Samael Aun Weor – Observația și Auto-observația: Două Lumi

A observa și a se observa pe sine însuși sunt două lucruri complet diferite, cu toate acestea, ambele pretind atenție. În observare, atenția este orientată în afară, spre lumea exterioară, prin intermediul ferestrelor simțurilor. În auto-observarea de sine însuși, atenția este orientată spre interior și pentru aceasta simțurile de percepție externă nu sunt de folos, acest motiv fiind mai mult decât suficient pentru ca neofitului să-i fie dificilă observarea proceselor sale psihologice intime.

Punctul de plecare al științei oficiale, în latura sa practică, e ceea ce este observabil. Punctul de plecare al muncii asupra sinelui însuși este auto-observarea, ceea ce este auto-observabil.

Indiscutabil, aceste două puncte de plecare, citate în rândurile de mai sus, ne duc în direcții complet diferite. Cineva ar putea îmbătrâni cufundat în dogmele intransigente ale științei oficiale, studiind fenomene exterioare, observând celule, atomi, molecule, sori, stele, comete etc., fără a experimenta înăuntrul lui însuși nicio schimbare radicală.

Genul de cunoaștere care transformă în interior pe cineva, niciodată nu ar putea fi obținut prin intermediul observării exterioare. Adevărata cunoaștere care poate realmente să producă în noi o schimbare interioară fundamentală, are drept bază autoobservarea directă de sine însuși.

Este urgent să le spunem studenților noștri Gnostici să se observe pe ei înșiși și în ce sens trebuie să se auto-observe, și motivele pentru aceasta.

Observarea este un mijloc pentru modificarea condițiilor mecanice ale lumii. Auto-observarea interioară este un mijloc pentru transformarea intimă.

Ca urmare sau corolar al tuturor acestora, putem și trebuie să afirmăm în mod accentuat că există două categorii de cunoaștere: cea externă și cea internă, și că, în afară de cazul când avem în noi înșine centrul magnetic care să poată diferenția calitățile cunoașterii, amestecul planurilor sau ordinilor de idei, ar putea să ne ducă la confuzie. Ne găsim deci în fața a două lumi, cea exterioară și cea interioară.

Prima dintre acestea este percepută prin simțurile de percepție externă; a doua poate fi percepută doar prin simțul autoobservării interne.

Gânduri, idei, emoții, năzuințe, speranțe, dezamăgiri etc., sunt interioare, invizibile pentru simțurile comune, obișnuite, și cu toate acestea, sunt pentru noi mai reale decât masa din sufragerie sau fotoliile din salon.

Cu siguranță, noi trăim mai mult în lumea noastră interioară decât în cea exterioară, acest lucru este incontestabil, indiscutabil.

În Lumile noastre Interne, în lumea noastră secretă, iubim, dorim, bănuim, binecuvântăm, blestemăm, aspirăm, suferim, ne bucurăm, suntem decepționați, recompensați etc. etc. etc.

Incontestabil, cele două lumi, internă și externă, sunt verificabile în mod experimental. Lumea exterioară este observabilul. Lumea interioară este auto-observabilul în sine însuși și înăuntrul nostru înșine, aici și acum.

Cine într-adevăr vrea să cunoască „Lumile Interne” ale planetei Pământ sau ale Sistemului Solar sau ale Galaxiei în care trăim, trebuie să cunoască mai întâi lumea sa intimă, viața sa interioară, particulară, propriile sale „Lumi Interne”.

„Omule, cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște Universul și Zeii”.

Cu cât va explora mai mult această „Lume Interioară” numită „Sine însuși”, cu atât mai mult va înțelege că trăiește simultan în două lumi, în două realități, în două sfere, cea exterioară și cea interioară.

La fel cum unei persoane îi este indispensabil să învețe să umble în „lumea exterioară”, pentru a nu cădea într-o prăpastie, a nu se rătăci pe străzile orașului, a-și selecta prieteniile, a nu se întovărăși cu perverși, a nu mânca otravă etc., tot așa, prin intermediul muncii psihologice asupra noastră înșine, învățăm să umblăm în „Lumea Interioară”, care este explorabilă prin intermediul auto-observării de sine.

În realitate, simțul auto-observării de sine însuși se găsește atrofiat la rasa umană decadentă a acestei epoci în care trăim.

Pe măsură ce noi perseverăm în auto-observarea noastră înșine, simțul auto-observării intime se va dezvoltă în mod progresiv.