Rajneesh (Osho) – Trezirea celui de-al Treilea Ochi
Ascultați articolul sub formă de podcast:
Înainte de a vă vorbi despre purtarea pe frunte a unui semn de culoare vermilion sau făcut cu pastă de santal, aș vrea să vă vorbesc despre două evenimente. Aceasta vă va ajuta să înțelegeți. Ambele sunt fapte istorice. În 1888, o persoană numită Ramanuja s-a născut într-o familie săracă de Brahmani în India de Sud. El a devenit un foarte faimos matematician. Nu a putut studia prea mult, dar cu toate acestea geniul său matematic este unic. Mulți matematicieni învățați au dobândit un renume datorită efortului și ghidării de către alții timp de ani întregi. Dar Ramanuja nu a fost nici măcar înscris la școală și nu a avut nevoie de exercițiu sau de ghidarea cuiva. Totuși, cei care cunosc matematică spun că nu a existat niciodată un matematician de geniu mai mare decât Ramanuja.
Cu mari dificultăți, el a obținut o slujbă în cler, dar foarte curând s-a răspândit vestea că are un talent uimitor pentru matematică.
Cineva i-a sugerat să-i scrie unui faimos matematician, profesorul Hardy de la Cambridge University – era cel mai mare matematician al vremii. El nu i-a scris, dar a rezolvat două probleme de geometrie și i le-a trimis profesorului Hardy. Hardy a fost uluit când le-a primit și nu i-a venit să creadă că cineva atât de tânăr putea să rezolve astfel de probleme. El i-a răspuns imediat lui Ramanuja și l-a invitat în Anglia.
Când l-a întâlnit pentru prima oară, Hardy s-a simțit ca un copil în domeniul matematicii în fața lui Ramanuja. Geniul și capacitățile lui Ramanuja nu puteau să se datoreze unor capacități mentale, deoarece intelectul funcționează încet, gândirea necesită timp, dar Ramanuja nu avea nevoie de timp pentru a răspunde la întrebările lui Hardy. Abia era scrisă problema pe tablă sau abia era rostită întrebarea de către Hardy și Ramanuja și începea să răspundă, fără a avea nevoie de timp de gândire. Era foarte greu pentru marele matematician al acelor timpuri să înțeleagă ce se petrecea. O problemă care lua unui matematician eminent cam șase ore pentru a fi rezolvată – și nici atunci nu puteai fi sigur de acuratețea rezolvării – era rezolvată de Ramanuja instantaneu și fără greșeală.
S-a dovedit că Ramanuja nu răspundea prin intermediul minții. El nu era foarte învățat – de fapt nu reușise să se înscrie la școală – și nu avea nici un semn al unor capacități intelectuale, dar în ceea ce privește matematica era un supraom. Ceea ce se petrecea era dincolo de mintea umană.
A murit de tuberculoză când avea treizeci și șase de ani. Când era în spital, Hardy și cu alți doi sau trei matematicieni au venit să-l vadă. Întâmplător, Hardy și-a parcat mașina astfel încât Ramanuja putea să-i vadă plăcuța cu numărul mașinii. Când Hardy a intrat în camera lui Ramanuja, acesta i-a spus lui Hardy că numărul de la mașina lui era unic: avea patru calități speciale. După aceasta Ramanuja a murit. I-a luat lui Hardy șase luni să înțeleagă ce a vrut Ramanuja să spună, dar n-a putut descoperi decât trei din cele patru calități. La moartea lui el a lăsat un testament prin care cerea ca cercetările asupra acestui număr să continue pentru a descoperi cel de-al patrulea aspect. Ramanuja a spus că erau patru aspecte, deci trebuia să fie și al patrulea. Douăzeci și doi de ani după moartea lui Hardy cel de-al patrulea aspect a fost descoperit. Ramanuja avusese dreptate.
Ori de câte ori el începea să se uite la o problemă de matematică ceva se petrecea în spațiul dintre sprâncenele lui.
Amândoi globii oculari se răsuceau către în sus, focalizându-se în centrul frunții. În yoga, acel spațiu este descris ca fiind zona de proiecție a celui de-al treilea ochi. Este numit cel de-al treilea ochi pentru că dacă este activat, putem vedea evenimente și scene întregi din diferite lumi. Este ca și cum ați privi afară printr-o mică gaură în ușă și deodată, când ușa se deschide, vedeți tot cerul. Există un spațiu între sprâncene în care este o mică deschizătură care uneori se deschide – ca în cazul lui Ramanuja. Ochii săi se roteau către cel de-al treilea ochi în timp ce rezolva o problemă. Nici Hardy nu a putut înțelege acest fenomen, nici occidentalii nu-l vor putea înțelege imediat.
Vă voi povesti acum despre un alt eveniment legat de purtarea unui semn vermilion astfel încât să puteți înțelege relația sa cu cel de-al treilea ochi.
Edgar Cayce a murit în 1945. Cu patruzeci de ani înainte de aceasta, în 1905, el s-a îmbolnăvit, a devenit inconștient și a rămas în comă timp de trei zile. Doctorii își pierduseră speranța și au spus că nu găsesc nici o modalitate de a-l readuce la starea de conștiință obișnuită. Ei au crezut că inconștiența sa devenise atât de profundă încât probabil nu va mai ieși niciodată din ea. Au fost încercate tot felul de medicamente, dar nu a apărut nici un semn de redobândire a conștiinței.
În seara celei de-a treia zile doctorii au anunțat că nu mai puteau face nimic și că va muri în patru-șase ore, sau, dacă trăiește, va avea creierul afectat – ceea ce e mai rău decât moartea – deoarece, odată cu trecerea timpului, venele delicate și celulele creierului se dezintegrează. Dar, deodată, Cayce a început să vorbească, deși era în comă. Doctorilor nu le-a venit să creadă: corpul lui Cayce nu era în stare de conștiință, dar el vorbea! El a spus că a căzut dintr-un pom, că era lovit la coloana vertebrală și de aceea era inconștient. A mai spus că dacă nu va fi tratat în șase ore creierul său va fi afectat și va muri. El a sugerat să i se dea să bea niște medicamente pe bază de ierburi și a spus că dacă i se dau aceste medicamente își va reveni în douăsprezece ore.
Numele ierburilor pe care le-a cerut nu-i fusese niciodată cunoscut lui Edgar Cayce și la început doctorii au crezut că ceea ce spunea el se datora lezării creierului, deoarece respectivele substanțe nu erau cunoscute ca fiind potrivite pentru a remedia situații ca a lui.
Dar pentru că Edgar Cayce le-a menționat foarte clar, au considerat că trebuie să încerce. Au găsit aceste substanțe și le-au administrat lui Cayce: el și-a revenit complet în douăsprezece ore.
După ce a redevenit conștient și i s-a povestit incidentul, Cayce nu și-a amintit să fi sugerat nici un medicament; el nici măcar nu știa numele medicamentelor, nicidecum să le recunoască. Dar acest eveniment în viața lui Edgar Cayce a fost începutul unui șir de întâmplări foarte rare. A devenit expert în prescrierea de medicamente pentru boli incurabile; în timpul vieții sale el a vindecat treizeci de mii de oameni. Prescripțiile sale au fost întotdeauna corecte; toți pacienții care au luat medicamentele date de el, fără excepție, s-au vindecat.
Dar Cayce însuși nu putea să explice aceasta. El putea spune doar că de câte ori închidea ochii pentru a căuta un anume tratament, ambii ochi se roteau către în sus ca și cum ar fi fost împinși spre zona din mijlocul sprâncenelor. Ochii săi se fixau acolo și el uita de toate; își amintea doar că de la un moment dat el devenea inconștient de ce era în jurul său. El a sugerat unele remedii extraordinare în multe cazuri, dintre care două mai ales merită atenție.
Familia Rothschild este o familie foarte bogată din America.
O femeie din această familie a fost bolnavă mult timp și nu i-a fost de folos nici un tratament. Apoi a fost adusă la Edgar Cayce și el i-a sugerat în stare de inconștiență un anumit medicament. Ar trebui să denumim această stare inconștiență, dar cei ce știu mai multe despre această întâmplare misterioasă ar putea spune că el a fost de fapt conștient tot timpul. De fapt, inconștiența durează până când cunoașterea noastră ajunge la nivelul celui de-al treilea ochi.
