Omraam Mikhael Aivanhov – Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide
Corpul nostru, după cum ştiţi, este supus presiunii atmosferice. Această presiune este atât de mare încât ar fi sucientă să ne strivească de pământ dacă n-ar fi compensată de presiunea ce există în organismul nostru. Dar dacă urcăm pe vârful unui munte înalt, presiunea interioară este mai mare decât presiunea exterioară, ceea ce ne dă o senzaţie de lejeritate: la fel, dacă urcăm foarte sus, această presiune interioară este atât de mare încât sângele ne poate ţâşni pe nas, pe urechi sau prin piele. Din contră, dacă am coborî sub pământ, presiunea exterioară se exercită din ce în ce mai mare şi ne simţit obosiţi, sufocaţi. Aceleaşi fenomene se produc şi în viaţa spirituală. În funcţie de atenţie, de vigilenţa de care am dat dovadă, conştiinţa noastră urcă sau coboară. Când urcă, presiunea exterioară (adică necesităţile, existenţele vieţii cotidiene) se face din ce în ce mai puţin simţită pentru că presiunea interioară devine relativ puternică. Din contră, dacă conştiinţa noastră coboară foarte jos în materie, noi resimţim cele mai mici lucruri ca şi cum ar deveni adevărate poveri de ridicat. Trebuie deci să ne înălţăm cu ajutorul gândului pentru a trăi pe culmile munţilor înalţi spirituali.
În mod simbolic, presiunea atmosferică reprezintă condiţiile exterioare, lumea materială, iar presiunea interioară reprezintă principiul vital ce se străduieşte să se manifeste în afară; este spiritul. Există deci două feluri de filozofii în lume: una care ne învaţă că ipostazele materiale sunt determinate în viaţă, şi că totul depinde de ele; dimpotrivă, cealaltă ne învaţă că dacă spiritul se manifestă el are puterea de a schimba aceste condiţii.
Când simţiţi că materia şi condiţiile exterioare sunt apăsătoare şi vă îngrădesc, atunci conştiinţa voastră a coborât foarte jos, presiunea exterioară a crescut. Dacă vă simţiţi însă veseli, liberi, plini de forţă, înseamnă dimpotrivă că aţi urcat foarte sus pe munte. Cel care crede în puterea spiritului va vedea din ce în ce mai mult cum se ameliorează condiţiile sale de viaţă, în timp ce acela care crede că materia trebuie fatalmente să distrugă spiritul, va fi prima victimă a opiniei sale, fiindcă se situează el însuşi în cele mai rele condiţii. În realitate, cele două filozofii sunt exacte şi adevărate. În funcţie de punctul de vedere adoptat, se alege realizarea uneia sau alteia.
Să studiem puţin natura cunoştinţelor ce le primim în fiecare zi. Foarte des aceste cunoştinţe rămân pe un plan teoretic… În Bulgaria, se povesteşte istoria unui episcop care vorbea minunat despre milostenie. El nu înceta să repete cuvintele: “cel care are două cămăşi nu trebuie să ezite să dea fratelui său mai sărac decât el”, pe un ton atât de patetic şi cu un astfel de tremurat în voce încât toţi auditorii vărsau lacrimi. Într-o zi, soţia acestui episcop a asistat la predica soţului său şi a fost emoţionată profund de cuvintele lui. Or, episcopul avea două cămăşi. Revenind acasă, soţia sa deschise imediat dulapul, luă cea de-a doua cămaşă şi o dădu unui sărac care trecea pe acolo. Soţul se întoarse de la biserică şi a dorit să se schimbe; a deschis dulapul şi, negăsindu-şi cea de-a doua cămaşă, o chemă pe soţia lui care îi mărturisi că a dat-o. Episcopul deveni furios. “Cu toate acestea, îi spuse soţia lui, tu însuţi ai spus că cel care are două cămaşi nu trebuie să ezite să dăruiască una. – Femeie proastă, răspunse soţul, am spus asta pentru ceilalţi, nu pentru noi”.
