Samael Aun Weor – Legea Pendulului și Adevărul

Este interesant să avem un ceasornic cu pendul acasă, nu doar pentru a ști cât este ceasul ci și pentru a reflecta puțin. Fără pendul, ceasornicul nu funcționează; mișcarea pendulului este profund semnificativă.

În timpurile străvechi dogma evoluției nu exista; în acea vreme, înțelepții înțelegeau faptul că procesele istorice se desfășoară întotdeauna în acord cu Legea Pendulului. Totul curge înainte și înapoi, urcă și coboară, crește și descrește, pleacă și vine, în acord cu această Lege minunată. Nu este deloc ciudat ca totul să oscileze, ca totul să fie supus fluctuației timpului, ca totul să evolueze și să involueze.

Într-o extremă a pendulului se află bucuria, în cealaltă suferința; toate emoțiile noastre, gândurile, aspirațiile, dorințele, oscilează în acord cu Legea Pendulului.

Speranță și deznădejde, pesimism și optimism, pasiune și durere, triumf și eșec, câștig și pagubă, corespund cu siguranță celor două extreme ale mișcării pendulare.

Egiptul s-a înălțat în toată puterea și distincția sa pe malurile fluviului sacru, dar când pendulul a trecut de cealaltă parte, când s-a ridicat în extrema opusă, ținutul faraonilor a căzut și s-a înălțat Ierusalimul, orașul iubit al Profeților. Israelul a căzut atunci când pendulul și-a schimbat poziția și în cealaltă extremă a apărut Imperiul Roman.

Mișcarea pendulară înalță și năruie Imperii, face să apară puternice Civilizații și apoi le distruge etc. Putem pune la extrema dreaptă a pendulului diversele școli pseudoesoterice și pseudoocultiste, religii și secte. Putem situa la extrema stângă a mișcării pendulare toate școlile de tip materialist, Marxist, ateist, sceptic etc.

Antiteze ale mișcării pendulare, schimbătoare, sunt supuse mutării neîncetate. Fanaticul religios, din cauza oricărui eveniment insolit sau a unei decepții, poate trece în cealaltă extremă a pendulului, convertindu-se în ateu, materialist, sceptic. Fanaticul materialist, ateu, în urma oricărui fapt neobișnuit, poate un eveniment metafizic transcendental, un moment de teroare indescriptibilă poate să-l ducă la extrema opusă a mișcării pendulare și să-l transforme într-un reacționar religios insuportabil.

Exemple: un preot învins într-o polemică de către un esoterist, disperat, a devenit necredincios și materialist. Am cunoscut cazul unei doamne atee și necredincioase care, datorită unei întâmplări metafizice, concludente și decisive, s-a transformat într-o exponentă magnifică a esoterismului practic.

În numele adevărului, trebuie să declarăm că ateul materialist, adevărat și absolut, este o farsă, nu există.

În fața proximității unei morți inevitabile, înaintea unui moment de teroare de nedescris, dușmanii eternului, materialiștii și incredulii, trec instantaneu în cealaltă extremă a pendulului și se roagă, plâng și imploră cu credință infinită și devoțiune enormă.

Însuși Karl Marx, autorul Materialismului Dialectic, a fost un fanatic religios evreu și, după moartea sa, i s-au făcut funeralii de mare rabin. Karl Marx a elaborat Dialectica sa Materialistă cu un singur scop: „A CREA O ARMĂ PENTRU A DISTRUGE TOATE RELIGIILE LUMII PRIN INTERMEDIUL SCEPTICISMULUI”.

Este cazul tipic al dușmăniilor religioase duse la extremă; în nici un chip Marx nu putea accepta existența altor religii, și a preferat să le distrugă prin intermediul Dialecticii sale. Karl Marx a îndeplinit unul din Protocoalele Sionului care spune textual: „Nu contează că umplem lumea de materialism și deateism respingător, în ziua în care vom triumfa, vom preda religia lui Moise codificată cum trebuie și în mod dialectic, și nu vom permite nici o altă religie în lume”.

Este foarte interesant că în Uniunea Sovietică, religiile sunt persecutate și poporului i se predă dialectica materialistă, în timp ce în sinagogi se studiază Talmudul, Biblia și religia și se lucrează în libertate, fără vreo problemă. Conducătorii guvernului rus sunt fanatici religioși ai Legii lui Moise, dar ei înveninează poporul cu acea farsă a Materialismului Dialectic.

Niciodată nu ne vom pronunța împotriva poporului lui Israel; ne declarăm doar împotriva unei anumite elite cu joc dublu care, urmărind scopuri inavuabile, otrăvesc poporul cu Dialectica Materialistă, în timp ce, în secret, practică religia lui Moise.

Materialism și spiritualism, cu toată urmarea lor de teorii, prejudecăți și idei preconcepute de tot felul, se procesează în minte în acord cu Legea Pendulului și se schimbă în acord cu vremurile și obiceiurile.

Spirit și materie sunt două concepte foarte discutabile și spinoase pe care nimeni nu le înțelege. Mintea nu știe nimic despre spirit, nu știe nimic despre materie.

Un concept nu e decât asta, un concept. Realitatea nu este un concept chiar dacă se pot făuri multe concepte asupra realității. Spiritul este spiritul (Ființa), și doar el însuși se poate cunoaște pe sine.

Stă scris: „FIINȚA ESTE FIINȚA ȘI RAȚIUNEA DE A FI A FIINȚEI ESTE ÎNSĂȘI FIINȚA”. Fanaticii Zeului materie, oamenii de știință ai Materialismului Dialectic sunt empirici și absurzi sută la sută. Vorbesc despre materie cu o autosuficiență uluitoare și stupidă când, în realitate, nu știu nimic
despre aceasta.

Ce este materia? Care din acești înfumurați oameni de știință o știe?

Atât de mult trâmbițata materie este de asemenea un concept mult prea discutabil și destul de spinos. Care este materia? Bumbacul? Fierul? Carnea? Amidonul? O piatră? Arama? Un nor sau ce altceva? A spune că totul este materie ar fi tot atât de empiric și absurd ca și a susține că întreg organismul uman este un ficat sau o inimă sau un rinichi.

Evident, una-i una și alta-i alta, fiecare organ este diferit și fiecare substanță este distinctă. Atunci, care dintre toate aceste substanțe este atât de mult trâmbițata
materie?

Cu conceptele pendulului se joacă multă lume, dar în fond conceptele nu sunt realitatea. Mintea cunoaște doar forme iluzorii ale naturii, dar nu știe nimic despre adevărul conținut în acele forme.

Teoriile se demodează cu timpul, cu anii, iar ceea ce a învățat cineva la școală, se dovedește apoi a nu mai fi de folos; concluzie: nimeni nu știe nimic. Conceptele extremei drepte sau ale extremei stângi ale pendulului trec la fel ca moda femeilor, toate acestea sunt procese ale minții, lucruri ce se produc la nivelul de suprafață al înțelegerii, prostii, vanități ale intelectului.

Oricărei discipline psihologice i se opune o altă disciplină, oricărui proces psihologic structurat în mod logic, i se opune un altul asemănător. Și după toate astea, ce? Realul, adevărul, este ceea ce ne interesează; dar acesta nu are legătură cu pendulul, nu se află în acea oscilație a teoriilor și credințelor.

Adevărul este necunoscutul clipă de clipă, moment de moment.

Adevărul se află în centrul pendulului, nu în extrema dreaptă și nici în extrema stângă.

Când l-au întrebat pe Iisus: „Ce este Adevărul?”, a păstrat o tăcere profundă. Iar când lui Buddha i-au pus aceeași întrebare, a întors spatele și s-a îndepărtat.

Adevărul nu este o chestiune de opinii, nici de teorii, nici de prejudecăți de extremă dreaptă sau de extremă stângă.

Conceptul pe care mintea și-l poate forma despre adevăr, nicicând nu este adevărul. Ideea pe care înțelegerea o are despre adevăr, niciodată nu este adevărul.

Opinia pe care o avem despre adevăr, oricât de respectabilă ar fi ea, în nici un caz nu este adevărul. Nici curentele spiritualiste, nici opozantele lor materialiste, nu vor putea să ne conducă vreodată la adevăr.

Adevărul este ceva ce trebuie să fie experimentat în mod direct, la fel ca atunci când cineva își pune degetul în foc și se arde, sau ca și atunci când cineva înghite apă și se îneacă.

Centrul pendulului se află înăuntrul nostru înșine, și acolo trebuie să descoperim și să experimentăm în mod direct realul, adevărul. Trebuie să ne autoexplorăm în mod direct pentru a ne autodescoperi și a ne cunoaște profund pe noi înșine. Experiența adevărului survine numai atunci când am eliminat elementele nedorite care în ansamblul lor constituie eul însuși.

Doar eliminând eroarea apare adevărul. Numai dezintegrând Eul însuși, greșelile mele, prejudecățile și temerile mele, pasiunile și dorințele mele, credințe și fornicații, încăpățânări intelectuale și autosuficiențe de tot felul, vine la noi experiența realului.

Adevărul nu are nici o legătură cu ceea ce s-a spus sau nu s-a mai spus, cu ceea ce s-a scris sau nu s-a mai scris; el ajunge la noi numai atunci când eul însuși a murit. Mintea nu poate căuta adevărul pentru că nu-l cunoaște. Mintea nu poate recunoaște adevărul pentru că niciodată nu l-a cunoscut. Adevărul vine la noi în mod spontan atunci când am eliminat toate elementele nedorite care constituie eul însuși.

Atâta vreme cât conștiința va continua să fie îmbuteliată în eul însuși, nu va putea experimenta ceea ce este realul, ceea ce se află dincolo de corp, de afecte și de minte, ceea ce este adevărul.

Când eul însuși rămâne redus la praf cosmic, conștiința se eliberează pentru a se trezi definitiv și a experimenta în mod direct adevărul.

Pe bună dreptate Marele Kabir Iisus a spus: „CUNOAȘTEȚI ADEVĂRUL ȘI EL VĂ VA FACE LIBERI”.

La ce-i servește omului să cunoască cincizeci de mii de teorii dacă niciodată nu a experimentat Adevărul?

Sistemul intelectual al oricărui om este foarte demn de respect, dar oricărui sistem i se opune un altul și nici unul, nici celălalt nu este adevărul. E mai bine să ne autoexplorăm pentru a ne autocunoaște și a ajunge să experimentăm într-o zi, în mod direct, realul, ADEVĂRUL.