Osho – Reîncarnarea și singura viață: Instrumente spirituale
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Întrebare: Aceasta pare să fie una din diferențele dintre religiile orientale și cele occidentale. Poți detalia puțin?
Răspuns: Osho – Iisus știa foarte bine despre reîncarnare. Există aluzii indirecte peste tot în Evanghelii. Chiar acum câteva zile spuneam, citându-l pe Iisus: „Eu sunt dinainte ca Abraham să fi fost”. Iar Iisus spune: „Mă voi întoarce”. Există o mie și una de referiri indirecte la reîncarnare. Știa foarte bine despre aceasta, dar altul este motivul pentru care nu a vorbit despre acest subiect, pentru care nu a predicat în acest sens.
Iisus fusese în India și văzuse ceea ce se întâmpla din cauza teoriei reîncarnării. În India se predica această teorie de peste cinci mii de ani înaintea lui Iisus. Și este un adevăr, nu doar o teorie; teoria se bazează pe adevăr. Omul are milioane de vieți. Acest lucru a fost predicat de Mahavira, de Buddha, de Krishna, de Rama; toate religiile indiene sunt de acord în această privință. Veți fi uimiți să constatați că nu sunt de acord în nicio altă privință, cu excepția acestei teorii.
Hinduiștii cred în Dumnezeu și în suflet. Jainiștii nu cred în Dumnezeu deloc, cred doar în suflet. Iar budiștii nu cred nici în suflet, nici în Dumnezeu. Dar în privința reîncarnării toate cele trei religii sunt de acord – chiar și budiștii, care nu cred în suflet.
Este un lucru tare ciudat… atunci cine se reîncarnează? Nici budiștii nu ar putea nega fenomenul reîncarnării, deși ei ar putea nega existența sufletului; ei spun că sufletul nu există, dar reîncarnarea există. Iar pentru ei a fost foarte dificil să demonstreze reîncarnarea fără suflet; pare aproape imposibil.
Dar au găsit o cale – desigur, este foarte subtilă și foarte greu de înțeles, dar par să fie mai aproape, cel mai aproape de adevăr.
Este ușor să înțelegi că există un suflet și când mori corpul rămâne pe pământ, iar sufletul intră într-un alt corp, într-un alt pântec; este un lucru simplu, logic, matematic. Dar Buddha spune că nu există suflet, doar un continuum. Este ca atunci când aprinzi o lumânare seara și dimineața când o stingi – ți se poate adresa întrebarea: Stingi aceeași lumină pe care ai aprins-o aseară? Nu, nu este aceeași flacără, dar există totuși o continuitate. Seara, când ai aprins lumânarea… acea flacără nu mai este acolo, acea flacără dispare încontinuu și este înlocuită de o altă flacără. Înlocuirea are loc atât de repede încât îți este imposibil să vezi pauzele, dar cu instrumente științifice sofisticate este posibil să le vezi: o flacără se stinge, alta apare în loc, se stinge și aceea, apare alta. Este normal să fie mici intervale, dar tu nu le poți observa cu ochiul liber.
Buddha spune că așa cum flacăra lumânării nu este aceeași – se schimbă constant, deși, într-un alt sens, este aceeași pentru că este același continuum – tot așa nu există o entitate a sufletului în tine ca un lucru identificabil, ci doar ca o flacără. Se schimbă mereu, este ca un râu.
Buddha nu crede în substantive, crede doar în verbe, iar eu sunt perfect de acord cu el. A ajuns cel mai aproape de adevăr; cel puțin prin ceea ce exprimă este cel mai profund.
Dar de ce Iisus, Moise, Mahomed – inițiatorii celor trei religii care s-au format în afara Indiei – nu au vorbit direct despre reîncarnare? Dintr-un anumit motiv, iar motivul este că Moise era conștient… pentru că Egiptul și India au fost mereu în contact. Se presupune că, odinioară, Africa făcea parte din Asia și că acest continent s-a îndepărtat încet. India și Egiptul erau unite, de aici apar atât de multe similarități. Nu este ciudat faptul că în sudul Indiei oamenii sunt negri; prin venele oamenilor curge sânge care este parțial de la rasa neagră – nu în totalitate, dar dacă Africa era lipită de Asia, atunci cu siguranță a avut loc o amestecare a arienilor cu negrii, iar sudul Indiei a devenit negru.