Am să vă povestesc încă o anecdotă; un mare savant făcea într-o zi o plimbare pe mare. El l-a întrebat pe luntraş: “Cunoşti astronomie ? – Nu, răspunse luntraşul. – Atunci, eşti destul de sărac, spuse savantul, ai pierdut un sfert din viaţă. Cunoşti poate puţină fizică ? – Nu, nu cunosc. – Atunci ai pierdut jumătate din viaţă. Dar poate cunoşti ceva chimie ? – Absolut deloc, n-am auzit niciodată vorbindu-se de aşa ceva. – Ce ignorant ! Ai pierdut trei sferturi din viaţă”. Barca avansă către largul mării… Deodată izbucni o vijelie care provocă o furtună îngrozitoare. Luntraşul spuse savantului: “Ştiţi să înotaţi, domnule savant ? – Nu, nu ştiu. – Ei bine, exclamă luntraşul, acum veţi pierde cele patru sferturi din viaţa dumneavoastră”.
Vedeţi, există unele cunoştinţe care nu ne sunt de nici o utilitate. Ele seamănă cu nişte podoabe, sau mai bine folosesc la câştigarea de bani, dar să vină furtuna şi vom vedea cum ştim să înotăm. Viaţa este un ocean presărat cu nişte capcane şi curse, şi pentru a naviga pe acest ocean există anumite cunoştinţe mai folositoare decât altele: sunt cele care ne ajută să trăim, să ne orientăm existenţa. Ce ideal înalt trebuie să avem, cum să transformăm gândurile şi sentimentele ce ne tulbură, cum să interpretem evenimentele care se derulează împrejurul nostru, cum să cunoaştem legăturile cu macrocosmosul, cum să mâncăm, să dormim, să ne spălăm, să respirăm, să iubim. Iată cunoştinţele ce trebuie să le dobândim.
Esenţialul în viaţă este să cunoaştem cum putem intra în legătură cu lumea superioară, lumea divină. Când Iisus a spus: “Cereţi şi vi se va da. Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide”, el ne-a dat tocmai mijloacele de a pătrunde în lumea superioară. A cere, a căuta, a bate pot evident să se refere la lumea materială, dar se referă de asemenea şi la lumea spirituală. Ce face omul care se roagă ? Nimic altceva decât să ceară, să caute şi să bată. Dar oamenii ştiu din ce în ce mai puţin să se roage, ei simt aversiune să o facă şi îl dispreţuiesc chiar pe cel care se roagă. A te ruga nu este o deprindere la modă. Ne credem mari intelectuali, mari erudiţi, iar pentru un intelectual, nu-i aşa, este prostesc să se roage Domnului.
“Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide.”. Aceste cuvinte nu se explică decât prin cunoaşterea acestei trinităţi a intelectului, inimii şi voinţei care formează structura noastră psihică. “Cereţi şi vi se va da…”. Dar ce să cerem ? Cine cere în noi ?… Şi cine caută ?… Cine bate ?… Inima este cea care cere; intelectul este cel care caută; voinţa este cea care bate. Inima cere, iar ceea ce cere este iubirea, căldura, tandreţea. Intelectul nu cere, el caută, dar nu caută nici căldură, nici iubire, pentru că în căldură intelectul nu funcţionează bine, el adoarme; el caută lumina, caută înţelepciunea, şi mai ales nişte metode pentru a ajunge la ele. Iar voinţa bate pentru că este închisă şi doreşte spaţiul şi libertatea pentru a-şi afirma puterea sa creatoare.
Vedeţi deci aici o altă aplicaţie a simbolului triunghiului.
Inima are ca ideal iubirea divină; intelectul are ca ideal înţelepciunea divină; voinţa are ca ideal puterea divină. Libertatea nu vine decât prin adevărul care este fuziunea iubirii şi a înţelepciunii. Iisus a spus: : ”Adevărul vă va face liberi”.