Rothschild era milionar, astfel încât și-a putut permite să caute în întreaga America acest medicament, dar nu l-a găsit. Nimeni nu putea să spună măcar dacă acest medicament există. Au fost date anunțuri în ziarele internaționale cerându-se informații despre el. După aproape trei săptămâni un om din Suedia i-a scris că nu există un medicament cu acest nume, deși cu douăzeci de ani în urmă, tatăl său a inventat un medicament cu acest nume, dar nu l-a fabricat niciodată pe scară largă. El scria că tatăl său a murit, dar că el îi poate trimite formula. Medicamentul a fost astfel preparat și dat apoi femeii, care și-a revenit. Cum putea ști Cayce despre un medicament care nu fusese niciodată disponibil pe piață?
Altă dată el a prescris un alt medicament cuiva; a fost căutat, dar n-a putut fi găsit. Un an mai târziu a apărut un anunț într-un ziar despre faptul că acel medicament apăruse pe piață. În anul anterior el fusese testat în laboratoare; nu i se dăduse încă un nume, dar Cayce îl știa. Medicamentul i-a fost administrat pacientului care și-a revenit curând.
Cayce a prescris uneori și medicamente care nu au putut fi găsite și pacienții respectivi au murit. Când a fost întrebat despre aceasta, el a spus că este neputincios, că nu poate face nimic. El a spus: „Nu știu cine vede aceste lucruri și cine vorbește atâta timp cât eu nu sunt conștient – nu am nici un fel de relație cu acea persoană”.
Dar un lucru este cert: ori de câte ori vorbea în această stare, ochii săi se îndreptau către în sus.
Când suntem în starea de somn profund, ochii noștri se îndreaptă către în sus, în funcție de profunzimea somnului nostru. În zilele noastre psihologii au realizat foarte multe experimente asupra somnului. Cu cât dormi mai profund, cu atât ochii tăi se îndreaptă către în sus; cu cât ochii sunt mai jos, cu atât mai frecvente sunt mișcările lor. Dacă ochii tăi se mișcă foarte rapid sub pleoape, ai un somn plin de evenimente[2]. A fost demonstrat științific că mișcările rapide ale ochilor indică un vis în care este prezentă mișcarea. Cu cât ochii sunt îndreptați către în jos, cu atât este mai evident somnul REM; cu cât ochii se îndreaptă către în sus, cu atât somnul REM nu mai există. Când mișcările globilor oculari sunt reduse la zero, experimentăm somnul cel mai profund. În acel moment, ochii rămân fixați în spațiul dintre sprâncene.
Yoga spune că în somnul profund ajungem la aceeași stare la care ajungem și în samadhi[3], meditația profundă. Locul în care ochii se fixează în somnul profund este același cu cel în care ochii se fixează în samadhi.
V-am povestit aceste două evenimente doar pentru a arăta că există un punct între cele două sprâncene ale voastre în care această viață lumească încetează și viața unei alte lumi începe. Acest punct este o poartă. De o parte a porții se desfășoară această lume, iar de cealaltă parte există o altă lume, necunoscută, – supranaturală.
Tilak-ul, punctul de culoare vermilion, a fost conceput la început ca o indicație și un simbol al acestei lumi necunoscute. Nu putea fi aplicat oriunde și doar o persoană care pune mâna pe frunte și găsește punctul vă poate spune unde să aplicați tilak-ul. Nu are nici un rost să aplicați tilak-ul oriunde, deoarece punctul nu este exact în același loc la toți oamenii. Al treilea ochi nu se găsește în același loc la toți oamenii; la cei mai mulți oameni este undeva deasupra locului de la mijlocul distanței dintre cele două sprâncene. Dacă cineva a meditat foarte mult în viețile sale anterioare și a avut chiar experiențe primare ale stării de samadhi, al treilea ochi va fi ceva mai coborât. Dacă nu a făcut nici un fel de meditație, locul de pe frunte este plasat foarte sus.
După poziția acestui punct se poate determina la ce stări de meditație ați ajuns în viețile anterioare; el va indica dacă ați avut vreodată stări de samadhi în alte vieți. Dacă ați experimentat des stări de meditație profundă, acest punct va fi mai coborât; va fi la același nivel cu ochii – nu poate fi mai jos. Dacă acest punct a ajuns la aceeași înălțime cu ochii, atunci, chiar printr-o experiență minoră, persoana poate intra în samadhi. De fapt, experiența poate fi atât de minoră, încât poate apărea drept nesemnificativă. Și adesea suntem surprinși când cineva plonjează în starea de samadhi fără nici o cauză aparentă.
Există o poveste despre o călugăriță Zen… se întorcea cu un vas de apă în mâini de la fântână. Vasul s-a răsturnat și călugărița a intrat în samadhi, a devenit iluminată. Incidentul poate părea nesemnificativ: vasul cade și se sparge – și apare starea de samadhi!
Pare să nu fie nici o legătură logică.
Mai există un astfel de eveniment în viața lui Lao Tse. El stătea sub un copac într-o toamnă și frunzele cădeau. Privindu-le, Lao Tse a devenit iluminat.
Nu este nici o relație între iluminare și căderea frunzelor, dar astfel de lucruri se petrec când, datorită efortului spiritual din alte vieți, călătoria spirituală este aproape de culme și punctul corespunzător celui de-al treilea ochi s-a mutat mai jos, astfel încât acum este între ochi. Atunci orice întâmplare minoră va fi o experiență de vârf și această întâmplare minoră poate fi oricare.
Dacă punctul de culoare vermilion sau din pasta de santal este pus în locul corect, el indică anumite lucruri. Mai întâi, dacă maestrul tău ți-a spus să porți un tilak pe o anumită zonă, vei începe să experimentezi ceva acolo. Poți să nu te fi gândit la aceasta, dar dacă stai cu ochii închiși și cineva arată cu degetul locul dintre ochii tăi, vei avea senzația că cineva te arată cu degetul. Aceasta este percepția celui de-al treilea ochi.
Dacă tilak-ul este de aceeași mărime cu cel de-al treilea ochi al tău și este pus în locul corect, îți vei aminti de acel loc douăzeci și patru de ore pe zi și vei uita restul corpului. Această reamintire vă va face mai conștienți de tilak și mai puțin de restul corpului. Atunci vine un moment în care nu vă mai amintiți de nimic altceva decât de tilak.
Când se petrece acest lucru veți putea să vă deschideți cel de-al treilea ochi. În această practică, uitând de întregul corp și amintindu-vă doar de tilak, întreaga conștiință se va cristaliza și va deveni focalizată în cel de-al treilea ochi. Cheia care deschide cel de-al treilea ochi este conștiința focalizată. Este ca și cum am focaliza razele soarelui asupra unei hârtii cu ajutorul unei lentile; creați astfel destulă căldură pentru a arde hârtia. Când aceste raze sunt concentrate, se produce focul. Când conștiința rămâne disipată în întregul corp, doar vă irosiți viața. Dar, când ea devine total focalizată asupra celui de-al treilea ochi, bariera care nu ne permite să vedem cu cel de-al treilea ochi este arsă, iar ușa care ne permite să vedem cerul interior se deschide.
Deci, prima utilizare a unui tilak este de a vă indica locul exact de pe corp, astfel încât să ți-l reamintești douăzeci și patru de ore pe zi. O altă utilizare a tilak-ului este de a-l ajuta pe maestru să vadă locul, fără a trebui să-și pună mâinile pe fruntea voastră pentru a vă vedea progresul – deoarece, cu cât punctul respectiv se deplasează către în jos, cu atât va trebui să pui tilakul mai jos. În fiecare zi va trebui să simți punctul respectiv și să muți tilakul în acel punct, acolo unde simți prezența celui de-al treilea ochi.
Un maestru poate avea mii de discipoli: când discipolul se înclină în fața maestrului, maestrul observă unde este tilak-ul lui și nu mai are nevoie să-l întrebe nimic despre progresul lui. Tilak-ul indică dacă discipolul a făcut vreun progres sau dacă este împiedicat de ceva și stagnează. Dacă discipolul nu poate să simtă mișcarea spre în jos a punctului, aceasta înseamnă că el nu se concentrează perfect. Și dacă a pus tilak-ul într-un loc greșit înseamnă ca nu este conștient de localizarea precisă a punctului.
Pe măsură ce punctul coboară, metodele de meditație se vor schimba. Tilak-ul este pentru maestru ceea ce este pentru un doctor fișa progreselor înregistrate de un pacient într-un spital. Sora înregistrează permanent temperatura, tensiunea arterială, pulsul și altele; doctorul trebuie doar să vadă fișa pentru a cunoaște starea sănătății pacientului. La fel, tilak-ul este un mare experiment care indică starea discipolului; maestrul nu trebuie să întrebe nimic. El știe ce ajutor trebuie să dea și ce trebuie schimbat. Aceasta este valoarea tilak-ului – arată schimbările necesare în meditație.
Un alt aspect al celui de-al treilea ochi este că el este centrul puterii voinței. În yoga se numește Ajna chakra. Noi îl numim astfel deoarece orice disciplină pe care o urmăm în viață este guvernată de el; orice ordine și armonie din viața noastră răsare din acest punct.
Să ne înțelegem… cu toții avem un centru sexual și ne este mai ușor să înțelegem prin centrul sexual deoarece suntem conștienți de el; dar nu suntem foarte conștienți de Ajna chakra. Toate dorințele din viața noastră sunt generate la nivelul centrului sexual. Atât timp cât centrul sexual nu este activat, nu există dorință sexuală. Cu toate acestea, orice copil se naște cu capacitatea de a avea relații sexuale și cu întregul mecanism necesar pentru împlinirea dorinței sexuale.
Este un fapt ciudat că femeile se nasc cu toate ovulele de care au nevoie pe întreaga durată a vieții lor reproductive. Nici un nou ovul nu poate fi produs mai târziu. Din prima zi a vieții sale numărul de ovule ale unei femei indică numărul potențial de copii cărora le poate da naștere. După ce ajunge la pubertate, în fiecare lună un ovul va fi eliberat. Dacă el întâlnește și se unește cu un spermatozoid din sămânța unui bărbat, va fi conceput un copil. Apoi nici un alt ovul nu va mai fi eliberat atâta timp cât se dezvoltă embrionul și timp de câteva luni după naștere.
Cu toate acestea, dorința sexuală nu se trezește până când centrul sexual nu devine activ. Atâta timp cât acest centru este inactiv, chiar dacă corpul este în întregime pregătit pentru viața sexuală, dorința sexuală nu apare. Când cineva ajunge la vârsta de treisprezece sau paisprezece ani, acest centru devine activ. Noi cunoaștem acest centru, deoarece, deși noi nu l-am activat, el a fost activat de la natură.
Dacă ar fi fost altfel, foarte puțini oameni ar fi putut deveni conștienți de el. V-ați întrebat vreodată cum se face că atunci când un gând referitor la sex ne trece prin minte, întregul sistem reproductiv devine activ? Gândurile apar în minte – departe de centrul sexual, dar ele activează imediat centrul sexual. Orice idee sau gând legat de sex activează centrul sexual. Fiecare gând este atras spre centrul său specific, la fel cum apa curge mereu către nivelul cel mai de jos.
Centrul celui de-al treilea ochi este centrul puterii voinței. Să vedem care sunt funcțiile sale.
Oamenii la care chakra celui de-al treilea ochi nu este activată în această viață rămân sclavi în multe privințe. Fără acest centru nu există libertate. Noi știm totul despre libertatea economică și politică, dar aceste libertăți nu sunt reale – deoarece, o persoană care nu are puterea voinței, a cărei Ajna chakra nu este activată, va rămâne totdeauna un sclav într-un fel sau altul. El se poate elibera de un anumit tip de sclavie, dar va rămâne un sclav în alte privințe. El nu are un centru al voinței care să-l ajute să se stăpânească, nu are această putere a voinței. El nu are puterea de a se autostăpâni; corpul și simțurile îi comandă. Dacă stomacul său îi spune că îi este foame, lui îi este foame. Dacă corpul său spune că este bolnav, el se îmbolnăvește. Dacă centrul său sexual spune că are nevoie de sex, apare dorința sexuală. Dacă corpul său spune că îmbătrânește, el îmbătrânește. Corpul comandă și el ascultă.
Dar imediat ce centrul puterii voinței devine activ, corpul se oprește din a mai da ordine și în loc de aceasta, începe să asculte; întregul aranjament se schimbă. Dacă o astfel de persoană cere sângelui să se oprească, el se va opri; dacă el cere inimii să-și oprească bătăile, ea o va face. El poate cere pulsului să înceteze și el va înceta.
O astfel de persoană devine stăpânul corpului său, minții și simțurilor sale. Dar fără activarea chakrei celui de-al treilea ochi aceasta nu este posibil. Cu cât aduci mai multă conștiință în acest centru cu atât devii propriul tău stăpân.
Multe experimente au fost făcute în yoga pentru a trezi acest centru. Purtarea unui tilak pe frunte este unul dintre acestea. Dacă o persoană își aduce conștiința în acest centru, permanent vor apărea rezultate deosebite. Dacă un tilak este aplicat într-un loc, acel loc devine deosebit față de restul corpului. Acest loc este foarte sensibil și dacă tilak-ul este în locul potrivit va trebui să vi-l amintiți. Este probabil cel mai sensibil loc de pe corp. A existat o încercare de a se ajunge la aceasta sensibilitate.
Există mai multe metode pentru a marca acest loc senzitiv.
După sute de experimente a fost aleasă pasta de santal. Există un fel de rezonanță între pasta de santal și senzitivitatea celui de-al treilea ochi și, aplicată în acest loc, pasta de santal amplifică senzitivitatea.
Nu poate fi utilizată orice substanță; alte substanțe pot să aducă deteriorări grave ale senzitivității acestui loc.
De exemplu, femeile își lipesc pe frunte un punct colorat de plastic, dar aceste tika-s de la magazin nu au nici un fundament științific. Ele nu au nimic de-a face cu yoga și afectează senzitivitatea celui de-al treilea ochi. Întrebarea este dacă o substanță crește sezitivitatea locului sau o diminuează. Dacă ea crește senzitivitatea, este bine; altminteri este dăunătoare. În aceasta lume chiar și un lucru mic poate schimba foarte multe lucruri; fiecare lucru are efectul său propriu. Rețineți aceasta, unele lucruri au fost descoperite ca fiind folositoare. Dacă chakra celui de-al treilea ochi poate deveni senzitivă și poate fi activată, aceasta va determina o creștere a integrității și a demnității în interiorul tău. Vei începe să fii mult mai integrat, mai unitar; întregul tău interior va înceta să mai fie separat și divizat și vei deveni un întreg.
Există o mică diferență între utilizarea unui tika, marcarea cu un cerculeț, și tilak. Tika a fost destinată în mod special pentru femei.
La femei, cel de-al treilea ochi este foarte slăbit, trebuie să fie așa, deoarece întreaga făptură a femeii este creată pentru dăruire – frumusețea ei constă în dăruire. Dacă cel de-al treilea ochi al ei devine puternic, atunci dăruirea devine dificilă. Al treilea ochi al ei este slab, foarte slab în comparație cu cel al unui bărbat. De aceea o femeie are totdeauna nevoie de ajutorul cuiva într-o formă sau alta. Ea nu își asumă, de obicei, riscul de a sta pe propriile picioare, ci caută o mână de ajutor, un umăr de care să se sprijine, pe cineva care să o conducă.
Ei îi place să i se spună ce să facă și această disponibilitate de a asculta o face fericită.
India este singura țară în care s-a făcut o încercare de a activa chakra celui de-al treilea ochi la femeie. Aceasta deoarece au simțit că, dacă Ajna chakra nu este activată, femeia nu va putea să facă nici un progres pe calea spirituală; fără puterea voinței ea nu poate progresa în practicile meditative – trebuie să fie făcută profundă și puternică. Dar este necesar să facem ca Ajna chakra ei să fie puternică într-un alt sens, pentru că dacă o facem să fie la fel cu cea a unui bărbat, aceasta îi va reduce feminitatea și ea va începe să dezvolte calitățile unui bărbat.
Deci, tika a fost ferm și invariabil asociat cu soțul unei femei.
Această asociere era necesară deoarece dacă ar fi fost aplicată independent, el ar fi crescut independența femeii și ar fi făcut-o suficientă sieși. Și, cu cât ar deveni mai independentă, cu atât delicatețea, frumusețea și flexibilitatea ei ar fi distrase. Există o anume tandrețe și delicatețe în felul ei de a căuta ajutorul celorlalți, dar dacă devine independentă, ea nu va putea evita să devină dură și rigidă.
Astfel încât s-a considerat că a o face pe cale directă puternică i-ar distrage feminitatea, i-ar crea probleme în rolul ei de mamă; ar face dificilă pentru ea abandonarea. Astfel, s-au făcut eforturi pentru a asocia centrul voinței ei cu soțul ei. Acest fapt a fost de folos în doua privințe. Feminitatea ei nu este afectată, iar central voinței rămâne activ.
Să înțelegem: chakra celui de-al treilea ochi nu poate funcționa împotriva persoanei cu care este asociată. Dacă este asociată cu un maestru religios nu va putea funcționa împotriva lui.
Dacă este asociată cu soțul unei femei, ea nu se va putea întoarce niciodată împotriva lui. Dacă pe fruntea unei femei se aplică o tika care este profund asociată cu soțul ei, ea îl va urma, fiind în același timp puternică în relația ei cu restul lumii.
Dacă înțelegeți ce este hipnoza, veți putea înțelege și acest fenomen asociativ. Dacă un hipnotizator hipnotizează pe cineva, atunci persoana hipnotizată va putea auzi doar vocea hipnotizatorului.
Ea va auzi comenzile cu voce înceată ale hipnotizatorului, dar nu va auzi zgomotele puternice făcute de spectatori. Aceasta este similar cu ceea ce se petrece când o femeie indiană poartă o tika: o face profund sugestibilă. Persoana hipnotizată rămâne receptivă doar față de hipnotizator și este închisă față de ceilalți. Dacă hipnotizatorul îi șoptește doar să se ridice în picioare, persoana o va face. Dar ea nu va auzi comenzile date cu voce tare de către oricine altcineva. Conștiința acestei persoane are acum doar o singură deschizătură, către hipnotizator, chakra celui de-al treilea ochi al său a devenit receptivă doar față de hipnotizator.
Aceasta mantră este utilizată în conexiune cu tika unei femei.
Ea îl va urma doar pe soțul ei și i se va dărui doar lui. Ea își păstrează libertatea și independența față de restul lumii, dar nu vor mai apărea astfel probleme în ceea ce privește feminitatea ei; feminitatea ei va fi păstrată, calitățile ei feminine vor rămâne intacte. Când soțul moare, tika trebuie abandonată pentru că acum ea nu mai urmează pe nimeni.
Oamenii nu au nici o idee despre rostul științific al unei tika; ei cred că tika a fost abandonată pentru că femeia este văduvă. Dar există un motiv pentru care ea nu mai poartă tika. Acum ea va trebui să trăiască la fel ca orice bărbat pentru tot restul vieții sale; și cu cât va deveni mai independentă, cu atât mai bine. Chiar și cea mai mică zonă vulnerabilă care ar putea-o determina să urmeze pe altcineva trebuie să fie astupată.
Acest experiment legat de tika este foarte profund. Dar trebuie ca tika să fie plasată pe locul potrivit, să fie făcută din materialul potrivit și să fie așezată corect; altfel, nu are nici un sens.
Daca tika este doar decorativă, ea nu are nici o valoare. Atunci este doar o formalitate. Deci, când tika este aplicată pe fruntea unei femei pentru prima data, se realizează o anumită ceremonie și un anumit ritual la fel ca atunci când un maestru pune pentru prima data un tilak pe fruntea unui discipol.
Acum toate aceste lucruri au devenit lipsite de înțeles deoarece acum întregul lanț al gândirii științifice din spatele lor s-a pierdut. A devenit doar un ritual golit de sens, un obicei care mai este încă realizat fără scop, fără dragoste.
Vă voi mai spune câteva lucruri care v-ar putea fi de folos despre chakra celui de-al treilea ochi. Linia care pornește în sus din Ajna chakra împarte creierul în doua: emisfera stângă și emisfera dreaptă. Creierul începe de la aceasta linie. S-a observat că jumătate din creierul nostru nu este utilizată; cei mai inteligenți dintre noi – geniile – folosesc de asemenea doar o jumătate de creier, în timp ce jumătatea cealaltă rămâne neutilizată și nedezvoltată. Oamenii de știință și psihologii sunt derutați, neștiind de ce este așa. Chiar dacă jumătate din creier este extirpat chirurgical, totul va continua să funcționeze normal; persoana nici măcar nu va ști că jumătate din creierul său a fost eliminat. Dar oamenii de știință știu că natura nu creează nimic de prisos. Poate să fie o greșeală în legătură cu creierul unui om, dar nu una în legătură cu creierul întregii umanități! Dar la toți oamenii jumătate de creier este nefolosită, inactivă!
Yoga susține că această jumătate de creier devine activa doar când chakra celui de-al treilea ochi devine activă. Jumătate din creier este conectată cu centrii inferiori lui Ajna chakra, iar cealaltă jumătate cu centrii de deasupra lui Ajna chakra. Când centrii inferiori lucrează, – este utilizată emisfera stângă a creierului. Când centrii de deasupra lui Ajna chakra încep să funcționeze, este activată emisfera cerebrală dreaptă.
În Suedia, un om a căzut dintr-un tren. Când a fost dus la spital el a început să audă programele transmise de stații radio care se aflau pe o rază de zece mile în jurul lui. La început s-a crezut că avea vreo leziune a creierului, deoarece el descria sunetele ca pe un bâzâit în urechi. Dar, după două săptămâni, el a început să audă programele radio foarte clar, s-a speriat foarte tare și l-a întrebat pe doctor ce se întâmplă. El i-a spus doctorului că putea auzi programele radio la fel de clar ca și cum aparatul de radio ar fi fost lângă el. Doctorul l-a întrebat ce aude și el a repetat linia melodia a unui cântec; doctorul abia auzise cântecul la radio acasă, de unde abia venise. După acel cântec transmisiunea radio s-a încheiat și doctorul a plecat. Când transmisia radio a reînceput, a fost adus la spital un radio pentru a confrunta ceea ce spunea pacientul cu ceea ce se transmitea. S-a descoperit că urechile omului funcționau ca un receptor radio. Trebuia operat; altfel ar fi înnebunit deoarece nu avea cum să schimbe programele. El putea auzi știrile tot timpul, indiferent că voia sau nu.
Acest incident a făcut ca un lucru să fie clar – că urechea are un mare potențial. Poate că până la sfârșitul acestui secol va fi posibil să ne folosim urechile pentru a auzi știrile în direct. Urechea poate funcționa ca un radio-receptor atașând pur și simplu un comutator lângă ea! Aceasta idee a apărut numai pentru că cineva a avut un accident de tren. Multe noi invenții au fost făcute și multe noi idei și perspective au apărut accidental în această lume. Bazându-ne pe cunoștințele noastre trecute, noi nu am fi putut niciodată să ne gândim că într-o zi urechile noastre vor funcționa ca receptori-radio. Atât urechile cât și radio-receptorul ascultă: ambele sunt receptive. Dar radio-ul a fost construit privind urechile, ele au servit drept model; radio-ul are un înțeles doar datorită urechilor noastre. Alte posibilități ale urechilor noastre nu vor fi cunoscute până când nu ne vom lovi accidental.
Un incident similar s-a petrecut în timpul celui de-al doilea război mondial. Un om a fost rănit și a devenit inconștient. Când și-a recăpătat conștiința el a început să vadă stele pe cer – în timpul zilei.
Stelele sunt mereu acolo, dar datorită radiației Soarelui noi nu le putem vedea în timpul zilei; ele sunt foarte departe și lumina soarelui intervine.
Există stele care sunt de sute și mii de ori mai mari și mai strălucitoare decât soarele, dar ele sunt mult mai depărtate de Pământ decât Soarele. Razele Soarelui au nevoie doar de nouă minute pentru a ajunge pe Pământ, în timp ce lumina celei mai apropiate stele are nevoie de patru ani lumină pentru a ajunge pe Pământ. Lumina Soarelui are viteza de 186 de mile pe secundă. Chiar și cu această viteză a luminii, Soarelui îi trebuie nouă minute pentru a ajunge pe Pământ – iar luminii de la cea mai apropiată stea îi trebuie patru ani.
Există stele care sunt atât de departe, încât lumina lor poate lua patru mii de ani, patru sute de mii de ani, patruzeci de milioane de ani sau patru miliarde de ani pentru a ajunge pe Pământ. Unii oameni de știință spun că există stele a căror lumină vine către Pământ încă înainte ca Pământul să se nască și va ajunge aici când Pământul deja nu va mai exista. Aceste raze de lumină s-ar putea să nu știe niciodată că a existat un fenomen numit Pământ care a trăit în timpul călătoriei lor.
Stelele pe care acel om rănit le-a văzut există în timpul zilei, dar nu pot fi văzute. Dar el le-a văzut! Ce s-a întâmplat cu ochii săi?
Ei au dezvoltat o capacitate extraordinară; acest incident a revelat potențialul ochilor. A arătat că există un potențial latent în ochii noștri de care noi nu suntem conștienți – toate simțurile noastre au mult potențial latent. Orice ne apare drept un miracol, ne apare astfel datorită revelației spontane a unui potențial latent al nostru. Nu este un miracol. Există multe miracole în noi, dar ele nu sunt manifeste; ele sunt ascunse în spatele unor uși închise.
Vă spuneam acum câteva minute că jumătate din creier rămâne de obicei nefolosit și devine activ doar când chakra celui de-al treilea ochi se activează. Aceasta este viziunea în yoga. Asemenea viziuni nu au provenit din experiența recentă, ci au fost cunoscute de cel puțin douăzeci de mii de ani. Nu poți să ai încredere în nici o concluzie la care a ajuns știința deoarece, ceea ce știința crede astăzi că este adevărat poate să se dovedească a fi fals peste șase luni. Dar această viziune din yoga a fost confirmată de experiența de cel puțin douăzeci de mii de ani. Avem iluzia că civilizația noastră este prima, dar multe civilizații umane au mai existat și au dispărut. Cu mult timp înaintea noastră omul a ajuns la același sau la un și mai mare progres științific, dar aceste civilizații au fost distruse.
În 1924, s-a construit în Germania un centru de cercetări atomice. Într-o dimineață, cineva care își spunea Fulcanelli a venit la institut și a trimis un mesaj către autoritățile centrului de cercetări. În scrisoarea sa el spunea: „Eu și încă vreo câțiva cunoaștem anumite lucruri despre știința atomului și, pe baza acestor cunoștințe, vă avertizez să nu mergeți mai departe cu cercetările voastre atomice deoarece înainte de civilizația noastră multe alte civilizații s-au autodistrus prin explozii atomice. Este mai bine să opriți aceste cercetări”. După aceea s-au făcut eforturi pentru a găsi persoana care scrisese acele rânduri, dar fără succes.
În 1940, Heisenberg, un mare savant din Germania, lucra pentru a dezvolta energia atomică. Din nou, aceeași persoana, Fulcanelli, a venit la el, i-a înmânat o scrisoare și a plecat. Scrisoarea conținea același mesaj și din nou autorul nu a putut fi găsit.
În 1945, când bomba atomică a căzut la Hiroshima toți cei doisprezece oameni de știință care ajutaseră la construirea bombei atomice au primit o scrisoare similară de la Fulcanelli în care li se spunea că încă nu este prea târziu să se oprească din munca lor; altminteri, din moment ce primul pas spre distrugere a fost făcut, ultimul pas nu va întârzia. Oppenheimer – care era cel mai mare savant american în acest domeniu și care a avut de asemenea o contribuție importantă la construirea bombei atomice – a renunțat imediat după ce a primit scrisoarea și a scris o declarație în care spunea: „Am păcătuit”. Dar încă o data Fulcanelli nu a putut fi găsit. Ceea ce a spus Fulcanelli este foarte posibil: civilizațiile anterioare s-au jucat cu puterea atomică și s-au autodistrus.
În India, în timpul războiului din Mahabharata, noi ne-am jucat de asemenea cu energia atomică și ne-am autodistrus. Aceasta este situația: un copil devine un tânăr și face aceleași greșeli ca și tatăl său. Tatăl, care este acum bătrân, îi spune să nu facă la fel – la rândul lui și el a fost avertizat de tatăl sau – dar în tinerețe se comit astfel de greșeli, deși noile generații sunt avertizate de cei care între timp au îmbătrânit. Civilizațiile sunt de asemenea distruse urmând aceeași pași și făcând greșeli similare cu cele ale civilizațiilor trecute. Civilizațiile, de asemenea, trec printr-o copilărie și o tinerețe, îmbătrânesc și mor.
Viziunea din yoga a fost dobândită într-o perioada de mai mult de douăzeci de mii de ani; din punct de vedere istoric calculul unei perioade de douăzeci de mii de ani este foarte clar. Dacă doriți să studiați tinerețea unui om trebuie să studiați tinerețea a zece oameni, deoarece ceea ce este adevărat pentru un om poate să nu fie adevărat pentru toți. Studiul unei singure persoane și a unui singur eveniment nu este concludent. De aceea spun că o imagine a ultimilor douăzeci de mii de ani poate fi destul de clară.
Yoga susține de douăzeci de mii de ani că dacă vrei să cunoști ceea ce este dincolo de această viață lumească trebuie să-ți activezi cealaltă jumătate de creier aflată în legătură cu cel de-al treilea ochi și care este latentă și inactivă. Dacă vreți să cunoașteți ceva despre Absolut, ceva care este dincolo de materie, trebuie să activați aceasta jumătate a creierului. Iar ușa către această emisferă a creierului – locul corespunzător chakrei celui de-al treilea ochi – este acolo unde se aplica tilak-ul. Acest punct este o localizare exterioară și corespunde centrului interior care este cam la 3.75 cm adâncime în spatele frunții.
Acest punct profund, acest centru, funcționează ca o poartă spre lumea transcendentă de dincolo de materie.
Ca și în India, unde a fost utilizat tilak-ul, în Tibet au fost elaborate metode care utilizau operația chirurgicală asupra acestui punct pentru a se ajunge la cel de-al treilea ochi. Tibetanii au făcut foarte multe eforturi pentru a găsi cel de-al treilea ochi, mai mult decât alte civilizații. De fapt, întreaga știință și înțelegere a vieții în variatele ei aspecte este bazată în Tibet pe înțelegerea celui de-al treilea ochi.
Vă povesteam mai devreme despre prescripțiile lui Edgar Cayce fiind în stare de transă. El a fost doar un singur caz în America, dar în Tibet oamenii cer sfaturi medicale numai de la cei care sunt capabili să intre în transă, în samadhi[4]. Tibetanii au încercat să ajungă la cel de-al treilea ochi pe cale chirurgicală, deschizându-l din exterior. Dar această metodă este foarte diferită de a ajunge la cel deal treilea ochi prin practica yoga, așa cum se face în India. Când emisfera latentă a creierului devine activă prin practica yoga, aceasta se face prin expansiunea conștiinței. Deschizând acest centru din exterior, fără a-ți purifica și rafina mai întâi conștiința, se creează pericolul că achizițiile acestei jumătăți a creierului să fie utilizate greșit după ce a fost activată – deoarece omul a rămas același; conștiința sa nu s-a transformat din interior prin intermediul meditației. Este necesară o transformare a conștiinței prin meditație.
Dacă această jumătate a creierului se activează fără o transformare interioară, atunci, de exemplu, persoana care devine capabilă să vadă prin ziduri poate să nu încerce să salveze pe cineva care a căzut într-o fântână, preferând să scoată afară comori pe care le vede ascunse sub pământ. Dacă o astfel de persoană realizează că poate să-i facă pe oameni să asculte de el, el poate ordona lucruri pentru propriul său beneficiu.
Operațiile exterioare puteau fi făcute și în India, dar indienii n-au încercat niciodată să le facă, deoarece practicanții yoga știau că dacă conștiința nu este transformată din interior, este periculos să trezești asemenea puteri și să le pui la dispoziția unor oameni care le-ar putea utiliza greșit. Este ca și cum ai da o sabie unui copil. El poate că nu-i va ucide pe ceilalți oameni, dar s-ar putea sinucide. Deci, o transformare a conștiinței este necesară înainte ca noi puteri să fie trezite.
În Tibet ei au încercat să facă o gaură cu instrumente fizice exact în locul în care noi aplicam tilak-ul; deci, tibetanii au ajuns să cunoască și să experimenteze multe dintre puterile creierului latent – dar, în ceea ce privește disciplina spirituală, Tibetul nu poate deveni o țară mare. Este surprinzător faptul că, deși tibetanii au făcut multe lucruri importante, ei nu au putut totuși da naștere unui Buddha. Ei au dezvoltat multe puteri, au ajuns să cunoască multe lucruri unice, dar le-au folosit pentru scopuri obișnuite.
India nu a încercat să folosească instrumente fizice, ci a încercat să-și concentreze și să focalizeze întreaga energie asupra celui de-al treilea ochi din interior, astfel încât al treilea ochi să se deschidă tocmai prin forța acestei energii puternice. Presupune o mare disciplină să aduci curgerea conștiinței în sus către al treilea ochi; mintea trebuie să fie elevata prin nivele înalte de disciplină. Normal, mintea merge către în jos; de fapt, mintea noastră curge de obicei către centrul sexual. Orice am face – câștigarea banilor, avansare socială, orice – într-un mod subtil, forța noastră motivantă este dorința sexuală.
Dacă câștigăm bani, este doar în speranța că putem cumpăra sex.
Căutam poziții sociale cât mai înalte pentru a fi destul de puternici pentru a fi capabili să ne alegem și să ne asiguram partenerii sexuali.
De aceea, în trecut, reputația unui rege era măsurată după numărul de regine pe care le avea și aceasta este o măsură corectă, deoarece care este valoarea puterii tale? Astfel puterea, statutul și banii sunt indirect doar mijloace pentru a satisface dorința sexuală.
Atât timp cât energia curge către în jos, spre centrul sexual, este posibil să fii indisciplinat din punct de vedere spiritual.
Dacă vrei să direcționezi energia către nivele superioare, atunci direcția energiei tale sexuale trebuie inversată. Direcția întregului curs trebuie schimbată. Va trebui să faci o rotație de 180 de grade și să-ți orientezi atenția într-o direcție ascendentă. Trebuie să fie o mișcare verticală către în sus – și aceasta va fi o mare disciplină spirituală. La fiecare pas vor fi confruntări și va fi nevoie de sacrificii.
Va trebui să pierzi tot ceea ce este inferior și jos, pentru a câștiga ceea ce este vast și sublim. Trebuie să plătești acest preț. Și, când vei atinge puteri mari plătind acest preț, cum să le poți utiliza greșit? Nu se pune problema utilizării greșite deoarece persoana care a fost capabilă să utilizeze greșit aceste puteri va fi distrusă înainte de a-și atinge scopul.
De aceea magia neagră s-a născut în Tibet – datorită acestor operații exterioare. Era foarte puțină creștere spirituală și practicile malefice au putut să se dezvolte datorită puterilor colosale care au devenit accesibile.
Printre sufiți circulă o poveste despre Iisus… în creștinism nu există nicăieri vreo mențiune despre aceștia, dar printre sufiți sunt multe povești despre Iisus, povești pe care creștinii nu le știu. Chiar și musulmanii cunosc unele evenimente în viața lui Iisus care nu se găsesc în creștinism. Această poveste a fost povestită de sufiți…
Iisus avea trei discipoli care i-au spus că au auzit despre puterea de a învia morții. Ei nu doreau mântuirea sau împărăția Tatălui Ceresc, dar voiau ca el să le spună secretul învierii morților, astfel încât să poată avea și ei această putere. Iisus le-a spus că nu vor fi niciodată capabili să utilizeze mantra pentru ei înșiși, deoarece, odată ce erau morți, cum ar mai putea-o utiliza? Și ce beneficii vor obține readucându-i pe alții la viață? El le-a spus că mai bine le arăta cum să facă astfel încât să nu mai moară niciodată. Dar discipolii au spus că ei nu erau îngrijorați în legătură cu moartea lor, că erau interesați doar de cunoașterea modului în care morții pot fi readuși la viață.
În cele din urmă Iisus le-a arătat metoda. Imediat toți trei l-au părăsit pentru a căuta un cadavru pe undeva, pentru a încerca mantra înainte de a uita ceva sau a face vreo greșeală. Din nefericire, în primul sat în care au ajuns nu au putut găsi nici un cadavru, astfel încât au mers în altul și au găsit pe drum un schelet. Cum nu găsiseră nici un cadavru s-au gândit să încerce mantra asupra scheletului. Era scheletul unui leu. Ei au utilizat mantra și imediat leul a înviat și i-a ucis pe toți trei!
Sufiții spun că pot apărea doar astfel de lucruri – curiozitatea unei minți indisciplinate poate duce la mari pericole. Și astfel, cele mai multe cunoștințe secrete au fost păstrate ascunse astfel încât să nu ajungă pe mâinile unor persoane rău intenționate. Tot ceea ce era dat unei persoane obișnuite era dat astfel încât ea să înțeleagă numai când merita aceasta.
Te-ai putea întreba de ce am povestit toate acestea în legătură cu tilak-ul. Un tilak a fost pus pe fruntea unui copil când el nu înțelegea nimic despre ce înseamnă el. Dar a crescut și a ajuns să înțeleagă astfel de lucruri, și a ajuns să realizeze misterul tilak-ului.
Până atunci, îi puteau fi date doar unele indicii în legătură cu locul potrivit. Oricând conștiința copilului ar fi devenit capabilă el ar fi putut să utilizeze acest semn.
Există atât de multă valoare în aplicarea tilak-ului încât la toate marile ocazii, cum sunt căsătoria sau victoria, tilak-ul este aplicat. Te-ai întrebat vreodată de ce tilak-ul este aplicat cu fiecare ocazie legată de respect și onoare? Aceasta datorită legii asociației.
Mintea noastră este foarte interesantă. Ea dorește să uite momentele de supărare și să rețină momentele de fericire. De aceea mintea uită toate evenimentele care au dus la nefericire și își amintește doar momentele care au adus fericire. De aceea noi avem întotdeauna senzația că trecutul este plin de fericire. Un bătrân crede întotdeauna că a fost fericit în copilăria sa. Aceasta deoarece mintea elimină toate amintirile dureroase și le păstrează pe cele plăcute. Deci, când o persoana privește înapoi în trecut, vede doar fericire. Indiferent câtă nefericire a fost între momentele de fericire este uitată.
Nici un copil nu spune vreodată despre copilăria sa că este plină de fericire. Copiii vor să crească mai repede: doar oamenii bătrâni spun despre copilăria lor că a fost plină de fericire. Este o neînțelegere undeva. Dacă întrebi un copil ce ar dori, el îți va spune că ar dori să crească mare. Dacă întrebi un bătrân ce ar dori, îți va spune că ar dori să fie din nou copil. Copiii încearcă totdeauna să arate că sunt maturi și încearcă să fie mai bătrâni. Ei încep să fumeze doar pentru că simt că fumatul este un simbol al stării de maturitate.
Psihologii spun că 70% din copii încep să fumeze doar pentru că este simbolul unui prestigiu. Ei cred că doar oamenii mari, puternici, plini de succes fumează. Deci, când un copil fumează el se ține drept și simte că este cineva – nu doar o persoană obișnuită.
Dacă un film este „doar pentru adulți”, băieții își vor pune o mustață falsă pentru a încerca să intre la spectacol. De ce? Este o dorință arzătoare în copii de a crește mai repede. Totuși, bătrânii spun despre copilăria lor că a fost foarte fericită. De ce? Singurul motiv este că mintea ne face uneori să uitam nefericirea; ea nu merită să fie reamintită.
Un psiholog, Piaget, după ce a realizat experimente cu copii timp de patruzeci de ani, a descoperit că memoria primilor cinci ani din viață este foarte săracă, aproape nulă – pentru că acești ani sunt atât de nefericiți, încât copilul nu dorește să și-i amintească. Dacă vei încerca să-ți amintești evenimente din viața ta timpurie, conform lui Piaget, îți vei reaminti până la vârsta de cinci ani sau cel mult până la patru ani. Oare memoria nu s-a format până atunci? Ba da. Nu au fost evenimente înainte ca tu să ai patru ani? Ba da. În acești ani nu te-a pedepsit nimeni? Nu te-a iubit nimeni? Toate acestea s-au întâmplat.
Dar atunci, de ce nu există nici o amintire a acestor patru sau cinci ani?
Piaget spune despre copilăria timpurie că este plină de nefericire pentru copil; copilul se simte slab, neajutorat, și atât de dependent încât suprimă amintirile, pur și simplu elimină acele zile din memorie. Dacă îl întrebi despre ele, el spune simplu: „Nu-mi amintesc nimic până la vârsta de patru ani” – deoarece când tatăl lui îi spunea să se ridice el trebuia să asculte; dacă mama sa îi spunea să se așeze trebuia să asculte. Toți din jurul lui erau mai puternici și el nu putea lupta împotriva lor – el era neajutorat ca o frunză dusă de vânt.
El trebuia să facă ceea ce i se spunea; era dependent de ceilalți pentru orice. Doar o scăpărare de furie în ochii cuiva și el se înspăimântă.
Deci, el se va închide și va uita că a avut o viață înainte de patru ani. Dar dacă este hipnotizat și i se cere să-și reamintească evenimentele dinainte de patru ani sau chiar din pântecele mamei, el își va reaminti și le va descrie. Dacă în timpul sarcinii mama sa a căzut, în stare de hipnoză el își va putea aminti șocul pe care l-a resimțit în pântecul ei. Dar în memoria obișnuită astfel de amintiri nu pot fi readuse.
Există un motiv întemeiat pentru a asocia tilak-ul cu momentele de fericire ale cuiva. Ori de câte ori apare un eveniment fericit, lăsați să vi se pună pe frunte un tilak. Vă veți aminti atât de evenimentul fericit, cât și de tilak prin intermediul asociației. Acum trebuie să vă spun câte ceva despre asociații.
Savantul rus Pavlov a realizat multe experimente în acest domeniu. El spunea că orice poate fi asociat – viața noastră nu este decât suma asociațiilor noastre. Unul dintre aceste experimente este celebru. El implica hrănirea unui câine. Pavlov punea hrana la o anumită distanță, astfel încât câinele începea să saliveze când o vedea.
Atunci Pavlov suna dintr-un clopoțel. Nu exista nici o legătură între clopoțel și secreția de saliva, dar când câinele primea mâncare, secreția de saliva se declanșa și în acel moment suna clopoțelul. A făcut aceasta timp de cincisprezece zile; în acest timp s-a stabilit o asociație între clopoțel și secreția de salivă. În cea de-a șaisprezecea zi câinele nu a mai primit hrană, dar în momentul în care clopoțelul a sunat, el a început să saliveze. Sunetul clopoțelului a activat câinelui amintirea mâncării: clopoțelul a devenit un simbol pentru mâncare.
Aceeași lege a asociațiilor a fost folosita și în cazul tilak-ului: el a devenit asociat cu fericirea. Ori de câte ori a avut loc un eveniment fericit, a fost folosit un tilak; deci tilak-ul și fericirea au devenit treptat asociate, astfel încât, tilak-ul nu poate fi uitat niciodată.
Deci ori de câte ori ești fericit, îți vei aminti în primul rând de chakra celui de-al treilea ochi. Ne place întotdeauna să ne reamintim momentele fericite, și fericiți sau nu, trăim în amintiri fericite. Chiar și micile fericiri sunt exagerate; noi amplificăm evenimentele fericite și le minimalizam pe cele nefericite.
Când ți-ai întâlnit prima dată iubita ai fost atât de fericit!
Astăzi, când te gândești, consideri aceasta un eveniment extraordinar.
Dar dacă o întâlnești astăzi, această fericire e mult mai mică. Apoi în următoarele douăzeci și patru de ore o vei maximiza din nou. Este atât de multă nefericire în viață; dacă nu am maximiza fericirea, ar fi greu de trăit.
Dacă tilak-ul este asociat cu fericirea, așa cum este supraestimată fericirea, așa este și tilak-ul. Când aceasta se întâmplă frecvent, fericirea devine asociată cu chakra celui de-al treilea ochi.
Când aceasta se petrece trebuie să realizezi că ai folosit fericirea pentru a-ți deschide cel de-al treilea ochi. Putem utiliza acest flux de fericire pentru a activa chakra celui de-al treilea ochi. Cu cât o vom asocia cu mai multe evenimente și aspecte, cu atât va fi mai bine.
Țările care nu au utilizat tilak-ul nu știau ce este cel de-al treilea ochi. Țările care au avut chiar și cea mai vagă idee despre cel de-al treilea ochi au utilizat tilak-ul. Țările care nu știau nimic despre cel de-al treilea ochi nu puteau inventa tilak-ul; nu aveau nici o bază pentru aceasta. O societate nu va ajunge brusc la ideea aplicării tilakului pe frunte fără motiv. Nu este nici un motiv să aplici un tilak așa, pur și simplu, în orice punct. Deci, nu este ceva accidental și astfel de practici pot supraviețui numai dacă există un motiv profund.
Îți voi spune mai multe despre locul de proiecție al celui de-al treilea ochi. Poate ai observat că, ori de câte ori ești anxios, apare o presiune în cel de-al treilea ochi. Datorită faptului că fruntea se contractă și se formează riduri, tensiunea urcă până la punctul în care se plasează tilak-ul. Cei care sunt mai mereu tensionați, care gândesc și reflectează continuu, pot indica cu precizie locul datorită presiunii pe care o simt în frunte.
Oamenii care au lucrat foarte mult asupra celui de-al treilea ochi în viețile anterioare au în momentul nașterii un fel de tilak pe frunte chiar în locul corespunzător celui de-al treilea ochi. Acest loc apare ușor însemnat, ca și cum acolo ar fi fost un tilak. Dacă atingi acest loc de pe frunte cu degetul se va simți o mică umflătură – exact în acel loc acolo unde în trecut a purtat un tilak. În spatele tilak-ului sau al unei tika se ascunde cel de-al treilea ochi.
A fost un mic experiment făcut de hipnotizatori… Charcot a fost un mare psiholog din Franța care a lucrat asupra modului de a influența o persoană focalizând privirea asupra frunții cuiva. Dacă încerci să-ți concentrezi privirea asupra frunții cuiva, el va deveni foarte supărat și nu te va lăsa să continui. Acesta se consideră a fi un lucru foarte nepotrivit și nepoliticos. Al treilea ochi este cam la 1,25 cm sub frunte – foarte aproape de suprafață. Daca cineva merge în fața ta și tu îți fixezi privirea în spatele capului lui, aproximativ la nivelul celui de-al treilea ochi vei descoperi că în câteva secunde persoana se va întoarce să privească în spate. Dacă continui acest experiment timp de câteva zile și apoi dai cuiva câteva sugestii el le va îndeplini.
Urmărește să înțelegi: dacă te focalizezi în spatele capului cuiva timp de câteva secunde, fără să închizi nici măcar o clipă ochii, persoana se va uita în spate. Chiar în acel moment îi poți comanda mental să facă ceva anume[5]. Dacă îi vei cere să se întoarcă către stânga, el o va face, deși se va simți jenat; poate că el ar fi dorit să se întoarcă spre dreapta. Dacă vei face cândva acest experiment vei fi surprins de rezultate. Distanța din spatele capului până la al treilea ochi este mai mare decât din față, de unde distanța este de doar 3,75 cm. Și din față rezultatele sunt și mai surprinzătoare…
Oamenii care practică o formă neautentică de shaktipata, transmiterea energiei, sunt capabili să facă aceasta prin cel de-al treilea ochi. Dacă vreun sfânt sau călugăr te pune să te așezi în fața lui cu ochii închiși ai putea crede că face într-adevăr ceva; el doar își fixează privirea asupra acestui loc de pe fruntea ta și îți dă mental o sugestie. Dacă spune: „Ai în interior o lumină strălucitoare”, vei simți că ai o lumina în interior. Dar această lumină nu rămâne; ea dispare imediat ce te îndepărtezi de el. Uneori iluzia luminii poate persista timp de două-trei zile, apoi dispare. Nu este shaktipata veritabilă, dar este un exercițiu semnificativ care implică cel de-al treilea ochi.
Cel de-al treilea ochi este un dar unic, iar utilizările sale sunt nenumărate.
Când misionarii creștini au venit în India de sud pentru prima data, unii dintre ei au început să-și aplice pe frunte tilak-ul. Din această cauză acum o mie de ani a apărut o situație la curtea Vaticanului în care se cereau explicații pentru acei misionari din India, Unii dintre ei au început să poarte cordonul sacru, alții și-au aplicat tilak-ul, și chiar mai mult, alții au început să poarte sandale de lemn: ei au început să trăiască ca sannyasinii hinduși.
Vaticanul a simțit că acești misionari au făcut ceva rău. Acești misionari care au început să trăiască astfel în India au replicat că ei nu au devenit hinduși prin purtarea unui tilak, dar că, făcând aceasta, ei au ajuns să cunoască un secret. Purtând sandale de lemn ei nu au devenit hinduși, dar au ajuns să știe că purtând sandale în timpul meditației, energia nu se mai disipează și astfel rezultatele care ar fi fost obținute în luni de zile apar într-un timp foarte scurt. Ei au mai spus că dacă hindușii au ajuns să cunoască anumite secrete, misionarii creștini nu ar fi atât de proști să nu le învețe.
Cu siguranță hindușii pot cunoaște anumite lucruri – ar fi realmente surprinzător dacă nu ar fi așa, acesta a fost scopul lor timp de douăzeci de mii de ani. Timp de douăzeci de mii de ani oamenii lor cei mai inteligenți și înțelepții și-au dedicat viețile aceluiași scop – căutarea adevărului. Ei erau stăpâniți de o singură dorință: a cunoaște adevărul ascuns în spatele existenței, a vedea Invizibilul și a întâlni ceea ce este fără formă. Ar fi într-adevăr uimitor dacă astfel de oameni nu ar ști nimic, după ce și-au consacrat întreaga inteligență acestui unic scop, și aceasta timp de douăzeci de mii de ani. Este natural ca ei să cunoască – și cunosc! Dar în ultimii două sute de ani s-au petrecut anumite lucruri extrem de perturbatoare.
Merită să înțelegi. În această țară au fost sute de invazii străine, dar nici un invadator nu a putut ataca nucleul vital. Unii invadatori au căutat bogăție, unii au ocupat pământul, alții au capturat palate și forturi, dar nici unul nu a putut ataca interiorul Indiei – atenția invadatorilor nu s-a îndreptat către interior. Dar atunci, pentru prima dată, atacul Occidentului s-a îndreptat asupra interiorului. Modul cel mai ușor de a ataca a constat în separarea țării de istoria ei și în distrugerea trecutului ei. S-a creat o prăpastie între oameni și istoria lor. Astfel, oamenii au devenit dezrădăcinați și fără putere.
Dacă oamenii din Occident ar trebui să fie distruși astăzi, nu ar mai fi nevoie să le distrugi clădirile, cinematografele, teatrele sau hotelurile. Dacă doar cinci dintre cele mai faimoase universități ar fi distruse, întreaga cultură Occidentală ar dispărea. Cultura occidentala nu rezidă în cinema-uri, hoteluri sau cluburi de noapte – nu ar fi nici o diferență dacă acestea ar continua – dar dacă cele mai eminente universități ar fi distruse, civilizația occidentală ar muri încetul cu încetul și s-ar pierde. Baza reală a tuturor culturilor constă în sursele sale de cunoaștere. Rădăcinile unei civilizații constau în lungul lanț al cunoașterii sale. Dacă istoria a numai două generații s-ar pierde, țării respective i-ar fi tăiate toate posibilitățile de progres ulterior.
Aceasta este diferența între ființele umane și animale.
Animalele nu sunt capabile să facă progrese deoarece ele nu au școli.
Ele nu au nici o posibilitate de a transfera cunoașterea de la vechile generații la cele noi. La naștere un animal începe viața exact de acolo de unde a început-o și tatăl său, iar urmașii săi vor face la fel. Ființa umană, prin educație, își poate ajuta copilul să înceapă de acolo unde a ajuns ea. Deci, există o anumită continuitate a cunoașterii. Întregul progres uman depinde de transferul de cunoștințe acumulate din generație în generație.
Imaginează-ți ce ar fi dacă timp de douăzeci de ani toți adulții ar decide să nu-i învețe nimic pe copiii lor. Nu ar fi doar o pierdere de douăzeci de ani de cunoaștere, ci întreaga cunoaștere care a fost acumulată timp de mai mult de douăzeci de mii de ani. Şi o astfel de pierdere nu s-ar realiza în douăzeci de ani; ar fi nevoie de douăzeci de mii de ani pentru a crea o astfel de prăpastie, deoarece s-ar crea o discontinuitate în acumularea de cunoștințe.
Astfel, acei două sute de ani de dominanță britanică în India au creat o mare prăpastie. Cele mai multe dintre legăturile noastre cu cunoașterea și înțelepciunea străveche au fost rupte și a trebuit să stabilim o identitate cu o civilizație și o cultură total nouă cu care vechea civilizație nu avea nici o legătură. Indienii cred că civilizația lor este o civilizație străveche, dar greșesc; ei sunt doar o comunitate veche în vârstă de două sute de ani. Britanicii sunt acum o comunitate mult mai veche decât indienii. Toate cunoștințele pe care le are acum India sunt doar falsuri și rămășițe. Acum ceea ce Occidentul a ales să dea Indiei sunt cunoștințele sale. Tot ceea ce India știa acum două sute de ani s-a pierdut printr-o singură lovitură.
Atunci când rădăcinile unui trunchi de cunoștințe se pierd, oamenii apar ca ignoranți. Dacă mergi astăzi cu o tika pe frunte și cineva te întreabă de ce o porți, te vei simți rușinat pentru că nu știi să răspunzi. Ai putea spune: „Fără motiv. Tatăl meu a insistat să o port și a trebuit s-o port. Ce să fac? Anumite lucruri trebuie purtate”. Deci astăzi aplicarea unui tika este dificilă, dacă nu chiar imposibilă.
Desigur, un ignorant poate să facă aceasta – lui nu-i este teamă de ceilalți. Dar el nu o face pentru că ar cunoaște scopul ei, ci pentru că i s-a spus să facă aceasta.
Când legăturile între cunoștințe sunt rupte, simbolurile exterioare ale acestora devin dificil de purtat. Rezultă astfel o tragedie: cei inteligenți se retrag. Şi un lucru are înțeles numai atâta timp cât oamenii inteligenți se implică în el. Deci este interesant de observat că ori de câte ori o nenorocire distruge o civilizație, ori de câte ori se pierde contactul cu cunoașterea trecută, intelectualii se îndepărtează de ea, deoarece nu le place să pară proști. Iar masele ignorante încearcă să păstreze simbolurile și să urmeze ritualurile și astfel simbolurile și ritualurile vor continua să funcționeze un anumit timp, după care vor muri de moarte naturală.
Deci, uneori, lucrurile valoroase sunt păstrate de oameni ignoranți și înapoiați. Și oamenii care pretind că înțeleg, dispar cu prima ocazie. Viața este foarte complexă.
Dacă India ar vrea să restaureze legăturile rupte cu trecutul ei, oamenii ar trebui să se uite la fiecare ritual realizat de oameni ignoranți și inculți. Ceea ce fac nu este fără motiv. Simbolurile lor exterioare sunt conectate la un trecut de douăzeci de mii de ani. Este posibil ca ei să nu poată explica anumite lucruri, dar nu trebuie să ne supărăm pe ei. Într-o zi s-ar putea să le mulțumim pentru că cel puțin au salvat simbolurile acestei cunoașteri – simboluri asupra cărora pot fi făcute cercetări.
Deci, ceea ce fac acești oameni în India de astăzi trebuie să fie reconectat la cunoașterea de acum două sute de ani. Numai făcând aceasta putem reînvia și da o nouă viață acelei înțelegeri profunde pe care am avut-o timp de douăzeci de mii de ani. Atunci s-ar putea să fim surprinși de cât de suicidari am putut fi.
Cartile lui Osho se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