Moise trebuie să fi fost foarte conștient de India. Veți fi surprinși că în Kashmir se pretinde că atât Moise, cât și Iisus sunt îngropați acolo. Mormintele sunt acolo, un mormânt pentru Moise și un mormânt pentru Iisus.
Moise și Iisus au văzut ce s-a întâmplat în India prin teoria reîncarnării. Din cauza teoriei reîncarnării, India a devenit deosebit de letargică; nimeni nu se grăbește. În India nu există noțiunea de timp, nici măcar acum. Chiar dacă toată lumea poartă ceas la mână, nu există noțiunea de timp. Dacă cineva spune: „Voi veni pe la cinci seara să te văd”, asta poate însemna orice. Este posibil să apară la patru, sau se poate să ajungă la șase, se poate chiar să nu vină deloc – iar o astfel de afirmație nu este luată în serios! Nu înseamnă că nu se ține de promisiune, pur și simplu nu există noțiunea timpului! Cum ai putea avea noțiunea timpului, când ai la dispoziție eternitatea? Când ai atâtea vieți, pentru ce să te grăbești? Poți să le faci pe toate încet; poți să ajungi într-o zi sau alta.
Teoria reîncarnării a făcut ca India să devină deosebit de letargică, indiferentă. A făcut ca India să devină inconștientă în privința timpului. I-a încurajat pe oameni să amâne. Și dacă poți amâna pentru mâine, atunci astăzi vei rămâne așa cum ai fost, iar mâine nu mai vine niciodată. Iar în India oamenii știu să amâne nu doar pentru mâine, dar și pentru viața următoare.
Atât Moise, cât și Iisus au vizitat India, deci ambii știau.
Mahomed nu a vizitat India niciodată, dar știa foarte bine, pentru că fusese foarte aproape de India, iar între Arabia și India exista o circulație permanentă. Au decis toți că este mai bine să le spună oamenilor: „Aceasta este singura viață, este ultima șansă – prima și ultima – dacă o ratezi, ratezi toată eternitatea”. Acesta este un instrument prin care se creează o dorință intensă, prin care se creează o asemenea intensitate în oameni, încât aceștia să poată fi transformați cu ușurință.
Atunci apare întrebarea: Mahavira, Buddha și Krishna nu erau oare conștienți? Nu și-au dat seama că această teorie a reîncarnării avea să creeze letargie? Ei încercau un instrument total diferit. Și fiecare instrument își are timpul său; odată ce a fost folosit, nu poate fi folosit pentru totdeauna. Oamenii se obișnuiesc cu el. Atunci când Buddha, Mahavira și Krishna au încercat instrumentul reîncarnării, îl încercau de fapt dintr-o perspectivă total diferită. India era o țară foarte bogată în vremurile acelea.
Era considerată tărâmul de aur al lumii, cea mai bogată. Iar într-o țară bogată problema reală, adevărata problemă este plictiseala. Se întâmplă acum în Occident și toate țările occidentalizate sunt în aceeași situație. Plictiseala a devenit problema cea mai mare. Oamenii sunt cumplit de plictisiți, atât de plictisiți încât și-ar dori să moară.
Krishna, Mahavira și Buddha s-au folosit de această situație. Le-au spus oamenilor: „Asta nu este nimic, plictiseala de o viață nu înseamnă nimic. Ați trăit atât de multe vieți – și nu uitați, dacă nu sunteți atenți veți mai trăi încă multe vieți; vă veți plictisi iar și iar. Este aceeași roată a vieții și a morții care continuă să se miște”.
Au înfățișat plictiseala în culori atât de închise, încât oamenii care erau deja plictisiți de o viață deveneau mai implicați în religie. Trebuie să te descotorosești de viață și de moarte; trebuie să ieși din această roată, din acest cerc vicios al nașterii și al morții. Așadar, teoria era relevantă la vremea aceea.
Apoi India a devenit săracă. Când țara a sărăcit, a dispărut și plictiseala. Nu uitați, un om sărac nu se plictisește niciodată; doar un om bogat își permite luxul de a se plictisi, acesta este privilegiul celor bogați. Este imposibil ca un sărac să fie plictisit; nu are timp. Muncește toată ziua; când ajunge acasă este atât de obosit, încât adoarme. Nu-i trebuie distracții – televizor și filme, muzică și muzee de artă – nu-i sunt necesare toate aceste lucruri, nu le poate avea. Singura lui distracție este sexul: un lucru natural, intrinsec. De aceea în țările sărace se fac mai mulți copii decât în cele bogate – sexul este singura distracție.