Dacă vreţi să aprofundaţi şi mai mult această problemă, vă voi spune că iubirea, înţelepciunea şi libertatea nu sunt nimic altceva decât elixirul vieţii nemuritoare, piatra filozofală şi bagheta magică pe care o căutau înţelepţii. Da, iubirea ne va aduce elixirul vieţii nemuritoare. Dacă până acum majoritatea celor care au încercat să-l obţină au eşuat, este pentru că nu aveau destulă iubire. Numai iubirea aduce viaţa adevărată, nemurirea.
Cât despre cel care “caută”, el are nevoie de lumină, pentru că lucrurile nu se caută în întuneric, ci în plină lumină. Iată de ce cuvântul “a căuta” rămâne legat de lumină. Iar cel care caută lumină va găsi piatra filozofală, mercurul înţelepţilor, cheia ce permite înţelegerea legăturilor existente între lucruri şi toate secretele naturii.
În sfârşit, celui care are o voinţă motivată şi dreaptă i se va deschide poarta; i se va da libertatea şi va găsi bagheta magică.
Elixirul vieţii nemuritoare este iubirea divină.
Piatra filozofală este înţelepciunea divină.
Adevărăta baghetă magică este adevărul ce aduce liberatatea absolută.
Deci, atunci când Iisus spunea: “Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide”, el subînţelegea că, pentru ca o rugăciune să fie eficace, trebuie să fie făcută cu participarea celor trei principii: intelectul, inima şi voinţa. În acest moment, da, sunteţi auziţi pentru că întreaga voastră fiinţă este legată de lumea invizibilă. Dacă nu obţineţi rezultate, nu trebuie să trageţi concluzia că Dumnezeu nu există, ci faptul că voi nu aţi ştiut să faceţi să participe intelectul, inima şi voinţa la rugăciune.
Am să vă povestesc acum două anecdote ce vă vor învăţa mai mult decât toate discursurile despre rugăciune. Într-o mânăstire trăia un călugăr foarte modest şi chiar foarte neştiutor; dar în fiecare zi, spălând vesela şi maturând, ceea ce constituia ocupaţia sa zilnică, el repeta cu ardoare: “Aşa cum spăl eu aceste farfurii, fă, Doamne, ca sufletul meu să fie spălat… Aşa cum curăţ podeaua aceasta, curăţă-mi inima de impurităţi.”. Rugându-se astfel timp de mai mulţi ani, el a devenit atât de neprihănit, de luminos, de sfânt, încât toţi episcopii şi cardinalii au venit să îl vadă şi să îl consulte, pentru că era vizitat de Duhul Sfânt.
Iată şi a doua anecdotă. Un episcop a dorit să se plimbe într-o zi cu barca pe un lac întins de munte. Pe celălalt mal al lacului descoperi la marginea apei un păstor care îşi păştea turma, cu faţa iluminată de pace şi bucurie. Episcopul îl chemă, îl întrebă dacă crede în Dumnezeu şi cum se roagă. Păstorul, foarte bucuros de această onoare, răspunse cu smerenie: “Simplu, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu, îmi pun ciomagul pe iarbă şi sar deasupra lui dintr-o parte în alta”. Episcopul indignat strigă: “E o nebunie ce faci ! Nu te poţi ruga aşa. Am să-ţi arăt cum trebuie făcut”. Şi îi explică îndelung păstorului cum trebuie să îngenuncheze şi ce fraze trebuie să rostească pentru a-şi exprima recunoştinţa faţă de Domnul. Păstorul îl ascultă cu multă atenţie şi se simţea foarte fericit să înveţe să se roage mai bine. Episcopul îl părăsi, urcă în barcă şi se îndepărtă de mal. Era deja departe când văzu păstorul venind în fuga mare pe urmele bărcii strigând: “Parinte, spune-mi din nou cuvintele rugăciunii, pentru că le-am uitat”. Văzându-l mergând pe apă, episcopul, înspăimântat, răspunse: “Fiule, roagă-te cum vrei, fiindcă ştii mai bine ca mine”.
