Omraam Mikhael Aivanhov – Intrarea în familia universală
Există oameni care au prostul obicei de a se amesteca în afacerile sentimentale ale altora. De cum văd că se formează un cuplu, ei au nu se ştie ce motive pentru a găsi că ceva nu merge bine şi încep să critice, să comploteze, să se lanseze în intrigi cu familia, prietenii, etc. Dar e foarte grav, nu avem dreptul de a separa pe cei ce se iubesc. Băieţi tineri sau tinere fete vin adesea să-mi ceară sfatul, dar eu ştiu cât e de delicat de a te amesteca în problemele sentimentale. Trebuie să fii foarte prudent, pentru a nu distruge nimic, pentru că suntem responsabili în faţa legii divine.
În Bulgaria, se povesteşte această poveste. A fost odată un tâlhar care n-a făcut, pe parcursul întregii sale existenţe, decât rele: furturi, jafuri, atacuri asupra călătorilor… Într-o zi, Dumnezeu ştie de ce, el a început să-şi dea seama de tot răul pe care l-a făcut şi s-a căit. Dar cum să facă pentru a i se ierta atâtea rele? El a mers să se mărturisească unui ermit care trăia într-o pădure. Acesta l-a ascultat mult timp, apoi a spus: “Tu te-ai îmbogăţit mult deposedându-i de bunuri pe călători, iată ce trebuie acum să faci: trebuie să deschizi un han pe drum şi vei primi gratuit pe toţi cei care vor trece pe acolo. Astfel păcatele tale vor fi iertate.”
Tâlharul foarte mulţumit s-a apucat să facă ceea ce ermitul l-a sfătuit. Toţi cei care treceau prin faţa hanului său erau invitaţi să mănânce şi să doarmă gratuit. Cu toate acestea el era nelămurit: a comis atâtea păcate că se întreba dacă ar putea fi iertat cu adevărat. După o zi în care această idee l-a măcinat, el a avut un vis: un înger i-a apărut şi i-a spus: “Când ţăruşul de lemn care e plantat la uşa ta va fi acoperită de frunze şi flori, acesta va fi semnul că păcatele tale sunt iertate.” El a fost un pic mai liniştit, dar cum ar fi putut înflori un ţăruş? În fiecare zi, desigur, el îl privea, dar nu vedea apărând nici cea mai mică frunză, ţăruşul rămânea mereu sec şi gol.
Anii au trecut, până într-o zi când a văzut sosind un om călare care galopa, galopa… el a vrut să îl invite şi pe el de asemenea în hanul său. Dar omul nu s-a oprit, el şi-a urmat drumul. Atunci, supărat, furios să vadă că cineva refuză invitaţia sa, nefericitul tâlhar căit a apucat pistolul pe care-l avea la centură şi a tras asupra cavalerului şi l-a omorât. Apoi, realizând ce a făcut, l-a apucat disperarea: în câteva secunde el a distrus ani de eforturi. În momentul când intra în casă întoarse ochii spre ţăruşul plantat în pământ spunându-şi: “Acum, e sigur, nu va înverzi şi nu va înflori niciodată.” Dar ce vede? Ţăruşul s-a transformat într-un magnific arbust acoperit de frunze şi de flori. Era extraordinar, de necrezut! El nu mai înţelegea nimic… Iar noaptea următoare îngerul l-a vizitat din nou şi i-a spus:
“Omul pe care l-ai omorât nu sa oprit la hanul tău pentru că se grăbea să separe pe doi tineri care se iubeau, şi pentru că omorându-l tu l-ai împiedicat să comită această crimă, toate păcatele tale sunt iertate.”
Acum, nu vă spargeţi capul pentru a vă întreba dacă această poveste e adevărată. Ştiţi, Bulgarii nu sunt poate atât de precişi nici foarte nuanţaţi. Şi, mai ales, nu vă imaginaţi că toate păcatele vă vor fi iertate dacă îi suprimaţi pe cei sau mai ales cele (pentru că mai ales femeilor le place să se ocupe de asta!) vor să-i separe pe îndrăgostiţi. Această poveste vrea să exprime ceva foarte important: nimeni în lume nu are dreptul de a împiedica fiinţele să se iubească.
