Ramtha – Micul Dumnezeu și Devenirea
|
Getting your Trinity Audio player ready...
|
A fost odată, într-un moment numit timp, un măreț Dumnezeu care cutreiera prin lume vorbind cu toți cei care-i căutau înțelepciunea. Într-o zi s-a adunat un grup să-l asculte pe mărețul Dumnezeu vorbind despre iubire, despre viață, despre adevăr. În public în ziua aceea era un copilaș care o ținea de mână pe mama lui. Iar mărețul Dumnezeu a zâmbit când a văzut copilul. „Vrei să-mi faci onoarea de a sta cu mine?”
Copilașul a venit repede, încântat să stea în poala înveșmântată în robă. Mărețul Dumnezeu s-a uitat la copil, „Ești frumos. Ești tu ceea ce se numește un copil mic?”
Copilul a dat din cap, a ridicat din umeri și a chicotit, „Da”. Mărețul Dumnezeu s-a oprit un moment și apoi l-a întrebat pe copil, „Mic înseamnă că nu te-ai făcut mare, așa-i?” Copilul a dat din cap și s-a încruntat, „Da”. Și atunci mărețul Dumnezeu îi vorbi copilului.
„Îți spun ție, micule copil, cândva a fost o măreție care a creat tunete și fulgere pe cer și un vânt ce-a adus o ploaie caldă peste un pământ care era la fel de mic ca tine. Vântul cel blând ce a adus ploaia cea blândă peste pământ a hrănit toate micile lucruri de acolo. Iar cel care a creat tunetul, fulgerele, vântul ce bate, și ploaia cea caldă era un Dumnezeu mai mic decât tine. Când ploaia cea caldă a căzut pe pământ și a hrănit tot ce era acolo, toate elementele s-au bucurat, căci totul s-a antrenat în a fi bine.
Dumnezeul care a creat toate aceste lucruri era mai mic decât tine, și toți copiii lui erau la fel de mici ca tine. Și ei se numeau Dumnezei. Ce este minunat la ceea ce au creat ei este faptul că ei au iubit totul. Ei nu cunoșteau ceea ce se numește rău sau greșit sau urât sau frică.
Când ei au devenit în acest loc – exact ca tine, un mic Dumnezeu – cineva le-a spus că nu sunt perfecți. Ei au început să fie speriați și înspăimântați de toate lucrurile pe care nu le experimentaseră înainte. Și asta i-a făcut să crească foarte înalți, i-a făcut să crească înalți ca să se apere, și au devenit giganți. Când au devenit giganți, unul încerca să fie mai înalt ca celălalt, mai mare. Și au început să se războiască între ei.
Dumnezeii mai mici au fugit și s-au ascuns de teamă, căci nu înțelegeau toate aceste lucruri. Curând viața a devenit o asemenea turbulență în micul loc pe care-l creaseră că ei au decis să plece și să se întoarcă la prima lor casă.
Micii Dumnezei au privit cu curiozitate cum frații lor care crescuseră foarte mari au devenit urâcioși, disprețuitori și furioși. Ei se uitau pe fereastră, cum s-ar zice, și-i urmăreau și nu puteau înțelege. Și au început să plângă.
Curând Tatăl acestor mici Dumnezei a venit și le-a spus, „De ce plângeți?”
Iar ei au spus, „Nu știm de ce ei simt ceea ce simt. Și nu putem simți ceea ce simt ei. Iar ei nu ne iubesc pentru că suntem mici.”
Marele Dumnezeu, Tatăl, se uită la ei și chibzui un moment, apoi spuse, „Îi iubiți pe frații voștri chiar dacă sunt mari și exprimă acele lucruri pe care voi nu le cunoașteți?”
Iar micii Dumnezei au spus, „Într-adevăr, tot îi iubim. Ce altceva există?”
Și marele Dumnezeu spuse, „Într-adevăr, ce altceva există?”
Așa că i-a luat pe micii Dumnezei și i-a plasat și i-a numit stăpânii universului și i-a pus în forță în jurul Terrei, care se numește Pământul vostru, care era micul loc al Dumnezeilor. Măreața voce le-a spus că ei vor păstra echilibrul și vor fi o aducere aminte constantă pentru frații lor – care crescuseră atât de departe și deveniseră atât de limitați – despre ce este de fapt puritatea.