În viaţă, se întâmplă să întâlnim persoane simple care nu posedă vreo cunoaştere filozofică sau ştiinţifică, dar care trăiesc cu adevărat. De ce Hristos nu a venit printre savanţi ?… Înţelegeţi-mă bine, nu am nimic împotriva savanţilor, caut eu însumi să cunosc cât mai mult posibil; dar vreau să vă arăt că neglijăm deseori esenţialul şi dăm prioritate lucrurilor lipsite de importanţă. Acumulăm nişte cunoştinţe inutile, dar nu avem nici o recunoştinţă faţă de Domnul, credem chiar că lumea este prost alcătuită, că am putea să facem un plan mai bun, bineînţeles, şi corectăm planul Domnului, ca şi cum El ar avea nevoie de părerea noastră !
Veţi obiecta că instrucţia este mai presus de toate. Nu, trebuie mai întâi să învăţăm recunoştinţa. Dacă în fiecare zi îi mulţumim Domnului, dacă suntem mulţumiţi de tot ce ne-a dat, posedăm secretul magic care ne poate transforma întreaga viaţă. Cel care mulţumeşte măreşte iubirea şi lumina pe care o poartă în el şi îşi ameliorează comportamentul. El priveşte lumea cu alţi ochi şi într-o zi îşi dă seama că oamenii se deschid în faţa lui pentru că răspândeşte în jurul său lumină şi bucurie. Cei care îl întâlnesc spun: “Trebuie să facem ceva pentru acest om, este atât de simpatic !”. Iar Dumnezeu pătrunde în inima lor, pentru a-i ajuta prin intermediul lor pe cel care îi mulţumeşte.
Dacă porţile vă sunt închise în înalt, puteţi bate mult şi bine la toate porţile terestre, nimeni nu vă va deschide pentru a vă da ceva. Pentru că în realitate, nu oamenii sunt cei care dau. Dacă băncile cereşti sunt închise, nimeni nu vă va asculta; de acolo de sus vor fi impiedicaţi şi prietenii voştri să vă vină în ajutor.
Atunci când vă spun că sunteţi foarte bogaţi, nu mă credeţi, şi totuşi pot să vă dovedesc că sunteţi miliardari fără să ştiţi. Voi spune: “Te plângi că eşti sărac ? Ei bine, dă-mi mâinile tale pentru zece milioane”. Refuzaţi să mi le daţi pentru acest preţ. “Atunci, dă-mi ochii tăi pentru o sută de milioane”. Refuzaţi şi acum, iar dacă vă cer limba sau nasul pentru sume fantastice, refuzaţi în continuare. Atunci se cheamă că sunteţi miliardari ! Cel care posedă nişte proprietăţi, castele, un cont în bancă, nu este considerat sărac sub pretext că se plimbă fără bani lichizi asupra sa. Credeţi că sunteţi săraci pentru că nu aveţi nici monede de aur, nici acţiuni de bancă ? În realitate, aceşti bani nu vă sunt de nici un folos real în raport cu bogăţiile pe care vi le-a dat deja natura.
Nu ştiţi nimic despre ceea ce este cel mai important pentru voi. De exemplu, vă daţi liniştea deseori pentru nimic, şi când vreţi să vă prezentaţi în faţa Domnului, nu aveţi chipul interior corespunzător. Adesea vă daţi şi intelectul pentru nimic. Trebuie să ştiţi că în natură există o ierarhie a valorilor şi că trebuie să distingeţi de acum înainte ceea ce este esenţial de ceea ce nu este.
