Articole

Samael Aun Weor – Cantecul psihologic

A venit momentul să reflectăm foarte serios asupra a ceea ce se numește „considerație internă”. Nu încape nici cea mai mică îndoială cu privire la aspectul dezastruos al „autoconsideratiei intime”; această, pe lângă faptul de a hipnotiza conștiința, ne face să pierdem foarte multă energie. Dacă o persoană nu ar comite eroarea de a se identifica atât de mult cu ea însăși, auto considerația interioară ar fi mai mult decât imposibilă.

Când cineva se identifică cu el însusi, se iubește prea mult, simte milă fată de sine însusi, se auto-consideră, gândeste că întotdeauna s-a purtat foarte bine cu cutare, cutărică, cu soția, cu copiii etc. și că nimeni nu l-a știut aprecia etc. În definitiv este un sfânt și toți ceilalți sunt niște ticălosi, niște escroci.

Una dintre formele cele mai obișnuite de auto-considerăție intimă este preocuparea pentru ceea ce pot gândi alțîi despre noi; poate presupun că nu suntem cinstiți, sinceri, demni de crezare, curajoși etc.

Cel mai curios în toate acestea este că ignorăm în mod lamentabil enormă pierdere de energie pe care acest tip de preocupări ne-o produce. Multe atitudini ostile fată de anumite persoane care nu ne-au făcut nici un rău, se datorează tocmai unor astfel de preocupări născute din auto-considerăția intimă.

În aceste circumstanțe, iubindu-se într-atât pe sine însusi, auto-considerându-se în acest mod, este clar că EUL, sau mai bine zis Eurile, în loc să dispară, se fortifică atunci în mod înspăimântător.

O persoană identificată cu ea însăși se înduiosează mult de propria să situație și chiar îi vine să facă socoteli. Așa se face că gândeste că cutare, că cutărică, că prietenul, că prietenă, că vecinul, că patronul, că amicul etc. etc. etc., nu au răsplătit-o cum se cuvenea în ciuda mai sus mentionatelor sale bunăvointe, și îmbuteliată în această, devine insuportabilă și plictisitoare pentru toată lumea.

Cu un astfel de individ, practic nu se poate vorbi, întrucât orice conversație este sigur că va ajunge la cărticica să de socoteli și la atât de mult trâmbitatele sale suferințe. Stă scris că în muncă esoterică Gnostică, creșterea sufletească este posibilă numai prin iertarea celorlalți.

Dacă cineva trăieste clipă de clipă, în tot momentul, suferind pentru ceea ce altîi îi datorează, pentru ceea ce i-au făcut, pentru amărăciunile pe care i le-au cauzat, mereu cu același cântec, nimic nu va putea crește în interiorul său.

Rugăciunea Domnului spune: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Sentimentul că alții îi sunt datori, durerea pentru răutățile pe care alții i le-au cauzat etc., împiedică orice progres interior al Sufletului.

Iisus, Marele KABIR, a spus: „Împacă-te cu pîrîtul tău degrabă, până ești cu el pe drum, că nu cumva pârâtul să te dea pe mâna judecătorului, și judecătorul temnicerului, și să fii aruncat în temnită. Adevărat îti spun că nu vei ieși de acolo până ce nu vei plăti cel din urmă bănut” (Matei 5:25-26).

Dacă alții ne datorează, și noi datorăm. Dacă cerem să ni se plătească până la ultimul dinar, trebuie să plătim înainte până la ultimul bănut. Această este „Legea Talionului”, „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, „Cerc vicios”, absurd. Scuzele, completă satisfacție și umilințele pe care le cerem altora pentru răutătile pe care ni le-au făcut, sunt cerute, deopotrivă, de la noi, chiar dacă ne considerăm oi blânde. A te supune unor legi inutile este absurd, este mai bine să te situezi sub noi influențe.

Legea Milei este o influentă mai elevată decât Legea omului violent: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Este urgent, indispensabil și presant să ne plasăm în mod inteligent sub influențele minunate ale muncii esoterice Gnostice, să uităm că ceilalți ne datorează și să eliminăm din psihicul nostru orice formă de auto-considerăție. Niciodată nu trebuie să admitem înăuntrul nostru sentimente de răzbunare, resentimente, emoții negative, anxietăti pentru răutătile care ni s-au făcut, violentă, invidie, amintire neîncetată a datoriilor etc. etc.