„Copil iubit, există orașe ale Dumnezeilor care apără întregul univers și ei sunt mai mici ca tine. Ei pot ține soarele în mână și stelele pe vârful degetelor, iar râsul lor aduce armonie în întreaga lume. Eu te găsesc foarte frumos deoarece tu ești ca un mic Dumnezeu care e mai puternic decât Dumnezeii mai mari. Uită-te la mânuța ta. Am făcut-o foarte puternică.
Când te vei simți rău, pune-ți mâna pe ființa ta și va fi bine. Când altcineva se va simți rău, pune-ți mâna pe acea persoană și va fi bine. Iar când vei uita că ești minunat și frumos și perfect, privește-ți mâna. Îți va aduce aminte de povestea Dumnezeilor care-i apără pe toți ceilalți și cât de mici și de minunați sunt ei și cât sunt de puternici. Și când vei uita să iubești, privește-ți mâinile. Au să-ți aducă aminte.”
Și mărețul Dumnezeu și-a ridicat privirea să-i vadă pe toți cei adunați. „Uitați-vă la ei. Ca ei să devină ceea ce sunt aici ca să devină, trebuie să învețe să gândească cum gândești tu. Să nu te grăbești să crești mare. Fii vârsta pe care o ai cât timp vrei tu. Continuă să fii Dumnezeul magnific ce ești exact așa cum ești, căci toți aceștia care au crescut mari și sunt osteniți în viața lor trebuie să devină ca tine din nou. Fii fericit să fii cine ești și fii un mic copil mult, mult timp. Te-ai născut un Dumnezeu știutor la fel ca ei toți, dar ei au fost crescuți astfel încât să-l piardă. Am să-i învăț cum să fie ca un mic copil din nou. Așa să fie.”
Procesul de a deveni este o întreagă schimbare a balanței cunoașterii din întruparea și Spiritul vostru, o contopire sau reuniune, o realizare.
Toată lumea suferă o dualitate. Ei suferă din cauza iluziei pe care ei au construit-o în jurul lor. Începând din copilărie, v-ați construit straturi din sinele vostru pentru apărare. Ați construit straturi din sinele vostru pentru a percepe lumea așa cum vrea lumea să fie percepută ca să fiți acceptați. Sinele pur, individualizat de sub aceste straturi este pierdut din copilărie deoarece este o construire continuă, și aceasta este mereu dinlăuntru înspre afară.
Devenirea este o inversare a acestui proces. Înseamnă să înlături toate aceste lucruri exterioare, stigmate ale sufletului, până când ajungi la partea finită, la copil din nou, căci în esență asta este un copil, puritatea Spiritului.
Odată acest lucru făcut, se întâmplă mai multe lucrui. Corpul începe să fie iar tânăr. Gândirea este nelimitată și plină de bucurie, și lucrurile sunt văzute într-o perspectivă mai clară și mai profundă ca niciodată până atunci.
Devenirea nu este o maturizare a ceea ce se numește intelect. Dimpotrivă. Inocența intelectului este cea care-i permite să devină un proces de gândire nelimitată care revine la sinele Dumnezeu original sau la copil sau la puritatea dinlăuntrul sinelui. Atunci încep să apară miracolele. Puțin câte puțin straturile se desprind și inocența ce se află în interior este Dumnezeu divin, maestru divin, Spirit pur, geniu pur, abilități neinhibate. Asta este ceea ce deveniți.
Dumnezeu este simplitatea liniei. Simplitatea Tatălui este atât de ostentativ deschisă și adevărul atât de evident că și un prost le poate vedea. Copiii sunt binecuvântați cu abundența gândirii nelimitate și talentul de a percepe adevărul. Asta deoarece ei sunt simpli și văd evident tot ce se află în fața lor.
A trăi, a fi, a fi gândul veșnic, a nu vedea niciun sfârșit, a percepe și a cunoaște strălucirea este doar la un moment distanță. Tot ce trebuie să faceți este să le vreți. A vrea nu înseamnă să stați pe ceea ce se numește dosul vostru și să contemplați dorința. Înseamnă să deveniți, încât ceea ce se numește idealul să fie prezent activ în gândul zilnic. Înseamnă să-l trăiți. Atât este de simplu.
Dacă Dumnezeu nu ar fi cel mai puțin complex, cele mai simple dintre formele lui creative nu l-ar înțelege niciodată.
Cartile lui Ramtha se pot vedea la linkurile de mai jos:
- link 1 - aceasta pagina
- link 2 - aceasta pagina