Să reluăm imaginea prismei despre care v-am vorbit deja în conferinţele precedente. Dacă vârful prismei este întors în jos, evantaiul culorilor se întinde de la violet (sus) la roşu (jos).
Culorile ne învaţă cum să intrăm în legătură cu lumile superioare şi cu toate centrele iniţiatice de pe pământ. Culoarea roşie este cea care posedă vibraţiile de cea mai joasă frecvenţă; ea este legată de nevoile vitale ale omului. În triunghiul inimă-intelect-voinţă, despre care v-am vorbit ultima dată, ea reprezintă voinţa. Galbenul reprezintă intelectul, înţelepciunea, gândul. Iar albastrul reprezintă inima, sentimentele religioase.
Toate culorile au o legatură cu creierul nostru ai cărui centri sunt ca antenele care captează fiecare nişte unde speciale. Dacă aveţi o serie de diapazoane ce dau o notă diferită şi faceţi să vibreze unul dintre ele, toate celelalte rămân mute. Din contră, dacă seria de diapazoane este identică cu cel pe care îl faceţi să vibreze, le veţi auzi pe toate rezonând în acelaşi timp cu el.
Funcţionarea creierului nostru se bazează pe nişte legi fizice, toţi centrii sunt ca nişte diapazoane diferite construite pentru a nu vibra în rezonanţă decât cu anumite unde. Să presupunem că vibraţiile culorii roşii ating creierul: numai centrii situaţi în spatele craniului intră în rezonanţă. Roşul excită iubirea sexuală (centrul situat în spatele capului) ca şi centrii ce se află deasupra şi în spatele urechilor şi care corespund instinctului de distrugere, cruzimii. Puteţi verifica că toate animalele sălbatice au un cap foarte lat la nivelul urechilor, şi la fel, oamenii care au această parte dezvoltată în mod particular sunt fiinţe periculoase dacă centrii lor spirituali nu sunt la fel de dezvoltaţi pentru a impiedica tendinţele lor criminale să se manifeste.
Vibraţiile culorii galbene trec prin toate organele, dar singurele diapazoane care le răspund sunt centrii situaţi în mijlocul şi în partea de sus a frunţii. Dacă ne cufundăm în culoarea galbenă, dezvoltăm facultăţile ştiinţifice şi filozofice. Dacă ne scăldăm în lumina albastră, ea va excita centrii spiritualităţii în creştetul capului.
În natură circulă tot felul de curenţi; unii ne însufleţesc, alţii ne surprind dimpotrivă neplăcut. Putem utiliza proprietăţile acestor curenţi pentru a coborî în infern sau a ne înălţa pe culmi. Pentru a intra în armonie cu aceşti curenţi benefici ai universului, trebuie să nutrim numai gânduri nobile, sentimente pure şi spirituale.
În conferinţa precedentă, v-am arătat de asemenea în ce mod cele patru părţi esenţiale ale Ştiinţei Ezoterice: Cabala, astrologia, magia, alchimia, sunt în corespondenţă cu anumite părţi ale corpului nostru: Cabala cu capul, astrologia cu inima şi plămânii, magia cu braţele şi alchimia cu stomacul. Să luăm exemplul alchimiei. Prin hrana ce o introducem în stomac, construim edificiul nostru, templul spiritului. Dacă materia pe care o absorbim, folosită la această construcţie, nu este pură, nu putem pătrunde în nişte curenţi favorabili. De exemplu, dacă mâncăm carne, toate celulele din regnul animalelor pe care le-am absorbit intră în construcţia corpului nostru, dar ele nu ne sunt devotate şi nu ne iubesc. Ele se opun deci voinţei noastre şi atunci când vrem să realizăm acte nobile, generoase, ele refuză să participe.