Gnoza este destinată acelor aspiranți sinceri, care întradevăr vor să lucreze și să se schimbe. Dacă observăm lumea, putem evidenția în mod direct că fiecare persoană își are propriul său cântec. Fiecare își cântă propriul său cântec psihologic; vreau să mă refer în mod accentuat la acea problemă a poveștilor psihologice; a simți că alții îi sunt datori, a se plânge, a se autoconsidera etc.

Uneori, lumea „își cântă propriul cântec, doar așa”, fără a i se da apă la moară, fără a fi îndemnată și alteori după câteva pahare cu vin… Noi spunem că plictisitorul nostru cântec trebuie să fie eliminat; acesta ne face neputincioși la nivel interior, ne fură multă energie.

În chestiuni de Psihologie Revolutionară, cel care cântă prea bine – nu ne referim la o voce frumoasă, nici la cântecul fizic – desigur, nu poate trece dincolo de sine însusi; rămâne în trecut… O persoană împiedicată de cântece triste nu-și poate schimbă Nivelul Ființei; nu poate trece dincolo de ceea ce este.

Pentru a trece la un Nivel Superior al Ființei, este necesar să încetezi să fii ceea ce ești; trebuie să nu mai fim ceea ce suntem.

Dacă noi continuăm să fim ceea ce suntem, nicicând nu vom putea trece la un Nivel Superior al Ființei. Pe terenul vieții practice se întâmplă lucruri neobișnuite. Foarte adesea, o persoană oarecare leagă prietenie cu altă doar pentru că îi este ușor să-i cânte cântecul său. Din nenorocire, un astfel de tip de relații iau sfârsit când cântăretului i se cere să tacă, să schimbe discul, să vorbească despre altceva etc. Atunci cântăretul, plin de resentiment, pleacă în căutarea unui nou prieten, a cuiva care să fie dispus să-l asculte pe o perioadă nedefinită. Cântăretul cere întelegere, pe cineva care să-l înteleagă, că și cum ar fi atât de ușor să întelegi o altă persoană.

Pentru a întelege o altă persoană este necesar să te întelegi pe tine însuti.

Din nenorocire, bunul cântăret crede că se întelege pe el însusi. Sunt mulți cântăretii decepționați, care cântă cântecul de a nu fi întelesi și visează la o lume minunată în care ei sunt figurile centrale. Cu toate acestea nu toți cântăretii sunt publici, există și cei rezervați; nu-și cântă cântecul în mod direct, însă îl cântă în secret.

Sunt oameni care au lucrat mult, care au suferit prea mult, se simt decepționați, cred că viață le datorează tot ceea ce nicicând n-au fost capabili să obtină. Ei resimt în general o tristețe interioară, o senzație de monotonie și de plictiseală îngrozitoare, oboseală intimă sau frustrare în jurul cărora se strâng gândurile. Indiscutabil, cântecele secrete ne împiedică să mergem pe drumul auto-realizării intime a Ființei.

Din păcate, astfel de cântece interioare secrete trec neobservate de către noi însine, în afară de cazul când le observăm în mod intenționat. În mod evident, orice observare de sine lasă să pătrundă lumina în noi însine, în profunzimile noastre intime.

Nici o schimbare interioară nu s-ar putea produce în psihicul nostru, fără a fi adusă în lumina observării de sine. Este indispensabil să ne observăm pe noi însine când suntem singuri, la fel că și atunci când suntem în relații cu lumea.

Când o persoană este singură, se prezintă „Euri” foarte diferite, gânduri foarte distincte, emoțîi negative etc. Nu întotdeauna suntem într-o companie bună când suntem singuri. Este aproape normal, este foarte firesc, să fim într-o companie foarte proastă în deplină singurătate. „Eurile” cele mai negative și periculoase se prezintă când suntem singuri. Dacă vrem să ne transformăm radical trebuie să ne sacrificăm propriile suferințe. De multe ori ne exprimăm suferințele prin cântece articulate sau nearticulate.


Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:


Hide picture