Dacă vrei să reduci populația țărilor sărace, dă-le mai multă distracție. Dă-le televizoare, radiouri, filme – ceva ce îi poate distrage de la sex.
Am auzit că sunt cupluri americane atât de obsedate de televizor încât se uită chiar și atunci când fac dragoste. A face dragoste devine o preocupare secundară, televiziunea devine preocupare primară. Nu vor să piardă emisiunea care se difuzează.
O țară săracă nu cunoaște decât o singură formă de distracție, pentru că nu-și permite alta; și-o poate permite doar pe cea naturală, intrinsecă. Așadar, o țară săracă va continua să producă oameni; devine din ce în ce mai aglomerată. Iar oamenii nu sunt sătui de viață. Ce viață au ei? Mai întâi trebuie să ai o viață, ca să te saturi de ea. Trebuie să ai bani, ca să te saturi de ei. Trebuie să ai multe femei, ca să te saturi de ele.
Trebuie să ai multe experiențe în lume, ca să vrei să termini cu ea. Când India a devenit săracă, teoria reîncarnării a devenit o scăpare, o speranță – în loc să fie plictiseală a devenit speranță, o posibilitate de a amâna. „În viața aceasta sunt sărac. Nu trebuie să-mi fac griji; mai am multe vieți. În viața următoare mă voi strădui mai mult și voi fi mai bogat. În viața aceasta am o femeie urâtă. Nu trebuie să-mi fac griji; se întâmplă doar pentru o viață. Data viitoare nu voi mai face aceeași greșeală. De data aceasta sufăr din cauza karmelor anterioare. În viața aceasta nu voi face nimic rău, ca să mă pot bucura în viața care urmează”.
A devenit un fel de amânare.
Iisus a văzut ce se întâmpla, că instrumentul nu mai funcționa așa cum se intenționase. Situația se schimbase. Acum Iisus trebuia să creeze un instrument nou: nu există decât o singură viață – deci, dacă vrei să fii religios, dacă vrei să meditezi, dacă vrei să devii căutător, fii acum – pentru că mâine nu este ceva pe care să te bazezi. Este posibil ca mâine să nu existe.
Astfel, Occidentul a devenit prea conștient de timp; toată lumea se grăbește. Această grabă a fost determinată de creștinism. Și acest instrument a eșuat. Nici un instrument nu poate exista pentru totdeauna.
Experiența îmi spune că un anumit instrument funcționează doar atât timp cât maestrul este în viață, pentru că el este sufletul acelui instrument; el îl stăpânește astfel încât să funcționeze; de îndată ce maestrul dispare, instrumentul fie nu mai este folosit, fie oamenii încep să găsească interpretări noi pentru el.
În Occident instrumentul a eșuat complet; acum a devenit o problemă. Oamenii sunt mereu în grabă, în tensiune, anxietate, pentru că nu există decât o singură viață. Iisus a vrut ca ei să țină minte: pentru că nu există decât o singură viață, amintiți-vă de Dumnezeu. Dar ei ce fac? Crezând că există o singură viață, vor să bea, să mănânce și să se distreze, pentru că altă viață nu mai există. Deci profită cât poți de mult. Stoarce acum tot sucul vieții! Cui îi pasă ce se va întâmpla în Ziua Judecății de Apoi?
Cine știe dacă Ziua Judecății de Apoi există sau nu?
Un profesor de la un colegiu de fete era un bătrân pervers. Nu putea ține nicio prelegere fără să facă măcar o remarcă obscenă. Într-un târziu, fetele au decis ca data următoare când avea să facă acest lucru să se ridice toate din bănci și să părăsească clasa.
A doua zi profesorul a intrat în sală și a început: „Hei, fetelor, am aflat că ieri a acostat în port un vas cu treizeci de marinari negri la bord. Imaginați-vă, fetelor, treizeci de penisuri mari, negre…”
Din primul moment, întreaga clasă s-a ridicat și a ieșit din sală.
„Hei, fetelor”, a strigat după ele profesorul, „nu e nevoie să vă grăbiți. Vor sta aici două săptămâni”. În Occident a apărut această mare grabă pentru toate, pentru că nu există altă viață.