Prin carne, tot ce aparţine domeniului animalelor: frica, cruzimea, etc. pătrunde în mod egal în noi; iar atunci când vrem să ne dezvoltăm fiinţa superioară întâmpinăm dificultăţi, pentru că aceste celule animale nu se supun dorinţei noastre: ele au o voinţă proprie îndreptată împotriva voinţei noastre. Îmi veţi spune: “Da, dar carnea este gustoasă”. Poate, dar dacă întrebaţi microbii, vă vor spune deopotrivă în ce măsură şi carnea de om este gustoasă. Ceea ce vă spun aici este pentru cei care vor să evolueze; ceilalţi pot să facă cum le place, dar mai târziu, vor plăti foarte scump greşelile lor.
Trebuie să mâncăm o hrană pură, dar să introducem în noi şi nişte sentimente, nişte gânduri curate. Este cea mai bună metodă pentru a urca panta muntelui spiritual şi a atinge culmea.
Dacă studiem simbolul astrologie al soarelui O cu punct in mijloc, descoperim că putem vedea aici şi reprezentarea unui munte, pentru că acest simbol este deopotrivă proiecţia vârfului unui con pe baza sa.
Semnul O cu punct in mijloc, este deci simbolul soarelui care este centrul sistemului nostru planetar. El reprezintă de asemenea fiecare din cei doi ochi ai noştri care sunt de asemenea doi munţi. Ochiul drept este muntele soarelui şi ochiul stâng este muntele lunii. Vom vorbi însă altă dată despre acest subiect.
Am să vă spun acum o poveste foarte veche care, cu siguranţă, vă va aminti la toţi ceva. A fost o dată un rege care avea o fată. Nu mai ştiu în urma căror evenimente această fată a adormit; ea a fost închisă într-un palat plin de bogăţii fabuloase şi păzit de un balaur. Numeroşi cavaleri au încercat să o elibereze, dar nici unul nu a reuşit. Într-o zi, totuşi, un prinţ mai viteaz, mai curajos şi mai frumos decât ceilalţi a obţinut victoria: el l-a îmblânzit pe balaur care i-a folosit drept animal de încălecat pentru a călători în spaţiu cu prinţesa. Regăsim această poveste în majoritatea tradiţiilor populare, dar care este sensul ei ? Prinţesa este sufletul nostru, iar balaurul se află în noi: pasiunile noastre, viciile… Prinţul care a reuşit să salveze prinţesa este spiritul nostru. El o salvează datorită înţelepciunii (fiindcă prinţul ştia), datorită iubirii (pentru că prinţul o iubea arzător pe prinţesă şi această iubire i-a permis să depăşească toate încercările) şi datorită voinţei care este adevărata putere.
Acestea sunt cele trei principii din noi care permit să ne supunem pasiunilor, să le transformăm, cu scopul de a le utiliza şi a acţiona în lume. Ceea ce înseamnă că, pentru a ne salva sufletul din ghearele balaurului (de principiul pasiunilor), trebuie în fiecare zi să cerem iubirea divină, să căutăm toate metodele înţelepciunii divine, şi să batem fără încetare pentru a obţine libertatea.
Există o regulă absolută în natură: tot ce este inferior trebuie să se supună la ce este superior, materia trebuie să se supună spiritului. Dar dacă superiorul îşi pierde întâietatea, dacă comite greşeli grave, inferiorul se revoltă şi îl distruge. De exemplu, dacă rasa albă, care a obţinut o superioritate în anumite domenii, se încăpăţânează să nu aibă alt scop decât satisfacerea tendinţelor sale egoiste ea va trezi (cum a început deja să o facă) forţe malefice ce există în jurul ei şi care vor încerca să se manifeste prin intermediul oricărui conducător. Acest fenomen de trezire progresează lent la fel ca alunecarea unui teren, a curgerii lavei, dar la o scară gigantică. Va veni o zi când consecinţele vor fi de o aşa o anvergură încât vor privi întreaga Europă. Aceasta a fost prevestită de astrologi: dacă rasa albă nu se redresează, rasele galbenă şi neagră, care i-au fost supuse şi ascultătoare un anumit timp, se vor trezi şi o vor distruge. Dat fiind modul în care occidentalii îşi rezolvă problemele, din soluţionarea lor nu pot ieşi decât nişte catastrofe. Intelectul nu este suficient, învăţătura nu ajunge. Trebuie să vină o altă cultură: cea a iubirii şi fraternităţii între oameni.
