Ilie Cioară – Dincolo de Ego: Realitate, Iluzie și Transformare
Ascultați articolul sub formă audio:
Atâta vreme cât omul va funcționa la nivel de ego – psihologic condiționat de înregistrările memoriale – el se va manifesta în toate împrejurările, ca un veritabil prizonier al timpului și spațiului care l-au educat. Conținutul propriei conștiințe îi determină și îi fixează structura și granițele în interiorul cărora este silit să-și consume actuala existență.
În acest perimetru lăuntric, imaginativ și precar – o adevărată temniță – este o permanentă agitație. Zi și noapte, trecutul anacronic și percutant își deversează fără încetare preferințele, făcând imposibilă orice înțelegere a realității prezentului.
Trăind într-o lume imaginară, întregul nostru interior este transformat într-un câmp imens de confruntări. Astfel, stau față-n față, dorințe contrare care aspiră la întâietate, credințe amăgitoare și concluzii înșelătoare, idealuri chinuitoare, speranțe și disperări și nelipsita teamă, ca umbră ce pândește fiecare viziune a împlinirii plăcutului.
Și, pe baza acestui conglomerat, omul dimensionat în funcție de propriul interes, își construiește imaginativ, “sinele”, de a cărui valoare intrinsecă nu se îndoiește nici o clipă. Toate acestea petrecându-se dintr-o greșită înțelegere, spre paguba și nefericirea lui.
Autoaprecierea, lipsită cu totul de simțul proporției, îi închide toate posibilitățile de acces la realitatea și frumusețea viului aflat într-o continuă mișcare.
Dominat de calapoadele unor experiențe vechi – de curând sau de mult consumate – el vede totul deformat. Imaginile de odinioară, constituind un adevărat ecran, care se interpune, obstrucționând înțelegerea realității clipei încărcate de absolută prospețime și unicitate deopotrivă.
Pentru o mai bună înțelegere, un exemplu este bine venit. În manifestările noastre de zi cu zi, conștientizăm, să zicem, impulsuri de ambiție, mândrie, vanitate, care, în nici un caz, nu ne onorează. Nemulțumiți de aceste izbucniri, adesea involuntare, determinate de mecanicitatea gândirii, ne îndreptăm privirile spre un anume ideal, apreciat ca perfecțiune și facem eforturi spre a ni-l însuși. În această împrejurare, noi evadăm din fața realității existente în noi – acele reacții ce ne caracterizează structura psihologică – spre ceva ireal, imaginativ, de la care așteptăm transformări benefice.
Această tentativă, prin natura ei superficială, este și rămâne cu totul infructuoasă. Cel mult, ea poate doar să camufleze o stare existentă, practicantul confecționându-și diferite măști, sub care încearcă să-și ascundă urâciunea sufletească.
Calea evadării este calea neputinței, a amăgirilor și obstacol în calea adevăratei realizări spirituale.
Din fața realității, a evenimentelor, a faptelor, pe care ni le aduce scurgerea naturală a vieții, nu se evadează niciodată și în nici o împrejurare, oricât de traumatizantă ar părea la prima vedere. Aceasta nu este doar o recomandare teoretică, fără posibilități de acoperire efectivă. Dimpotrivă, toți oamenii, indiferent de pregătirea lor intelectuală, au capacitatea respectivă de a se putea întâlni, în mod simplu, direct și nemijlocit, cu reacțiile care apar în perimetrul conștiinței, ca răspuns la provocările ce vin din lumea exterioară. Și, concomitent cu o astfel de întâlnire, fără nici un efort, se creează condiții optime de transformări radicale binefăcătoare, privind întregul conglomerat psihologic.
Acest efect miraculos nu trebuie să surprindă pe nimeni, întrucât el este urmarea firească a revelației divinității care există în fiecare din noi. Atunci numai, când atingem acest nivel al cunoașterii, avem noi toți, o unică identitate. Între noi, psihologic, nu există nici un fel de diferențe: într-o perfectă egalitate, ne manifestăm ca Iubire, frumusețe, bunătate, energie pură, integrată în universalitate.
Toate acestea se realizează când gândirea și ego-ul își încetează orice fel de activitate. Prin tăcere, cade și zidul despărțitor al părerilor, clădit memorial și se poate lua legătura directă cu tot ce ne înconjoară. În acest fel, nu mai există nici exterior și nici interior.
În această perfectă contopire și perfectă înțelegere a lucrurilor, suntem uniți, fără să facem vreo separație sau distincție între noi și restul lumii.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