Mary și John locuiesc într-un bloc mare cu apartamente din New York. Într-o zi se întâlnesc și se îndrăgostesc la prima vedere, dar nu stabilesc niciun contact. Situația continuă vreo șase luni, până când John nu mai suportă tensiunea și o invită în apartamentul lui la un pahar. Ea ezită când acceptă, dar când ajung în apartamentul lui închid ușa în urma lor și se reped în dormitor, unde se aruncă în pat.
După câteva minute John se scuză cu o voce răgușită: „Îmi pare foarte rău, dar dacă aș fi știut că ești virgină nu m-aș fi grăbit atât de tare”.
Mary răspunde: „Dacă aș fi știut că ai mai mult timp, mi-aș fi dat lenjeria jos!”
Atâta grabă! Viteza este mania secolului, mai repede și mai repede. Nu-i pasă nimănui unde te duci, dar trebuie să mergi repede; inventează vehicule mai rapide.
Toate acestea s-au întâmplat din cauza instrumentului. El funcționa pe vremea lui Iisus. El le repeta mereu oamenilor: „Fiți cu băgare de seamă! Ziua Judecății de Apoi este aproape. Veți vedea sfârșitul lumii cât veți fi în viață și nu mai este altă viață. Și dacă ratați acum șansa, veți fi aruncați în iad pentru vecie!”
Crea doar o atmosferă psihologică. A funcționat cât a trăit el și a mai funcționat câteva zile după moartea lui. A continuat să mai funcționeze câteva zile datorită discipolilor celor mai apropiați, care păstraseră atmosfera insuflată de Iisus, o aură, dar ulterior efectul a fost exact invers.
A creat cea mai lumească civilizație din istorie. Iar dorința era aceea ca o singură viață să-i facă pe oameni atât de vigilenți și de conștienți, încât să-l caute și să-l dorească pe Dumnezeu, să renunțe la toate celelalte dorințe și la toate celelalte preocupări.
Viața lor avea să devină unilateral o căutare, o cercetare a lui Dumnezeu. Aceasta era ideea din spatele instrumentului. Dar rezultatul esențial este că oamenii au devenit mult prea preocupați de lumea exterioară, pentru că nu există altă viață, doar una – bucură-te de ea cât poți! Bucură-te, nu amâna pentru mâine.
Instrumentul indian a eșuat pentru că oamenii au devenit letargici. A funcționat la Buddha. El a creat una dintre mișcările cele mai mărețe din lume. Mii de oameni au renunțat la viețile lor și au devenit sannyasini. Aceasta înseamnă că și-au dedicat întreaga energie pentru căutarea adevărului, pentru că el a creat așa o atmosferă de plictiseală încât te-ai plictisi cumplit dacă nu ai participa și tu.
Dar ceea ce s-a petrecut ulterior a fost chiar opusul.
Întotdeauna va fi așa. Maeștrii sunt predestinați să fie înțeleși greșit. Iar oamenii sunt atât de vicleni, de diplomatici, încât oricând găsesc modalități de a distruge întregul instrument.
Iisus știe foarte bine că viața este eternă, reîncarnarea este un fapt. Menționează aceste lucruri indirect, poate discipolilor săi le-a menționat, dar nu maselor – dintr-un motiv foarte simplu: a văzut că a eșuat în India, deci trebuia să încerce altceva.
Creez multe instrumente pentru că celelalte au eșuat. Știu foarte bine că instrumentele mele vor funcționa doar atât cât sunt aici; sunt sortite eșecului, ca toate celelalte. Nu trăiesc în paradisul proștilor, să consider că instrumentele mele vor rămâne așa cum le creez eu pentru totdeauna. Atunci când nu voi mai fi acolo, oamenii le vor distorsiona. Dar acest lucru este natural, trebuie acceptat; nu este un lucru îngrijorător.
Așadar, cei care sunteți aici, fiți vigilenți și folosiți instrumentele cât mai profund. Cât sunt aici, aceste instrumente vor funcționa perfect. În mâinile mele pot fi situații mărețe pentru transformare interioară, dar de îndată ce mâinile mele nu vor mai fi vizibile, aceleași instrumente vor fi în mâinile învățaților și ale cărturarilor, iar povestea se va repeta așa cum s-a repetat în trecut.
Ai grijă, stai de veghe. Nu pierde timpul.
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
