Omraam Mikhael Aivanhov – 5 Pași Pentru A Construi O Relație Durabilă: Un Ghid Practic
Există oameni care au prostul obicei de a se amesteca în afacerile sentimentale ale altora. De cum văd că se formează un cuplu, ei au nu se știe ce motive pentru a găsi că ceva nu merge bine și încep să critice, să comploteze, să se lanseze în intrigi cu familia, prietenii, etc. Dar e foarte grav, nu avem dreptul de a separa pe cei ce se iubesc. Băieți tineri sau tinere fete vin adesea să-mi ceară sfatul, dar eu știu cât e de delicat de a te amesteca în problemele sentimentale. Trebuie să fii foarte prudent, pentru a nu distruge nimic, pentru că suntem responsabili în fața legii divine.
În Bulgaria, se povestește această poveste. A fost odată un tâlhar care n-a făcut, pe parcursul întregii sale existențe, decât rele: furturi, jafuri, atacuri asupra călătorilor… Într-o zi, Dumnezeu știe de ce, el a început să-și dea seama de tot răul pe care l-a făcut și s-a căit. Dar cum să facă pentru a i se ierta atâtea rele? El a mers să se mărturisească unui ermit care trăia într-o pădure. Acesta l-a ascultat mult timp, apoi a spus: “Tu te-ai îmbogățit mult deposedându-i de bunuri pe călători, iată ce trebuie acum să faci: trebuie să deschizi un han pe drum și vei primi gratuit pe toți cei care vor trece pe acolo. Astfel păcatele tale vor fi iertate.”
Tâlharul foarte mulțumit s-a apucat să facă ceea ce ermitul l-a sfătuit. Toți cei care treceau prin fața hanului său erau invitați să mănânce și să doarmă gratuit. Cu toate acestea el era nelămurit: a comis atâtea păcate că se întreba dacă ar putea fi iertat cu adevărat. După o zi în care această idee l-a măcinat, el a avut un vis: un înger i-a apărut și i-a spus: “Când țărușul de lemn care e plantat la ușa ta va fi acoperit de frunze și flori, acesta va fi semnul că păcatele tale sunt iertate.” El a fost un pic mai liniștit, dar cum ar fi putut înflori un țăruș? În fiecare zi, desigur, el îl privea, dar nu vedea apărând nici cea mai mică frunză, țărușul rămânea mereu sec și gol.
Anii au trecut, până într-o zi când a văzut sosind un om călare care galopa, galopa… el a vrut să îl invite și pe el de asemenea în hanul său. Dar omul nu s-a oprit, el și-a urmat drumul. Atunci, supărat, furios să vadă că cineva refuză invitația sa, nefericitul tâlhar căit a apucat pistolul pe care-l avea la centură și a tras asupra cavalerului și l-a omorât. Apoi, realizând ce a făcut, l-a apucat disperarea: în câteva secunde el a distrus ani de eforturi. În momentul când intra în casă întoarse ochii spre țărușul plantat în pământ spunându-și: “Acum, e sigur, nu va înverzi și nu va înflori niciodată.” Dar ce vede? Țărușul s-a transformat într-un magnific arbust acoperit de frunze și de flori. Era extraordinar, de necrezut! El nu mai înțelegea nimic… Iar noaptea următoare îngerul l-a vizitat din nou și i-a spus:
“Omul pe care l-ai omorât nu s-a oprit la hanul tău pentru că se grăbea să separe pe doi tineri care se iubeau, și pentru că omorându-l tu l-ai împiedicat să comită această crimă, toate păcatele tale sunt iertate.”
Acum, nu vă spargeți capul pentru a vă întreba dacă această poveste e adevărată. Știți, Bulgarii nu sunt poate atât de preciși nici foarte nuanțați. Și, mai ales, nu vă imaginați că toate păcatele vă vor fi iertate dacă îi suprimați pe cei sau mai ales cele (pentru că mai ales femeilor le place să se ocupe de asta!) vor să-i separe pe îndrăgostiți. Această poveste vrea să exprime ceva foarte important: nimeni în lume nu are dreptul de a împiedica ființele să se iubească.
