pe Pământ un tot. Or, asta trebuie să se întâmple. În evoluția Pământului trebuie să vină vremea pregătirii starii planetare viitoare a Pământului, în care va fi imposibil ca cineva să se bucure în dezavantajul altcuiva. Așa cum frunza sau petala unei plante resimte bucuria sau durerea întregii plante – vorbind în imagini – va veni un viitor pe Pământ în care nici un om nu va putea fi fericit în detrimentul altcuiva. În care fiecare se va simți ca membru al întregii omeniri. Iar această stare își are echivalentul său spiritual în faptul că învățăm să pregătim trupul fizic al celorlalți.
Ca oameni, ieșim dintr-o epocă în care fiecare avea o anumită continuitate în privința trupului său fizic: ne îndreptăm înspre o vreme care va fi condusă prin domnia lui Michael, și în care vom lucra la germenele spiritual-fizic al trupurilor omenești în așa fel, încât să putem lucra pentru un altul. Și în decursul încarnărilor pe Pământ, va veni o epocă în care acestea se vor regla astfel încât prin această activitate reciprocă în spiritual se va pregăti o vreme ulterioară — dacă vrem să exprimăm esența acesteia, ea va apărea ca fiind un paradox deplin, dar totuși așa stau lucrurile — în care oamenii vor putea pătrunde aici pe Pământ și cu sufletele în acele trupuri cărora le-au dăunat în mod deosebit, preluând sufletele acelora în trupurile lor.
Și tocmai din acest exemplu vedeți esența magiei ideale. Dacă lăsați să acționeze aici pe Pământ, iluminarea ce vine de la știința spirituală, favorizați domnia lui Michael. Favorizați acele puteri ce fac ca oamenii să poată trăi unul pentru altul într-o asemenea măsură, încât în primul rând să poată decide în privința trupului fizic pe care vor să-l preia, în funcție de ceea ce este optim pentru întreaga omenire. În funcție de asta se ia decizia în privința alegerii trupului fizic. Și prin faptul că dumneavoastră pregătiți aceasta pe Pământ prin înțelepciunea față de om și iubirea pentru om, îndepliniți ceva care are realitate în lumea spirituală. Iar aceasta este într-adevăr magia ideală. Este ceea ce a fost numit în vremurile vechi adevărata magie albă. Este starea în care trebuie să intre omenirea.
Am vrut să vă mai atrag atenția asupra acestui moment important în care a pășit acum omenirea pe calea sa a evoluției. Nu ne este îngăduit să ne înspăimântăm, să ne descurajăm, atunci când este vorba să dezvăluim realități ale lumii spirituale ce intervin în viața omenirii. Căci viitorul omenirii depinde de faptul ca omul să învețe să trăiască cu lumea spirituală, așa cum trăiește aici pe Pământ cu lumea fizică. Și numai prin faptul că noi, ca omenire, ne vom familiariza din nou cu lumea spirituală așa cum era omenirea primordială, înțelegând corect cuvintele lui Christos: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”, vom favoriza viitorul omenirii. Atunci veți înțelege semnificația adevărată al cuvintelor lui Christos: „Împărăția mea nu este din lumea aceasta”.
Dar El a coborât pe Pământ; El s-a unit cu omenirea. Nu ar trebui să spună de fapt: „Împărăția mea este din lumea aceasta”? – El nu a spus aceasta, din motivul că El voia să facă treptat din Pământ o împărăție care să nu evolueze înspre pământesc, ci să evolueze treptat înspre o stare spirituală. Împărăția Sa nu este așa cum a fost până la Misteriul de pe Golgotha, și nici așa cum s-a menținut după aceea, continuându-se în virtutea inerției. Împărăția Sa este astfel încât Spiritul să domnească aici pe Pământ. Și acest lucru se va înfăptui, dacă domnia lui Mihael va fi înțeleasă în mod corect de către omenire. Iar aceasta va fi înțeleasă în mod corect, numai dacă oamenii vor căuta iluminarea spirituală și iubirea creștina față de oameni, așa cum v-am arătat.
Cartile lui Rudolf Steiner se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina


