Elisabeth Haich – Cele 12 Perechi de Calități Gemene
A doua zi m-am prezentat din nou în fața lui Ptahhotep.
-
A sosit timpul să studiezi cele 12 perechi de calități gemene. Acesta va fi următorul tău exercițiu. Probele inițierii includ și acest subiect. De aceea, fii foarte atentă și impregnează-te cu ceea ce-ți voi spune.
La fel cum „a tăcea” și „a vorbi” sunt cele două jumătăți complementare ale aceleiași forțe, există 12 perechi de virtuți pe care va trebui să le înveți să le controlezi.
De acum înainte nu vei mai petrece decât diminețile la Templu. Apoi te vei întoarce la Palat și te vei folosi de toate ocaziile pentru a trăi în societate.
Într-adevăr, este infinit mai simplu să controlezi aceste lucruri aici, în Templu, decât în mijlocul societății. Aici nu te afli în contact decât cu ceilalți neofiți, care, la fel ca și tine, caută unitatea divină, sau cu preoții și preotesele care trăiesc deja în această unitate.
În schimb, în lumea exterioară vei fi expusă la tot felul de tentații. Vei întâlni acolo oameni care sunt sclavii corpurilor lor și care vor încerca să te influențeze.
Pericolul de a cădea este mult mai mare acolo. Dacă vei reuși însă să controlezi toate aceste caracteristici în lumea exterioară, vei trece practic examenele inițierii.
Aceste 12 perechi sunt:
a tăcea – a vorbi
receptivitatea – rezistența la influențele exterioare
ascultarea – dominarea
umilința – încrederea în sine
rapiditatea ca de fulger – ponderația
a accepta totul – a discerne
prudența – curajul
a nu avea nimic – a avea totul
a nu fi atașat de nimic – fidelitatea, loialitatea
a te face remarcat – a trece neobservat
disprețul față de moarte – respectul față de viață
indiferența – iubirea
Pământul trece astăzi printr-o perioadă în care oamenii egoiști și dominați de corp tind să acapareze puterea.
Tu știi deja că oriunde se manifestă forțele negative, forțele pozitive trebuie să fie prezente în egală măsură, dar în planul nemanifestat.
În timpul acestei perioade întunecate a pământului, fiii lui Dumnezeu – care manifestă legile divine ale detașării – vor părăsi treptat planul terestru, pentru a se retrage pe un nivel spiritual, într-o lume nemanifestată.
Dar ei vor continua să acționeze în inconștientul oamenilor, căci ei vor reprezenta tocmai inconștientul umanității și se vor manifesta în sufletul oamenilor aflați în plin proces de maturizare, născând acolo dorința de a fi liberi.
Pe pământ, megalomania și setea de putere a unor indivizi, la care se adaugă nemulțumirea în creștere a popoarelor reduse la statutul de sclavie vor da loc la lupte din ce în ce mai aprige de-a lungul mileniilor care vor urma.
Iar aceste milenii de lupte, în timpul cărora pe pământ vor domni avariția, invidia, vanitatea, dorința de răzbunare, ura și atâtea alte trăsături animalice ar spulbera de pe suprafața pământului tot ceea ce este frumos, bun, și autentic, dacă providența divină nu ar fi prevăzut ca un grup de ființe umane legate între ele de spirit să lucreze sub conducerea fiilor lui Dumnezeu – care acționează din planul spiritual – pentru a salva de la uitare cunoașterea noastră secretă și pentru a o propaga.
La fel ca oricare altă planetă, pământul este ghidat de o energie spirituală elevată care se manifestă prin intermediul fiilor lui Dumnezeu într-o manieră adaptată pentru oameni.
Aceeași forță se manifestă și printr-un grup de persoane inițiate, care au devenit – mergând pe calea evoluției spirituale – egalii fiilor lui Dumnezeu.
Toți lucrează pentru aceeași mare cauză: scoaterea pământului din întuneric, de sub dominația forțelor materiale și infernale, din izolare, și eliberarea lui.
Fiecare Inițiat ia parte la această muncă, și aceasta va fi și misiunea ta.
Pentru a deveni un membru util acestei cauze, este necesar să controlezi perfect întreaga gamă a virtuților opuse.
De aceea, va trebui să-ți treci examenele în toate domeniile.
Controlul virtuților înseamnă să știi să utilizezi aceste calități la locul potrivit și în momentul cel mai oportun.
Aceeași calitate poate fi divină, dacă este utilizată la locul potrivit și în momentul oportun, sau satanică, dacă este utilizată într-un loc și într-un moment nepotrivite.
Căci Dumnezeu nu creează decât ceea ce este Bun, Frumos și Adevărat.
Nu există caracteristici și forțe malefice.
Nu există decât caracteristici și forțe prost utilizate!
Ai aflat deja ce înseamnă „să taci” și „să vorbești” cu discernământ. „A tăcea” este o calitate divină.
Ea reprezintă o binecuvântare atunci când este utilizată la locul și momentul potrivit. Dimpotrivă însă, dacă taci atunci când ar trebui să vorbești, spre exemplu atunci când ai putea salva cu un singur cuvânt pe cineva de la un mare pericol, această „tăcere” devine satanică.
La fel, atunci când vorbești într-un loc și la un moment nepotrivit, facultatea divină a „vorbirii” devine o „flecăreală” satanică.
Să luăm cea de-a doua pereche de caracteristici.
Una dintre ele, receptivitatea, este divină atunci când te deschizi față de tot ceea ce este superior – față de Bunătate, Frumusețe și Adevăr – față de Dumnezeu, lăsându-l pe El să acționeze prin tine, receptându-i voința în Sine.
Ea devine însă dezastruoasă și satanică atunci când se transformă într-un caracter slab, incapabil să reziste în fața influențelor exterioare.
Celălalt aspect, rezistența în fața influențelor exterioare, reprezintă acea facultate prin care ființa se opune cu o voință fermă în fața influențelor joase.
Dacă această rezistență se opune însă forțelor superioare, facultatea divină a „rezistenței la influențele din exterior” devine o „izolare satanică”.
Orice membru care lucrează la marea operă datorează o ascultare deplină față de voința divină.
Voința lui Dumnezeu se poate manifesta direct, prin intermediul Sinelui tău, sau prin alte persoane. Poți recunoaște voința divină atunci când, după ce ai examinat în profunzime tot ceea ce ți se cere, ești absolut sigură că aceasta corespunde convingerii tale cele mai profunde.
Dumnezeu ne vorbește prin intermediul convingerilor profunde, iar noi îi datorăm o ascultare absolută.
Supunerea în fața cuiva împotriva propriilor noastre convingeri, din lașitate, teamă, eventual din „amabilitate” sau pentru avantaje materiale, deci pentru motive inferioare și personale, echivalează cu a fi „servil”, deci satanic.
„Dominarea” se referă la dăruirea unei părți din propria forță a voinței, altor ființe, slabe și ignorante.
Iubirea universală trebuie să conducă la bunăstarea generală prin mobilizarea tuturor forțelor active ale popoarelor, dar fără a încălca dreptul oamenilor la autodeterminare.
Cel care își impune voința celor din jur, fără iubire, încălcând dreptul acestora la autodeterminare, transformă această calitate divină a „dominării” într-o „tiranie” satanică.
Noi trebuie să ne păstrăm „umilința” în fața Sinelui suprem care ne animă, în fața divinului din noi.
Trebuie să fii conștientă de faptul că toate calitățile frumoase, bune și autentice îi aparțin LUI, că persoana nu este decât un instrument al manifestării sale, un aparat prin care divinul se proiectează în această lume, dar nu este altceva decât un înveliș golit de substanță.
Va trebui să recunoști în tine divinitatea care se manifestă pretutindeni în univers, FIINȚA eternă, și să te supui cu umilință acestei divinități.
Dimpotrivă, nu trebuie să te supui niciodată puterilor terestre sau infernale, nici să cazi în genunchi în fața formelor materiale, căci atunci ai transforma umilința divină într-o „auto-umilire” satanică și lașă, prin care ai răni divinitatea FIINȚEI eterne care te animă.
Dacă dorești să servești cu adevărat marele plan al mântuirii pământului, va trebui să nu uiți niciodată că nu trăiești și nu lucrezi prin propriile tale forțe.
Întreaga energie vine de la Dumnezeu și toate forțele pe care le manifești provin de la Sinele tău superior, de la Dumnezeu.
Amintește-ți întotdeauna că persoana ta este o aparență. Adevărata ta ființă, unica realitate eternă din tine este Dumnezeu!
Încrederea în sine este încrederea în Dumnezeul care locuiește în inima ta, dar nu și încrederea în persoana ta, în această aparență.
„Încrederea divină în sine” este indispensabilă oricărei activități creatoare și reprezintă relația interioară cu Dumnezeu.
Atunci când o persoană își imaginează însă că toate aceste calități și toate aceste forțe îi aparțin ei – nu lui Dumnezeu – încrederea divină în sine se transformă în „infatuare” satanică.
Un colaborator la marea operă trebuie să poată lua decizii cu o rapiditate comparabilă cu viteza fulgerului. Va trebui să înveți să alegi fără nici o ezitare cea mai bună din posibilitățile existente. Pot apărea situații în care o singură secundă de întârziere poate reprezenta pierderea ireparabilă a unei ocazii unice.
Dacă vei ști să acționezi rapid, într-o stare de concentrare perfectă și cu o prezență de spirit care transcende timpul, această rapiditate fulgerătoare a procesului de luare a deciziei va fi de sorginte divină.
Dacă vei acționa însă în grabă, fără să reflectezi la ce faci și fără prezență de spirit, sau dacă îți vei pierde puterea de concentrare, această „rapiditate fulgerătoare” divină se va transforma într-o „pripire” satanică.
De aceea, va trebui să înveți simultan și ce este „ponderația” divină. Înainte de orice acțiune, este necesar să știi să-ți controlezi natura, și cu multă răbdare, să aștepți ca decizia să se „coacă” în tine.
Pentru a recunoaște voința lui Dumnezeu este de multe ori necesar să-ți acorzi suficient timp pentru a lua decizia cea mai bună. Dacă însă această așteptare durează prea mult și nu conduce la nici o soluție, „ponderația” divină se transformă într-o „nehotărâre” satanică.
Un lucrător util în planul divin trebuie să învețe să accepte tot ceea ce îi rezervă destinul. Nu circumstanțele exterioare sunt cele care îți determină valoarea, ci gradul în care îl manifești pe Dumnezeu.
Umilințele acestei lumi nu pot reduce sau distruge valorile tale interioare. Dar nici laudele și gloria lumească nu le pot amplifica. De aceea, va trebui să nu te lași afectată de maniera în care te tratează cei ignoranți, să rămâi cea care ești, deopotrivă în umilință și în glorie.
Învață să fii mulțumită în toate împrejurările, să accepți imperturbabil atât criticile cât și elogiile. Indiferent dacă munca ta în planul divin îți impune să trăiești în sărăcie, sau dimpotrivă, să ocupi o poziție importantă și să dispui de o mare avere, va trebui să accepți ambele situații și să le consideri ca fiind simple mijloace care servesc marii cauze.
Nici una nici cealaltă nu trebuie să-ți poată schimba starea interioară. Atunci când „accepți totul” în acest fel, manifești o calitate divină, dar trebuie să știi să decizi – fără a te lăsa afectată în vreun fel – când trebuie să te aperi în calitatea ta de reprezentantă a legii divine în fața insultelor și a umilințelor, și în egală măsură, când trebuie să respingi cu modestie laudele.
„Să accepți totul” nu trebuie să degenereze niciodată într-o „indiferență” apatică sau într-o „lipsă de caracter” plină de lașitate.
Alege întotdeauna ceea ce este mai bun, nu te mulțumi cu ceea ce este inferior. Învață să deosebești „ce este frumos de ce este urât”, „ce este bun de ce este rău”, „ce este adevărat de ce este fals” – ce este divin de ce este satanic.
Pe planul divin nu ai nici o utilitate dacă nu dispui de un discernământ perfect.
Dacă vrei să fii cu adevărat utilă, trebuie să fii capabilă „să te lupți” din toate puterile tale. Cu spada adevărului, trebuie să lupți împotriva umbrei erorii pentru a ajuta la instaurarea victoriei divinului pe pământ.
Dar „lupta” nobilă și curajoasă nu trebuie să degenereze într-o „dispoziție belicoasă” constantă și stupidă.
Chiar dacă va trebui să te lupți deseori cu curaj, nu uita să o faci cu armele spirituale, pentru a aduce pacea pe pământ.
Trebuie să lupți pentru a reuni ceea ce a fost separat, despărțit, și pentru a restabili pacea între combatanți.
Iubirea de pace nu trebuie să se transforme niciodată într-o atitudine negativă, într-o „lipsă a dorinței de a lupta” din lașitate sau comoditate.
Dacă vrei să devii o membră utilă a marii opere de mântuire a pământului, va trebui să înveți ce este „prudența”, dar va trebui să decizi de asemenea când și în ce condiții trebuie aplicată această calitate.
„Prudența” te poate salva de mari pericole, de mult rău și de sacrificii inutile. Lipsa încrederii în sine și teama de a risca pot transforma însă această „prudență” divină într-o „slăbiciune” satanică.
„Curajul” tău trebuie să fie de nezdruncinat. Nu trebuie să te temi de nici un pericol. Trebuie să faci față cu curaj tuturor dificultăților și să răspunzi cu aceeași monedă tuturor atacurilor dirijate împotriva divinului, atunci când cauza impune acest lucru.
Dar acest „curaj” divin nu trebuie să degenereze într-un „risc nebunesc, gata să te facă să-ți frângi gâtul”.
Cel care dorește să colaboreze la marele plan divin trebuie să învețe ce înseamnă „a nu poseda nimic”.
Indiferent dacă misiunea ta presupune cea mai mare sărăcie sau cea mai mare bogăție, fii întotdeauna conștientă de faptul că nimic nu îți aparține ție, că totul îi aparține lui Dumnezeu, iar din această totalitate, tu primești ceea ce îți este necesar pentru a-ți îndeplini misiunea.
La fel ca și canalul care rămâne indiferent la cantitatea de apă care trece prin el, întrucât această apă nu-i aparține, tu trebuie să consideri că tot ceea ce îți oferă destinul provine de la Dumnezeu și trebuie transmis mai departe.
Nu-ți face niciodată griji în legătură cu mijloacele tale de subzistență. Vei primi întotdeauna ceea ce vei avea nevoie.
Chiar dacă vei fi extrem de bogată, amintește-ți în conștiința ta că nu posezi nimic.
Această atitudine pozitivă divină nu trebuie să degenereze însă într-un „dispreț față de lucrurile materiale”.
Nu trebuie să-i ceri niciodată aproapelui tău să te întrețină dacă tu nu muncești!
Materia este și ea o formă de manifestare divină.
De aceea, va trebui să-i atribui materiei o valoare divină, să înveți să o controlezi și să dispui de ea.
Învață arta de a-ți procura lucrurile materiale de care ai nevoie pentru a-ți îndeplini sarcinile pe pământ. Fii plenar conștientă de faptul că atâta vreme cât vei rămâne pe acest pământ, ești nevoită să ai de-a face cu materia, și nu vei putea rezista fără materie sau împotriva materiei.
De aceea, este necesar să o poți dobândi și păstra, să o utilizezi și să o controlezi corect. În caz contrar vei fi la mila puterilor terestre, sub controlul lor, și nu îți vei putea îndeplini misiunea în mod liber, într-o stare de independență.
Ai grijă însă ca această calitate divină care îți permite să controlezi materia să nu se transforme niciodată într-o sete de posesiuni materiale, de natură egoistă și satanică.
În calitatea ta de lucrătoare în slujba marii cauze, nu trebuie să te atașezi de nimeni. Învață să recunoști în orice om aspectele divine, cele pământești și cele demoniace.
Nu iubi niciodată persoana, dar iubește divinul din ea, tolerează ceea ce este pământesc și evită ceea ce este demoniac.
Dacă misiunea ta o cere, trebuie să părăsești fără nici o ezitare ființa în cauză, oricât de mult ai iubi-o, căci nu trebuie să uiți nici o clipă că cel care merită să fie iubit în ea este Dumnezeu, și nu persoana.
Persoana nu este decât un instrument prin care se manifestă Dumnezeu.
De aceea, vei putea descoperi și iubi aceleași manifestări în alte persoane. Iubește-l pe Dumnezeu în toate ființele și nu te atașa de nimeni.
Ai grijă totuși ca această calitate să nu devină „lipsă de sensibilitate” și „indiferență” față de aproapele tău.
Pe de altă parte, va trebui să rămâi fidelă pe viață și pe moarte față de cei în care ai recunoscut manifestarea divină. Iubește-ți maeștrii și iubește-i pe toți participanții la cauza divină, căci în ei îl poți recunoaște pe Dumnezeu.
Rămâi fidelă lui Dumnezeu prin intermediul lor, căci nu iubești persoana lor decât în calitate de instrument divin.
În acest fel, respectul și loialitatea pe care le vei arăta maeștrilor și colaboratorilor tăi nu se vor transforma niciodată în adorație sau într-un „cult al personalității”.
Dacă dorești să fii utilă marii cauze, va trebui să înveți arta de a-ți controla propria persoană și de a o folosi în public ca pe un instrument ascultător.
Va trebui să fii capabilă să-ți pui în valoare – în fața unui grup de persoane – talentele și facultățile spirituale, să le aduci la apogeu, astfel încât să manifești prin corpul tău spiritul tău elevat, indiferent dacă este vorba de felul în care stai, de mișcările mâinilor tale, de expresia ochilor tăi, de cuvintele tale prin care convingi grupul să se adune sub influența ta, elevându-l apoi pe un nivel superior.
Va trebui așadar să apari în public fără rușine și fără complexe, pentru a face dovada spiritului tău prin intermediul personalității tale.
Dar această calitate nu trebuie să trezească în tine demonul vanității și nu trebuie să se transforme în suficiență prin utilizarea darurilor primite de la Dumnezeu în scopuri deșarte.
Chiar dacă publicul te aplaudă, păstrează veșnic viu în conștiința ta gândul că acești oameni nu au fost cuceriți de persoana ta, care nu este altceva decât un înveliș gol, ci de Dumnezeu care s-a manifestat prin intermediul învelișului tău terestru.
Dacă atunci când exersezi arta de „a te arăta în public” reușești nu cazi pradă vanității, nu te va deranja în nici un caz să treci neobservată atunci când îți îndeplinești alte sarcini.
Dacă situația o impune, va trebui să nu îți afișezi calitățile, rămânând în anonimat și topindu-te în mulțime. Această „rămânere în umbră”, plină de modestie, nu trebuie să se transforme însă într-o subestimare de sine, nici în autodistrugere.
Demnitatea umană trebuie să trăiască veșnic în inima ta.
Pentru a putea participa cu adevărat la planul divin, va trebui să dovedești că nu te temi de moarte.
Convingerea ta profundă trebuie să fie că moartea nu există. Atunci când corpul se uzează, Sinele renunță la el.
Sinele este o ramură a arborelui vieții, este Viața însăși, iar viața este nemuritoare.
Dacă te-ai identificat cu viața în conștiința ta, vei ști să faci față morții – dacă misiunea ta îți impune să treci printr-un pericol mortal – fără teamă și cu disprețul cel mai perfect în fața ei.
Dar acest „dispreț față de moarte” nu trebuie să se transforme niciodată într-o subestimare a vieții, într-un „dispreț față de viață”.
Trebuie să prețuiești viața mai presus de orice. Viața este Dumnezeu.
În tot ceea ce trăiește, cea care se manifestă este FIINȚA eternă.
De aceea, nu trebuie să te expui niciodată pericolului fără motiv.
Apreciază Viața din corpul tău, trăiește-o cu bucurie.
Dar ai grijă ca această bucurie să nu devină un scop în sine, degenerând în „senzualitate”.
Va veni apoi proba cea mai dificilă, cea a „iubirii” și a „iubirii crude”, sau „indiferența”.
Această ultimă pereche de caracteristici gemene reprezintă deja pe pământ o unitate inseparabilă. De fiecare dată când manifești o jumătate, cealaltă jumătate se manifestă automat.
Va trebui să renunți complet la punctul de vedere personal, la înclinațiile și la sentimentele tale personale.
Iubește la fel cum iubește Dumnezeu, iubește totul, fără distincție și fără discriminare!
Iubește în unitatea FIINȚEI eterne.
Precum soarele care strălucește și îi încălzește pe toți cu razele sale, pe cei frumoși ca și pe cei urâți, pe cei buni ca și pe cei răi, pe cei care respectă adevărul ca și pe cei mincinoși, la fel va trebui să iubești și tu: fără a face distincții între cei frumoși și cei urâți, între cei buni și cei răi, între cei care respectă adevărul și cei mincinoși.
Iubirea divină supremă este iubirea perfect imparțială!
Faptul că cineva este frumos sau urât, bun sau rău, corect sau incorect, trebuie să-ți rămână complet indiferent.
Va trebui să-i iubești pe toți cu aceeași iubire.
Va trebui să înveți că frumusețea nu există fără urâțenie, că bunătatea nu există fără răutate, că adevărul nu există fără minciună.
De aceea, va trebui să-i iubești pe toți în egală măsură.
Va trebui să înțelegi că frumusețea și urâțenia, bunătatea și răutatea, adevărul și minciuna, nu sunt decât imagini complementare ale Inefabilului pe care, pentru a-l putea exprima, noi l-am numit „Dumnezeu”.
Dacă emani perfect imparțial și complet această iubire către toate ființele vii, iubirea nu mai are nimic comun cu înclinațiile tale personale.
Atunci, fiecare lucru este privit din punctul de vedere al totalității.
Dacă interesul general diferă de anumite interese personale, va trebui să aperi fără nici o ezitare interesul general, fără să ții cont de cele individuale.
Dar această lipsă de considerație față de interesele personale trebuie să derive numai din iubirea universală divină, și nu dintr-o antipatie personală.
Trebuie să-ți manifești însă și iubirea impersonală pentru aproapele tău (adică detașarea completă de el), atunci când, spre exemplu, sufletul său nu poate fi salvat decât cu prețul bunăstării sale pământești, chiar dacă această ființă îți este foarte apropiată.
Trebuie să fii o spectatoare indiferentă în fața pericolelor prin care trec cei care îți sunt apropiați, iar dacă ei nu reacționează la măsurile obișnuite, nu ai dreptul să intervii prin forța ta spirituală, prin hipnoză sau mijloace magice, dacă mântuirea sufletului lor depinde de această experiență dureroasă.
Este mai bine ca cineva să se ruineze material sau fizic, ori chiar să moară, decât să își piardă sufletul.
În toate cazurile, trebuie să încerci tot ce-ți stă în puteri pentru a-i salva sufletul.
La fel ca și Dumnezeu, care nu se amestecă niciodată în treburile oamenilor, lăsându-le libertatea propriilor lor decizii, va trebui să-ți lași și tu aproapele să acționeze așa cum dorește, fără să-l forțezi niciodată să facă ceva ce nu dorește.
Serviciile pe care i le aduci trebuie să țină seama de mântuirea sufletului lui, nu de bunăstarea sa materială și fizică.
Pe de altă parte, această iubire divină nu trebuie să devină prea dură, transformându-se astfel în „lipsă de sensibilitate” și nu trebuie să refuzi niciodată dintr-o „antipatie” personală pe cel pe care poți să-l ajuți prin mijloace lumești.
Acestea sunt probele cele mai dificile, căci va trebui să te detașezi de sentimentele tale personale și să acționezi ca și cum acestea nu ar exista.
Numai după ce vei controla perfect primele 11 perechi de calități gemene vei putea recunoaște suficient de clar vocea lui Dumnezeu, cu o certitudine atât de mare încât chiar și în cazurile cele mai dificile să știi ce trebuie sau ce nu trebuie să faci din iubire divină.
Începând din acest moment nu te vei mai putea înșela niciodată, căci vei deveni iubirea însăși!
Iar iubirea nu poate acționa decât din iubire.
Nu vei mai avea atunci altceva de făcut decât să îți emani Sinele, să fii Sinele, și întregul univers va străluci în tine.
Vei deveni atunci divină, iar conștiința ta va deveni identică cu Dumnezeu!
Vei ieși astfel din împărăția arborelui cunoașterii binelui și răului, deci a arborelui morții, în care totul pare să fie separație, și te vei întoarce în împărăția arborelui vieții, a unității divine.
Vei mânca din nou din fructele arborelui vieții și vei putea dărui aceste fructe celor care te vor urma, pentru ca toți să poată reveni la această unitate a vieții nepieritoare și eterne, la FIINȚA eternă, la Dumnezeu!
Cartile lui Elisabeth Haich se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
