Samael Aun Weor – Reîncarnare, Întoarcere și Întâlniri Astrale: O Cronică Mistică
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Pentru anumite persoane excesiv de superficiale, teoria reîncarnării este un subiect de bătaie de joc; pentru altele, foarte religioase, ea poate însemna ceva tabu sau un păcat; pentru pseudo-ocultiști este o credință foarte solidă; pentru escrocii intelectuali ea este o utopie fără sens; dar, pentru oamenii care își amintesc de existențele lor trecute, reîncarnarea este un fapt.
În numele adevărului, trebuie să afirm solemn că m-am născut amintindu-mi toate reîncarnările mele trecute și jur că acest lucru nu este un delict. Sunt un om cu Conștiința trează. Este clar că trebuie să se facă o diferență netă între Reîncarnare și Întoarcere (două legi foarte diferite), dar nu acesta este scopul prezentului capitol.
După acest preambul, să trecem la fapte, la miezul problemei. Odinioară, când mările erau pline de corăbii pirat, a trebuit să trec printr-o groaznică mâhnire. Atunci, Bodhisattva îngerului Diabulo Cartobu era reîncarnat. Nu este inutil de a afirma cu o anumită insistență că acea ființă poseda un trup femeiesc de o frumusețe neasemuită. Este evident că eu eram tatăl ei.
Din nefericire, într-un ceas nenorocos, pirații plini de cruzime care nu respectau nici viața, nici onoarea, după ce au devastat satul european unde mulți cetățeni trăiau în pace, au sechestrat tinerele frumoase ale locului, dintre care făcea parte, evident, fiica mea, o domnișoară inocentă din vremurile trecute.
În ciuda groazei atâtor săteni, ajunsei, punându-mi în pericol propria viață, să-l înfrunt cu vitejie pe perfidul căpitan al vasului pirat. “Scoateți-o pe fiica mea din acest infern în care ați aruncat-o și vă promit că vă voi scoate sufletul din iadul în care el s-a scufundat deja!” Acestea au fost dureroasele mele exclamații!
Groaznicul corsar, privindu-mă cu mândrie, se înduioșă de persoana mea neînsemnată și, cu o voce imperioasă, îmi ordonă să aștept o clipă. Cu o nesfârșită neliniște, îl văzui pe pirat întorcându-se spre vaporul său negru; înțeleg că a știut să-i înșele cu viclenie pe acești necruțători lupi de mare; ceea ce este sigur este că, la câteva clipe după aceea, el îmi înapoie fiica.
Pentru Dumnezeu și Sfânta Maria! Cine s-ar fi gândit că, după atâtea secole, urma să întâlnesc din nou Ego-ul acelui groaznic corsar, reîncorporat într-un nou corp uman.
Așa este Legea Veșnicei Întoarceri a tuturor ființelor și a tuturor lucrurilor; și totul se repetă în acord cu o altă lege, numită Recurență.
Într-o noapte de mari neliniști spirituale, îl găsii bucuros într-un grup de aspiranți rozicrucieni. Acest corsar bătrân vorbea și limba engleză și îmi spuse chiar că a călătorit mult, căci el fusese marinar într-o întreprindere navală nord-americană. Această prietenie a fost, cu toate acestea, un foc nebun, un foc de paie, căci am putut să verific pe deplin că acest om, cu toate dorințele sale mistice, continua în forul său interior cel mai intim să fie fostul corsar, îmbrăcat în haine moderne.
Omul în chestiune îmi povestea cu mare entuziasm experiențele sale astrale, căci este de necontestat că știa să se dedubleze după bunul său plac. Într-o anumită zi, printre atâtea altele, am convenit asupra unei întâlniri metafizice transcendente la S.S.S. din Berlin, în Germania.
A fost pentru mine o experiență relativ nouă, căci, până atunci, nu mi se mai întâmplase să realizez experiența proiecției voluntare, a Eidolon-ului, dar știam că pot s-o fac; și de aceea îndrăznii să accept această întâlnire.
Îmi amintesc cu o totală claritate de acele momente solemne în care m-am transformat în spion al propriului meu vis. Așteptam în pândă mistică clipa tranziției dintre veghe și somn; voiam să profit de acea clipă minunată pentru a evada din Corpul meu fizic.
Starea de oboseală și primele imagini ale somnului au fost suficiente pentru a înțelege perfect că momentul dorit a venit. Mă ridicai ușor din pat și, mergând foarte calm, am ieșit din casă, posedat de o anumită voluptate spirituală minunată, fermecătoare.
Este de necontestat că, ridicându-mă din pat în momentul în care urma să adorm, dedublarea astrală, separarea foarte naturală de Eidolon, se produsese. Cu strălucirea foarte particulară a corpului astral, mă îndepărtam de împrejurimi cu dorința de a ajunge la Templul din Berlin.
Evident, am făcut o călătorie fermecătoare deasupra apelor agitate ale oceanului Atlantic. Plutind senin în atmosfera astrală strălucitoare a acelei lumi, am atins pământurile bătrânei Europe și m-am îndreptat imediat spre capitala Franței. Mergeam în tăcere, ca o fantomă pe toate acele străzi vechi care, altădată, serviseră drept scenă Revoluției franceze.
Deodată, se produse ceva insolit; o undă telepatică îmi atinsese plexul solar și am resimțit ordinul imperios de a intra într-o locuință. Niciodată, în nici un fel, nu voi regreta că am trecut pragul unei atât de nobile locuințe, căci am avut fericirea de a găsi acolo un prieten din reîncarnările mele trecute.