Unii vor zice: “Dar câteodată, vedem tinerii aruncându-se în aventuri care, evident, vor sfârşi rău. Deci, şi aici, nu trebuie să spunem nimic şi să-i lăsăm să facă ce vor?”
Ascultaţi, eu vă spun numai ceea ce fac eu, când tineri băieţi sau fete îmi vorbesc de sentimentele lor faţă de alţii şi îmi cer sfatul. Eu le spun: “Iată, mai întâi un lucru trebuie să fie clar pentru tine: care e motivul pentru care iubeşti această fiinţă, ce te atrage la ea. Acesta îţi va permite de a şti dacă ea este cu adevărat pregătită să facă o muncă cu tine şi să meargă pe acelaşi drum cu tine.”
O relaţie amoroasă nu are sens decât dacă puteţi construi cu partenerul vostru ceva solid şi durabil. Căutaţi să vedeţi dacă există între voi o armonie în trei planuri: fizic, afectiv, mental, sau numai cedaţi unui capriciu pasager, sau farmecului plăcerii. Dacă nu aveţi afinităţi în domeniul emoţiilor, gusturilor şi
ideilor, nu vă spuneţi că aceasta nu are nici o importanţă şi că lucrurile se vor rezolva pe parcurs. Din contră, după câtva timp, odată epuizată noutatea anumitor plăceri, vă veţi da seama că tocmai afinităţile psihice, intelectuale sunt extrem de importante, iar dacă aceste afinităţi nu există, iată că se instalează discordia.
Da, înţelegerea pe planul gusturilor şi ideilor este foarte importantă, pentru că relaţiile unui cuplu nu constau numai în a se îmbrăţişa şi a-şi face declaraţii de dragoste; mai există toate detaliile vieţii cotidiene la care trebuie să vă gândiţi şi la care trebuie să faceţi faţă, decizii de luat în comun, cum vă organizaţi existenţa.
Dacă unul doreşte copii şi celălalt nu, dacă unul doreşte să locuiască în oraş şi celălalt la sat, dacă unul iubeşte reflecţia şi liniştea iar celălalt muzica şi divertismentul gălăgios, ce se va întâmpla?
Şi apropos de toate evenimentele lumii exterioare, fiecare are opiniile sale, felul său de a simţi şi de a vedea; şi dacă reacţiile sunt mereu divergente, ce conversaţii veţi avea? Ori vă veţi încăiera, ori fiecare va rămâne silenţios în colţul său, şi întrun caz şi în altul viaţa voastră va deveni un infern.
Atracţia care o simţim pentru o fiinţă este ceva incontrolabil. Zăriţi un băiat sau o fată şi nu ştiţi de ce sunteţi de îndată frapaţi de un detaliu al aspectului său fizic: faţa sa, gesturile sale, comportamentul său, atmosfera care îi învăluie, şi încercaţi să vă apropiaţi. Este natural. Numai că, trebuie ştiut că aceste forme de simpatie imediată nu semnifică că aţi găsit o mare dragoste, sufletul dual. Cu rare excepţii, alegera persoanei cu care puteţi cu adevărat construi ceva armonios şi stabil cere timp şi reflecţie. Şi aşteptând acest lucru, trebuie să vă pregătiţi.
Acum, când spun că trebuie să vă pregătiţi, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să întâlniţi băieţi şi fete de vârsta voastră şi că nu trebuie să fiţi prieteni cu ei. Din contră, această libertate pe care o au tinerii din epoca noastră de a se întâlni, a studia împreună, a se distra împreună este cu adevărat extraordinară, în alte epoci acest lucru nu era posibil. E păcat a vedea numai că această libertate nu îi face pe aceştia adesea decât să-i grăbească să intre în aventuri de unde ies îmbătrâniţi prematur, blazaţi, mâhniţi. De ce nu încearcă să folosesească această libertate pentru a pregăti mai bine viitorul lor?
Veţi spune: “Dar cum să ne pregătim?” Fiind conştienţi că viaţa e o aventură foarte serioasă, unde există o cantitate de lucruri de observat, de înţeles şi pentru a înfrunta problemele pe care ea vi le pune în mod fatal, e necesar nu numai de a face studii, ci să lucraţi de asemenea asupra voastră înşivă, să dezvoltaţi calităţi psihice, morale care vă vor permite să înţelegeţi mai bine şi să-i acceptaţi pe ceilalţi. Faceţi-vă studiile, e indispensabil, dar ştiind că esenţialul este de a învăţa să trăiţi împreună cu alţii. Şi nu numai cu prietenii şi camarazii; va trebui să intraţi în relaţie cu tot felul de persoane diferite de voi prin vârstă, formaţie, mediu social, naţionalitate, rasă, pentru a vă obişnui foarte repede cu toate situaţiile umane. Şi dacă nu sunteţi pregătiţi, în ziua când veţi fi obligaţi să înfruntaţi aceste situaţii, vă veţi arăta închis, neînţelegător şi chiar, fără a o vrea, câteodată rău.
De ce Inteligenţa cosmică a pus în bărbat şi în femeie această nevoie de a merge unul spre altul? Pentru că Ea a vrut să-i facă pe oameni să iasă din individualismul propriu, din egoismul lor, pentru a putea dezvolta mai mult calităţi ca şi înţelegerea, răbdarea, dezinteresarea. Numai iată, de la început, nu în această stare de spirit decid tinerii să-şi trăiască viaţa împreună şi să-şi fondeze o familie. Chiar fără a fi conştienţi de aceasta, fiecare se gândeşte numai la el, la plăcerea sa, la confortul său, fără a ţine seama de nevoile şi dorinţele partenerului.
Iar după acestea, săracii, sunt un pic miraţi, un pic dezamăgiţi, de a vedea că ceea ce se întâmplă nu e tocmai ceea ce se aşteptau. Tinerii intră fără grijă într-o legătură sau în căsătorie imaginându-şi că totul va merge uşor, plăcut, şi apoi puţin câte puţin încep să se simtă blocaţi.
Şi atunci, iată discuţiile, certurile, până încep să înţeleagă că, pentru a remedia situaţia trebuie să facă eforturi, să se uite pe ei un pic pentru a se gândi la celălalt. Ceea ce au luat ca o recreere este în realitate o şcoală unde încep să facă acest învăţământ, cel mai important pentru fiecare fiinţă umană: lărgirea conştiinţei. Vă întrebaţi în ce ar consta această lărgire de conştiinţă? Constă în a ieşi din acest mic eu limitat pentru a intra în imensa comunitate a fiinţelor.
Înţelegera acestui scop spre care tinde orice fiinţă umană trebuie să înceapă la vârsta pubertăţii, când afectivitatea se trezeşte în adolescent, ca şi nevoia de a înnoda legături cu fete şi băieţi de vârsta lui. Până atunci, copilul are nevoie mai mult de dragostea părinţilor săi. Chiar dacă are fraţi şi surori sau prieteni, dragostea părinţilor săi, din care trage în mod egoist – ceea ce e normal – îi ajunge. El se mişcă în cercul limitat al micului său eu, găsind în această dragoste elemente care îi sunt necesare pentru a începe să înfrunte existenţa: asigurarea că nu este singur, senzaţia de a fi protejat, adăpostul de frig, foame, de pericole.
Dar curând, acestea nu îi mai ajung. Într-o zi copilul simte trezindu-se în el un interes pentru băieţii şi fetele de vârsta lui; e impresionat de feţele lor de gesturile lor, de cuvintele lor, şi aici începe adevărata şcoală a vieţii. Începând din acest moment, el învaţă că şi alţii există şi că ei nu sunt acolo pentru a se supune voinţei lui şi dorinţelor lui. Şi învaţă acestea mai ales în ziua când vrea să suscite interesul, prietenia a unui dintre ei fără a o reuşi, pentru că celălalt e ocupat în altă parte, pentru că e interesat de o altă mutriţă. Sau dacă reuşeşte să stârnească acest interes, e cu condiţia a tot felul de concesii şi plânge adesea… Ei da, iată începutul a multe comedii, dar din păcate şi a multor tragedii!
Tinerii trebuie învăţaţi foarte devreme cum să considere toate aceste sentimente, aceste înclinaţii care îi traversează şi îi scutură, dar de asemenea cum să lucreze cu ele. Pentru că tot ceea ce încep tinerii să trăiască ca sentiment de atracţie cu privire la alte creaturi nu e decât manifestarea acestui instinct dat de Inteligenţa cosmică fiecărei fiinţe umane de a-şi lărgi câmpul său de conştiinţă punând şi alte fiinţe în inima sa, în sufletul său. Dacă ar rămâne aşa, singură, egoistă, închisă, ea nu ar învăţa nimic, ea nu ar evolua.
Dar a fonda o familie şi a avea copii nu ajunge, trebuie depăşit cercul familiei pentru a îmbrăţişa universul întreg, pentru că familia e un început, nu e un final, un scop. Cei care se concentrează asupra familiei lor şi nu lucrează decât pentru ea, uitând tot restul, nu îşi dau seama că sunt pe cale de a crea condiţii pentru neînţelegere şi ostilitate faţă de toate celelalte familii, şi aceasta sfârşeşte prin a semăna cu lupta între clanuri, triburi. Mai rău e că cu această stare de spirit nu e sigur că îşi fac fericită propria familie. Proba, la ora actuală, vedem din ce în ce mai multe familii dislocându-se. După câtva timp, părinţii se separă pentru a înnoda alte legături în altă parte, şi copii se trezesc cu un tată de o parte şi o mamă pe de altă parte… Deci aceasta e fericirea familiei?
Câte noţiuni trebuie acum să redresăm! Egoismul oamenilor, viziunea lor îngustă a lucrurilor, e cea care crează conflicte în societate şi în familii. Şi dacă fiecare nu se decide să înceapă să facă o muncă asupra lui însuşi, pământul va deveni un câmp de bătaie tot mai periculos. Unii gânditori care au observat efectele negative a influenţei familiale au vrut să le remedieze punând în discuţie chiar existenţa familiei: după ei nu aceasta ar trebui să asigure educaţia copiilor, ci instituţii controlate de stat.
Acestea sunt concepţii deplorabile, care dau rezultate catastrofale. Copiii devin mici monştri, străini de părinţii lor, şi în anumite circumstanţe ei merg chiar până la ai denunţa pe aceştia la poliţie, e înspăimântător! Nu trebuie să distrugem familia, membrii săi au între ei legături sacre, trebuie numai să lărgim înţelegerea familiei. Această înţelegere, e rândul tinerilor să o aducă, necesită o întreagă muncă.
Nu prin faptul că ne căsătorim şi adăugăm relaţiilor noastre un tată vitreg, o mamă vitregă, cumnaţi şi cumnate şi mulţi unchi şi mătuşi, vom lărgi cu adevărat conştiinţa noastră. Prin aceasta nu facem decât să adăugăm numai câteva relaţii în plus, dar putem rămâne la fel de limitaţi şi egoişti.
Lărgirea conştiinţei se manifestă printr-o atitudine de nobleţe, de dezinteres: acceptăm să îndurăm unele inconveniente, să suferim chiar, să ne sacrificăm
pentru alţii. Şi acestea nu e totul, o ştim, simţim că aparţinem marii familii universale şi ne bucurăm!
Când aud spunând pe câte unul, cu un aer atât de nenorocit: “Sunt singur, nu am familie” sunt siderat. Cum? Nu are familie?… El are o familie imensă, dar conştiinţa sa e atât de limitată, obstrucţionată că el nu o simte. Şi acesta e cazul a miliarde de fiinţe din lume. Ei se simt singuri !… Deci voi, cel puţin, începeţi să lucraţi asupra acestei lărgiri a conştiinţei. Chiar dacă nu aveţi nici tată nici mamă, nici fraţi nici surori, nici o rudă de sânge, acesta nu e un motiv de a vă crede singuri. Trebuie să o ştiţi, trebuie să simţiţi că sunteţi toţi fraţi şi surori, fii şi fice ai aceluiaşi Tată, Spirit cosmic, şi aceleiaşi Mame, Natura universală, şi nu vă veţi mai simţi abandonaţi sau nefericiţi.
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
Susține misiunea noastră! Donează și contribuie la un viitor mai conștient și plin de lumină.
