Swami Panchadasi – Tărâmuri Astrale și Destinul Sufletelor

Vă întrebați foarte natural: „Dar unde sunt sufletele fără trup, de fapt? Mă așteptam să le văd de îndată ce am trecut granița Astralului!” Da! Aceasta este în general așteptarea neofitului în ocultism, când acesta are primul contact cu scenele Astralului. Dar, dacă nu cumva acesta se împiedică și cade în anumite sub-planuri, el este în situația de a fi dezamăgit, însă, mai bine este să puteți afla lucrurile observând diversele sub-planuri, și în același timp ascultându-mi explicațiile asupra celor la care sunteți martori în acestea.

Veți observa că vibrațiile noastre se modifică acum, și devin mai intense.

Pătrundem acum într-un sub-plan minunat, sau mai degrabă, într-una din subdiviziunile acestuia.

Această regiune, vă cer să rețineți, este una a cărei intrare este păzită strict de legile Astralului, și supravegheată de unele influențe spirituale foarte înalte. Este un loc sacru. Nimeni nu este admis aici ca vizitator, excepție făcând cei de mare spiritualitate și cu inima pură.

Chiar și unui ocultist experimentat, dacă nu posedă aceste calități, îi va fi imposibil să pătrundă aceste vibrații. Această regiune este locul de odihnă al sufletelor fără trup pentru un anumit timp după ce ele au părăsit corpul fizic. Aici ele se află într-o toropeală împăcată, până ce Natura împlinește o anumită lucrare în acestea pentru noul lor plan al existenței. Acest stadiu a fost comparat cu stadiul de cocon, între stadiul de omidă și cel de fluture; în acest stadiu se realizează o transformare completă, și aripile noii vieți se dezvoltă pentru a lua locul vechii forme ce se țâra.

Noi ne aflăm acum pe acest sub-plan distinct. Intrați în contemplarea minunilor sale, cu toată reverența și iubire față de întreaga umanitate. În toate părțile, întinzându-se până unde poate ajunge privirea, percepeți formele toropite ale sufletelor fără trup, fiecare formă astrală odihnindu-se într-un somn fără vise.

Și, totuși, deși nu ați fost informați astfel, ați recunoaște că aceste forme nu sunt moarte, ci doar adormite. Nu este nimic din atmosfera de moarte sau cadavre în această regiune. Nimic deprimant, după cum remarcați. Nimic cu excepția unei senzații de pace și de calm infinit. Fiind voi înșivă evoluați spiritual, simțiți fără îndoială prezența anumitor entități spirituale mari – deși nu le vedeți, deoarece vibrațiile acestora sunt prea înalte pentru ca voi să le vedeți chiar prin viziunea astrală – aceștia sunt marii gardieni spirituali ai acestui tărâm, ce protejează somnul sufletelor în odihnă aici – Marii Gardieni ai Sufletelor Adormite.

Dacă veți observa atent, veți remarca ici și colo o mișcare indicând trezirea unora dintre aceste forme adormite. O clipă mai târziu forma dispare din scenă – ea pare să se topească în neant.

Dar ea există totuși – doar vibrațiile sale s-au schimbat, și aceasta s-a deplasat în alt sub-plan, sau diviziune a acestuia, fără să fi fost conștientă de peisajul din acest loc. Ea a început adevărata sa viață după moarte.

Să ne mutăm, părăsind peisajul în urma noastră, în timp ce vă explic unele din fenomenele acestei perioade din existența sufletului fără trup.

Să ne oprim aici, în sub-plaul liniștit, până ce subiectul vă va deveni clar.

Este o învățătură uzuală a multor religii faptul că sufletul fără trup intră dintr-o dată în Rai sau Iad. Biserica Romano-Catolică, și unele ramuri ale Budismului, cu toate acestea, predică despre o stare intermediară numită Purgatoriu, sau un termen apropiat. Unele denumiri ale Bisericii Creștine sugerează că toate sufletele dormitează în inconștiență, până ce marea chemare cu sunet de trompete a Zilei Judecății, când toți se trezesc din lunga lor adormire și sunt judecați și trimiși la locul de răsplată sau pedeapsă, după cum merită. Vedeți în Astral unele lucruri ce vă arată că toate aceste puncte de vedere au o bază în fapt, și totuși cât sunt de imperfecte aceste concepții ale teologiilor!

Toți ocultiștii știu, cu toate acestea, aproape toți învățătorii religioși autentici au avut o cunoaștere foarte completă asupra lucrurilor reale din Astral, și din planurile mai înalte, și le-au lăsat moștenire urmașilor doar astfel de fragmente de adevăr pe care ei le-au crezut asimilabile la vremea aceea. Toate învățăturile teologice privitoare la Viața după Moarte – raiuri și iaduri – conțin ceva adevărat, însă niciuna nu conține tot adevărul.

În majoritatea cazurilor, mintea persoanei ce moare cade în somnul așa-numitei morți, și se trezește numai după o perioadă de adormire odihnitoare, transformatoare în Astral, în regiunea pe care am văzut-o. În unele cazuri, totuși, există o scurtă trezire, ca o semi-trezire dintr-o visare, la puțin timp după plecarea din corpul fizic, în care caz corpul astral poate apărea, vizibil, vreunui prieten, apropiat sau persoane iubite – sau chiar în scene în care persoana și-a petrecut mult din timpul său, ca, de exemplu, locul său de muncă, magazinul, biroul etc.

Aceasta ține de particularități ocazionale ale persoanei fără trup ce apare astfel, din care multe sunt cazuri bine probate. Dar chiar și într-o astfel de situație, sufletul fără trup devine curând somnolent, și alunecă în somnul preliminar al Astralului, mergând în regiunea pe care tocmai am părăsit-o.

Este o mare diferență în perioada de timp în care sufletul fără trup doarme în această stare. Oricât de straniu și paradoxal ar părea, sufletele cele mai înalte și cele mai joase pe scara evoluției se trezesc primele.

Sufletul mediu doarme mult mai mult timp decât aceștia. Vă voi explica motivul acestui lucru imediat.

Persoana înaltă spiritual, având nevoie de o transformare relativ mică pentru a-l pregăti pentru planurile mai înalte, poate dormi aici numai o perioadă foarte scurtă de timp, și apoi ajunge în unele din planurile astrale mai înalte; dar, în situațiile de dezvoltare înaltă, pot sări de aceste planuri astrale mai înalte, și trece dintr-o dată în planul sau planurile de dincolo de Astral – în ceea ce ocultiștii cunosc ca „raiuri”, care, tehnic, sunt regiuni ale planului mental, însă unele superioare. Sufletul obișnuit, totuși, doarme mult mai mult timp, mulți ani, poate, și apoi se trezește pe un plan mai înalt potrivit necesităților sale.

Sufletul inferior, material, de regulă, se trezește foarte rapid, și trece brusc în planul inferior pentru care are afinitate, însă, remarcați diferența, sufletul dezvoltat superior se trezește repede, din cauză că are mai puțin de dezvelit și de transformat în atribute mai înalte – lucrarea este deja înfăptuită parțial.

Sufletul mediu, pe de altă parte, necesită o mult mai mare transformare pentru scenele sale de activități mai înalte, și astfel rămâne mai mult timp în somnul de transformare; și, în sfârșit (remarcați aparentul paradox, și explicația sa), sufletul inferior, materialist se trezește rapid, nu deoarece el a fost transformat ușor pentru scenele mai înalte, ci, din contră, deoarece el nu este destinat acestor scene mai înalte – el nu ajunge nicidecum în acestea, ci coboară într-un plan inferior al Astralului, unde își trăiește până la epuizare înclinațiile și idealurile sale inferioare, până ce se satură în final de ele, cel puțin până la un punct, și este apoi pregătit pentru transformarea ulterioară.

Toate sufletele, totuși, superioare sau inferioare, se desprind în final de Astral și ajung în alt loc, sau mai curând stare, a Planului Mental, sau regiunile „raiurilor”, părăsind învelișurile astrale în urma lor. Unele dintre cele mai înalte suflete, cum am afirmat, urcă în aceste planuri fără nicio ședere intermediară în Astralul superior, însă majoritatea își au partea de existență în Astral, mai înaltă sau mai joasă.

În planurile „raiului”, sufletele spirituale petrec lungi perioade de timp bucurându-se de bine-meritatul extaz. Sufletele mai inferioare ca dezvoltare petrec mai puțin timp acolo. Sufletele inferioare, materialiste, cu greu gustă experiența acelor regiuni înalte. Mă voi referi din nou la aceasta, în continuare. Ca regulă generală, v-aș reaminti, cu cât mai înaltă dezvoltarea unui suflet, cu atât mai lungă perioada dintre reâncarnările sale; și invers.

Există, cu toate acestea, cazuri speciale, cum ar fi chemarea datoriei din partea unui suflet înalt, sau o puternică atracție pentru altă, sau alte, reâncarnări apropiate, ce ar putea aduce înapoi un suflet superior mai repede decât merită de fapt acesta – aceasta este simplă renunțare, totuși, din partea sufletului superior, și nu o încălcare a regulii generale enunțate mai devreme.

Să ne schimbăm acum vibrațiile, și să vizităm unele din scenele vieții în Astral, în care trăiesc, se deplaseză, și își duc existența sufletele trezite. Câteva ilustrări concrete ale vieții în aceste planuri vă va învăța mai multe referitor la acest subiect amplu, decât ar face-o volume literare întregi, sau ani de lecții verbale. Să începem cu unele din sub-planurile cele mai de jos, și diviziunile acestora – perspectiva nu este plăcută, însă veți obține o lecție prețioasă.

Scenele astralului

Vibrăm acum într-o subdiviziune foarte joasă a sub-planului cel mai de jos al Astralului. Resimțiți o senzație foarte neplăcută, și o repulsie aproape fizică față de atmosfera din jurul vostru. Unele naturi foarte sensibile trăiesc senzația de a fi înconjurate de o atmosferă densă, lipicioasă, urât mirositoare, neguroase, prin care aproape se sforțează să înainteze, pentru a vizita aceste regiuni. Este înrudită cu senzațiile trăite de o persoană spirituală cu idealuri înalte pe planul pământesc, dacă ea ajunge să intre într-un loc locuit de persoane inculte, vulgare, cu un caracter și o natură depravate – acestea amplificate de mai multe ori datorită legilor astrale.

Nu este o minune faptul că unul din vechii scriitori egipteni, a cărui operă dăinuie în piatră sculptată, spunea, cu patru mii de ani în urmă: „Ce fel de regiune a stricăciunii este cea în care am ajuns prostește? Nu este apă, fără aer, este nemăsurat de adâncă; are întunericul celei mai negre nopți, atunci când cerul este acoperit de nori denși, și nicio rază de lumină nu le penetrează cortina. Sufletele hoinăresc fără speranță și fără ajutor pe aici; în acest loc nu este nici pace, nici calm, nici odihnă, nici liniște a minții sau a inimii. Este o oroare și o dezolare. Jalnic este sufletul ce locuiește în acest loc!”

Privind în jurul vostru, în lumina palidă, fantomatică a acestei regiuni, veți observa nenumărate forme umane, cu aparența cea mai repugnantă. Unele dintre ele sunt pe o treaptă atât de joasă pe scară încât arată aproape animalic, mai degrabă decât ca oamenii. Există forme încă mai de jos pe subdiviziunile de sub aceasta, dar vă voi scuti de priveliștea dezgustătoare. Aceste creaturi sunt suflete fără trup, în corpul astral, viețuind în planul inferior în care au coborât când s-au trezit din foarte scurtul lor somn astral.

Dacă veți arunca o privire prin ceața ce ne învăluie, veți realiza prezența lumii materiale ca un soi de fundal. Vouă vi se pare detașată, și distanțată în spațiu, însă pentru aceste creaturi – aceste suflete inferioare – cele două planuri par contopite. Pentru ele, li se pare că locuiesc în scenele și printre persoanele din cele mai inferioare faze ale vieții pe pământ. Chiar și vouă vi se pare că nu vedeți decât scenele pământene foarte inferioare în fundal – scenele mai înalte par pătate, ca și o pagină de ziar cenzurată în vreme de război. Pentru aceste suflete sărmane nu există lume pământeană exceptând aceste scene conforme cu vechile lor dorințe.

Dar trăind aparent între aceste vechi scene pământene inferioare de aceeași speță și familiare, aceste suflete suferă de fapt destinul lui Tantal. Fiindcă, în timp ce ele văd clar aceste scene, și tot ceea ce se petrece acolo, ele nu pot participa în alt mod la veselia și seducțiile pe care le percep clar – ele pot doar să VADĂ – cât despre restul ele participă doar de la distanță. Acest lucru face locul un adevărat iad pentru ele, fiindcă acestea sunt permanent frustrate și chinuite de vederea scenelor la care ele nu pot participa. Ele nu pot să practice decât „pofta din vedere”, ce nu este decât un ghimpe în coastă pentru ele. În toate părțile, în viața pământeană, ele își văd semenii (din carne) mâncând, bând, jucând, angajându-se în tot felul de plăceri și brutalitate – și în timp ce ele se îngrămădesc în jur cu poftă, ele nu își pot face simțită prezența (în situații obișnuite) și nici nu pot participa la scenele pe care le observă.

Lipsa corpului fizic este întradevăr un mare chin pentru ele, în astfel de împrejurări.

Atmosfera astrală a cârciumilor, saloanelor de biliard sau de joc, pistelor de curse, a cartierelor de „agățat”, „bordelurilor”, „lămpilor roșii” – și a echivalentelor acestora mai aspectuoase – sunt pline de aceste forme astrale inferioare ale sufletelor de dincolo de granița astrală. Ocazional, ele pot influența vreun companion pământean, întratât de saturat cu alcool, sau amețit de droguri, încât el este fizic deschis la influența lor. Când acestea îl influențează astfel, ele încearcă să îl ducă într-o mai mare decădere și dependență, fiindcă, procedând așa, ele obțin o gratificație reflexă, ca și cum ar fi fost acestea acolo. Dar nu voi insista în acest subiect – este prea odioasă.

În anumite situații, șederea în acest sub-plan astral inferior provoacă o atât de puternică dorință de renaștere în carne, printre scene similare, încât sărmanul suflet se înghesuie spre reâncarnarea pe plan inferior similar. În alte cazuri, sunt fericit să o spun, experiența îl dezgustă și îi face face greață în tratat sărmanului suflet încât el trăiește o repulsie față de asemenea lucruri, în care caz tendința dorințelor sale îl duce firesc în direcția opusă, și îi este oferită oportunitatea de a se ridica pe scara Astralului, acolo unde tendințele sale bune sunt încurajate, și unde rezultă în final o renaștere mai bună.

În final, totuși, în aproape toate cazurile „trăirea până la capăt” rezultă în „capătul trăirii”, și chiar și cei mai de jos se vor ridica în timp. Câteva suflete, totuși, se scufundă atât de jos încât sunt incapabile să se ridice, iar ele ajung la soarta finală (nu a damnării) a anihilării. Chiar și în aceste iaduri ale Astralului, cu toate acestea, sufletele degradate sunt „pedepsite nu pentru păcatele lor, ci prin acestea” așa cum un vechi scriitor a afirmat-o răspicat.

Această scenă particulară nu este singura din acest sub-plan al Astralului – ea are mai multe asemenea. Nu avem timp să vi le arăt pe toate, sau să vi le descriu în detaliu. Pot ilustra ideea, totuși, spunând că aproape de scena pe care ați observat-o este o alta în care actori sunt acele suflete mizerabile, iubitoare de bani, ce și-au vândut toată natura lor bună pentru mizera ciorbă a câștigului lumesc. Pedeapsa, prin păcat mai curând decât pentru păcat, este similară cu aceea a sufletelor inferioare din scena precedentă. Acestea sunt chinuite de vederea lucrurilor, însă frustrate de neputința de a putea participa. Rezultatul este practic similar cu cel menționat în cazul anterior – unele află o dorință crescută, iar altele află dezgust și greață și astfel caută calea spre lucruri mai înalte.

Sunt sute de regiuni similare în Astralul inferior, dintre care unele sunt mult mai înalte, oricum, decât cele pe care vi le-am prezentat. Toate acestea servesc drept un Purgatoriu, sau loc de ardere a dorințelor de tip inferior – nu ardere în flăcări materiale, ci în focul dorinței propriu-zise, așa cum am văzut. Această idee de ardere, sau mistuire, a dorințelor inferioare, s-a văzut că a pătruns în aproape toate religiile, și își are baza în lucrurile din Astral.

Schimbându-ne vibrațiile, și urcând în sub-planuri mai înalte, trecem rapid de la scenă la scenă. Păreți uimiți să remarcați că multe din aceste scene par să fie așezate în cadre, ca într-un mare teatru. Observați cu mirare natura artificială a acestui scenarism astral, și vă miră faptul că toate personajele din aceste scene par să privească scena aceasta ca firească și reală, în loc de părelnică. Totul pare foarte cețos și imperfect pentru voi, însă foarte real pentru ele. Secretul este faptul că scena este creația minților celor ce participă la scene, și a celor ce i-au precedat în acest plan. Totul este părelnic – un miraj, ca să spunem astfel – dar foarte real pentru cei ce participă la scene.

Nu este scopul acestui mic volum de a descrie chimia Astralului cu ajutorul căreia este posibil minții să construiască scenarii etc., din substanța astrală. Pentru ocultistul avansat, care a studiat adânc chimia ocultă, chestiunea este tot atât de simplă ca și formarea gheții din apă, ce a fost la rândul ei abur – și în același timp tot atât de minunată. Călătorul în Astral întotdeauna va fi martor la minunățiile din acel plan, a căror scenă este în întregime construită astfel, cu toate că nu ar fi capabil să explice chimia formării sale.

În acest fel, în diversele planuri superioare ale Astralului, incluzând unele din planurile relativ mai joase, găsim munți minunați, și văi, râuri, lacuri, orașe, orășele, sate și ogoare – în fapt, toate formele de peisaj cunoscute în viața pământeană. Vedem de asemeni clădiri de toate felurile, și toate soiurile de unelte casnice, lucruri utile, mobilă etc. Toate sunt construite din substanța astrală cu ajutorul minților imaginative ale locuitorilor din aceste planuri. Vizitatorului acestea le par foarte ireale – se poate de fapt vedea prin ele, și în toate părțile lor simultan, ca în cazul unui cristal transparent, însă pentru locuitorii din Astral acestea sunt tot atât de solide și de reale ca și echivalentul lor material – și niciun dubiu în ce privește soliditatea lor nu apare vreodată în mintea locuitorilor din Astral.

Și care ar fi scopul întregii acestei înscenări teatrale, vă veți întreba. Veți vedea imediat, când vă voi oferi cheia ce deschide ușile secrete ale vieții astrale și semnificației sale.