Swami Panchadasi - Planurile superioare şi dincolo de ele

(Vezi aplicatia Trezirea Inteligentei)

Ridicându-ne puţin vibraţiile, pătrundem acum în al doilea mare sub-plan al Astralului, cu cele şapte subdiviziuni ale sale şi multele sale diviziuni şi regiuni mai minore. Aproape înainte să vă spun, veţi simţi atmosfera religioasă ce îmbibă această regiune. Deoarece acesta este planul în care aspiraţiile şi emoţiile religioase îşi găsesc deplina putere de expresie. In acest sub-plan sunt multe suflete care au petrecut ceva timp în celelalte sub-planuri ale Astralului, împlinindu-şi munca acolo şi apoi trecând în aceste scene pentru a-şi manifesta această parte a naturilor lor.

Dar, doresc să vă atrag atenţia asupra distincţiei oculte dintre „spiritualitate” şi „religie”. Spiritualitatea este recunoaşterea scânteii divine din interiorul sufletului, şi desfăşurarea acesteia în conştiinţă; pe când religia, în sensul ocult, consistă din practicarea unei anumite forme de rugăciune, ritualuri, ceremonii etc., ţinând de anumite forme de teologie, şi ale cărei manifestări pot fi numite sentimente religioase. Instinctul religios este adânc sădit în inima omului, şi poate fi numit piatra crucială către adevărata spiritualitate— dar nu este spiritualitatea în sine. In formele sale mai înalte, acesta este un lucru minunat, însă în cele mai de jos conduce la bigotism şi îngustime de spirit—însă este o treaptă necesară pe Cale, şi toţi trebuie să o străbată pentru a putea ajunge la lucruri mai înalte.

Acest sub-plan secund al Astralului este plin cu o multitudine de suflete fiecare din acestea încercând să se manifeste şi să-şi exprime propria sa nuanţă particulară de concepţie religioasă. Se spune că acesta ar cuprinde toate raiurile la care s-a visat vreodată în teologie şi predicat în biserici—fiecare plin cu devoţi de diferite crezuri. Fiecare din marile religii îşi are propria sa regiune aparte, în care se adună discipolii săi, se roagă şi se bucură, în fiecare regiune, sufletul religios găseşte „exact ceea ce a aşteptat” şi sperat să găsească „pe celălalt tărâm”. Unii rămân mulţumiţi la locul lor, iar alţii ce devin nesatisfacuţi alunecă către vreo sub-regiune, sau grup, ce le este mai aproapiat noua lor concepţie despre adevăr.

Trecând repede prin aceste regiuni, veţi descoperi că fiecare are propriul său mediu particular în perfect acord cu credinţele persoanelor ce o locuiesc. Unele au aspectul unei case de întâlnire simple, de modă veche, la o scară imensă; pe când altele seamănă cu o catedrală gigantică, plină de decoraţii şi de înzestrări superbe, şi răsunând de sunetul glorioaselor litanii şi alte forme ritualice de rugăciune. Fiecare îşi are predicatorii şi preoţii săi oficianţi, potrivit regulilor sale. Se observă imediat că mediul, peisajul, construcţiile, decoraţiile etc., sunt construite din substanţa astrală de puterea imaginativă a minţilor celor adunaţi în fiecare loc. Toată punerea în scenă şi caracteristicile sunt deplin în evidentă (o spun cu toată seriozitatea, fără a încerca să fiu frivol sau gratuit)—puteţi chiar vedea coroane de aur, harfe, sau halouri dense, în unele cazuri, şi auzi sunetul „eternului cântec de laudă”.

Regret faptul că sunt obligat să vă supun atenţiei regiuni ale unor forme oarecum inferioare de religie, în care există priveliştea din fundal a unui iad în flăcări, la care devoţii privesc cu satisfacţie, simţind bucuria raiului intensificată de perspectiva sufletelor suferind în iad. Este o satisfacţie să vă spun că sufletele în suferinţă, şi iadul acestora, nu sunt decât lucruri ireale create de imaginaţie din substanţă astrală—doar o punere în scenă, cu alte cuvinte. Infernul lui Dante îşi are echivalentul corespunzător în Planul Astral.

Vă cer, să contemplaţi cu atenţie această scenă dintre cele mai oribile din faţa noastră. Un edificiu mare mobilat sever se arată, cu o adunare şezând în scaune având chipuri imobile, fixe, crude. Aceştia privesc către marginea unei adâncituri fără fund, fumegând, din care iese un soi de lanţ mare, fără capăt, fiecare inel având un cârlig uriaş, ascuţit, de care este atârnat un suflet damnat. Acest suflet se presupune a ieşi la marginea găurii odată la o mie de ani, şi când fiecare apare, este auzit strigând cu accente jalnice: „Cât de mult—cât de mult?” La această întrebare agonizantă, o voce fermă, adâncă este auzită răspunzând:

„Veşnic! Veşnic!” Sunt fericit să vă spun că această adunare se restrânge, mulţi evoluând către concepţii mai înalte, şi practic nu mai sunt noi recruţi sosind din planul pământean pentru a umple rândurile rărite, în timp, această congregaţie va dispărea cu totul, iar priveliştea fantomaticei scene se va dizolva treptat în praful astral şi estompa vederii definitiv.

Toate formele de religie, înalte sau joase, orientale sau occidentale, antice sau moderne, sunt reprezentate în acest plan. Fiecare îşi are adăpostul său specific. Ar încânta inima unui student de religii comparate să viziteze aceste scene. Sunt unele scene şi regiuni frumoase şi inspiratoare în acest plan, pline de suflete avansate şi caractere frumoase. Dar, din păcate, există acolo şi unele repugnante. Este miraculos, văzând aceste scene, să realizezi cât de multe forme a luat religia şi teologia omenească în evoluţia sa. Orice formă de divinitate îşi are regiunea sa, cu credincioşii săi. Este interesant de vizitat scenele odinioară pline de credincioşii religiilor cele mai antice. Multe au doar o mână de credincioşi rămânând în acest plan; în timp ce în unele cazuri, credincioşii au dispărut cu totul, iar peisajul astral al regiunii, templele şi relicvele sale, decade şi dispare tot aşa cum au dispărut vechile temple în planul material.

În cel mai înalt dintre sub-planurile Astralului găsim multe regiuni locuite de filozofi, savanţi, metafizicieni, şi înalţi teologi ai rasei—cei care şi-au folosit puterea intelectuală în efortul de a rezolva Enigma Universului, şi de a privi Dincolo de Văl, doar prin uzul intelectului. Mari sau mici, ei pot fi găsiţi aici. Sunt tot atât de multe şcoli de filozofie şi metafizici aici, câte erau sectele religioase în planul de mai jos. Unii sunt jalnic de slabi, cruzi şi puerili în concepţiile lor—alţii au avansat atât de departe încât apar ca nişte semi-zei ai intelectului. Dar nici chiar aceasta nu este adevărata „spiritualitate”, nu mai mult decât formalismul religios şi dogmele din planul de dedesubt.

Toate îşi au locul lor, totuşi, şi totul evoluează şi devine.

Este interesant de remarcat că în acest plan, şi în cel de mai jos, se găsesc grupuri de suflete fără trup ce persistă în a declara că „nu mai este nici o existenţă ulterioară pentru suflet”; „sufletul piere odată cu trupul” etc.

Aceste suflete în eroare cred că ele sunt încă în planul material, în ciuda aparenţelor, iar ele şi-au edificat un foarte bine contrafăcut peisaj pământean pentru a-i susţine. Aceştia strâmbă din nas cu dispreţ sau increduli la orice discuţie despre viaţă în afara corpului fizic, şi lovesc în mesele astrale cu pumnii lor astrali, pentru a dovedi ce solide sunt toate lucrurile reale—ei cred numai în ceea ce este solid şi „real”. Asta, întradevăr, este extrema ironie a vieţii astrale.

Ai observat anumite forme glorioase în aceste regiuni, elevule, pe când am trecut prin aceste scene, şi am promis să vă informez în ce priveşte caracterul lor. Acestea erau acele fiinţe înalt evoluate, odinioară oameni ca şi noi, ce s-au reântors voluntar din sferele înalte pentru a învăţa şi instrui de-a lungul liniilor religiei şi filozofiei, combinând ce este mai bun din ambele, şi ghidând în sus către Adevăr acele suflete ce au ajuns la o posibilă înţelegere a acestor lucruri. Este foarte adevărat, în Astral ca şi pe planul pământean, că „atunci când elevul este pregătit, apare Maestrul”. Astralul are mulţi, foarte mulţi din aceşti Fraţi Mai Vârstnici ai Neamului, lucrând cu răbdare şi conştiinciozitate pentru ridicarea celor luptându-se pe această Cale.

Aş spune aici, că o înţelegere a naturii diferitelor regiuni ale Astralului, şi ale scenelor de acolo, va arunca lumină asupra faptului că dovezile despre „dincolo” oferite de sufletele fără trup la şedinţele spiritiste etc., sunt atât de pline de contradicţii şi discrepanţe, niciuna nefîind în acord cu alta. Secretul este că fiecare spune adevărul aşa cum îl vede el în Astral, fără a realiza natura a ceea ce ei au văzut, sau faptul că este, în cel mai bun caz, doar un aspect între milioane altele. Alăturaţi diferitele „raiuri” menţionate mai devreme, şi vedeţi cât de diferite ar fi dovezile venind de la unii dintre acei locuitori. Când natura fenomenelor astrale este deplin înţeleasă, dificultatea dispare, şi fiecare dovadă este recunoscută ca fiind o încercare de a descrie peisajul Astralului pe care l-a privit entitatea far trup, crezându-l concret şi real.

Doresc să-ţi spun acum, elevule, câte ceva despre planurile mai înalte decât Astralul. Aceste planuri transcend descrierea adecvată. Destul să spun, aici, că fiecare suflet în -astral, chiar şi cel mai de jos, la sfârşit cade într-un somn astral, atunci când şi-a terminat lucrul în acel plan.

Înainte de a ajunge să renască, totuşi, el se trezeşte pentru o perioadă pe unul din subdiviziunile următorului plan mai înalt peste Astral. El poate rămâne treaz în acest plan, în subdiviziunea sa apropriată, numai un moment, sau pentru mai multe secole chiar, depinzând de starea sa de devenire spirituală, în timpul acestei rămâneri în aceste planuri mai înalte, sufletul se uneşte cu faza mai înaltă a sa însăşi—fragmentul de Spirit divin—şi este întărit şi învigorat acolo, în această perioadă de uniune, multe din impurităţile naturii sunt arse şi dizolvate în neant, iar partea mai înaltă a naturii este hrănită şi încurajată.

Aceste planuri înalte ale Fiinţei constituie adevărata „lume paradisiacă” a sufletului. Cu cât mai înalt avansat este sufletul, cu atât mai îndelung locuieşte acesta între încarnări în aceste planuri. La fel cum mintea se dezvoltă şi devine capabilă de a-şi exprima dorinţele şi ambiţiile, în Astral, tot astfel sunt părţile mai înalte ale sufletului întărite şi dezvoltate în aceste planuri înalte.

Bucuria, fericirea şi binecuvântarea spirituală a acestor planuri înalte sunt dincolo de cuvintele obişnuite. Atât de minunate sunt acestea, încât mult după ce sufletul a renăscut din nou pe pământ, vor răsări în el amintirile experienţelor sale în aceste planuri înalte, şi va tânji pentru reântoarcerea la acestea, aşa cum un porumbel tânjeşte după cuibul său îndepărtat către care îl poartă aripile sale ostenite. Odată auzita, armonia lumii-paradisiace nu este niciodată uitată—amintirile sale rămân pentru a ne întări în momentele de încercare şi de durere.

Acestea, deci, sunt adevăratele „lumi paradisiace” ale învăţăturilor oculte—ceva mult diferit chiar faţă de cele mai înalte planuri ale Astralului. Mărturii ale misticilor se bazează, pe experienţe în aceste planuri, nu în cele ale Astralului. Sufletul tău te-a informat adevărat cu privire la realitatea existenţei acestor minunate regiuni şi scene—nu te-a păcălit.

Aşadar, ţineţi-vă strâns de ideal şi viziune—urmaţi lumina, urmaţi lumina!