Între lumea superioară şi lumea inferioară există nişte bariere care sunt asemănătoare celei reprezentată de plexul solar, diafragma astrală care împiedică elementele inferioare să urce într-un plan mai înalt. Când omul este pur, plexul său poate ocroti organismul de invazia elementelor inferioare, dar dacă el încetează să trăiască după legile divine, se lasă invadat de forţele de jos. Dacă vor continua cu viaţa lor, plină de impurităţi şi dezordine, europenii vor distruge barierele invizibile ce îi protejează şi vor oferi forţelor negative posibilitatea de a se manifesta în toate domeniile existenţei. Nu există cuvinte pentru a exprima ce se întâmplă. Un singur lucru poate ocroti Europa: legătura vie de iubire fraternă între toţi oamenii.
Franţa este actualmente ţara mea, o iubesc în mod sincer. Putem face împreună multe pentru ţara voastră; aceasta depinde de voi, de toţi. Trebuie să pregătim nişte unde puternice cerând Cerului ca binecuvântarea sa să coboare asupra Franţei, asupra Europei, asupra întregii umanităţi.
Înainte de a termina, voi reveni rapid asupra câtorva idei.
Să nu permiteţi conştiinţei voastre să coboare până în punctul în care nu mai simţiţi în voi puterea spiritului, unde condiţiile materiale vă zdrobesc. Urcaţi pe culmea munţilor înalţi spirituali unde puteţi respira aerul pur şi de unde vedeţi clar toate lucrurile.
Faceţi ca în rugăciunile voastre să participe intelectul, inima şi voinţa. Cereţi elixirul vieţii nemuritoare care este iubirea divină. Căutaţi piatra filozofală care este înţelepciunea divină. Bateţi cu voinţă pentru a obţine libertatea prin nişte fapte drepte, oneste şi adevărate.
Dintre toate cunoştinţele, alegeţi pe cele care vă învaţă să înotaţi în oceanul vieţii. Trebuie să ştiţi că unica forţă care permite împlinirea unor miracole în viaţă nu se află în cunoştinţele filozofice şi teoretice, ci în simplitatea existenţei şi în manifestările de iubire, de credinţă şi speranţă. În acest fel păstorul, prin viaţa sa simplă şi sinceră, era mai aproape de Dumnezeu decât episcopul care avea mai ales o erudiţie teoretică.
Dacă vrem să ne schimbăm destinul, trebuie să dezvoltăm în noi sentimentul de recunoştinţă, pentru că în recunoştinţă se găseşte o forţă magică mult mai puternică şi eficientă decât cea a tuturor talismanelor confecţionate de oameni.
Dacă vrem să ne dominăm pasiunile şi instinctele şi ca toate celulele noastre să ne asculte ordinelor, trebuie să mâncăm o hrană pură, vegetariană.
Numai viaţa pură ne poate ocroti de invazia forţelor inferioare. Puritatea este bariera ce ne pune la adăpost de toate invaziile malefice. Datorită iubirii, înţelepciunii şi adevărului, noi, adevăraţii prinţi, ne vom salva sufletul urmărit de balaur şi, uniţi cu el, încălcând pe balaurul învins, ne vom lua zborul în spaţiu pentru a vizita universul a cărui frumuseţe o vom contempla şi vom asculta armoniile celeste. Atunci, vom înţelege cât de măreţe şi plină de sens este viaţa.
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Dacă informațiile găsite aici te-au ajutat, spune "Mulțumesc" printr-o Donație:
Vezi si alte articole similare:
