Elisabeth Haich – Cele Patru Fețe ale lui Dumnezeu și Zodiacul

Iată-mă din nou în fața lui Ptahhotep.

• Astăzi vei învăța despre cele patru fețe ale lui Dumnezeu.

Dacă vei ajunge să le recunoști în tine, acest lucru te va ajuta foarte, foarte mult. Cele patru fețe ale lui Dumnezeu apar în orice creatură. Întreaga creație, inclusiv tu și cu mine, suntem clădiți pe cele patru fețe ale SALE.

Viața în lumea vizibilă, de la astrele solare enorme și până la ființele unicelulare, nu reprezintă altceva decât o rotație în jurul și în interiorul celor patru fețe ale lui Dumnezeu.

Ai aflat de ce reprezentăm noi divinitatea în ipostaza sa primordială, de repaus în sine, sub forma triunghiului echilateral. În cele trei aspecte ale Sale, Dumnezeu este trei în unul și unul în trei.

Dar această stare de triunghi echilateral poartă în Sine potențialitatea numărului patru.

Când cele trei aspecte ale numărului inițial unu se separă, adică atunci când trec din starea nemanifestată în cea manifestată, „unul în trei” devine „unu și cu trei”.

Astfel apare numărul patru.

Privește triunghiul echilateral; poți vedea în el o unitate cu trei laturi, sau cu trei aspecte. Totuși, el conține numărul patru ascuns și nemanifestat, căci are posibilitatea să se împartă în patru triunghiuri: Atunci când triunghiul trece din starea nemanifestată în lumea cu trei dimensiuni, adică în manifestare, el devine un tetraedru.

Așa cum ți-am explicat, tetraedrul rămâne încă ascuns și nemanifestat în interiorul cubului, care reprezintă forma primordială a primei manifestări materiale.

Cele patru triunghiuri care alcătuiesc laturile tetraedrului sunt suprafețele de contact ale divinului cu lumea materială, căci sunt identice cu suprafețele interioare ale colțurilor tăiate ale cubului.

Dacă întoarcem către exterior triunghiurile tetraedrului cu ajutorul colțurilor cubului, manifestând astfel triunghiurile tetraedrului, obținem forma piramidei ale cărei patru fețe sunt în același timp cele patru triunghiuri ale tetraedrului întoarse către exterior și manifestate, dar și colțurile tăiate ale cubului întoarse către exterior.

Cele patru fețe ale piramidei simbolizează cele patru fețe ale lui Dumnezeu, fiecare dintre ele purtând în sine cele trei aspecte ale sursei primordiale, ale divinității care sălășluiește în sine, deasupra întregii manifestări.

Piramida ilustrează o realitate vie, legea prin care Dumnezeu se manifestă întotdeauna și pretutindeni în lumea materială, trăind implicit în tot ceea ce a fost creat.

Dumnezeu se manifestă în toate punctele universului într-o manieră cvadruplă. El strălucește în modalități diferite în cele patru direcții ale cerului.

Acești curenți de forță care provin din aceeași origine, dar care sunt totuși atât de diferiți între ei, izvorăsc din unitatea paradisiacă.

Ni-i putem imagina ca fiind patru mari fluvii care își au izvorul în centrul paradisului, acolo unde se găsesc arborele vieții și cel al cunoașterii binelui și răului, de unde curg către lumea exterioară, în cele patru direcții.

Vei regăsi această manifestare cvadruplă în tot ceea ce a fost creat vreodată. Aceste patru caracteristici se regăsesc în maniera cea mai frapantă cu putință în curenții de aer, adică în vânturi.

Chiar și omul cel mai primitiv știe că vânturile care suflă din direcții diferite au efecte opuse.

Vântul care suflă dinspre nord este uscat, rece; el calmează și îngheață. În anumite regiuni, chiar și apa devine dură ca piatra ca urmare a influenței acestui vânt.

Vântul care suflă dinspre sud este cald; el este vitalizant, stimulent. 

Vântul care suflă dinspre est este proaspăt și are menirea de a revigora.

Vântul care suflă dinspre vest aducă căldură și umiditate, antrenând ploi binefăcătoare. Asupra omului, el are efecte de adormire, de oboseală.

Știi și tu toate aceste lucruri, căci orice copil remarcă diferențele dintre cele patru tipuri principale de vânturi. Probabil că te-ai întrebat deja cum este posibil ca, deși provin din același loc al pământului, din același punct, vânturile să aibă efecte diametral opuse în funcție de direcția din care bat!

Spre exemplu: dacă aici, în locul în care ne aflăm și unde aerul este atât de cald și de plăcut, ar apărea o boare de vânt care ar sufla în direcția sudică, acest vânt ar bate în mod evident în nordul țărilor situate mai la sud de țara noastră, cărora le-ar aduce un plus de răcoare, având un efect calmant asupra ființelor.

Dimpotrivă, dacă aici, în același loc, ar apărea un vânt care ar bate în direcția nordică, acest vânt venit dinspre sud va afecta țările nordice, aducând cu sine un val de căldură care va stimula organele sexuale și va genera o amplificare a forței sexuale a ființelor vii.

Cum este posibil ca pornind din același punct, un vânt să fie rece și calmant pe de o parte, dar cald și stimulent pe de altă parte, să ducă într-un loc ploaia și în altul uscăciunea? Toate aceste efecte depind numai de direcția în care suflă vântul.

Răspunsul are o legătură directă cu acea lege a spațiului pe care noi o numim cele patru fețe ale lui Dumnezeu.

Prima față – fața nordică – este de foc. Ea este cea care generează viața. Așa se explică de ce vântul dinspre sud aduce cu sine căldura și incită ființele vii către procreație.

A doua față – fața vestică – este de aer. Ea este proaspătă și favorizează mișcarea. Așa se explică de ce vântul dinspre est este atât de revigorant.

A treia față a lui Dumnezeu – fața estică – este umedă, udă, muiată. Tot ce ține de ea este greu, inert. Așa se explică de ce vântul dinspre vest aduce cu sine căldură, umezeală, precipitații, și adoarme ființele vii. Conștiința lor se blochează în interiorul corpului.

În sfârșit, a patra față – fața sudică – este rece. Ea are efecte contractante, materializante, cristalizante. Așa se explică de ce vântul dinspre nord aduce cu sine frigul și calmează nervii.

Manifestarea primară și cea mai importantă a celor patru fețe ale lui Dumnezeu este cea a focului, căci efectele celorlalte fețe depind de ea. Tipul focului determină dacă vremea va fi caldă, blândă, plăcută sau rece.

De aceea, noi considerăm că fața de foc a lui Dumnezeu este părintele celorlalte fețe.

Din radiația ei se nasc celelalte stări specifice: căldura și uscăciunea produc starea gazoasă a aerului; prospețimea și umiditatea produc starea lichidă a apei; iar frigul generează starea dură a pământului.

Această lege acționează pretutindeni pe pământ, în fiecare copac, în fiecare plantă. Spre exemplu, dacă luăm o casă, fața sudică – în care suflă curenții feței de nord a lui Dumnezeu – este mai călduroasă, și aici prosperă cel mai bine plantele; fața nordică este mai rece, cea estică mai uscată, iar cea vestică mai umedă.

Atunci când noi provocăm ploaia din interiorul piramidei, aceasta udă îndeosebi fața vestică a clădirilor.

Acest spirit cvadruplu nu se limitează însă numai la vânturi; el este deopotrivă prezent în tot ceea ce a fost creat.

Privește trunchiul unui copac: latura nordică, ce primește strălucirea feței sudice a lui Dumnezeu, adică a frigului, este întotdeauna acoperită cu mușchi.

Te-ai întrebat vreodată de ce ființa umană nu are decât o singură față, orientată către înainte?

Noi suntem de foc în direcția feței noastre, aceasta este direcția în care dăruim, în timp ce în partea din spate noi suntem reci, aceea fiind direcția din care primim.

Membrele noastre merg întotdeauna înainte, iar noi nu ne putem emite forța voinței decât în direcția către care este orientată fața noastră.

De ce crezi că se culcă animalele în felul în care o fac, de ce sunt orientate cuiburile și furnicarele așa cum sunt?

Animalele nu raționează, ele nu știu de ce procedează astfel, dar simt intuitiv că dinspre partea de nord le vin radiațiile calmante, iar dinspre sud cele vitalizante, care dăruiesc viața, deci excitante, așa că este preferabil ca pentru o bună circulație a curentului vieții să-și orienteze cuiburile sau habitatul și să doarmă în direcția nord-sud.

Așa se explică de ce oamenii care caută să stabilească un contact cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii se întorc cu fața către nord sau către est, dar niciodată către sud sau către vest!

Energiile care îi pot conduce către spiritualitate se găsesc numai la nord și la est.

În părțile de sud și de vest se găsesc acele energii care îi stimulează și le orientează conștiința către instinctele sexuale.

Mai află că efectele cvadruplei radiații a lui Dumnezeu se manifestă în exact aceeași manieră în întregul univers.

Fiecare punct din univers, deci implicit și fiecare punct de pe pământ, receptează și emite întotdeauna o aceeași radiație din și în aceeași direcție. Cele patru fețe ale lui Dumnezeu nu se pot întoarce niciodată, la fel cum nu-și pot schimba vreodată direcția. Ele rămân imuabile, în direcția lor inițială.

Oriunde au ajuns membrii rasei divine, ei le-au predat acest adevăr profund fiilor oamenilor, ținând cont și de particularitățile poporului în mijlocul căruia se aflau. În cazul poporului nostru, care înțelege mai degrabă formele geometrice și intuiește adevărul cu ajutorul inteligenței, noi am exprimat adevărul celor patru fețe ale lui Dumnezeu prin intermediul piramidelor.

Alte popoare sunt înclinate mai degrabă către perceperea adevărurilor divine sub forma experiențelor spirituale.

Fiii lui Dumnezeu care au ajuns printre aceste popoare au creat statui imense din piatră prin care au reprezentat divinitatea sub forma unui om așezat într-un triunghi și al cărui cap are câte o față orientată către cele patru direcții cardinale.

Cele două reprezentări explică de fapt aceeași lege: atunci când divinul-creator iese din starea nemanifestată, care transcende timpul și spațiul, și intră în lumea tridimensională, devenind materie, el se manifestă sub forma numărului patru, păstrându-și totuși cele trei aspecte inițiale.

Forma piramidei demonstrează clar acest lucru, căci deși are la bază un pătrat, fețele sale laterale reprezintă niște triunghiuri, care ilustrează cele trei aspecte ale lui Dumnezeu.

Piramida manifestă așadar legea lui patru ori trei: adică numărul doisprezece, iar acest lucru ne conduce către un alt adevăr.

Așa cum o arată reprezentarea simbolică a formei piramidei, fiecare din cele patru fețe ale lui Dumnezeu include în sine cele trei aspecte divine.

Avem așadar de-a face cu o manifestare înmulțită cu 12, care este prezentă pretutindeni și care acționează în toate punctele universului, de la ființa unicelulară care trăiește pe o planetă și până la planeta însăși, la sistemele solare și la întregul univers, la fel cum un cerc mai mic poate fi încadrat într-un cerc mai mare, care poate fi încadrat la rândul lui într-un cerc și mai mare, și tot așa, la infinit.

Altfel spus, dacă cunoști unul din aceste cercuri, vei înțelege nu numai structura întregului univers, ci și pe cea a fiecărei ființe vii.

Căci întregul univers vizibil are la bază această manifestare divină multiplicată cu 12.

Înainte de a continua, trebuie să înțelegi faptul că tot ceea ce percepem noi, ființele umane, din punctul nostru de vedere personal, adică din exterior, cu ajutorul organelor noastre de simțuri, este opusul exact, inversat, al aceleiași realități în starea sa divină.

Dacă privești ceva din exterior, de sus sau de jos, din față sau din spate, de la dreapta sau de la stânga, acest lucru se inversează și devine contrariul perfect al aceluiași lucru – dacă nu l-ai mai vedea, ci ai deveni tu însăți una cu el. Atunci când privești ceva, te afli într-o relație de dualitate cu obiectul respectiv.

Observatorul și obiectul privit reprezintă doi poli.

Atunci când ești ceva, tu te afli într-o stare monistică, în unitatea divină.

Să luăm exemplul literei „E”. În ce direcție este orientată această literă?

• De la stânga la dreapta, Tată.

• Perfect. Acum, desenează această literă pe pieptul tău, pentru a fi tu însăți litera „E”.

Acum te afli într-o stare de unitate, de FIINȚĂ, cu această literă.

În ce direcție este orientată ea acum?

• De la dreapta la stânga, Tată, am răspuns eu.

• Deci exact în direcția opusă. Vino, am să-ți arăt altceva.

Ptahhotep m-a dus într-un loc, sub două mari plăci circulare, suspendate de tavan, care serveau drept lămpi. Pe fiecare dintre ele se aflau 12 imagini identice, dar în direcții și într-o suită opuse.

Astfel, pe o placă imaginile aveau capul orientat către interior, adică spre centru, în timp ce pe cealaltă placă aceleași imagini aveau capul orientat către exterior, adică spre periferie.

În plus, suita de la dreapta la stânga de pe una din plăci era inversată cu precizie pe cealaltă.

Ptahhotep m-a condus către primul cerc și m-a întrebat:

• Când vezi corect imaginile de pe acest cerc, cu capul în sus?

• Întotdeauna și indiferent din ce parte le privesc, Tată.

Ptahhotep m-a condus apoi către al doilea cerc și m-a întrebat:

• Cum vezi aceste imagini?

• Le văd pe toate cu capul în jos, spre deosebire de primul cerc, iar ordinea lor este inversată.

• Încearcă acum să-ți găsești un loc din care să poți vedea aceste imagini în poziția și ordinea lor corectă.

Am examinat imaginile, și dorind să le văd „corecte”, cu capul în sus, am avansat involuntar către cerc, mai exact către centrul cercului… iar dintr-o dată toate figurile s-au inversat!

Ele mi-au apărut toate cu capul în sus și în ordinea corectă. M-am întors în jurul meu, dar păstrându-mi poziția în centru, iar imaginile au rămas corecte.

De îndată ce făceam însă un singur pas în afara centrului, toate figurile se inversau la loc!

M-am întors în centru și am trăit – foarte emoționată – experiența stării de FIINȚĂ… Am înțeles acum ce înseamnă această stare… Eram complet tulburată.

Ptahhotep mi-a zâmbit:

• Acum înțelegi ce voiam să spun atunci când afirmam că ceea ce este personal este întotdeauna opus divinului?

Înțelegi de ce scrierea umană este orientată întotdeauna de la stânga la dreapta, în timp ce scrierea divină este orientată de la dreapta la stânga?

• Da, Părinte al sufletului meu, înțeleg, am spus eu, tremurând încă.

Ptahhotep mi-a luat mâna în mâna sa. Forța extraordinară care emana din ea m-a calmat imediat, iar el m-a condus în fața unui mare tablou negru, pe care se puteau vedea diferite figuri geometrice.

• Pământul își primește radiațiile și forța multiplicată cu 12 a celor patru fețe ale lui Dumnezeu de la univers, din direcția diferitelor constelații care ne înconjoară precum un nor.

Noi numim această roată alcătuită din constelații: zodiac.

Pământul își datorează existența radiațiilor primite de la acest zodiac.

Aceste vibrații se întâlnesc într-un punct precis din univers, generând o interferență în undele de energie și o condensare, o materializare a lor.

Treptat, din această materializare s-a născut pământul.

Întrucât soarele a jucat un rol foarte important în acest proces, pământul a crescut în câmpul energiei sale și a devenit satelitul său.

El primește energia sa vitală de la soare, dar este supus constant și radiațiilor zodiacului, dar și ale altor planete din sistemul nostru solar.

La fel ca și celelalte corpuri celeste, pământul reprezintă materializarea tuturor acestor vibrații diferite; așa se explică de ce, pe fiecare eșalon al creației, găsim o formă materializată care manifestă în principal energia marii roți cosmice care îi corespunde.

Așadar, pe pământul nostru există radiații materializate ale tuturor constelațiilor zodiacului, în toate formațiunile sale geologice, în toate metalele, în toate plantele, animalele și ființele umane.

Numele fiecăruia din semnele zodiacului desemnează forța terestră care reprezintă materializarea semnului zodiacal corespondent.

Spre exemplu, dacă vezi un leu, îți poți da seama că el reprezintă – pe eșalonul animal – radiația materializată a semnului zodiacal pe care noi îl numim „Leul”.

Există însă și metale, plante și oameni care sunt alcătuiți din aceeași energie, dar pe eșaloanele lor corespondente: mineral, vegetal și uman.

Întrucât numele fiecărui semn zodiacal este în același timp și numele formei create prin radiația materializată a respectivului semn, acest nume exprimă în mod evident cel mai bine, într-un singur cuvânt, caracterul radiației semnului respectiv.

Pe bolta cerească și în starea de FIINȚĂ divină, cele patru fețe ale lui Dumnezeu, adică cele patru puncte cardinale, sunt:

Fiecare față a lui Dumnezeu, fiecare punct cardinal de pe bolta cerească, conține în sine cele trei aspecte ale divinității nemanifestate, și așa s-au născut cele patru ori trei manifestări; adică cele 12 semne zodiacale:

Cele patru feţe ale lui Dumnezeu în starea de FIINŢĂ divină

Cele trei aspecte ale focului care corespund primei fețe a lui Dumnezeu și care alcătuiesc prima grupă se manifestă prin constelațiile Berbecului, Leului și Săgetătorului.

Leul este prima manifestare a lui Dumnezeu, și în consecință, marele Părinte al întregului zodiac.

Așa se explică de ce cele trei manifestări ale primei fețe a lui Dumnezeu au un caracter patern, generator de viață.

Berbecul emană focul tinereții, forța procreatoare a tânărului părinte care penetrează inima naturii, trezind o viață nouă și punând-o în mișcare. Berbecul este forța primăverii, care acționează la fel de focos și de iresponsabil ca și berbecul.

Leul este focul omului demn și respectabil, ajuns la o maturitate perfectă, de părinte, care emană forța sa creatoare, iubirea și căldura sa asupra tuturor copiilor săi, lăsându-i totuși să se dezvolte singuri, sub guvernarea sa. Leul este forța verii. Centaurul sau Săgetătorul este o ființă care și-a depășit natura animală, care și-a învins dorințele fizice și care își orientează conștiința către un țel mai înalt.

Radiația sa este focul spiritului, al părintelui copt și înțelept, care, prin spiritualitatea sa, prin gândurile sale pozitive și prin sfaturile sale bune își ajută copiii deveniți ei înșiși adulți.

Centaurul sau Săgetătorul reprezintă focul spiritual al gândirii, forța bătrâneții, a iernii.

Cele trei aspecte din cea de-a doua grupă, fața terestră materială a lui Dumnezeu, sunt: Taurul, Fecioara și Capricornul.

Toate cele trei manifestări ale acestei fețe revelează un caracter matern. Primăvara, animalul numit taur se găsește de regulă în câmpia cea verde, și întreaga natură îi apare ca o logodnică în ziua nunții sale, gata să primească întreaga forță creatoare a tânărului ei logodnic.

Radiația semnului zodiacal Taurul îi permite pământului să primească energia focului vieții, care prinde astfel rădăcini, dând astfel seminței divine posibilitatea de a se încarna într-un corp material.

Radiația Taurului îi permite Sinelui divin, principiului creator, sau Logosului, să devină trup din carne.

Taurul trezește aspectul feminin al materiei, logodnica, și puterea sa de concepție, disponibilitatea ei de a fi fecundată. Taurul reprezintă aspectul de viitoare mamă, care așteaptă actul fecundării.

Fecioara este regina imaculată a cerului, mama divină a naturii, neatinsă vreodată de un bărbat, dar care poartă în pântecul său miriadele de ființe care se vor naște din trupul său divin.

Energia constelației Fecioarei reprezintă fertilitatea naturii. De aceea, ea este reprezentată ca ținând în mână un spic cu cinci semințe.

În viziunea mistică, Fecioara simbolizează sufletul uman spălat de orice impuritate și care a primit sămânța divină a spiritului lui Dumnezeu.

Ea așteaptă copilul divin în care se vor amesteca – într-o unitate perfectă – cele două principii, divin și material.

Fecioara reprezintă aspectul matern al sarcinii, al așteptării copilului, al maternității viitoare.

Cel de-al treilea aspect al feței de pământ a lui Dumnezeu este Capricornul. Capra neagră trăiește în regiunile cele mai materiale, cele mai dure ale pământului, în mijlocul stâncilor. Forța centripetă a legii materiei face ca aceasta să atingă un maximum de duritate și să se cristalizeze.

La nivelul cristalului, materia triumfă asupra caracterului său inițial de opacitate, devenind complet transparentă; materia permite astfel apariția primelor forme geometrice ale forței creatoare.

Un copil reprezintă și el forma condensată și cristalizată a energiei divine creatoare a vieții.

Realizarea Sinelui divin în sufletul omului, care dă naștere copilului divin: conștiința de sine, nu se poate obține decât prin intermediul legii materiale, prin forța de concentrare centripetă și comprimantă.

Atât timp cât omul se identifică cu instinctele sale fizice, el seamănă cu un staul locuit de animale.

Dar tocmai în acest staul și printre aceste animale trebuie să se nască copilul divin: conștiința de sine divină.

Acest lucru se realizează tocmai prin energia concentrantă a Capricornului. Concentrarea este singura cale prin care omul poate reveni la unitate, la paradisul pierdut.

De aceea, nașterea copilului divin este celebrată atunci când soarele se găsește în constelația Capricornului.

Radiația acestui focar de energie ajută divinul să se manifeste și să se realizeze plenar în și prin materie, adică într-un corp.

Capricornul este aspectul matern al copilăriei.

Cele trei aspecte din cea de-a treia grupă, care corespund feței de aer a lui Dumnezeu, sunt: Gemenii, Balanța și Vărsătorul.

Starea gazoasă care rezultă din aceste trei tipuri de radiații este cea care generează mișcarea.

Așa se explică de ce aceste trei constelații favorizează manifestarea forțelor care au la bază mișcarea, o mobilitate liberă și completă.

Ele sunt de natură spirituală.

Gemenii poartă în ei cele două jumătăți ale arborelui cunoașterii binelui și răului.

Radiația acestei zodii acționează în două direcții: ea îl forțează pe om să privească atât în dreapta cât și în stânga, pentru a obține cunoașterea.

La fel ca și ramurile unui copac, această energie acționează în direcții diferite.

Oamenii aleargă în căutarea cunoașterii, în cele mai diferite direcții. Ei doresc să-și multiplice experiențele, vor să vadă totul, să înțeleagă totul, să învețe totul.

Forța emanată de Gemeni se traduce prin nevoia de a învăța.

Radiația Balanței conduce la echilibru. Omul își cântărește și își evaluează acum experiențele făcute, păstrând ceea ce este valoros și renunțând la restul.

Efectele Balanței conferă armonie, dezvoltă facultatea discernământului și readuc echilibrul între forțele divergente ale Gemenilor.

Constelația Balanței emană legea echilibrului și a justiției în lumea tridimensională.

Ea reprezintă manifestarea cunoașterii care creează legea.

Vărsătorul emană cunoașterea adunată de Gemeni, evaluată apoi de Balanță și considerată valabilă, după care a fost tradusă în legi. Energia emanată de această constelație nu tolerează nici un obstacol și nu cunoaște nici o limită.

Vărsătorul își dăruiește comorile celor din jur, vărsând continuu apa vieții în valuri care penetrează până și lumile cele mai îndepărtate. Aceste unde simbolizează frecvențele înalte și regenerante ale spiritului.

Vărsătorul reprezintă manifestarea spiritului eliberat de orice frontieră.

Cele trei aspecte ale ultimei grupe, fața de apă a lui Dumnezeu, sunt: Cancerul, Acvila (Scorpionul) și Peștii.

Cele trei manifestări ale acestei fețe a lui Dumnezeu au un caracter psihic, care se exprimă în și prin sentimente.

Semnul Cancerului reprezintă apa puțin adâncă în care își fac cuibul racii. După ce și-au prins prada din exterior, racii se retrag în cuiburi pentru a o digera.

Conștiința care se orientase către exterior pentru a-și găsi hrana spirituală se retrage în sine, digerându-și și transformându-și prada – impresiile adunate – în experiențe clarificate și organizate.

Forța emanată de Cancer se manifestă prin conștiința introspectivă a căutătorului care se autoanalizează.

Constelația Scorpionului-Acvilei este placa turnantă care face ca viermele care se târăște să se transforme într-o acvilă care zboară foarte sus, liberă, într-o ființă trezită față de conștiința Sinelui divin.

Viermele – Scorpionul – trebuie să se sacrifice pentru a putea deveni Acvilă. Așa se explică de ce această constelație are un dublu nume: în starea sa nerăscumpărată ea se numește Scorpion, la fel ca și animalul care trebuie să se sinucidă cu acul său.

În starea de mântuire ea se numește Acvila și simbolizează sufletul eliberat care, la fel ca și șoimul divin Horus, zboară liber, mai presus de tot ceea ce este material.

Vibrația acestei constelații apare ca forță motrice, ca foc al vieții care se manifestă în acest caz sub forma apei – prin fluidele corpului.

Această energie îi dă spiritului posibilitatea să se îmbrace în materie pentru a renaște într-un nou corp.

Ea este șarpele primordial al tentației, care atrage spiritul în materie și determină astfel căderea sa din starea paradisiacă.

Dacă această forță este însă transformată, astfel încât în loc să acționeze în materie, ea acționează exclusiv la nivelul spiritului, dorințele sexuale se sublimează în forța ascensională care conduce din nou conștiința dezamăgită către unitatea paradisiacă.

Fără această forță, nici o conștiință ieșită din unitate nu s-ar putea întoarce la Dumnezeu!

Apa acestei constelații este precum o mlaștină în care acționează forțele ascunse aflate în stare de fermentație și deasupra cărora dansează, fără a arde cu adevărat, scântei luminoase.

Peștii trăiesc în oceanul infinit. Chiar dacă vin uneori la suprafață, ei se scufundă apoi imediat pentru a dispărea în profunzimile nemăsurate ale oceanului.

Adevărata natură a omului obișnuit seamănă cu oceanul: conștiința sa de veghe stă la suprafață, dar cea mai mare parte a conștiinței rămâne în subconștient, acolo unde se regăsesc rațiunile și rădăcinile gândurilor, ale cuvintelor și acțiunilor sale.

În schimb, în cazul omului eliberat, cu o cunoaștere de sine perfectă, a cărui conștiință și-a recunoscut și și-a realizat Sinele divin, nu mai există nici subconștient, nici supraconștient, deci nu mai există inconștient.

Plenar conștient, el plutește liber prin adâncimile oceanului nesfârșit al Conștiinței divine a totalității.

Ceea ce este inconștient în cazul omului ne-mântuit a devenit căminul omului eliberat, care este în totalitate conștient.

Cele două manifestări ale sexului: cea masculină și cea feminină, se bucură fericite într-o perfectă armonie în acest ocean, la fel ca doi pești în apă.

Așadar, principala forță a constelației Peștilor este aceea a mântuirii, a disoluției personalului în impersonal, în profunzimile Sinelui nesfârșit, în unitatea divină și indivizibilă, în acea stare de FIINȚĂ în care ești simultan totul și unul.

Marea lucrare a mântuirii se realizează prin intermediul acestei vibrații, care spiritualizează materia.

Vezi așadar că cele trei aspecte ale fiecărui triunghi sunt legate între ele; pornind de la planul material, ele avansează către spiritualizare.

Dar relația nu există numai între cele trei aspecte ale fiecăreia din fețele lui Dumnezeu; cele patru triunghiuri se află într-un raport atât de strâns unul cu celelalte încât centrul lor este practic identic.

Ele alcătuiesc astfel cercul zodiacal al celor 12 manifestări în care diferitele aspecte ale celor patru triunghiuri alcătuiesc o serie perfect coerentă de etape ale dezvoltării, ale progresului.

Există și o a treia relație între diferitele constelații: aceea care există între două constelații opuse, care reprezintă fiecare jumătatea complementară a celeilalte.

Suita constelațiilor din zodiac este următoarea: Berbecul, Taurul, Gemenii, Cancerul, Leul, Fecioara, Balanța, Scorpionul-Acvila, Centaurul-Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul și Peștii.

Tot ceea ce se condensează în planul material, luând o formă materială, parcurge în decursul vieții întreaga roată a zodiacului.

Viața omului alcătuiește o mare perioadă care poate fi împărțită în intervale mai mici – copilărie, tinerețe, maturitate, bătrânețe – care, la rândul lor, pot fi descompuse în altele și mai mici: ani, anotimpuri, luni, săptămâni și zile.

Fiecare perioadă, indiferent dacă este vorba de o zi, de un an sau de întreaga viață, parcurge întregul cerc al zodiacului.

Nașterea corespunde Berbecului, după care omul trece prin toate constelațiile; el atinge starea de maturitate la nivelul Leului și moare în semnul Peștilor, dispărând astfel din planul material.

Același lucru este valabil și dacă ne raportăm la o singură zi: noi ieșim din starea de somn pentru a reapărea în această lume. Ziua se dezvoltă apoi și atinge maturitatea la amiază, când activitatea omului atinge punctul culminant, după care intră într-un declin, și după diferite transformări, se lasă seara, iar noi ne lăsăm corpul să se odihnească.

Când reintrăm în starea de somn, noi ne retragem conștiința în Sine, la fel cum vom face la sfârșitul vieții, atunci când ne vom părăsi definitiv corpul fizic.

Orice perioadă are așadar un început, o dezvoltare, un apogeu urmat de un declin, până la disoluția finală.

Înțelegi acum că aceste radiații nu depind de locul, deci de grupa de stele, ci exclusiv de direcția din care provin.

La fel ca și în cazul vântului: influențele sale sunt determinate pentru totdeauna de direcția din care suflă, nu de locul din care pornește.

Și încă un aspect foarte important: întrucât orice lucru material se manifestă pornind de la centrul său și întrucât cele patru fețe ale lui Dumnezeu emană din fiecare punct al universului într-o manieră absolut egală și imuabilă, rezultă că orice lucru, indiferent dacă este vorba de un soare, de o planetă, de o plantă, de un animal, de un protozor sau de o ființă umană, se găsește întotdeauna în centrul a două roți: în centrul marii roți cosmice, și întrucât acest centru este identic cu centrul obiectului sau individului respectiv, în centrul propriei sale ființe nemanifestate, adică al propriei sale roți interioare.

Fiecare ființă receptează din exterior radiațiile de la marea roată cosmică, primind totodată și radiațiile propriei sale roți, din interior.

Noi ne identificăm cu poziția pământului, așa cum este situat acesta față de FIINȚA divină.

Pământul nu are o poziție centrală în univers; el nu este decât un satelit al soarelui, care se învârtește în jurul acestuia și în jurul propriei sale axe.

Așa se explică de ce noi vedem universul invers față de realitatea obiectivă, adică față de starea de FIINȚĂ divină.

Privind de pe pământ, ni se pare că bolta cerească, cu sistemele sale solare, cu stelele și cu planetele sale, se rotește în jurul nostru, deși realitatea este inversă: pământul este cel care își urmează cursul stabilit în jurul soarelui, la fel cum întregul nostru sistem solar urmează o mare orbită în jurul unui soare cosmic, iar acesta procedează la fel, și tot așa, în sisteme din ce în ce mai mari, la infinit.

Existența corpurilor celeste și a sistemelor cosmice nu reprezintă altceva decât aceeași mișcare de dezvoltare în roțile specifice celor patru fețe ale lui Dumnezeu, adică în interiorul zodiacului.

Nu uita ceea ce îți voi spune în continuare: fiecare formă creată, indiferent unde se găsește în univers, poartă în ea marea roată cosmică și mica sa roată personală, lucru valabil deopotrivă pentru ființele unicelulare, pentru plante, animale, oameni sau corpurile cerești.

Acest lucru trebuie să ți se pară evident dacă ai înțeles că fiecare punct din univers emană aceeași manifestare multiplicată cu 12 a celor patru fețe ale lui Dumnezeu, fără ca acestea să-și poată schimba vreodată poziția.

Emisiile de energie pe care noi le primim de la marea roată cosmică ajung la noi din exterior, motiv pentru care noi vedem acest cerc invers, ca o reflectare exactă a stării de FIINȚĂ divină.

 

Poziția pământului față de cele patru fețe ale lui Dumnezeu, care nu se pot întoarce niciodată.

Întrucât, privită dinspre pământ, bolta cerească se află într-o mișcare perpetuă, structura radiațiilor care ne parvin din univers, de la nenumăratele stele – care se mișcă la rândul lor pe marea roată cosmică – se schimbă continuu.

Fiecare formă creată, inclusiv ființele umane, dispun de o structură individuală de forțe alcătuită din aceleași energii creatoare care emană din stelele universului.

În momentul nașterii, structura forțelor pe mica roată zodiacală a individului este identică cu cea a forțelor de pe marea roată zodiacală cosmică.

Trebuie să știi că o creatură vie nu se poate naște decât în momentul în care structura energetică a roții cosmice se suprapune perfect peste structura energetică a roții sale individuale!

Până la sfârșitul vieții sale, omul este supus unor impresii și influențe noi.

Odată cu experiențele pe care le acumulează de-a lungul existenței sale, constelația sa interioară se modifică sensibil.

Unele forțe se dezvoltă, altele sunt refulate, în funcție de reacțiile sale în fața propriilor acțiuni și experiențe.

În momentul morții sale, constelația interioară a omului rămâne gravată în sufletul său, care nu se va putea reîncarna înainte ca bolta cerească să atingă aceeași conformație, prin mișcarea sa.

Acest lucru explică de ce anumite ființe se reîncarnează după o perioadă relativ scurtă, în timp ce altele trebuie să aștepte mii de ani înainte ca bolta cerească să alcătuiască o constelație identică cu cea a sufletului lor.

Toate creaturile care se nasc în lumea tridimensională într-un anumit moment al eternității și-au încheiat viața precedentă sub aceeași constelație, care corespunde nașterii lor din prezenta încarnare.

Constelația de la moartea individului și cea de la renașterea sa în viața următoare sunt absolut identice.

Dimpotrivă, constelația de la nașterea individului și cea de la moartea sa în aceeași încarnare nu sunt niciodată identice, căci experiențele acumulate au transformat ființa respectivă.

Cert este că fiecare creatură, inclusiv omul, poartă în ea pe durata întregii vieți amprenta constelației care i-a marcat momentul nașterii, căci această constelație conține roata sa individuală, pe care dezvoltarea și schimbările succesive de caracter sunt deja prezente, dar ascunse.

Astfel, dacă dorești să cunoști constelația interioară a energiilor care au creat o ființă vie și care acționează în sufletul său, în corpul său, în întreaga sa ființă, deci implicit destinul său, va trebui să calculezi poziția stelelor în momentul nașterii sale.

După o ilustrație tibetană „Mici cercuri în cercuri din ce în ce mai mari, la infinit…”

Din cauza mișcării perpetue a bolții cerești se produce rapid un decalaj între roata cosmică și cea individuală. Deși identice în momentul nașterii, centrele de energie care emană din roata cosmică, constelațiile, stelele fixe și planetele, se îndepărtează treptat de forțele ascunse care acționează din interiorul roții individuale.

Mai târziu, acestea se pot apropia din nou. Așa se explică de ce în viața fiecărei persoane există perioade mai favorabile, stimulative și armonioase, care alternează cu perioade de tensiuni și greutăți.

Rezultă că indivizii înșiși manifestă uneori caracteristici pozitive și armonioase, iar alteori caracteristici discordante și negative.

Iar cum destinul unui individ este reflectarea caracterului său și consecința acțiunilor sale, viața sa va lua în mod implicit când o turnură bună, când una proastă.

Toate formele vieții sunt supuse acestor forțe.

O singură creatură are posibilitatea și facultatea de a domina energiile și forțele care acționează în univers, în ea însăși și în destinul său, folosindu-le așa cum dorește, iar aceasta este ființa umană.

Ea nu poate face însă acest lucru decât atunci când a devenit conștientă, când le-a recunoscut în sine și când a triumfat asupra lor!

Or, atâta vreme cât omul nu a recunoscut în sine aceste forțe, el rămâne la latitudinea lor, la fel ca toate celelalte forme inconștiente de viață aflate în contact direct cu energiile creatoare și conduse orbește de ele.

Numai cel care a ajuns la cunoașterea de sine își poate eleva conștiința mai presus de aceste forțe, astfel încât, în loc să li se supună, le poate controla sau transforma în propria lui ființă, pentru a le transmite apoi într-o formă complet diferită.

Atunci când un om este capabil să transforme în sine aceste energii, el le poate modifica și pe cele care îi guvernează destinul, devenind astfel stăpânul propriei sale vieți, a karma-ei sale.

Înțelegi acum de ce este atât de important și absolut necesar să poți recunoaște în tine însăți și să poți controla radiația multiplicată cu 12 a celor patru fețe ale lui Dumnezeu.

Când vei realiza plenar că din aceste forțe este alcătuit numai corpul tău și tot ceea ce este material în ființa ta, în timp ce Sinele tău divin se află deasupra acestor energii și are facultatea de a le controla, atunci vei găsi puterea de a domina aceste imense forțe creatoare, putere pe care ai pierdut-o atunci când te-ai încarnat în materie.

Vei putea să îți eliberezi astfel Sinele crucificat pe cele două mari brațe ale lumii tridimensionale, timpul și spațiul, refulat în inconștient și supus legilor morții.

Vei putea să-l trezești atunci din moartea sa aparentă, redându-i autoritatea și tronul pe care le merită în mod natural.

Acest mister al vieții este simbolizat de crucea pe care este crucificată forma divină a celui de-al doilea aspect al lui Dumnezeu, principiul creator care se îmbracă în materie și care, în decursul timpului, consimte să facă sacrificiul suprem, acela de a-și asuma proprietățile lumii materiale, pentru a anima și a îndeplini marea operă: manifestarea plenară a spiritului în materie, și implicit spiritualizarea materiei.

 

---

Cartile lui Elisabeth Haich se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

---