Unii vor zice: “Dar câteodată, vedem tinerii aruncându-se în aventuri care, evident, vor sfârși rău. Deci, și aici, nu trebuie să spunem nimic și să-i lăsăm să facă ce vor?”
Ascultați, eu vă spun numai ceea ce fac eu, când tineri băieți sau fete îmi vorbesc de sentimentele lor față de alții și îmi cer sfatul. Eu le spun: “Iată, mai întâi un lucru trebuie să fie clar pentru tine: care e motivul pentru care iubești această ființă, ce te atrage la ea. Acesta îți va permite de a ști dacă ea este cu adevărat pregătită să facă o muncă cu tine și să meargă pe același drum cu tine.”
O relație amoroasă nu are sens decât dacă puteți construi cu partenerul vostru ceva solid și durabil. Căutați să vedeți dacă există între voi o armonie în trei planuri: fizic, afectiv, mental, sau numai cedați unui capriciu pasager, sau farmecului plăcerii. Dacă nu aveți afinități în domeniul emoțiilor, gusturilor și
ideilor, nu vă spuneți că aceasta nu are nici o importanță și că lucrurile se vor rezolva pe parcurs. Din contră, după câtva timp, odată epuizată noutatea anumitor plăceri, vă veți da seama că tocmai afinitățile psihice, intelectuale sunt extrem de importante, iar dacă aceste afinități nu există, iată că se instalează discordia.
Da, înțelegerea pe planul gusturilor și ideilor este foarte importantă, pentru că relațiile unui cuplu nu constau numai în a se îmbrățișa și a-și face declarații de dragoste; mai există toate detaliile vieții cotidiene la care trebuie să vă gândiți și la care trebuie să faceți față, decizii de luat în comun, cum vă organizați existența.
Dacă unul dorește copii și celălalt nu, dacă unul dorește să locuiască în oraș și celălalt la sat, dacă unul iubește reflecția și liniștea iar celălalt muzica și divertismentul gălăgios, ce se va întâmpla?
Și apropos de toate evenimentele lumii exterioare, fiecare are opiniile sale, felul său de a simți și de a vedea; și dacă reacțiile sunt mereu divergente, ce conversații veți avea? Ori vă veți încăiera, ori fiecare va rămâne silențios în colțul său, și într-un caz și în altul viața voastră va deveni un infern.
Atracția care o simțim pentru o ființă este ceva incontrolabil. Zăriți un băiat sau o fată și nu știți de ce sunteți de îndată frapați de un detaliu al aspectului său fizic: fața sa, gesturile sale, comportamentul său, atmosfera care îi învăluie, și încercați să vă apropiați. Este natural. Numai că, trebuie știut că aceste forme de simpatie imediată nu semnifică că ați găsit o mare dragoste, sufletul dual. Cu rare excepții, alegerea persoanei cu care puteți cu adevărat construi ceva armonios și stabil cere timp și reflecție. Și așteptând acest lucru, trebuie să vă pregătiți.
Acum, când spun că trebuie să vă pregătiți, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să întâlniți băieți și fete de vârsta voastră și că nu trebuie să fiți prieteni cu ei. Din contră, această libertate pe care o au tinerii din epoca noastră de a se întâlni, a studia împreună, a se distra împreună este cu adevărat extraordinară, în alte epoci acest lucru nu era posibil. E păcat a vedea numai că această libertate nu îi face pe aceștia adesea decât să-i grăbească să intre în aventuri de unde ies îmbătrâniți prematur, blazați, mâhniți. De ce nu încearcă să folosească această libertate pentru a pregăti mai bine viitorul lor?