Prietenul în chestiune plutea fericit, cufundat în ambianța astrală fluidă, în afara corpului său fizic care zăcea adormit în patul său parfumat de acaju. Corpul fizic al fermecătoarei sale iubite dormea de asemenea în patul nupțial; sufletul sideral al acesteia din urmă, departe de învelișul său muritor, împărtășea bucuria mirifică a soțului său și plutea și el. Și văzui doi copii mici de o mare frumusețe, jucându-se fericiți în farmecul magic al acelei locuințe.
Îl salutai pe fostul meu prieten și pe Eva sa inefabilă, dar copiii s-au speriat de prezența mea neobișnuită. Îmi păru preferabil să ies pe străzile Parisului și prietenul meu nu respinse această idee; palavrăgind împreună, ne îndepărtarăm de casa deliciilor.
Merserăm încet, încet, pe toate străzile și bulevardele care pleacă din centru spre periferie. În împrejurimile acestui oraș mare, i-am propus – la întâmplare, cum se spune aici – să vizităm împreună Templul ezoteric din Berlin; Inițiatul refuză foarte amabil invitația, obiectând că avea o soție și copii și că voia să-și concentreze atenția doar asupra problemelor economice ale vieții.
Cu mare părere de rău, m-am îndepărtat de acel om cu conștiința trează și am regretat că-l văd trecându-și munca ezoterică pe al doilea plan. Agățându-mă de lumina astrală a minunilor și miracolelor, am trecut deasupra unor ziduri foarte vechi. Fericită călătorie, de-a lungul drumului sinuos care, șerpuind, se desfășura aici, acolo și mai departe.
Îmbătat de extaz, am ajuns la Templul cu zidurile transparente; intrarea în Locul sfânt era, cu siguranță, foarte neobișnuită. Văzui un fel de parc de duminică, în întregime plin de plante superbe și flori minunate care răspândeau un suflu de moarte. La capătul extraordinar al acestei grădini fermecate, strălucea solemn Templul splendorilor. Porțile din grilaj de fier, care permiteau accesul în prețiosul parc al Sanctuarului, câteodată se deschideau, pentru a lăsa pe cineva să intre, și alteori se închideau.
Acel întreg ansamblu delicat și minunat era luminat de lumina imaculată a Spiritului universal al vieții. Fericit, în fața Sanctasantorum-ului am găsit mulți nobili aspiranți, de naționalități, popoare și limbi diferite. Suflete mistice care, mișcate de forța dorinței, în timpul orelor când Corpul fizic este adormit, evadează din forma compactă și muritoare pentru a veni până la Sancta. Toți acești sublimi credincioși vorbeau despre subiecte inefabile; ei vorbeau de Legea Karmei, perorau asupra evenimentelor cosmice extraordinare. Se degaja din ei-înșiși parfumul prieteniei și savoarea sincerității.
În această stare de confort, mergeam ici și colo, în căutarea îndrăznețului pirat care îmi dăduse acea tragică întâlnire. M-am repezit în numeroase grupuri, întrebând de personajul în chestiune, dar nimeni nu a putut să-mi dea nici cea mai mică informație.
Înțelesei atunci că acel fost pirat nu se ținuse de cuvântul dat. Nu cunoșteam motivele și mă simții frustrat. M-am hotărât să mă apropii în tăcere de poarta glorioasă a Templului Înțelepciunii; am vrut să pătrund în interiorul Locului Sfânt, dar Paznicul îmi închise poarta zicând: “Nu este încă timpul, du-te!”
Senin și înțelegător, mă așezai bucuros pe piatra simbolică, foarte apropiată de portalul misterului. În acele momente de plenitudine, mă auto-observai în ansamblu; nu sunt cu siguranță un subiect cu psihism subiectiv; m-am născut cu Conștiința trează și am acces la Cunoașterea obiectivă.
Cât de frumos mi se părea Corpul astral! (Rezultat al unor foarte vechi și splendide transmutații ale libidoului).
Îmi amintii de Corpul meu fizic care dormea în acel moment în lumea occidentală departe, într-un sat din America. Auto-observându-mă, am comis eroarea de a confrunta vehicolul astral și fizic; rezultatul unei asemenea comparații a fost că extazul a dispărut și că mă întorsei instantaneu în interiorul învelișului meu compact, material.
Câteva clipe după aceea, mă ridicai din pat; reușisem o minunată dedublare astrală.
Când l-am întrebat cu severitate pe bătrânul pirat din ce motiv nu fusese capabil să-și respecte cuvântul, nu a putut să-mi dea un răspuns satisfăcător. Treizeci și cinci de ani se scurseră de la vremurile când bătrânul lup de mare și cu mine ne-am înțeles asupra unei întâlniri atât de misterioase.
Dincolo de timp și de distanță, acest personaj straniu nu mai era decât o amintire scrisă între paginile prăfuite ale vechilor mele cronici. Dar mărturisesc fără ocolișuri că, după atâția ani, mi se întâmplă să fiu surprins de ceva insolit. Într-o noapte de primăvară, atunci când lipseam din forma compactă, trecătoare, îl văzui pe Domnul Shiva (Spiritul-Sfânt), Monada mea Sfântă, Supraindividuală, sub trăsăturile inefabile ale Bătrânului Zilelor.
Domnul îl admonesta foarte sever pe bătrânul corsar al mărilor. Este de necontestat că Trupul fizic al acestuia din urmă, în acea oră din noapte, era adormit în patul său. Am vrut cu nerăbdare să intervin ca un al treilea în discuție. Bătrânul Secolelor îmi impuse în mod categoric calmul și tăcerea. Odinioară, acel pirat îmi înapoiase fiica, scoțând-o din Infernul unde el însuși o cufundase. Acum, Ființa mea Reală – Samael – se luptase pentru a-l elibera, pentru a-l emancipa, pentru a-l scoate din Lumile infernale.
