Ilie Cioară – Suntem prizonieri ai “Ego”-ului
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Actuala întrupare este rezultatul firesc al erorilor săvârșite de fiecare făptură umană în viețile sale anterioare. Iar reziduurile memoriale din acele existențe ne vor marca atitudinea și comportamentul, într-o măsură mai mult sau mai puțin însemnată și în actuala viață. Așadar, ne-am născut cu “ego”-ul și vom continua să-l suportăm.
El se află înregistrat sub formă de memorie în învelișurile mai subtile ale ființei, și anume: în corpul astral și mental. În primii ani ai existenței, el arareori se afirmă, întrucât sistemul neuronal al actualului înveliș carnal încă nu s-a cuplat cu acel depozit memorial, operație ce se realizează abia după câțiva ani.
Să amintim aici inocența copiilor pe care unii semeni, din lipsă de cunoaștere, o asociază cu calitatea de sfințenie a acestora. Nu este deloc așa. Simplitatea privirii, ascultarea și, în general, atitudinea acestor omuleți se realizează în absența memoriei lor ancestrale. Adică Sacrul din profunzime se manifestă în exterior, fără să întâmpine în cale umbrele “sinelui personal”, ca inocență, frumusețe, candoare și Iubire.
Coborâm, deci, la reîncarnare cu înclinațiile noastre egoiste, care încep să se contureze datorită educației conformiste, însușită din mediul familial, școală, religie, cărți citite.
Fondul “ego”-ului este format, întreținut și susținut de către acumulări de cunoștințe conservate memorial, pe baza cărora extragem însemnătate psihologică, de autoapreciere, vanitate, orgoliu, trufie. Titluri, glorie, renume sunt alte suporturi ce contribuie la dimensionarea acestei ficțiuni. Acumularea de bunuri materiale sub diferite aspecte – ca moșii, fabrici, bijuterii, opere de artă, conturi bancare etc. – sunt alte înclinații care se adaugă la importanța psihologică deja formată. Cu cât posedăm mai mult, cu atât dorința de a avea și mai multe crește și ia proporții fără măsură. Or, mintea, în veșnica ei agitație, pe lângă propria degradare morală, are influențe nefaste și asupra întregului corp fizic.
Atât știutul, cât și posesiunile ne fragmentează Viața, care, fiind un întreg, pentru înțelegerea Ei ne solicită să-i ieșim în întâmpinare ca făptură unitară: corp, minte și Inteligență în perfectă armonie. Întregul haos existent astăzi pe toată suprafața Pământului, asociat cu nefericirea omului, este determinat de modul nostru defectuos de funcționare și înțelegere a rostului acestei existențe de ființe întrupate. “Ego”-ul, fiind un rezultat al educației greșite din viețile anterioare, întâlnește în noua existență aceeași educație deficitară de fond, adică pur egoistă.
Să încercăm noi înșine, fiecare pentru sine, să privim modul de educație pe care l-am primit de la cei mai în vârstă. Acest fond educațional se sprijină pe “eu și al meu”, familia mea, neamul meu, țara mea, religia mea etc. În toate împrejurările de Viață, datorită acestei condiționări, mă iau pe mine ca măsură de evaluare, chiar și atunci când evidența lucrurilor îmi este potrivnică. Căci mintea, prin natura ei vicleană, va găsi suficiente motivații în favoarea ei. Lipsa de armonie care ne caracterizează, drept structură fragmentară, este cauza nefericirii noastre, cu repercusiuni firești asupra întregii colectivități.
În continuare, să vedem ce s-a întreprins pe plan mondial pentru redresarea morală și spirituală a individului. Nu este nevoie să ne întoarcem în timp. În schimb, ni se cere un singur lucru, și anume: să fim perfect cinstiți cu noi înșine și să privim faptele sau rezultatele așa cum sunt ele – evidente și grăitoare prin ele însele! Oare putem noi să privim cu imparțialitate realitatea, așa cum ea ne spune ce este adevărat? Sinceritatea la care ne referim ne obligă să facem abstracție chiar și de tiparul rigid al propriei noastre minți!
Iată ce constatăm ca realitate de fapt: întreaga populație este divizată: de către religii, cu sutele lor de secte, diferitele naționalități, diverse crezuri politice, clase sociale, concepte filozofice etc. Dar, ca nu cumva să tragem concluzii pripite, să venim cu o precizare. Diversitatea sau varietatea, sub numeroasele ei aspecte, evidentă în întregul Univers, înseamnă frumusețe, armonie, dacă, bineînțeles, nu creează contradicții, dispute sau stări tensionale. Or, semnalarea noastră de mai înainte nu poate fi asimilată acestei fericite ipostaze.
Revenind la cazul nostru, ne întrebăm iarăși: De ce am ajuns aici? Răspunsul este pe cât de simplu, tot pe atât de relevant. Abordarea Vieții, încă de la bun început, a avut în vedere interesul egoist personal, de familie sau grup social.
Greșeala săvârșită de strămoșii din trecutul îndepărtat este continuată și astăzi. Iar rezultatele, prin natura lor egoiste, se vor agrava și mai mult odată cu trecerea vremii. Pentru că, tot ceea ce inițiază ființa umană în interesul evoluției sale spirituale nu face altceva decât să-i fortifice zidurile propriei închisori în care trăiește ca un veritabil izolat. Prin urmare, scopul, interesul pe care-l imaginează și spre care tinde ca împlinire cu ajutorul dorinței și efortului susținut de voință, nu este decât activitate pur personală, centrată pe suportul “sinelui” ca fragment. Întreaga activitate este egoistă și, prin firea lucrurilor, ea ne separă de toți ceilalți semeni care, fiecare în parte, funcționează la fel ca noi. Acționând în acest mod, suntem și ne manifestăm ca sclavi ai propriilor îndeletniciri.
În “Cunoașterea de sine” începem cu dizolvarea activității “ego”-ului. Și pentru asta nu facem altceva decât să-l observăm cu toată atenția, așa cum se agită el la contactul cu mișcarea Vieții pe clipe în desfășurare. Se întâmpină, deci, orice gând, imagine, dorință, sentiment ce survin ca reacții ale minții. Toate aceste apariții sunt simple imagini, fantasme, care, la întâlnirea cu razele Atenției, dispar pur și simplu.
În clipa următoare suntem liberi de întregul trecut și, în perfectă liniște, ne extindem la Infinit și întâlnim Sursa Viului, manifestă ca Iubire – aflată atât în noi, cât și pretutindeni. Asemenea clipe, trăite în mod direct prin uniune cu Eternitatea, ne curăță și transformă radical firea noastră degradată – ca efect al prostiei umane. “Golul psihologic” este, deci, punctul de sprijin spre adevărata Viață, în care ne afirmăm ca Pură Conștiință, Pură Prezență, Pură și Atotcuprinzătoare Iubire. O mai putem numi și stare de creație – în uniune Om și Divinitate. Numai în această modalitate de veritabili trăitori ai “Cunoașterii de sine” vom putea pune temelia unei alte lumi, unui adevărat paradis.
Cartile lui Ilie Cioara se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă articolele găsite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:
