Jonathan Black – Francmasoneria, Ezoterismul și Destinul Americii
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Dacă alchimia a constituit practica esențială a rozacrucienilor și a primilor francmasoni, exteriorul pe care aceste societăți îl arătau lumii era cu totul altul. Existau numai opt frați rozacrucieni în confreria inițială, mulți considerând că așa-numita lor „Casă a Sfântului Duh“ se afla într-un alt plan. Generațiile ulterioare s-au arătat de asemenea suficient de evazive pentru a sugera că numărul membrilor a fost întotdeauna mic.
Francmasoneria, pe de altă parte, s-a răspândit cu rapiditate în lumea întreagă, adunând mii și în cele din urmă sute de mii de membri. Astăzi, chiar dacă nu-și anunță în mod public existența, există câte o lojă în toate marile orașe ale lumii. Sediul ei este cunoscut și de profani, dar nu și ceea ce se petrece înăuntru.
După catastrofica încercare a rozacrucienilor de a se implica în politică, sfârșită cu bătălia de la Muntele Alb, francmasonii au decis să acționeze din culise. În loc să încerce să impună reforme de sus, ei au revenit la obiectivul inițial al societăților secrete, influențarea de dedesubt.
În cazul francmasoneriei, țelul urmărit era, în parte, acela de a contribui la crearea condițiilor sociale necesare pentru ca omenirea să ajungă la un stadiu de dezvoltare în care să fie pregătită pentru inițiere. Francmasonii au încercat să creeze o societate tolerantă și prosperă, cu un grad de libertate economică și socială capabil să permită individului să exploreze atât universul exterior, cât și pe cel interior. Evoluția liberului arbitru avea să faciliteze multe dintre marile transformări anunțate de Francis Bacon în Noua Atlantidă, ideea sa privind statul rozacrucian perfect.
La imboldurile lui Francis Bacon, oamenii începuseră deja să perceapă cosmosul interior și cel exterior ca fiind distincte. Astfel s-a ajuns la o înțelegere a lumii materiale și a modului ei de funcționare care altfel ar fi fost imposibilă și care, în numai câteva decenii, a dus la crearea unei structuri metalice a lumii, pe măsură ce căile ferate și mașinile industriale au transformat peisajul.
Faptul cu adevărat remarcabil în privința științei era acela că funcționa, că oferea rezultate testabile, consecvente, și avantaje concrete, capabile să transforme viața umană.
Contrastul cu religia nu putea fi mai limpede. Biserica nu mai constituia o sursă fidelă de experiențe spirituale. Filosoful scoțian David Hume se întreba, sarcastic, de ce miracolele se întâmplă, întotdeauna, numai în locuri îndepărtate și în timpuri demult apuse.
Rezultatul acestei evoluții a fost acela că obiectele fizice au devenit etalonul realității. Lumea interioară a început să pară doar o umbră a celei exterioare. În dezbaterea centrală a filozofiei, cea dintre idealism și materialism, idealismul a fost dominant încă de la începuturile filozofiei. Așa cum am sugerat, motivul nu a fost, probabil, acela că oamenii au cântărit argumentele pro și contra și au ales idealismul; mai degrabă ei experimentau lumea prin intermediul unei forme de conștiință idealistă.
Acum s-a produs însă o schimbare în favoarea materialismului.
Putem considera că dr. Johnson, autorul primului dicționar al limbii engleze, a fost un personaj de tranziție. Era un creștin care obișnuia să frecventeze biserica, accepta existența fantomelor și o dată a auzit-o pe mama lui strigându-l, deși se afla la aproape două sute de kilometri distanță de ea; și totuși, a fost unul dintre susținătorii imaginii raționale despre viață, general acceptată în prezent. La un moment dat, în vreme ce se plimba pe o stradă londoneză, a fost provocat să respingă idealismul filozofului George Bishop Berkeley. Lovind cu piciorul o piatră de pe marginea drumului, a exclamat: „O resping uite așa! “
Acest nou mod de a percepe lucrurile era de rău augur pentru religie. Dacă natura se supune anumitor legi universale care urmează un traseu drept și predictibil, înseamnă că este indiferentă la soarta ființelor umane. Viața, pentru a-l cita pe Thomas Hobbes, este un război al tuturor cu toți.
Pustietatea Europei Centrale după Războiul de Treizeci de Ani a devenit pustiul spiritual al lumii occidentale. Este posibil, dacă așa intenționăm, să privim declinul religiei cu un zâmbet sardonic, dar pentru majoritatea oamenilor retragerea treptată a lumilor spirituale a adus cu ea un tot mai puternic sentiment de alienare. Fără prezența vie a ființelor din ierarhiile superioare ale zeilor și îngerilor, care să-i poată ajuta, oamenii au rămas să se confrunte singuri cu demonii lor proprii, dar și cu ceilalți.
Omenirea era în pragul unui nou Ev întunecat. Temple neosolomonice au apărut pretutindeni în lume. Iar obiectivul ezoteric al francmasoneriei era exact acesta: să conducă omenirea în epoca materialismului, păstrând în același timp vie flacăra adevăratei spiritualități.
Desigur că francmasoneria este adesea considerată ateistă, mai cu seamă de dușmanii ei din cadrul Bisericii, dar membrii ei jură să „studieze tainele ascunse ale Naturii și Științei, pentru a-l cunoaște mai bine pe Creatorul lor“.
De la bun început, francmasonii au intenționat să elimine religia de tip automat, în care gândirea nu-și are locul, falsa pietate și acumulările secolelor de practici și dogme bisericești, și îndeosebi ideea unui Dumnezeu-Tată răzbunător. Membrii de rang superior au căutat însă dintotdeauna experiența directă, de ordin personal, a lumilor spirituale. Ca filozofi, au fost mereu interesați de încercarea de a defini ceea ce se poate spune în mod rezonabil despre dimensiunea spirituală a vieții.
Așa cum vom vedea, mulți francmasoni celebri din secolul al XVIII-lea, considerați în mod obișnuit sceptici, dacă nu chiar atei, erau de fapt alchimiști practicanți, iar unii s-au implicat și în magia ceremonială. Mai mult decât atât, unii dintre marii masoni ai acestei perioade erau reîncarnări ale unor personalități din trecutul îndepărtat, care se întorseseră pentru a lupta în cea mai aprigă bătălie împotriva forțelor răului, de la prima încleștare din Ceruri.
Francmasonii englezi și cei scoțieni susținuseră colaborarea dintre o monarhie constituțională și un parlament ales democratic; în coloniile din America, situația era însă cu totul alta. George Washington a fost inițiat în anul 1752.
Pe 16 decembrie 1773, un grup de oameni, aparent din populația indigenă, au deținut un rol important în declanșarea Revoluției Americane. După ce au aruncat în mare ceaiul britanic, în portul din Boston, ei s-au retras rapid în loja masonică St Andrews.
În anul 1774, Benjamin Franklin l-a întâlnit pe Thomas Paine într-o lojă din Londra și l-a îndemnat să emigreze în America. Paine, căruia îi plăcea să citeze din Cartea lui Isaia, a devenit marele profet al Revoluției, sugerând ideea unei federații și concepând sintagma „Statele Unite ale Americii“. De asemenea, a militat pentru abolirea sclaviei și pentru finanțarea din fonduri publice a educației săracilor.
În anul 1775, membrii Congresului Colonial erau găzduiți într-o casă din Cambridge, Massachusetts, unde intenționau să conceapă drapelul american. Printre cei prezenți se numărau George Washington, Benjamin Franklin și un profesor vârstnic ce părea a se afla acolo doar printr-o coincidență. Oarecum spre surprinderea celorlalți, Washington și Franklin îl tratau cu deferență, părând să-i considere în mod necondiționat superiorul lor, iar toate sugestiile lui referitoare la modelul drapelului erau adoptate imediat. După aceea profesorul a dispărut și nimeni nu l-a mai văzut și n-a mai auzit de el. Să fi fost oare unul dintre Maeștrii Neștiuți care dirijează istoria lumii?
Prin forma individuală și prin dispunerea lor, stelele cu cinci colțuri de pe drapelul american amintesc de simbolurile existente pe plafonul unei încăperi din piramida faraonului Unas din Egipt. În Antichitatea egipteană, ele reprezentau puterile spirituale ce-și reflectau spre pământ influența susținătoare și îndrumătoare asupra istoriei umane.
Dacă insistăm, în ciuda tuturor dovezilor, să considerăm francmasoneria o organizație ateistă, spirituală doar în sensul modern, lipsit de conținut, nu vom putea înțelege că liderii ei s-au simțit îmboldiți de puteri misterioase — unele încarnate, precum bătrânul profesor, altele fiind spiritele neîntrupate ale stelelor.
Arhitectura francmasoneriei se bazează pe tradiția ocultă, magică, a invocării spiritelor neîntrupate, ale cărei origini se află în Egiptul antic. „Când toate materialele vor fi gata, pregătite, se spune, va apărea și arhitectul. “
Pe ușile Capitoliului din Washington, D. C., există o reprezentare a unei ceremonii masonice desfășurate în 1793, când George Washington i-a pus piatra de temelie.
Dacă privim planurile pe care acesta din urmă le-a conceput pentru capitala ce avea să-i poarte numele, având în centru clădirea Capitoliului, putem înțelege planurile secrete ale francmasoneriei pentru epoca sa. Iar cheia pentru a le înțelege – șocant, poate, pentru cei care ar vrea să vadă în Washington un model al pietății creștine — este astrologia.
Interesul francmasonilor pentru astrologie își are rădăcinile în Societatea Regală. Când a fost întrebat cu privire la această temă, Newton a răspuns: „Sir, eu am studiat subiectul. Dumneavoastră nu. “ Elias Ashmole alcătuise horoscopul pentru fondarea Bursei din Londra, cea care avea să devină curând centrul finanțelor mondiale, dar și pentru catedrala St Paul. Atunci când George Washington a cerut calcularea horoscopului pentru construcția clădirii Capitoliului, el acționa în conformitate cu o tradiție francmasonică solemnă, care trasa istoria omenirii în funcție de mișcările stelelor și planetelor.
Pentru francmasonii adepți ai ezoterismului precum Wren și Washington, actul așezării pietrei de temelie într-un moment propice din punct de vedere astrologic era egal cu a invita ierarhiile cerești să ia parte la ceremonie.
Este semnificativ faptul că, exact în clipa în care George Washington punea piatra de temelie a clădirii Capitoliului, Jupiter răsărea la orizontul estic. Expresia „Annuit Coeptis“ de deasupra piramidei pe bancnota de un dolar este o adaptare a unui vers din Eneida lui Virgiliu: „Jupiter, ajută-ne în acțiunile noastre. “ Cuvintele „Novus Ordo Seclorum“, de asemenea inscripționate pe bancnota americană și care îi îngrijorează atât de mult pe adepții teoriei conspirațiilor, sunt și ele preluate din opera lui Virgiliu. În Eglogă, poetul așteaptă zorii unei noi epoci, în care oamenii vor fi reuniți cu zeii și deci religia nu va mai fi necesară. Prin urmare, dolarul așteaptă la rândul lui sfârșitul dominației mondiale a Bisericii Catolice și începutul unei noi ere spirituale. Marcată de simbolismul ezoteric, bancnota a fost proiectată sub egida președintelui Roosevelt, francmason de gradul 33, care era sfătuit în privința simbolismului ocult de vicepreședintele Henry Wallace, francmason și el și discipol al artistului teozof Nicholas Roerich.
După ani de cercetare, în care a primit acces la arhivele masonice, prietenul meu David Ovason a scris o excelentă carte în care dezvăluie în termeni cât se poate de limpezi planurile ezoterice care i-au motivat pe liderii Americii. David Ovason arată că orientarea astrologică a orașului Washington respectă un tipar complicat din care fac parte Jupiter, Soarele, Luna, Sirius și constelația Fecioarei. De asemenea, sugerează că, în conformitate cu planurile lui Washington și Latrobe, marele triunghi de străzi care are Pennsylvania Avenue drept ipotenuză era menit să oglindească constelația Fecioarei. În continuare Ovason demonstrează că, într-un spectaculos joc de lumini ce rivalizează cu marile realizări ale egiptenilor antici, capitala Washington este astfel dispusă încât pe data de 3 august a fiecărui an, razele soarelui să străbată Pennsylvania Avenue și să atingă mica piramidă ce încununează turnul Poștei.
Este necesară o carte întreagă — cartea lui David — pentru a descrie complet aceste planuri. Important însă pentru istoria de față și ceea ce ne ajută să coroborăm principalele teme abordate este faptul că orașul Washington a fost structurat astfel încât s-o întâmpine pe Isis, zeița asociată cu constelația Fecioarei. Astfel, George Washington și-a construit orașul sub semnul Fecioarei, invitând-o pe Zeița Mamă să se implice în destinul Statelor Unite ale Americii.
Am văzut deja că în cadrul societăților secrete sunt deprinse tehnici de asemenea secrete de atingere a unor stări alterate de conștiință. Grade diferite de inițiere duc la niveluri deosebite ale stărilor alterate. Nivelurile superioare pot asigura darul profeției. Marii inițiați dețin o cunoaștere atât de vastă a spiritelor înalte și a planurilor acestora pentru omenire, încât pot acționa în mod conștient pentru a facilita îndeplinirea respectivelor planuri.
Inițiați din diverse tradiții ezoterice și din regiuni diferite ale lumii au prezis zorii unei epoci noi. Joachim, Dee și Paracelsus au profețit întoarcerea lui Ilie, care va lucra din umbră, ajutând omenirea să devină suficient de puternică pentru a face față încercărilor prin care va trebui să treacă. Invitând-o pe Zeița Mamă să se implice în destinul Statelor Unite, Washington aștepta și el o eră nouă și noi provocări. Statele Unite aveau să domine lumea dacă rugăciunile în piatră ale lui Washington primeau răspuns, iar anticele profeții se adevereau.
Abatele Trithemius, influențat de Joachim și influențându-i la rândul lui pe Cornelius Agrippa și pe Paracelsus, prezisese că epoca lui Gavriil, arhanghelul Lunii, va fi urmată de cea a lui Mihail, arhanghelul Soarelui, și că acest eveniment se va petrece în anul 1881.
Am văzut în capitolul 3 că Sfântul Mihail a luptat împotriva forțelor răului, conducând oștile îngerești. Francmasonii din secolele al XVIII-lea și a XIX-lea au prevăzut că Sfântul Mihail, arhanghelul Soarelui, se va întoarce. Venirea lui avea rolul de a se opune demonilor și îngerilor căzuți despre care se știa că vor ataca Pământul la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Înfrângerea acestor forțe, sub conducerea lui Mihail și cu ajutor omenesc, avea să marcheze sfârșitul Erei întunecate a hindușilor, Kali Yuga, care a început în 3102 î.Hr. cu uciderea lui Krișna. Durata unei Yuga este determinată astronomic, un An Mare având opt diviziuni.
Astrologii inițiați ai francmasonilor și-au dat seama însă că Trithemius făcuse o mică greșeală în calculele sale astronomico-astrologice și că era lui Mihail urma să înceapă în anul 1879. Pe măsură ce acest an se apropia, în lumea întreagă francmasonii plănuiau construcția unor monumente. Și mai presus de toate, a unor obeliscuri.
Egiptenii considerau obeliscul o structură sacră, pe care avea să coboare pasărea Phoenix pentru a marca sfârșitul unei civilizații și începutul alteia. Obeliscul, prin urmare, simbolizează nașterea unei noi ere. Aidoma unui gigantic conductor electric, el atrage spre pământ influența spirituală a Soarelui.
Constantin cel Mare a transformat un templu din Alexandria în biserică, iar obeliscurile sacre ale lui Thoth sau Hermes, aflate la intrare, le-a rededicat Sfântului Mihail. În anul 1877, francmasonii de pe ambele țărmuri ale Atlanticului au colaborat pentru a transporta pe mare aceste două obeliscuri — unul la Londra, pentru a fi așezat pe Victoria Embankment, spre Tamisa, devenind cunoscut ca Acul Cleopatrei. Acolo urma să fie înălțat pe data de 13 septembrie 1878, când Soarele avea să se afle la zenit. Celălalt obelisc a fost amplasat în Central Park, în New York, sub supravegherea unui grup de francmasoni conduși de membri ai familiei Vanderbilt.
Mihail era, așa cum am văzut, conducătorul oștilor cerești și trecerea de la o ordine a lumii la alta este totdeauna marcată de bătălii. Și fiindcă ceea ce se întâmplă pe Pământ este un ecou al ceea ce s-a petrecut anterior în lumile spirituale, un mare război va fi dus în ceruri înainte de a izbucni și aici, în planul terestru. Când au ridicat obeliscul în Central Park din New York, francmasonii l-au invocat astfel pe Sfântul Mihail și pe îngerii săi, cerându-le ajutorul în încercarea lor de a plasa Statele Unite în poziția de lider al națiunilor, în sângeroasa eră care avea să înceapă curând.
Poate că unii cititori și-au dat deja seama că există obeliscuri amplasate la fel de proeminent și în contexte ecleziastice – de pildă cel ridicat de artistul și inițiatul Gianlorenzo Bernini în piața Sf. Petru din Roma. Eșaloanele superioare ale ierarhiei bisericești vor să-și țină turma departe de cunoașterea conștientă a rădăcinilor astrale ale religiei creștine.
Dar aceste monumente acționează la niveluri diferite. Atrag ființe neîntrupate din ierarhiile spirituale și își exercită influența asupra oamenilor la niveluri aflate sub cel conștient, unde ființele neîntrupate superioare pătrund și ies în mod repetat din spațiul lor mental. Inițiații din Biserică și din afara ei creează extraordinare opere de artă și arhitectură, menite să pregătească omenirea pentru evoluția ei viitoare.
Ele cuprind totodată suficiente indicii pentru ca aceia care doresc cu adevărat să le poată descifra.
Cartile lui Jonathan Black se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