Veți spune: “Dar cum să ne pregătim?” Fiind conștienți că viața e o aventură foarte serioasă, unde există o cantitate de lucruri de observat, de înțeles și pentru a înfrunta problemele pe care ea vi le pune în mod fatal, e necesar nu numai de a face studii, ci să lucrați de asemenea asupra voastră înșivă, să dezvoltați calități psihice, morale care vă vor permite să înțelegeți mai bine și să-i acceptați pe ceilalți. Faceți-vă studiile, e indispensabil, dar știind că esențialul este de a învăța să trăiți împreună cu alții. Și nu numai cu prietenii și camarazii; va trebui să intrați în relație cu tot felul de persoane diferite de voi prin vârstă, formație, mediu social, naționalitate, rasă, pentru a vă obișnui foarte repede cu toate situațiile umane. Și dacă nu sunteți pregătiți, în ziua când veți fi obligați să înfruntați aceste situații, vă veți arăta închis, neînțelegător și chiar, fără a o vrea, câteodată rău.
De ce Inteligența cosmică a pus în bărbat și în femeie această nevoie de a merge unul spre altul? Pentru că Ea a vrut să-i facă pe oameni să iasă din individualismul propriu, din egoismul lor, pentru a putea dezvolta mai mult calități ca și înțelegerea, răbdarea, dezinteresarea. Numai iată, de la început, nu în această stare de spirit decid tinerii să-și trăiască viața împreună și să-și fondeze o familie. Chiar fără a fi conștienți de aceasta, fiecare se gândește numai la el, la plăcerea sa, la confortul său, fără a ține seama de nevoile și dorințele partenerului.
Iar după acestea, săracii, sunt un pic mirați, un pic dezamăgiți, de a vedea că ceea ce se întâmplă nu e tocmai ceea ce se așteptau. Tinerii intră fără grijă într-o legătură sau în căsătorie imaginându-și că totul va merge ușor, plăcut, și apoi puțin câte puțin încep să se simtă blocați.
Și atunci, iată discuțiile, certurile, până încep să înțeleagă că, pentru a remedia situația trebuie să facă eforturi, să se uite pe ei un pic pentru a se gândi la celălalt. Ceea ce au luat ca o recreere este în realitate o școală unde încep să facă acest învățământ, cel mai important pentru fiecare ființă umană: lărgirea conștiinței. Vă întrebați în ce ar consta această lărgire de conștiință? Constă în a ieși din acest mic eu limitat pentru a intra în imensa comunitate a ființelor.
Înțelegerea acestui scop spre care tinde orice ființă umană trebuie să înceapă la vârsta pubertății, când afectivitatea se trezește în adolescent, ca și nevoia de a înnoda legături cu fete și băieți de vârsta lui. Până atunci, copilul are nevoie mai mult de dragostea părinților săi. Chiar dacă are frați și surori sau prieteni, dragostea părinților săi, din care trage în mod egoist – ceea ce e normal – îi ajunge. El se mișcă în cercul limitat al micului său eu, găsind în această dragoste elemente care îi sunt necesare pentru a începe să înfrunte existența: asigurarea că nu este singur, senzația de a fi protejat, adăpostul de frig, foame, de pericole.
Dar curând, acestea nu îi mai ajung. Într-o zi copilul simte trezindu-se în el un interes pentru băieții și fetele de vârsta lui; e impresionat de fețele lor de gesturile lor, de cuvintele lor, și aici începe adevărata școală a vieții. Începând din acest moment, el învață că și alții există și că ei nu sunt acolo pentru a se supune voinței lui și dorințelor lui. Și învață acestea mai ales în ziua când vrea să suscite interesul, prietenia a unui dintre ei fără a o reuşi, pentru că celălalt e ocupat în altă parte, pentru că e interesat de o altă mutriță. Sau dacă reușește să stârnească acest interes, e cu condiția a tot felul de concesii și plânge adesea… Ei da, iată începutul a multe comedii, dar din păcate și a multor tragedii!
Tinerii trebuie învățați foarte devreme cum să considere toate aceste sentimente, aceste înclinații care îi traversează și îi scutură, dar de asemenea cum să lucreze cu ele. Pentru că tot ceea ce încep tinerii să trăiască ca sentiment de atracție cu privire la alte creaturi nu e decât manifestarea acestui instinct dat de Inteligența cosmică fiecărei ființe umane de a-și lărgi câmpul său de conștiință punând și alte ființe în inima sa, în sufletul său. Dacă ar rămâne așa, singură, egoistă, închisă, ea nu ar învăța nimic, ea nu ar evolua.
Dar a fonda o familie și a avea copii nu ajunge, trebuie depășit cercul familiei pentru a îmbrățișa universul întreg, pentru că familia e un început, nu e un final, un scop. Cei care se concentrează asupra familiei lor și nu lucrează decât pentru ea, uitând tot restul, nu își dau seama că sunt pe cale de a crea condiții pentru neînțelegere și ostilitate față de toate celelalte familii, și aceasta sfârșește prin a semăna cu lupta între clanuri, triburi. Mai rău e că cu această stare de spirit nu e sigur că își fac fericită propria familie. Proba, la ora actuală, vedem din ce în ce mai multe familii dislocându-se. După câtva timp, părinții se separă pentru a înnoda alte legături în altă parte, și copii se trezesc cu un tată de o parte și o mamă pe de altă parte… Deci aceasta e fericirea familiei?
Câte noțiuni trebuie acum să redresăm! Egoismul oamenilor, viziunea lor îngustă a lucrurilor, e cea care crează conflicte în societate și în familii. Și dacă fiecare nu se decide să înceapă să facă o muncă asupra lui însuși, pământul va deveni un câmp de bătaie tot mai periculos. Unii gânditori care au observat efectele negative a influenței familiale au vrut să le remedieze punând în discuție chiar existența familiei: după ei nu aceasta ar trebui să asigure educația copiilor, ci instituții controlate de stat.
Acestea sunt concepții deplorabile, care dau rezultate catastrofale. Copiii devin mici monștri, străini de părinții lor, și în anumite circumstanțe ei merg chiar până la ai denunța pe aceștia la poliție, e înspăimântător! Nu trebuie să distrugem familia, membrii săi au între ei legături sacre, trebuie numai să lărgim înțelegerea familiei. Această înțelegere, e rândul tinerilor să o aducă, necesită o întreagă muncă.
Nu prin faptul că ne căsătorim și adăugăm relațiilor noastre un tată vitreg, o mamă vitregă, cumnați și cumnate și mulți unchi și mătuși, vom lărgi cu adevărat conștiința noastră. Prin aceasta nu facem decât să adăugăm numai câteva relații în plus, dar putem rămâne la fel de limitați și egoiști.
Lărgirea conștiinței se manifestă printr-o atitudine de noblețe, de dezinteres: acceptăm să îndurăm unele inconveniente, să suferim chiar, să ne sacrificăm
pentru alții. Și acestea nu e totul, o știm, simțim că aparținem marii familii universale și ne bucurăm!
Când aud spunând pe câte unul, cu un aer atât de nenorocit: “Sunt singur, nu am familie” sunt siderat. Cum? Nu are familie?… El are o familie imensă, dar conștiința sa e atât de limitată, obstrucționată că el nu o simte. Și acesta e cazul a miliarde de ființe din lume. Ei se simt singuri !… Deci voi, cel puțin, începeți să lucrați asupra acestei lărgiri a conștiinței. Chiar dacă nu aveți nici tată nici mamă, nici frați nici surori, nici o rudă de sânge, acesta nu e un motiv de a vă crede singuri. Trebuie să o știți, trebuie să simțiți că sunteți toți frați și surori, fii și fiice ai aceluiași Tată, Spirit cosmic, și aceleiași Mame, Natura universală, și nu vă veți mai simți abandonați sau nefericiți.
Cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
